Raportul, propotia si traditia pitagoreica in gandirea lui Matila Ghyka

Raportul, propotia si traditia pitagoreica în gândirea lui Matila Ghyka

I. Matila Ghyka s-a nascut la Iasi, în 1881 si a murit la Londra, în 1965. A fost nepotul lui Grigore Alexandru Ghica, ultimul domnitor al Moldovei înainte de Unirea Principatelor. Lucrarea sa, intitulata Estetica proportiilor a fost publicata în 1927, iar Numarul de aur în 1931. Despre personalitatea lui Matila Ghyka s-a scris ca: "s-a desavârsit într-o cultura de extrem rafinament, care aspira sa epureze unitatea întunecata si adânca a corespondentelor baudelairiene, chiar si cele mai rarefiate efecte de contingenta ale miresmelor, culorilor si sunetelor care îsi raspund" (Cornel Mihai Ionescu, Postfata, în: Matila Ghyka, Filosofia si mistica numarului, trad. de Dumitru Purnichescu, Editura Univers Enciclopedic, Bucuresti, 1998, p. 287).

II. În conceptia lui Matila Ghyka, proportia este o echivalenta sau o egalitate analogica. Notiunea de raport este mai restrânsa decât cea de proportie si este anterioara acesteia din punct de vedere logic. Raportul este o comparatie a doua marimi masurabile, efectuata de judecata, care la rândul ei este definita ca operatie-tip a inteligentei.

În prealabil, inteligentei îi este furnizata perceptia unei relatii functionale sau a unei ierarhii de valori între doua obiecte ale cunoasterii, pentru ca, apoi, ea sa discearna calitativ sau cantitativ, adica sa opereze asupra obiectelor cunoasterii pe baza categoriilor cantitatii si calitatii.

Rezultatul operatiunilor inteligentei descrise mai sus, privite din punctul de vedere cantitativ, are forma si proprietatile unei fractii.

Proportia, în schimb, este echivalenta a doua raporturi (definitia îi apartine lui Euclid). Exista proportii continue si proportii discontinue. Matila Ghyka prezinta, în lucrarea Filosofia si mistica numarului, principalele 10 tipuri care se încadreaza în prima categorie si trece apoi la aplicatiile acestora în arhitectura si pictura.

În arhitectura, conceptul de proportie, împreuna cu cel de simetrie, domina în perioada greceasca si romana, în epoca gotica, "ale carei diagerame secrete de punere în proportie se transmiteau direct din tata în fiu sau de la maestru la discipol si erau derivate din geometria pitagoreica si din tainele sale pastrate cu strasnicie". El reapare în arhitectura si pictura Renasterii timpurii, cu referire la Platon, ale carui corpuri regulate (cinci la numar), împreuna cu Sectiunea de Aur, numita si Proportia Divina, fac obiectul unui studiu aprofundat.

Notiunea de proportie si cea de raport stau la baza principiului analogiei, formulat în secolul al XIX-lea de catre Thiersch: "Privind cu atentie cele mai izbutite opere din toate timpurile am descoperit ca în fiecare dintre ele o forma fundamentala se repeta, si ca prin compunearea si dispunerea lor partile formeaza figuri asemanatoare... Armonia nu rezulta decât din repetarea figurii principale a operei în subdiviziunile sale". Acest principiu nu este însa altceva decât esenta doctrinei lui Pythagoras.

III. Pythagoreicii evidentiau în special doua proportii: Proportia Universala (grup de patru numere reprezentând prescurtarea principalelor trei tipuri de proportii) si Proportia Divina, sau Sectiunea de Aur.

Proportia Divina (Sectiunea de Aur), secret pastrat cu strasnicie de pythagoreici este considerata de catre M. Ghyka ca modul cel mai logic de a împarti asimetric o marime masurabila. Transmiterea secretului a fost asigurata de-a lungul secolelor de catre arhitecti, organizati în societati secrete, în care mostenirea pitagoreica era transmisa de la maestru la initiat. Collegia antice si ghildele de constructori din Evul Mediu erau astfel de societati. De asemenea, lojile masonice au îndeplinit aceeasi functie. Toate societatile secrete si semisecrete constituite de-a lungul veacurilor par sa se inspire, dupa Matila Ghyka, din traditiile autentice sau apocrife provenite din Marea Confrerie Pitagoreica, din Orfism, din Misterele de la Eleusis. O traditie si mai îndelungata coboara pâna la vechii egipteni.

Matila Ghyka evidentiaza similitudinile dintre ritualurile de initiere ale francmasoneriei si "micile mistere" de la Eleusis, legate la rândul lor de pitagoreism si orfism. Neofitul grec punea piciorul descult, la începutul initierii, pe pielea unui berbec; initierea masonica de gradul I prescrie ceva asemanator. Unele reprezetari sculpturale ale lui Hristos, întâlnite pe catedralele gotice trimit, de asemenea, la acest ritual, înfatisându-l pe Mântuitor cu genunchiul stâng dezgolit, amintind astfel de ritualul masonic. Este citata, de asemenea, legenda despre Pythagoras, potivit careia acesta avea o coapsa de aur, ca fiind expresia simbolica a aceluiasi ritual

În lucrarea Numarul de Aur, Ghyka sustine ca Platon a fost un pitagoreic pe deplin initiat, îndeosebi în matematica scolii (care, desi nu era prea bine cunoscuta profanilor, nu mai era secreta) si ca a aprofundat teoria proportiilor. La curtea din Siracuza, unde Platon a stat în epoca maturitatii sale, el a avut acces la carti care cuprindeau esenta doctrinei pitagoreice si a fost prieten apropiat cu Archytas din Tarent, care l-a convertit pe deplin la pitagoreism. Platonismul s-a difuzat apoi în tot spatiul mediteraneean, si a fost un vehicul al pitagoreismului pâna în Evul Mediu.

Ghildele de arhitecti si zidari si-au pierdut influenta începând cu epoca Reformei. Scoaterea la lumina a teoriei platonice despre proportie si rolul Sectiunii de Aur ca legatura între cele cinci corpuri platonice a avut loc în lucrarea lui Luca Pacioli, ilustrata de Leonardo da Vinci.

Bibliografie:

Matila Ghyka, Filosofia si mistica numarului, traducere de Dumitru Purnichescu, postfata de Cornel Mihai Ionescu, Editura Univers Enciclopedic, Bucuresti, 1998.

Matila Ghyka, The World Mine Oyster, Heinemann, London, 1961.