Conceptul RBR – Razboi Bazat pe Retea (NCW – Network Centric Warfare) a aparut pentru prima data in mod public in anul 1988, odata cu lucrarea “Network Centric Warfare: Its Origin and Future”, scrisa de catre Vice Amiralul Arthur K. Cebrowski si John J. Garstka[1]. Autorii nu au avansat nici o definitie a acestui concept, denumindu-l ca fiind de fapt o noua era in arta razboiului, bazata pe tehnologie. Totusi, sunt subliniate unele dintre caracteristicile de baza:
- trecerea de la platforma la retea;
- trecerea de la individual la parte a unui sistem;
- trecerea de la informatie la cunoastere.
In plus fata de acestea apar alte doua aspecte deosebit de importante care se vor dovedi ulterior, in continutul altor lucrari de specialitate ca fiind de esenta: Speed of Commnad (viteza de comanda) si Self- Synchronization (auto – sincronizarea).
In anul urmator, 1999, John J. Garstka este coautor alaturi de alte nume recunoscute, David Alberts si Frederick P. Stein din cadrul Programului de Cercetari pentru Comanda si Control al Departamentului Apararii din SUA, la cartea 'Network-centric Warfare, Developing and Leveraging Information Superiority.' (Razboiul Bazat pe Retea, Dezvoltarea si Beneficiile Superioritatii Informationale). Se poate spune ca aceasta lucrare reprezinta piesa de baza in tot esafodajul teoretic care s-a construit ulterior.
Cu aceasta ocazie apare si prima definitie data RBR: „modalitate de a genera putere de lupta prin integrare intr-o retea informationala a senzorilor, decidentilor si executantilor in scopul cunoasterii spatiului luptei, maririi vitezei conducerii, accelerarii ritmurilor operatiilor, intensificarii efectelor letale, accentuarii protectiei si realizarii unui anumit grad de autosincronizare”.
Si totusi, ideea de a dezvolta un concept al actiunii militare bazat pe tehnologia informatiei si comunicatiilor nu dateaza din 1998 ci cu ceva ani in urma, prin 1994, cand s-au enuntat principiile sistemelor C4I (Comanda si Control, Computere, Comunicatii si Informatii), ulterior C4ISTAR (ISTAR – Informatii, Supraveghere, Achizitia Tintelor si Cercetare). In anul 1997 a aparut lucrarea „C4ISR Architecture Framework”, sub egida Departamentului Apararii al SUA, in care se regasesc aproape toate elementele cuprinse in RBR, in principal ideea de a utiliza reteaua, sau retelele interconectate pentru a obtine si exploata avantajul informational intr-un spatiu de lupta.
Din acest motiv avem toate atuurile pentru a afirma ca RBR nu este altceva decat un concept prin care se fundamenteaza utilizarea eficienta a tehnologiei in domeniul militar in scopul de a modifica in sens pozitiv parametrii legilor luptei armate.
Premisa de la care s-a pornit in fundamentarea conceptului este aceea ca societatea s-a schimbat profund datorita informatiei, iar domeniul militar nu trebuie sa ramana in urma. Schimbarile au fost generate de evolutia integrata a proceselor si organizatiilor economice, tehnologiei informatiei si de afaceri pentru a realiza noi standarde ale eficientei. Operatiile militare trebuie sa se desfasoare dupa regulile unei afaceri economice profitabile si practic urmeaza sa se supuna acelorasi modele actionale caracterizate prin:
- focalizare dinspre platforma, cu limitele ei specifice pentru senzori si actiuni, catre retea, ceea ce ofera posibilitati cvasi-nelimitate;
- tratarea actorilor nu ca elemente independente, ci ca facand parte dintr-un ecosistem in adaptare permanenta;
- deschidere la optiuni strategice rapide pentru a se asigura adaptarea sau chiar supravietuirea in asemenea ecosisteme in schimbare.
Astfel, se va reusi ca in conditiile in care misiunile se diversifica si se inmultesc, efectivele militare sa fie reduse la limite care sa nu afecteze credibilitatea armatelor, dar sa le mentina acceptabile din punct de vedere politic, social, militar si economic.
Lucrarea, „Understanding Information Warfare”, scrisa de David S. Alberts, John J.Garstka, Richard E. Hayes, David A. Signori si aparuta in anul 2001, evidentiaza pe larg aspectele referitoare la comanda si controlul actiunilor militare in cadrul acestei noi abordari. Multe dintre aceste aspecte vor fi tratate pe larg in capitolul 6.
RBR a fost folosit pe scara larga de armata SUA in campania din Irak de la inceputul anului 2003. Rezultatele au demonstrat ca s-a reusit in buna masura integrarea intr-un flux informational unic a unor structuri apartinand diferitelor categorii de forte, a unor arme din perioada razboiului rece si recente, dar si a ultimelor realizari in domeniul digitalizarii si comunicatiilor. Aproximativ 70% din munitia folosita a apartinut armelor inteligente, fara ca acest lucru sa sugereze devalorizarea ireversibila a celor obisnuite. Pur si simplu, fluxul informational a permis folosirea fiecarei categorii de arme pentru cele mai reprezentative misiuni.
Elementele de baza necesare transformarii actiunii militare intr-o activitate bazata pe retea, in scopul generarii unei puteri de lupta imbunatatita, sunt aratate in figura 3.
C2
Figura - Elementele de baza ale actiunii militare bazate pe retea
Analizand elementele de baza din aceasta figura, rezulta ca infostructura conduce la cunoasterea spatiului de lupta prin modalitati noi si usor adaptabile de comanda-control si prin fortele autosincronizate din teatru. Rezultatul acestor factori este un tempo ridicat al operatiilor fortelor proprii, o crestere a capacitatii de raspuns militar in functie de evolutia situatiei, riscuri mai scazute, costuri mai mici si o crestere a eficacitatii luptei.
Sunt cateva repere-cheie care merita a fi accentuate pentru intelegerea mai buna a conceptului RBR in ansamblul sau:
Primul reper consta in folosirea unei forte dispersata geografic. In trecut, datorita limitarilor fizice existente cu privire la posibilitatile de comunicare, abilitatea de deplasare pe distante mari si capacitatea de proiectare a efectelor dorite la distanta, fortele (si elementele de sprijin care le insoteau) trebuiau sa fie adunate in acelasi loc sau in vecinatati imediate ale inamicului ori obiectivului de aparat. Rezulta astfel, ca fortele dispersate in teatru erau relativ slabe si incapabile sa raspunda rapid unui atac concentrat. Totodata, constrangerile rezultate din topografia terenului, impietau asupra posibilitatilor unor astfel de forte de a se deplasa rapid, mentinandu-si in acelasi timp coeziunea si sprijinul logistic.
Tehnologiile Erei Informationale au facut posibila eliberarea sursei de putere de lupta de locatia fizica a entitatilor si centrelor de conducere ale acestora. Prin aceasta se va permite pe viitor ca fortele sa fie mai eficiente prin miscare, iar prin diminuarea constrangerilor geolocationale asociate luptei in teatru, vor rezulta cateva avantaje evidente dintre care amintim:
- se permite schimbarea modalitatii de angajare a fortelor, de la una bazata pe masarea in zona de conflict a acestora, la una bazata pe concentrarea efectelor produse asupra adversarului;
- pe masura ce raza de actiune a senzorilor si armelor folosite creste, iar abilitatea de a transmite informatii rapid se imbunatateste, nu mai suntem limitati de realitatile generate de geografia locului sau zonei de actiune. In acest fel, pentru a genera un efect concentrat, nu mai este neaparat nevoie de a concentra si fortele in acel punct;
- se reduce necesitatea acoperirii fizice cu forte conventionale a spatiului de lupta, ceea ce conduce automat la reducerea riscurilor ca urmare a disparitiei expunerii unor tinte atractive sau de mare valoare in contact direct cu adversarul. Se extinde astfel si conceptul de manevra a fortelor, prin reducerea necesitatii transportului sau deplasarii fizice, ca si activitate extrem de scumpa si mare consumatoare de timp.
Aceste avantaje evidente pot fi realizate ca urmare a faptului ca un senzor sau element de lupta conectat in rete 939j98j a, poate acum angaja sau viza mai multe obiective, fara a fi nevoit sa-si modifice permanent pozitia.
Al doilea reper cheie al aplicarii conceptului este acela al omniscientei fortelor, ca cerinta asigurata prin cunoasterea spatiului de lupta si intelegerea intentiilor comandantilor. In acest fel, fortele vor fi apte sa se autosincronizeze, sa actioneze fara a se deconspira si vor deveni mult mai eficiente atunci cand opereaza in mod autonom. O forta omniscienta depinde de acuratetea si oportunitatea datelor furnizate, de capacitatea si instrumentele de procesare si transformare a lor in informatie si de nivelul de experienta necesar transformarii informatiei in cunostinte despre spatiul de lupta.
Cel de-al treilea reper cheie il constituie legaturile eficiente intre entitatile spatiului de lupta, caracteristica ce ofera posibilitati pentru generarea sinergiei de catre entitatile dispersate geografic si pentru redistribuiri dinamice ale responsabilitatilor si misiunilor, in functie de situatie.
Legaturile eficiente sunt conditionate de realizarea unei infrastructuri de comunicatii si informatice robuste si performante care sa asigure toate entitatile spatiului de lupta cu informatii de calitate. In RBR acest tip de infrastructura a fost denumit infostructura.
Natura legaturilor care sa asigure cele mai inalte performante, robustete si protectie in conditiile diversitatii mediilor spatiului de lupta constituie una dintre principalele sfidari pentru transformarea conceptului RBR in realitate.
In capitolul 7 va fi descris sistemul de comunicatii si informatic al Armatei Romaniei ca parte a retelei globale a NATO.
Oricum, se considera ca materializarea acestor cerinte operationale este strans legata de progresele informaticii.
In consecinta, conceptul de RBR este construit in jurul notiunii de diseminare a informatiilor si mijloacelor. Activitatea in retea face acest lucru posibil. O retea este constituita din noduri (entitati) si legaturile dintre ele. Nodul genereaza fapte (sesizeaza, decide, actioneaza) si informatii ca intrari pentru decizii, iar sub forma de decizii le transmite prin legaturi catre alta entitate (nod) al spatiului de lupta. In RBR, toate componentele esentiale si posibilitatile acestora sunt integrate robust in retea prin legaturi digitale. Toate analizele ne conduc la concluzia ca esenta acestui concept este: mobilitate - conectivitate - cunoastere - precizie, figura 4.
Figura - Esenta conceptului RBR
Transformarea conceptului RBR in realitate va depinde de masura in care vor fi definite cateva dintre problemele legate de entitatile spatiului de lupta:
- rolul acestora, responsabilitati, misiuni, decizii;
- conectivitatea lor, indeosebi natura legaturilor dintre ele;
- natura informatiilor si produselor diseminate, care vor reflecta gradul de integrare.
Simplificand pana la esentializare, in spatiul de lupta se desfasoara trei tipuri de functii: senzoriale, de decizie si actionale. Fiecarei functii ii corespunde o entitate.
Locul si rolul entitatii in operatia militara determina importanta in timp a fiecarei functii. Exista deci trei entitati ale spatiului luptei:
Senzorii sunt acele entitati ale caror functii definitorii sunt cele de culegere de date prin diferite mijloace. Senzorii includ toate entitatile care contribuie la cunoasterea spatiului de lupta, de la satelit pana la cercetasul din teren, inclusiv structurile de analiza.
Decidentii indeplinesc o gama larga de functii in procesele de comanda si control (C2) si se regasesc la toate nivelurile ierarhice.
Actorii sunt acele entitati care creeaza valori sub forma „puterii de lupta” in spatiul de lupta. Ei folosesc mijloacele traditionale, letale, cat si netraditionale, non-letale. Actorii sunt elemente ale tuturor categoriilor de forte incepand de la tragator, piesa platforma etc. pana la structuri. Geografic, pot fi dispusi oriunde, fara sa fie obligatorie masarea lor integrala in spatiul de lupta, teatrul de operatii etc.
Entitatile spatiului luptei trebuie interconectate, dar modelul interconectarii nu este predeterminat. El depinde de realitatile concrete ale spatiului de lupta. De asemenea, nici nu se poate afirma ca exista o conectivitate universala intre noduri, ori ca intre acestea circula fluxuri informationale identice. Este evident, in schimb, ca pentru a obtine efecte sinergice, integrate, prin diseminarea informatiei este necesara o conectivitate fundamentata pe tehnologia informatiilor si comunicatiilor care sa asigure accesul la sursele de informare necesare si sa permita interactiunile intre entitati. Aceasta va fi caracteristica infostructurii. Natura conectivitatii si diviziunea responsabilitatilor raman principalele teme pentru cercetarile si experimentarile viitoare legate de RBR. In figura 5 este prezentat modelul integrarii elementelor si mediilor in spatiul de lupta modern.
Figura - Modelul integrarii mediilor si elementelor
Diferenta principala fata de modul traditional de organizare a actiunilor militare este aceea ca, in RBR actorii nu dispun in mod obligatoriu de proprii senzori, iar decidentii de proprii actori.
Lucrul in retea va permite reconfigurari dinamice ale fortei, in functie de realitatile spatiului de lupta unde oportunitatile dispar rapid, iar intarzierile pot avea consecinte grave.
Fiecare din entitatile spatiului de lupta se compune, la randu-i, din elemente diversificate ca mediu de actiune, performante, geodispunere, structurare, misiuni etc.
Conceptul RBR transforma aceasta diversitate in avantaj pentru ca ofera actiunilor dinamism si elasticitate daca se cunoaste spatiul de lupta. Aceasta conditie se va realiza cand reteaua de senzori va genera informatii mai exacte, complete si oportune decat fiecare senzor luat in parte.
In ceea ce priveste functionalitatea conceptului RBR, acesta ofera posibilitati pentru perfectionarea atat a comenzii-controlului, cat si a executiei la fiecare esalon, in functie de misiuni, deoarece:
- entitatile de decizie si actorii vor dispune de cunostinte sporite despre spatiul de lupta;
- entitatile de decizie si actorii vor fi mai bine interconectati;
- entitatile senzor vor dispune de capacitati sporite de reactie;
- entitatile vor fi mai putin evidente.
Aceste avantaje vor permite abordari individuale pentru fiecare realitate a spatiului de lupta, ceea ce va mari eficienta actiunilor.
Entitatile decizionale omnisciente vor aplica alte modalitati de rezolvare a problemelor, iar mentalitatile defensive de abordare a incertitudinilor se vor concentra asupra modelarii spatiului de lupta. Comanda-controlul si executia vor avea un grad sporit de integrare, realizat nu pe baza unor planuri si decizii, ci pe baza unor intentii. Cu mai putine detalii incorporate in ordine, viteza de comanda va creste.
Conectivitatea optima intre entitatile de decizie si actori va oferi o abilitate sporita de reactie la modificarile de situatie, fara a mai fi necesara contabilizarea exhaustiva a tuturor factorilor de proximitate. De asemenea, creeaza conditiile pentru realizarea comenzii-controlului nu doar prin directive exacte si detaliate emise de esaloanele superioare catre cele inferioare. Comportamentul organizational poate fi modelat, fiind suficienta doar cunoasterea intentiei comandantului, completata apoi cu omniscienta spatiului de lupta si abilitatea entitatilor decizionale de a minimaliza constrangerile impuse actorilor prin alocare de resurse. Acest aspect constituie o alta prioritate in experimentele necesare transformarii conceptului in realitate.
Functionalitatea virtuala a conceptului RBR poate fi reflectata prin cateva caracteristici:
Viteza comenzii este o caracteristica proprie tuturor actiunilor de comanda-control, organizatii si sisteme. Ea exprima timpul necesar pentru a identifica si recunoaste o situatie (ori schimbarile unei situatii), a identifica optiunile si capabilitatile, a selecta un curs al actiunilor potrivit si a-l exprima in ordine si planuri. Atat timp cat cursul actiunilor ramane in cadrul proiectat planul ramane valabil. Replanificarea este mare consumatoare de timp si energie. Omniscienta pe care RBR o face posibila poate modifica radical situatia. Practic, viteza sporita a comenzii ofera posibilitatea castigarii si mentinerii initiativei si devansarii inamicului.
Simularea actiunilor. Infostructura realizata in cadrul RBR face posibila folosirea unor instrumente sofisticate de planificare si a simularilor. Posibilitatea de a simula repetat indeplinirea unei misiuni avand la dispozitie cele mai actuale informatii mareste probabilitatea de obtinere a succesului in misiunea reala.
Angajarea precisa depinde in mod evident de oportunitatea si acuratetea informatiei. Omniscienta fortei se va reflecta in marirea preciziei si letalitatii loviturilor, reducerea pagubelor colaterale si pierderi minime.
Autosincronizarea constituie modalitatea de interactiune a doua sau mai multe entitati. Ea poate capata forme multiple in spatiul luptei, dar RBR ii scoate in evidenta potentialul deosebit pentru rezolvarea unor situatii din domeniul logisticii, in sprijinul cu foc, sprijinul aerian nemijlocit, in general in misiuni unde se cer solutii imediate. Sunt misiuni complexe, cu riscuri pentru trupele proprii, executate de regula intr-un mediu dinamic.
Oportunitatile RBR pentru atingerea omniscientei fortelor ofera solutii noi pentru executarea unor asemenea misiuni, ajungandu-se pana la actiuni autonome ori autoasumarea unor misiuni. Toate aceste caracteristici precum si alte concepte si notiuni asociate Razboiului Bazat pe Retea vor fi detaliate in capitolul 5.
RBR este conceput pornind de la filosofia diseminarii informatiilor, cunostintelor si mijloacelor. Reteaua o permite. O retea este constituita din grile (entitati) si conexiunile dintre ele. Grilele executa (detecteaza, decid, actioneaza) si informeaza, in procesul de luare a deciziei, iar acestea se transmit prin legaturi de la o entitate (grila) la alta.
Pentru ca RBR sa se transforme din concept in realitate sunt necesare:
- definirea entitatilor (grilelor) spatiului de lupta: rol, responsabilitati, misiuni, decizii;
- conexiunile dintre ele;
- natura informatiilor si formele in care se transmit.
Succesul actiunilor este conditionat de gradul de implementare si natura interactiunilor dintre entitatile (grilele) spatiului de lupta.
Spatiul de lupta cuprinde 3 entitati, particularizate de functiile lor principale, figura 6:
Figura - Entitatile spatiului de lupta
- elementele care participa la realizarea functiei senzoriale alcatuiesc grila senzorilor, incluzand tot ceea ce contribuie la cunoasterea spatiului de lupta;
- elementele participante la actul de comanda-control constituie grila deciziei, care se regaseste la toate nivelurile ierarhice ale structurilor militare;
- elementele actionale care formeaza grila actorilor; principala valoare creata de aceasta grila este puterea de lupta aplicata in spatiul de lupta.
Conceptul de RBR porneste de la ideea ca grilele trebuie interconectate, dar modul in care se va realiza interconectarea nu este predeterminat. Fundamentala ramane diseminarea informatiei si mijloacelor care sa permita efecte sinergice si colective. In proiectarea oricaror variante de realizare a interconectarilor trebuie avuta in vedere aceasta conditionare. Oricum, fara capabilitati de comunicatii si informatica inalt performante acest lucru nu se va putea realiza.
Cheia intelegerii rolului grilelor si relatiilor dintre ele se afla in intelegerea proceselor care transforma datele in informatii si informatiile in cunostinte. Doar astfel se transforma informatia in putere. Datele sunt fapte individuale, masuratori ori observatii care uneori sunt suficiente pentru luarea unei decizii, alteori nu. Cand datele sunt corelate, prelucrate, capatand semnificatii si introduse intr-un context operational devin informatii. Cand informatiile fac posibile constructia si folosirea unui model pe baza intelegerii unei situatii, ori fenomen devin cunostinte. Cunostintele fac spatiul luptei accesibil, figura 7.
Figura - Nivelurile procesului de cunoastere
O asemenea succesiune permite predictia unor stari ori viitoare rezultate si contribuie la formarea abilitatilor de a controla situatia.
Constientizarea spatiului de lupta provine din fuziunea principalelor informatii care il descriu ori caracterizeaza. Multe informatii sunt explicite (de exemplu: pozitia fortelor, terenul, starea timpului etc.), dar exista si informatii implicite care necesita interpretari (de exemplu: posibilitatile si tacticile unui inamic, intentiile sale etc.). In cadrul RBR grilele actor si de decizie pot exploata ambele tipuri de informatii in modele variate.
Senzorii sunt operationalizati de o grila actor dintr-o anumita localizare geografica. Datele sunt apoi analizate de entitati de decizie geolocate diferit. Informatia va fi dupa aceea transmisa, in timp aproape real la entitatile de decizie aflate in platformele de comanda-control, apoi la entitatile actor care au actionat.
Grila senzorilor se compune din retele de senzori, iar performantele sale operationale in constientizarea spatiului de lupta depind de:
- performantele senzorilor componenti;
- dispunerea senzorilor in spatiu in functie de pozitia unora fata de ceilalti, dar si fata de obiectiv;
- viteza de transmitere a informatiei;
- capabilitatile de fuziune a datelor si informatiilor;
- capabilitatile de actiune care permit focalizarea lor in functie de prioritatile spatiului luptei.
Retelele de senzori ofera multiple avantaje fata de senzorii izolati in perfectionarea unor parametri precum distanta de actiune, precizia, capacitatea de a identifica tinta, deoarece ofera avantajul suprapunerilor de senzori etc. Posibilitatile de fuziune a datelor si informatiilor si de actiune in functie de prioritati ofera posibilitatea exploatarii acestui avantaj.
Grila decidentilor cuprinde structurile si sistemele de comanda si control care reprezinta procesul de conducere prin care comandantii, impreuna cu structurile aferente, realizeaza planificarea, conducerea, cooperarea si controlul fortelor pentru a asigura indeplinirea misiunii. Functiile C2 sunt puse in aplicare prin intermediul unor aranjamente de comanda privind personalul si echipamentul, in scopul planificarii, directionarii si controlului fortelor si mijloacelor pentru indeplinirea obiectivelor propuse.
Filozofia comenzii se bazeaza pe trei principii de baza: luarea deciziei la timp, importanta intelegerii intentiei comandantului si responsabilitatea clara pentru indeplinirea acelei intentii. Cerinta care trebuie subliniata este responsabilitatea fundamentala de a actiona, sau in unele situatii de a nu actiona, in limitele intentiilor comandantului. Aceasta solicita un stil de comanda care promoveaza comanda descentralizata, libertatea si viteza de actiune si nu in ultima instanta initiativa. Comanda in misiune raspunde acestei cerinte si trebuie sa fie, de aceea, un pilon central al oricarei doctrine.
Grila actorilor este reprezentata in special de structurile de forte si platformele de armament care in responsabilitate indeplinirea misiunilor si sarcinilor in spatiul de lupta. Eficienta actiunii acestora depinde de multi factori, dar in conditiile implementarii RBR, factorul cel mai important devine sincronizarea si autosincronizarea. Pe baza informatiilor si cunostintelor la care au acces in retea cumulata cu intelegerea intentiei comandantilor, actorii vor lua decizii privind actiunea lor. Acest lucru implica uneori si selectia tintelor precum si modalitatea de lovire. Este deja o problema de esenta rezolvarea conflictelor privind selectia tintelor. O tinta detectata poate fi asociata unei forte in scopul de a fi lovita prin decizie superioara, dar unul din scopurile RBR este ca tintele sa fie autoselectate pe baza unor criterii de eficienta. Un astfel de demers implica o multitudine de probleme de rezolvat:
- care vor fi criteriile prin care „actori” pot sa-si autodesemneze tinta considerand ca pot avea eficienta maxima;
- cum va fi posibila evitarea dublei autoselectii. Reteaua va trebui sa rezolve problema astfel incat o tinta selectata sa nu mai poata fi alocata altei forte decat numai in situatii in care se impune convergenta actiunii mai multor forte;
Din aceste scurte prezentari reiese clar ca in acest moment si probabil ca si in viitorul apropiat, cele mai multe probleme le vor ridica aspectele non-tehnologice care nu pot fi precis algoritmizate si in care subiectivismul joaca un rol important.
In scopul intelegerii mai precise a diferentelor pe care conceptul de RBR il aduce in domeniul cresterii capacitatii de lupta, este necesara focalizarea atentiei noastre simultan pe trei domenii caracteristice modalitatii de ducere a luptei, cat si interactiunilor dintre acestea, figura 8.
DOMENIUL INFORMATIONAL Diseminare superioara a
informatiilor Diseminarea constientizarii Calitate mai buna a informatiilor AVANTAJ INFORMATIONAL
SUPERIORITATEA DECIZIEI
|
Grad superior de colaborare |
|
Grad de sincronizare a actiunilor |
|
Timpul disponibil pentru indeplinirea misiunii |
|
PUTERE COMBATANTA |
|
Tempo Operational |
|
Letalitate |
Figura - Domeniile Razboiului Bazat pe Retea
Aceste trei
domenii sunt: domeniul fizic, domeniul informational si domeniul cognitiv. Elementle stucturale
si relatiile dintre aceste domenii sunt reprezentate in figura 9.
Figura - Elementele componente si relatiile intre domenii
In acest context, prin reteaua informationala, impreuna cu senzorii si actorii care fac parte din infostructura, se realizeaza o serie de beneficii in ceea ce priveste colaborarea dintre participanti in scopul realizarii avantajului sau superioritatii informationale, dintre care merita subliniate :
- in primul rand bazarea pe retea conduce la schimbarea topologiei domeniului informational rezultand astfel modificarea tipului de gestionare a informatiei. Se permite, ca urmare, entitatilor sau organizatiilor cuplate in retea, de a opera in sectoare diferite ale acestui domeniu. Cu alte cuvinte, reteaua va asigura accesul catre un sector cu totul nou al domeniului informational, si anume in 'regiunea bazata pe retea '. In aceasta zona se vor regasi imaginile de ansamblu asupra spatiului de lupta rezultate in urma prelucrarii tuturor informatiilor separate disponibile;
- operarea in sistemul bazat pe retea va permite luptatorilor sa realizeze o pozitie informationala inaccesibila pana acum, rezultatul acesteia concretizandu-se intr-un nou tip de avantaj informational care nu ar fi putut fi atins in tipul de razboi bazat pe platforma. Noul tip de informatie disponibila este caracterizat de atributele de complexitate a informatiei (richness) si de cel de disponibilitate a acesteia (reach), privite ca masura a calitatii continutului si ca grad de accesibilitate ori capacitate de diseminare catre toate entitatile aflate in legatura.
Domeniul fizic este spatiul in care exista situatia pe care militarul va incerca sa o influenteze. Este domeniul unde au loc manevrele, atacurile sau dimpotriva, protectia fortelor proprii ca evenimente ce se desfasoara pe uscat, pe apa, in aer sau in spatiu. In acest domeniu rezida platformele fizice si retelele de comunicatii care le conecteaza. In mod comparativ cu celelalte domenii, elementele care fac parte din acesta sunt si cel mai usor de masurat, ceea ce a condus la stabilirea nivelului de putere de lupta in mod traditional in cadrul acestui domeniu.
Figura 10
prezinta unele dintre elementele identificate ca apartinand
domeniului fizic.
Figura - Domeniul fizic
In toate analizele si modelele concepute, domeniul fizic este caracterizat de realitate sau, altfel spus, de adevarul din teren. Cele mai importante unitati de masura utilizate in masurarea puterii de lupta din acest domeniu sunt capacitatea letala si capacitatea de supravietuire.
Tehnologia va permite desigur imbunatatirea continua a performantelor senzorilor folositi, odata cu reducerea costurilor unitare, ceea ce va conduce la cresterea numarului de senzori si actori pe care NATO isi va permite sa-i achizitioneze in viitor.
Cu toate acestea se prevad un numar de patru diferente majore intre actorii si senzorii de astazi si de maine care constau in:
1. Transferul de inteligenta de la armele si senzorii folositi catre infrastructura informationala (asa-numita infostructura), si o realocare corespunzatoare a complexitatii operatiilor intreprinse dinspre platforma catre retea. Termenul tehnic pentru aceasta operatie este cel de dezvoltare al 'clientilor supli ' - entitati cu o capacitate minima de stocare si procesare de date conectati permanent la serverele retelei. Bineinteles ca acesti asa numiti clienti supli ai viitorului vor avea oricum capacitati mult mai mari decat cei din prezent.
2. A doua diferenta presupune decuplarea acestor senzori de la platformele de armament. Astfel se va obtine un mijloc de atingere a unei mai mari interoperabilitati intre diferitele tipuri de armament, o mai mare securitate a folosirii acestora si reducerea diferentelor specifice dintre armele inteligente si celelalte prin includerea caracteristicilor necesare in angajarea si urmarirea tintei intr-o infostructura care sa suplineasca aceste diferente existente la aceasta ora intre categoriile de armament.
3. Cea de-a treia va urmari decuplarea atat a senzorilor cat si a platformelor de armament de la actorii care ii folosesc. Platformele de astazi servesc unei multitudini de scopuri printre care transportul actorilor, surse de energie electrica, mijloc de legatura cu decidentii si altele. Dar acestea au si un numar mare de dezavantaje printre care cele mai importante sunt necesitatea transportului acestora pe distante mari, capacitatea redusa de camuflare, costul ridicat, precum si personalul numeros pentru operare si aparare.
Conceptul RBR, odata cu implementarea sa, va conduce la ridicarea potentialului acestor platforme prin extinderea razei de actiune a senzorilor si a armelor montate pe acestea. Noile cuceriri tehnologice fac posibila transferarea functionalitatilor oferite de platforme fie catre infostructura, fie catre senzorii independenti sau catre actori, permitand prin aceasta decuplarea de la platformele traditionale.
4. A patra diferenta notabila este dezvoltarea de noi senzori care sa poata identifica noi tipuri de entitati care sa ofere posibilitati mult imbunatatite de lovire a tintelor.
Prin aceasta se inteleg urmatoarele :
- proiectarea unor senzori cu capacitati de perceptie ridicata asupra tuturor tipurilor de factori si evenimente din realitate si dotati cu puterea de a face distinctie intre acestea (amic-inamic, esential-neesential etc.);
- actori capabili de a realiza noi tipuri de efecte asupra adversarilor in acelasi timp cu realizarea imposibilitatii adversarilor in a-i identifica sau localiza.
Domeniul informational este reprezentat de locul unde informatia in sine este creata, manipulata si diseminata. Aici sunt facilitate comunicarea si informarea dintre luptatorii propriu-zisi. Comanda si controlul fortelor militare moderne este transmisa fortelor din teren tot prin intermediul acestui domeniu, deoarece intentia comandantului este transformata si prelucrata in interiorul domeniului. Informatiile existente in acest domeniu pot sa reflecte cu precizie realitatea din teren sau o pot distorsiona.
De exemplu, un senzor percepe lumea reala si transmite un semnal de iesire catre reteaua in care este conectat, semnal care va exista numai in domeniul informational. Rezulta ca in afara observatiilor efectuate prin intermediul propriilor simturi, toate celelalte referitoare la lumea exterioara ne vor parveni numai prin intermediul acestui domeniu, fiind posibila afectarea perceptiei ca urmare a interactiunilor suferite la trecerea dintr-un domeniu in altul.
Concluzia desprinsa este aceea ca domeniul informational va trebui sa stea in centrul atentiei in ceea ce priveste protectia si apararea impotriva atacurilor adversarului intrucat in lupta pentru obtinerea superioritatii informationale, domeniul reprezinta chiar fundatia obtinerii acestei superioritati.
Domeniul cognitiv isi are locatia in mintea participantilor. Acesta este locul unde perceptiile, intelegerea, credintele, valorile si, in ultima instanta, constientizarea dorita intervin in procesele de comanda si control si unde deciziile sunt luate. De-a lungul istoriei s-a dovedit ca geniul unor comandanti, ca element al domeniului cognitiv, a adus victorii stralucite. La fel de adevarat este ca deficientele din acest domeniu au condus la dezastre. Domeniul mai contine si o serie de valori imuabile cum sunt: morala, spiritul de coeziune sau de lider, nivelul de experienta sau de educatie, opina publica. Este de asemenea locul in care are sau nu are loc intelegerea intentiei comandantului, a doctrinei, tacticii, tehnicilor sau procedurilor folosite. Atributele de baza ale acestui domeniu au ramas relativ constante in istorie, caracteristic fiind extrema dificultate in a le masura cu precizie, in special datorita unicitatii fiecaruia dintre sub-domeniile sale (mintea omeneasca).
De notat ca intreg continutul domeniului cognitiv este trecut prin filtrul a ceea ce indeobste numim ”perceptie umana”. Filtrul consta in perceptia individuala asupra lumii, in bagajul de cunostinte pe care persoana il aduce in situatia data, experienta, valori, capacitati individuale (inteligenta, stil personal, perceptii). De vreme ce aceste ”lentile” prin care realitatea este filtrata de indivizi sunt unice va rezulta ca si cunoasterea fiecaruia dintre ei va fi unica si diferita mai mult sau mai putin de a celorlalti.
In concluzie, plecand de la premisa ca exista o singura realitate (domeniul fizic) si ca aceasta este convertita in date, informatii si cunoastere prin intermediul sistemelor de prelucrare din domeniul informational, va rezulta ca pentru obtinerea unor activitati cognitive si decizionale relativ similare este necesara instruirea si impartasirea experientelor acumulate, fara insa a reusi in totalitate uniformizarea acestora, diferentele percepute fiind mai mari intre indivizi apartinand diferitelor servicii, generatii sau tari decat intre cei din acelasi serviciu sau unitate .
Conceptul de razboi bazat pe retea nu inseamna doar o simpla imbunatatire sau o extensie a modelului tip platforma, ci implica si un nou mod de gandire si concepere a operatiunilor militare, cunoscut sub denumirea de noul model mental, figura 11.
Acest nou model
se bazeaza pe colaborare si diseminare a informatiilor in scopul
cresterii constientizarii spatiului de lupta,
imbunatatirii capacitatilor de colaborare si, in
final, a unei mai bune sincronizari a elementelor fortei.
Figura - Noul model mental
Prin adoptarea acestui model se modifica vechiul model linear – secvential in care informatia era colectata, apoi procesata si livrata decidentilor pentru luarea deciziei, dupa care urma punerea acesteia in opera. In aplicarea acestui nou tip de model mental se observa ca este necesara utilizarea de termeni apartinand tuturor celor trei domenii ale RBR. Aceasta deoarece modelul este structurat astfel incat sa realizeze efecte in domeniul cognitiv al adversarului (ex.: incetarea ostilitatilor, renuntarea la lupta, capitularea). Pentru a realiza acest deziderat, sincronizarea trebuie sa aiba loc in domeniul fizic (sau in domeniul informational - in cazul operatiilor informationale) pentru a putea crea efecte in spatiul de lupta. Dar, pentru atingerea sincronizarii, va trebui sa obtinem efecte din nou in domeniul cognitiv. Noul model mental surprinde tocmai aceste interactiuni care se stabilesc intre toate cele trei domenii de actiune ale conceptului, figura 12.
Pentru o mai buna intelegere a acestui nou model mental si a modului de interactionare intre domenii, este nevoie de a incepe prin analizarea domeniului informational, referitor la distribuirea informatiei si colaborare, ca actiuni menite sa asigure calitatea informatiei (de exemplu, in cazul informatiilor aflate in evidenta contradictie). Rezultatul final va consta intr-o imagine operationala de ansamblu, formata dintr-un set de informatii sincronizate.
Figura - Interactiunea domeniilor
Avansand din acest domeniu catre cel cognitiv, trebuie mentionat ca aici are loc distinctia si saltul de la informatie la constientizarea spatiului de lupta. Din aceasta perspectiva, respectiva constientizare si mai ales distributia si diseminarea acesteia, sunt augmentate prin colaborarea in domeniul luarii deciziilor, ca subiect al efectelor dorite prin sincronizare.
Pe de alta parte, in cadrul domeniului fizic are loc distributia resurselor puse la dispozitie si a actiunilor militare de indeplinit, acestea fiind si subiectul colaborarii in interiorul domeniului. Aici vom asista la o sincronizare a efectelor produse asupra spatiului de lupta.
In concluzie, acest nou model mental poate fi privit ca o sinteza a efectelor dorite in fiecare dintre domeniile de actiune ale conceptului, fapt relevat de relatiile ce se stabilesc intre rezultatele colaborarii si distributiei factorilor specifici fiecarui domeniu de actiune si, pe de alta parte, scopul nostru final, care consta in obtinerea unui avantaj competitiv, figura 13.
Privind figura mai sus mentionata, si relatiile componente in sens invers desfasurarii lor, rezulta ca un astfel de avantaj competitiv deriva din realizarea concomitenta atat a superioritatii in domeniul decizional, cat si a capacitatii de a transforma aceasta superioritate in actiuni reale in domeniul fizic, deci de a o pune efectiv in executie.
Superioritatea decizionala rezida ca efect atat al avantajului informational, care poate fi privit ca o diminuare a efectului de 'ceata' comparativ cu adversarul, cat si a superioritatii de executie, caracterizat prin reducerea 'frictiunii' pe traseul de la decizie la actiune.
Figura - Avantajul competitiv
O alta definitie a noului model mental poate fi cea de set de ipoteze privind legaturile ce se stabilesc atat intre domeniile de actiune ale conceptului RBR, cat si in interiorul fiecaruia dintre aceste domenii.
Desi fiecare dintre relatiile prezentate mai sus poate parea logica, rezonabila sau chiar tautologica la prima vedere, ele vor trebui totusi sa fie atent experimentate odata cu punerea in aplicare a conceptului. Aceasta va conduce la o mai buna intelegere a relatiilor si a conditiilor necesare pentru existenta cu adevarat a acestor tipuri de legaturi sau relatii. De aceeasi importanta vor fi si eforturile de adunare a dovezilor empirice referitoare la aceste ipoteze si la circumstantele in care ele se aplica, deoarece vor conduce la stabilirea de reguli cu privire la metodele de realizare in practica si a celor mai bune instrumente necesare aplicarii acestora.
In urma implementarii conceptului de RBR in cadrul fortei, va trebui sa asistam la realizarea urmatoarelor caracteristici specifice fiecarui domeniu:
in cadrul domeniului fizic:
- toate entitatile si elementele fortei sunt conectate solid in retea, realizandu-se o conectivitate fara precedent si un inalt grad de siguranta si stabilitate a legaturilor;
in cadrul domeniului informational:
- forta are capabilitatea de colectare, accesare, diseminare si protectie a informatiilor;
- forta detine capacitatea de a colabora prin diversele sale entitati in interiorul domeniului, ceea ce ii permite sa-si imbunatateasca pozitia informationala cu ajutorul proceselor de corelare, fuziune si analiza desfasurate;
- forta poate obtine un real avantaj informational asupra adversarului;
in cadrul domeniului cognitiv:
- exista capabilitatea fortei de a dezvolta si a distribui catre fiecare din elementele sale un inalt grad de constientizare situationala;
- forta are capabilitatea de diseminare a intentiilor comandantilor asigurand un inalt grad de intelegere a acestora;
- autosincronizarea fortei exista si se manifesta in operatiile desfasurate in teren.
In plus, forta va trebui sa fie capabila sa conduca operatiuni in domeniul informatiional care sa vizeze toate aceste trei domenii si care sa urmareasca obtinerea de efecte sincronizate in fiecare dintre acestea.
Forta care va dispune de aceste atribute si capabilitati va fi in masura sa genereze o putere de lupta sporita prin:
mai buna sincronizare a efectelor dorite in interiorul spatiului de lupta;
atingerea unei viteze de comanda a actiunilor, mult imbunatatita;
cresterea letalitatii, a nivelului capacitatii de raspuns si de supravietuire a fortei.
In fapt, caracteristicile prezentate mai sus vor apartine unei forte in cadrul careia conceptul RBR a fost pe deplin implementat. Iata de ce devine importanta intelegerea conceptului si in diferitele sale stadii de maturitate, intrucat implementarea totala poate dura ani sau chiar zeci de ani. Nivelul de maturitate sau de implementare realizat la un moment dat poate fi exprimat prin caracteristicile obtinute in interiorul fiecaruia dintre domenii (de exemplu, in domeniul fizic, o masura a maturitatii fortei o constituie gradul de conectare fizica la retea a acesteia sau a elementelor sale constitutive).
Pana in prezent teoriile si practicile existente cu privire la conceptul de RBR tind a fi focalizate cu precadere catre nivelurile tactice sau operationale ale razboiului, insa aplicabilitatea lor se extinde treptat catre intreaga gama de niveluri de la cel tactic la cel strategic.
Abordarea teoretica diferita a modului de utilizare a tehnologiei in domeniul militar, in mod deosebit a retelisticii, demonstreaza ca teoreticienii militari din multe tari au inteles perfect rolul tehnologiei informatiei si comunicatiilor in actiunea militara a secolului XXI, dar au incercat sa croiasca strategii pe specificul national, in conformitate cu doctrina si misiunile specifice ale tarilor lor. Astfel, se poate observa ca nici o alta tara din lume nu abordeaza acest concept ca pe o strategie de securitate nationala extinsa la nivel global, asa cum se regaseste in documentele SUA si partial in cele din cadrul NATO. Este aproape imposibil ca fiecare tara sa-si dezvolte propria retea de asemenea anvergura incat sa cuprinda tot globul si sa se poata concentra ulterior pe o anumita zona, acolo unde se duc actiuni de lupta. De un asemenea efort sunt capabile doar marile puteri tehnologice ale lumii, in special SUA si poate intru-catva NATO.
Viziunea strategica a NATO, care este in prezent dezvoltata de Comandamentul Aliat pentru Transformare (Allied Command Transformation) si Comandamentul Aliat pentru Operatii (Allied Command Operation), arata ca viitoarele operatii ale Aliantei vor fi expeditionare, multidimensionale si bazate pe efecte. Provocarea pentru NATO va fi de a raspunde amenintarilor unei lumi instabile in crestere, in particular amenintarilor asimetrice care apar de la statele nedemocratice si grupurile teroriste. Succesul necesita ca Alianta sa integreze toate instrumentele disponibile ale puterii, atat cele militare, cat si cele politice si sa adopte noi practici de afaceri si constructii organizationale, pentru a furniza rapid, rezultate decisive, operationale si strategice, in afara traditionalei Arii de Responsabilitate (Area of Responsability).
NATO a adoptat termenul de Posibilitati facilitate de Retea (NATO Network Enabled Capability – NNEC) si a initiat un program de fundamentare si dezvoltare a conceptului. Protocolul a fost semnat la 13 noiembrie 2003 de catre 10 tari (Canada, Franta, Germania, Italia, Olanda, Norvegia, Turcia, Spania, Marea Britanie si SUA).
Studiul va fi coordonat de catre Echipa Proiectului Integrat al NNEC (NNEC Integrated Project Team – NNEC IPT), structura nou infiintata in cadrul ACT si va cuprinde peste 30 de experimente si va avea alocata suma de 13 miloane Euro, pentru anul 2005.
Provocarea militara pentru NATO va fi transformarea fortelor si capacitatilor actuale pentru a garanta operatiile bazate pe efecte. Aceasta va afecta toate aspectele planificarii si pregatirii, generarii, instruirii, desfasurarii, implicarii si sustinerii fortelor operationale.
Fortele capabile de efecte vor fi caracterizate de abilitatea lor de a fi rapid desfasurate si sustinute, pentru a obtine superioritatea deciziei si a aplica efecte coerente.
Viitoarele operatii vor fi mult mai eficient conduse prin adoptarea unei abordari bazate pe efecte. Fortele capabile de efecte pot fi furnizate printr-o strategie de transformare, care stabileste trei scopuri: Obtinerea superioritatii deciziei, Obtinerea efectelor coerente si Obtinerea desfasurarii joint si a sustinerii:
Obtinerea superioritatii deciziei – este stadiul in care deciziile, mai bine informate, sunt luate si implementate mai rapid decat poate sa reactioneze adversarul, permitand viitorului comandant al fortei joint sa modeleze mediul pentru a se potrivi cel mai bine nevoilor si obiectivelor sale. Superioritatea deciziei este critica, depinzand de obtinerea si mentinerea unei pozitii de dominare informationala, dealungul tuturor fazelor unei operatii. Aceasta permite o mai buna intelegere a situatiei operationale decat cea a adversarului, care inseamna ca ritmul, coerenta si eficienta operatiilor, pot fi dramatic imbunatatite. Ciclurile decizionale, odata masurate in zile, se vor reduce la ore si probabil la minute.
Obtinerea efectelor coerente – este stadiul in care toate instrumentele puterii NATO sunt integrate intr-un cadru coerent, care va produce efectele dorite. O coerenta operationala marita va fi obtinuta de mult mai stranse si armonizate eforturi militare cu organizatiile internationale, nationale si neguvernamentale, care actioneaza in teatrul de operatii. Efectele militare coerente depind de abilitatea de a localiza, observa, alege si urmari eficient obiectivele sau tintele: generarea efectelor dorite; evaluarea rezultatelor; reangajarea cu viteza decisiva. Angajarea mai eficienta in stagiile initiale ale crizei, va necesita o mai buna intelegere a situatiei si va fi obtinuta printr-o analiza continua, dialog si consultare cu natiunile si militarii, in posibilile zone de conflict.
Obtinerea desfasurarii joint si a sustinerii – este stadiul in care NATO poate desfasura forte militare, cu misiuni specifice, cu viteza decisiva si conduce continuu, distribuit, operatii in afara contactului, in interiorul unei arii de operatii. Odata desfasurata Alianta va fi capabila de a sustine aceste forte in interiorul ariei de operatii pentru dimensiuni si durate variabile ale luptei.
Cheia pentru obtinerea Superioritatii Informationale este dezvoltarea NNEC care sa asigure colectarea, procesarea si distribuirea securizata a informatiilor.
NNEC contine elementele implicate in interconectarea senzorilor, actorilor si a decidentilor, pentru a permite dezvoltarea unei capacitati operationale NATO centrata pe retea si bazata pe efecte. Aceasta legatura sporeste si sprijina desfasurarea, angajarea si sustinerea joint a fortelor, prin permiterea translatarii informatiilor intr-o putere combativa crescuta si eficienta a misiunii.
NNEC este critic pentru furnizarea rapida a efectelor militare. Asigura abilitatea de a furniza efecte militare precise si decisive cu viteza si precizie neparalele, prin interconectarea senzorilor, celor care iau decizii si sistemelor de armamente. Atunci cand va fi implementat – focalizarea initiala este pe Forta de Raspuns NATO (NATO Responce Force), care va fi o forta de 20.0000 de oameni, avansata tehnologic, flexibila, desfasurabila, interoperabila si sustinuta – acest concept va permite comandantilor sa conduca operatiile dintr-un spectru larg, cu o mai mare intelegere, incredere si control. Se bazeaza pe abilitatea de a colecta, contopi si analiza informatiile relevante, foarte aproape de timpul real, pentru a permite luarea rapida a deciziei si furnizarea rapida a celor mai dorite efecte.
Prin adoptarea si dezvoltarea NNEC se va realiza:
o forta robusta interconectata, a carei putere va consta in accesul rapid la informatie si cunoastere;
imbunatatirea calitatii informatiilor si conditiilor pentru colaborare prin cunoastere si a intelegere comuna a realitatilor spatiului de lupta;
intelegerea comuna a situatiei va permite colaborarea si auto-sincronizarea precum si cresterea, sustinerea si viteza de comanda.
Toate acestea cresc eficienta misiunii si vor actiona ca un multiplicator al fortei
Recentele operatii in Afganistan si Irak au aratat primele beneficii ale transformarii:
- operatii de lupta executate cu un tempo fara precedent;
- victoria cu forte putine si pierderi minime.
SUA este in prezent fixata pe accelerarea lectiilor invatate din Irak, care identifica necesitatea de a obtine Superioritatea Deciziei prin capacitati facilitate de retea. NATO trebuie sa invete de asemenea din aceste lectii, care nu pot fi lasate de o parte. De aceea NNEC IPT merge mai departe cu concepte, strategii, cercetare- dezvoltare, instruire, experimentare si desigur cu o dezvoltare in spirala a capacitatilor, cu o focalizare constanta a nevoilor NRF.
In lucrarea „Networked Enabled Capability -NEC An Introduction” realizata in cadrul Ministerului Apararii, sub coordonarea Directorului pentru doctrine si conceptii, NEC este definit ca fiind modalitatea prin care se realizeaza o integrare coerenta si eficienta a senzorilor, armelor, decidentilor si logisticii pentru a permite efecte rapide si precise.
NEC tinteste la imbunatatirea eficientei operationale in viitorul mediu strategic, prin permiterea unei mai eficiente impartiri si exploatari a informatiei atat in interiorul Fortelor Armate Britanice cat si cu partenerii de coalitie.
Lumea se schimba mult mai rapid ca inainte. Viitorul va determina schimbari, atat ale campului de lupta, cat si a modului de conducere a operatiilor, asa cum se arata in figura 14 :
Figura - Abordare Marea Britanie
In principal NEC furnizeaza beneficii, componentelor de comanda si informare ale capacitatii de aparare, prin permiterea schimbului liber de informatii, care conduce la:
mai buna intelegere a intentiei comandantului;
planificare colaborativa eficienta;
sincronizare laterala si verticala;
constientizarea comuna a situatiei;
efecte sincronizate;
agilitate operationala.
Proprietatile NEC au fost identificate astfel:
Beneficii:
o forte mult mai ample;
o mai buna superioritate a deciziei;
o mai buna sincronizare a efectelor;
o control crescut al tempoului;
o mai mare optimizare a resurselor;
o interoperabilitate crescuta cu aliatii interconectati;
Vulnerabilitati:
o dependenta de informatie;
o atacul cibernetic (accesul potential la intreaga retea);
o complexitatea crescuta;
o slaba interoperabilitate cu aliatii neinterconectati;
Probleme:
o costul;
o rezistenta culturala;
o achizitionarea echipamentelor.
Propunerile NEC, au in vedere beneficiile bazate pe imbunatatirea calitatii retelei, care poate produce efecte mai bune in campul de lupta. Lantul beneficiilor NEC, arata cum acestea sunt relationate. Fiecare beneficiu fundamental contribuie la urmatorul, rezultand in final efectele dorite, conform celor prezentate in figura 15:
Figura - Lantul beneficiilor
Temele NEC definesc esenta liniilor de dezvoltare a conceptului si se refera la:
sincronizarea efectelor: obtinerea efectelor dorite prin intermediul sincronizarii activitatilor in interiorul si intre grupurile destinate misiunii;
gruparea agila a misiunii: permite configurarea si crearea dinamica a grupurilor pentru misiuni, orientate pe sarcini care impart intelegerea si apoi implica si coordoneaza mijloacele disponibile, pentru a furniza efectul dorit;
interactiunea colaborativa dinamica: permite comanda si controlul agil, in interiorul si intre grupurile destinate misiunilor, prin abilitatea de a planifica si executa operatii, concomitent, intr-un mod dinamic, continuu si sincronizat;
intelegerea comuna: permite fiecarui utilizator generarea unei intelegeri a campului de lupta, corespunzatoare si adecvata misiunilor, in acord cu intelegerea altor utilizatori. Aceasta intelegere acopera interpretarea situatiei (situatia curenta, istoria sa si potentialele dezvoltari ale tuturor participantilor din campul de lupta) si a intentiei comandantului (efectele si rezultatele, pe care comandantul ierarhic superior, doreste sa le obtina);
accesibilitatea totala la informatii: permite utilizatorilor sa caute, manipuleze si sa faca schimb de informatii relevante, de diferite clasificari (respectand constrangerile de securitate), capturate sau disponibile in sursele interne si externe ale campului de lupta;
infrastructura informatiilor detinute: asigura folosirea coerenta a informatiilor in campul de lupta si potentialul pentru furnizarea unei conectivitati sigure si securizate, catre toti utilizatorii;
achizitionarea flexibila: coordoneaza procesele din ministerul apararii, organizatiile departamentale ale guvernului si industria care promoveaza inserarea rapida a noilor tehnologii si faciliteaza coerenta dintre programele de achizitie.
Stadiile NEC sunt urmatoarele:
initial: este prevazut pentru 2007 si este caracterizat de imbunatatirea conectivitatii;
tranzitiv: este prevazut pentru 2015 si este caracterizat de integrarea imbunatatita;
matur: este prevazut pentru anii 2020-2030 si este caracterizat de sincronizare.
Din punct de vedere al retelei, este clar ca aceasta este fundamentala pentru NEC, dar nu va fi o retea unica, universala, furnizata de o singura solutie tehnica. Dimpotriva, va exista o retea a retelelor formata prin interconectarea unui numar de noduri de retele, dintre care unele vor fi purtate de catre mijloacele operationale desfasurate.
Intreaga gama a aspiratiilor NEC, nu va putea fi obtinuta decat prin activa cooperare dintre toate elementele apararii, pentru conducerea evolutiei liniilor de dezvoltare. Impactul asupra acestora va afecta: structurile si procesele; conceptele si doctrinele; instruirea; capacitatea echipamentelor; sustinerea; personalul.
Au fost identificate trei teme esentiale pentru realizarea NEC: dezvoltarea cerintelor; furnizarea capacitatilor de sprijin crescute; cercetarea, experimentarea si demonstrarea.
Pentru a concluziona, in viziunea britanica, NEC este crucial pentru modul de a lupta in viitor. Dezvoltarea unei retele, care asigura intelegerea comuna imbunatatita si colaborarea dinamica, vor oferi agilitatea operationala crescuta dorita, in scopul de a conduce eficient operatiile bazate pe efecte.
In Suedia, conceptul a fost abordat sub denumirea de NBD (Network Based Defence) - Aparare Bazata pe Retea si se pune accentul in mod deosebit pe posibilitatile de a fi interoperabili in cadrul unei viitoare coalitii, pentru participarea la operatii militare defensive sau in cadrul operatiilor altele de cat razboiul. Se considera ca principalul beneficiu al dezvoltarii si aplicarii acestui concept in armata suedeza va fi restructurarea fortelor armate pentru a deveni mai mobile, mai informate, mai eficiente dar in mod deosebit este aplicabil pentru structuri de forte mici, cel mult pentru niveluri de 2 sau 3 stele.
Viziunea suedeza asupra razboiului modern s-a focalizat pe necesitatea unei schimbari si a unei balante flexibile intre functiile militare de control, comanda, informare si angajare, factor determinant in obtinerea superioritatii decizionale. Viitoarele provocari solicita deasemenea capabilitati joint si combinate care necesita proceduri interoperabile si servicii interschimbabile.
Fundamentele conceptului NBD sunt urmatoarele:
NCW este fundatia pentru viitoarele capabilitati ale Fortelor Armate suedeze;
armonizarea rolurilor de baza, cunoasterea spatiului de lupta si conducerea misiunii bazata pe superioritatea decizionala, sunt capacitatile prioritare.
Dezvoltarea conceptului suedez al NBD este prezentata in figura 16:
Figura - Modelul suedez
Noul sistem va fi constituit din componente mici, bine definite, cu standarde deschise si fundamentate. Acestea vor permite schimbari la nivelul performantei sistemului, fara a necesita inlocuirea integrala a acestuia. Reciclarea componentelor din alte subsisteme va determina reduceri de costuri semnificative. Sistemul bazat pe componente se va aplica la toate tipurile de sisteme, nu doar la cele bazate pe IT. Noua platforma va fi capabila sa functioneze intr-o varietate de roluri, cu ajutorul proiectelor modulare.
Demonstratiile vor fi configurate conform conceptului de „sistem al sistemelor” potrivit caruia sistemele vor fi interconectate in retele. Sistemele sunt bazate pe servicii, accesibile utilizatorilor autorizati, intr-o retea de tip joint.
Dezvoltarea sistemelor de comanda si control este in prezent coordonata de sistemul de management al fortelor armate suedeze si include dezvoltarea cercetarii si tehnologiei, studii, experimente si demonstratii. Efortul de a realiza obiectivele identificate ale proiectului NBD, va include o serie de demonstratii a ceea ce este posibil din punct de vedere tehnic, economic si metodologic.
Fundamentul arhitecturii bazate pe servicii, in demonstratii, este reteaua si serviciile pe care aceasta le va furniza: Grila. Grila globala este constituita din mai multe sub-grile si din serviciile furnizate in cadrul acestora.
Grila va permite:
crearea grilelor planificate sau neplanificate;
posibilitatea ca aceste grile sa fie automat reconectate.
De asemenea, grila contine functii care permit schimbul de informatii atat intre sistemele fortelor de aparare, sistemele civile, cat si cu unitatile straine in cadrul scenariilor internationale. Grila trebuie sa fie masurabila si sa permita sub-grilelor interconectarea cu usurinta, fara a necesita reconfigurarea anumitor sectiuni ale acesteia.
Platforma de transmitere a grilei trebuie sa permita fluxul liber al informatiilor intre sistemele de transmisiuni eterogene, atat pentru utilizatorii statici, cat si pentru cei mobili.
Grila constituie fundatia pentru NBD din punct de vedere al perspectivelor tehnice si metodologice, urmand a fi proiectata in conformitate cu arhitectura fortelor armate suedeze. Demonstratiile viitoare vor trebui sa includa posturi de comanda de diferite marimi, ca si aplicatii mobile, pentru a asigura un grad ridicat de flexibilitate si a testa diferite nivele de comanda, distributia rolurilor si drepturile de a elabora decizii.
Nivelul de securitate cerut, va fi obtinut prin combinatii de actiuni preventive, abilitatea de a detecta si de a actiona conform situatiilor si evenimentelor.
Razboiul bazat pe retea este un punct important al studiului „Cerinte operationale Joint” elaborat de statul Major General al Apararii. Proiectul italian este denumit NCO (Network Centric Operations) si este puntea de legatura spre viitor, deoarece isi propune sa aduca utilizatorului operational tehnologia avansata, in scopul cresterii letalitatii acestuia, a gradului de supravietuire in campul de lupta, a protectiei, mobilitatii si tempoului actiunilor sale, precum si in vederea obtinerii dominatiei informationale si a situatiei exacte din aria de operatii.
Principalele functii ale NCO sunt, in viziunea italiana, urmatoarele:
comanda, controlul, comunicatiile si consultarea;
informarea, supravegherea si recunoasterea;
stabilirea si localizarea tintelor.
Principalele cerinte ale NCO sunt considerate a fi:
conectivitatea si interoperabilitatea intre categoriile de forte ale armatei, precum si intre nivelurile tactic, operativ si strategic;
servicii comune in retea;
vizibilitatea retelei si accesul la servicii;
obiective tactice sincronizate.
Studiile in domeniul NCO trebuie sa aiba o fundamentare atat la nivel national, cat si la nivel multinational – NATO, ceea ce presupune posibilitatea si necesitatea schimbului de informatii si rezultate, figura 17.
Figura - Fundamente teoretice ale armatei Italiei
O reprezentare sugestiva a ceea ce sunt fortele armate italiene astazi si a ceea ce se doreste pentru viitor, este prezentata in figura 18:
Figura - Modelul Italiei
Proiectul italian cuprinde mai multe faze de realizare, al caror continut si esalonare in timp, sunt urmatoarele:
FAZA 1: Cercetare tehnologica, studii si pregatire (2003 – 2004) cuprinde (sau a cuprins daca s-a finalizat!):
evaluarea interoperabilitatii intre serviciile unice ale sistemelor C4I;
analiza rezultatelor activitatilor anterioare;
organizarea tuturor activitatilor pentru a obtine interoperabilitatea fortelor;
analiza interoperabilitatii NCO si implementarea utilizand sistemele de simulare.
FAZA 2: Arhitectura NCO (2004 – 2005) cuprinde:
elaborarea arhitecturii operationale a NCW;
proiectarea arhitecturii unui „sistem al sistemelor” conform doctrinei NCO.
FAZA 3 ALFA: (2005 – 2006) cuprinde:
proiectul cadru pentru NCO
dezvoltarea aplicatiilor „sistem al sistemelor”.
FAZA 4 BRAVO: (2006 – 2007) cuprinde:
demonstrarea tehnologiei;
modelarea si simularea.
Armata canadiana considera ca NCW nu abordeaza indeajuns aspectele legate de operatiile militare altele de cat razboiul si ca in acest moment pune un prea mare accent pe tehnologii de tip COTS (Commercial of the self – tehnologii dezvoltate in domeniile civile) si ca deasemenea vizeaza un spatiu mult prea mare (Global Information Grid – Grila informationala globala). Din aceste motive si nu numai, teoreticienii militari canadieni au dezvoltat propriul concept Operatii facilitate de retea - NEO (Network Enabled Operations), care in esenta se refera la o modalitate de a conduce operatiile plecand de la o intentie comuna, descentralizarea deciziei si difuzarea informatiei utile, permise de o cultura, tehnologie si practica comune.
Ca parte a viitorului mediu de securitate, se anticipeaza ca operatiile militare vor fi de tipul JIMP – Combinate, Interagentii, Multinationale si Publice. Evenimentele din ultima perioada de timp evidentiaza ca opinia publica nationala si cea internationala trebuie sa fie luate in considerare in conducerea operatiilor militare. Ca urmare NEO vor fi critice pentru asigurarea JIMP in viitor.
CFEC – Centrul Experimental al Fortelor Canadiene, a fost in fruntea eforturilor de a explora NEO in context national si a utilizat o abordare dezvoltata in spirala, implicand o serie de experimente progresive. Un astfel de experiment a avut ca scop examinarea beneficiilor furnizarii rezultatelor obtinute de la senzorii de pe un UAV (Avion fara pilot), catre un centru IISRA – Supravegherea Integrata a Informatiilor si Arhitectura Recunoasterilor.
Obiectivul specific este de a furniza rezultatele obtinute prin imagini electrono-optice si in infrarosu, precum si date radar, catre o retea de baza, distribuind imagini ale mediului, conectand comandantii, operatorii, senzorii si sistemele de armamente, de-a lungul frontierelor tactice, operative si strategice, ceea ce determina ca informatia corecta sa ajunga la persoana potrivita, la timpul potrivit.
Viziunea armatei canadiene este aceea ca imbunatatind abilitatile actuale ale fortelor sale navale, terestre si aeriene, va fi in masura sa dezvolte o capabilitate joint coerenta de tip C4ISR – Comanda, Control, Comunicatii, Computere, informatii, Supraveghere si Recunoasteri. Aceasta va permite categoriilor de forte sa fie interoperabile una cu cealalta, cu alte departamente guvernamentale, cat si cu principalii aliati. Prin colectarea rapida a informatiilor si schimbul acestora intr-un mediu plin de retele, comandantii operationali vor avea un volum, fara precedent, continuu si de calitate de informatii, pe care sa-si bazeze deciziile, care in schimb pot rezulta in aplicatii ale fortei mult mai agile, masurate si precise.
Aceasta viziune este constransa de un numar de cosideratii, incluzand necesitatea de a gospodari intr-o maniera logica, prioritizata si eficienta costurile, nevoia de a adapta cerintele existente de securitate pentru o mai buna exploatare a tehnologiei din retea, precum si cerinta de a organiza comanda si controlul pentru a profita de avantajele oferite de capacitatile sistemului C4ISR. Ca parte a unei asemenea reorganizari, va fi nevoie de selectionarea si pregatirea pesonalului adecvat, care sa exploateze aceste schimbari.
Pentru a raspunde acestor preocupari, a fost dezvoltat un Plan C4ISR, ceea ce a determinat identificarea unor cerinte strategice, incluzand necesitatea de asigurare a covergentei hardwarelui, softwarelui, informatiilor si sistemelor din retea, conform unor standarde agreate.
O alta problema de baza, pe langa cea a identificarii standardelor fundamentale, este necesitatea de interconectare fizica a retelelor, ceea ce va permite schimbul informatiilor selectionate intre componentele fortelor armate, partenerii guvernamentali si aliatii cheie. Acest proces este deja in derulare.
In concluzie Operatiiile bazate pe retea trebuie sa devina o componenta integrala a transformarii fortei si se anticipeaza ca acest concept va fi integrat in viitorul concept al operatiilor strategice al Fortelor Armate canadiene. In sprijinul acestuia, o gama larga de initiative au avut si continua sa aibe loc, incluzand articularea politicilor, doctrinelor, cercetarea si dezvoltarea, imbunatatirea conceptului si experimentarea.
Termenul de comanda si control desemneaza o multitudine de activitati ce se desfasoara la toate nivelurile organizatiilor militare si care includ actiuni ce privesc repartizarea de sarcini, motivarea personalului, impunerea de teluri si scopuri comune laolalta cu coordonarea intre membrii organizatiei, precum si evaluarea modului in care aceste scopuri sunt realizate atat la nivelul organizatiei in ansamblu cat si de catre fiecare membru al sau.
Comanda si controlul este prin natura sa un proces iterativ de luare a deciziilor, ale carui etape sunt strans legate de procesul de feedback ce se stabileste intre realitatea existenta in spatiul de lupta si masurile cuprinse in planurile si corectivele acestora intocmite la nivelul comenzii.
Schimbarile generate in acest domeniu de Era Informationala au adus unele modificari ale modului de abordare pe aceasta linie, schimbari ce comporta o serie de oportunitati, dar si cateva provocari ce vor fi descrise in cele ce urmeaza.
Operatiile militare sunt sau ar trebui sa fie concepute astfel incat sa indeplineasca un obiectiv sau sa rezolve o problema. Ca si in oricare alta actiune umana, adesea cea mai mare problema este de a recunoaste existenta unei probleme, cand ea apare, si, mai mult, de a cunoaste in amanunt natura acestei probleme. Modul de a formula problemele aparute include adesea, in conformitate cu arta militara, necesitatea de a recunoaste si a face distinctia dintre nivelul tactic si cel strategic si de a transpune problemele specifice rezultate intr-o perspectiva ampla.
Chiar si dezvoltarea unei campanii de lupta se prezinta in cele din urma ca fiind o lunga formulare a unui set de probleme, interrelationate intre ele.
Abordarea actuala a dezvoltarii unui astfel de plan de campanie este in principal bazata pe intelegerea setului de relatii ce se stabilesc intre evenimentele din realitate care au ca si caracteristica principala necesitatea unui anumit timp de dezvoltare. Astfel, planul poate fi descompus intr-o serie de pasi, fiecare dintre acestia fiind construiti si decurgand intr-o maniera lineara fata de cei precedenti. Insasi capacitatea noastra de a conduce ceva atat de complex ca o campanie militara depinde de abilitatea de a separa evenimentele in timp si spatiu. Din punct de vedere organizational se prevad trei niveluri: strategic, operational si tactic. Din punctul de vedere geografic, operam cu teatre sau sectoare, iar functional scopurile specifice pot fi actiuni, operatii sau manevre corelate intr-o maniera secventiala. In acest fel spatiul de lupta este segmentat astfel incat sa putem trata cu probleme mai mici si izolate si care sa conduca la o mai buna intelegere a complexitatii ansamblului.
Insa natura informatiei din Era Informationala face din ce mai dificila o asemenea abordare reductivista a actiunilor. Tehnologia actuala a comprimat continuu spatiul si timpul, iar realitatile politice au sters separatiile clare existente intre nivelurile strategice, operationale si tactice. In toate previziunile propuse exista o mare doza de haos si incertitudine. Suntem din ce in ce mai mult pusi in situatia de a conduce piese sau actiuni mai mari, cu viteza sporita si in timp cat mai scurt. In acelasi timp, exista si necesitatea de a integra in planificarea actiunilor proprii o multitudine de informatii provenind dintr-o gama larga de senzori la dispozitie, intr-o maniera care sa permita obtinerea unei imagini de ansamblu a spatiului de lupta si adaptarea raspunsului nostru optim.
Toate aceste provocari la adresa comenzii si controlului vor impune modificarea doctrinei folosirii fortelor in concordanta cu conceptul de Razboi Bazat pe Retea.
Pe de alta parte, in conceptia fortelor NATO, razboiul este caracterizat de existenta fenomenului de «ceata» si «frictiune», intelegandu-se prin acestea incertitudinea raportata la ceea ce se petrece cu adevarat in spatiul de lupta si dificultatea de a transpune intentiile comandantilor in actiuni de lupta, asa cum acestea au fost gandite. Impedimentele in cauza sunt strans legate de lipsa constientizarii realitatii permanente din teren si de inabilitatea de a construi o imagine de ansamblu, datorita informatiilor incomplete si disparate. Aceste neajunsuri sunt accentuate de existenta in spatiul de lupta a unui mare numar de organizatii ce pot dispune de anumite informatii de real folos, a caror coordonare este insa extrem de dificila. Nu in ultimul rand, raza redusa de actiune a senzorilor disponibili in momentul actual, cat si incapacitatea acestora de a face diferenta intre fortele adverse si cele aliate, afecteaza obtinerea unei imagini complete a spatiului de lupta.
Cerintele principale ale activitatii de comanda si control trebuie sa conduca la indeplinirea urmatoarelor necesitati :
- evitarea greselilor majore ;
- evitarea atacurilor asupra fortelor aliate;
- realizarea coeziunii de scopuri si actiune ;
- maximizarea eficientei folosirii fortelor ;
- realizarea economiei de forte ;
Daca pana in prezent aceste obiective erau realizate prin planificarea meticuloasa a fiecarei etape, prin comasarea unui mare numar de forte, inclusiv prin folosirea rezervelor, printr-o doctrina rigida si restrictionarea fluxului de informatii catre nivelurile cele mai inalte de comanda pe baza supraevaluarii principiului comenzii unice, in era informationala va trebui sa regandim toate aceste conceptii si practici izvorate dintr-o realitate revoluta.
Obiectivele misiunilor militare au cunoscut evidente schimbari, unele optiuni viabile in trecut au disparut, aparand o serie de noi alternative care au schimbat natura actorilor. Se schimba modalitatea de luare a deciziilor, de alocare a responsabilitatilor in cadrul organizatiei, de dezvoltare si evaluare a optiunilor si modul de alegere a celei mai favorabile. Apar astfel noi implicatii in ceea ce priveste pregatirea personalului propriu si arhitectura sistemului, prin crearea unui mediu capabil de a trece de la comanda unica la un management participativ al actiunilor, datorat atat misiunilor multinationale in care este angrenat NATO, cat si distributiei constientizarii spatiului de lupta si necesitatii unei decizii rapide.
Cresterea tempo-ului actiunilor a condus la transformarea modului de planificare si conducere a luptei care, incetand sa mai fie privit ca o serie de elemente statice, trebuie sa faca dovada unei mai mari integrari intre procesele de planificare si cele de executie, conducand in cele din urma la contopirea acestora.
Eforturile de accelerare a stergerii diferentelor de timp dintre planificare si executie, au condus la necesitatea unui nou concept de comanda si control, denumit «Planificare dinamica», in care alaturarea proceselor C2 executiei se justifica din cel putin doua motive:
- orice produs al procesului comanda-control (decizii, planuri, ordine etc.) are valoare abia dupa ce se transforma in actiuni reale in spatiul de lupta;
- in cadrul conceptului RBR, C2 si executia tind sa se transforme intr-un proces unic, integrat ca urmare a ritmurilor in crestere ale operatiilor si a necesitatii de a oferi raspunsuri in timp real, adecvate la situatii critice.
RBR ofera posibilitatea perfectionarii atat a C2, cat si a executiei la fiecare esalon pentru misiuni concrete, deoarece:
grilele de decizie vor fi mai bine informate;
grila actor va fi mai bine informata;
- grilele actor si de decizie vor fi mai bine interconectate;
grila senzor va raspunde mai prompt solicitarilor.
Astfel, grila de decizie mai bine informata va putea identifica abordari altadata imposibile si nu va mai fi nevoita sa acorde prioritate atitudinii defensive in fata incertitudinilor. In consecinta, va acorda mai multa atentie „modelarii” pe termen lung a spatiului de lupta si va fi mai putin preocupat de reactia la modificari surprinzatoare.
Conectivitatea sporita intre grilele actor si de decizie va oferi abilitatea sporita in a proiecta raspunsurile necesare la schimbarile de situatie. Se va modifica intr-o buna masura si natura proceselor C2, deoarece se vor putea acorda competente si responsabilitati sporite esaloanelor inferioare. Esaloanele inalte ale conducerii vor dispune de timp si resurse pentru a se concentra asupra monitorizarii situatiei si prospectiei, astfel incat problemele sa fie identificate si rezolvate chiar inainte ca grilele actor sa realizeze existenta lor.
Din cele mentionate mai sus, va trebui sa analizam comanda si controlul pe trei paliere diferite: procesele de comanda si control, activitatile de comanda si control si sistemul de comanda si control. Asocierea dintre aceste paliere si domeniile mentionate sunt cele prezentate in figura 19.
Figura - Relatia Domeniu – C2 - Continut
Modelul de referinta al cadrului conceptual al proceselor de comanda si control incadrate in domeniul cognitiv este prezentat in figura 20.
Figura Modelul de referinta al cadrului conceptual C2
Primul pas in abordarea conceptelor care definesc si incadreaza comanda-controlul il constituie acceptarea unui limbaj special, care sa contina ideile de baza de la care se poate porni spre intelegerea acestor concepte.
Urmatorul set de 12 concepte sunt considerate ca fiind de baza in intelegerea comenzii si controlului si necesare pentru modelarea procesului de comanda-control. Acestea sunt:
Data
Informatia Cunoasterea
Convingerea Intelegerea
|
Transmiterea (partajarea) - informatiilor - cunostintelor - intelegerilor Comuniunea convingerilor |
Observatia - perceptia, reprezinta transformarea unui semnal exterior de orice natura in reprezentari cognitive. Pot fi identificate doua tipuri de observatii: directe si indirecte.
Observatia directa are loc cand se descopera un obiect, eveniment sau fenomen in domeniul fizic prin unul din simturi (vazul, auzul, mirosul sau tactil) iar aceasta este reprezentata direct in domeniul cognitiv, figura 21.
Observatia indirecta, se manifesta atunci cand omul apeleaza la oricare mijloc fizic pentru ai inlesni sau eficientiza observarea unui fenomen, situatie sau oricare obiect din mediul fizic. Acest tip este si cel caracteristic sistemelor actuale care se bazeaza foarte mult pe tehnologie pentru observare si studiere. Din acest motiv, perceptiile pot fi supuse unor erori de interpretare datorita calitatii mijloacelor tehnice de a reda fidel realitatea.
Figura - Perceptia
Data, este reprezentarea faptelor in mod individual, a conceptiilor sau instructiunilor intr-un mod corespunzator pentru comunicatie, interpretare sau procesare de catre om sau mijloacele automatizate. Exemple de date ar fi sesizarile radar, observatiile senzorilor si datele inregistrate.
In domeniul informatic, data este acceptata ca fiind “numar, marime, relatie etc. care serveste la rezolvarea unei probleme sau care obtinuta in urma cercetarii urmeaza sa fie supusa unei prelucrari. Reprezentare, accesibila unui procesor, a informatiei prelucrate; este caracterizata prin valorile pe care le poate avea prin operatiile primitive de transformare si prin structura sa” In domeniul militar nu s-a definit inca sensul curent al notiunii si in acceptiunea cea mai larga poate fi considerat ca fiind ”elemente de cunoastere asupra unui eveniment, actiune, stare sau mediu care ofera posesorului posibilitatea eliminarii unui segment de necunoastere fara a da posibilitatea unei intelegeri de ansamblu, integrale si corecte despre eveniment, stare, actiune sau mediu finite in timp. ” Altfel spus, data poate fi considerata ca fiind o parte a unui intreg, care in interactiune de tip logic si/sau cu alte date poate genera intregul.
In domeniul militar, atat informatiile cat si datele, sunt definite corespunzator finalitatii proceselor care le utilizeaza. In plus, definirea acestora trebuie sa corespunda unui grad de intelegere comun, mediu, astfel incat fiecare utilizator sa poata fi capabil sa le distinga si sa le foloseasca.
Astfel, datele sunt definite ca:
1. Reprezentari, fapte, concepte sau instructiuni, prezentate intr-o maniera formalizata care poate fi utilizata pentru comunicare, procesare sau interpretare, prin intermediul unor mijloace automate sau de catre om .
2. Orice reprezentari cum ar fi caracterele scrise sau orice alta forma analoaga, carora intelesul ii este sau ii poate fi atasat ;
3. Elemente de cunoastere asupra unui eveniment, actiune, stare sau mediu care ofera posesorului posibilitatea eliminarii unui segment de necunoastere fara a da posibilitatea unei intelegeri de ansamblu, integrale si corecte despre eveniment, stare, actiune sau mediu finite in timp.
Informatia, este rezultatul procesului de prelucrare a datelor si are o forma de reprezentare individuala. Prin individual intelegand o persoana, grup, organizatie sau un sistem. Pentru fiecare entitate in parte informatia are un inteles specific si de regula unitar in interior iar ceea ce este pentru unii informatie, pentru altii poate fi data sau nimic.
Cuvantul informatie in intrebuintarea obisnuita se refera la diferitele puncte din spectrul informational, de la date la cunostinte. Totusi, ca un termen de baza, informatia este rezultatul asezarii observatiilor individuale (oferite de senzor) intr-un context cu inteles.
Informatia este elementul principal al domeniului informational, dar depinde in mare masura de celelalte domenii. Are punctul de initiere in domeniul fizic (data) dar domeniul cognitiv este cel care decide ce este informatie si ce nu, unde este asezata si la ce foloseste, figura 22.
Figura - Informatia
Cunoasterea presupune concluziile trase din modelul sugerat de o informatie disponibila. Cunoasterea unei situatii rezulta din concluziile care pot fi trase dintr-o informatie care se refera la acea situatie. Cunoasterea exista atat in domeniul informatiei cat si in cel cognitiv. Cunostintele sunt acumulate in domeniul cognitiv, ca rezultat al invatarii si sunt inmagazinate in domeniul informatiei. Incarcarea in domeniul cognitiv individual se poate face prin cateva cai, incluzand: instruirea anterioara, antrenamentul sau experienta; experienta directa in domeniul fizic; interactiunea cu alti indivizi; interactiunea cu domeniul informatiei, figura 23.
Cunoasterea poate, de asemenea, sa fie mutata din domeniul cognitiv in domeniul informatiei, atunci cand este transmisa altor indivizi, sub forma instructiunilor sau regulilor de manevrare, sau pentru stocare in computere.
Figura - Cunoasterea
Convingerea (constientizarea)[2] reprezinta nivelul de intelegere al unei situatii in care respectivul decident este edificat pe deplin cu starea actuala si evolutia situatiei in etapele imediat viitoare. Convingerile se bazeaza foarte mult pe informatii utile, intelegerea corecta a situatiei, increderea in sine si in colaboratori si forte. Acest stadiu sau proces mai este denumit in anumite lucrari „ comuniunea cunoasterii” si este considerata a fi mai mult decat masurarea gradului de comuniune a informatiilor.
Constientizarea se refera la o situatie si la rezultatul interactiunilor complexe dintre cunostintele anterioare (si convingeri) si actuala perceptie a realitatii. Fiecare individ are un mod unic de a constientiza indiferent de situatie. Educatia profesionala si instruirea sunt folosite pentru furnizarea militarilor aceleasi date, informatii si cunostinte actualizate care sa conduca la obtinerea unui mod similar de avertizare.
Intelegerea implica detinerea unui nivel suficient de cunostinte care sa permita obtinerea unor concluzii despre posibilele consecinte ale situatiei, cat si o suficienta cunoastere a situatiei pentru a prezice viitoarele modele. Situatia constientizata, este focalizata pe ceea ce este cunoscut din situatiile trecute si prezente, in timp ce intelegerea unei situatii este focalizata pe ceea ce situatia poate sa devina si cum actiuni diferite vor avea impact asupra situatiei prezente.
Transmiterea (partajarea), este denumita in alte lucrari „punerea in comun” sau „comuniunea” si in esenta reprezinta interactiunea intre entitati, direct sau indirect, prin care acestea pun la dispozitia reciproca a datelor, informatiilor, cunostintelor, intelegerilor etc. Evolutia in timp a depins intotdeauna de evolutia tehnologiilor in domeniul comunicatiilor, dar in ultimul deceniu s-a produs o adevarata revolutie in acest sens. Astfel, plecand de la o comunicare peer-to-peer (abonat la abonat) s-a ajuns la comunicarea de tip punct - multipunct, care se bazeaza pe existenta unor retele si a unor centre de stocare a informatiilor. Pentru o mai corecta abordare este necesar ca aceasta tema sa fie abordata in functie de obiectul de transmis (continutul transmiterii), astfel putem avea cel putin trei segmente distincte: transmiterea datelor si informatiilor; transmiterea cunostintelor; transmiterea intelegerilor.
Transmiterea informatiei
Punerea in comun a informatiei este o interactiune care poate avea loc intre doua sau mai multe entitati in domeniul informational (acestea pot fi oameni, baze de date sau programe)
Abilitatea de a imparti informatia este esentiala pentru a putea dezvolta un stadiu al cunoasterii comune, dupa cum este esentiala pentru colaborarea si/sau sincronizare (in figura 24 este reprezentata interactiunea dintre doua entitati care fac schimb de informatii).
Pot fi implicate multe entitati iar forma de transmitere a informatiei poate varia semnificativ. Cand doua sau mai multe persoane sunt situate la mica distanta, informatia poate fi schimbata intre acestea prin voce, conversand unul cu celalalt, alte tehnici care implica miscari ale corpului, ca semnele facute cu mainile, gesticularile, pot fi de asemenea intrebuintate. Cand doua sau mai multe persoane sunt geografic situate la distanta, pentru transmiterea informatiilor trebuie folosite cateva tipuri de tehnologie (telefonul, posta electronica, teleconferinta). In timp, diferite tipuri de tehnologie au fost dezvoltate pentru a capta, inmagazina si transmite informatiile.
Figura - Transmiterea (partajarea) informatiei
Transmiterea cunostintelor
Intr-o oarecare masura transmiterea cunostintelor exista in toate eforturile depuse de oameni, pentru a colabora si se manifesta cu precadere in domeniul cognitiv, asa cum este aratat in figura 25.
Figura - Transmiterea (partajarea) cunostintelor
Instructia si doctrina au fost angajate de-a lungul istoriei sa dezvolte un inalt grad al transmiterii cunostintelor, avertizarilor, in randul trupelor astfel incat acestea sa inteleaga si sa reactioneze la situatii in modul indicat. Transmiterea cunostintelor este esentiala pentru ca elementele independente ale unei forte sa-si poata coordona actiunile si devina vitala, mai ales, cand fortele incearca sa-si coordoneze actiunile fara comunicatii sau incearca sa se auto-sincronizeze.
Gradul in care transmiterea cunostintelor poate fi dezvoltata are o influenta semnificativa asupra naturii comenzii si controlului, naturii si cantitatii comunicarilor necesare dezvoltarii si intretinerii transmiterii de avertizari, usurintei si gradului in care fortele pot fi sincronizate.
Comuniunea convingerilor
Comuniunea convingerilor reprezinta o stare existenta in domeniul cognitiv cand doua sau mai multe entitati sunt in masura sa dezvolte cunostintele similare despre o situatie anume, asa cum este descris in figura 26.
Gradul de asemanare cerut (sau de diferente tolerabile) va depinde de tipul si gradul de colaborare si sincronizare necesar.
O multitudine de factori influenteaza gradul in care un stadiu al comuniunii poate fi dezvoltat intre doua sau mai multe entitati (similitudinile si deosebirile punctelor de vedere, cultural limbajul si urmarirea intereselor). Convingerile comune reprezinta o cerinta esentiala pentru abilitatea de a sincroniza actiunile in domeniul fizic in absenta unui plan detaliat.
Figura - Comuniunea convingerilor
Decizia, este de asemenea situata in domeniul cognitiv si reprezinta alegeri, optiuni asupra a ceea ce este de facut (figura 27).
Largirea viziunii asupra deciziei presupune includerea tuturor acestora intr-un model conceptual al spatiului misiunii indiferent de nivelul la care se manifesta.
Desi deciziile sunt descrise ca fiind rezultatul intelegerii, ele pot fi luate in mod evident si in lipsa oricarei intelegeri. Din aceasta cauza, in domeniul militar se incearca sprijinirea proceselor de comanda si control prin mai multe mijloace tehnice care sa poate aduce mai multe date si informatii, astfel incat sa se reduca la minim gradul de necunoastere si in acest mod sa se reduca riscul unor decizii in situatii de incertitudine.
Figura - Decizia
Actiunea se desfasoara in domeniul fizic si este determinata de deciziile din domeniul cognitiv. Decizia poate declansa direct o actiune noua sau poate continua una deja in curs modificand-ui parametrii. Actiunea poate fi decisa de un nivel superior in urma unei decizii urmata de un ordin (informatie) sau din proprie initiativa, ca rezultat al deliberarilor proprii.
Nivel individual al cunoasterii, influenteaza nivelul de constientizare, gradul de intelegere si procesul de luare a deciziilor. Diagrama din figura 28 evidentiaza cunoasterea unei situatii specifice ca o valoare de intrare in procesul de luare a deciziei.
Figura - Actiunea
Colaborarea este un proces care are loc intre doua sau mai multe entitati in domeniul cognitiv si implica intotdeauna lucrul in comun pentru atingerea unui scop (figura 29). Aceasta particularitate ii da distinctie in fata simplelor comuniuni ale datelor si informatiei, cunostintelor sau a convingerilor.
Procesul de colaborare este reprezentat ca un dreptunghi punctat intre cele doua entitati. Colaborarea cere abilitatea de a avea comuniune de informatii.
Figura - Colaborarea
Colaborarea implica o punere in comun a datelor, informatiilor, cunostintelor si perceptiilor referitoare la anumite fapte si situatii, presupunand lucrul impreuna al tuturor actorilor ce urmaresc indeplinirea unui scop comun.
Pentru a intelege exact sensul termenului, trebuie mentionat, mai intai, ceea ce nu este colaborarea:
- Punerea in comun, de la bun inceput, a unor date, informatii sau cunostinte, fara a urmari un anumit scop.
- Publicarea acestora/distribuirea lor catre anumiti utilizatori.
- Schimburile de informatii ce nu se inscriu in beneficiul unui scop comun (ex.rapoartele de rutina ale situatiei unei unitati sau rapoartele punctuale ale activitatii inamicului sunt vag racordate la obiective comune).
Acestea sunt simple situatii de partajare, de transmitere.
Colaborarea necesita comunicari active si lucrul impreuna. Exemplul militar clasic este planul de colaborare (cooperare), in cadrul caruia actorii cu diferite zone de responsabilitate diferite urmaresc simultan indeplinirea acelorasi obiective ale misiunilor.
Scopul colaborarii este acela de a permite o intelegere si o perspectiva similara asupra situatiei, concomitent cu sincronizarea, in vederea organizarii optime a activitatilor, astfel incat sa fie evitate redundantele ori impedimentele reciproce, si sa se obtina un efect sinergic.
Colaborarea presupune mai multe fatete, precum: timpul necesar, continuitatea, amploarea, densitatea informatiilor, domeniul, structura, rolul participantilor si modul de interrelationare a acestora.
In multe situatii militare, colaborarea este dificila sau, uneori, chiar imposibila, fara tehnologie specializata. De aceea, desi colaborarea este omniprezenta, calitatea sa este determinata de un numar de factori precum: conducerea (organizarea colaborarii in functie de prioritati si atunci comandantul incearca sa impuna un anumit fel de interactiune), organizarea, doctrina, pregatirea, experienta si stabilirea TTP (tactici, tehnici si proceduri) ale fortei.
Implicand pe cei responsabili in conducerea si sustinerea operatiilor, aceasta permite luarea in calcul a mai multor situatii neprevazute care pot avea loc. Colaborarea in procesul de luare a deciziei poate conduce la alegeri mai bune in cazul problemelor complexe si la imbunatatirea legaturilor dintre planificare si executie, in conditiile unui mediu de operatie in care schimbarile se produc rapid si in conditii de stres.
Colaborarea lor poate avea maxima eficienta atunci cand:
- sunt implicati toti actorii importanti pentru indeplinirea misiunii respective;
- se realizeaza pe toata durata misiunii la toate esaloanele de comanda;
- exista o interconectare intre toti membrii echipei;
- comunicarea intre colaboratori nu este restrictionata;
- este participativa (toti actorii sunt angajati in procese);
- este continua;
- activitatea desfasurata de fiecare membru al echipei se sincronizeaza cu cea a celorlalti;
- echipa dispune de o buna informare;
- echipa dispune de mijloace eficiente de comunicare de imagini, informatii si date;
- se desfasoara atat la nivel informational cat si cognitiv;
- toti colaboratorii au o motivatie puternica pentru indeplinirea scopului urmarit; mai intai colaboratorii trebuie sa fie de acord asupra importantei si legitimitatii scopurilor pe care le au de urmat. Daca actorii nu considera drept legitim si important acest scop, ei nu sunt motivati sa lucreze impreuna sau sa faca investitii (de timp, informationale, de resurse energetice) necesare pentru succes;
- actorii au macar un minimum de cunostinte generale asupra scopurilor, daca nu chiar expertiza;
- competenta colaboratorilor in folosirea tehnologiei si incredere in tehnologia utilizata;
- cunoasterea si gradul de intelegere pe care il arata participantii unul catre celalalt; aceasta implica niveluri similare sau compatibile de instruire, educare, cultura si experienta;
In lipsa indeplinirii acestor conditii, colaborarea este imposibila, putand aparea disfunctii majore. In schimb, existand un acord unanim, partile pot organiza dezbateri eficiente. Pe de alta parte, capacitatea tehnica si cognitiva de comunicare implica, pe de o parte, aparatura aferenta, iar pe de alta parte un limbaj comun despre o anume problema aparuta.
Colaborarea este diferita in functie de mediu, astfel incat pot fi deosebite trei tipuri de colaborari: in mediul fizic, in mediul informational si in mediul cognitiv.
Colaborarea in domeniul informational ofera posibilitatea crearii unei perceptii comune asupra spatiului de lupta prin punerea in comun a datelor si informatiilor. Colaborarea din domeniul informational sta la baza crearii imaginii operationale comune si a autosincronizarii.
Informatiile centralizate la care au acces utilizatorii din grila actorilor (luptatorilor) pot fi privite din perspective multiple, ceea ce va permite identificarea tiparelor si a anomaliilor, cu rezultate benefice pentru capacitatea de previziune a modului de evolutie ulterioara a evenimentelor. Acest lucru va avea efecte pozitive in plan decizional, reducand riscul alarmelor false si al interpretarii gresite a datelor si informatiilor. In final, o mai rapida transmitere a informatiilor, prin mijloacele de prelucrare automata a datelor, permite o mai rapida integrare a noilor date, pentru cunoasterea spatiului de lupta. Fapt esential, dat fiind ca, adeseori, in Era Informationala, rapiditatea comenzii este cruciala.
Partajarea informatiilor nu poate fi efectuata fara anumite costuri, dintre care cea mai mare parte vor fi alocate pentru achizitionarea de tehnica de calcul. Evident aici un rol deosebit de important il vor juca sistemele de securitate a informatiilor, care pe langa faptul ca sunt costisitoare devin si agasante iar uneori daca sunt prost configurate pot genera intarzieri sau refuzul de a permite accesul la resursele informationale.
Colaborarea in domeniul cognitiv poate varia foarte mult, depinzand de comuniunea de limba a colaboratorilor, de nivelul de educatie si cultura (nationala sau organizationala), de nivelul de implicare al acestora (de gradul de motivare), de increderea in mediul de colaborare (incluzand abilitatea lor de a o folosi atunci cand sunt cerute capabilitati tehnice) si de eventualele experiente de lucru comune din perioada anterioara.
Beneficiile potentiale ale colaborarii cognitive sunt enorme. O mai buna intelegere a situatiei militare si a factorilor care o conduc sunt cele mai evidente beneficii si corespund unei intelegeri comune a problemei.
Oportunitatea de a planifica prin colaborare este, de asemenea, esentiala.
Colaborarea in domeniul fizic este de fapt sincronizarea, care este definit concept separate al comenzii si controlului.
Sincronizarea se desfasoara in domeniul fizic si este cel mai de seama aranjament al lucrurilor si efectelor in timp si spatiu, este rezultatul planificarii detaliate si al constientei coordonari sau colaborari, asa cum este prezentat in figura 30. Totusi, poate sa fie si rezultatul comuniunii de convingere cu privire la o situatie care asigura o adecvata ghidare pentru actiune.
Figura - Sincronizarea
Sincronizarea este definita[3] 'un aranjament al lucrurilor in timp si spatiu in jurul unui scop'. In context militar, sincronizarea poate fi gandita ca 'acele iesiri caracteristice proceselor de comanda-control (C2) care aranjeaza si adapteaza continuu relatiile dintre actiuni (incluzand miscarea si sarcinile fortelor), in timp si spatiu, in scopul de a obtine indeplinirea obiectivelor' . Aceasta caracterizare a sincronizarii implica cel putin 3 proprietati importante.
In primul rand, sincronizarea apare in domeniul fizic, dupa care e necesara fuziunea tuturor domeniilor (cognitiv, informational si fizic). Deoarece viteza procesului de luare a deciziei si fluxul de informatii in raport cu procesele de C2 sporeste, dinamica asociata elementelor fortei din domeniul fizic, va defini limitele sincronizarii in toate domeniile.
Chiar si cand elementele de forta sunt predestinate pentru o mai mare viteza, aceasta va fi mai tot timpul limitata din cauza ca oamenii nu se pot misca cu viteza gandirii sau a unei informatii.
In al doilea rand, obtinerea gradului necesar de sincronizare, va cere o conceptie organizatorica de C2, la un nivel al centralizarii sau descentralizarii care sa asigure acel grad corespunzator de directionare si flexibilitate pentru diverse tipuri de mediu, misiuni, trupe si capabilitati de suport informational care trebuie reconsiderate.
In al treilea rand, sincronizarea implica adesea atat armonizarea pe verticala cat si pe orizontala. Ea cere armonizarea pe verticala peste esaloane multiple ale organizatiei si agregarea/dezagregarea unor activitati care sunt de interes la aceste esaloane, in scopul de a se asigura ca actiunile la cel mai de jos nivel, cel tactic, sunt consistente cu nivelul operational superior si se pot raporta scopurilor strategice. Armonizarea pe orizontala se deruleaza de-a lungul multiplelor dimensiuni ale proceselor C2, incluzand si pe cele asociate cu diferite organizatii si zone functionale, cu diferite tipuri de forte si portiuni din spatiul misiunii.
Sincronizarea este un concept tot mai important, dar obtinerea ei devine o mare provocare dintr-o serie de motive, ca, sporirea complexitatii, marirea eterogenitatii si un rapid ritm al evenimentelor.
Mijloacele traditionale de atingere a sincronizarii sunt acelea care rezulta din dezvoltarea si promulgarea doctrinelor, tacticilor si procedurilor. Educatia extinsa si antrenamentul pot fi folosite pentru a crea o cultura a lucrului in echipa, bazata pe o comuna intelegere a misiunii, a mijloacelor pentru indeplinirea misiunii si a limbajului pentru aplicarea acestor mijloace.
Director pentru conceptii si operatii in cadrul Biroului pentru transformarea fortei al Secretarului pentru Aparare al SUA
Termenul din limba engleza utilizat este awareness . Nu avem certitudinea ca aceasta interpretare este cea mai corecta din punct de vedere al limbii romane prin prisma reprezentarii corecte a nivelului de cunoastere si aplicarii acestuia in domeniul militar.
|
