Asii spionajului romanesc
Istoria serviciilor secrete, de la Sectia a II-a a lui Cuza, pina la SSI si Securitate, e legata de razboaiele din Europa
Nimic in aceasta
lume nu este mai bine inradacinat in practica natiunilor, a epocilor si a
civilizatiilor decit spionajul. Dupa prostitutie, spionajul este cea mai veche
meserie din lume. Vechimea acestei profesii este data chiar de Cartea Cartilor,
Biblia. In Scriptura, Dumnezeu i-a spus lui Moise: "Sa chemi 12 oameni din cele
12 triburi si sa-i trimiti sa recunoasca Tara Canaan pe care ti-o daruiesc
tie". Au fost primii spioni biblici, cei carora Creatorul le-a dat misiunea sa
mearga pentru "a privi oamenii si a afla de sint mari, puternici sau slabi, de
pamintul e roditor sau sarac".
Politologi si istorici renumiti au demonstrat ca serviciile secrete sint vitale
pentru un stat, insa atunci cind aceste uriase institutii de tras cu urechea si
spionat pina in cele mai adinci colturi ale societatii si sufletului omenesc -
"ochii si urechile poporului" - se pun in slujba politicului, rezultatele sint
dezastruoase. Inregimentate, ele devin surse de teroare, represiune, santaj,
rafuieli patimase, coruptie, politie politica, generind regimuri totalitare.
Cum trecutul nu este niciodata mort, va propunem o incursiune in lumea
spionajului romanesc, a "frontului invizibile", mai exact a serviciilor de
informatii oficiale de la inceputurile sale institutionalizate si pina la instaurarea
comunismului in Romania.
Cuza si primul serviciu secret
Primele structuri informative institutionalizate, cu
caracter militar, au aparut o data cu organizarea armatei romane moderne, dupa
Unirea Principatelor. Data de referinta este 12 noiembrie 1859, cind Alexandru
Ioan Cuza, prin Inalt ordin de zi nr. 83, a infiintat Statul Major General al
Armatei, in componenta caruia se afla si Sectia a II-a, primul serviciu de
informatii al armate 444t1922e i romane, condus de sublocotenentul Gheorghe Slaniceanu. A.I.
Cuza a avut si propriul sau serviciu secret condus de maiorul Cezar Librecht,
director general al postelor si telegrafelor.
Razboiul de Independenta a
demonstrat ca activitatile de culegere a datelor nu au corespuns asteptarilor,
astfel ca, o data cu infiintarea Scolii Superioare de Razboi, in 1889 s-a
introdus si un curs de specialitate - "Serviciul informatiilor". Cu toate
acestea, pina la razboiul balcanic din 1913, armata romana nu a dispus de un
serviciu de informatii propriu-zis. Parlamentul Romaniei a elaborat, in
ianuarie 1913, Legea Spionajului in timp de pace, promulgata imediat de regele
Carol I, lege care stabilea insa sanctiuni extrem de blinde pentru spioni:
inchisoarea corectionala de la 1 la 5 ani sau amenda de la 500 la 5.000 lei.
Palavrageala romaneasca
In perioada primului razboi mondial, serviciile de informatii romanesti au demonstrat mari carente, iar "patriotismul nu a exclus slabiciunile sau vulnerabilitatile", dupa cum observa dr. Cristian Troncota, unul dintre cei mai avizati istorici ai serviciilor de informatii. Palavrageala tipica, timiditatea si ineficienta serviciilor de informatii au facut din Romania un rai ai agentilor trimisi de Puterile Centrale. Lucid, Nicolae Iorga a incercat sa traga un semnal de alarma, publicind in 1915 articolul "Cum ne luptam cu spionii". "Discutii asupra chestiunilor cu caracter strict secret se iscau in tramvaie, trenuri, locuri publice, se strigau in gura mare, peste tot locul, informatii la adresa armatei, armamentului, dotarii", nota in memoriile sale un agent austro-ungar. Sugestiv este modul in care un spion a aflat fara nici un efort intentiile Marelui Stat Major. "Calatoream spre Iasi intr-un compartiment cu un general si mai multi ofiteri romani. Crezind ca sint englez si ca nu stiu romaneste, generalul si ofiterii au inceput sa discute. Pentru a fi explicit, generalul a desenat pe harta aflata in peretele compartimentului zona de concentrare si directia de inaintare a unor armate pina in regiunea unde se vor intilni, si apoi, impreuna, vor inainta pina la Budapesta. Am continuat calatoria pina ofiterii au coborit, si am smuls harta din perete".
Mihail Moruzov - lipoveanul nascut pentru spionaj
O experienta
deosebita in domeniul informatiilor o costituie asa-numitul "Serviciu de
informatii al Deltei", condus de Mihail Moruzov, care avea un efectiv putin
numeros, agenti experimentati, bine acoperiti. Pina la sfirsitul razboiului,
din 178 de spioni trimisi in liniile romanesti, 156 au fost prinsi, printre
care si colonelul Friederich von Mayer, seful informatiilor germane in
Dobrogea. "Inamicul nu a distrus nici un depozit de munitii, aprovizionare sau
case", demonstrind valoarea lui Moruzov pe "frontul invizibil". Aproape
incredibil, Moruzov a reusit chiar sa devina comandantul unor contingente ale
Armatei Rosii, care ulterior au fost dizolvate. Tot el a negociat sa aranjeze
cumpararea cu doua milioane lei a flotei ruse de pe Dunare si Marea Neagra,
insa reizbucnirea luptelor a impiedicat definitivarea afacerii. O alta
realizare o reprezinta "afacerea rublelor", in care sovietele incercau sa
introduca in
Mihail Moruzov s-a nascut la 8
noiembrie 1887, in comuna Zebil din judetul Tulcea. Familia sa se tragea din
cazacii zaporojeni, refugiati in Romania, iar tatal sau, Simion Moruzov, a fost
preot timp de 40 de ani la biserica rusa din Tulcea. A absolvit doar trei clase
de liceu, insa cert este, dupa cum au marturisit atit corifeii, dar si
detractorii sai, ca Moruzov era nascut pentru munca de informatii. Vorbea la
perfectie ucraineana, bulgara, turca si tatara. A inceput in 1909, ca agent
special in Directia Generala a Politiilor si a trecut prin toate treptele
ierarhice, ajungind in 1917 in fruntea "Serviciului de informatii al Deltei".
Dupa razboi, Marele Stat Major a constatat ca militarii au putina libertate de
miscare si s-a pus problema crearii unui serviciu secret paralel, cu angajati
civili. Consiliul Superior de Aparare a Tarii a aprobat, iar pe 1 mai 1925, in
fruntea acestui serviciu denumit "Serviciul Secret de Informatii" a fost numit
Mihail Moruzov. Serviciul de informatii al armate 444t1922e i si-a urmat cursul sau, iar
SSI a functionat doar nominal sub tutela Marelui Stat Major.
In slujba Regelui
Serviciul a fost condus cu o mina de fier de Moruzov, insa dupa 1930, seful si
"parintele" sau s-a amestecat in jocurile politice dubioase patronate de Regele
Carol al II-lea si a intrat in conflict cu Ion Antonescu, furnizindu-i
suveranului documente asa-zis compromitatoare, conform carora generalul ar fi
fost bigam sau ca mama acestuia a patronat un casa de toleranta. Cercetatori
precum Cristian Troncota il considera un as al spionajului romanesc, dar din
pacate actiunile sale nu au putut impiedica dezastrul Romaniei din 1940, cind
tara a fost destramata. In ultimii doi ani de activitate a incercat o schimbare
a orientarii SSI, prin contacte realizate cu amiralul Wilhelm Canaris, seful
spionajului militar german. In septembrie 1940, este arestat in timp ce se
intorcea de la Venetia si incarcerat la Jilava de noul regim al generalului
Antonescu. Nu a f
Eugen Cristescu, omul lui Antonescu
Cel numit de
Antonescu la data pe 15 noiembrie 1940 in fruntea SSI, organism trecut in
subordinea Presedintiei Consiliului de Ministri, a fost Eugen Cristescu. Noul
director absolvise seminarul teologic din Iasi si era jurist de profesie. A
fost avansat treptat pina la functia de director in Directia Generala a
Politiei, remarcindu-se prin modul in care a combatut miscarea legionara. Eugen
Cristescu a reusit performanta de nu implica institutia in politica. A introdus
o ordine financiara stricta si a protejat cadrele prin reguli aspre, fiind
"complet interzis ca un salariat sa se intereseze de situatia celuilalt".
Din cauza ca tara se afla in razboi, SSI-ul reorganizat de Cristescu s-a
orientat in principal asupra Rusiei Sovietice, dar si impotriva partidului
comunist si miscarii legionare. SSI-ul a avut de luptat si cu cele 11
organizatii de spionaj germane care activau in Romania, cu cele maghiare si
bulgare. Important de semnalat este ca pe 23 august 1944, din cei circa 1.000
membri ai Partidului Comunist, mai mult de jumatate erau informatori ai
serviciilor secrete, printre acestia numarindu-se si lideri marcanti ca Emil
Bodnaras. SSI si-a facut datoria, reusind sa culeaga informatii de peste Prut,
dar si sa transmita conducerii statului avertismente asupra imensului potential
militar si economic al URSS. Una dintre marile realizari a SSI a reprezentat-o
aflarea datei raidului american asupra Ploiestiului - 1 august 1943 -, cu o
saptamina inainte ca acesta sa aiba loc.
Dans pe muchie de cutit
Desi loial aliatilor germani, la ordinul lui Antonescu, SSI a incercat
scoaterea tarii din razboi, ajutindu-se de seful masoneriei, Jean Pangal, de
Grigore Gafencu, fost ministru de externe si multi altii.
Retelele americane, engleze, dar si opozitia au fost nu doar tolerate, ci
protejate, nefiind predate germanilor, desi Hitler ii marturisea lui Antonescu ca
un om ca Iuliu Maniu ar fi fost de mult spinzurat in Germania. Intre anii
1943-1944, SSI a facut un adevarat dans pe muchie de cutit, protejindu-i si pe
liderii comunisti: Petru Groza, Ioan Gh. Maurer, Mihai Beniuc (chiar angajat in
SSI pentru a nu fi trimis pe front). Printre agentii SSI s-au numarat
cintareata Maria Tanase, scriitorul Zaharia Stancu si multe alte personalitati
a caror activitate e greu de reconstituit, intrucit in arhiva SSI nu exista
nici un dosar de informator din perioada 1928-1944, pur si simplu pentru ca SSI
nu intocmea dosare.
Dupa 23 august 1944, Eugen Cristescu a distrus mai multe dosare, apoi s-a
refugiat cu o mare parte din arhiva sa in comuna Bughea, din judetul Muscel,
unde a si fost arestat, pe 24 septembrie 1944. Transportat in Rusia Sovietica,
a fost anchetat indelung, iar in 1946 - condamnat la moarte. Prin decret regal,
si la interventia lui Lucretiu Patrascanu, pedeapsa i-a fost comutata in munca
silnica pe viata. Oficial, a decedat pe 12 iunie 1950, in Penitenciarul Vacaresti,
desi mai multe persoane afirma ca l-au vazut in libertate si pe deplin sanatos,
existind banuiala ca el a fost folosit, sub un alt nume, de catre comunisti,
pina prin anii '60. Atita lucru stiau si comunistii, afirmau mai multi
istorici: ca un sef de servicii secrete nu se ucide niciodata, avind in vedere
ca intotdeauna mai are cite ceva de marturisit.
Sub ocupatia sovietica, dupa citeva zbateri, SSI-ul si-a dat obstescul sfirsit.
O data cu independenta tarii, murea cel mai important serviciu civil de
informatii al Romaniei. Pe 30 august 1948, prin Decretul nr. 221 si sub
coordonarea consilierilor sovietici lua fiinta Directia Generala a Securitatii
Poporului (G.G.S.P.). Incepea lunga noapte a represiunii...
|
