ATRIBUȚIILE COMISIEI EUROPENE

1. Aspecte generale si principii

Atributiile Comisiei Europene sunt enumerate in Tratatul CE si reluate in aceeasi formula atat in Tratatul de la Maastricht cat si in cel de Amsterdam.

Conform dispozitiilor inscrise in tratate, in vederea asigurarii functionarii si dezvoltarii pietei comune, Comisia indeplineste urmatoarele atributii[1]:

q      vegheaza asupra aplicarii dispozitiilor Tratatului si a dispozitiilor adoptate de institutii in virtutea tratatului (functia de supraveghetor);

q      formuleaza recomandari sau avize asupra materiilor care fac obiectul tratatului (functia de initiativa si control);

q      dispune de putere de decizie proprie si participa la formularea actelor Consiliului si Parlamentului European (functie de decizie si initiativa);

q      exercita competentele pe care Consiliul i le confera (functia de executie).

In afara atributiunilor mentionate in tratate Comisiei ii revine si atributia de reprezentare a comunitatilor si de negociere reglementate in alte articole. De asemenea, Comisia Europeana are un rol important in materia adoptarii bugetului comunitar.

Functiile care au cunoscut un proces evolutiv mai pronuntat sunt cele referitoare la participarea Comisiei la puterea normativa in cadrul procesului comunitar (respectiv functia de decizie si de executie).

Principiul autonomiei instituțiilor comunitare

Instituțiile au capacitate de a se organiza in mod liber, lucru care este incadrat in atribuțiile lor. Principiul autonomiei instituțiilor comunitare rezulta din tratatele constitutive, in conditiile in care aceste instituții nu au personalitate juridica. Acest principiu presupune recunoasterea competenței fiecarei instituții de a-și hotara propriul regulament sau de a-și desemna funcționarii publici comunitari, etc. Aceasta libertate nu trebuie perceputa ca fiind una absoluta, ea avand limite date de dispozițiile date cu caracter de principiu conținute de tratatele europene, atunci cand se refera la problematica instituționala.

Principiul echilibrului institutional

Acest principiu evoca ideea ca organizarea comunitara este reflectarea unui echilibru al intereselor dupa importanța pe care statele au conferit-o fiecaruia dintre acestea. Acest principiu s-a impus la nivel comunitar mai ales datorita modului in care este construita arhitectura instituționala, cu instituții care reprezinta in mod direct interesul guvernelor statelor membre, cu o instituție care se dorește a fi in deplina independenta fața de nivelul național și una care reprezinta in mod direct cetatenii europeni.

Echilibrul institutional, conceput ca separare a puterilor, insemna, in primul rand ca o instituție nu va renunța sa isi exercite competența care i-a fost conferita prin Tratat, transferand exercitarea acesteia unei alte instituții sau unui organ extra comunitar. In același mod, o institutie nu va incalca competențele conferite altor instituții.

2. Functia de initiativa legislativa

Garanta a interesului general comunitar, Comisia a fost conceputa ca forta motrice a integrarii europene fiind in­sarcinata cu o misiune generala de initiativa.

Importanta acestei institutii rezulta, printre altele si din numarul mare de articole din Tratatul CEE (nu mai putin de 122 de articole) care se refera intr-un mod sau altul la Comisie. In 75 % din cazuri Comisie i se acorda mandatul si obligatia de a face propuneri.

Comisia dispune de un monopol al initiativei in Uniunea Europeana. De asemenea, dispune de atributii proprii de decizie si participa la adoptarea actelor Consiliului si Parlamentului European in conditiile prevazute de Tratat.

Potrivit art. 189 A par. 2 din Tratatul CE, Comisia are posibilitatea de a-si retrage propunerea, atata timp cat Consiliul nu a statuat. Modificarea propunerii se poate face de catre Comisie pe tot parcursul procedurii de adoptarea a unui act comunitar.

In situatia retragerii propunerii, aceasta trebuie motivata si este necesara informarea Parlamentului European ori de cate ori este implicata procedura de consultare a acestuia, situatie generalizata la majoritatea domeniilor comunitare prin Tratatul de la Amsterdam.

Daca, de regula statele membre sunt cele care fac demersuri pe langa Comisie pentru a face propuneri Consiliului, prin Tratatul de la Maastricht i s-a acordat acest drept si Parlamentului European. In acest sens, potrivit art. 138 B alin. 2 din Tratatul CE Parlamentul European poate, cu majoritatea membrilor sai sa ceara Comisiei sa prezinte orice propunere corespunzatoare asupra chestiunilor care necesita elaborarea unui act comunitar.

Consiliul poate stimula functia de initiativa a Comisiei avand posibilitatea sa-i ceara acesteia sa efectueze toate studiile pe care le considera oportune pentru realizarea obiectivelor comune si sa-i prezinte toate propunerile corespunzatoare[2].

In practica, propunerile Comisiei sunt pregatite in cadrul departamentelor sale administrative, apoi sunt supuse comisari­lor pentru examinare si adoptare. Pentru a realiza o analiza tehnica a problemelor, in cadrul departamentelor Comisiei se apeleaza in mod frecvent la expertii independenti, a caror competenta este recunoscuta.

De asemenea sunt solicitate sa-si exprime opiniile Comitetele consultative, alcatuite din reprezentanti ai mediilor socio-profesionale europene.

Tratatul de la Maastricht, prin extinderea competentelor comunitare, sporeste implicit si influenta Comisiei, insa prin aplicarea principiului subsidiaritatii libertatea de actiune a Comisiei este limitata in sensul ca aceasta va trebui sa justifice temeinicia propunerilor sale.

Prin Tratatul de la Maastricht s-a adus o modificare monopolului exclusiv al Comisiei in domeniul initiativei legislative, in sensul ca, in cadrul politicii monetare, Consiliul se pronunta asupra propunerilor Comisiei dupa obtinerea avizului Parlamentului si Bancii Centrale Europene sau dupa recomandarea BCE si dupa consultarea Parlamentului European si a Comisiei[3]. Amenintarea pentru monopolul exclusiv al initiativei Comisiei are doua cauze:

- pe de o parte revendicarea de catre Parlamentul European a unei competente in domeniu;

- pe de alta parte, tendinta de instaurare a unui dialog direct intre Parlamentul European si Consiliul Uniunii Europene in cadrul procedurii legislative.

Daca in cadrul procedurii de cooperare Comisia reusise conservarea dreptului absolut de initiativa (dintre amendamentele propuse de Parlament, Comisia poate prezenta Consiliului doar pe cele cu care este de acord, Consiliul putand modifica propunerea Comisiei doar in unanimitate) aparitia procedurii codeciziei a creat o prima bresa la nivelul monopolului de initi­ativa a Comisiei. Intr-adevar, procedura codeciziei, introdusa prin Tratatul de la Maastricht permitea Parlamentului European sa respinga textul Consiliului dupa o a treia lectura, insa Tratatul de la Amsterdam a simplificat substantial procedura, permitand astfel Parlamentului European sa-si consolideze puterea in procesul legislativ comunitar.

In exercitarea functiilor sale, Comisia efectueaza consultari cu Consiliul si organizeaza de comun acord modalitatile colaborarii lor. Aceasta colaborare a fost indirect modificata prin art. 138 B alin. 2, care introduce Parlamentul European in procesul initiativei legislative.

3. Functia de executie

Pana la adoptarea Actului Unic European, Consiliul detinea atat puterea legislativa cat si pe cea executiva, Comisia neputand sa ia masuri de executie decat in urma unei abilitari date de Consiliu.

Cadrul legal al acestei functii a Comisiei Europene il reprezinta art. 145, potrivit caruia Consiliul trebuie sa confere Comisiei, in actele pe care le adopta, competentele de executie a regulilor pe care ele le stabileste, precum si art. 155 par. 4, potrivit cu care Comisia exercita competentele pe care Consiliul i le confera pentru executarea regulilor stabilite de el.

Prin aceste reglementari Consiliul nu mai este executivul care poate sa-si delege competenta catre Comisie, ci aceasta reprezinta executivul comunitar cu exceptia situatiilor in care Consiliul isi rezerva in mod expres acest drept.

Aceste puteri ale Comisiei delegate de catre Consiliu, au fost admise si prin jurisprudenta Curtii de Justitie[4] dar aceasta, mai precauta, a stabilit ca nu este de dorit sa se realizeze o des­carcare a Consiliului de competentele sale in sarcina Comisiei, Consiliul trebuind sa-i fixeze competentele prin actele adoptate .

Un inventar al capacitatilor executive exercitate de catre Comisie nu poate fi stabilit, acestea fiind diverse si numeroase. Conform jurisprudentei, notiunea de “executiv” trebuie interpretata in sens larg[6].

Odata reglementata aceasta functie a Comisiei, Consiliul a creat obiceiul de a supraveghea Comisia cu ajutorul unor comitete compuse din reprezentanti ai statelor membre care pot in anumite cazuri, prin votul lor nefavorabil sa retraga Comisiei facultatea de decizie pentru a o inapoia Consiliului.

Functia de supraveghere

Tratatele constitutive insarcineaza Comisia Europeana sa vegheze la aplicarea acestora si ii acorda in acest scop atat puteri specifice cat si misiunea de a declansa o actiune in justitie contra statului care nu aplica tratatele.

Aceasta abordare a fost mentinuta atat de Tratatul de la Maastricht cat si de tratatele ulterioare, de la Amsterdam si Nisa.

In exercitarea functiilor de control, Comisia poseda puteri eficiente de informare si prevenire. Astfel, statele au obligatia de a comunica informatii, de a modifica masuri sau proiecte de masuri, de a semnala situatii de fapt si de drept, rezultand atat din datoria generala de colaborare mentionata in art. 5 Tratatul CEE, cat si din dispozitiile particulare ale Tratatului .

Temeiul juridic al exercitarii acestei functii de catre Comi­sie il reprezinta mai multe articole din Tratatul CE dupa cum urmeaza:

q      art. 155 par. 1 Tratatul CE potrivit cu care Comisia vegheaza asupra aplicarii dispozitiilor tratatului si a dispozitiilor adoptate de institutii in virtutea acestuia;

q      art. 169 Tratatul CE potrivit cu care, daca Comisia estimeaza ca un stat membru nu si-a indeplinit o obligatie care ii revine in virtutea tratatului, emite un aviz motivat asupra acestui subiect dupa ce i-a permis statului in cauza sa-si prezinte informatiile. Daca statul nu se conformeaza avizului in termenul stabilit de Comisie aceasta poate sesiza Curtea de Justitie.

q      art. 213 Tratatul CE conform caruia, in indeplinirea sarcinilor care ii sunt incredintate, Comisia poate strange toate informatiile si poate efectua toate verificarile necesare, in limitele si in conditiile fixate de Consiliu.

Prin exercitarea acestei functii de supraveghere a mandatului de respectare a dispozitiilor tratatelor comunitare, Comisia a fost denumita si “gardian al tratatelor”[8].

In exercitarea functiei de control, Comisia beneficiaza si de o putere generala de recomandare si avizare conferite de art. 155 Tratatul CE.

Comisia beneficiaza si de o putere de aplicare a unor sanctiuni (amenzi sau plata unor penalitati) in special intreprinderilor care incalca regulile concurentei. In acest context trebuie amintita si functia de control si supraveghere in problema ajutoarelor de stat. In ultimii ani, activitatea Comisiei s-a intensificat in acest sector, pe masura ce informatiile cu privire la sprijinul acordat de guverne unor sectoare economice s-a amplificat, paralel cu acutizarea tensiunilor intre firmele private si cele publice. Aceasta, si deoarece s-a descoperit cu stupoare, ca in ciuda prevederilor restrictive ale art. 92, concurenta dintre Statele Membre a fost restransa si distorsionata mult mai mult de interventiile guvernamentale, decat de cartelurile private si monopoluri impotriva carora si-au indreptat direct si necrutator armele, cele 2 articole preacunoscute 85 si 86 (actualmente art. 81-82, conform renumerotarii operate prin Tratatul de la Amsterdam din 1999).

Comisia are atributii de control si impunere a legislatiei comunitare atat fata de state membre cat si de resortisantii lor persoane fizice si juridice, putand sa interzica sau sa impuna o anumita conduita.

Aceste atributiuni pot fi indeplinite chiar si fata de Consiliu in cazul procedurii privind abtinerea de a actiona[9].

5. Functia de decizie

Comisia Europeana are atat competenta de executare, cat si competenta decizionala. Ea poate sa elaboreze regulamente, emite directive sau adopta decizii, aceste atributii fiindu-i conferite direct prin dispozitiile tratatelor (de exemplu art. 90 Tratatul CE) sau prin delegare de competenta de catre Consiliu.

Comisia beneficiaza de un inalt grad de autonomie in exercitarea atributiilor sale, in special in domeniul politicii concurentiale si al controlului aplicarii politicilor comune (in agricultura, transporturi, etc.).

Comisia exercita o reala putere de conducere in domeniul administrarii fondurilor Uniunii, colectarii fondurilor proprii si administrarii masurilor protectioniste.

Sistemul resurselor proprii a fost stabilit de Consiliu, inlocuind contributiile statelor membre. Aceste resurse cuprind:

q      taxe vamale;

q      TVA;

q      impozite agricole;

q      un procentaj din produsul national brut al statelor membre.

Comisia administreaza bugetul Uniunii si fondurile speciale ce-i sunt atribuite (ESF - Fondul Social European, EAGGF - Fondul Agricol European de Garantie si Orientare, Fondul European Regional de Dezvoltare, etc.), inclusiv fondurile de sprijinire a tarilor din afara Uniunii.

Comisia poate, de asemenea, administra masuri protectioniste - acestea fiind masuri temporare ce constituie exceptii de la tratate, fiind adoptate de statele membre in acord cu Comisia pentru a depasi unele dificultati deosebite.

Astfel, Comisia, dupa consultarea Comitetului monetar, poate autoriza un stat membru a carui piata de capital este in di­ficultate, sa adopte masuri protectioniste ale caror conditii si procedura sunt definite de Comisie. In eventualitatea unui dezechilibru al balantei de plati, Comisia poate autoriza un stat membru sa adopte masurile considerate necesare pentru redresarea situatiei .

6. Functia de reprezentare[11]

Comisia exercita functii de dubla reprezentare a Comunitatilor, atat in plan international cat si in plan intern, comunitar.

Astfel, Comisia asigura si reprezentarea Comunitatilor europene in negocierile internationale.

Limitele generale ale acestei competente sunt stabilite de art. 228 din Tratatul CE. In cazul in care dispozitiile tratatului prevad incheierea de acorduri intre Comunitati si unul sau mai multe state sau organizatii internationale, Comisia prezinta propuneri Consiliului, care o autorizeaza sa inceapa negocierile necesare. Aceste negocieri sunt purtate de Comisie in consultare cu comitetele speciale desemnate de Consiliu pentru a o asista in aceasta misiune.

Comisia isi exercita functia de reprezentare si in cadrul negocierilor comerciale, de asociere sau de admitere a noi membri.

Potrivit art. 113 din Tratatul CE - negocierile comerciale si cele referitoare la tarife sunt conduse de Comisie in consultare cu un Comitet special numit de catre Consiliu.

Acordurile de asociere sunt negociate de catre Comisie care stabileste cadrul general al negocierilor, care cuprinde procedurile si obiectivele urmarite.

Reprezentarea interna a Uniunii Europene este asigurata in baza art. 211 din Tratatul CEE conform caruia in fiecare din statele membre Comunitatea beneficiaza de capacitatea juridica recunoscuta persoanelor morale de catre legislatiile nationale (putand sa dobandeasca sau sa instraineze bunuri mobile si imobile, sa introduca actiuni in justitie), in acest scop fiind reprezentata de Comisie.

7. Functia bugetara[12]

Bugetul Uniunii Europene este actul care autorizeaza in fiecare an finantarea ansamblului activitatilor si interventiilor comunitare. In functie de acesta pot fi observate in fiecare an prioritatile si orientarile politice comunitare.

Comisia Europeana trebuie sa elaboreze in fiecare an un proiect bugetar, pornind de la estimari ale nevoilor economice si prioritatilor politice ale Uniunii pentru anul care urmeaza. Acest document este prezentat Consiliului Uniunii, care il adopta dupa eventualele amendamente, devenind astfel un proiect de buget. Acest proiect este transmis Parlamentului European. Puterile acestuia din urma asupra bugetului depind de natura cheltuielilor: pentru cheltuielile obligatorii (aprox. 40% din total), parlamentul poate doar propune modificari, iar stabilirea nivelului final al fondurilor alocate pentru acest domeniu revine Consiliului; pentru celelalte cheltuieli, neobligatorii, Parlamentul poate modifica proiectul de buget. Trebuie observat insa faptul ca Parlamentului ii revine rolul cel mai important, devenind astfel „autoritatea bugetara” a Uniunii. Parlamentului European i s-a acordat chiar si dreptul de a respinge in bloc bugetul si, de asemenea, de a da sau nu descarcare Comisiei cu privire la executarea bugetului. Avand in vedere importanta acestui subiect, in continuare vom detalia putin procedura bugetara.

Astfel, pe parcursul evolutiei Comunitatii si, apoi, a Uniunii Europene, procedura bugetara a suferit unele modificari.

Daca la inceputuri, potrivit Tratatelor de la Roma, Comisia stabilea un proiect de buget care era aprobat de Consiliu, Parlamentul luandu-l in dezbatere, putea propune modificarea cheltuielilor, prin rezolutia Consiliului din 22 aprilie 1970, cand a avut loc si modificarea prevederilor tratatelor cu privire la unele dispozitii bugetare, Parlamentul a primit autonomie financiara pentru cheltuielile proprii si drept de decizie asupra unei parti din cheltuielile care nu erau obligatorii.

Prin revizuirea din 22 iulie 1975, facuta de Tratatul de la Bruxelles cu privire la modificarea unor dispozitii financiare, intrat in vigoare la 1 iunie 1977, Parlamentul a primit dreptul de a respinge, in ultima faza a procedurii, bugetul.

Data de 29 iunie 1988 a marcat incheierea unui acord interinstitutional, la Bruxelles, asupra disciplinei bugetare si ameliorarea procedurii bugetare.

Inca din 1986, Jacques Delors[13], in discursul sau din cadrul Parlamentului European, atragea atentia asupra catorva probleme ce reies din disciplina bugetara intarita: „Intr-un moment in care, pe buna dreptate sau nu, tarile membre sunt interesate de diminuarea cheltuielilor lor bugetare, de reducerea deficitului public, si multe dintre ele de scaderea impozitelor, cum sa convingi opinia publica de nevoia de resurse complementare a Comunitatii? Desigur, efectul de substituire trebuie sa fie subliniat: ceea ce este cheltuit la nivel comunitar are drept contraparte economiile din bugetele nationale. Mai mult chiar, fiecare ECU bine utilizat la nivelul celor Doisprezece, poate avea o rentabilitate superioara la cheltuielile nationale echivalente. Este usor sa demonstrezi astazi, pentru politica agricola comuna si pentru cercetare, maine pentru transporturi si marile infrastructuri.

Prezentand o noua schema de disciplina bugetara, Comisia intelege sa ia lectii din experienta anilor 1985-1987 si sa corijeze lipsurile sistemului actual: explodarea deja pronuntata a procesului de decizie, absenta controlului asupra creditelor de angajare, dificultatea de a coordona cheltuielile agricole (recunoscund, la acest ultim punct, rolul major jucat de un accident exterior: volatilitatea extrema a dolarului).

Noua disciplina bugetara este un fel de contract fiscal pentru Comunitate: asigurarea ca, pana in 1992, prelevarea fiscala nu va depasi plafonul fixat de 1,40% din Produsul National Brut al Comunitatii, adoptarea unor reguli mai constrangatoare pentru cheltuielile agricole, alocarea optima a resurselor catre alte politici indispensabile succesului Actului Unic”

Acordul din 1988, amintit anterior, a fost urmat la 29 octombrie 1993 de un al doilea acord, care a reluat si intarit principiile stabilite in primul. Avand in vedere prevederile acestui acord, ale tratatelor constitutive, precum si unele declaratii si rezolutii ale institutiilor comunitare[15], rezulta ca puterea bugetara este impartita intre Consiliu, Parlament si statele membre. Consiliul stabileste elementele esentiale ale bugetului, iar statele membre ale Comunitatii aduc resursele.

La Consiliul European de la Edinburg, din 11 - 12 decembrie 1992, a fost adoptat „pachetul Delors”[16] asupra finantarii Comunitatilor pana in 1999.

Referitor la institutiile comunitare si rolul acestora, Curtea de Justitie a Uniunii Europene a atras atentia intr-o hotarare din 27 septembrie 1988 ca procedura bugetara se bazeaza in mod esential pe dialogul interinstitutional[17].

Potrivit art. 203 (272) din Tratatul CE, exercitiul bugetar incepe la 1 ianuarie si se incheie la 31 decembrie[18].

Fiecare institutie a Uniunii intocmeste, pana la 1 iulie o estimare a cheltuielilor sale. Comisia grupeaza aceste estimari intr-un anteproiect de buget. Ea ii ataseaza un aviz care poate contine estimari diferite.

Acest anteproiect cuprinde o estimare a veniturilor si o estimare a cheltuielilor.

Acordul interinstitutional din 29 octombrie 1993 stabileste ca, inaintea intocmirii anteproiectului, se convoaca reprezentantii Consiliului, Parlamentului si Comisiei pentru a stabili, respectand competentele institutiilor, prioritatile pentru bugetul urmator[19].

Consiliul trebuie sa fie sesizat de Comisie cu privire la anteproiectul de buget cel tarziu la data de 1 septembrie a anului care precede executia bugetara.

Ori de cate ori intentioneaza sa se abata de la anteproiect, Consiliul consulta Comisia si, cand este cazul, celelalte institutii interesate.

Consiliul stabileste proiectul de buget hotarand cu majoritate calificata si il transmite Parlamentului European.

Proiectul de buget trebuie inaintat Parlamentului European cel tarziu pana la data de 5 octombrie a anului care precede executia bugetara.

Parlamentul European are dreptul sa amendeze proiectul de buget cu majoritatea membrilor sai si sa propuna Consiliului, cu majoritatea absoluta a voturilor exprimate, modificari ale proiectului in privinta cheltuielilor care rezulta in mod obligatoriu din tratat sau din acte adoptate in virtutea acestuia. Dreptul de amendare are in vedere cheltuielile neobligatorii, respectiv cele care nu decurg in mod obligatoriu din tratate sau din actele adoptate pe baza acestora.

In cazul in care, in termen de 45 de zile de la comunicarea proiectului de buget, Parlamentul European si-a dat aprobarea, bugetul este adoptat definitiv.

Daca insa, in acest termen, Parlamentul European nu a amendat proiectul de buget si nici nu a propus vreo modificare a acestuia, bugetul se considera adoptat definitiv[20].

In situatiile in care in termenul amintit anterior Parlamentul European a adoptat amendamente sau a propus modificari, proiectul de buget astfel amendat sau insotit de propuneri de modificare este transmis Consiliului.

Potrivit art. 203 din Tratatul CE, dupa ce a deliberat asupra proiectului de buget impreuna cu Comisia si, daca este necesar, impreuna cu celelalte institutii interesate, Consiliul ia o hotarare in urmatoarele conditii[21]:

R    Consiliul, hotarand cu majoritate calificata, poate sa modifice fiecare din amendamentele adoptate de Parlamentul European;

R    Referitor la propunerile de modificare:

q      daca o modificare propusa de Parlamentul European nu are ca efect cresterea sumei globale a cheltuielilor unei institutii, mai ales datorita faptului ca majorarea cheltuielilor pe care ar implica-o ar fi compensata expres de una sau mai multe modificari propuse care diminueaza in mod corespunzator cheltuielile, Consiliul poate sa respinga aceasta propunere de modificare, hotarand cu majoritate calificata. In lipsa unei decizii de respingere, propunerea de modificare este acceptata;

q      daca o modificare propusa de Parlamentul European are ca efect cresterea sumei globale a cheltuielilor unei institutii, Consiliul poate sa accepte aceasta propunere de modificare, hotarand cu majoritate cali­ficata. In lipsa unei decizii de acceptare, propunerea de modificare este respinsa;

q      daca in aplicarea dispozitiilor vreunuia din cele doua alineate precedente Consiliul a respins o propunere de modificare, el poate, hotarand cu majoritate calificata, fie sa mentina suma prevazuta in proiectul de buget, fie sa fixeze o alta suma.

Proiectul de buget este modificat pe baza propunerilor de modificare acceptate de Consiliu.

In cazul in care, in termen de 15 zile de la comunicarea proiectului de buget, Consiliul nu a modificat nici unul din amendamentele adoptate de Parlamentul European si daca propunerile de modificare prezentate de acesta au fost acceptate, bugetul se considera adoptat definitiv. Consiliul informeaza Parlamentul European despre faptul ca nu a modificat nici unul dintre amendamente si ca propunerile de modificare au fost acceptate[22].

Daca insa, in termenul amintit mai sus, Consiliul a modificat unul sau mai multe din amendamentele adoptate de Parlamentul European sau daca propunerile de modificare prezentate de acesta au fost respinse sau modificate, proiectul de buget modificat este transmis din nou Parlamentului European. Consiliul ii prezinta acestuia rezultatul deliberarilor sale.

Intr-un termen tot de 15 zile de la comunicarea proiectului de buget Parlamentul European, informat cu privire la raspunsul dat propunerilor sale de modificare, poate sa amendeze sau sa respinga modificarile aduse de Consiliu amendamentelor sale, hotarand cu majoritatea membrilor care il compun si cu trei cincimi din voturile exprimate, si adopta bugetul in consecinta. Daca Parlamentul European nu a hotarat in acest termen, bugetul se considera adoptat definitiv.

Atunci cand procedura prezentata anterior este indeplinita, presedintele Parlamentului European constata ca bugetul este definitiv adoptat[23]. Parlamentul European, hotarand cu majoritatea membrilor sai si cu doua treimi din voturile exprimate, poate insa, sa respinga proiectul de buget pentru motive importante si poate cere sa-i fie prezentat un nou proiect .

Pentru ansamblul cheltuielilor - altele decat cele care rezulta in mod obligatoriu din tratat sau din actele adoptate in virtutea acestuia - se fixeaza o rata de crestere anuala maxima in raport cu cheltuielile de aceeasi natura din exercitiul financiar in curs.

Comisia, dupa consultarea Comitetului de politica economica, stabileste rata maxima, care rezulta din:

q      evolutia volumului produsului national brut in cadrul Comunitatii;

q      variatia medie a bugetelor statelor membre;

q      evolutia costului vietii in decursul ultimului exercitiu bugetar.

Pana la 1 mai a fiecarui an, rata maxima este comunicata tuturor institutiilor Comunitatii, iar acestea sunt obligate sa o respecte in cursul procedurii bugetare.

In cazul in care, pentru alte cheltuieli decat cele care rezulta in mod obligatoriu din tratat sau din actele adoptate in virtutea acestuia, rata de crestere care rezulta din proiectul de buget stabilit de Consiliu este mai mare decat jumatate din rata maxima, Parlamentul European, exercitandu-si dreptul de a formula amendamente, poate mari suma totala a cheltuielilor sus-mentionate in limita jumatatii ratei maxime.

In cazul in care, una din institutiile ce formeaza asa-numitul „triunghi institutional” - Parlament, Consiliu, Comisie – considera ca activitatile Comunitatilor necesita o crestere a cheltuielilor care depaseste rata stabilita prin procedura prevazuta, poate fi stabilita o noua rata prin acordul Consiliului, care hotaraste cu majoritate calificata, si al Parlamentului European, care hotaraste cu majoritatea membrilor sai si cu trei cincimi din voturile exprimate.

Fiecare institutie isi exercita puterile conferite cu respectarea dispozitiilor Tratatului CE si a actelor adoptate in virtutea acestuia, mai ales a celor care privesc resursele proprii ale Comunitatilor si echilibrul veniturilor si cheltuielilor.

In situatia in care, pana la inceputul unui exercitiu financiar bugetul nu a fost inca votat, cheltuielile pot fi efectuate lunar, pe fiecare capitol sau pe alta diviziune bugetara, conform dispozitiilor regulamentului adoptat in aplicarea articolului 209 al Tratatului instituind Uniunea Europeana[25], in limita unei doisprezecimi din fondurile alocate in bugetul exercitiului precedent, fara ca prin aceasta sa se puna la dispozitia Comisiei fonduri care depasesc o doisprezecime a celor prevazute in proiectul de buget aflat in curs de pregatire.

Consiliul, statuand cu majoritate calificata, poate sa autorizeze cheltuieli care depasesc o doisprezecime, daca celelalte conditii fixate in alin. 1 al art. 204 (devenit 273 prin Tratatul de la Amsterdam) sunt respectate.

In cazul in care aceasta decizie priveste alte cheltuieli decat cele care rezulta in mod obligatoriu din tratat sau din actele adoptate in virtutea acestuia, Consiliul o transmite imediat Parlamentului European, care, in termen de 30 de zile, statuand cu majoritatea membrilor sai si cu trei cincimi din voturile exprimate, poate lua o decizie diferita asupra acestor cheltuieli in ceea ce priveste partea care depaseste doisprezecimea vizata in primul alineat al art. 204 (273). Aceasta parte din decizia Consiliului este suspendata pana cand Parlamentul European adopta o decizie. Daca in termenul prevazut, Parlamentul European nu a luat o decizie diferita de decizia Consiliului, aceasta din urma se considera adoptata definitiv.

Comisia este insarcinata cu executarea bugetului, conform reglementarilor astfel adoptate de Consiliu, sub propria sa responsabilitate si in limita creditelor acordate, potrivit principiului bunei gestiuni financiare. Dispozitiile legale prevad modalitati specifice in legatura cu care fiecare institutie participa la executarea propriilor cheltuieli. In cadrul bugetului Comisia poate sa procedeze, in limitele si in conditiile fixate de Consiliu prin regulament, la virari de credite fie dintr-un capitol in altul, fie de la o subdiviziune la alta[26].

In vederea asigurarii disciplinei bugetare Comisia nu va face nici o propunere de act comunitar, nu va modifica propunerile sale si nu va adopta masuri de executare susceptibile sa aiba incidente deosebite asupra bugetului fara a da asigurarea ca aceasta propunere sau aceasta masura poate sa fie finantata in limitele resurselor proprii comunitare decurgand din dispozitiile fixate in virtutea art. 201 (art. 201 A).

Comisia are obligatia de a prezenta anual Consiliului si Parlamentului o dare de seama in temeiul art. 205[27] privind conturile anului financiar precedent de executare a bugetului si o declaratie asupra activului si pasivului Comunitatii.

Pentru a decide descarcarea Comisiei asupra executarii bugetului (la recomandarea Consiliului care statueaza cu majoritate calificata), potrivit art. 206, Parlamentul va examina conturile si bilantul financiar mentionat la art. 205 A, raportul anual al Curtii de conturi, insotit de raspunsurile institutiilor controlate la observatiile Curtii de conturi, precum si rapoartele speciale relevante ale acesteia, dupa ce Consiliul va fi examinat el insusi toate aceste acte financiare.

Inainte de a da descarcare Comisiei sau in orice alt scop care se situeaza in cadrul exercitiului atributiilor acesteia in materie de executare a bugetului, Parlamentul poate sa ceara audierea Comisiei privind cheltuielile sau functionarea sistemelor de control financiar. Comisia va prezenta Parlamentului, la cererea acestuia, orice informatie necesara.

Comisia va actiona spre a da urmare observatiilor ce insotesc deciziile de descarcare si altor observatii ale Parlamentului privind executarea cheltuielilor, ca si comentariilor ce insotesc recomandarile de descarcare adoptate de Consiliu.

La cererea Parlamentului sau a Consiliului, Comisia va intocmi un raport privind masurile luate in lumina acestor observatii si comentarii si in special privind instructiunile date serviciilor insarcinate cu executarea bugetului. Aceste rapoarte sunt si ele transmise Curtii de Conturi