f C[x] este f = a0Xn + a1Xn-1 + a2Xn-2 + . + an, unde n este gradul, a0 - coeficientul dominant, an - termenul liber.
Functia polinomială asociată lui f C[x] este :C C (a) = f(a) "a C; f(a) fiind valoarea polinomului f în a.
Teorema împărtirii cu rest: "f,g C[x], g 0 există polinoamele u 818j924i nice q,r C[x] astfel încât f = gq + r, grad r < grad g.
Împărtirea unui polinom cu X-a: Restul împărtirii polinomului f C[x], f 0 la X-a este f(a).
Schema lui Horner: ne ajută să aflăm câtul q = b0Xn-1 + b1Xn-2 + . + bn-1 al împărtirii polinomului f = a0Xn + a1Xn-1 + a2Xn-2 + . + an la binomul X-a; precum si restul acestei împărtiri r = f(a);
a0 |
a1 |
. |
an-1 |
an |
|
a |
b0 = a0 |
b1 = ab0+a1 |
. |
bn-1 = abn-2+an-1 |
r=f(a)=abn-1+an |
Definitia XIV.2.1. Fie f,g C[x], spunem că g divide pe f si notăm g f dacă q C[x] astfel încât f=gq.
Proprietăti:
a f, "a C*, "f C[x];
g f si f 0 r = 0;
g f si f 0 grad f grad g;
a C* af f;
f f (refelexivitate);
f g si g h f h (tranzitivitate);
f g si g f a C* cu f = ag (f,g sunt asociate în divizibilitate).
Definitia XIV.2.2. Un polinom d se numeste cel mai mare divizor comun (c.m.m.d.c.) al polinoamelor f si g dacă: 1) d f si d g.
2) d' f si d' g d' d si notăm d=(f,g)
Definitia XIV.2.3. Dacă d=1 atunci f si g se numesc prime între ele.
Definitia XIV.2.4. Un polinom m se numeste cel mai mic multiplu comun (c.m.m.m.c.) al polinoamelor f si g dacă: 1) f m si g m.
2) f m' si g m' m m'
Teoremă. Dacă d=(f,g) atunci m =
Definitia XIV.3.1. Numărul a C se numeste rădăcină a polinomului f dacă si numai dacă (a) = 0.
Teorema lui Bezout: Numărul a C este rădăcină a polinomului f 0 (X-a) f.
Definitia XIV.3.2. Numărul a se numeste rădăcină multiplă de ordinul p a polinomului f 0 dacă si numai dacă (X-a) f iar (X-a)p+1 nu-l divide pe f.
Teoremă: Dacă f C[x] este un polinom de gradul n si x1,x2,x3,.,xn sunt rădăcinile lui cu ordinele de multiplicitate m1,m2,m3,.,mn atunci unde a0 este coeficientul dominant al lui f, iar m1 + m2 + . + mn = grad f.
Definitia XIV.4.1. O ecuatie de forma f(x) = 0 unde f 0 este un polinom, se numeste ecuatie algebrică.
Teorema lui Abel-Ruffini: Ecuatiile algebrice de grad mai mare decât patru nu se pot rezolva prin radicali.
Teorema lui D'Alambert-Gauss: Orice ecuatie algebrică de grad mai mare sau egal cu unu, are cel putin o rădăcină (complexă).
Formulele lui Viete: Dacă numerele x1,x2,.,xn sunt rădăcinile polinomului f C[x], f = a0Xn + a1Xn-1 + .+ an, a0 0 atunci:
XIV.5. Polinoame cu coeficienti din R, Q, Z
Teoremă: Dacă f R[x] admite pe a = a + ib, b 0 ca rădăcină atunci el admite ca rădăcină si pe a = a - ib, iar a si a au acelasi ordin, de mutiplicitate.
Teoremă: Dacă un polinom f Q[x] admite pe a = a + b (a,b Q, b 0, d R\Q) ca rădăcină, atunci el admite si pe = a - b, iar a si a au acelasi ordin, de mutiplicitate.
Teoremă: Dacă un polinom f Z[x], grad f 1, admite o rădăcină a = Q, (p,q) = 1 atunci p an si q a0.
În particular dacă f Z[x] are rădăcina a=p Z atunci p an.
|