PROGRAME DE INSCRIPTIONAT

PE DISCURILE OPTICE

CUPRINS

ARGUMENT

Unitatea de disc magneto-optic

Compact discuri si discuri digitale

Compact discuri inscriptibile

Unitatea de inscriptionare a CD-urilor

înscrierea la nivelul unei piste

înscrierea în modul multi-sesiune

înscrierea integrala a discului

înscriere incremental

CD-uri care pot fi sterse CD-E (Erasable)

Discuri digitale DVD

Nero

Tipuri de applicatii

NERO CLASIFICARE CRONOLOGICA

Bibliografie

Argumentul

Unitatea de disc magneto-optic

Unitatile de disc MO îndeplinesc în principiu, aceleasi functii ca si HDD-urile (rotesc platanele, înregistreaza pe mediul magnetic de memorare, deplaseaza cape­tele de citire/scriere pe piste), existând însa operatii care sunt executate complet diferite

Astfel, daca memorarea datelor pe discurile MO se realizeaza magnetic, ele sunt citite optic si solicitând un impuls termal special generat optic, pentru a înscrie date.

Capetele de citire/scriere ale unui HDD sunt mecanisme usoare, în timp ce la o unitatea MO, el 21521k1013v e sunt ansambluri masive de componente magnetice si optice. Un cap de citire/scriere este montat pe o panta care aluneca pe niste tuburi din otel paralele.

Mutarea acestui cap masiv necesita un mecanism robust, care va avea nevoie de un timp suplimentar ca sa accelereze, sa frâneze sau sa se opreasca, comparativ cu un cap de HDD. Aspectul considerat conduce la obtinerea unui timp de acces al unui HDD la 15 milisecunde, în timp ce unitatile de discuri MO înregis­treaza cele mai bune rezultate de 60 milisecunde.

Partea optica folosita la discurile MO ofera calitati îmbunatatite. Comparând cu capetele HDD-ului care trebuie sa stea la câteva fractiuni de inch deasupra suprafetei discului pentru a înscrie date pe disc, capetele optice pot lucra de la distanta. Distanta mult mai mare decât la HDD este fixa, oferind mai multa siguranta, comparativ cu HDD-erele, unitatile de discuri MO au un dezavantaj unic din punct de vedere al performantei.

Fiecare operatie de scriere necesita trei treceri prin capul de citire/scriere: la prima trecere, sterge discul prin aliniarea tuturor domeniilor magnetice în aceeasi directie; a doua trecere, scrie datele curente; a treia trecere verifica daca modificarile au fost efectuate si daca datele au fost memorate fara erori. Unele unitati folosesc tehnologia cu unica trecere (care, de fapt, presupune doua treceri: una pentru o operatie combinata de stergere si scriere iar a doua pentru verificare). Denumirea pentru aceasta tehnologie este Direct Over Write

Procesul de citire este realizat de catre o unda laser care este reflectata de pe suprafata discului ca si în alte tehnologii, cu deosebire ca unda laser este polarizata. Asta înseamna ca planul orientarii fotonilor în unda laser este acelasi (toti sunt orientati într-o singura directie). Când unda polarizata atinge particulele orientate magnetic ale discului, câmpul magnetic al particulelor materialului, face ca planul polarizarii undei de lumina sa se roteasca usor (efectul Kerr).

Compact discuri si discuri digitale

CD-urile (Compact Disk) au depasit recent 18 ani de existenta, fiind initial me­dii de stocare pentru muzica, ulterior pentru date, si de curând, pentru aplicatii multimedia care au avut mare succes. Evolutia acestor medii de stocare nu e lunga, însa este spectaculoasa. în 1970 a aparut Video Laser Disc, un standard care permitea stocarea a 60 de minute de film în format analog, de o calitate foarte buna, pe un disc de marimea unui LP traditional. în 1982 a aparut Audio CD, un format de compact disc care permitea stocarea a 74 minute de muzica în format digital pe un disc mult mai mic decât predecesorul sau (12 cm diametru). Compact discurile au luat având dupa aparitia specificatiilor CD-ROM în 1984. CD-ROM-urile si Audio CD-urile sunt la fel din punct de vedere fizic, singurul lucru care le deosebeste fiind modul de memorare a datelor.

Începând cu anul 1995, se poate vorbi de DVD, acronim pentru Digital Versatile Disk (initial Digital Video Disc). DVD este urmasul CD-ului, putând contine între 4,7 si 17 GB capacitate de stocare; în 1999 au aparut ultimele versiuni DVD ce pot fi reînregistrate/sterse.

Compact discuri inscriptibile

Mediul de memorare al CD-urilor si operarea unitatilor de inscriptionare, fac operatia de înregistrare a CD-urilor mai complexa decât o copiere de fisiere într-un HD. Deoarece înregistrarea pe CD se realizeaza secvential, unitatea de inscriptionare primeste si scrie datele în fluxuri continue ce nu pot fi întrerupte. O întrerupere a fluxului de date poate provoca erori de înregistrare. Mai mult, pentru a folosi capaci­tatea maxima de memorare a CD-ului, e bine sa se limiteze numarul de sesiuni în care este înregistrat discului; fiecare sesiune necesita cel putin 13 MB din capacita­tea discului, pentru spatiul destinat pistelor de intrare si de iesire. Daca sistemul nu poate trimite date catre unitatea de inscriptionare a CD-ului suficient de repede, rezultatul este o eroare denumita buffer underrun. Când apare pe ecran un mesaj ce indica acest tip de eroare, înseamna ca CD recorder-ul a terminat datele din buffer si nu mai are ce sa scrie pe disc; pentru a preveni aceasta eroare se va mari capaci­tatea buffer-ului (daca software-ul o permite), sau se construieste un CD virtual pe hard-disk, care se va copia ulterior pe CD.

Cea mai buna strategie e ca scrierea pe CD sa fie singura aplicatie care ruleaza pe PC în acel moment, oprind orice progra­me TSR, orice procese în background, sau alte task-uri dintr-un sistem multitasking. Screen savers, reminder-uri si mesajele care sosesc (obligând modemul sa raspun­da la telefon sau fax) întrerup sesiunea de înscriere a CD-ului si conduc la o pierdere de timp, de sesiune sau a întregului disc.

Sistemul trebuie sa gaseasca cât mai repede posibil fisierele care se vor transcrie pe CD (se recomanda discuri cu timp de acces mai mic de 19 milisecun-de); este preferat un HDD stil VA deoarece aceste drive-uri sunt destinate pentru transferuri continue care nu întrerup fluxul. Totodata, e bine ca fisierele sa nu fie fragmentate. în functie de CD recorder (CD-R) si de software-ul ce îl însoteste, exista doua moduri de scriere:

Crearea unui CD virtual pe hard-disk care se va copia apoi pe CD integral. Este modul cel mai usor de inscriptionare, atât pentru sistem cât si pentru CD, deoarece CD-ul virtual exista deja sub forma unui fisier unic, cu toata structura de directori necesara pentru CD. Sistemul va trebui doar sa citeasca hard-disk-ul si sa trimita un flux de date catre CD-R.

Crearea structurii CD-ului direct pe unitate

Unitatea de inscriptionare a CD-urilor

Inscriptionarea unui CD presupune un proces complex. Unitatea face mai mult decât copierea blocurilor de date din PC pe disc. Fiecare disc, fiecare sesiune de înregistrare, solicita scrierea pe disc a unor informatii proprii. CD-R-ul nu e fabri­cat sa faca fata acestor probleme în mod automat, pentru ca structura datelor depin­de în primul rând de date si apoi de intentiile celui care le înregistreaza. CD-R nu poate percepe aceste probleme, sarcina revenind software-ului utilizat. Software-ul organizeaza datele astfel încât ele sa poata fi scrise pe disc. Pe de o parte, contro­leaza transferul datelor de pe PC pe CD, iar pe de alta parte, adauga informatiile de control necesare formatului CD-ului. Dupa ce scrierea pe disc s-a încheiat, discul este fixat pentru a putea fi folosit ulterior. La fel ca în cazul CD-ROM-urilor, viteza CD-R este data de rata de transfer a datelor masurata în multipli ai vitezei de baza a CD-urilor audio, 150 B/sec. Primele CD-R operau la o viteza de lx, fiecare noua genera­tie dublând viteza. Cele mai rapide functioneaza la 4x, dar inovatiile tehnice pot îm­bunatati aceasta viteza, asa cum s-a îmbunatatit viteza de baza a CD-ului.

Cele mai multe CD-R au doua viteze, una pentru scriere si una pentru citire. Viteza de scriere este în mod invariabil egala sau mai mica cu cea de citire. în mod uzual, CD-R sunt descrise utilizând doua numere, viteza de scriere (numarul mai mic) fiind primul. Cele mai des întâlnite combinatii sunt: lxl, 1x2, 2x2, 2x4, 4x4.

Viteza de scriere a CD-R-ului este însa doar unul dintre factorii care influen­teaza timpul de creare a unui CD. Alti factori sunt legati de sistemul de inscriptio­nare, de modul de scriere si numarul de unitati de scriere. Sistemul si modul de scri­ere sunt strâns legate între ele, deoarece un CD-R are nevoie de un flux neîntrerupt de date pentru a scrie. Viteza la care PC-ul poate mentine acest flux poate micsora viteza CD-R. Factorii care determina rata de transfer a datelor sunt: viteza sursei de date (a hard-discului), fragmentarea datelor si interfata dintre sursa si CD-R.

Majoritatea CD-R dispun de buffere care sa trateze problema întârzierile tem­porare în fluxul datelor, care ar putea rezulta din miscarea repetata a capului de citire/scriere a hard-discului pentru a aduna bucati din fisierele fragmentate sau din pauza în care modelele vechi, non A/V ale CD-R realizeaza o calibrare termica. Chiar si cu ajutorul acestor buffere, scaderile de ritm au efecte asupra fluxului de date spre CD-R. Daca se încearca crearea unui CD prin aglomerarea a sute de fisiere mici scrise pe hard-disk, acesta ar putea sa nu fie capabil sa tina pasul cu nevoile de date ale unui CD cu viteza 4x; hard-disk-ul nu va putea mentine nici macar viteza lx, fiind necesara crearea unui fisier-imagine înaintea scrierii pe CD-R.

Software-ul actual pentru CD-R este orientat spre interfetele SCSI, functionând cel mai bine în cazul fisierelor de pe hard-disk-uri SCSI. Atunci când datele provin de pe un hard-disk IDE sau EIDE, software-ul lucreaza mai încet, micsorând viteza de scriere de la 4x, la 2x sau lx. Exista software care nu permite decât operatii de copiere de pe unitati SCSI de citire a CD-urilor. Pentru a lucra cu CD-uri IDE sau EIDE este necesara crearea unui fisier-imagine pe hard-disk. în functie de CD-R si de soft­ware se poate alege modul de scriere pe CD:

înscrierea la nivelul unei piste

Pista poate fi în orice format compatibila cu posibilitatile unitatii CD-R. înscri­erea unei piste se face printr-o singura operatie. Pista trebuie sa fie mai mare de 300 de blocuri si mai mica decât capacitatea totala a discului (mai putin overhead-ul). Software-ul preia si conduce întregul proces de scriere; trebuie doar sa i se indice fisierele ce trebuie înscrise pe CD-R.

Dezavantajul este ca nu se poate scrie decât o pista într-o singura sesiune. Daca fisierele de scris nu sunt pregatite, procedeul risipeste spatiu pe disc. Unele sisteme adauga câte o pista într-o singura sesiune, permitând chiar scoaterea discu­lui din unitate în mijlocul procesului si înlocuirea lui cu altul. Fiecare pista are un over-head de 150 de blocuri pentru iesire, intrare, pauze si legaturi. Standardul CD permite 99 de piste pe disc; daca pistele sunt mici, se pierde spatiu considerabil. Scriind numarul maxim de blocuri de dimensiune minima (300 de blocuri, plus 50 overhead fiecare), se va umple aproximativ jumatate dintr-un CD de 18 minute (44.500 blocuri pe un CD de 81.000 blocuri).

înscrierea în modul multi-sesiune

Acest mod permite utilizatorului sa utilizeze întreaga capacitate a CD-uIui, capacitate divizata în mai multe sesiuni (maxim 50). Fiecare sesiune are cea mai mare parte a caracteristicilor unui CD complet (inclusiv propriile piste de intrare si iesire, precum si tabela de continut). Pistele de intrare si de iesire necesita 13,5 MB, deci discul nu poate avea mai mult de 50 de sesiuni, odata ce capacitatea sa este de 680 MB. Cele mai multe din CD-R permit scrierea a mai mult de o pista într-o sesiu­ne; avantajul este ca se elimina overhead-u\ de 13,5 MB. în loc sa existe piste de intrare si de iesire, fiecare pereche de piste e separata prin 150 de blocuri (2 secun­de) de pauza - overhead de numai 300 KB. întreaga sesiune trebuie sa fie încadrata de piste de intrare, tabela de continut si piste de iesire.

În acest mod de scriere, unitatea scrie spatiul de intrare dupa ce termina de scris datele. Sfârsitul tabelei de continut indica de asemenea cât spatiu liber mai este pe disc. Pista de intrare a ultimei sesiuni indica faptul ca nu mai urmeaza nici o sesiune.

înscrierea integrala a discului

Din momentul în care capul de scriere începe sa scrie pe disc si pâna când discul înceteaza sa se învârta, procesul nu poate fi întrerupt. Tabela de continut si toate pistele trebuie pregatite înainte de a începe scrierea pe disc; pistele de intrare vor fi scrise înaintea datelor. Pentru a crea CD-uri utilizând acest procedeu, va trebui pregatita imaginea exacta a CD-ului si stocata pe hard-disk. Hard-disk-ul trebuie sa aiba rata A/V, pentru a nu întrerupe procesul pentru alte operatii.

Metoda este eficienta când trebuie produs un disc model pentru a fabrica apoi discuri în cantitati mari. Discurile nu contin blocuri de legatura.

înscriere incremental

Daca un CD-R ar putea functiona ca un hard-disk, înscrierea s-ar numi incre­mentala, ceea ce ar însemna ca se pot adauga date pe disc prin simpla salvare a fisierului. Pentru asta, CD-ul trebuie sa-si modifice structura sistemului de fisiere. însa standardul ISO 9660 nu prevede o astfel de posibilitate. El cere ca toate informatiile despre fisiere sa fie scrise în tabela de continut, la crearea unei sesiuni.

Cu toate acestea, înscrierea prin modul multi-sesiune creeaza un nou sistem de fisiere de câte ori trece la o noua sesiune, cu overhead-ul corespunzator de 13,5 MB.

Producatorii de CD-uri au dezvoltat un nou standard care permite scrierea ulterioara a fisierelor evitând overhead-u\ sistemului multi-sesiune. Acest procedeu a fost denumit ECMA 168. Un standard ulterior - ISO 13346 bazat pe ECMA 168 a pre­vazut structura suporturilor de date care folosesc scrierea non-secventiala. Pentru ca acest standard era prea general, Optical Storage Technology a dezvoltat partea refe­ritoare la DVD si CD-R, numind-o UDF (Formatul Universal pentru Discuri), care combina formatul UDF cu ISO 9660 pentru a sustine scrierea incrementala.

Pentru ca sunt depasite de ISO 9660, unitatile vechi de citire ar putea sa nu fie capabile sa citeasca un disc fabricat la noile standarde si sa ceara noi unitati care sa recunoasca structura modificata a fisierelor.

Indiferent de procedura aleasa, procesul de înscriere este continuu. Laserul se aprinde la începutul sesiunii si ramâne asa pâna la sfârsitul ei.

Formatul CD-ului cere aranjarea datelor astfel încât spatiul dintre blocuri sa nu le afecteze integritatea. Pentru a face acest lucru, unitatea are nevoie de o privire de ansamblu asupra datelor, pe care o realizeaza printr-un buffer din care extrage datele pentru scriere. Pentru ca laserul sa poata functiona continuu, trebuie sa dispuna de un flux conti­nuu de date, iar bufferul trebuie sa contina suficiente date pentru a permite aranja­rea acestora.

Daca la un anumit moment, fluxul de date se întrerupe, se întrerupe de asemenea si procesul de scriere. Spre deosebire de hard-disk, unitatea CD nu poate relua scrierea de unde s-a oprit la ultima rotatie a discului. Eroarea rezultaa din întreruperea fluxului de date este denumita buffer underrun. CD player-e\e vad aceasta întrerupere ca o eroare care poate face discul inutilizabil. CD-R mai perfor­mante permit închiderea sesiunii si salvarea spatiului de pe disc pentru o alta sesi­une. Pentru a preveni risipirea discurilor datorita erorilor de underrun, cele mai multe software-uri de creare a CD-urilor fac mai întâi un test al sesiunii de înregistrat înainte de a scrie datele pe disc. Testul presupune exact aceiasi pasi ca în cazul operatiei reale - inclusiv pornirea laserului în mod scriere - dar pastreaza puterea laserului la nivelul citire. CD-R trece prin întreaga operatie, dar puterea scazuta a laserului previne deteriorarea discului.

Daca software-ul descopera o problema în timpul înregistrarii, care ar putea cauza un underrun sau alta eroare, ofera sfaturi asupra modului în care poate fi evitata problema, cel mai des prin scrierea cu o viteza mai mica sau prin defrag-mentarea hard-disk-ului.

Singura problema a acestei testari este ca dubleaza timpul de creare a fiecarui disc. Cele mai multe programe de creare permit utilizatorului sa sara peste aceasta etapa. Cu toate ca aceasta se face pe propriul risc, daca trebuie înregistrate foarte multe discuri, se dovedeste o operatie eficienta; daca primul disc a fost scris cu succes, se pot face copii.

Inainte ca CD-ul înregistrat sa poata fi citit de CD-ROM sau de combina muzi­cala, trebuie sa dispuna de o tabela generala de continut prevazuta în standardul ISO 9660. Acest proces, prin care CD-ul este pregatit pentru citire este denumit fixare. în timpul fixarii, discul e finalizat. Unitatea scrie o pista absoluta de intrare si o pista absoluta de iesire pentru întregul disc. Discurile create în mod multi-sesiune sunt, de asemenea, fixate pentru deschidere. Fiecare sesiune dispune de propria tabela de continut, dar discul nu are intrari si iesiri generale. Când ultima sesiune a fost adaugata pe disc, procesul de finalizare consta în scrierea unei indicatii potrivit careia nu mai urmeaza nici o sesiune si completarea tabelei de continut, în concordanta cu standardul ISO 9660. Acest proces se numeste curent închiderea discului.

Software-ul care face scriere în pachet - de exemplu, CDRFS a! companiei Sony - solicita un proces denumit înghetarea discului înainte de a putea fi folosit. Acest proces scrie spatiile de intrare si iesire pe disc. Dupa ce discul a fost înghetat, se mai pot adauga sesiuni, cu conditia sa mai existe spatiu. Acest proces de înghetare diminueaza capacitatea discului, scazând 13 MB de overhead pe sesiune.

CD-uri care pot fi sterse CD-E (Erasable)

CD-E este a treia schimbare a tehnologiei utilizate de discuri. Primele unitati au folosit un suport mai mare decât CD-ul (130 mm diametru, fata de !20 mm cât are un CD) si, în consecinta, erau incompatibile cu unitatile pentru CD. Amândoua fetele discului erau înregistrabile, permitând folosirea unei capacitati de 1,5 GB pe disc.

Discurile PD ale Panasonicului au redus marimea discului la cea a unui CD si au modificat formatul de stocare. Formatul de scriere foloseste 512 bytes fata de 2048 bytes (sau mai multi) folositi de CD-uri, astfel ca discurile PD sunt incompa­tibile din punct de vedere logic cu CD-urile. Mai mult, formatul logic al PD-urilor îi limiteaza capacitatea la 650 MB, comparativ cu 680 MB ai CD-urilor. De asemenea, materialul sensibil folosit de Panasonic nu e compatibil cu capetele optice si siste­mul electronic folosit de unitatile CD-urilor. Cu toate ca sistemul electronic al unitati­lor Panasonic e adaptat si pentru CD-urile conventionale, discurile PD merg doar în unitati PD.

Pentru ca CD-E sa fie compatibile cu unitatile CD, ele au nevoie de o modifi­care la partea electronica pentru a compensa reflectivitatea scazuta a suporturilor. CD-urile reflecta 70 % din lumina laser, CD-R 65 %, iar CD-E doar 15 pâna la 20 % din lumina incidenta. Modificarea este inclusa în multe unitati CD de fabricatie recenta. Pentru a fi compatibile cu CD-player-ele conventionale, CD-E trebuie sa se confor­meze cu standardul ISO 9660.

CD-E se comporta mai mult ca un hard disk conventional decât ca un CD-R. Unitatea poate actualiza tabela de continut oricând, asa ca se pot adauga fisiere fara overhead-u\ aditional sesiunii. Datorita timpului scurt de viata al acestui mediu sensibil, CD-E functioneaza cel mai bine daca se fac modificari în sistemul de opera­re pentru a reduce Ia minim actualizarea directorilor care poate consuma prematur suportul. Cu toate ca sunt usor de folosit si flexibile, cei mai multi fabricanti nu cred ca CD-E va înlocui CD-R, datorita costurilor. Acea substanta sensibila este mult mai costisitoare decât simpla stantare a CD-R.

Discuri digitale DVD

Discurile Digitale Versatile constituie a doua generatie de mecanisme de sto­care fotomecanice. Folosind tehnologia dezvoltata de Toshiba, noul disc are ambele fete operationale si o capacitate de 4,3 GB, iar informatia ce este citita de pe disc e identica cu cea de pe CD.

Initial produs pentru a stoca filme, acest suport poate fi folosit pentru orice fel de date, inclusiv productii multimedia interactive. CD-ul si-a început existenta ca un suport cu destinatie clara si apoi s-a modificat pentru a se adapta la aplicatii pe care producatorul initial nu le-a prevazut. Prin contrast, DVD-ul îsi începe existenta ca o tehnologie cu destinatii multiple. Scopul lor e sa înlocuiasca toate tipurile de suport al datelor (videocasete, audio CD-uri si toate celelalte tipuri de aplicatii bazate pe CD). Cu toate ca primele DVD nu au inclus si mecanisme de înregistrare, aceasta tehnologie nu se va lasa mult asteptata.

DVD a generat o colectie de standarde, adoptate initial în decembrie 1995, ca rezultat al celor doua propuneri aflate în competitie: una facuta de Toshiba, iar cealalta de proiectantii initiali (Sony si Philips). Toata lumea, si în special Sony, a învatat o lectie dura în razboaiele de piata din jurul afacerii Betamax-VSH. A stabili un standard înca de la început însemna a scoate întreaga industrie din afaceri. în consecinta, standardul DVD încorporeaza tehnologiile ambelor propuneri, dar baza sa e tehnologia Toshiba. La fel ca în cazul CD-urilor, fiecare aplicatie a DVD-urilor are propriul subtitlu: DVD-video, pentru aplicatii video si distributie de filme; DVD-audio, cu sunet de înalta calitate si capacitate ce depaseste pe cea a CD-ului; DVD-ROM pentru distributia software-ului si a altor date; DVD-RAM, sistemul înregistrabil înrudit cu CD-R.

Suportul DVD seamana cu CD-ul obisnuit, având 120 mm diametru si 1,2 mm grosime. Spre deosebire de CD-urile conventionale, DVD-ul este alcatuit din doua discuri (fiecare gros de 0,6 mm) lipite unul de altul. Fiecare poate fi un disc complet, înregistrat pe ambele parti. Discul rezultat are doua straturi pe fiecare parte sau patru suprafete separate de înregistrare. Straturile individuale pot fi distinse unul de altul focalizând laserul. Fiecare strat este situat la o distanta diferita de lentila optica a capului de citire, astfel ca atunci când laserul e focalizat asupra unui strat, nu mai e focalizat asupra celorlalte.

Când raza laser nu e focalizata, cuprinde o arie atât de larga încât aparatul nu o percepe. Raza citeste doar stratul asupra caruia e exact focalizata. Pista spiralata a DVD-ului e stantata mult mai strâns pentru a-i conferi o capacitate mai mare, santurile fiind situate la distanta de 0,74 micrometri. Laserul care citeste discul are o lungime de unda de 635 pâna la 650 nanometri.

Discul se învârte cu o viteza liniara constanta de 3,49 m/secunda, o viteza mai mica decât a CD-urilor. Ca rezultat, viteza de rotatie variaza de la 600 rpm în margi­nea exterioara, la 120 rpm în interiorul discului. Un bit ocupa 0,4 micrometri, deci rata de transfer a datelor este de 11,08 MB pe secunda. Rata reala, corectata cu overhead-u\ este de aproape 9,8 MB pe secunda. în termenii vitezei pentru CD, viteza de baza a DVD-ului este de la 7x la 8x.

Sistemul de stocare DVD-ROM permite stocarea de fisiere mari de pâna la 1 GB în format standard Micro UDF/1SO 9660 Bridge. Sistemul va adapta orice tip de date la limitele sistemului de fisiere. De exemplu, se pot pune fisiere video MPEG-1 pe un singur DVD-5 suficient cât sa dureze 6 ore. întrucât multe companii de soft­ware au dificultati în a umple un CD obisnuit, e greu de imaginat ce vor face cu resursele vaste ale unui DVD. Driverele DVD se instaleaza exact ca driverele de CD-ROM. Desi folosesc aceleasi interfete, capacitatile si formatele lor diferite necesita software special. IDE sau ATAP1 este acum interfata predominanta atât pentru driver-ele CD cât si pentru cele DVD.

Nero

Ce este NERO ?

NERO Burning Rom e unul dintre cele mai cunoscute programe de inscriptionare a discurilor optice, folosind diverse applicati create special de Agentia Ahead Softwar ), aplicatiile putand fii compatibile cu sistemele de operare de la Microsoft Windows si Linux , NERO lund foarte repede reputatia de OEM ( Original Equipment Manufacturer )

De la ce vine numene ?

Numele de NERO este de fapt un joc de cuvinte, agentia NERO lund nastere in Germania unde cuvantul Rome in limba germane e Rom iar traducerea in limba engleza ar fi NERO Burning Rom, cuvantul burning fiind cunoscut sub forma de inscriptionare scriere a discurilor optice.

Insigna de start a lui NERO e chiar coleseumul roman arzand in flacari

Tipuri de applicatii 

Cu ajutorul lui NERO putem gasi si alte aplicati decat cea de a scrie date pe CD/DVD, cum ar fi :

-NERO WAVER EDITOR - folosit pentru editarea de fisiere audio

-NERO IMAGE DRIVE -una dintre cele mai folosite sub applicarie cu capre putem crea un CD-ROM DVD-ROM virtual in interiorul sistemul nostrum de operare, cu ajutorul careie se poat face inagini virtuale la discurilor optice fiind salvate dirept pe hard de unde se poate accesa si folosi in orce moment fara a mai fi nevoie de CD-ul DVD-ul respective

-NERO Back UP - applicatie cu care putem recupera fisiere date de pe discurile vechi , zgariate sau cu diverse problem putand repupera pana la ~99% din totalul datelor de pe disc

-NERO RECODE   - poate decripta unele tipuri de protecti la disc cum ar fii la MPEG-4 (format ce poate fi citit doar de camerele de filmate video)

-NERO VISION   - soft ce poate creea micutele demouri care apar pe DVD-uri . Se poate folosi doar la scrierea DvD-urilor cu fisiere de tip video si inagini

Lansarea sa si tipurile de versiuni

Prima versiune de NERO din familia sa a fost NERO LINUX si precum ii spune a fost creeata doar pt sistemul de operare LINUX iar in scut tempt un upgrade gratis a fost oferit din partea lui Microsoft Windows care realiza rularea programului in sistemul lor de operare WINDOWS .

NERO CLASIFICARE CRONOLOGICA

NERO BURNING ROM 4 -CD-ROM UDF , UDF/ISO , NERO

COVER EDITOR

NERO BURNING ROM 5 -Aparitia applicatiieri MERO WAVE

EDITOR un upgreid de la :

NERO COVER EDITOR la ADVANCED NERO COVER DESIGNER cat si MPEG1 VIDEO ENCODER pentru VCD/SVCD inclusive MENU CREATION , AUDIO PLUG-IN INTERFACE precum si o noua interfata Embedded NERO API (APPLICATION PROGRAM INTERFACE)

-NERO BURNING ROM 7 -Include suportul LightScribe precum si Blu-Ray Disc, fiind compatibil cu sistemul de operare Windows Vista suportand HD-DVD High Definition Digital Versatile Disk si SecurDisc tehnology, AVCHD si BDAV format

-NERO BURNING ROM 8 -versiunea este inca in beta si se pare k va fi legata de retelele de BitTorrent

Bibliografie