HTML este o abreviere de la Hypertext Markup Language si reprezinta scheletul oricarei pagini de Web. HTML nu este un limbaj de programare. Nu veti lucra aici cu variabile, expresii, tipuri de date, structuri de control. HTML este un limbaj descriptiv, prin care sunt descrise elementele structurale ale pa 737o1422h ginii de Web: titlurile, listele, tabelele, paragrafele, legaturile cu alte pagini, precum si aspectul pe care îl are pagina din punct de vedere grafic. În fond, HTML este modul în care îi comunicam browserului ce elemente dorim sa introducem în pagina Web si care este aspectul acestora.
HTML este un limbaj standardizat, aceasta însemnând ca orice browser poate interpreta si afisa corect un document Web. Sintaxa de baza a limbajului HTML este definita în versiunea HTML 3.2. În prezent a fost lansata si versiunea HTML 4.0 care se afla în curs de standardizare. De la o versiune la alta, limbajului HTML i se adauga noi elemente. De asemenea, fiecare tip de browser (Netscape Navigator si Internet Explorer, în particular) foloseste anumite elemente ne-standard, pentru a îmbunatati capacitatile limbajului. Etichetele noi, care nu fac parte din versiunea standard poarta numele de extensii. În general, browserele cele mai folosite, Netscape Navigator si Internet Explorer recunosc etichetele HTML 3.2 si o mare parte din cele nou introduse în HTML 4.0.
Este recomandat sa evitati extensiile, în afara cazului când aveti un motiv foarte serios pentru a le folosi. Pentru utilizatorii browserelor care nu recunosc aceste extensii, anumite parti ale documentului dumneavoastra pot deveni complet ilizibile.
Bineînteles, extensiile pot afecta în grade diferite aspectul formal al paginii dumneavoastra. De exemplu, folosirea extensiilor care tin de aspectul liniilor orizontale incluse în pagina nu va afecta în mod grav aspectul paginii în browserele care nu suporta aceste extensii.
HTML si World Wide Web
Înainte de a începe prezentarea limbajului HTML, vom face câteva precizari despre semnificatia conceptului World Wide Web (într-o traducere aproximativa, pânza de paianjen, cu sensul de retea, extinsa în lumea larga). Precizarile ar putea parea inutile, dar realitatea este ca desi foarte multa lume vorbeste despre World Wide Web, putini stiu exact ce reprezinta. Mai mult, datorita extinderii sale exponentiale si a extraordinarei sale popularitati, adesea notiunea este confundata cu cea de Internet. World Wide Web este însa doar o parte a Internetului.
Internetul exista de mai bine de treizeci de ani. Bazele acestuia au fost puse la sfârsitul anilor '60, ca urmare a unei initiative a Departamentului de Aparare al Statelor Unite, care avea drept scop realizarea unei retele robuste si fiabile de comunicatii între computere aflate la distanta. Reteaua avea rolul de a asigura un contact permanent între elementele sale componente, chiar daca o parte din legaturi ar fi fost întrerupte ca urmare a unui atac nuclear. Ulterior, reteaua a patruns în domeniul civil si a fost adoptata rapid, initial de lumea academica, mai apoi de companiile comerciale.
Internetul nu este altceva decât un ansamblu alcatuit dintr-un numar enorm de retele de computere interconectate, localizate pe toata suprafata globului, care suporta diverse pachete software cum ar fi e-mailul, grupurile de stiri (newsgroup), protocoalele de transfer al fisierelor (FTP), Gopher si World Wide Web.
Cu toate avantajele imense oferite de posibilitatile de comunicare globala a informatiilor ca si de rapiditatea comunicarii, Internetul a ramas, vreme de doua decenii, doar apanajul agentiilor guvernamentale si al mediilor stiintifice. Motivul l-a constituit dezorganizarea sa initiala cvasi-totala. Folosirea unor standarde de comunicatie si a unor pachete software foarte diverse reprezentau niste bariere tehnologice aproape insurmontabile pentru utilizatorii obisnuiti. În plus, informatiile accesibile la acea vreme pe Internet erau prezentate sub forma unor simple fisiere text si nu în forma cunoscuta azi. Dezvoltarea exploziva pe care a cunoscut-o Internetul în ultimii zece ani a fost determinata de aparitia World Wide Web.
World Wide Web a luat nastere în 1989, ca urmare a eforturilor unor fizicieni ai CERN (Laboratorul European de Fizica Particulelor) de a pune la punct un sistem standardizat pentru crearea si distribuirea documentelor electronice oriunde pe glob, sistem care sa permita integrarea tuturor elementelor media: text, imagini, sunet. Asa cum dovedeste imensa sa popularitate, Web-ul s-a dovedit a fi mediul ideal pentru distribuirea informatiilor într-o maniera extinsa si accesibila. Motivul îl constituie faptul ca Web-ul asigura o interfata hypermedia pentru informatii. Hypermedia reprezinta variatele tipuri de informatie (text, imagini, fisiere audio si video) care pot fi localizate oriunde pe glob, împreuna cu legaturile dintre ele. Pentru a transmite si a afisa informatiile hypermedia, Web-ul foloseste un protocol de transfer (un set de reguli) care este numit HTTP (Hypertext Transfer Protocol, protocol de transmitere a hypertextului).
Deci, în esenta, World Wide Web este o colectie imensa de documente interconectate prin intermediul Internetului, care foloseste protocolul HTTP pentru a afisa elementele hypermedia.
Pentru a face posibila o asemenea performanta, s-a impus necesitatea ca fiecare computer conectat la Internet sa fie identificat în mod unic, printr-un element numit adresa IP (Internet Protocol). Adresa IP este formata din patru numere, fiecare mai mic de 255, despartite între ele prin punct (de exemplu 123.67.9.201). În vreme ce computerele lucreaza cu numere, oamenii prefera numele. Din acest motiv, fiecarei asemenea adrese IP i s-a asociat si un nume. Cum sunt sute de milioane de computere în întreaga lume, a veni cu un nume unic care sa diferentieze un computer de celelalte pare aproape imposibil. Totusi, sa ne amintim ca Internetul este o retea de retele. El este împartit în grupuri numite domenii care, la rândul lor, sunt împartite în subdomenii. Datorita acestui fapt, chiar daca un computer poarta un nume destul de comun, prin asocierea acestui nume cu domeniul si subdomeniile din care face parte, se obtine un nume unic de identificare al computerului respectiv.
Organizarea domeniilor pe Internet respecta un model ierarhic. Primul nivel ierarhic îl constituie diversele tipuri de organizatii. Tot pe primul nivel se afla si domeniile corespunzatoare tarilor lumii, de exemplu uk, pentru Marea Britanie sau ro, pentru România.
Urmatorul nivel ierarhic îl constituie organizatiile, firmele, institutiile care detin propriile domenii si subdomenii.
Internetul conecteaza doua tipuri de computere: serverele, care furnizeaza documentele, si clientii, care solicita si afiseaza documentele pentru a fi vizualizate de utilizator.
Pentru a accesa si afisa documentele HTML, pe computerul client ruleaza aplicatii numite browsere. Uneori termenii server Web si client Web pot produce confuzii, deoarece se refera atât la computerele pe care ruleaza aceste aplicatii cât si la aplicatiile în sine. Din acest motiv, pentru aplicatia client vom folosi termenul de browser, iar pentru aplicatia sau pachetul de aplicatii care ruleaza pe server, termenul de aplicatie server.
Relatia client-server pe care se bazeaza functionarea World Wide Web este facilitata de protocolul de comunicatie HTTP. Interactiunea dintre browserul Web si serverul Web începe cu o cerere din partea clientului. Aplicatia client transmite o cerere catre aplicatia server. Aceasta cerere poate consta în transmiterea unui anumit document sau în efectuarea unei anumite tranzactii. Aplicatia server fie îndeplineste cererea clientului, caz în care obiectul solicitat este transmis browserului, fie o refuza, situatie în care browserul afiseaza binecunoscutele mesaje de eroare "The page cannot be displayed" sau "File not found".
Cu alte cuvinte, procesul vizualizarii unei pagini Web începe cu o cerere a browserului Web catre serverul Web. Browserul transmite serverului detalii despre el însusi si despre fisierul pe care îl doreste prin intermediul unui header HTTP de cerere (headerul este acea parte a unui pachet de date care este plasata înaintea informatiilor efectiv transmise si care poate contine adresa sursei si a destinatiei, verificari ale erorilor si alte câmpuri). Serverul primeste si analizeaza headerele HTTP de cerere în cautarea informatiilor relevante, cum ar fi numele fisierului care este solicitat si transmite înapoi fisierul cerut împreuna cu headerele HTTP de raspuns. Browserul foloseste headerele HTTP de raspuns pentru a determina cum sa afiseze rezultatele obtinute.
Trebuie sa subliniem ca browserele nu au nevoie de conexiune la Internet ca sa functioneze. Puteti încarca si afisa cu ajutorul browserului dumneavoastra documente HTML care sunt stocate pe propriul hard-disk. Aceasta va da, printre altele, posibilitatea de a definitiva si testa documentele HTML înainte de a le publica pe Internet, evitând astfel prezentarea unor pagini înca nefinalizate, cu erori, sau care functioneaza defectuos.
este limitat la câteva optiuni, iar numarul mic de template-uri puse la dispozitie face ca pagina sa fie lipsita de originalitate.
Ati putea, atunci, sa va întrebati de ce mai este nevoie sa învatati HTML daca exista editoare profesionale care scriu codul în locul dumneavoastra. În fond, multi dintre web designerii profesionisti le folosesc, deoarece a scrie codul unui site "by hand", cu ajutorul unui simplu editor de text, este o munca titanica si mare consumatoare de timp.
Raspunsul este simplu: trebuie sa cunoasteti HTML deoarece oricât de performant ar fi un editor WYSIWYG, mai devreme sau mai târziu va veti gasi în situatia de a interveni la nivelul codului. Cea mai comuna situatie este aceea în care, datorita multiplelor operatii de editare cum sunt mutarea, copierea, stergerea elementelor, anumite parti ale paginii nu vor mai functiona corect.
De obicei, interventiile necesare asupra codului pentru depanarea sa sunt minime si usor de realizat... cu conditia sa stiti ce trebuie sa faceti. Cu alte cuvinte, sa stiti HTML.
În concluzie, oricare ar fi optiunea dumneavoastra, fie ca veti folosi un editor de HTML de tip text, fie ca veti folosi unul de tip WYSIWYG, pentru a putea construi documente Web corecte si functionale este nevoie sa stapâniti bine limbajul HTML.
Evident, pentru a vizualiza documentele dumneavoastra aveti nevoie de un browser. Recomandarea noastra este sa detineti cel putin doua dintre cele mai raspândite browsere, Internet Explorer si Netscape Navigator, de dorit ar fi chiar cu versiuni diferite ale aceluiasi browser. Testarea paginilor dumneavoastra sub diferite browsere este o etapa importanta înaintea publicarii lor pe Web.
Desi în anii de început ai Web-ului problema aspectului paginilor în diferite tipuri de browsere era vitala, deoarece erau folosite o mare diversitate de browsere, fiecare tip realizând afisarea paginilor în maniera sa proprie, în prezent aceasta problema si-a pierdut din importanta. Motivul este acela ca browserele Internet Explorer au acaparat cea mai mare parte
Cele mai multe dintre acestea vor ignora extensiile si vor afisa o line orizontala standard. Pe de alta parte, extensiile care realizeaza formatarea si alinierea textului si aspectul fonturilor pot face ca documentul sa aiba un aspect foarte dezordonat în browserele care nu suporta extensii de acest tip. Sau, în cazurile cele mai grave, acea parte a documentului poate sa nu fie deloc afisata.
Pentru a realiza documente Web eficiente, cu impact asupra cititorului, si pentru a valorifica pe deplin puterea limbajului HTML, trebuie sa tineti seama de o idee fundamentala: HTML este destinat structurarii documentele si nu doar formatarii în vederea afisarii lor.
HTML furnizeaza modalitati variate pentru a defini aspectul documentului: specificatii legate de fonturi (tipurile de caractere), de formatare a textului, de culori, etc. Desigur, aspectul formal este important, caci el poate veni în beneficiul sau în detrimentul accesibilitatii informatiilor prezentate.
Totusi, nu aspectul formal, ci continutul documentului primeaza. HTML contine numeroase cai de structurare a continutului documentului fara a pune problema felului cum vor fi afisate elementele: titluri, liste, paragrafe, imagini, etc. Toate acestea sunt definite în limbajul HTML fara a impune browserului sa le afiseze într-un anumit mod. Browserului i se lasa astfel posibilitatea de a afisa respectivele elemente în conformitate cu rolul pe care îl au ele în structura documentului si nu respectând regulile impuse de creatorul documentului HTML.
Marele avantaj al abordarii bazate pe continut fata de cea bazata pe aspect rezida în faptul ca paginile dumneavoastra vor fi vizualizate cu tipuri diferite de browsere, fiecare având versiuni diferite.
În abordarea bazata pe aspect, daca browserul nu recunoaste indicatiile de formatare specificate, fie nu le executa, fie le executa eronat, astfel ca structurarea paginii va avea de suferit.
În abordarea bazata pe continut, indiferent cum va alege browserul sa execute indicatiile de formatare, semnificatia elementelor din pagina va ramâne neschimbata.
De exemplu, daca veti afisa titlurile si subtitlurile din pagina folosind tipuri diferite de fonturi, caractere cu stiluri variate: aldine (bold, sau îngrosate), cursive (italice, sau înclinate), subliniate, etc., un browser care nu recunoaste aceste elemente ar putea afisa titlurile în acelasi mod în care afiseaza restul textului, astfel ca semnificatia lor în pagina si-ar pierde relevanta.
Pe de alta parte, daca veti folosi etichetele speciale pentru titluri, chiar daca browserul nu le recunoaste, are posibilitatea de a evidentia totusi titlurile în cea mai buna maniera pe care o are la dispozitie, astfel încât semnificatia lor pentru restul documentului se va pastra.
Instrumentele minime de care aveti nevoie pentru a realiza documente HTML sunt, în esenta, urmatoarele: un editor de text, cu ajutorul caruia sa scrieti documentul, un browser, prin intermediul caruia sa vizualizati aspectul si continutul documentului, un editor grafic cu care sa prelucrati imaginile pe care le veti introduce în pagina si o conexiune la Internet.
Pentru a scrie documente HTML aveti la dispozitie trei posibilitati:
Folosirea unui simplu editor de text.
Cel mai cunoscut si accesibil este Notepad-ul din Windows.
Atentie!
Nu este recomandat sa folositi un procesor de text complex cum este Microsoft Word, chiar daca acesta poate salva documentele în format HTML (cu extensia .htm), deoarece la salvarea documentelor Word-ul adauga automat la textul documentului dumneavoastra o mare cantitate de cod continând informatii lipsite de relevanta care încarca inutil documentul si mareste dimensiunile fisierului.
Folosirea unui editor HTML.
Acest tip de editoare dedicate ofera facilitati în scrierea codului, realizeaza corectarea documentului din punct de vedere sintactic si chiar scriu secvente de cod pentru anumite elemente pe care doriti sa le inserati în document.
Folosirea unui editor WYSIWYG (What You See Is What You Get, în traducere libera "ceea ce vezi la editare este ceea ce obtii la vizualizare").
Un editor de tip WYSIWYG permite alegerea si formatarea, cu ajutorul mouse-ului, a elementelor pe care doriti sa le includeti în pagina: tabele, link-uri, formulare, puteti stabili tipul fonturilor, culorile, aranjarea textului în pagina. Pe masura ce un anumit element este inserat, editorul scrie în mod automat codul HTML corespunzator, fara ca utilizatorul sa fie nevoit sa intervina asupra lui. Totusi, daca aveti cunostinte de HTML puteti interveni la nivelul codului în orice maniera doriti, orice schimbare pe care o faceti în cod, reflectându-se automat în aspectul paginii.
Printre profesionisti persista o controversa în privinta tipurilor de editoare care ar trebui folosite pentru a edita documentele HTML. În esenta, problema este aceasta: este mai bine sa-ti construiesti paginile folosind HTML "pur", adica scriind totul tu însuti, sau este de preferat sa folosesti un editor de tipul WYSIWYG? Editoare deosebit de puternice de acest tip: Macromedia Dreamweaver, Microsoft Front Page, Coffe Cup ca sa dam numai câteva exemple, par a înclina definitiv balanta în favoarea acestui tip de editare. Ele ofera facilitati avansate de editare a paginii, inclusiv posibilitatea de a crea pagini dinamice si de a include script-uri JavaScript sau applet-uri Java. Cu ajutorul lor se pot construi site-uri extrem de complexe.
Exista, de asemenea si editoare de tip "built-in". Acestea sunt cel mai usor de folosit si adesea sunt puse la dispozitie de providerii care ofera si servicii gratuite de hosting (www.home.ro www.rhp.ro, etc.).
Editoarele de acest tip ofera un numar (de obicei redus) de template-uri (pagini preformatate), si doar câteva optiuni de editare: puteti adauga text, modifica tipul fonturilor, culoarea fundalului si a textului, forma butoanelor de navigare, puteti include un numar prestabilit de imagini. Din pacate, gradul de control asupra aspectului paginii este foarte redus. Utilizatorul
|
