ACTIUNEA POLITICĂ SI AGENTII SĂI
Actiunea politică constă din ansamblul interactiunilor induse înire politic si social, respectiv din
ansamblul deciziilor fată de cerin tele societătii si al răs punsurilor acesteia fată de deciziile luate.
Actiunea politică se prezîntă sub forma unui sistem compus din unităti (agenti politici, acte politice)
în interactiune, în virtutea unei siructuri (mo-dele, roluri), fiecare agent îndeplinindu-si rolul în
raport de astep-tă.rile celorla1ti iar fiecare act succedând altor acte, în functie de asteptâri1e nou
create.
Sociologia politică studiază structurile politice în cadrul celorlalte structuri sociale, adică
analizează exercitarea puterii în societate' in mediul social. Demersul urmă.reste două planuri,
peniru că pe două planuri se desfăsoară ss lupta politică, Iupta pentru putere: (înire oameni, grupuri
care actionează pentru a cuceri, mentine sau influenta pute 353f53d rea) si între puterea care se exercită si cei
asupra căro-ra se exercită.
Actiunea politică, fiind un tip special de actiune socială, pre-supune o serie de conditionări
prealabile: un anumit grad de consti-entizare de căire agentii politici a obiectivelor si directiilor de
evolutie a respectivei societăti, o institutionalizare a vietii politice peniru a i se imprima coerentă si
stabilitate, o va1oriza re a agentilor politici existenti, îri functie de posibilitătile lor reale de a-si
asuma conducerea, guvemarea, administrarea societătii în ansamblu. Căci "nu poate exista politică
si actiune politică decât acolo unde există comportamente ordonate si scopuri clare, iar energiile
sociale tind, în societatea modernă, să se politizeze, adică să se organizeze pentru a fi directionate în
vederea atingerii scopului propus".
Actiunea politică este rezultatul participării unej largi categorii de
1 Georges Burdeau, Traits de science politique, vol. 111, La dynamique politique, L.G.D.J.,
Paris, 1981, p.
agenti, care pot fi colectivi (partide politice, grupuri de presiune, grupuri sociale, elite politice, mase
populare) sau individuali (1ideri, personalităti, mili tanti, aderenti) si este conditionată de tipul de
agent, de apartenenta agentilor la un grup socia1, de relatia acestuia din urmă cu puterea politică, de
regimul politic, dar si de predispozitiile psiho-temperamentale, de nivelul de informare, pregătire si
cultură al personalitătii politice, precum si de înteresele sale jndividua1e sau de grup.
Mobilurile actiunii politice pot fi cucerirea, exercitarea sau înf1uentarea puterii, în functie de
interesele unuiiunor grupuri socia1e, sau date de contextul în care se desfăsoară aceasta si de
evolutia vie tii politice preconizată de agentii po1itici.
Formele pe care le poate lua actiunea politică sunt lega1e sau ile-gale, pasnice sau violente,
institutionalizate sau nu si se concretizează în: a1egerea conducătorilor politici (votul), participarea
la campaniile electorale sau la activitătile politice (demonstratji, mitin guri, marsuri, greve,
organizarea de conferînte, actiuni de propagandă), adeziunea sau angajarea în partide politice sau
grupuri de presiune, desfăsurarea de activităti specifice în organele politice.
După scopurile si mijloacele utilizate se pot delitmita mai multe tipuri de actiuni politice.
Actiunea politică revolutio narâ îsi propune schimbarea puterii politice sau a regimului po1itic
prin metode violente, bruste, radicale; agentii cei mai activi sunt, în acest caz, cei colectivi, clasele
sociale, miscările si partidele politice, diferite alte grupuri, masele.
Cea refortnistă urmăreste introducerea treptată a schimbărilor considerate necesare, pentru
transformarea progresivă a unui sistem politic fără zguduiri sociale si fără să- si propună schimbarea
lui cali- tativă.
În cazul actiunii politice conservatoare, aceasta tinde să mentină statu-quo-ul prin sustinerea
conformismului fată de un sistem de norme si institutii impuse de iraditie si proclamarea
neîncrederii în caracterul benefic al schjmbărilor preconizate în ordinea publică si socială, bazată
altfel pe inegalităti naturale si difere ntieri sociale corelative.
Cea reactionarâ propune solutii care urmăresc restaurarea unor
situatii depăsite istoric, dar considerate mai bune decât cele prezente si apelează uneori, în acest
scop, la mijloace vjolente, chiar teroriste.
In ana1iza actiunii politice irebuie avute în vedere atât activitatea diferitelor grupuri, cât si
actiunea individuală. Să luăm în discutie, mai întâi, agentii colectivi. Natura grupurilor care se
imp1ică direct, indirect sau ocazjonal în politică si modalitătile Ior de actiune sunt diverse (de la
protest pasnic sau violent, prîn plângeri, sesizări, demonstratii, greve profesionale, greva foamei,
ocuparea sedjilor unor institutii, blocarea căi1or de iransport, rebeliuni, lovituri de stat, la
publicitate sau la sustînerea activitătii unor partide sau formatiuni politice ss sprijinirea grupurilor
de presiune).
Tom Bottomore denumeste în genera1 actiunea grupurilor sociale drept miscare socială,
întelegând prîn aceasta o actiune colec-tjvă, difuză, putin organizată, constituită pe bază de simpatie
fată de o cauză, menită să promoveze o schimbare sau să se opună acesteia pe plan local, national
sau international. Reprezintă un fenomen ca-racteristic socjetătilor moderne, în care un număr tot
maj mare de indjvizi participă activ ss constant la constructia ss reconstructia societătii lor. După
anii s60, miscările socia1e au devenit mult mai active si au avut sau au căpătat obiective politice,
fiind considerate de sociologii politici agenti politici potentiali.
Pentru alti sociol ogi, ca Guy Rocher , miscările sociale sunt organizări în genere revendicative,
clar structurate si identificabile, cu obiective diverse, de la răstumarea ordinii stabilite la dezarmarea
nucleară ss egalitatea în drepturi a oamenilor; căutând să promoveze interesele unui sau unor
grupuri sociale, ele inf1uentează, prin pre-siunea exercitată, autoritătile, puterea politică, fiind ca
atare un agent politic.
AJti cercetători în stiinte1e politice denumesc aceeasi realitate actiunea maselor, întelegând prin
mase o grupare umană constjtujtă în anumite situatii (momente de nemultumire, solidaritate, revoltă
sau constemare), instabilă si cu o com pozitie relativ eterogenă. Pentru L. Zăpîrtan, de exemplu,
masele sunt multimea umană nediferentiată,
2 Tom Bottomore, Political Sociology, Harper and Row Publishers, New York, 1 978.
s Guy Rocher, Introduction ă la sociologie gsnsrale, vot.III, Le Changement social, Ed.
H.M.H., Paris, 1968.
i Petru Zăpîrtan. Repere În stiins politică, Ed. Fundatiei Chemarea, Iasi, 1992.
tradusă în termeni de succes. Pareto distinge între elitele nonguver-nante si cele guvernante, care,
în fapt, sunt elitele politice, implicate în conducerea societătii. Toto dată, el formulează un principiu
rele-vant peniru sociologia politică, acela al circulatiei elitelor. Gaetano Mosca a lansat notiunea
de clasâ politică; pentru el, aceasta este compusă din minoritatea care detine puterea într-o
societate, asimilând-o unui veritabjl grup de putere, o clasă sui- generis, dîn considerentul că
legăturile care îi unesc pe membrii unei elite (de rudenie, de interese, de cultură) asigură unitatea de
gândire si coezi- unea unei astfel de structuri. Fiecare clasă politică se legitimează prinir-o anumită
formulă politicâ.
Desi se situează în traditia lui Mosca, Mills se disociază de aces-ta în anumite privinte, pentru el
elita fiind o rea1itate mult mai com-plexă si mai diversificată decât a presupus predecesorul său sj a
o defini în termeni de clasă reprezintă o simplificare a realitătii. În vizi- unea sa, elitele, fără a
constitui o clasă, se asociazâ pentru a forma o unitate de putere care domjnă societatea. Mills
utilizează concep-tul de elită a puterii pentru a analiza mecanjsmele existente la vârful societătii
americane; concluzia sa este că elita puterii este formată din lideri politici, mari capita1isti si sefi
militari, a1e căror jnterese coincid în anumjte circumstante, că ea se bazează pe similitudinile care
există
si
intre membrii săj, pe relatiile personale , oficiale dintre ei, pe afinităti le psihice si sociale care îi unesc, si că în realitate exjstă rtu o
eljtă, ci elite, djntre care cele politică, economică si militară repre- zîntă adevărata putere.
Si John Porter a pus în evidentă ceea ce distînge si caracterizează djferitele elite - politică,
economică, tehnocratică, religioasă - s mai a1es, faptul că nu putem, în societatea actuală, să
vorbim de o elită, ci de elite.
Raymond Aron împărtăseste ace1asi punct de vedere: în societătile democratice pluraliste,
marcate de înterese divergente, nu putem vorbi de o elită, cj de elite, constituite din lideri politici si
6 Gaetano Mosca, The Ruling Class, Mc Graw-Hill, New York, 1939.
s Wright C. Mills, The Power Elite, Oxford University Press, New York, 1956.
8 John Porter, The Vertical Mosaic, Universitv ofToronto Press, Toronto, 1965.
s Raymond Aron, citat în Political Sociology, editată de S. N. Eisenstadt Basjc Books, Inc.
Publishers, New York, 1971.
cu njvel de cunoastere si de initiati vă scăzut constituită mai mult sau mai put in spontan, dar care
poate actiona în numele unui interes determinat, în lipsa unei organizări prealabile sau stimulată de
anu- mite organizatii, institutii, agenti (partide politice, Iideri, sindicate, grupuri de presiune, mass
media).
Când sunt reunite de înterese latente si se constituie intentiona1, generează fenomene
psihosociale specifice (efectul de descărcare, contagiunea emotională, sugestibi1itatea colectivă) ce
pot fi exploatate de anumiti lideri în sensul disciplinării ss încadrărji lor înir-o directie urmărită.
Nestăpânite, masele pot irumpe în viata politică, declansând o actiune haotică, periculoasă pentru
echilibrul societatitt. De aceea, se spune că masele îi pot înfricosa nu doar pe cei care se apără de
ele, ci si pe cei care irebuie să le conducă, deoarece sunt forte complexe si imprevizibile. În cazul
constientizării ss directionării lor, devîn agenti politici sui- generis.
Masele devin agent politic prîncipal în cazul revolutiilor, al răs-tumării sau al înlocuirji unui
sistem politic cu altul. În acest caz nu mai poate fi vorba de o actiune politică inconstientă,
nepolitică dar politizabilă sau directionabilă, cj de o actiune constientă ss orientată spre un scop
anume, pe baza unei constiînte colective clare, masa descoperindu-si în acest caz interesul sau ceea
ce crede că este intere-sul ei, precum si modalitatea de actiune necesară atîngerii scopului urnttarit.
Teoriile elitiste, în schimb, neagă capacitatea politică a maselor, pe care le asimilează multimii
sau gloatei, lipsite de organiza re si constjintă ss mânate exclusiv de interese de moment,
situationale; doar în situatia în care sunt politizate si orientate de lideri spontani sau autoinstituiti
pot fi consjderate însirumente ale actiunii politice.
Un alt agent colectiv al actiunij politice este elita politicâ, notlune asupra careia vom insista
pentru a o clarifica.
Vilfredo Pareto, cel mai cunoscut si controversat teoretician eli- tjst, a dat termenului si notiunii
de elită un statut sociologic. Pentru Pareto, elita este compusă djn toti cei care manifestă caljtăti
exceptionale ori care dau dovadă de aptitudînj deosebite în domeniul lor sau înir-o activitate. Cu
alte cuvinte, din elită fac parte cei care, prin însusiri naturale sau prin munca lor, obtîn performanta,
uneori
Vi1sedo Paieto, Traits de sociologie gsnsrale, Payot, Paris, 1919.
administratori guvemamentali, manageri economici si tehnocrati, sefi mil itari, elite ce corespund
unor functii esentiale în societatea respectivâ.
În sfârsit, Guy Rocher defineste elita ca "ansamblul persoanelor si grupurilor care, ca urmare a
puterii pe care o detin sau a inf1uentei pe care o exercită, contribuie la actiunea unei colectivităti,
ori prin deciziile pe care le ia, ori prin ideile pe care le exprimă, simbolizează sau propagă". E1
delimitează mai multe tipuri de elite:
- elitele traditionale, care se bucură de autoritatea sau de influenta ce decurge din ideile,
credintele sau structurile sociale a căror sursă se af1ă departe în irecut si care se întăresc prin
iraditie îndelungată (spre exemplu elitele aristocratice, religioase);
- elitele economice, care sunt investite cu autoritate sau putere ori exercită inf1uent asupra
celorlalte elite ca urmare a veniturilor pe care le posedă si a capacitătilor pe care le detin (mari
latifundiari, îndustriasi, bancheri);
- elitele tehnocratice sunt cele care detin autoritate sau exercită inf1uentă deoarece au fost
numite sau alese după legi stabilite, recunoscute si acceptate si li se atribuie o anume competentă;
sunt compuse din categoria superioară a administratorilor din guvem, din corporatiile industriale
sau financiare, respectiv din înalti functionari ce ocupa posturi de comandă în ierarhiile birocratice;
- elitele harismatice sunt cele cărora li se airibuie calităti de exceptie, însusiri magice sau
cvasimagice; autoritatea si influenta de care se bucură sunt legate de persoane precise si nu de
posturi sau de bunuri si, ca urmare, se vorbeste mai curând de sefi harismatici, decât de elite
harismatice;
- elitele ideologice sunt persoane si grupuri care participă la definirea unei ideologii, pe care o
prezintă si o difuzează; ca si cele harismatice, pot face parte din elita puterii dar pot fi si elite de
influentă, spre exemplu conira-elite sau elite de opozitie, care con-testă elita puterii si anuntă, de
obicei, schimbările viitoare de struc -tură;
- elitele simbolice, neglijate în general, au functii importante în societate; de obicei, elitele au
un caracter simbolic, dar unele au, prin chiar menirea lor, un rol simbolic: este vorba de persoanele
sau
10 Guy Rocher, op. cit., p.
grupurile care se prezîntă sau sunt prezentate ca prototipuri ale unor moduri de viată sau care
întruchipează unele valori si calităti (artisti populari, cântăreti, sportivii profesionisti, sotiile
oamenilor politici) si care, atrase în sfera politicului, pot juca un rol important în inf1uentarea
atitudinilor ssi comportamentelor politice ale celorla1ti indivizi.
Rezultă că notiunea de elită politică este definită întotdeauna în raport cu puterea, fie că o
detine, fie că o înfluentează (prin actiunea lor, elitele contribuie la luarea deciziilor, direct sau
indirect, la definirea situatiilor sau obiectivelor si la constientizarea unor grupuri sociale) si ca (cel
putin) virtuali agenti politici.
Evident că elita politică este în mod constant agent politic: ea reuneste acele persoane cu acces
Ia exercitarea puterii politice, cu influentă as upra vârfurilor sistemului politic sau care, af1ându-se
în opozitie, urînăresc să obtină puterea politică. Este compusă din oameni ce posedă experientă
politică si prestigiu, datorate statutului, vârstei, profesiei, autoritătii, precum ssi unele irăsături
psihice deosebite, inclusiv motivatii politice si dorinta de reusită.
AIti agenti politici colectivi sunt partidele politice si grupurile de presiune, concepte abordate,
inclusiv sub aspectul actiunji politice, în alte capitole si asupra cărora nu vom insista acum.
|
