CAMPANIILE ELECTORALE
Obiective, strategii si mijloace de desfãsurare a campaniilor electorale. Campaniile
electorale sau "functia" electoralã - activitãti politice inerente ori de câte ori se încheie un ciclu de
guvernare, o legislaturã, la termenele prevãzute de constitutie sau cu anticipatie -îsi pun
substantial amprenta asupra modului în care partidele "cuceresc" alegãtorii, preconditie a preluãrii
si exercitãrii puterii politice.
Studiul sistematic a1 comporta.mentului partidelor în vederea alegerilor si fatã de evolutiile -
naturale sau dirijate - ale atitudinilor cetãtenilor cu drept de vot a debutat, însã, la începutul
secolului al XX- lea, iar în anii imediat urmãtori celui de-a1 doilea rãzboi mondi-al s-a cristalizat
într-o disciplinã stiintificã, denurnitã initial geografie electoralã, iar ulterior sociologie
electoralã. Sociologia electoralã si-a deplasat treptat centrul de interes de la simpla descriere si
localizare a distributiilor si tendintelor politice ale corpului electoral spre anticiparea, cât mai
exactã, a optiunilor alegãtorilor cu prilejul fiecãrei consultãri si spre identificarea factorilor care le
determînã.
In perioadele electora1e, partidele îsji intensificã 1a. maxim activi- tatea si, printr-o gamã variatã
de mijloace, încearcã sã influenteze viata politicã, în general, ss comportamentul diverselor grupãri
ale populatiei, în special. Actul electoral - prin care un cetãtean voteazã în favoarea unui candidat
sau a unor candidati apartinând unuia sau unor partide anume - reprezintã un gest civic persona1.
Totusi, deplasarea spre cabina de vot si optiunea fiecãrui îndivid nu mai con-stituie decât într-o
mãsurã diminuatã rezultatul unor evaluãri ss decizii proprii, fiindcã alegãtorii suportã efectele
constante ale unor conditionãri de tip colectiv, exercitate asupra lor prin intermediul mijloacelor
modeme de comunicare si persuasiune si al sondajelor de opinie.
Campaniile electorale sunt inaugurate prin lansarea de cãtre par-tide a programelor, prin
stabilirea de aliante si prin alcãtuirea listelor de candidati. Selectionarea candidatilor si, mai cu
seamã, deter- minarea ordinii lor de prezentare reprezintã o prerogativã cu atât mai importantã cu cât
sistemul de votare pe bazã de ljstã avantajeazã net candidatii plasati cel mai bine, ma.i în fatã. De
ace ea, primele locuri, asa- zisele "ordine de utilitate", al cãror numãr corespunde celui al
mandatelor obtinute la alegerile precedente, sunt cele mai cãutate si mai disputate.
Activitatea cea mai intensã, mai vizibilã si mai costisitoare din caxnpania electoralã - atât
pentru alegerile legislative si prezidentiale, cât si pentru cele locale - este consacratã, timp de
câteva sãptâmâni, clifuzãrii programelor si prezentãrii c andidatilor. Actiunile orgain78 Frensor
Gorgull, La sociologie ilectorale (France), âpud Georges Gurvitch,
Traiti de sociologie, tome 11, PUF, Paris, 1963, p. 46.
zate, deosebit de curate, sunt dirijate de specialisti în relatiile cu pu-blicul si de consilieri politici. În
acest interval, cetãtenii cu drept de vot iau cunostintã de programele ss intentiile partidelor, de
bilantul fortelor de guvemare, încercând sã-si formeze o imagine despre fiecare fortã poljticã si sã- si
contureze intentiile de vot. In aceastã perioadã, mitingurile si reuniunile politice sunt frecvente, dar
tele-viziunea, radio-ul ss presa scrisã sunt acelea care orienteazã optiunea alegãtorului.
Mijloacele moderne de comunicare - televiziunea, presa scrisã, radio-ul, cinematograful - sj,
sub putemica lor influentã, ce le "cla-sice" - mitingurile, afisele, reuniunile s.a. - reprezintã
canale ce întãresc si "apropie" legãturile dîntre partide si conducãtorii acestora, pe de o parte, si
fortele sociale din rândurile cãrora îsi recruteazã suportul electoral, pe de altã parte. Toate acestea,
în conformitate cu reglementãrile legale din fiecare tarã, transmit publicului, cu o anu-mitã
frecventã, mesajele provenind de 1a. diverse partide si oferã o anumitã imagine despre fiecare
partid, despre raporturile dintre par-tide. Astfel, mijloacele moderne de comunicare contribuie la
sta-bilirea puterii electorale si parlamentare a fiecãrui partid si la conturarea destinului
fiecãruia în viata politicã.
Pentru a obtine o im agine mai nuantatã despre modul în care mijloacele moderne de comunicare
se implicã, în prezent, ca factori
si influentei
importanti în evolutia rolului , , ftecãrui partid în societate,
vom urmãri, pe scurt, în ce mãsurã fiecare dintre a.cestea este capabil sa. rãspundã nevoilor
partidelor de a transmite fortelor sociale mesaje social-politice sj de a diri ja atitudinile si optiunile
politice.
Televiziunea s-a impus în ultimele decenii ca mijlocul cel mai apt si. satisfacã diverse trebuinte
ale partidelor si sã tinã la curent cetãtenii cu problemele mari ale momentului. Statutul privilegiat al
televiziunii în domeniul comunicatiei politice, de releu între partide, între acestea si celelalte in
stitutii social-politice, între partide si elec -torat este explica.t prin mai multe cauze. Totusi,
principalul element care îi oferã posibilita.tea de a beneficia de o atractie la public mai mare decât a
celorlalte mijloace de comuncare tine de faptul cã ea. "stie" în general cel mai bine sã rãspundã
asteptãri1or tuturora., transmitând informatii si imagini. Televiziunea este net avanta.ja.tã de faptul
cã trãim în "era imaginilor", a impresiilor mereu noi care
modeleazã gândirea colectivã si ind ividua1ã, care afecteazã opiniile colective si individuale despre
oameni, despre lumea înconjurãtoare. Aparitia principalilor conducãtori de partide pe micul ecran
oferã majoritãtii populatiei posibilitatea nu de a- i cunoaste, ci de a- i vedea.
Sansa de "a aduce" cadrele partidelor în locuinta fiecãruia pentru a participa la dezbateri, 1a. mese
rotunde, pentru a rãspunde 1a întrebãri constituie un avantaj exclusiv al "micului ecran" . Ziarele,
de pildã, pot sã arate, prin intermediul fotografiilor, aceste cadre, dar nu în actiune, nu în miscare,
iar radio-ul le poa.te reproduce doa.r vocea.
Capacitatea emisiunilor de televiziune de a determina oamenii sã urmãreascã si sã urmeze
preocupãrile partidelor, sprijinindu-le în alegeri, abilitatea de a transmite precis aceleasi gânduri,
aceleasi tipare întregii natiuni, în fiecare zi, avantajeazã partidele mari. Prin aceasta, "micul ecran"
tînde sã-si asume functii conservatoare, de "atestare" a legitimitãtii partidelor puternice. Telepresa
explicã oamenilor realitatea dintr-o perspectivã unilateralã, limitându-se la ceea ce spun si la ceea
ce evitã sã spunã reprezentantii partidelor în cauzã. Golul pe care ea. îl creeazã în comunicatia
politicã, indispen-sabilã în relatiile partidelor cu cetãtenii, este acoperit într-o anumitã mãsurã de
alte mijloace, care astfel îsi me ntin sau recâstigã importanta: ziarele.
Presa scrisã joacã un rol deosebit în difuzarea principalelor pre-ocupãri ale partidelor în largi
sectoare ale populatiei. Ziarele sunt considerate mijloace excelente pentru a transmite informatii
genera.le, pentru a tine anumite categorii sociale sub un anumit "control" politic, pentru a insera
periodic - cu deosebitã întensitate în cam-paniile electorale - dezbateri politice, pentru a trece în
revistã princi-palele puncte programatice sau liniile directoare de actiune ale unui partid sau ale
altuia. Ziarele au cea mai mare disponibilitate de a adopta o linie politici. si de a orienta informatiile
si mesajele social-politice în functie de preocupãrile fiecãrui partid.
Comunicarea. realizatã de partide prin scris este avantajatã atât de progresele tehnicilor de
imprimare, de avântul instructiei publice, fiindcã numi.ruI cititorilor sporeste, cât si de faptul cã ea
se a.dreseazã mai ales posibilitãtilor de analizã si de judecatã ale populatiei. Presa
Henri Piaget, La tilivision par cable commence demain, Librairie Plon, Paris, 1983, p.
scrisã, avâ nd un continut mai rational si mai intelectual decât tele- viziunea, - care se orienteazã
mai ales spre elemente de ordin afectiv
-, imprimã un stil propriu propagandei partidelor, ea punând accen-tul pe idei, pe aspecte
programatice, nu pe persoane sau personalitãti din cadrul partidelor. Comunicarea scrisã, prin
presã ss carte, mai abstractã s în general, mai logicã, se af1ã însã pusã oare-cum în discutie de avân
tul mijloacelor auditive, care relanseazã vocea în mesajul vorbit. Astfel, pa.rtidele au posib ilitatea sã
se foloseascã atât de galaxia Gutenberg, cât si de galaxia Marconi.
Radio-ul, prima experientã a folosirii electronicii în comunicarea de masã, "a reabi1itat
cuvântul" si rolul vorbirii în activitatea par-tidelor, consacratã difuzãrij ideilor ss programelor
proprii. Totodatã, radio- ul a oferit fortelor politice si un puternic instrument de control social si de
persuasiune asupra electoratului. Tehnicile noi au permis renasterea unor forme vechi de informare,
anterioare imprimeriei. Mult timp, cuvântul, contactul direct cu oratorul au fost considerate
procedee depãsite, iar auditia pãrea cã îsi pierduse din importantã în favoarea. lecturii. Radio-ul a
eliberat cuvântul de limitele de altãdatã si i-a conferit un rol substantial în comunicarea politicã din
zilele noastre, în climatul de competitie dinire partide.
In societãtile dezvo ltate, radio-ul este considerat un fel de "armã absolutã" în via.ta politicã,
deoarece permite însumarea relativ usoarã a unei mari varietãti de mesaje, ce emanã de la partide si
de la con-ducãtorii acestora, precum si confruntarea diferitelor puncte de vedere politice.
Propaga.nda. prin radio a devenit, de asemenea, mai ales datoritã tranzistorului, mult mai comodã si
mai ieftinã decât prin intermediul altor canale moderne de comunicare.
Mijloacele auditive nu constituie monopolul unui partid sau al altuia, ci se aflã la dispozitia
diverselor curente politice si conducã-tori. Radio-ul favorizeazã cultivarea interesului pentru
politicã în rân-durile unor categorii ale populatiei ce sunt mai putin atrase de pre-ocupãrile
partidelor de a-si difuza obiectivele prin tipãrituri sau prin mijloace vizuale, mai scumpe.
Radioreceptorul stabileste raporturi directe, de la persoanã la persoani., între lideri de partide si
ascultã-tori si deschide o nouã perspectivã în raporturile dintre partide cu
80 Roger-Gsrard Schwartzenberg, L'Etat spectacle. Essai sur et contre le "Star-System" en
politique, p.i58.
sirnpatizantii lor, deoarece acestia din urmã au sentimentul cã urmãresc vocea "propriului
conducãtor" sau cred cã se aflã în relatii "familiare" cu acesta. Vocea reprezintã unul dintre primele
elemente care stau la baza reactiilor de simpatie sau de adversitate fatã de un necunoscut.
Mijloacele de masã ale comunicãrii si alte tehinci modeme, folosite intens în campaniile
electorale în ultimele decenii, constituie factori indispensabili pentru partide în eforturile lor de
influentare ss de plasare sub control a comportamentului politic al cetãtenilor. Astfel, partidele
dispun de conditii favorabile pentru ca prin propa-gandã intensã si prin persuasiune sã instituie o
relativã stabilizare a convingerilor politice ale electoratului. Convingerile intime ale cetãteanului si
posibilitatea acestuia de a evalua singur aprecieri si insormatii ce provin de la un partid sau altul
sunt totusi puse în discutie, în conditiile îrt care, în absenta constrângerilor fãtise sau a violentei fizi
ce, mijloacele de comunicare exercitã, prin persuasiune, adevãrate presiuni asupra individului
Configuratia electoratului si încercãri de tipologizare a alegã-torilor. Djstributja elect
oratului pe partide si dinamica acestuia de la
o confruntare electoralã la a1ta oferã analizei interesante constatãri ss concluzii în legãturã cu
evolutia sistemului de partide si a întregii vieti politice dintr-o tarã sau alta. Studiile de sociologie
electoralã sau de sociologie politicã urmãresc sã evidentieze tendintele opiniilor politice si sã
explice de ce acestea, înrãdãcinate în structura societãtii, persistã lungi perioade, uneori sub etichete
diferite, si/sau de ce, alte-ori, survin modificãri în atitudjnile politice sj se contureazã orientãri noi.
In general, cercetãrjle de profil, luând ca document de bazã sta-tisticile electorale, comparã
rezultatele alegerilor cu alte distributii statistice, în functie de criterij socio-profesionale,
demografice, emice, religioase, economice, inclusiv localizãrile pe principalele provincii jstorice ale
tãrii respective. Cu alte cuvinte, comparatiile urmãresc sã stabileascã o serje de corelatii între vot si
caracteristicile sociologice ale corpului electoral, influentate sau determirtate sj de particularitãtile
de mediu ale regiunilor, zonelor geografice, unitãtilor administrativ-teritoriale.
81 Jean-Mârie Cotteret, Claude Emeri, Les systemes ilectoraux, PUF, Paris,
1970, pg.84.
82 Georges Dupeux, La sociologie ilectorale (Pays ãnglo-saxones), în Georges
Gurvitch, op.cit., pg.64-65.
Punctul de pornire al studjilor de sociologie electoralã îl repre-zintã chiar faptele nemijlocite ale
scrutinului, precum participarea la vot, absentejsmul, orientarea votului în favoarea unei anumite
tendinte sau a unui anumit partid etc.. In temeiul acestora au fost for-
motivational sj
mula.te explicatii de tip cauzal, , , au fost propuse mai
multe scheme de tipologizare a electoratului.
Investigatiile întemei ate pe statistici1e electorale au evidentiat anu- mite "regularitãti statistice"
si a.u corelat participarea 1a vot cu o serie de caracteristjci socio-culturale ale electoratului. În a.cest
sens, s-a subliniat ci.: participarea este mai puternicã în cazul bãrbatilor decât al femeilor, al
persoanelor de vârstã medie sau cu veinturi ridicate ori sigure, care sunt mai interesate de
exercitarea drepturilor de vot, decât necalifica.tii; tãranii legati de economia de piatã participã mai
intens la vot decât tãranii a cãror existentã este întemeiatã pe economia închisã, arhaicã; personalul
ocupat participã mai constant si maj substantial la vot decât cei ce a.u doar activitãti casnice;
ca.tolicii si protestantii se prezintã în proportie mai mare la urne decât ortodocsii; femeile voteazã
mai frecvent si maj constant în favoarea partidelor de dreapta decât bãrbatii, fiindcã ele se tem de
necunoscut si preferã statu-quo-u1; persoanele mai în vârstã îsi formeazã deprinderea de a da un vot
de tip conservativ, spre deosebire de tineri, care doresc ss încearcã schim-barea etc.. Asemenea
fenomene au fost explicate în douã modalitãti:
votul, ca posibilitate a cetãteanului de a influenta sj corecta politica guvemului, este determinat de
anumite interese ale a1egãtorului, de constiinta acestuia cu privire la consecintele posibile asupra
asteptãrilor sale din partea unui partid sau a. altuia; votul se constituie din ce în ce mai mult într-un
rãspuns a1 individului la presiuni concentrice exercitate asupra sa de diverse grupãri sociale sau
asociatii, de sis-temul de comunicatie si transmitere a informatii lor, care- l "conving"
si
pe alegãtor de importanta "votuluj de conformitates' , de lipsa de oportunitate a "votului de interes".
Absenteismul poate avea mai multe ratiuni: cetãtenul "nu vede" relatia djntre preocupãri1e sale
si activitatea partidelor de la putere; cetãteanul rãmâne imun la presiunile ce se exercjtã asupra sa în
cam-paniile electorale; cetãteanul este neîncrezãtor si nemultumit în egalã mãsurã de
partidul/partidele de la putere si de partidele de opozitie.
83 Ibidem, p65.
Diferentele de participare la vot, constatate cu regularitate, de la un grup social la altul, au fost
astfel interpretate: rata de participare la vot a unui grup anume va fi cu atât maj ridicatã cu cât
interesele sale vor fi mai substantial afectate de politica guvemamentalã a.ceeasi tendintã de
participare se va înregistra si în situatijle în care grupul va fi cât mai bine informat despre
consecintele deciziilor guvemamen-tale rata de participare va cunoaste aceeasi tendintã
dacãrespecti-va colectivjtate va fi supusã unor presiuni din ce în ce mai puter- nice.
Statisticile electora1e si interpretarea lor converg spre aprecierea cã, totusi, comportamentul
alegãtorilor din acelasi grup social nu este întotdeauna determinat de motivatij ra.tionale, de genul
celor enu- merate, ci ss de motive si fa.ctori de altã naturã, de conjuncturã eco-nomicã sau de
ordin psihologic.
Rezultatele acumulate pe linia ordonãrjj factorilor de comporta-ment au deschis drumul unor
tentative de tipologizare a electoratu-lui. Asemenea încercãri, consemnate în literatura de
specialitate, se aflã încã într- un stadiu de încertitudini si de interogatii. Elementul principal sau setul
de criterii prîn prisma cãrora sunt operate clasi- ficãrile sunt fluctuante si inconsecvente, varjazã
aproape de la a.utor la autor si sunt insuficient de relevante. De altfel, se admite, în ge- neral, cã
fenomenul prezintã o complexitate deosebitã, datã fiind lipsa de omogenitate a electoratuluj.
Unele diferentieri în structura electoratului sunt operate cu aju-torul a douã grupuri de criterii, si
anume: "teritorjale", acestea punând în relief unele stãri conflictuale, latente sau manifeste, îrttre
ansamblul national si provincii; "functionale", care pun accentul pe diferentele de asteptãri dîntre
membrii proprietari, pe de o parte, ss anumite categorii salariale sau personalul neocupat, dar apt de
muncã, pe de altã parte.
Studierea distributiei votului si a electoratului în functie de motivatii socio-psihologice, inclusjv
de naturã religioasã, demers ce ia în seamã si anumite elemente socio-economice, a propus unele
explicatii cauzale ale separãrilor si deosebirilor de comportament
84 Ibidem.
85 Ibidem.
86 Ibidem.
electoral ale uneia si acelejasi cate gorii socia.le (astfel au fost dezvãluite câteva din resorturile
polimorfismului electoral al munci-torilor s.a.).
Constanta în timp a rezultatelor electorale structureazã alegãtorii în tendinte cu rate de schimbare
minime, medii sau ridicate. Din aceastã distributie rezultã atasamente de intensitãti diferite, de
regulã putemice, fatã de anumite forte po1itice, generate ss întretinute de legãturi traditionale fatã
de anumite Orientãri politice si1sau fatã de o anumitã religie. Tendînta de consacrare a relatiilor
de schimbare mmimã sau medie este explicabilã ss gratie modului de întele gerea individuluj de
cãtre marile organizatii politice, de cãire organizatiile profesionale, de anumite motivatii personale,
precum ss de înfluentele da.torate traditii1or de familie, ce impun relatij strânse între
autoidentificarea socialã si comportamentul electoral.
Alte cla.sificãri ale alegãtorilor au ca punct de pornire scala pozitiilor politice pe care se situeazã
partidele ca atare, în functie de acest criteriu electoratul distribuîndu-se în segmente de "stânga", de
"centru", de "dreapta", de "extremã stângã" si de "extremã dreaptã". Interesul politic manjfestat de
cetãteni îi diferentiazã în "participanti", care se intereseazã de po1iticã, si "jzola.ti", care tind spre
a.titudini de indiferentã fatã de via ta publicã. În strânsã legãturã cu acest criteriu si cu efec tele
optiunilor exprimate prin vot, corpul alegãtorilor se divide în "electorate-beneficiare", care îsi
asumã un rol activ, corelativ, în campaniile electorale, si în "electorate-specta-tori", care se
mãrginesc 1a acceptarea efectelor datorate primelor. Aceastã clasificare insistã pe ideea "optimizãrii
preferintelor apa.rtinând celor douã categorii".
Pe baza considerentelor ce tjn "de anumjte tipuri de motivatii si de anumite tipuri de participare
politicã", se disting alegãtori cu atasamente stabile fatã de partide (sau utilitariste) ss votanti
flotanti sau instabili. Prima categorie, formatã maj ales din cetãteni
87 Herbert Weisberg, L'Etude compsrative des scrutins ligislatives, în Revue fransaise de
sociologie, tome XII (1971), no. 2, p. 152.
88 Klaus Liopelt, Esquisse d'une typologie des ilecteurs allemãnds et
autrichiens, în Revue fransaise de sociologie, tome IX (1968), no.1, p. 17.
89 Ibidem, p18.
Matei Dogan, Une analyse de covariãnce en sociologie ilectorale, în Revue frasnsnise de
sociologie, tome Ix sl968), no. 4, p. 540.
"pragmatici" sau "realisti", tinde sã-si fundamenteze votul pe con- fruntarea programelor fortelor
politice cu interese nenîijlocite ale familiilor, ale grupãrilor sociale pe care acesti sustinãtori le
consti-tuie, interese de perspectivi si/sau de moment A doua categorie -conventional denumitã
"mlastina" - manifestã, în general, slab interes pentru dinamica viet politice si nu are capacitatea
sã se rjdice la nivelul pe care îl propun tendintele politjce propriu- zise.
Analize care au ca punct de plecare criterii sociale insuficient definite - precum "clase latente"
- îsj aseazã observatjjle si con-cluziile pe ipoteza cã "în electoratul fiecãrui partid se pot observa
douã grupãri distîncte, pe care le vom numi «obisn uiti» si «ocazion-ali»". Declinul sau avântul
influentei electorale a unui partid este explicat prin raportare exclusjvã la acestia: în timp ce
"ocazionalii" se detaseazã tot mai frecvent si lejer de un anumit partid, "obisnuitii" sunt mai fjdeli.
Principalele tipologizãri ale electoratului din literatura de socio- logie politicã se întemeiazã pe o
mare varietate de criterjj, ceea ce face ca ss modelele propuse sã se deosebeascã si sã se diversifice,
atât de la o sCOala sociologicã 1a alta, cât si de la un autor la altul, uneori chiar la acelasi
cercetãtor. Clasificãrile propuse rãmân, în general, insuficient de opera.tionale, cu grade diferite de
relevantã, aceastã inconsecventã fiind motivatã de complexitatea pe care o prezintã structura
electoratului, interesele si motivatiile acest uia, relatiile sale cu partidele.
91 Jean G. Padioieau, De la coruption dãns les oligarchies pluralistes, în Revue fransaise de
sociologie, tome XVI (1975), no.l, pg. 51, 58.
92 Nicole Delowelle Vorsswinkei, L'Evolution de l'opinion publique belge:
1971-1974, în Res publica, tome XVI (1974), no.3-4, pag.347-348. Ibiclem, pg. 353
|
