CAMPANIILE ELECTORALE
Obiective, strategii si mijloace de desfăsurare a campaniilor electorale. Campaniile
electorale sau "functia" electorală - activităti politice inerente ori de câte ori se încheie un ciclu de
guvernare, o legislatură, la termenele prevăzute de constitutie sau cu anticipatie -îsi pun
substantial amprenta asupra modului în care partidele "cuceresc" alegătorii, preconditie a preluării
si exercitării puterii politice.
Studiul sistematic a1 comporta.mentului partidelor în vederea alegerilor si fată de evolutiile -
naturale sau dirijate - ale atitudinilor cetătenilor cu drept de vot a debutat, însă, la începutul
secolului al XX- lea, iar în anii imediat următori celui de-a1 doilea război mondi-al s-a cristalizat
într-o disciplină stiintifică, denurnită initial geografie electorală, iar ulterior sociologie
electorală. Sociologia electorală si-a deplasat treptat centrul de interes de la simpla descriere si
localizare a distributiilor si tendintelor politice ale corpului electoral spre anticiparea, cât mai
exactă, a optiunilor alegătorilor cu prilejul fiecărei consultări si spre identificarea factorilor care le
determînă.
In perioadele electora1e, partidele îsji intensifică 1a. maxim activi- tatea si, printr-o gamă variată
de mijloace, încearcă să influenteze viata politică, în general, ss comportamentul diverselor grupări
ale populatiei, în special. Actul electoral - prin care un cetătean votează în favoarea unui candidat
sau a unor candidati apartinând unuia sau unor partide anume - reprezintă un gest civic persona1.
Totusi, deplasarea spre cabina de vot si optiunea fiecărui îndivid nu mai con-stituie decât într-o
măsură diminuată rezultatul unor evaluări ss decizii proprii, fiindcă alegătorii suportă efectele
constante ale unor conditionări de tip colectiv, exercitate asupra lor prin intermediul mijloacelor
modeme de comunicare si persuasiune si al sondajelor de opinie.
Campaniile electorale sunt inaugurate prin lansarea de către par-tide a programelor, prin
stabilirea de aliante si prin alcătuirea listelor de candidati. Selectionarea candidatilor si, mai cu
seamă, deter- minarea ordinii lor de prezentare reprezintă o prerogativă cu atât mai importantă cu cât
sistemul de votare pe bază de ljstă avantajează net candidatii plasati cel mai bine, ma.i în fată. De
ace ea, primele locuri, asa- zisele "ordine de utilitate", al căror număr corespunde celui al
mandatelor obtinute la alegerile precedente, sunt cele mai căutate si mai disputate.
Activitatea cea mai intensă, mai vizibilă si mai costisitoare din caxnpania electorală - atât
pentru alegerile legislative si prezidentiale, cât si pentru cele locale - este consacrată, timp de
câteva săptâmâni, clifuzării programelor si prezentării c andidatilor. Actiunile orgain78 Frensor
Gorgull, La sociologie ilectorale (France), âpud Georges Gurvitch,
Traiti de sociologie, tome 11, PUF, Paris, 1963, p. 46.
zate, deosebit de curate, sunt dirijate de specialisti în relatiile cu pu-blicul si de consilieri politici. În
acest interval, cetătenii cu drept de vot iau cunostintă de programele ss intentiile partidelor, de
bilantul fortelor de guvemare, încercând să-si formeze o imagine despre fiecare fortă poljtică si să- si
contureze intentiile de vot. In această perioadă, mitingurile si reuniunile politice sunt frecvente, dar
tele-viziunea, radio-ul ss presa scrisă sunt acelea care orientează optiunea alegătorului.
Mijloacele moderne de comunicare - televiziunea, presa scrisă, radio-ul, cinematograful - sj,
sub putemica lor influentă, ce le "cla-sice" - mitingurile, afisele, reuniunile s.a. - reprezintă
canale ce întăresc si "apropie" legăturile dîntre partide si conducătorii acestora, pe de o parte, si
fortele sociale din rândurile cărora îsi recrutează suportul electoral, pe de altă parte. Toate acestea,
în conformitate cu reglementările legale din fiecare tară, transmit publicului, cu o anu-mită
frecventă, mesajele provenind de 1a. diverse partide si oferă o anumită imagine despre fiecare
partid, despre raporturile dintre par-tide. Astfel, mijloacele moderne de comunicare contribuie la
sta-bilirea puterii electorale si parlamentare a fiecărui partid si la conturarea destinului
fiecăruia în viata politică.
Pentru a obtine o im agine mai nuantată despre modul în care mijloacele moderne de comunicare
se implică, în prezent, ca factori
si influentei
importanti în evolutia rolului , , ftecărui partid în societate,
vom urmări, pe scurt, în ce măsură fiecare dintre a.cestea este capabil sa. răspundă nevoilor
partidelor de a transmite fortelor sociale mesaje social-politice sj de a diri ja atitudinile si optiunile
politice.
Televiziunea s-a impus în ultimele decenii ca mijlocul cel mai apt si. satisfacă diverse trebuinte
ale partidelor si să tină la curent cetătenii cu problemele mari ale momentului. Statutul privilegiat al
televiziunii în domeniul comunicatiei politice, de releu între partide, între acestea si celelalte in
stitutii social-politice, între partide si elec -torat este explica.t prin mai multe cauze. Totusi,
principalul element care îi oferă posibilita.tea de a beneficia de o atractie la public mai mare decât a
celorlalte mijloace de comuncare tine de faptul că ea. "stie" în general cel mai bine să răspundă
asteptări1or tuturora., transmitând informatii si imagini. Televiziunea este net avanta.ja.tă de faptul
că trăim în "era imaginilor", a impresiilor mereu noi care
modelează gândirea colectivă si ind ividua1ă, care afectează opiniile colective si individuale despre
oameni, despre lumea înconjurătoare. Aparitia principalilor conducători de partide pe micul ecran
oferă majoritătii populatiei posibilitatea nu de a- i cunoaste, ci de a- i vedea.
Sansa de "a aduce" cadrele partidelor în locuinta fiecăruia pentru a participa la dezbateri, 1a. mese
rotunde, pentru a răspunde 1a întrebări constituie un avantaj exclusiv al "micului ecran" . Ziarele,
de pildă, pot să arate, prin intermediul fotografiilor, aceste cadre, dar nu în actiune, nu în miscare,
iar radio-ul le poa.te reproduce doa.r vocea.
Capacitatea emisiunilor de televiziune de a determina oamenii să urmărească si să urmeze
preocupările partidelor, sprijinindu-le în alegeri, abilitatea de a transmite precis aceleasi gânduri,
aceleasi tipare întregii natiuni, în fiecare zi, avantajează partidele mari. Prin aceasta, "micul ecran"
tînde să-si asume functii conservatoare, de "atestare" a legitimitătii partidelor puternice. Telepresa
explică oamenilor realitatea dintr-o perspectivă unilaterală, limitându-se la ceea ce spun si la ceea
ce evită să spună reprezentantii partidelor în cauză. Golul pe care ea. îl creează în comunicatia
politică, indispen-sabilă în relatiile partidelor cu cetătenii, este acoperit într-o anumită măsură de
alte mijloace, care astfel îsi me ntin sau recâstigă importanta: ziarele.
Presa scrisă joacă un rol deosebit în difuzarea principalelor pre-ocupări ale partidelor în largi
sectoare ale populatiei. Ziarele sunt considerate mijloace excelente pentru a transmite informatii
genera.le, pentru a tine anumite categorii sociale sub un anumit "control" politic, pentru a insera
periodic - cu deosebită întensitate în cam-paniile electorale - dezbateri politice, pentru a trece în
revistă princi-palele puncte programatice sau liniile directoare de actiune ale unui partid sau ale
altuia. Ziarele au cea mai mare disponibilitate de a adopta o linie politici. si de a orienta informatiile
si mesajele social-politice în functie de preocupările fiecărui partid.
Comunicarea. realizată de partide prin scris este avantajată atât de progresele tehnicilor de
imprimare, de avântul instructiei publice, fiindcă numi.ruI cititorilor sporeste, cât si de faptul că ea
se a.dresează mai ales posibilitătilor de analiză si de judecată ale populatiei. Presa
Henri Piaget, La tilivision par cable commence demain, Librairie Plon, Paris, 1983, p.
scrisă, avâ nd un continut mai rational si mai intelectual decât tele- viziunea, - care se orientează
mai ales spre elemente de ordin afectiv
-, imprimă un stil propriu propagandei partidelor, ea punând accen-tul pe idei, pe aspecte
programatice, nu pe persoane sau personalităti din cadrul partidelor. Comunicarea scrisă, prin
presă ss carte, mai abstractă s în general, mai logică, se af1ă însă pusă oare-cum în discutie de avân
tul mijloacelor auditive, care relansează vocea în mesajul vorbit. Astfel, pa.rtidele au posib ilitatea să
se folosească atât de galaxia Gutenberg, cât si de galaxia Marconi.
Radio-ul, prima experientă a folosirii electronicii în comunicarea de masă, "a reabi1itat
cuvântul" si rolul vorbirii în activitatea par-tidelor, consacrată difuzărij ideilor ss programelor
proprii. Totodată, radio- ul a oferit fortelor politice si un puternic instrument de control social si de
persuasiune asupra electoratului. Tehnicile noi au permis renasterea unor forme vechi de informare,
anterioare imprimeriei. Mult timp, cuvântul, contactul direct cu oratorul au fost considerate
procedee depăsite, iar auditia părea că îsi pierduse din importantă în favoarea. lecturii. Radio-ul a
eliberat cuvântul de limitele de altădată si i-a conferit un rol substantial în comunicarea politică din
zilele noastre, în climatul de competitie dinire partide.
In societătile dezvo ltate, radio-ul este considerat un fel de "armă absolută" în via.ta politică,
deoarece permite însumarea relativ usoară a unei mari varietăti de mesaje, ce emană de la partide si
de la con-ducătorii acestora, precum si confruntarea diferitelor puncte de vedere politice.
Propaga.nda. prin radio a devenit, de asemenea, mai ales datorită tranzistorului, mult mai comodă si
mai ieftină decât prin intermediul altor canale moderne de comunicare.
Mijloacele auditive nu constituie monopolul unui partid sau al altuia, ci se află la dispozitia
diverselor curente politice si conducă-tori. Radio-ul favorizează cultivarea interesului pentru
politică în rân-durile unor categorii ale populatiei ce sunt mai putin atrase de pre-ocupările
partidelor de a-si difuza obiectivele prin tipărituri sau prin mijloace vizuale, mai scumpe.
Radioreceptorul stabileste raporturi directe, de la persoană la persoani., între lideri de partide si
ascultă-tori si deschide o nouă perspectivă în raporturile dintre partide cu
80 Roger-Gsrard Schwartzenberg, L'Etat spectacle. Essai sur et contre le "Star-System" en
politique, p.i58.
sirnpatizantii lor, deoarece acestia din urmă au sentimentul că urmăresc vocea "propriului
conducător" sau cred că se află în relatii "familiare" cu acesta. Vocea reprezintă unul dintre primele
elemente care stau la baza reactiilor de simpatie sau de adversitate fată de un necunoscut.
Mijloacele de masă ale comunicării si alte tehinci modeme, folosite intens în campaniile
electorale în ultimele decenii, constituie factori indispensabili pentru partide în eforturile lor de
influentare ss de plasare sub control a comportamentului politic al cetătenilor. Astfel, partidele
dispun de conditii favorabile pentru ca prin propa-gandă intensă si prin persuasiune să instituie o
relativă stabilizare a convingerilor politice ale electoratului. Convingerile intime ale cetăteanului si
posibilitatea acestuia de a evalua singur aprecieri si insormatii ce provin de la un partid sau altul
sunt totusi puse în discutie, în conditiile îrt care, în absenta constrângerilor fătise sau a violentei fizi
ce, mijloacele de comunicare exercită, prin persuasiune, adevărate presiuni asupra individului
Configuratia electoratului si încercări de tipologizare a alegă-torilor. Djstributja elect
oratului pe partide si dinamica acestuia de la
o confruntare electorală la a1ta oferă analizei interesante constatări ss concluzii în legătură cu
evolutia sistemului de partide si a întregii vieti politice dintr-o tară sau alta. Studiile de sociologie
electorală sau de sociologie politică urmăresc să evidentieze tendintele opiniilor politice si să
explice de ce acestea, înrădăcinate în structura societătii, persistă lungi perioade, uneori sub etichete
diferite, si/sau de ce, alte-ori, survin modificări în atitudjnile politice sj se conturează orientări noi.
In general, cercetărjle de profil, luând ca document de bază sta-tisticile electorale, compară
rezultatele alegerilor cu alte distributii statistice, în functie de criterij socio-profesionale,
demografice, emice, religioase, economice, inclusiv localizările pe principalele provincii jstorice ale
tării respective. Cu alte cuvinte, comparatiile urmăresc să stabilească o serje de corelatii între vot si
caracteristicile sociologice ale corpului electoral, influentate sau determirtate sj de particularitătile
de mediu ale regiunilor, zonelor geografice, unitătilor administrativ-teritoriale.
81 Jean-Mârie Cotteret, Claude Emeri, Les systemes ilectoraux, PUF, Paris,
1970, pg.84.
82 Georges Dupeux, La sociologie ilectorale (Pays ănglo-saxones), în Georges
Gurvitch, op.cit., pg.64-65.
Punctul de pornire al studjilor de sociologie electorală îl repre-zintă chiar faptele nemijlocite ale
scrutinului, precum participarea la vot, absentejsmul, orientarea votului în favoarea unei anumite
tendinte sau a unui anumit partid etc.. In temeiul acestora au fost for-
motivational sj
mula.te explicatii de tip cauzal, , , au fost propuse mai
multe scheme de tipologizare a electoratului.
Investigatiile întemei ate pe statistici1e electorale au evidentiat anu- mite "regularităti statistice"
si a.u corelat participarea 1a vot cu o serie de caracteristjci socio-culturale ale electoratului. În a.cest
sens, s-a subliniat ci.: participarea este mai puternică în cazul bărbatilor decât al femeilor, al
persoanelor de vârstă medie sau cu veinturi ridicate ori sigure, care sunt mai interesate de
exercitarea drepturilor de vot, decât necalifica.tii; tăranii legati de economia de piată participă mai
intens la vot decât tăranii a căror existentă este întemeiată pe economia închisă, arhaică; personalul
ocupat participă mai constant si maj substantial la vot decât cei ce a.u doar activităti casnice;
ca.tolicii si protestantii se prezintă în proportie mai mare la urne decât ortodocsii; femeile votează
mai frecvent si maj constant în favoarea partidelor de dreapta decât bărbatii, fiindcă ele se tem de
necunoscut si preferă statu-quo-u1; persoanele mai în vârstă îsi formează deprinderea de a da un vot
de tip conservativ, spre deosebire de tineri, care doresc ss încearcă schim-barea etc.. Asemenea
fenomene au fost explicate în două modalităti:
votul, ca posibilitate a cetăteanului de a influenta sj corecta politica guvemului, este determinat de
anumite interese ale a1egătorului, de constiinta acestuia cu privire la consecintele posibile asupra
asteptărilor sale din partea unui partid sau a. altuia; votul se constituie din ce în ce mai mult într-un
răspuns a1 individului la presiuni concentrice exercitate asupra sa de diverse grupări sociale sau
asociatii, de sis-temul de comunicatie si transmitere a informatii lor, care- l "conving"
si
pe alegător de importanta "votuluj de conformitates' , de lipsa de oportunitate a "votului de interes".
Absenteismul poate avea mai multe ratiuni: cetătenul "nu vede" relatia djntre preocupări1e sale
si activitatea partidelor de la putere; cetăteanul rămâne imun la presiunile ce se exercjtă asupra sa în
cam-paniile electorale; cetăteanul este neîncrezător si nemultumit în egală măsură de
partidul/partidele de la putere si de partidele de opozitie.
83 Ibidem, p65.
Diferentele de participare la vot, constatate cu regularitate, de la un grup social la altul, au fost
astfel interpretate: rata de participare la vot a unui grup anume va fi cu atât maj ridicată cu cât
interesele sale vor fi mai substantial afectate de politica guvemamentală a.ceeasi tendintă de
participare se va înregistra si în situatijle în care grupul va fi cât mai bine informat despre
consecintele deciziilor guvemamen-tale rata de participare va cunoaste aceeasi tendintă
dacărespecti-va colectivjtate va fi supusă unor presiuni din ce în ce mai puter- nice.
Statisticile electora1e si interpretarea lor converg spre aprecierea că, totusi, comportamentul
alegătorilor din acelasi grup social nu este întotdeauna determinat de motivatij ra.tionale, de genul
celor enu- merate, ci ss de motive si fa.ctori de altă natură, de conjunctură eco-nomică sau de
ordin psihologic.
Rezultatele acumulate pe linia ordonărjj factorilor de comporta-ment au deschis drumul unor
tentative de tipologizare a electoratu-lui. Asemenea încercări, consemnate în literatura de
specialitate, se află încă într- un stadiu de încertitudini si de interogatii. Elementul principal sau setul
de criterii prîn prisma cărora sunt operate clasi- ficările sunt fluctuante si inconsecvente, varjază
aproape de la a.utor la autor si sunt insuficient de relevante. De altfel, se admite, în ge- neral, că
fenomenul prezintă o complexitate deosebită, dată fiind lipsa de omogenitate a electoratuluj.
Unele diferentieri în structura electoratului sunt operate cu aju-torul a două grupuri de criterii, si
anume: "teritorjale", acestea punând în relief unele stări conflictuale, latente sau manifeste, îrttre
ansamblul national si provincii; "functionale", care pun accentul pe diferentele de asteptări dîntre
membrii proprietari, pe de o parte, ss anumite categorii salariale sau personalul neocupat, dar apt de
muncă, pe de altă parte.
Studierea distributiei votului si a electoratului în functie de motivatii socio-psihologice, inclusjv
de natură religioasă, demers ce ia în seamă si anumite elemente socio-economice, a propus unele
explicatii cauzale ale separărilor si deosebirilor de comportament
84 Ibidem.
85 Ibidem.
86 Ibidem.
electoral ale uneia si acelejasi cate gorii socia.le (astfel au fost dezvăluite câteva din resorturile
polimorfismului electoral al munci-torilor s.a.).
Constanta în timp a rezultatelor electorale structurează alegătorii în tendinte cu rate de schimbare
minime, medii sau ridicate. Din această distributie rezultă atasamente de intensităti diferite, de
regulă putemice, fată de anumite forte po1itice, generate ss întretinute de legături traditionale fată
de anumite Orientări politice si1sau fată de o anumită religie. Tendînta de consacrare a relatiilor
de schimbare mmimă sau medie este explicabilă ss gratie modului de întele gerea individuluj de
către marile organizatii politice, de căire organizatiile profesionale, de anumite motivatii personale,
precum ss de înfluentele da.torate traditii1or de familie, ce impun relatij strânse între
autoidentificarea socială si comportamentul electoral.
Alte cla.sificări ale alegătorilor au ca punct de pornire scala pozitiilor politice pe care se situează
partidele ca atare, în functie de acest criteriu electoratul distribuîndu-se în segmente de "stânga", de
"centru", de "dreapta", de "extremă stângă" si de "extremă dreaptă". Interesul politic manjfestat de
cetăteni îi diferentiază în "participanti", care se interesează de po1itică, si "jzola.ti", care tind spre
a.titudini de indiferentă fată de via ta publică. În strânsă legătură cu acest criteriu si cu efec tele
optiunilor exprimate prin vot, corpul alegătorilor se divide în "electorate-beneficiare", care îsi
asumă un rol activ, corelativ, în campaniile electorale, si în "electorate-specta-tori", care se
mărginesc 1a acceptarea efectelor datorate primelor. Această clasificare insistă pe ideea "optimizării
preferintelor apa.rtinând celor două categorii".
Pe baza considerentelor ce tjn "de anumjte tipuri de motivatii si de anumite tipuri de participare
politică", se disting alegători cu atasamente stabile fată de partide (sau utilitariste) ss votanti
flotanti sau instabili. Prima categorie, formată maj ales din cetăteni
87 Herbert Weisberg, L'Etude compsrative des scrutins ligislatives, în Revue fransaise de
sociologie, tome XII (1971), no. 2, p. 152.
88 Klaus Liopelt, Esquisse d'une typologie des ilecteurs allemănds et
autrichiens, în Revue fransaise de sociologie, tome IX (1968), no.1, p. 17.
89 Ibidem, p18.
Matei Dogan, Une analyse de covariănce en sociologie ilectorale, în Revue frasnsnise de
sociologie, tome Ix sl968), no. 4, p. 540.
"pragmatici" sau "realisti", tinde să-si fundamenteze votul pe con- fruntarea programelor fortelor
politice cu interese nenîijlocite ale familiilor, ale grupărilor sociale pe care acesti sustinători le
consti-tuie, interese de perspectivi si/sau de moment A doua categorie -conventional denumită
"mlastina" - manifestă, în general, slab interes pentru dinamica viet politice si nu are capacitatea
să se rjdice la nivelul pe care îl propun tendintele politjce propriu- zise.
Analize care au ca punct de plecare criterii sociale insuficient definite - precum "clase latente"
- îsj asează observatjjle si con-cluziile pe ipoteza că "în electoratul fiecărui partid se pot observa
două grupări distîncte, pe care le vom numi «obisn uiti» si «ocazion-ali»". Declinul sau avântul
influentei electorale a unui partid este explicat prin raportare exclusjvă la acestia: în timp ce
"ocazionalii" se detasează tot mai frecvent si lejer de un anumit partid, "obisnuitii" sunt mai fjdeli.
Principalele tipologizări ale electoratului din literatura de socio- logie politică se întemeiază pe o
mare varietate de criterjj, ceea ce face ca ss modelele propuse să se deosebească si să se diversifice,
atât de la o sCOala sociologică 1a alta, cât si de la un autor la altul, uneori chiar la acelasi
cercetător. Clasificările propuse rămân, în general, insuficient de opera.tionale, cu grade diferite de
relevantă, această inconsecventă fiind motivată de complexitatea pe care o prezintă structura
electoratului, interesele si motivatiile acest uia, relatiile sale cu partidele.
91 Jean G. Padioieau, De la coruption dăns les oligarchies pluralistes, în Revue fransaise de
sociologie, tome XVI (1975), no.l, pg. 51, 58.
92 Nicole Delowelle Vorsswinkei, L'Evolution de l'opinion publique belge:
1971-1974, în Res publica, tome XVI (1974), no.3-4, pag.347-348. Ibiclem, pg. 353
|
