Aspecte teoretice privind societatea politica si societatea civila
Societatea politica si societatea civila constituie categorii de baza ale politologiei, având o importanta mare în problemele organizarii si conducerii democratice a societatii, în special, si functionarii ei, în general. Raportul dintre societatea politica si societatea civila exprima, în mare masura, gradul de democratizare a societatii s 212b15c i responsabilitatilor cetatenilor ei.
Preocuparile teoretice cu privire la societatea politica si societatea civila sunt prezentate în gândirea învatatilor din antichitate. Astfel, Democrit, sofistii, Socrate, Platon, Aristotel aratau ca societatea trebuie sa fie condusa de o grupare de initiati, de întelepti cu competenta profesionala si conduita morala, care sa exercite conducerea politica având consimtamântul cetatenilor.
În mod expres, însa, acest lucru îl gasim la Ch. Montesquieu, care vorbeste, în lucrarea sa "Despre spiritul legilor", ca societatea civila exista în mod autonom de societatea politica si ca ea controleaza statul si puterile sale distincte. Totodata, el precizeaza ca legile sunt obligatorii, ele fiind "raporturi necesare ce deriva din natura lucrurilor" si urmaresc reglementarea raporturilor dintre cetateni si guvernanti. De asemenea, Montesquieu subliniaza si rolul societatii politice asupra societatii civile, care defineste libertatea "despre dreptul de a face ceea ce îngaduie legile"[1]). Observam aici însa o tendinta a societatii politice de a-si subordona societatea civila. J.J. Rousseau, în cunoscuta lucrare "Contractul social", a acreditat ideea raporturilor contractuale între conducatori si condusi, respectiv între societatea politica si societatea civila. În Declaratia drepturilor omului si ale cetateanului (1789) se subliniaza ca societatea civila, înteleasa ca o comunitate de oameni liberi si egali, exista înaintea autoritatii de stat, si ca puterea de stat se fundamenteaza pe consensul poporului, pe contractul social. În acest document, un semnificativ rol a fost rezervat opiniei publice, aceasta fiind "vointa colectiva" ce confera legitimitate activitatii politice[2]).
Deci, la începutul epocii moderne, în timpul revolutiilor burgheze cât si în etapele care au urmat, problema delimitarii sau a raportului dintre societatea politica si societatea civila a detinut un loc prioritar, aducându-se clarificari necesare atât conceptelor celor doua societati, politica si civila, raporturilor dintre ele, cât si rolului lor în viata sociala. În multe cazuri, însa, cele doua concepte nu apar formulate cu suficienta claritate în lucrarile diferitilor gânditori.
Au existat autori care au conturat tendinta de topire a sferei societatii civile în aceea a vietii de stat" sau a societatii politice. De exemplu, la John Locke, conceptul de "societate civila" se identifica cu statul, pe care îl denumeste "stat civil". Nici Immanuel Kant si nici Johan Fichte nu au recunoscut existenta unei societati civile, confundându-o cu societatea politica. În conceptia lui Kant, "statul civil" este sinonim cu "statul politic". Considerând, pe buna dreptate, ca societatea civila este o creatie a lumii moderne, Fr. Hegel o defineste ca fiind "diferenta care intervine între familii si stat"[3]). În scrierile sale se observa ca termenul de societate civila este distinct de cel de societatea politica. Statul, ca element situat în afara esentei societatii civile, mai are si alte mijloace pentru impunerea intereselor sale împotriva societatii civile: "politia", "tribunalele", "administratia" etc. În timp ce statul, remarca Hegel, este reprezentantul intereselor generale, societatea civila pune în primul plan cetateanul, omul liber si interesele particulare. În conceptia lui Jacques Maritain, societatea civila, desi este autonoma în raport cu societatea politica, are o functie integratoare între familie si societatea politica, cuprinzând o pluritate de grupuri, asociatii, organisme autonome.
Contributii la clarificarea conceptului de "societate civila" a adus si Charles Alexis de Tocqueville, considerat de Marcel Prélot primul politolog modern, un "Montesquieu" al secolului XIX. Într-una din lucrarile sale reprezentative "De la democratie en Amerique" (Democratia în America), Tocqueville consemneaza ca americanii se asociaza, formeaza în chip spontan si natural asociatii voluntare. Este vorba de asociatii care nu sunt subordonate statului si care, în viziunea autorului, reprezinta contrapartea puterii guvernamentale[4]).
Machiavelli, în lucrarea "Principele", subliniaza si el diferenta dintre societatea politica si societatea civila. Cetatea, în conceptia autorului, se împarte în popor si organismele sale sociale, si societatea politica, "cei mari". Aceste doua grupuri sunt caracterizate prin aspiratii fundamental opuse: poporul nu vrea sa fie oprimat si, pentru aceasta, se foloseste de sistemul de organisme ale societatii civile; cei mari vor sa oprime poporul si, pentru aceasta, se folosesc de organismele societatii politice. Unitatea dintre cele doua societati se poate realiza sub conducerea unui principe luminat, care sa se sprijine pe popor împotriva acelora ce vor sa-l subjuge[5]).
Din nevoile de functionare si dezvoltare a societatii civile se naste societatea politica, cu sarcini de organizare si conducere a societatii, în scopul slujirii intereselor tuturor.
[1])Ch. Montesquieu, Despre spiritul legilor, Editura stiinŰific|, Bucuresti, 1964, cartea CI, cap. III, p. 193
[2])B. Geremek, Civil society - The end now în Journal of democracy, aprilie 1992, p. 3-13
[3])G.W.Fr. Hegel, Principiile filosofiei dreptului, Editura Academiei, 1963, p. 216
[4])Al de Tocqueville, Despre democraŰie în America, Editura Humanitas, 1992, cap. V, p. 105-114
[5])Machiavelli, Principele, Editura stiinŰific|, 1960, cap. IX
|
