Autoritatea politica - concept, trasaturi
Īn exercitarea rolului sau īn cadrul societatii, puterea politica utilizeaza o serie de mijloace economice, sociale, politice, ideologice, folosind fie metoda convingerii, fie pe cea de constrāngere pentru a-si impune propria vointa.
Capacitatea puterii de a-si impune vointa sa īn societate printr-o diversitate de mijloace, pentru a-i asigura stabilit 858i81i atea si functionalitatea, constituie autoritatea politica.
Autoritatea politica este o ipostaza a puterii politice reprezentānd modalitatea concreta de manifestare a puterii.
Forta puterii politice este cu atāt mai mare cu cāt autoritatea politica se realizeaza, mai ales, prin convingere, prin adeziunea maselor la activitatea puterii politice. Asadar, adevarata autoritate politica este aceea prin care puterea se impune preponderent prin convingere. Cea mai simpla definitie a autoritatii politice ar putea fi capacitatea puterii de a obtine ascultare fara constrāngere. Concludent īn aceasta directie este faptul ca īnsusi cuvāntul de "autoritate" provine de la latinescul "auctoritas" - forta de convingere, desemnānd capacitatea unor persoane, grupuri de persoane sau institutii de a obtine, īn virtutea unor calitati sau īmputerniciri, respect si ascultare fata de actiunile promovate. Stabilitatea societatii este legata īn mod direct de forta puterii ca autoritate politica. Īn vorbirea curenta, cānd ne referim la putere politica avem, de fapt, īn vedere autoritatile politice, īntrucāt autoritatea politica este modul concret de manifestare a puterii, un alter ego al acesteia.
Cu alte cuvinte, autoritatea politica este ipostaza puterii cānd se bazeaza pe forta argumentelor, si nu pe argumentul fortei. De fapt, orice putere politica, atunci cānd are ca suport numai forta, īsi pierde treptat autoritatea, ceea ce marcheaza momentul declinului, realitate care duce inevitabil, mai devreme sau mai tārziu, la pieirea sa. Indiferent de contextul īn care se exercita, sensul central al autoritatii este acela de a fi un fenomen politic, o ipostaza a puterii. "Puterea", afirma R. Bierstedt, "este cea care confera autoritate unui ordin, dar o putere autorizata, institutionalizata"[1]).
Autoritatea politica, fiind un drept recunoscut puterii, este expresia unor relatii sociale si se distinge de celelalte forme de autoritate prin modalitatile sale de constituire, cauzele aparitiei, functia speciala si aria de manifestare - societatea globala. O trasatura caracteristica a autoritatii o reprezinta prezenta acesteia īn cadrul oricarei organizari sociale, inclusiv al celei politice. Dupa cum observa Petre Andrei īn lucrarea "Sociologia generala", elementul fundamental care serveste drept reglator al relatiilor dintre indivizi este o autoritate cu forme si aspecte foarte diferite, dupa gradul de dezvoltare a societatii.
Aprofundānd relatia de autoritate politica, P. Andrei considera ca aceasta are o mare influenta asupra oamenilor si un mare rol īn organizarea sociala. "Autoritatea politica - scrie el - indiferent daca este o persoana sau sunt mai multe, are cāteva caracteristici care o deosebesc de cea religioasa si prin care ea īsi poate īndeplini rolul sau. Autoritatea politica, īn primul rānd, are putere de constrāngere exterioara, recurgānd chiar la mijloace brutale si putānd neglija cu totul conceptiile si vointa proprie a unui individ atunci cānd sunt īn joc interesele tuturor"[2]). Asadar, autoritatea politica, pe lānga puterea de convingere care trebuie sa fie determinanta, are si putere de constrāngere īndreptata īmpotriva actelor antisociale si antinationale.
Experienta arata ca autoritatea politica nu este nelimitata. Ea se schimba daca vine īn conflict cu vointa majoritatii, pentru ca autoritatea care īnabusa personalitatea omului nu poate duce decāt la declin, mai ales, spiritual, moral si deci nu poate fi de durata. Astfel, autoritatea politica apare ca vointa grupurilor sociale aflate la conducere, vointa extinsa la scara societatii globale, fiind prezentata ca "vointa a tuturor", deci legitima. Prin urmare, autoritatea politica se refera la cadrul institutional īn care folosirea puterii politice este organizata si legitima.
[1])R. Bierstedt, Power and Progress, Essay on Sociological Theory, New York, McGraw Hill, 1975, p. 235
[2])Petre Andrei, Sociologie general|, Bucuresti, Editura Academiei, 1970, p. 356
|
