ACQUIS-UL COMUNITAR SI NEGOCIERILE DE ADERARE LA UNIUNEA EUROPEANA

ACQUIS-UL COMUNITAR SI  NEGOCIERILE DE ADERARE LA UNIUNEA EUROPEANA

1. CONSIDERATII GENERALE

Negocierea este un proces de comunicare prin diferite metode,care duce la cautarea unei solutii in masura sa satisfaca interesele partilor aflate in negociere. Negocierile de aderare a unor state la Uniunea Europeana depind de capacitatea statelor candidate de a face fata obligatiilor care decurg din statutul de membru al UE evaluat in functie de nivelul de adaptare si mai ales, a capacitatii de implementare a acquis-ului comunitar.

Uniunea Europeana evalueaza statele candidate in functie de set de criterii, numit “Criteriile de la Copenhaga”.

Primul set de criterii se refera la standardele politice, care includ sistemul democratic, institutiile, statul de drept, drepturile minoritatilor, etc.

Al doilea set se refera la crearea unei economii de piata functionale.

Al treilea set de criterii include capabilitatea unui actor de a face fata competitiei pietei Uniunii Europene, dar si in plan politic, administrativ, social si monetar.

2. ACQUIS-UL COMUNITAR

Acquis-ul comunitar este structurat, pentru simplificare, in 31 de capitole de negocieri, care radiografiaza societatea.

Acquis-ul comunitar reprezinta legislatia Uniunii Europene, formata din:

Tratatele Comunitatii si Uniunii Europene,adica cele institutive si cele modificatoare;

Directivele, regulamentele si deciziile, care sunt acte normative comunitare cu valoare obligatorie, dar si alte acte cu valoare de recomandare.

Acordurile internationale la care este parte Uniunea Europeana.

Jurisprudenta Curtii de Justitie a Comunitatilor Europene.

Capitolele de negociere sunt :

3. PRINCIPIILE NEGOCIERILOR

In cadrul negocierilor se respecta mai multe principii :

acquis-ul comunitar trebuie preluat in intregime de catre fiecare stat candidat (fiind admise derogari doar in mod exceptional, precum si unele aranjamente tranzitorii si tehnice, limitate ca durata si intindere);

nici un capitol de negociere nu este definitiv inchis pana cand toate cele 31 de capitole nu sunt inchise;

orice punct de vedere exprimat de oricare dintre parti asupra unui capitol de negociere nu va influenta pozitia cu privire la alte capitole de negociere.

Fiecare stat poarta negocierile in functie de progresele obtinute in transpunerea si implementarea prevederilor comunitare si a capacitatii statului respectiv de a face fata conditiilor competitionale generate de integrarea in piata interna a comunitatii europene.

NEGOCIERILE DE ADERARE

Statul care doreste aderarea la UE trebuie sa depuna la Presedintia Consiliului UE o cerere de aderare (o scrisoare in care isi exprima dorinta de a deveni membru al Uniunii Europene). Consiliul UE decide daca statului solicitant ii este sau nu conferit statutul de candidat la integrarea in UE. Acesta nu este un proces automat, Turcia, de pilda, nu a fost acceptata ca stat candidat decat dupa multi ani de la depunerea cererii de aderare. Din momentul in care candidatura unui stat este acceptata, acesta primeste ajutor din partea Uniunii pentru a se pregati pentru aderare si este monitorizat pentru a se vedea in ce masura indeplineste criteriile aderarii.

In functie de indeplinirea acestor criterii, Comisia Europeana prezinta rapoarte periodice privind progresele realizate de fiecare tara candidata in procesul de aderare. De intreaga problematica a largirii UE se ocupa un comisar european ce are in subordine un directorat general. In perioada 2000-2004, comisarul european pentru extindere in comisia condusa de Romano Prodi a fost Guenter Verheugen (Germania), iar din nov. 2005, in comisia Barroso, comisarul pentru extindere este Olli Rhen (Finlanda). Pe baza rapoartelor anuale de tara, intocmite de Comisia Europeana, Consiliul European decide deschiderea negocierilor de aderare.

Din partea Uniunii Europene, doua sunt institutiile implicate in procesul de negociere: Consiliul Uniunii (alcatuit din ministrii de resort, reprezentand fiecare dintre statele membre) si Comisia Europeana (Directia Generala pentru Extindere), care este mandatata de statele membre sa deruleze negocierile tehnice.Odata ce Consiliul European a luat decizia de incepere a negocierilor cu un stat candidat, cele doua parti se asaza efectiv la masa negocierilor in termen de cateva luni.

Intre timp, partile cad de acord asupra ordinii in care se negociaza diferitele capitole de acquis. Negocierile de aderare ale tarilor candidate se desfasoara pentru 31 de capitole (30 de capitole corespund legislatiei comunitare si 1 capitol diverse), prin trecerea in revista, domeniu cu domeniu, a progreselor tarii respective privind transpunerea normelor comunitare in legislatia interna si aplicarea efectiva a regulilor ce guverneaza functionarea Uniunii Europene. Negocierile purtate pana in prezent pentru extinderea Uniunii sugereaza faptul ca intotdeauna se incepe cu capitolele mai usoare, pentru a permite realizarea unor progrese absolut necesare crearii unui climat de incredere intre cele doua parti. Capitolele mai dificile sunt de obicei lasate pentru o etapa mai avansata a negocierilor, cand partile si-au format o vedere de ansamblu asupra pozitiilor de negociat.

Pentru fiecare capitol de negociere, statul candidat trebuie sa-si pregateasca pozitia de negociere sub forma unui document de pozitie. Acest proces este precedat de o examinare analitica (screening), bilaterala a acquis-ului pentru a identifica acele domenii in care statul candidat ar avea dificultati reale in aplicarea acquis-ului comunitar la data aderarii. Prin documentul de pozitie, statul candidat isi face cunoscut punctul de vedere privind modul in care intelege sa negocieze domeniul respectiv, perioadele tranzitorii pe care le solicita pentru armonizarea deplina a cadrului legislativ sau alte elemente considerate importante pentru interesele sale in sectorul respectiv de activitate.

Comisia Europeana pregateste propriile documente de pozitie, pe care le inainteaza Consiliului, iar acesta din urma da Comisiei un mandat de nego­ciere. Toate statele membre stabilesc, prin intermediul Consiliului, o pozitie comuna fata de documentul de pozitie respectiv si fata de oportunitatea inchiderii capitolelor aflate in negociere.

Inchiderea unui capitol inseamna ca negocierile au fost finalizate provizoriu, conform principiului ca nimic nu este considerat definitiv negociat, atata timp cat nu s-au epuizat negocierile la toate cele 31 de capitole. De aceea, procesul de negociere poate dura cativa ani.

Negocierile oficiale se desfasoara in cadrul unei Conferinte de negociere la care participa negociatorul tarii candidate si Consiliul UE. Cele doua parti isi prezinta pozitiile de negociere asupra cate unui capitol al acquis-ului. Daca cele doua parti sunt de acord, capitolul respectiv se poate inchide provizoriu. Daca cele doua pozitii de negociere sunt diferite, chestiunea ramane in discutie pana se gaseste o solutie. Oricare ar fi concesia ceruta de statul candidat (care se poate referi numai la perioadele tranzitorii si la exceptari, continutul acquis-ului neputand fi negociat), ea nu poate fi acceptata decat cu acordul unanim al statelor membre. Este sarcina Comisiei Europene sa identifice, impreuna cu statul candidat, acele concesii ce ar putea fi acceptate de catre Consiliul UE, si, impreuna cu Consiliul UE, acele concesii pe care le-ar putea accepta statul candidat.

Cand intreg pachetul de domenii supuse negocierilor a fost epuizat, rezultatele se reunesc intr-un Tratat de Aderare, supus ratificarii conform procedurilor specifice statelor membre si statului candidat, precum si in Parlamentul European. Procedurile de ratificare dureaza intre un an si jumatate si doi ani. Abia dupa ratificarea Tratatului de Aderare, apartenenta unei tari la Uniunea Europeana devine efectiva.

5. PERIOADELE   DE TRANZITIE SAU DEROGARI

Perioada de tranzitie este o exceptie cu caracter temporar de la aplicarea normelor comunitare intr-un domeniu precis, solicitata de un stat candidat, prin documentul de pozitie, si ulterior inscrisa in Tratatul de Aderare.

Perioada de tranzitie intra in vigoare de la data la care un stat devine membru UE si se incheie la sfarsitul duratei sale, iar din acest moment, normele comunitare din domeniul respectiv se aplica statului in cauza.

Derogarea este o exceptie permanenta de la aplicarea normelor comunitare intr-un domeniu precis determinat; poate lua sfarsit doar cand normele comunitare de la care s-a solicitat derogarea sunt abrogate sau modificate, iar derogarea devine fara obiect.

Perioadele de tranzitie sau derogarile trebuie sa fie foarte bine argumentate si relevante. Politica Uniunii Europene este de a limita intinderea si durata perioadelor de tranzitie, precum si de a exclude, pe cat posibil, derogarile.

Orice solicitare de perioade de tranzitie trebuie insotita, in documentul de pozitie, de un plan precis si convingator care sa asigure aplicarea progresiva a acquis-ului comunitar, astfel incat, la sfarsitul perioadei de tranzitie, normele de la care s-a solicitat exceptarea temporara sa fie aplicate in intregime.

Negocierile de aderare cu obiectivul de a primi Romania ca Stat Membru in ianuarie 2007 s-au inchis in 2004. Tratatul de Aderare a fost semnat de cele 25 de State Membre, de Romania si de Bulgaria in aprilie 2005. Procesul de ratificare a tratatului de catre Statele Membre s-a incheiat in 2006, astfel ca Romania si Bulgaria au devenit membre ale U.E. la 1 ianuarie 2007.

ADERAREA LA UNIUNEA EUROPEANA. EXCLUDEREA SI RETRAGEREA DIN UNIUNEA EUROPEANA

La Uniunea Europeana pot adera „statele Europei care practica democratia pluralista si economia de piata'

Aderarea la Uniunea Europeana presupune, de fapt, aderarea la cele trei Comunitati europene, acceptarea pilonilor interguvernamentala ai Uniu-nii, prevazuti in Tratatul de la Maastricht, si implica mai multe etape:

Aderarea propriu-zisa este precedata de semnarea unui Acord de asociere, intre statul candidat si Comunitatile europene, care se deruleaza o anumita perioada de timp, diferita de la stat la stat

Al doilea pas este semnarea tratatului de aderare, de catre reprezentantii tuturor statelor membre, pe de o parte, si de catre reprezentantul statului candidat, pe de alta parte. In prealabil, Consiliul U.E. voteaza in unanimitate aderarea, cu consultarea Comisiei europene si cu avizul favorabil, dat printr-un vot majoritar, al Parlamentului european.

In fine, tratatul de aderare este supus ratificarii in parlamentele nationale ale tuturor statelor membre, si, in unele cazuri, referendumului.

Strans legata de problema aderarii la Uniunea Europeana este chestiunea indelung discutata a excluderii respectiv retragerii din Uniune.

Intr-adevar, tratatele constitutive si tratatele de aderare nu prevad posibilitatea excluderii din Uniune, si nici nu exista dispozitii care sa justifice, in mod indirect, aceasta masura; prin urmare, se poate spune ca aceasta posibilitate nu exista

CSt priveste retragerea din Uniune, este acceptatS posibilitatea oricSrui stat de a se retrage, chiar daca nu sunt prevazute forme procedural speci-fice pentru aceasta³.

Chiar daca tratatele nu prevad- mijloace juridice de retragere a unui stat, este evident ca daca acesta doreste retragerea nimic nu ar fi mai simplu decat sa practice o perioada nedefinita politica „scaunului gol', care, de facto, semnifica acelasi lucru. In fata unui astfel de comportament, celelelte state ar fi formate sa modifice tratatele in asa fel incat Uniunea sa functioneze cu mai putini membri, luand astfel act de retragere.

In 2004, problema retragerii a fost ridicata de parlamentari europeni din Irlanda de Nord si Scotia, care propuneau cetatenilor lor solutia declararii independentei fata de Marea Britanie cu pastrarea statutului de membru al Uniunii Europene; reactia Uniunii nu s-a lasat insa asteptata, Presedintele Comisiei Europene Romano Prodi aratand clar ca o regiune care-si declara independenta fata de un stat membru UE devine stat tert fata de UE si trebuie sa parcurga toate etapele pentru a adera la aceasta organizatie

Suspendarea unui stat din Uniune este insa posibila, pe baza dispozitiilor Tratatului de la Amsterdam, daca acel stat a incalcat in mod grav si persistent principiile inscrise in tratate (art. F par. 1). Suspendarea are loc prin decizia unanima a Consiliului U.E. (evident fara participarea reprezentantului statului in cauza), la propunerea Comisiei europene sau a unui stat membru, si cu avizul favorabil (majoritate de 2/3) a Parlamentului european