INTERNET-UL

INTERNET-UL

I.1. INTRODUCERE

Majoritatea site-urilor web sunt constituite din informatii statice, dar Web-ul este un mediu puternic si este capabil de mult mai mult si ofera caracteristici precum: pagini Web dinamice, conectare la baze de date, pagini personalizate pentru utilizatori, colectii si prelucrari sofisticate ale datelor, interactiuni de posta electronica, interfete pentru utilizatori bogate si atragatoare.

I.1.1 Internet-ul

Internet-ul este înconjurat de foarte multa ambiguitate si confuzie dar, în câteva cuvinte, poate fi definit ca cea mai mare retea din lume. Majoritatea retelelor din prezent sunt retele locale (Local Area Networks - LANs) si sunt formate dintr-un grup de calculatoare aflate relativ aproape unul de celalalt si conectate prin echipamente hardware speciale si cabluri. Unele calculatoare îndeplinesc rolul de clienti (cunoscute, de obicei, sub denumirea de workstations) iar altele sunt servere. Toate aceste calculatoare pot comunica între ele pentru a schimba informatii.

O retea mai mare, care se întinde pe mai multe locatii geografice este, de obicei, folosita de marile companii care au sedii în mai multe localitati. Fiecare dintre locatii are propriul sau LAN, care leaga calculatoarele locale. Aceste LAN-uri, la rândul lor, sunt interconectate prin intermediul unor medii speciale de comunicare. Legaturile pot fi de la legaturi de tip dial-up prin modem, pâna la legaturi de mare viteza T1 sau T3 sau legaturi prin fibra optica. Grupul complet al LAN-urilor interconectate se numeste Wide Area Network (WAN). WAN-urile se folosesc pentru a conecta locatii diferite ale unei companii.

Daca s-ar dori conectarea tuturor calculatoarelor de oriunde s-ar începe prin rularea unor backbones de viteze foarte mari, conexiuni capabile sa transmit 232s1820c 59; cantitati mari de date, între locatii strategice - probabil mari orase sau tari diferite. Aceste backbones ar fi asemanatoare autostrazilor de mare viteza si pe multe benzi dintre tari.

Ar trebui definita o toleranta la erori pentru a face aceste backbones complet redundante, astfel încât daca vreo conexiune se întrerupe, ar mai fi disponibila cel putin o alta modalitate de a a atinge o destinatie specifica.

Mai departe, ar fi create mii de legaturi locale care ar conecta fiecare oras la backbone prin conexiuni mai putin rapide. S-ar permite WAN-urilor si LAN-urilor companiilor si chiar si utilizatorilor individuali cu modem-uri pentru dial-up sa se conecteze la aceste puncte de acces locale. Unele calculatoare ar putea fi conectate tot timpul, în timp ce altele s-ar putea conecta doar la nevoie.

S-ar crea apoi un limbaj comun de comunicare astfel ca fiecare calculator conectat la aceasta retea sa poate comunica cu oricare altul.

si în final ar trebui definita o schema pentru a putea identifica în mod unic fiecare calculator conectat la retea. Acest lucru va asigura faptul ca informatia trimisa unui anumit calculator va ajunge la destinatia dorita.

Cu toate ca aceasta este o descriere simplificata, este exact modul în care Internet-ul a fost realizat si lucreaza.

Backbone-urile de mari viteze exista într-adevar. Majoritatea sunt detinute de marile companii de telecomunicatii.

Punctele de acces locale, cunoscote sub numele de POP (Points of Presence) apartin companiilor telefonice, de cablu si furnizorilor locali de Internet (ISPs - Internet Service Providers)

Limbajul comun este IP - Internet Protocol, dar termenul de limbaj este impropriu. Un protocol reprezinta o multime de reguli ce guverneaza comportamentul în anumite situatii. Protocoalele permit realizarea comunicarii fara întreruperi si fara sa apara neîntelegri. IP este protocolul folosit pentru comunicarea prin Internet, deci fiecare calculator trebuie sa ruleze o copie a acestui protocol.

Identificatorii unici sunt adresele IP. Fiecare calculator, sau host, conectat la Internet are o adresa IP unica. Aceste adrese sunt formate din patru seturi de numere separate prin punct - de exemplu 208.193.16.100. Unele calculatoare au adrese fixe (sau statice), în timp ce altele au adrese alocate dinamic, de fiecare data când este stabilita o conexiune. Indiferent de modul în care este este obtinuta o adresa IP, oricare doua calculatoare conectate la Internet nu vor putea folosi aceeasi adresa IP în acelasi timp.

I.1.2. Aplicatii pentru Internet

Internet-ul în sine este o masiva retea de comunicatii si ofera foarte putin majoritatii utilizatorilor, din acest motiv au fost necesari 20 de ani pentru ca Internet-ul sa devina fenomenul din prezent.

Internet-ul a fost ridicat la rangul de Information Superhighway si aceasta analogie este destul de precisa. Autostrazile nu sunt asa de atractive precum locurile în care se poate ajunge calatorind pe ele si acest lucru este valabil si pentru Internet. Ceea ce face Internet-ul asa de atragator sunt aplicatiile care ruleaza pe baza sa si ceea ce poate fi realizat cu ajutorul acestora.

Cea mai cunoscuta aplicatie din prezent este World Wide Web. Multi oameni confunda Internet-ul cu World Wide Web, lucru complet gresit.

Toate aplicatiile pentru Internet folosesc protocolul IP pentru a comunica. Informatia transmisa de aceste aplicatii este împartita în pachete, mici blocuri de date, care sunt trimise unei adrese IP destinatie. Aplicatia de la capatul celalalt proceseaza informtiile primate.

Câteva din aplicatiile pentru Internet sunt:

Email - SMTP (Simple Mail Transfer Protocol) este cel mai cunoscut mechanism de transmitere a mesajelor de posta electronica, iar POP (Post Office Protocol) este interfata cea mai utilizata pentru accesarea mesajelor.

FTP - File Transfer Protocol este folosit pentru trasferul fisierelor între calculatoare.

IRC - Internet Relay Chat permite sustinerea de conferinte în timp real, bazate pe text, prin Internet.

NFS - Network File System este folosit pentru a partaja fisiere între diferite calculatoare.

Newsgroups - liste de discutii bazate pe thread-uri.

Telnet - folosit pentru conectarea la un calculator de la distanta.

VPN - Virtual Private Networks permite accesul sigur al retelelor private la Internet.

WWW - World Wide Web.

I.1.3 DNS

Adresele IP reprezinta singurul mod de a specifica în mod unic un host. Când se doreste comunicarea cu un alt host - un server de Web, de exemplu - trebuie specificata adresa IP a acestuia. Dar, dupa cum se stie, foarte rar se specifica direct adresa IP, ci se specifica un hostname.

Mecanismul care asociaza hostname-urile cu adresele IP se numeste DNS (Domain Name Service). Când se specifica o adresa, cum ar fi www.yahoo.com, browser-ul trimite un o cerere de tip address resolution catre un server DNS, cerând acestuia adresa IP asociata numelui specificat. Serverul DNS va returna adresa IP actuala si browser-ul o va folosi pentru a comunica direct cu acel host.

Nu este obligatorie folosirea unui server DNS, utilizatorii ar putea specifica direct adresa IP a hostului cu care doresc sa comunice, dar sunt câteva motive pentru care acest lucru nu se face:

Adresele IP sunt greu de retinut si pot fi usor scrise gresit.

Adresele IP se pot schimba.

Adresele IP trebuie sa fie unice, dar numele DNS nu.

Un singur host, cu o singura adresa IP, poate avea mai multe nume DNS.

I.1.4. Intranets si Extranets

Un intranet nu este nimic mai mult decât un Internet privat. Cu alte cuvinte, este o retea privata, de obicei un LAN sau WAN, care permite folosirea aplicatiilor Internet-based într-un mediu sigur si privat. Ca si pe Internet-ul public, intranet-urile pot gazdui servere de Web, servere FTP sau orice alte servicii bazate pe IP.

Un extranet este o retea de tip intranet care conecteaza mai multe site-uri sau organizatii folosind tehnologii legate de intranet. Multe extranet-uri, de fapt, folosesc Intranet-ul ca backbone si utilizeaza tehnici de criptare pentru a asigura securitatea datelor transmise prin retea.

Cele doua lucruri care deosebesc intranet-urile si extranet-urile de Internet sunt cine le poate accesa si de unde pot fi accesate. Daca o aplicatie poate rula pe Internet, atunci va rula cu siguranta si pe in intranet sau extranet.

I.2. Web Servers si Web Application Servers

I.2.1. Servere Web

World Wide Web este construit pe baza unui protocol numit Hypertext Transfer Protocol (HTTP). HTTP este un protocol mic si rapid care se potriveste foarte bine sistemelor informatice multimedia si distribuite si salturilor între site-uri.

Web-ul consta în pagini cu informatii de pe gazde care ruleaza software de tip server Web. Gazda este de multe ori identificata cu serverul Web, lucru care nu este corect. Serverul Web este un software, nu calculatorul în sine.

Un Web server este un program care furnizeaza pagini Web la cerere. Când un utilizator de la o adresa IP specifica solicita un anumit fisier, serverul Web încearca sa obtina acel fisier si sa-l trimita înapoi utilizatorului. Fisierul solicitat poate fi codul sursa HTML al unei pagini Web, o imagine GIF, un fisier Flash, un document XML, sau un fisier AVI. Browserul Web este cel care determina ceea ce trebuie cerut, nu serverul Web. Serverul doar proceseaza cererea.

Conexiunile la serverele de Web se stabilesc pe masura ce sunt necesare. Daca este ceruta o pagina de la un server Web, o conexiune IP este stabilita prin Internet între gazda solicitanta si gazda pe care ruleaza serverul Web. Pagina Web ceruta este transmisa prin acea conexiune, iar aceasta este întrerupta de îndata ce pagina este primita. Daca pagina primita contine referinte la alte informatii ce trebuie descarcate (de exemplu, imagini GIF sau JPG), fiecare va fi obtinuta folosind o noua conexiune.

Pe un acelasi host pot rula mai multe aplicatii de Internet, de exemplu un server Web, un server FTP, un server DNS si un server de mail SMTP POP3 pot rula în acelasi timp. Fiecarui server îi este atribuit un port pentru a asigura ca fiecare server va raspunde numai cererilor din partea clientilor corespunzatori.

Majoritatea serverelor folosesc un set de porturi predefinite. Serverele Web folosesc de obicei portul 80, dar acesta poate fi schimbat. Pot fi instalate pe porturi nestandard pentru a fi ascunse, si de asemenea, pot fi instalate mai multe servere Web pe un singur calculator asociindu-le porturi diferite.

I.2.2. Pagini Web

Informatiile din World Wide Web sunt stocate în pagini. O pagina poate contine oricare din urmatoarele: text, header-e, liste, meniuri, tabele, formulare, elemente grafice, script-uri, stiluri (style sheets), obiecte multimedia.

Paginile Web sunt realizate folosind o serie de tehnologii pe partea de client si sunt procesate si afisate de catre browsere.

I.2.3. Browsere Web

Browserele web sunt programe client folosite pentru a accesa site-uri si pagini Web. Sarcina unui browser este de a procesa paginile Web primite si de a le prezenta utilizatorului. Browser-ul încearca sa afiseze grafice, tabele, formulare, text formatat si orice contine pagina.

Cele mai cunoscute browsere web din prezent sunt Netscape Navigator si Internet Explorer.

I.3. Pagini Web Statice si Dinamice

I.3.1. HTML

Paginile Web sunt fisiere cu simplu text costruite folosind limbajul Hypertext Markup Language (HTML). Acesta este implementat ca o multime de tag-uri usor de învatat. Autorii paginilor Web folosesc aceste tag-uri pentru a marca paginile de text, iar browserele le folosesc pentru a randa si afisa informatiile pentru a putea fi vizualizate. Paginile Web pot sa contina legaturi hypertext la alte pagini.

I.3.2. JavaScript

HTML este un limbaj de markup. El permite crearea layout-ului paginilor si a formularelor, dar nimic mai mult. Pentru a se construi interfete intuitive si sofisticate este necesar si un limbaj de scripting la nivel de client. Scripting-ul permite scrierea de cod (mici programe) care ruleaza în cadrul browserului.

Cel mai cunoscut limbaj de scripting pe parte de client este JavaScript, care este suportat (mau mult sau mai putin) de aproape orice browser existent. Folosind JavaScript se poate realiza: validarea formularelor, animarea textului si a imaginilor, crearea de meniuri drop-down si a controalelor de navigare, se pot efectua procesari de baza numerice sau asupra textelor si multe altele.

Scripting-ul permite programatorilor sa detecteze si sa proceseze evenimentele. De exemplu, o pagina care se încarca, un formular trimis, miscarea pointer-ului mouse-ului asupra unei imagini sunt toate evenimente, iar script-urile pot fi executate automat de browser atunci cînd aceste evenimente au loc.

Script-urile pot fi incluse în codul HTML sau pot fi stocate în fisiere externe si legate în interiorul codului HTML.

I.3.3. Alte Tehnologii pe parte de Client

Majoritatea browserelor noi permit folosirea si a altor tehnologii, dintre care cele mai importante sunt:

CSS (Cascading Style Sheets) - ofera o modalitate de a separa prezentarea de continut astfel încât ambele sa poata fi refolosite si modificate cu usurinta.

DHTML (Dynamic HTML) - o combinatie de HTML, script-uri si CSS care folosite împreuna, pot realiza interfete pentru utilizator foarte atractive si interactive.

Appleturi Java - mici programe care ruleaza în browser.

Macromedia Flash - o tehnologie inclusa în 98% din browserele existente, care ofera un mecanism pentru crearea unor interfete atractive si portabile.

I.3.4. URL-uri

Piesa care leaga între ele serverele Web, browserele Web si paginile Web este URL-ul.

Fiecare pagina din World Wide Web are o adresa care este introdusa în browser pentru a-i indica acestuia sa încarce pagina respectiva.

Aceste adrese se numesc Uniform Resource Locators (URLs) si sunt constituite din sase parti, astfel:

Protocol - protocolul care va fi folosit pentru a obtine obiectul. De obicei acesta este http pentru obiecte din World Wide Web. Daca protocolul este specificat, atunci acesta trebuie urmat de semnele ://.

Host - serverul Web de la care vor fi obtinute obiectele. Acesta poate fi specificat ca un nume DNS sau ca o adresa IP.

Port - portul calculatorului gazda pe care ruleaza serverul Web. Daca este omis, atunci se foloseste portul implicit, iar daca este specificat, numarul portului trebuie precedat de semnul :.

Path - calea catre fisierul care se doreste a fi primit sau scriptul care trebuie executat.

File - numele fisierului cerut.

Query String - parametrii optionali pentru script. Daca este specificat, atunci trebuie precedat de semnul ?.

I.3.5. Avantajul Paginilor Web Dinamice

Paginile dinamice sunt ceea ce da viata Web-ului.

Paginile statice sunt formate din text, imagini si tag-uri HTML pentru formatare. Aceste pagini sunt create si întretinute manual, astfel ca daca informatiile se modifica si pagina trebuie modificata. Aceasta implica încarcarea paginii într-un editor, realizarea modificarilor, reformatarea textului daca este necesar si apoi salvarea fisierului. Aceste operatii necesita foarte mult timp daca numarul paginilor care trebuie actualizate este mare.

Paginile dinamice contin foarte putin text. În schimb extrag informatiile necesare din alte aplicatii. Paginile dinamice pot comunica cu bazele de date, foi de calcul tabelar, sisteme de gestiune a bazelor de date client-server si multe alte aplicatii.

Crearea paginilor Web dinamice permite crearea de aplicatii puternice, care pot include caracteristici precum urmatoarele:

interogarea aplicatiilor de baze de date existente pentru obtinerea datelor

crearea de interogari dinamice care faciliteaza obtinerea în mod flexibil a datelor

executia procedurilor stocate

executia codului conditional on-the-fly pentru a personaliza raspunsurile în functie de situatiile specifice

sporirea capabilitatilor formularelor HTML standard prin folosirea unor functii de validare

popularea în mod dinamic a elementelor din formulare

personalizarea modului de afisare a informatiilor legate de data, timp si moneda folosind functii de formatare

usurarea crearii aplicatiilor de introducere a datelor prin wizards

generarea automata de email

site-uri comerciale si cosuri electronice de cumparaturi

si multe altele

I.3.6. Întelegerea Aplicatiilor Web

Browserele Web trimit cereri catre serverele Web, iar acestea le îndeplinesc - trimit înapoi informatiite cerute catre browser. Aceste informatii sunt de obicei fisiere HTML, ca si alte tipuri de fisiere.

si cam atât este ceea ce fac serverele Web. Ele sunt de fapt aplicatii destul de simple - stau si asteapta cererile pe care le îndeplinesc de îndata ce le primesc. Serverele Web nu permit interactiunea cu bazele de date, nu permit personalizarea paginilor Web, nu permit procesarea rezultatelor trimiterii unui formular de catre utilizator.

Un Web application Server este un software care extinde serverul Web, permitânduti acestuia sa faca lucrurile pe care nu le poate face singur.

Când un server Web primeste o cerere de la un browser, el cerceteaza acea cerere pentru a determina daca este o simpla pagina Web sau o pagina care necesita prelucrari suplimentare de catre un web application server. Acest lucru îl realizeaza prin cecetarea extensiei sau a tipului MIME. Daca tipul MIME indica o pagina Web simpla, atunci serverul web îndeplineste cererea si trimite fisierul catre browserul clinet nemodificata. Dar daca tipul MIME indica faptul ca fisierul cerut necesita procesarea de catre un web application server, atunci web serverul trimite fisierul catre web application server-ul corespunzator si trimite browserului rezultatul pe care îl primeste de la web application server.

Cu alte cuvinte web application serverele sunt preprocesoare pentru pagini. Acestea proceseaza pagina ceruta înainte ca aceasta sa fie trimisa înapoi la client.