ATRIBUŢIILE ĪN MATERIE LEGISLATIVĂ
Parlamentul european nu detine atributele parlamentelor nationale īn materie legislativa. Nu are nici competenta de initiativa, rezervata Comisiei, nici competenta de decizie rezervata Consiliului.
Competenta codecizionala a Parlamentului, revendicata la rang de principiu (conform art. 36 al proiectului de tratat al Uniunii europene), exista numai īn domeniul " micilor revizuiri " (Tratatul C.E.C.A. art.95). Īn rest, Parlamentul are numai statut de asociat la legislatia de grade diferite, dupa care actul intra īn cāmpul de aplicare al uneia sau alteia dintre cele 3 proceduri:
procedura consultarilor: consultarea este obligatorie, interzicāndu-se Consiliului sa decida fara ca Parlamentul sa fi dat īn prealabil un aviz asupra propunerii Comisiei;este prevazuta prin texte īntr-un numar oarecare de circumstante (19 articole īn Tratatul C.E.E., 12 īn Tratatul C.E.E.A. si 8 īn A.U.E.), uneori foarte generale;
procedura īntelegerii: rezulta din "Declaratia comuna a Adunarii, Consiliului si Comisiei", adoptata la 4 martie 1975 īn aplicarea angajamentelor "vārfului" de la Paris, din decembrie 1974; īn virtutea acestui acord, s-a instituit o procedura de īntelegere īntre Adunare si Consiliu, cu concursul activ al Comisiei, care se deschide atunci cānd Consiliul percepe o limitare a parerii adoptate de Adunare; Comisia de īntelegere, compusa din membrii Consiliului si dintr-o delegatie a Parlamentului, condusa de Presedintele sau, la lucrarile careia participa si Comisia, are ca scop ajungerea la un acord īntre 2 institutii, īn principiu, cu o amānare de 3 luni; cānd punctele de vedere ale celor 2 institutii sunt suficient de apropiate, Parlamentul trebuie sa dea o noua propunere si Consiliul sa decida; acest mecanism se aseamana cu procedura Comisiei mixte paritare (Adunare Nationala - Senat) din sistemul francez; procedura se aplica decāt unei parti restrānse a domeniului legislativ si, īn practica, se deschide numai daca fiecare dintre cele 2 parti a recunoscut ca este aplicabila.
Procedura cooperarii a fost introdusa de Actul unic european (A.U.E.) si, de acum, se afla organizata la paragraful 2 al articolului 149 din Tratatul C.E.E.; cāmpul de aplicare vizeaza deciziile luate cu majoritate calificata de catre Consiliu īn domeniile pietei interne, politicii sociale, coeziunii economice si sociale si cercetarii; este reglementata exhaustiv īn articolul 6 al Actului unic european si permite Parlamentului sa influenteze direct modalitatile de luare a deciziilor prin Consiliu, fara a repune īn cauza dreptul ultimului cuvānt al acestuia si nici rolul de motor al Comisiei.21
Parlamentul European intervine īn procedura de adoptare a actelor normative comunitare prin mai multe modalitǎti:
declansarea initiativei;
consultarea;
procedura de concertare;
procedura cooperarii (art. 189A C.E.):
procedura codeciziei (art. 189B C.E.)
avizul conform.
1. DECLANsAREA INIŢIATIVEI
Declansarea initiativei se realizeaza īn baza art. 138B alin. 2 C.E., introdus prin tratatul de la Maastricht, care prevede ca Parlamentul poate sa hotarasca, cu majoritatea voturilor membrilor sai, sa solicite Comisiei sa-i prezinte propuneri referitoare la problemele pe care le considera necesare pentru elaborarea unui act comunitar care urmareste punerea īn aplicare a tratatului. Parlamentul ia hotarārea pe baza unui raport de initiativa īntocmit de comisia de specialitate, īn care se indica si motivatia juridica si se fac recomandari privitoare la continutul propunerii. Daca Parlamentul primeste de la Comisie propunerea respectiva, aceasta īsi va urma cursul normal de adoptare Dar Comisia nu este obligata sa dea curs solicitarii Parlamentului, īn aceasta situatie Parlamentul nu are alta cale de actiune decāt sesizarea Curtii de Justitie cu un recurs īn carenta, care nu va putea fi admis decāt daca, prin tratat, Comisia era tinuta sa faca o asemenea propunere.
2. CONSULTAREA
Consultarea Parlamentului European are loc atunci cānd tratatele prevad ca adoptarea unui act de drept comunitar derivat trebuie precedata de o asemenea operatie. Īn felul acesta, Parlamentul participa la elaborarea textelor legislative, īntr-o forma minimala. Consultarea Parlamentului poate fi obligatorie sau facultativa. Chiar cānd este obligatorie, avizul Parlamentului nu leaga decizia Consiliului. Atāta doar ca actul comunitar nu poate fi adoptat de Consiliu, daca Parlamentul nu a fost consultat, cu conditia ca tratatul sa impuna acest lucru. Nerespectarea acestei proceduri, duce la anularea actului pentru viciu de forma, daca el a fost adoptat de Consiliu.22
Consultarea obligatorie a Parlamentului īn unele domenii prevazute de tratat asigura echilibrul institutional, raspunzānd īntr-o oarecare masura la cerintele principiilor democratiei. Insistānd pe necesitatea respectarii procedurii consultarii Parlamentului, Curtea de Justitie a statuat ca aceasta implica exprimarea efectiva a unei opinii de catre Parlament, nefiind suficienta doar o simpla solicitare de aviz din partea acestuia. Daca Parlamentul nu elaboreaza un aviz, Consiliul poate adopta actul, cu conditia ca el sa fi depus eforturile necesare pentru a-l obtine. Asa a statuat Curtea īntr-o hotarāre din 10 mai 1995 (cauza C- 417, Parlament/ Consiliu), cānd a respins recursul īn anulare al Parlamentului fondat pe lipsa consultarii, constatānd ca Parlamentul nu si-a indeplinit obligatia de cooperare loiala cu Consiliul.
Pe de alta parte, Consiliul poate consulta Parlamentul chiar si atunci cand textul tratatului nu impune aceasta obligatie. Curtea a admis ca Consiliul poate examina propunerea Comisiei, chiar īnaintea primirii avizului Parlamentului, dar
hotarārea definitiva o ia doar dupa ce aceasta procedura a avut loc.
Reconsultarea Parlamentului de catre Consiliu are loc cānd propunerea initiala a fost modificata de Comisie sau cānd Consiliul a adus modificari importante acestei propuneri. Curtea de Justitie a admis ca aceasta reconsultare nu este necesara cānd modificarile vizeaza probleme tehnice si nu de fond, dar ea a anulat un regulament adoptat de Consiliu, deoarece Parlamentul nu a fost consultat din nou cānd propunerea initiala a fost modificata de Comisie de o maniera substantiala.
Din aceste considerente, Curtea de Justitie a anulat, constatānd lipsa reconsultarii Parlamentului, un regulament adoptat de Consiliu, pe baza dispozitiilor art. 100 C.E., referitor la stabilirea tarilor terte ai caror resortisanti trebuie sa obtina viza pentru trecerea frontierelor exterioare, mentināndu-i totusi efectele pāna la adoptarea unui nou regulament.
Probema reconsultarii a facut obiectul mai multor declaratii ale Consiliului, comunicari ale Comisiei si rezolutii ale Parlamentului. Astfel, īn 1973, Consiliul a facut cunoscut Comisiei ca īn situatia cānd , īn urma primei consultari a Parlamentului, Comisia prezinta o propunere modificata, o noua consultare va avea loc, daca modificarile depasesc materia tratata prin propunerea initiala. De asemenea, o noua consultare este oportuna, arata Consiliul, īn cazuri speciale, tinānd cont īndeosebi de timpul de care dispune Consiliul īnaintea adoptarii dispozitiei īn cauza si de importanta modificarii propuse. Desigur ca reconsultarea nu mai este necesara cānd chiar Parlamentul stabileste modificari la propunerea initiala a Comisiei. Totusi, mai multe rezolutii ale Parlamentului subliniaza ca īn acest domeniu se manifesta controverse. Potrivit regulamentului de functionare a Parlamentului, Presedintele acestuia invita Consiliul la o noua consultare daca:
a) Comisia īsi retrage propunerea initiala, dupa ce Parlamentul si-a dat avizul, pentru a o īnlocui cu o alta;
b) Comisia sau Consiliul modifica sau intentioneaza sa-si modifice propunerea initiala asupra careia Parlamentul a emis un aviz;
c) Datorita timpului scurs sau īn urma unor modificari ale circumstantelor, natura problemei care face obiectul propunerii Comisiei a fost sensibil modificata.
Īn urma unui acord īncheiat īn 1990 īntre Parlament si Comisie referitor la principiile de cooperare īntre cele doua institutii comunitare, Comisia s-a angajat sa informeze cu regularitate comisiile competente ale Parlamentului cu privire la problemele principale care rezulta din dezbaterile Consiliului, īndeosebi cānd acestea se departeaza de propunerile initiale. Totodata, Comisia s-a angajat sa atace cu recurs īn fata Curtii de Justitie actele Consiliului care nu respecta obligatia de reconsultare a Parlamentului. Īn cadrul cooperarii īntre Parlament si Comisie, aceasta din urma s-a mai angajat ca propunerile pe care le supune Consiliul sa le trimeata si la Parlament spre informare, facāndu-i cunoscute si modificarile preconizate sau retragerea propunerii. Cānd Comisia nu raspunde la cererea Parlamentului de modificare sau retragere a propunerii, ea este obligata totusi sa-i comunice motivele sale. Īn practica, se constata ca de cele mai multe ori īn cazurile īn care Parlamentul se opune categoric, Comisia īsi retrage propunerea.
Regulamentul intern al Parlamentului reglementeaza procedura avizului īn capitolul VII (procedurile legislative) si īn art. 53 la 63, care reglementeaza prima lectura. Potrivit acestor prevederi, presedintele Parlamentului trimite propunerea Comisiei spre examinare la comisia competenta, care urmareste stabilirea validitatii si
pertinenta temeiului juridic. Daca acestea sunt contestate, sesizeaza Parlamentul printr-un raport oral sau scris. Daca propunerea intra īn procesul legislativ, comisia īntocmeste un raport, īn care poate prezenta amendamente, elaboreaza o propunere de rezolutie si o expunere de motive. Īn continuare, Parlamentul European examineaza propunerea Comisiei tinānd cont de raportul comisiei de specialitate proprii, votānd īn primul rānd amendamentele, apoi amendamentele la propunerea de rezolutie si īn final ansamblul proiectul de rezolutie legislativa, care contine o declaratie de aprobare, de respingere sau de aprobare cu amendamente a propunerii Comisiei.Parlamentul este obligat sa examineze daca s-au respectat principiul subsidiaritatii, drepturile fundamentale si sa verifice, daca este cazul, resursele financiare prevazute (art. 54 din regulament). Potrivit art. 53 paragraful 2 din regulament, adoptarea proiectului duce la īnchiderea procedurii de consultare, presedinteleParlamentului avānd obligatia de a transmite Consiliului si Comisiei propunerea īn versiunea adoptata de Parlament si rezolutia aferenta. Regulamentul Parlamentului mai prevede ca avizul poate fi dat fara dezbateri (art. 99) sau, īn anumite conditii, de catre comisie (art. 52).
Īn cazul īn care propunerea Comisiei este respinsa, presedintele Parlamentului o invita sa-si retraga propunerea īnainte ca Parlamentul sa adopte prin vot proiectul rezolutiei legislative, iar daca Comisia se conformeaza, presedintele constata ca procedura de consultare a Parlamentului a ramas fara obiect si informeaza despre aceasta Consiliul. Īn ipoteza in care Comisia nu-si retrage propunerea, comisia competenta a Parlamentului va īntocmi un raport, īntr-o perioada de cel mult doua luni, dupa care Parlamentul voteaza proiectul de rezolutie.
Cānd are loc modificarea propunerii Comisiei de catre Parlament,este ceruta pozitia Comisiei, dupa care Parlamentul decide prin vot asupra proiectului de rezolutie.
Din punct de vedere al fortei juridice, avizul Parlamentului nu leaga nici Consiliul si nici Comisia, el avānd mai mult o semnificatie politica. Prin rezolutia din 9 iulie 1981, Parlamentul a solicitat Consiliului sa-i comunice motivele pentru care nu accepta amendamentele propuse, Consiliul angajāndu-se sa faca acest lucru īn cadrul "procedurii Scheel". Prin regulamentul Parlamentului se mai stabileste ca dupa adoptarea avizului de catre Parlament, Consiliul, īn perioada pāna la adoptarea actului normativ, cel putin o data la trei luni, transmite comisiei competente a Parlamentului toate informatiile necesare (art. 61 pct. 2)
PROCEDURA DE CONCERTARE
Procedura de concertare a fost adoptata prin declaratia comuna a Parlamentului, Consiliului si Comisiei din 4 martie 1975 si se aplica īn domeniul actelor financiare importante, urmarind realizarea unui acord īntre Parlament si Consiliu.24 Procedura poate fi declansata de Parlamentul European, cu concursul Comisiei, cānd Consiliul se departeaza de avizul dat de Parlament referitor la acte comunitare cu efect general avānd implicatii financiare notabile. Cānd prezinta initiativa, Comisia indica daca aceasta este susceptibila de a urma procedura de concertare, iar Parlamentul, cānd īsi da avizul, sau Consiliul pot cere deschiderea acesteia. Totusi cānd considera ca nu au fost īndeplinite conditiile cerute, Consiliul poate bloca cererea Parlamentului. Daca pozitia Consiliului este diferita de cea din avizul Parlamentului, se constituie un comitet paritar, compus din Consiliu si reprezentanti ai Parlamentului (care trebuie sa reflecte grupurile politice si sa fie compusa inclusiv din presedintele Parlamentului, presedintele si raportorul comisiei de specialitate). Durata de activitate a comitetului nu poate fi mai mare de trei luni, iar daca īn acest timp pozitiile s-au apropiat, Parlamentul emite un aviz nou, dupa care Consiliul ia hotarārea definitiva. Īn practica, procedura concertarii a fost putin folosita, atāt din cauza inconvenientelor pe care le prezinta, cāt si ca urmare a noilor prevederi introduse prin Actul Unic si tratatul de la Maastricht.
PROCEDURA COOPERĂRII
Procedura cooperarii a fost introdusa īn tratatul C.E. prin Actul Unic (art. 149 paragraful 2 C.E.E.), iar tratatul din 1992 asupra Uniunii Europene a inserat art. 189C īn tratatul privind Comunitatea Europeana. Potrivit acestei proceduri, Parlamentul, fara a detine o veritabila putere de legiferare, care ramāne īn continuare a Consiliului, poate influenta decizia acestuia. Caracteristicile principale ale procedurii cooperarii sunt:
a) decizia finala, adoptarea actului de drept comunitar derivat apartine īn continuare Consiliului;
b) Parlamentul intervine īn procesul de adoptare a normelor īn cadrul primei si celei de a doua lecturi;
c) Comisia apare īn rolul de arbitru īntre pozitiile Parlamentului si a Consiliului;
d) cele trei institutii comunitare sunt obligate sa actioneze īn cadrul unor termene;
e) ea se aplica īn ipotezele īn care Consiliul adopta textele cu votul majoritatii
calificate, iar cānd Consiliul īsi impune punctul de vedere, textul trebuie adoptat cu vot unanim.
Procedura cooperarii a fost stabilita, prin dispozitiile tratatului de la Maastricht, īn urmatoarele domenii: transport- art. 75 paragraful 1; politica economica - art. 104A paragraful 2 si art. 104B paragraful 2; politica sociala - art. 118A paragraful 2, art. 125; pregatirea profesionala -art. 127; mediul īnconjurator - art. 130S paragraful 1; cooperarea īn domeniul dezvoltarii - art. 130W paragraful 1; acordul social aplicabil statelor membre (cu exceptia Angliei si Danemarcei)- art. 2 paragraful 2.
Procedura cooperarii este declansata īn mod asemanator cu declansarea procedurii ordinare, pe baza propunerii Comisiei. Dupa prima lectura a proiectului, Parlamentul poate emite un aviz care sa determine Comisia sa-si modifice propunerea.25 La rāndul lui, Consiliul examineaza propunerea Comisiei (care poate fi modificata sau nu) si adopta o "pozitie comuna" (art. 189C lit. a C.E.), Ţinānd seama
de avizul Parlamentului. Notiunea de "pozitie comuna" nefiind definita, ambiguitatea ei a facut ca īn literatura de specialitate sa fie considerata ca un text bine definit, nelimitāndu-se doar la stabilirea liniilor principale ale acestuia.
Pozitia comuna se adopta cu majoritatea calificata a voturilor sau cu votul unanim, cānd se aduc modificari propunerii Comisiei. Consiliul transmite pozitia comuna Parlamentului, cu prezentarea argumentelor care l-au determinat s-o adopte. La rāndul ei, Comisia informeaza Parlamentul īn legatura cu pozitia Consiliului. Urmeaza ca Parlamentul sa se pronunte asupra pozitiei comune a Consiliului īn termen de trei luni de la comunicare (aceasta are loc īm momentul īn care presedintele Parlamentului face cunoscuta īn plen pozitia comuna), care poate fi prelungit cu o luna printr-un acord īntre Consiliu si Parlament. Comisia competenta din cadrul Parlamentului examineaza pozitia comuna si prezinta recomandari pentru hotarārea pe care Parlamentul s-o ia la a doua lectura. Asadar, pot avea loc patru situatii:
a) Parlamentul adopta pozitia comuna printr-o rezolutie adoptata cu majoritatea sufragiilor exprimate;
b) Parlamentul nu-si exprima avizul īn termenul de trei luni de la comunicarea pozitiei comune, dupa care presedintele acestuia va declara adoptarea pozitiei comune fara vot ;
c) Parlamentul adopta amendamentele propuse de una din comisiile proprii, de unul din grupurile politice sau de cel putin 23 reprezentanti, cu votul majoritatii absolute a membrilor sai;
d) Parlamentul respinge pozitia comuna cu votul majoritatii absolute.
Īn cazul īn care pozitia comuna a fost aprobata de Parlament sau acesta nu s-a pronuntat īn termenul de trei luni; Consiliul adopta īm mod definitiv actul respectiv, al carui continut corespunde pozitiei comune:
a) cu majoritatea calificata daca pozitia comuna este identica cu propunerea initiala a Comisiei sau
b) cu votul unanim al membrilor sai, daca pozitia comuna difera de propunerea initiala a Comisiei.
Daca Parlamentul aopta amendamente, Comisia trebuie sa-si reexamineze īn termen de o luna propunerea initiala pe baza careia Consiliul si-a stabilit pozitia comuna, adoptānd una din urmatoarele solutii:
a) īsi mentine propunerea initiala;
b) tine cont, total sau partial, de amendamentele Parlamentului sau de modificarile facute de Consiliu cānd a adoptat pozitia comuna;
c) īsi modifica pozitia, īnsa nu īn mod esential, pentru alte motive decāt cele reyultate din amendamentele Parlamentului sau pozitia comuna a Consiliului;
d) īsi retrage propunerea, ceea ce are ca efect īmpiedicarea Consiliului de a adopta actul normativ.
Consiliul poate adopta actul respectiv la trei luni dupa respingerea de catre Parlament a pozitiei comune, daca a expirat termenul de o luna acordat Comisiei pentru a-si stabili pozitia.26 Īntr-o asemenea ipoteza, decizia Consiliului se ia cu unanimitate de voturi, iar daca dupa termenul de trei luni, care poate fi prelungit cu o
luna printr-un acord al Consiliului cu Parlamentul, Consiliul nu decide, propunerea se considera neadoptata. Consiliul, care trebuie sa-si revada pozitia comuna pe baza propunerii reexaminate a Comisiei, are urmatoarele posibilitati:
a) sa adopte īn unanimitate amendamentele Parlamentului care nu au fost luate īn considerare de Comisie;
b) sa adopte cu majoritatea calificata propunerea reexaminata a Comisiei;
c) sa modifice cu votul unanim al membrilor sai propunerea reexaminata a Comisiei;
d) sa respinga propunerea Comisiei. Daca īn termen de trei luni, Consiliul nu adopta o hotarāre, propunerea Comisiei nu este adoptata.
Īn urma introducerii prin Actul Unic a procedurii de cooperare, pāna īn 1993 au fost adoptate astfel 332 de acte normative; din totalul amendamentelor adoptate de Parlament la prima lectura, 54,5% au fost īnsusite de Comisie si 43% de Consiliu, iar din amendamentele adoptate de Parlament cu ocazia celei de a doua lecturi, 44,2% au fost preluate de Comisie si 23,5% de Consiliu.
PROCEDURA CODECIZIEI
Procedura codeciziei a fost introdusa prin art. 189B C.E., inserat prin tratatul de la Maastricht, care nu īi da un nume. Īn esenta, Procedura codeciziei consta īn aceea ca actele normative comunitare pot fi adoptate, īn anumite domenii, numai prin acordul Consiliului si al Parlamentului sau,īn absenta opozitiei Parlamentului, acestea sunt adoptate de Consiliu. Prin art. 189B C.E., Parlamentul a primit o competenta legislativa veritabila, dar īnca limitata la domeniile īn care tratatul prevede expres folosirea acestei proceduri; libera circulatie a muncitorilor-art. 49, art.54 paragraful 2, art.56 paragraful 2, art. 57 paragrafele 1 si 2; prestarea libera a serviciilor - art.66; armonizarea legislatiilor statelor membre - art 100A paragraful 1; educatie - art. 126 paragraful 4; cultura - art. 128 paragraful 4; sanatate publica- art. 129A paragraful 2; reteaua transporturilor transeuropene - art. 130 I; mediul īnconjurator - art. 130S paragraful 3.
Procedura codeciziei este complexa si se deosebeste de procedura cooperarii prin:
a) constituirea unui comitet de conciliere, cānd apar contradictii īntre Parlament si Consiliu;
b) Parlamentul poate īmpiedica adoptarea textului aflat īn dezbatere (De altfel, textele adoptate sunt "acte ale Consiliului si Parlamentului", fiind semnate de presedintii celor doua institutii);
c) īn domeniul cercetarii si dezvoltarii tehnologice (art. 130I) si culturii (art. 128) pentru adoptarea actului comunitar este necesar votul unanim, pe cānd īn procedura cooperarii regula este votul majoritar calificat.
Procedura codeciziei īncepe tot cu propunerea īnaintata de Comisie Parlamentului, care o examineaza la prima lectura dupa reguli asemanatoare procedurii cooperarii.27 Consiliul īsi stabileste pozitia comuna prin votul majoritar calificat (īn domeniul culturii si al cercetarii cu vot unanim), dupa primirea avizului Parlamentului care īi este transmis īmpreuna cu motivarea pozitiei sale. La cea de a doua lectura, Parlamentul examineaza pozitia comuna a Consiliului, fiind obligat ca īn termen de trei luni sa ia una din urmatoarele decizii:
a) sa aprobe pozitia comuna, dupa care Consiliul adopta actul cu votul majoritatii calificate (īn cazul art. 128 si art.130 I C.E., cu unanimitatea voturilor);
b) nu se pronunta, caz īn care Consiliul adopta actul conform pozitiei comune;
c) indica intentia sa, cu votul majoritatii absolute a membrilor sai, de a respinge pozitia comuna. Fiind informat, Consiliul convoaca comitetul de conciliere, situatie īn care Parlamentul fie confirma cu majoritatea absoluta respingerea pozitiei comune, cānd actul īn cauza este considerat respins, fie propune amendamente;
d) propune amendamente, cu votul majoritatii absolute, la pozitia comuna a Consiliului, textul fiind comunicat Consiliului si Comisiei, care emite un aviz. Daca īn termen de trei luni de la primirea amendamentelor Parlamentului, Consiliul le aproba pe toate cu majoritatea calificata, īnseamna ca el īsi modifica pozitia comuna si adopta actul respectiv. Daca unele amendamente sunt īnsotite de avizul negativ al Comisiei, adoptarea lor se face prin votul unanim al membrilor Consiliului.
Īn ipoteza īn care Consiliul nu adopta actul, avānd acordul presedintelui Parlamentului, convoaca īntr-un timp cāt mai scurt comitetul paritar de conciliere, compus din membri ai Consiliului sau din reprezentanti ai acestora si din reprezentanti ai Parlamentului. Comitetul poate adopta un proiect de acord numai cu votul majoritatii calificate a membrilor din Consiliu sau a reprezentantilor acestora si cu votul majoritatii reprezentantilor Parlamentului. La lucrarile Comitetului participa īn mod activ Comisia. Comitetul de conciliere trebuie sa adopte un proiect comun īn termen de sase saptamāni, care poate fi prelungit la opt saptamāni, dupa care Parlamentul si Consiliul, īn termen de sase saptamāni, aproba conform proiectului comun. Parlamentul are nevoie pentru aprobare de majoritatea sufragiilor exprimate, pe baza raportului reprezentantilor sai din Comitetul de conciliere, iar Consiliul de majoritatea calificata. (Este o exceptie de la regula stabilita de art.189A, conform careia pentru a modifica o propunere a Comisiei, Consiliul trebuie sa statueze cu votul unanim al membrilor sai). Cānd Consiliul ori Parlamentul nu aproba proiectul comun. Daca īnsa Consiliul, īn termen de sase saptamāni dupa examinarea termenului acordat comitetului de conciliere, confirma, cu votul majoritar calificat, pozitia comuna asupra careia si-a dat acordul īnaintea concilierii (putānd chiar accepta unele amendamente propuse de Parlament), actul se considera adoptat. Aceasta solutie a Consiliului nu opereaza decāt daca Parlamentul, īn termen de sase saptamāni de la data confirmarii de catre Consiliu, nu respinge textul cu votul majoritatii absolute a membrilor sai, īn caz contrar propunerea se considera ca nu a fost adoptata.
La 23 octombrie 1993, Consiliul, Parlamentul si Comisia au adoptat un acord interinstitutional referitor la comitetul de conciliere, stabilind modalitatile de lucru ale acestuia.
Prin tratatul de la Amsterdam s-au introdus dispozitii de simplificare a procedurii de codecizie, adoptarea actului putāndu-se face de catre Consiliu, daca Parlamentul nu prezinta amendamente sau daca este de acord cu toate amendamentele aduse de Parlament.
Daca nu este de acord cu toate aceste amendamente sau doreste chiar el sa modifice propunerea Comisiei, Consiliul adopta o pozitie comuna, care este transmisa Parlamentului. Daca Parlamentul aproba īn mod expres pozitia comuna sau īn termen de trei luni nu se pronunta, se considera ca textul a fost adoptat, fara sa mai fie nevoie sa revina la Consiliu. Īn ipoteza īn care Parlamentul respinge, cu majoritatea absoluta, pozitia comuna se considera ca textul nu a fost adoptat. Daca propune amendamente, tot cu votul majoritatii absolute, acestea sunt prezentate Consiliului si Comisiei. De data aceasta Consiliul hotaraste cu votul majoritatii absolute asupra fiecarui amendament si cu votul unanim asupra celor cu privire la care Comisia a dat aviz negativ. Daca aproba toate amendamentele se considera ca actul a fost adoptat pe baza pozitiei comune amendate. Īn cazul īn care a aprobat numai o parte din amendamente, este convocat comitetul de conciliere, īn termen de sase saptamāni. Īn acelasi termen, comitetul adopta un proiect comun pe care īl prezinta Parlamentului si Consiliului. Atāt Parlamentul, cāt si Consiliul, īn termen de sase saptamāni pot adopta actul conform proiectului comun cu votul majoritatii sufragiilor exprimate, respectiv cu majoritatea calificata. Daca nu se poate adopta un proiect comun de catre comitetul de conciliere sau cānd, desi s-a adoptat un asemenea proiect, el nu este aprobat de Consiliu si de Parlament sau numai de unul din acestea, propunerea este respinsa definitiv.
Se poate constata ca, potrivit tratatului de la Amsterdam, este eliminata cea de a treia lectura īn care Consiliul, cānd comitetul de conciliere nu a adoptat un proiect comun, poate sa reia dialogul cu Parlamentul. Simplificarea procedurii a dus la posibilitatea adoptarii actului de catre Consiliu de la prima lectura a Parlamentului daca acesta nu formuleaza nici un amendament sau Daca, īn caz de amendamente, Consiliul le accepta pe toate. Īn ce priveste a doua lectura, Parlamentul poate respinge direct pozitia comuna a Consiliului fara sa fie nevoie de o amenintare cu respingerea care este susceptibila de a provoca īntrunirea comitetului de conciliere.
S-a aratat ca extinderea, chiar daca nu generalizarea, procedurii codeciziei (art. 189B C.E.) permite sa se identifice mai bine īn dreptul comunitar īn domeniul legislativ prin natura sa, rezultānd o neta ameliorare a sistemului ierarhizarii normelor, deoarece actele adoptate prin codecizie beneficiaza de o dubla legitimitate, putānd fi calificate legi.
Prin tratatul de la Amsterdam s-au realizat trei ameliorari notabile īn privinta Parlamentului: a) simplificarea procedurii legislative; b) extensia procedurii codeciziei, care īn mod progresiv devine principala procedura legislativa comunitara; si c) simplificarea relativa a acesteia. Tratatul face sa se reduca rolul procedurii de cooperare, ea ramānd sa fie aplicata numai īn cadrul Uniunii economice si monetare. Aceasta reducere a ariei procedurii cooperarii constituie un progres, deoarece domeniile īn care s-a aplicat trec la procedura codeciziei (transporturi, coeziune economica si sociala), iar pe de alta parte, īn domenii noi de competenta comunitara se aplica procedura prevazuta la art.189B C.E. (politica locurilor de munca, politica sociala, sanatatea publica, īn privinta masurilor sanitare si fitosanitare, lupta īmpotriva fraudelor la bugetul comunitar).
AVIZUL CONFORM
Avizul conform, introdus prin Actul Unic, reprezinta acordul Parlamentului cu privire la proiectul unui act, care i s-a prezentat. Īn privinta efectelor pe care le produce, avizul conform al Parlamentului European da posibilitatea Consiliului sa adopte actul comunitar. Daca Parlamentul nu emite avizul conform sau īsi manifesta prin vot opozitia fata de propunerea prezentata, Consiliul nu poate adopta actul. Astfel, potrivit tratatului C.E. avizul conform al Parlamentului este necesar īn sase domenii:
1. art.8A C.E. prevede avizul conform pentru adoptarea de catre Consiliu a actelor comunitare īn domeniul liberei concurente si a dreptului de sedere al cetatenilor europeni pe teritoriul statelor membre;
2. īn situatia īn care Consiliul acorda Bancii Centrale Europene unele misiuni specifice (art. 105 paragraful 6 ) precum si īn vederea modificarii de catre Consiliu a statutelor Sistemului european al Bancilor Centrale si Bancii Centrale Europene;
3. īn domeniul reformei fondurilor structurale, Consiliul poate stabili masuri privind misiunile, obiectivele prioritare si organizarea lor, pe baza propunerii Comisiei si a avizului conform al Parlamentului, dupa consultarea Comitetului economic si social;
4. art. 138 C.E. stabileste ca este nevoie de avizul conform pentru stabilirea unui proiect referitor la alegerile, pe baza unei proceduri uniforme, pentru Parlamentul European;
5. pentru īncheierea de catre Consiliu a acordurilor internationale, a acordurilor care au implicatii bugetare importante, precum si a acelora care implica modificarea unui act adoptat potrivit procedurii stabilite de art.189B C.E.;
6. īncheierea acordurilor de aderare si de asociere la Uniunea Europeana (art. OU.E.).
Īn vederea emiterii avizului conform, Parlamentul se pronunta pe baza unui raport īntocmit de comisia competenta, prin care se propune Parlamentului sa adopte sau sa respinga proiectul rezolutiei. Nu se admit amendamente din partea Parlamentului. Potrivit art. 80 din regulamentul Parlamentului, comisia competenta poate decide, īn vederea favorizarii unui rezultat pozitiv al procedurii, sa prezinte Parlamentului un raport interimar cu propunere de adoptare a unei rezolutii care sa cuprinda recomandari privind modificarea sau punerea īn aplicare a propunerii respective. Daca Parlamentul adopta o recomandare cu aceeasi majoritate ca cea necesara pentru avizul conform, presedintele cere deschiderea procedurii de concertare cu Consiliul . Apoi, comisia competenta elaboreaza, pe baza rezultatelor concertarii cu Consiliul, recomandarea finala referitoare la avizul conform al Parlamentului.
Parlamentul poate, pe baza unui raport īntocmit de comisia competenta, sa adopte recomandari de care sa se tina seama īnainte de īncheierea tratatului de aderare a unui stat candidat la Uniunea Europeana. Recomandarile pot fi adoptate cu aceeasi majoritate ca si avizul conform, adica majoritatea absoluta a parlamentarilor europeni.Dupa emitere, avizul conform este publicat īn Jurnalul Oficial al Comunitatilor Europene.
Curtea de Justitie a stabilit, prin jurisprudenta sa, trei modalitati prin care Parlamentul poate actiona cu o cerere pentru a solicita respectarea procedurii avizului conform:
1. calea diligentei pentru altul, īn speta pentru Comisie care, potrivit tratatului, veghind la respectarea prerogativelor Parlamentului este īndreptatita sa introduca un recurs īn anulare, sau pentru orice persoana fizica sau morala (hotarārea din 27 septembrie 1998, īn cauza 302/87 Parlament /Consiliu);
2. calea interventiei indirecte, alaturi de un alt recurent sau īn baza art. 175
C.E.E., cānd Consiliul se abtine īn mod ilegal de a solicita avizul Parlamentului, desi, avea aceasta obligatie;
3. calea actiunii īn anulare īn scopul apararii prerogativelor sale (hotarārea din 22 mai 1990 īn cauza 70/80, Parlament / Consiliu).
Īn stadiul actual al dreptului comunitar, aplicarea avizului conform este limitata de prevederile Actului Unic si tratatului asupra Uniunii Europene la cāteva domenii stabilite.
Existenta mai multor forme de interventie a Parlamentului īn activitatea legislativa, poate determina uneori Consiliul sa aleaga o procedura īn care rolul Parlamentului este mai redus, pentru a nu īntāmpina dificultati la adoptarea unui anumit act. De pilda, īn hotarārea din 11 iunie 1991 (din cauza 300/89 Comisia /Consiliu) īn legatura cu directiva "Seveso" din domeniul protectiei mediului īnconjurator, Curtea de Justitie a stabilit ca aceasta ar fi trebuit sa fi fost adoptata īn temeiul art.100A, care prevede doar procedura consultarii.
Concluzionānd, se poate sustine ca rolul Parlamentului European īn procesul legislativ a crescut, dar el īnca nu se manifesta īn mod uniform. Astfel:
1. Sunt domenii importante din competenta comunitara īn care Parlamentul European nu intervine īn nici un fel: - securitatea sociala a muncitorilor imigranti (art.51C.E.), libera circulatie a capitalurilor (art. 69, 70 si 73C C.E.), regulile interne legate de materia comerciala, comuna (art.112, 113 C.E.);
2. Consultarea ocupa un loc destul de īntins: - regulile īn domeniul politicii agricole comune (art.43 C.E.), dreptul de stabilire a activitatilor nesalariate (art 57 paragraful 2 C.E.9, regulile generale īn materia prestarilor de servicii (art. 63 C.E.), regulile generale īn materia concurentei, inclusiv ajutoarele īn acest domeniu (art.87, 94 C.E.), armonizarea regulilor fiscale 8art. 99 C.E.), politica de vize (art. 100C C.E.), reforma fondurilor structurale (art. 130D ), etc.
3. Procedura cooperarii este folosita īn domenii diferite, tratatul de la Maastricht largindu-le: transporturi (art. 75), politica sociala (art.118A), formarea profesionala (art.127A), etc (īn perspectiva ratificarii tratatului de la Amsterdam, se va aplica doar īn domeniul Uniunii economice si monetare)
4. Procedura codeciziei are īnca un cāmp limitat de aplicare, (armonizarea prevederilor privind piata interna- art.100A, regulile privind circulatia muncitorilor - art.49 C.E., regulile privind dreptul de stabilire - art 54, 56 paragraful 2, etc), dar va deveni principala procedura legislativa, o data cu intrarea īn vigoare a tratatului de la Amsterdam; 30
5. Avizul conform se aplica la cele sase domenii prevazute de Actul Unic si tratatul de la Maastricht.
7. ABSENŢA INTERVENŢIEI PARLAMENTULUI
La nivel comunitar sunt domenii de competenta legislativa a Consiliului īn care acesta poate legifera - īn baza unei proceduri de vot diferite - fara a fi necesara interventia Parlamentului . Aceste domenii sunt :
a) domeniul comercial comun, domeniul transporturilor maritime si aeriene, domeniul liberei circulatii a capitalurilor, modificarea autonoma a tarifului vamal comun, actiuni urgente īn materie de vize, īn care Consiliul decide cu majoritate calificata;
b) domeniul culturii, acordurile internationale, īn care Consiliul decide īn unanimitate.
|
