Utilizarea mediilor externe: imagini, sunete si video

Utilizarea mediilor externe: imagini, sunete si video

Mediile externe sînt fisiere care nu pot fi afisate direct de navigatorul Web. Fisiere externe pot fi orice fisiere pe care le puteti crea (video MPEG, fisiere PostScript, fisiere arhivate, etc). Legatura dintr-un document HTML la un astfel de fisier se face utilizînd tag-ul <A>.

Cînd serverul trimite un anumit fisier navigatorului, el include informatii despre tipul fisierului utilizînd un mesaj special trimis odata cu fisierul. Daca navigatorul nu poate afisa acel tip de fisier, el încearca sa identifice (dintr-o lista cunoscuta) o aplicatie ajutatoare (numita uneori helper sau viewer), careia sa-i treaca fisierul. Daca tipul fisierului este recunoscut si aplicatia ajutatoare corespunzatoare este definita, navigatorul starteaza aplicatia si îi trece fisierul. Aplicatia, la rîndul ei, va prelucra fisierul care constituie mediul ex 919b12j tern, care nu a putut fi interpretat de navigator.

Daca navigatorul nu identifica tipul fisierului atunci îl salveaza pe disc dupa ce în prealabil (de regula) cere permisiunea utilizatorului. Navigatorul utilizeaza aplicatiile ajutatoare si în cazul în care fisierele sînt încarcate de pe discul local, cu deosebirea ca în aceste cazuri utilizeaza extensiile fisierelor pentru a identifica tipul de fisier. Acesta este de fapt si motivul pentru care trebuie utilizate extensiile .html sau .gif pentru documentele HTML si imagini GIF; în cazul ca lucram local, navigatorul poate identifica tipurile de fisiere.

Acest mod de lucru face ca dimensiunile navigatoarelor sa ramîna în continuare mici. De altfel, nu exista nici un motiv puternic ca acestea sa includa viewere pentru tipuri de fisiere mai rar întîlnite. Fiecare navigator are o lista care mapeaza extensiile fisierelor si tipurile corespunzatoare de aplicatii.

Specificarea mediilor externe în HTML se face cu ajutorul tag-ului <A> si a atributului HREF, ca în cazul legaturilor la toate celelalte documente HTML:

<A HREF="fisier extern">Textul care descrie fisierul pentru vizitator</A>

Se obisnuieste inserarea unor informatii suplimentare despre fisier: formatul fisierului, dimensiune sau orice alte informatii care l-ar ajuta pe cel ajuns aici sa decida daca sa ia fisierul sau nu.

1. Imagini externe

Formatul cel mai des utilizat în documentele HTML este GIF, afisabil de majoritatea navigatoarelor grafice. Utilizarea imaginilor externe confera însa o mai mare flexibilitate.

Cîteva din cele mai întîlnite formate sînt urmatoarele:

Majoritatea programelor bune de grafica pot face conversii între aceste formate. În cazul imaginilor externe mari, este recomandabila inserarea în document (alaturi de celelalte informatii despre fisier) a aceleiasi imagini (sau portiune de imagine) mult reduse, pentru a da o idee vizitatorului despre imaginea pe care eventual o va lua.

Exemplu:

<A HREF="imagine_mare.jpg"><IMG SRC="imagine_micsorata.gif">25K fisier JPEG</A>

2. Sunete

Utilizarea sunetelor se poate face fie pentru inserarea unor adnotatii la fisierele text, fie pentru mesaje de bunvenit sau clipuri audio.

Deocamdata singurul format sonor independent de platforma este AU (utilizat de Sun Microsystem si NeXT pentru standardul lor audio). AU permite mai multe tipuri de rezolutii si esantionare dar cel mai raspîndit este mono, cu rezolutie verticala pe 8 biti si esantionare orizontala pe 8kHZ (micro-law), conceput initial pentru industria telefonica din Statele Unite. Echivalentul sau european este A-law, în mare parte asemanator. Calitatea sunetului este destul de modesta si din aceasta cauza vor fi întîlnite destul de frecvent formate specifice unei anumite platforme dar care ofera sunet de o mai buna calitate. Cele mai raspîndite sînt:

Recomandarile generale privind inserarea fisierelor externe sînt valabile si aici. Inserarea unui fisier audio trebuie facuta astfel:

<A HREF="audio_clip.au">Putina muzica (375K, format AU)</A>

(se adauga informatii privind ce anume contine fisierul, formatul si cît este de mare).

3. Video

Clipurile video sînt o combinatie de imagine si sunet asemanatoare unui film. Ca si în cazul clipurilor audio, fisierele video nu sînt redate direct de navigatoare, acestea avînd nevoie de aplicatii ajutatoare. Cu alte cuvinte, fisierele trebuie luate mai întîi de catre vizitator si apoi redate cu unul din viewer-ele capabile sa redea un clip video.

Marea problema cu fisierele video este dimensiunea acestora. Clipurile video sînt uriase, de regula de 1-2 MB. Motivul este ca aceste fisiere sînt compuse din sute de cadre care sînt afisate cu frecventa ridicata unele dupa altele. Un minut de video poate însemna în jur de 1000 de cadre diferite. Luarea unui asemenea fisier de pe un server poate însemna (la o viteza de transfer de 28,8 baud) aproximativ 20 de minute. Pentru cei care au modemuri cu viteze de transfer mai mici probabil ca timpul va fi mult mai mare astfel ca acestia vor fi descurajati de fisierele video mari.

Pentru a vedea fisierele video pe un PC este nevoie nu numai de aproximativ 8 MB RAM dar si de o aplicatie ajutatoare. Utilizatorii Mac sînt mai norocosi deoarece au aceste facilitati încorporate în sistem.

Pentru fisierele video independente de platforma, standardul curent este MPEG dar QuickTime (Apple) cîstiga în ultima vreme tot mai mult teren, pe masura ce softurile de redare devin disponibile pentru alte platforme. QuickTime are de asemenea avantajul ca poate include o pista audio împreuna cu cea video.

Cîteva din formatele mai raspîndite sînt:

Exemplu:

<A HREF="bunvenit.QT">Un mesaj de bunvenit (QuickTime, 1,5 M)</A>