CE ESTE SOCIOLOGIA POLITICA

CE ESTE SOCIOLOGIA POLITICĂ?

Clarificări terminologice. Pentru un răspuns corect si riguros Ia această întrebare, este

necesară mai întâî o succintă clarificare a ter- menilor de politică-politici, politicul, politic.

La nivelul simtului comun, în limbajul curent, termenul de politicâ este folosit în mai multe

sensuri, dintre care următoarele palru sunt predominante:

a. pentru a desemna domenii concrete a1e actiunii politice, spunându-se, spre exemplu,

"politica economică", "politica fisca1ă" sau "financiară", "po1itica culturală" sau "politica

demografică", "politica intemationa1ă" etc.. In această acceptiune, substantivul "politică" este

adeseori folosit sub forma de plura1 - "politici" - ca, spre pildă, în următoarea expresie:

"politicile pe care guvernul X le-a dus în perioada Y";

b. pentru a exprima caracterul actiuniilactiunilor politice ale unui individ, grup ori autorităi,

în vederea realizării anumitor obiec-tive, vorbindu-se, astfel, despre o "politică interventionistă", o

"politică libera1ă" sau "conservatoare", "politică agresivă", de "bună întelegere si cooperare" sau

"de i.mixtiune" etc.;

c. cu referire la componentele ideatice a1e activitătii politice, indiferent de agentu]Iagentii

acesteia, atunci când sunt avute în vedere "ideile politice", "ideologia politicas", "cunostinte1e

politice", "proiectele politice" etc.;

d. pentru a indica rolul politicii de activitate/actiune desfăsurată în vederea dezamorsării

antagonismelor si armonizarea intereselor, cu scopul de a asigura protectia organismului social, a

ordinii lui inte-rioare sau a ordinii politice instituite, ca în exprimările: "politica de conciliere",

"politica de întărire ori înfăptuire a unitătii" - partidului, a societătii, a natiunii, a frontului fortelor

pacifiste, a miscărilor de emancipare -, "politica de consens" etc.. Sub acest aspect, s-a considerat

că politica este mai mult o artâ, adică acel gen de activitate care, făcută cu ingeniozitate, pricepere

si ta1ent, imaginatie si exercitiu determină oamenii să actioneze împreună spre atingerea unui scop

comun, dincolo de varietatea infinită a aspiratiilor, intere-

selor, mobilurilor si telurilor existentei si manifestării lor ca fiinte sociale.

Unul dintre reprezentantii străluciti ai întelegerii si definirii politicii ca artă este Benedetto

Croce, pentru care "problema politică privită ca problemă practică este o problemă de initiativă,

creativitate, ingeniozitate si tocmai de aceea este complet persona1ă, individua1ă" . În tara noastră,

Dimitrie Gusti este cel care a sustinut că politica este o artâ, mai a1es sub aspectul echilibrării si

îmbinării mijloacelor si scopurilor care iau nastere din specificul vietii sociale, nota distinctivă a

artei politice constând - după Gusti - în aceea că scopurile atinse contin mai mult decât cele

imaginate, rezultatul obtinut este mai mare decât cel scontat, mijloacele ss procedeele uzi- tate s-au

dovedit, până la urmă, mai efîciente, mai subtile sau mai adecvate decât s-a preconizat'

În rea1itate, politica este, în acelasi timp 151i87b , stiintă si artă: stiintă -pentru că ea necesită

imperios cunoasterea adecvată a realitătii politice ss fundamentarea stiintifică a deciziilor politice,

precum si ceea ce C. Wright Mi1ls numea (în lucrarea Imaginatie sociologică, capitolul intitulat

Despre politicâ) valoarea de adevâr a faptului politic, a face politică însemnând - după el - "a

practica politica ade-vărului" - ceea ce este de natură să contribuie la preîntâmpinarea ori

contracararea voluntarismului si aventurismului politic, evitarea chiar a dezastrului politic; artâ -

pentru că ea necesită imaginatie, măiestrie, talent, simt politic, creativitate, dar nu oricum, ci pe

temeiul cunoasterii si fundamentării stiintifice.

Din perspectiva sociologiei politice, termenul de politicâ desemnează acel tip de activitate

umană care constă în luarea decizi -ilor politice si implementarea lor în viata soc ialâ, prin

aducerea lor la îndeplinire. Cu această conotatie, termen ul de politică capătă un sens restrâns,

bine circumscris, referindu-se la actiunea, la prac-tica politică, înteleasă ca zonă, compartiment sau

tip de actiune sau practică socia1ă.

Si politicul circulă cu un continut vast si tocmai de aceea vag, acoperind întreaga realitate

politică a unei societăti, fiind folosit în

14 Benedetto Croce, Elementi di Politica, Laterza, Bari, 1925, p. 46-47.

15 Dimitrie Gusti, Stiintele politi ce, sociologia, politica si etica in interdependenta lor

unitară, în Opere, vol. 11, Editura Academiei Române,

Bucuresti, 1967, p. 38.

câteva acceptii mai importante, cu referire la: a. lupta pentru putere, pentru mentinerea sau

schimbarea regimului politic; b. competitia de interese politice; c. întregul sistem deciziona1; d.

programele politice sau de guvernare, atât cele privind obiectivele de perspectivă ss directiile

genera1e de orientare a evolutiei soci etătii, cât si cele refe-ritoare la mijloacele si căile de atingere a

obiectivelor, precum sj de înfăptuire a liniei politice generale.

Este usor de observat că în toate aceste conotatii, politicul se suprapune cu politica, fapt

pentru care nu numai la nivelul simtului comun, dar chiar si în dezbaterile teoretice, acesti doi

termeni sunt confundati si substituitj unul prin celălalt, ceea ce l-a determinat pe William Connolly

să considere politicul (Ie politique), ca notiune, un fel de "concept-greblă" sau "conceptciorchine"

("le concept en grappe"), adică un concept ce cumulează indistinct o multitudine de

intelesuri 16,

Ca si în cazul termenului politică, solutia rezidă în încercarea de a privi politicul din

unghiul de vedere a1 uneia dintre disciplinele

politice. Din perspectiva sociologiei politice, politicul reprezintă o dimensiune imanentă

societâtii omenesti, unul dintre parametrii relatiilor so ciale, o sferă particularâ a vietii

sociale, o modalitate specifică a organizării interioare a ansamblului social si a struc turii

relatiilor Iui cu contextul international. E1 întruchipează

întreaga realitate politică a unei societăti date, oricare ar fi varjatiile

puterii politice, ale relatiilor, institutiilor si ideosogii1or politice, ori-cai.re ar fi evolutia căjl

or, mijloacelor, instrumentelor si efectelor actiunii, respectiv practicii politice, oricare ar fi

schimbarea regimurilor politice si a frontierelor pe suprafata Pământului. Iîs .s. esentă, politicul

este, cum 1-a definit Eisenstadt, "punctul focal a1s vietii sociale organizate ..., punctul focal al

relatiilor sociale pămân-tene"

Definit astfel, se întelege că politicul nu numai că se intersectează cu politica, ci chiar o

înglobeazâ ca pe unul dintre domeniile sale intrinseci. De aceea, politicul nu poate fi conceput ca

"ceva" ce ar

William Connolly, The Terms of the Political Discourse, Lexington,

Massachusetts, Heath, 1974, p. 148.

17 S. N. Eisenstadt, Political Sociology. A Reader, Basic Books Inc. Pub1isherss

New York, 1971, p. 3.

putea exista în afara politicii sau care ar transcende -o; după cum nici politica nu poate fi

considerată ca o activitate sau practică umană care ar absorbi întru totul politicul, în care acesta

din urmă s-ar disi- pa. Este, prin urmare, justificat să se considere că politicul reprezin-tâ, mai

degrabâ, întreaga realitate politică a unei societăti si modul în care aceastâ realitate se

organizeazâ, structureazâ si evoluează, iar politica - actiunea sau practica politicâ. A le distinge

astfel nu înseamnă nici a le confunda si su bstitui, dar nici a le autonomiza total, a le disjunge

si a le opune într-o manieră rigidă, ci a le privi într-o strânsă interdependentă, conlucrare si

influentăreci-proca.

Pentru a nu ft încălcate cerintele de rigurozitate ce se impun oricărei def1nitii stiintifice,

sociologia politică defineste politicul la mai multe nivele la care el se constituie si functionează,

pentru a- i surprinde diferitele sale momente, laturi sau fatete. Un prim nivel ar fi acela al

conceperii politicului ca mod sau formă de organizare si conducere a societătii de mentinere

structurare sau perfectionare a

ordinii ei inteme, - moderând conflictele, tensiuni1e ss clivajele -, în scopul statornicirii,

lega1izării si legitimării dominatiei unui grup, ca st în vederea garantării securitătii exteme a

întregului organism social. Un a1 doilea nivel ar fi cel al actiunii sau practicii, reprezen-tând

ansamblul actiunilor întreprinse pentru stabilitatea sau schim-barea unui sistem politic exjstent,

pentru întărirea sau, dimpotrivă, su brezirea si, până la urmă, răstumarea unui regim politic dat, ca si

totalitatea activitătilor desfăsurate în competitia, în lupta pentru sustinerea si consolidarea puterii

politice, pentru exercitarea preroga-tivelor acesteja, ca si pentru influentarea, controlul sau cucerirea

ei. Un a1 treilea nivel ar ft cel referitor la strategiile elaborate ss tacticile aplicate de fortele politice,

de "actorii" politici, pentru mentinerea, consolidarea si afirmarea sistemului politic si a regimului

politic, ori, din contră, pentru schimbarea si răsturnarea acestora, precum si metodele, mijloacele,

procedeele folosite de agentii colectivi si indi- viduali ai puterii pentru a o exercita, influenta sau

cuceri în scopul de a-si rea1iza astfel interesele lor fundamentale. Un al patrulea nivel ar ft cel al

cunoasterii politice, al "arsenalului" (in acesta intrând ideo- logia si, în genera1, cultura politică, cu

toate componentele lor, stiinte1e politice, inclusiv sociologia politică) mijloacelor de inter-

pretare si justificare a ordinij politice existente sau a schimbării aces-teta. In sfârsit, un al

cincilea nivel ar fi cel al continutului si dimen-siunilor comunitătii internationale, al înterrelatiilor,

conjugării si impactului acesteja asupra "ordinii politice" din cadrul fiecărei societăti date.

Irttrucât limba română nu are corespondenti specifici pentru ceea ce în limba engleză se

desemnează prin politics, policy sau polity, este necesar, atunci când este primejdie de confuzie prin

utilizarea nediferentiată, să se precizeze sensul în care sunt folosite concepte ca politica, politicul

sau chiar forma adjectivală politic (precum în sin-tagma om politic, de exemplu).

Obiectul sociologiei politice. Asa cum o arată si numele socio-logia politicâ este, inainte de

toate, sociologie - fie că o considerăm sociologie de ramurâ, prin această expresie reliefându- i

domeniul de care se ocupă, relativ autonom si particular al realitătji soc iale, fie că o apreciem ca

ramură a sociologiei, subliniind prin aceasta că există o stiintă unică, sociologia generală, cu

subdiviziunile si ramurile sale, sociologia politică fiind una djntre acestea. Şj într-un caz si în celăl

alt, ceea ce este importanl de retinut este că sociologia politica este sociologie, că oricât de

specializată si autonomă ar fi, ea ră.mâne sociologie si, ca atare, nu se confundâ- după cum vom

rele-va mai departe - cu una sau alta dintre stiinte1e politice.

Prin substantivul "sociologie" din denumirea sa, sociologia politicâ are la ba.ză următoarele

idei directoare: a. unitatea funda-tnentală a societătii uinane, concepând această societate ca o

totali-tate, ca un ansamblu de elentente interdependente, astfel încât eco- nomicul. politicul,

socialul, spiritualul, moralul, valorile etc. nu sunt decât "fatete", laturi. coinponente, dirnensiuni

diferite ale unuia si aceluiasi tot integral si integrator - societatea globală; b. aceste "fatete" sau

laturi nu se constituie ca niste "1umis' inchise, ca niste "monade" autosuficiente, izolate unele în

raport cu celelalte, ci ca ntste "lumi" complexe, cu structuri, caracteristici si legalităti proprii de

afirmare si evolutie, cu autonomie si independentă relativă,darsi aflate îri corelatie, interdependentă

si influentă reciprocă, astfel încât nici una dintre ele nu poate fi redusă la celelalte, iar

caracteristicile oricăreia nu pot fi stabilite prin reducerea la caracteristjcile uneia sau alteia, asa cum,

prin ana1ogie, proprietătile apei nu pot fi reduse la

proprietătile hidrogenului si oxigenului, luate separat, si nici invers; c. structura proprie a

ansamblului, a întregului - societate globală -,ca si caracterul său deosebit de complex fac să

apară anumite relatii, asumite caracteristici care nu există ca atare în fiecsre djntre ele-mentele sale

componente luate izolat, astfel încât un fenomen apărut intr-o anumită latură, sferă sau zonă a vietii

sociale poate să aibă repercusiuni asupra ansamblului vjetij sociale, si invers, ceea ce face

imposibilă analiza unui aspect al vietii socia1e fără a tine seama de toate celelalte.

Pornind de aici, apare clar că sociologia politică, considerând politicul drept emergentă a

socialului, urmăreste sâ evidentieze care este natura, locul si ro lul politicului în viata societătii,

să includă politica în structura si functionarea societătii globale, să coreleze fenomenele si procesele

politice cu celelalte fenomene si procese sociale. Această perspectivă i-a determinat pe unii analisti

să con-sidere că sociologia politicâ reprezintă acea ramurâ a sociologiei care analizează

interrelatiile fenom enelor politice si sociale.

Sociologie fiind, sociologia politicâ nu studiază societatea ca tot, în toate "fatetele" si co

mponentele ei, cu ansamblul interrelatiilor acestora, ci numai o "fatetă", o zonă a societătii globale,

si anume

politicul. Deci, la întrebarea: "Ce este sociologia politică?", răs-punsul ar putea fi urînătorul:

sociologia politicâ este acea ramurâ a

sociologiei care studiazâ politicul în determinarea sa concretâ si în desfăsurarea sa

istorică, raportat la cadrele si structurile socio-economice ale societătii care îI înglobează.

Cum, în orice societate, politicul se configurează prin câteva componente fundamentale -

putere'a, statul si celelalte institutii, gruputile, comportainentele, ideile etc. - vom considera că,

mai con-cret, sociologia politică este stiinta care studjază:

- puterea l)olitică ca manjfestare a puterii societătii;

- statul si institutiile politice ca formă de organizare a societătii;

- grupurile politice ca varietate a grupurilor sociale;

- relatiile politice ca element al relatiilor soc iale;

- ideile politice ca tipuri de idei sociale;

- comportamentele politice ca genuri de comportamente sociale;

- conflictele politice ca tipuri particulare de conflicte sociale s. a.m. d..

Enumerarea ar putea continua, deoarece în sfera de preocupări ale sociologiei politice intră ssi

a1te aspecte esentia1e ale politicului, cum ar ft: guvernarea politică privită ca modalitate

fundamentală de organizare si conducere a societătii; rolul elitelor politice si a1 clasei

conducătoare, raportul guvernanti - guvemati; regimurile politice, tipologia acestora, analiza lor

comparativă ss jstorică; raporturile si interactiunile sistemului sau/si regimului politic cu

mediul internationals.a..

Dată fiind această multitudine de aspecte, întelegem de ce s-au manifestat si continuă să se

manifeste dispute în jurul obiectului sociologiei politice, precum ss un asiduu interes pentru o asazisă

"listă completă" de probleme care să intre în sfera de preocupări nemijlocite ale sociologiei

politice, conf1gurându- i si delimitându- i obiectul. Spre exemplificare, mentionăm patru asemenea

"liste" care ar putea fi considerate cuprinzătoare si la obiect: a. cea a sociologu- lui german Otto

Stammer, care evidentiază ca domenii principale:

puterea, sistemele de dominatie, totalitarismul, democratia, partidele politice, grupurile

sociale de interese, parlamentul, birocratia, la care adaugă si altele mai putin specifice; b.

"inventarul" lui J. S. Roucek19 care, la rându- i, propune: participare politică, comportament electoral,

studiul atitudinilor politice extremiste ss radicale, sociologia razboiului, determinări ale

opiniei publice si ale propagandei, relatii între psihologie si politică, probleme a1e psihopatologiei

si ale irationalismului p olitic, conceptul de conducător "charismatic", functiile jdeo logiilor etc.; c.

nomenclatorul lui Reinhard Bendix si Seymour Martin Lipset, care nomina1izează expres:

birocratia si administratia publică, studii comparative de structuri politice si sociale; grup uri emice;

ideologii; intelectualii; miscări muncitoresti; putere legislativă; armată; sisteme politice nationa1e;

planificare; elite politice si probleme de leadership; partide politice; politica

Otto Stammer, Gesellschaft und Politik, în loc. cit., p. 566 si urrn.

js s Roucek, L. Warren, Sociology. An Introduction, Ames, Jowa, 1956.

Reinhard Bendix, S.M. Lipset, Poljtica1 Sociology, în Current Sociology, vol. VI, nr. 2,

1957 - UNESCO.

regimurilor subdezvoltate; grupuri de presiune; factori psihologici ai apartenentei politice;

opinie publică, propagandă si efecte a1e mijloa-celor de comunicatie de masă; modele de viată

politică regiona1ă; religie si politică; politică rura1ă, stratificare socia1ă si politică; com-portarnent

electoral. Sj, în sfârsit, una dintre cele mai recente "liste" cuprinde: partidele politice, alegerile,

luarea deciziilor politice, func-tionarea administratiei, inclusiv birocratismul, elitele politice (clasa

politică, oligarhia politică), toate aspectele legate de statul modern, independent si suveran, ca

institutie fundamenta1ă a sistemului politic, politicile publice (în materie de asigurări sociale,

educatie, sănătate, cultură), politicile publice la nivel intemationa1 (de exem-plu, politica agricolă a

Uniunii Europene), comportamentele politice si apartenenta lor la o categorie socială sau a1ta,

"câmpul" politic înteles ca o conftgurare a statusurilor si rolurilor politice, a inter-actiunilor si a

"liniilor de fortă" dintre ele, - asemeni orientării liniilor hiperbolice a1e pi1iturii de f1er de pe o

foaie de hânie sub care s-a pus un magnet -, relatiile intemationa1e existente între unitătile

suverane.

Mozaicul acestor "liste de probleme" ce ar trebui considerate ca domenii specifice de

preocupări a1e sociologiei politice s-a diversifi-cat în continuare, în ultimii ani adăugându- li-se cu

deosebire capi-tolele referitoare la deciziile si optiunile politice, ca si la relatiile intemationa1e.

Controverse în jurul obiectului. Toate acestea pun în evidentă că sociologia politicâ, fiind o

stiintă relativ recentâ, trece printr-un proces de formare, conturare si acreditare care încă nu este pe

deplin încheiat. Obiectul propriu de studiu, conceptele fundamentale si notiunile corelative acestora,

întregul esafodaj de elemente de care o stiintă are absolută nevoie pentru a se afirma cu acest statut,

sociolo- gia politică si le-a dobândit ca urmare a desfăurării unor ample si îndelungate dezbateri

teoretice, cele mai multe si mai aprinse fiind în jurul obiectului. Asupra acestora nu ne oprim aici,

întrucât ele rezultă cu destulă claritate din scurtul istoric prezentat în paragraful anterior.

Mentionăm numai că aceste controverse continuă si astăzi, urmărind să stabilească dacă sociologia

politică este studiul vietii politice în complexitatea sa ori numai al puterii politice, dat fiind că unul

dintre

21 Dominique Colas, Sociologie politique, PUF, Paris, 1994, p. 9-12.

fenomenele tipice ale societătii contemporane este lupta pentru pu-tere si, ca urmare, după

cum observa si H. Morgenthau, ar fi cât se poate de firesc ca sociologia politică să se axeze pe

studiul acesteia.

Fără îndoia1ă, considerarea sociologiei politice ca stiintă ce ana-lizează, din perspectivâ

sociologică, puterea, cu toate determinările, componentele, formele ei de manifestare si impactul

asupra societătii în cadrul căreia se afirmă, este exactâ, dar unilateralâ, pentru că limitează

objectul sociologiei politice la una dintre componentele lui intrinseci - studiul puterii -, asa cum,

din scurtul istoric prezentat, am constatat că alte viziuni, la fel de reductioniste, au limitat acest

obiect la studiul fie a1 sistemului politic, respectiv, a1 statului si al celorla1te institutii politice, fie

la cel al regimurilor politice ss succesiunii aces-tora, al comportamentului politic, îndeosebi al

comportamentului electoral, al elitelor politice, al clasei sau oligarhiei politice etc..

Nici până astăzi nu s-a ajuns la stabilirea unui punct de vedere unanim sau genera1 acceptat a

ceea ce este obiectul sociologiei politice, dar pare a predomina si a avea câstig de cauză punctul de

vedere conform căruia sociologia politică este domeniul sau ramu-ra specializată a sociologiei ce

studiazâ viata politicâ în complexi-tatea ei, ca zonâ, sferâ sau compartiment al vietii sociale

globale, ce analizează politictîl în contextul sistemului social total, inte-grat în functionalitatea

socialâ generalâ. De aceea, abordările sociologiei politice au întotdeauna un pronuntat caracter

empiric, concret, adevărurile ei fiind mai putin adevăruri a1e deductiilor teo-retice si mult mai mult

a1e datelor măsurabile, ale faptelor statjstice.

Dar, dacă în legătură cu caracterul sociologic a1 abordării speci- ftce sociologiei politice

lucrurile sunt oarecum limpezite, continutul, substanta, aria de cuprindere a obiectului sociologiei

politice, "ce intră" si "cât intră" în câmpul de activitate al acestei discipline reprezintă probleme în

jurul cărora disputele actuale continuă. Un element care concură la clarificarea chestiunii în cauză

este deli- mitarea de obiectul propriu celorla1te stiinte înrudite sau limitrofe si precizarea

raporturilor cu acestea.

Sociologia politică si stiintele înrudite sau limitrofe. Pentru a

22 Hans Morgenthau, Power as a Politica1 Concept, Northwestem Universits Press

Evanston 1962, p.

Ileana Petras-Voicu, Introducere în sociologia politicâ, vol. 1, Casa de Editură

Transitvania Press, 1994.

limpezi raporturile sociologiei politice cu stiinte1e înrudite sau li- mitrofe, o precizare se

impune de la bun început: politicul - în sen-sul defînit anterior - reprezintă acea realitate

specifică societătii omertesti care face obiectul de studiu al mai multor stiinte, acestea alcătuind

laolaltă sistemul stiintelor politice : Stiinta politică sau politologia, sociologia politică, filosofia

politică, geopolitica, antropologia politică s.a..

Dacă, în cazul filosofiei politice ssi al antropologiei politice, speci- licul lor de abordare apare

mult mai pregnant, iar obiectul de studiu mai bine delimitat - după cum vom releva în continuare

-, în ceea ce priveste politologia si sociologia politicâ, lucrurile sunt mult mai indistincte pentru

bunul ss simplul motiv că obiectul lor de studiu este, în bună măsură, identic, numai maniera si

unghiul (perspectiva) de abordare diferă - primei fiindu- i specifică ana1iza teoretică, celeila1te

investigarea sociologică; una - stiinta politică - concen-trându-si efo rturile asupra aparatului

guvemamental si mecanismelor conducerii politice, a1e guvemării, cea1altă asupra interactiunii

dintre politică si structura socială, dintre procesele politice si societate.

Aceasta nu înseamnă a considera politologia fie o pseudostiintă, cum sustinea sociologul

francez Gaston Bouthoul, fie un capitol (partea teoretică), cum aprecia R. Aron, al sociologiei

politice, anulându-i caracterul de stiintă teoretică, distinctă ss automată a politicului; nu înseanină

nici a nega sociologia politică în favoarea politologiei, a-i răpi specificul sociologic, reducând-o la

ceea ce unii si altii înteleg prin politologie; după cum nu înseamnă nici a le iden-tifica,

considerându- le unul si acelasi lucru, asa cum face Maurice Duverger atunci când le califică drept

"expresii sinonime" . Datorită apropierii atât de strânse, a similitudinii si identitătii realitătii 1a.

care ambele se referă, - ssi una si cealaltă reprezentând, după cum a obser- vat justificat Gabriel

Almond, "o reflectie conc entrată asupra orga-nizării politice a societătii" -, dar ss ca urmare a

împrejurării că, asa

24 Vezi si Ovidiu Trăsnea, Curente si tendinte în politologia contemporană,

Bucuresti, 1972, cap.I.

25 Gaston Bouthoul, Sociologie de la politique, PUF, Paris, 1965, p.

26 Raymond Aîon, La sociologie politique, îis Revue de l'enseignexnent supsrieul-, nr. 1-

2, 1965, p. 21-23.

27 Maurice Duverger, Sociologie politique, PUF, Paris, 1966, p. 24.

28 Gabriel Almond, A Developmental Approach to Poljtical Systems, apud

S.N. Eisenstadt, op. cit., p. 57.

cum constată pertinent Mihu Achim, "politologii îsi pun tot mai mult probleme sociologice,

iar abordările sociologiei politice se ridică tot mai mult spre predictie, spre elaborare de modele,

interesele poli-tologilor si ale sociologilor aflându-se «într-o miscare convergentă», acum

suprapunându-se în multe privinte" - întelegem de ce s-a dovedit dificilă si infructuoasă tentativa

de a trasa, cu linii ferme si clare, hotare rigide între cele două discipline.

În această privintă există, în literatura de specia1itate din ta.ra noasiră. precizări care au

clarificat într-o mare măsură problema în discutie. Ast fel, prof. Ovidiu Trăsnea sublinia că:

"- ambele discipline - sociologia politică si politologia - sunt necesare si, prin urmare,

legitime; de aceea, orice tentativă de a reduce una dintre ele la cealaltă este inconsistentă si refutabi

lă;

- ele sunt discipline distincte: a pune semitul ega1itătii între ele înseamnă a desconsidera

necesităti practice ss s ignora cerintele epis-temologice ale diviziunii muncii proprii studiului

contemporan al

- politologia reprezintă, în sistemul contemporan al stiinte1or politice, o disciplină

fundamentală, ca stiintă socialâ particularâ consacrată fenomenului politic. Sociologia politică este

o sociologie specială, de ramură, care face jonctiunea între sociologie si stiinta polit ică; sub raport

cognitiv, ele sunt discipline complementare;

- obiectul lor este, într-o mare măsură, comun: politicul în deter- minarea sa concretă si în

desfăsurarea sa istorică. Centrul lor de interese este însă diferit: în timp ce politologia se consacră

cercetării si

explicării esentei, genezei si di namicii politicului, sociologia

politică urmăreste mai cu seamă natura, locul si rolul social ale sis-temului politic,

raporturile istoriceste conditionate dintre sistemul social sj siste mul politic;

- dacă viziunea politologică este predominant aceea a speciftcitătii fenomenului politic,

perspectiva sociologică este aceea a totalitătii, a întregului social, integrând politicul în structura si

functionalitatea socia1ă generală si corelând fenomenul politic cu celelalte fenomene sociale"

29 Mihu Achim, Introducere în sociologie, Editura. Dacia, Cluj-Napoca, 1992, p. 30.

30 Ovidiu Trăsnea, Probleme de sociologie politicâ, Editura Politică, Bucuresti,

1975, p. 39-40.

Tom Bottomore accentua sÎ mai mult că, în timp ce stiinta po1itică (po1itologia) studiază

politicul în sine sau, după Ju1ien Freund, politicul ca esentâ auto nomă, si nu ca o dimensiune a

vietii sociale, nu pe baza corelatiei cu socialul, socio1ogia politică îl studiază în cadrul acestei

corelatii, ca înrădăcinat (rooted) în conditiile materi-a1e de viată, ca intricat, întretesut în societatea

globală

Coroborând toate aceste elemente clarificatoare, am putea, pe scurt, considera că poiitologia

studiazâ si explică natura si esenta

politicului, geneza si dinamica lui, precum si locul si rolul pe care îl are ca realitate

complexă, iar sociologia politică analizează si explică natura si esenta socialâ a politicului,

dezvoltarea lui în cadrul unor micro- si macro-structuri sociale, locul si rolul lui în

societate, interconditionarea si insuenta reciprocă cu celelalte domenii ale vietii sociale.

Există câteva discipline, din sistemul stiintelor politice, care inter-sectează atât politologia, cât

si sociologia politică, jucând rolul de trăsătură de unire sau de tampon între acestea două. Ele sunt

cunos-cute sub denumirea de discipline limitrofe sau "secante", dintre care

mentionăm spre exemplificare: stasiologia - stiinta partidelor politice; stiinta relatiilor

internationale; stiinta comportamentu-

lui electoral; polemologia - stiinta războiului; irenologia - stiinta păcii; stiinta actiunii

politice; statoiogia (termen inventat de gândi-torul francez La Bigne de Villeneuve, înainte de

primul război mon-dial) - stiinta despre stat. Fiecare dintre aceste discipline nu apartine exclusiv

nici sociologiei politice, nici politologiei, ci, într-o anumită măsură, si uneia ss celeila1te, pentru că

se află în zona lor de confluentâ. De exemplu, partidele politice sunt studiate de: politolo-gie - ca

un element intrinsec politicului, ca una dintre componentele lui de bază si ca una dintre formele lui

majore de întruchipare; socio- logia politică - ca unul dintre elementele structurale a1e sistemului

politic si ca tip particular de asociere s i organizare a grupărilor si comunitătilor sociale; de

stasiologie, care le ana1izează structura intemă si modul de organizare, grupările si regrupările lor,

clasifi- carea si tipologia după anumite crjterii.

Âceste stiinte "secante" sunt puntile aruncate peste santuri1e pe

31 Tom Bottomore, Political Sociology, Harper and Row Publishers, New York,

1978, p. 8; Freund Julien, L.'Essence du politique, Edition Sirey, Paris, 1967, p. 27.

care sociologia politică le sapă în jurul propriului câmp de investigatie pentru a- i marca

limitele, sunt, cum releva Coser Lewis printr-o sugestivă metaforă, cele care abordează părtile

scufundate a1e iceberg-ului politic, în timp ce sociologia politică si mai a1es poli- tologia se

concentrează asupra pârtii vizibile a acestuia.

S-a observat, pe bună dreptate, că lămurirea raportului care există între sociologia politică si

fîlosofîa politicâ se impune cu atât mai mult cu cât "istoria scurtă si sumfală a sociologiei politice",

simul-tan cu virulenta actiunii nihiljste a scientismului pozitivist, extins si în câmpul stiinte1or

politice, au fost interpretate ca "un triumf asupra filosofiei politice", unii chiar declarându- i

pieirea. Leo Strauss con-stata în această privintă că, "fără exagerare, astăzi f1losofia politică nu mai

există, cu exceptia unor preocupări funerare, adică de cercetare istorică sau a1teori ca temă de slabe

si neconvîngătoare proteste".

Desigur, se poate vorbi de un "triumt", dar nu asupra filosofiei politice la stadiul ei

contemporan de dezvoltare, ci asupra vechji ftlosofii clasice, prin excelentă speculativă,

predominant aprioristă. In măsura în care acum se poate vorbi despre o disparitie, apoi despre

disparitia acestui fel de filosofie este vorba. Dacă, în întelesul ei actu-al, fîlosofîa politică este ace a

ramură a fîlosofîei care meditează asupra semniflcatiei faptului politic în raport cu omul,

asupra valorilor, scopurilor si optiunilor pe care le implică si le reali-

nea politicâ, se întel

zeazâ actiu , ege că dezvoltarea sociologiei politice nu s-a soldat cu un "triumt"

sau cu o eliminare a f1losofiei

politice. Este vorba, mai degrabă, ca expresie a dezvoltării si aprc - fundării cunoasterii

stiintiftce, de un proces al diversjficării denter-surilor - si sociologice si politice si filosofice - si

al manifestării unor complexe raporturi de complementaritate între ele.

Fără a intra în detaliile nenumăratelor definitii care au fost date filosofiei politice , vom

preciza numai că, spre deosebire de poli-tologie, ca si de sociologia politică, filosofia politică

"construieste" reflectia filosofică asupra politicului si asupra cunoasterii rationale a

32 Jacques Moreau, George Dupui, Jacques Georgel, Elsments de sociologie politique,Cujas,

Paris, 1966, p. 33-34.

iLeoStrauss, What is Political Philosophy?, Greenwood Press, Wesport,

l973sp. 17.

sPentru aceasta, vezi analiza sistematizată si nuantată cuprinsă în lucrarea prof.

Ovidiu Trăsnea, Filosofla politicâ, Editura Politică, Bucuresti, 1986, p.

acestuia. Deci, ea abordează politicul din perspectivă fllosoflcă, cu categoriile

fundamentale si procedeele specifice filosofiei. Nerespectând a1tceva decât modul filosofîc de

abordare, - atât a politicului, cât si a cunoasterii acestuia -, filosofia politică dezvăluie:

semnificatiile faptului politic, a1e realitătii po1itice ca atare, în raport cu omul si conditia

acest uia, în lumina unei interpretări globa1e a istoriei; în cadrul unei conceptii genera1e despre

lume, distilează si cristalizeazâ valorile care orientează sau ar trebui să orienteze actiunea politică s

totoda tă, pune în corelatie valorile politice speci- fice cu celelalte valori general- umane ss istorice,

cu destinul omenirii în ansamblul ei; conslruieste un "discurs critic" asupra principiilor constitutive

ale societătii politice, ca si asupra criteriilor progresului politic, conjugând progresul politic cu

progresul genera1-uman; se constituie ca o "constiintă critică" a întregului sistem al stiintelor

politice, al diferitelor lor cadre conceptuale, relevând măsura în care aparatul lor conceptua1

concordă cu complexitatea fenomenului politic, identificând confuziile de idei si erorile de metodă

continute în teoriile explicative propuse de fiecare dintre stiinte1e politice ss de toate laola1tă.

Actionând în aceste directii, filosofia politică îsi afirmă, în raport cu actiunea politică si cu

cunoasterea stiintiftcă a politicului, o dublă naturâ: epistemică si atitudinalâ, cognitivă si

valorizatoare. In consecintă, progresele înregistrate de filosofia politică nu frustrează progresele

cognitive a1e sociologiei politice, ale politologiei si ale tuturor celorlalte stiinte ale politicului, ci

dimpotrivă; iar invers, orice nou progres în cunoasterea politicului realizat de oricare dintre sti

intele politice, inclusiv, deci, de sociologia politică, reprezintă pen-tru filosofia politică o nouă

experientă de pus în valoare, o nouă exigentă de integrat, încă un câmp de meditatie si valorizare,

un nou element de a se raporta si de a răspunde la cerintele presante ale prac-ticii politice.

Este legitimă, de aceea, concluzia că între filosofia politică si stîinte1e politice, inclusiv

sociologia politică, "există, prin urmare, o interdependentă necesară" , astfel încât profunzimea

reflectiej filosofice asupra politicului sj a functiei sa1e integrative si critice

s Ibidem, p.

devine un centru de înteres pentru sociologia politică, pentru poli- tologie ss pentru toate

stiinte1e politice, după cum achizitiile stiintifice - progresul metodelor de cercetare, noile strategii

euristice si explicative, operationalizarea cercetării - în câmpul studierii politicului de către

sociologia politică sj de către toate celela1te stiinte po1itice impun intensificarea reflectiei

filosofice. Impun, în ultimă instantă, dezvoltarea filosofiei politice ca atare, care, dacă n-ar fi legată

organic de dezvoltarea stiint politice, ar ajunge să se degradeze inevitabil într-o speculatie sterilă.

Sociologia politică "simte", astăzi mai mult decât oricând, o nevoie lăuntrică de filosofie - pentru

a depăsi limitele teoretice de care se 1oveste în pro-pria ei muncă ss în propriul ei domeniu, după

cum filosofia po1itică "se hrăneste" din rezultatele cognitive a1e sociologiei politice pentru a-si feri

demersul de "uscăciune", sterilitate, abstractism speculativ si ruptură de "realitatea politică

fremătândă".

Antropologia politicâ este o ramură tardiv specializată a antropologiei socia1e, care se

consacră descrierii si analizei struc-turilor, proceselor, reprezentărilor si sistemelor politice proprii

societătilor considerate primitive sau arhaice, precum si particularitătilor sistemelor politice ale

societătilor tribale contempo-rane . Cantonată asupra acestui objectiv de studiu, antropologia

politică a adus noi elemente de cunoastere asupra etapelor procesului de trecere de la comunitătile

lipsite de structuri politice specializate, sau cum le numea Marcel Prs1ot, "societăti non

politifîcate", la cele în care structurile si functiile politice sunt deja diferentiate - după Prs1ot,

"societăti politifîcate" -, ca si asupra trăsăturilor specifice ale acestui proces în cazul actualelor

societăti cu structuri trjbale. Astăzi, antropologia politică nu se limitează la societătile trib ale, ci

îmbrătisează, într-o viziune sintetică, specifică antropologiei, ca stii ntă despre om, societătile

arhaice, dar ss cele contemporane nouă, oferind o mai bună întelegere a genezei si esentei

politicului. Ea se "îmbină" strâns cu vocatia sociologiei politice.

Orientată astfel, antropologia politică oferă sociologiei politice date extrem de utile spre

genera1izare si predictie, după cum sociolo- gia politică îi oferă, la rândul ei, instrumente si

metodologii de investigatie, ca si elemente concrete si directionări care o orientează

36 In acest caz, sUnt avute în vedere structurite tribale îndeosebi din tările africane.

Marcel Prstot, Sociologie politique, Dalloz, Toulouse, 1973, p. 239-240.

spre ana1iza procesului de trecere la comunitătile cu structuri si functii politice specia1izate în

functie de transformările societale, de trecerea comunitătilor primitive ori arhaice de Ia un tip de

societate la altul - ceea ce o ajută să-si usureze povara unei viziuni predominant filosofice si a unei

tendinte adeseori prea abstracte.

Istoria politică este istoria vietii politice, ce s-a configurat ca bransă sau ramură a istoriei ca

stiintă, specia1izată în cercetarea evolutiei istorice a vietii politice a unui popor sau a popoarelor

dintr-o anumită zonă geografică, ori la scară intematională.

Această disciplină oferă sociologiei politice spre generalizare un întreg univers de date, fapte,

evenimente istorice de natură politică, selectate si prelucrate, după cum, la rândul ei, sociologia

politică oferă istoricului vietii politice cadre conceptuale si ipoteze explica-tive care-1 ajută să

înteleagă interrelatia determinată a proceselor politice cu alte procese sociale, să se ridice la

explicatia cauza1ă a fenomenelor cercetate, evitând astfel cantonarea în simpla istorio-grafie, în

jnventarierea faptelor politice în succesiunea lor.

Psihologia politicâ s-a desprins ca ramură a psihologiei sociale ce studiază aspectele

psihologice ale comportamentului politic. Ea oferă sociologiei politice elemente ferti1e pentru

investigarea compor-tamentului politic si pentru întelegerea mai complexă a motivatiilor ce stau la

baza atitudinilor politice, după cum, la rândul său, sociologia politică oferă psihologiei politice

armătura conditionării sociale a com-portamentului politic, inclusiv a reactii1or psihologice

(sentimente -resentimente politice, simpatii - antipatii politice, acte politice volitiona1e,

charisma etc.) din sfera acestui comportament.

Ar mai putea fi relevate si alte corelatii ca, de exemplu, cele cu istoria doctrinelor politice, cu

geopolitica s.a.. Nu ne oprim asupra lor deoarece cele prezentate sunt suficient de relevante pentru

orice raportare a sociologiei politice la oricare dintre celelalte sti inte.