CE ESTE UNIUNEA EUROPEANĂ
Despre integrarea europeana.
Adâncirea integrarii si extinderea Uniunii.
Procesul politico-juridic în Uniunea Europeana.
Uniunea Europeana: putere mondiala sau "gigant provincial"?
Anul 2005 - an de criza pentru Uniunea Europeana.
TEMA IV
CE ESTE UNIUNEA EUROPEANĂ
Scurta privire asupra Europei
Europa geografica este un continent care, potrivit
expresiei fostului presedinte al Frantei, generalul de Gaulle, se
întinde de la Atlantic
Pâna în urma cu câtiva ani se aprecia ca, în sensul cel mai larg, Europa este o civilizatie unitara, derivata dintr-o traditie iudeo-crestina împartasita. Acum, o asemenea evaluare este depasita, urmare a încorporarii si a dimensiunii musulmane. Turcia, Albania si Bosnia-Hertegovina (partial) sunt tari musulmane si care, în plus, si-au exprimat vointa de integrare în Uniunea Europe 353c22d ana.
O definitie occidentala a Europei a fost asociata cu Roma si mostenirea sa istorica - catolicismul. Dar, traditia crestina a Europei a înglobat de asemenea Bizantul si traditia sa ortodoxa. De aceea, pe buna dreptate, fostul Papa, Ioan Paul al II-lea, vorbea despre catolicism si ortodoxism ca despre doi lobi ai aceluiasi plamân - crestinismul. Asadar, civilizatia europeana este mai mult decât Europa lui Carol cel Mare, adica Europa Occidentala.
Dupa disparitia sau prabusirea marilor civilizatii orientale si nord-africana-chineza, mesopotamiana, asiro-babiloniana sau egipteana - Europa a devenit leaganul noilor civilizatii: greco-romana, bizantina, germanica. Din Europa au pornit marile descoperiri geografice si tot aici au avut loc primele revolutii burgheze, precedate de Iluminism si Renastere. Aici s-au creat primele state nationale centralizate. Într-o lucrare aparuta, în 1998, întitulata "The wealth and poverty of Nations", David Landes spune ca "în ultima mie de ani, Europa a constituit motorul dezvoltarii si al modernizarii". La rândul sau, omul politic american Zbigniew Brzezinski, fost consilier pe probleme de securitate nationala al presedintelui Carter, în cartea sa "Marea tabla de sah. Suprematia americana si imperativele sale geostrategice", publicata în 1997, afirma ca "în ultimii 500 de ani, Europa a fost centrul de putere a lumii. Pe cai diferite, în perioade diferite, popoarele Eurasiei - dar mai ales acelea de la extremitatea ei vest-europeana - au pus stapânire si au dominat celelalte regiuni ale lumii".
Atunci când vorbim de Europa, nu putem omite faptul ca ea a cunoscut si perioade negre: inchizitia si razboaiele religioase, cele doua conflagratii mondiale, precum si fascismul si comunismul.
Sfârsitul celui de-al II-lea razboi mondial a însemnat pentru Europa nu numai zdrobirea fascismului german, care urmarea instaurarea dominatiei mondiale, ci si separarea continentului în cele doua blocuri militar-politice si economice opuse. De o parte, în Rasarit, Tratatul de la Varsovia si CAER-ul; de alta parte, în Vest, NATO si Piata Comuna. Aceasta separare a avut consecinte catastrofale pentru tarile din Centrul si Estul Europei înglobate în sfera de influenta sovietica, atât din punct de vedere politic, cât si economic si social-cultural. Aceasta a însemnat instaurarea, în aceste tari, a comunismului totalitar, înapoiere economica si un nivel de trai extreme de modest. Asadar "Cortina de Fier" si ridicarea Zidului Berlinului exprimau separatia totala între doua sisteme social-politice rezultate în urma razboiului. Nimeni nu ne-a întrebat de care parte a "cortinei" am dori sa ne pozitionam. Totul a fost hotarât la Conferinta de la Ialta (februarie 1945) între Stalin, Churchill si Roosevelt, precum si la Moscova între Stalin si Churchill. Atunci s-a hotarât si soarta României.
Ocupata de armata sovietica, în ciuda faptului ca a întors armele împotriva Germaniei hitleriste prin insurectia militara de la 23 august 1944, România s-a aflat timp de 45 de ani de partea rasariteana a "Cortinei de Fier ". Dominatia Uniunii Sovietice asupra României a încetat pe etape:
I. În 1957, odata cu retragerea Armatei Rosii de pe teritoriul României;
II. În 1964, când a fost adoptata cunoscuta "Declaratie din aprilie", prin care PCR îsi manifesta independenta fata de PCUS, iar România a trecut la revalorizarea unei mosteniri cultural-istorice cu tenta patriotica, nationala.
III. Dupa Revolutia din Decembrie 1989, când tara s-a orientat spre valorile democratice occidentale si structurile acesteia, respective, NATO si Uniunea Europeana.
Rolul si destinul Europei nu pot fi privite izolat de restul lumii si mai ales de competitia în care se afla cu Statele Unite: în plan economic, politic, cultural si geo-strategic. Pentru Europa, Statele Unite au fost, în secolul XX, sprijin în doua razboaie mondiale si protector în perioada "razboiului rece". Acum, Statele Unite au devenit pentru Europa partener si competitor pe arena mondiala.
Europa nu poate face abstractie de afirmatia fostului secretar al Departamentului de Stat al Americii, Henry Kissinger, care spunea ca "în zorii noului mileniu, Statele Unite se bucura de o pre-eminenta cu care nu ar fi în masura sa rivalizeze nici cele mai mari imperii din trecut. Fie ca este vorba de armament sau dinamism economic, de stiinta sau tehnologie, de învatamânt superior sau cultura populara, America exercita un ascendent fara precedent asupra ansamblului planetei". Asadar, si asupra Europei.
La sfârsitul secolului trecut, potrivit spuselor lui H. Kissinger, America a jucat un rol pe care Europa n-a fost în masura sa-l egaleze:
A fost sursa si garant al evolutiilor democratice, erijându-se în judecator important în problematica apararii drepturilor omului, desfasurarea alegerilor si functionarea statului de drept;
A jucat un rol esential în "îndiguirea comunismului" si accelerarea proceselor care au condus, la sfârsitul anilor '80, la prabusirea regimurilor totalitare în Europa Centrala si de Est, odata cu înscrierea lor în tranzitia spre democratie si economia de piata;
A dominat sistemul financiar international, dispunând de cel mai important rezervor de capital, precum si de o piata atragatoare pentru investitii si exporturi straine;
Cultura americana si-a impus norme în materie de gusturi si preferinte lumii întregi, fie ca este vorba de filme, muzica, dans sau INTERNET;
A arbitrat conflicte în mai multe puncte fierbinti ale globului: Europa (Cipru, Bosnia-Hertegovina, Kosovo), în Asia, Africa si Orientul Apropiat, permanentizându-si prezenta militara în puncte strategice ale planetei.
Dupa transformarile social-politice din Europa Centrala si de Est, ambitiile Europei s-au schimbat. Ea doreste sa joace si un rol politic, pe masura fortei sale economice.
La confluenta dintre secolele 20 si 21, însasi harta geografica a Europei a suferit si sufera modificari esentiale. seful Departamentului de studii rusesti si euro-asiatice de la Centrul de Studii Strategice si Internationale din Washington, D.C. afirma în anii 90 ca "daca, la sfârsitul secolului harta Europei va mai fi cea de azi, cred ca aceasta se va întâmpla doar printr-o minune". Iar între problemele care vor afecta configuratia Europei, acesta mentiona între altele:
Grupurile etnice, care se straduiesc sa-si câstige independenta sau chiar autonomia;
Segmentele prospere (regiunile) ale statelor existente care încearca sa se debaraseze de zonele cele mai sarace;
State mai mari care îsi extind sfera de influenta asupra unora dintre vecinii sai.
În anii '90 am asistat la:
Dezmembrarea Cehoslovaciei si aparitia a doua state noi: Republica Ceha si Slovacia.
Dezmembrarea R.S.F. Iugoslavia în 5 state: R.F. Iugoslavia, Macedonia, Bosnia-Hertegovina, Croatia si Slovenia. Ulterior, R.F. Iuglsoavia a devenit Uniunea Serbia-Muntenegru pentru ca, urmare referendumului din 2006, Muntenegru sa devina el însuti stat independent. Asadar, dintr-un stat multinational, pe parcursul a 15 ani, s-au format 6 state nationale.
Autodizolvarea Uniunii Sovietice si dobândirea independentei de catre fostele republici sovietice.
Expertii în probleme europene sânt de parere ca "nimeni nu stie ce va urma". Totusi, se avanseaza unele presupuneri, care trebuie luate ca atare:
Aparitia unor noi state exotice, cum ar fi Republica Italiei de Nord, Confederatia Luxemburgului si Belgiei de Est, Republica Populara Semi-Autonomia Basca, Regatul Scotiei si Noua Dalmatie.
O noua schimbare a granitelor în cadrul fostei Uniuni Sovietice, care ar antrena reîncorporarea Republicii Belarus în Rusia, o dezmembrare a Ucrainei si Unirea R. Moldova cu Ucraina. Deja Crimeea - parte importanta a Ucrainei, în urma unui cadru facut de N.S. Hrusciov, dar cu populatie majoritara rusofona - s-a constituit într-o regiune autonoma.
Ascensiunea "natiunilor economice", în
cadrul carora influenta economica a tarilor dicteaza
actiuni politice si sociale în tari cu economii
O serie de legaturi etnice
peste frontierele politice, cum ar fi cazul Transilvaniei Serbiei si
Slovaciei. Publicistul Gerald Celente de
Din acest punct de vedere Belgia este un bun exemplu despre care unii afirma ca s-ar putea sa nu mai existe în forma sa actuala, în prima parte a acestui secol:
Belgia este puternic afectata de tendintele centrifuge ale sectoarelor valon si flamand, primul orientându-se spre Franta, iar al doilea spre Olanda. Exista si un sector de origine germana, care se orienteaza spre Germania.
Bruxell-ul ar ramâne un important oras-stat, precum în Evul Mediu.
Acelasi publicist vede posibila transformarea Italiei în trei tari, a Germaniei în sase sau sapte, a Spaniei în doua. "Vom asista la existenta unei Europe foarte destabilizate, cu tari foarte xenofobe si la formarea unei aliante de natiuni musulmane care va semana cu existenta Aliatilor su Puterilor Centrale, în timpul primului razboi mondial. Europa nu va fi, nicidecum, un loc unde sa vrei sa traiesti". Este, desigur, o viziune pesimista, care nu tine seama de rolul stabilizator al Uniunii Europene si al NATO pe continentul european.
Directorul Departamentului de
cartografie de
Sa vedem, acum, harta politica a Europei de azi:
25 de tari sunt membre ale Uniunii Europene: Austria, Belgia, Cipru, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franta, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Marea Britanie, Olanda, Polonia, Portugalia, R. Ceha, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia, Ungaria;
România si Bulgaria, care au semnat Tratatul de aderare în aprilie 2005, urmeaza sa adere la Uniune în 2007;
Turcia si Croatia au început negocierile de aderare în 2005. Dintre acestea, Croatia are sanse sa adere spre 2009-2010. În ceea ce priveste Turcia, negocierile vor dura circa 10-15 ani, din cauza unor probleme politice.
Aderarea Croatiei, care dispune de o economie de piata functionala, a fost întârziata - potrivit oficialilor europeni - de lipsa de progrese în colaborarea cu Tribunalul Penal International pentru fosta Iugoslavie. Dupa capturarea în Insulele Canare a generalului croat Ante Gotovina, cu sprijinul autoritatilor croate, drumul Croatiei spre UE a fost deschis.
La rândul sau, Turcia nu se bucura de o sustinere unanima în privinta aderarii, fapt pentru care orizontul de timp pentru aderare este ceva mai îndepartat.
Macedonia este al treilea stat fost-iugoslav, dupa Slovenia si
Croatia, care se apropie de Uniunea Europeana.
Albania, Serbia si Bosnia-Hertegovina sunt membre ale Consiliului Europei si sunt pe cale sa semneze un Acord de Stabilizare si Asociere cu Uniunea Europeana - prima treapta în drumul spre aderare. Aderarea acestora este însa legata de capacitatea de absorbtie a Uniunii Europene.
În anul 2004, Uniunea Europeana a initiat asa-numita "politica europeana de vecinatate", care prevede o colaborare strânsa cu Republica Moldova, Georgia si Ucraina, dar nu si includerea pe ordinea de zi a problemei aderarii acestora. În ciuda faptului ca toate cele trei tari si-au exprimat optiunea pentru aderare, reactia Uniunii a fost, deocamdata, rezervata. Programul Uniunii Europene prevede crearea, în jurul sau, a unei zone pasnice, economic dezvoltate, pe baza unor valori comune si preîntâmpinarea aparitiei unor noi linii de demarcatie în Europa.
Doua tari europene, Islanda si Norvegia, sunt înca membre ale Asociatiei Europene a Liberului Schimb (AELS) si ale Spatiului Economic European; Norvegia a refuzat de doua ori, în 1972 si 1994, aderarea la UE, prin referendum national si exclude o noua candidatura pâna în 2009;
Elvetia, care are unul din cele mai ridicate niveluri de trai din Europa, a
refuzat si ea sa adere
Rusia are un Acord de Parteneriat cu Uniunea Europeana si este greu
de spus daca va adera cândva
Azerbaidjanul si Armenia sunt membre ale Consiliului Europei, dar au slabe perspective pentru aderarea la Uniune;
Muntenegru, care s-a desprins din Uniunea Serbia-Muntenegru, urmeaza sa solicite statutul de membru al Consiliului Europei si sa semneze un Acord de Stabilizare si Asociere cu Uniunea Europeana;
Belarus este singura tara europeana careia i s-a refuzat, din cauza situatiei politice interne, statutul de membru al Consiliului Europei.
2. Ce este Uniunea Europeana ?
Uniunea Europeana (U.E.) reprezinta - prin organizare si obiective - cea mai complexa structura politica si economico-monetara, existenta pe continentul European. Dintre toate structurile europene (UE, NATO, UEO, Consiliul Europei, OSCE), Uniunea Europeana reprezinta organismul cheie.
Uniunea si-a început activitatea sub aceasta denumire la 1 noiembrie 1993, urmare Tratatului de la Maastricht.
Uniunea reuneste la ora actuala: 18 republici si 7 monarhii constitutionale (Belgia, Danemarca, Luxemburg, Olanda, Marea Britanie, Spania si Suedia) - toate democratii.
Uniunea Europeana numara aproximativ 470 milioane locuitori. Împreuna cu România si Bulgaria, va avea 500 milioane, reprezentând asadar o importanta piata, care-si propune sa joace si un rol politic de seama pe plan international.
Uniunea reprezinta primul partener comercial în schimburile internationale.
Câteva considerente:
În scurta istorie a Europei dupa cel de-al doilea razboi mondial, Uniunea Europeana constituie o "poveste de succes". Simplul fapt ca nici o tara care, din 1957 si pâna în prezent a aderat la acest proiect, nu a cerut sa iasa din Uniune - în ciuda constrângerilor impuse de normele si standardele comunitare - este semnificativ, dovedind perenitatea acestei constructii.
Daca ar fi sa luam doar situatia Irlandei, Greciei, Spaniei si Portugaliei care, în momentul aderarii aveau o medie a PIB/locuitor de aproximativ 50% din media la nivel comunitar, putem lesne constata saltul economic urias pe care aceste tari l-au realizat dupa aderarea lor la Uniune.
O asemenea perspectiva este încurajatoare pentru tarile
din Europa Centrala si de Est, care au aderat sau urmeaza
sa adere
Uniunea Europeana a fost, înainte de toate, un proiect politic si, apoi, unul economic.
Proiectul politic a urmarit:
a) mentinerea pacii, stabilitatii si securitatii pe continent, în conditiile promovarii unor valori democratice comune. Pentru tari care cunoscusera ororile a doua razboaie mondiale, un asemenea obiectiv avea o importanta vitala;
b) largirea spatiului de securitate, acordându-se sprijin transformarilor democratice în tarile din Europa Rasariteana si tranzitiei acestora spre economia de piata prin împingerea spre est a granitelor externe ale Uniunii;
c) obtinerea unei relative independente politice fata de Statele Unite, urmare cresterii fortei sale economice si comerciale;
Componenta economica a acestui proiect a vizat crearea cadrului necesar - prin Piata Interna, Uniunea Economica si Monetara, Politica Agricola Comuna - pentru realizarea unei cresteri sustinute, care sa asigure ridicarea nivelului de trai si a calitatii vietii, coeziunea economica si sociala ca factor esential al stabilitatii interne a tarilor membre.
Întreaga evolutie a Uniunii Europene a fost marcata de ciocnirea dintre doua viziuni, dintre doua modele ale constructiei europene.
Un prim exemplu este ciocnirea dintre modelul social si cel liberal. Aceasta ciocnire a tensionat relatiile dintre guvernele tarilor membre, dar si pe cele dintre principalele institutii europene: Comisie, Consiliu si Parlament. Franta si Germania, de exemplu, sunt sustinatoare fervente ale modelului Europei sociale, în timp ce Olanda, Marea Britanie, Austria, Italia si Irlanda favorizeaza modelul liberal. Este semnificativ ca fostul prim-ministru conservator Margaret Thatcher a refuzat sa semneze, în 1989, Carta Sociala, pâna la venirea la putere, în Marea Britanie, a Partidului Laburist, condus de Tony Blair.
O viziune diferita a existat si în legatura cu evolutia Uniunii: Franta si Germania favorizeaza o organizare mai integrationista, de tip federalist, în timp ce Marea Britanie înclina mai degraba spre o integrare supla, "á la carte", care sa aiba ca rezultat o zona largita de comert liber.
De fapt, aceasta pozitie a
Marii Britanii a fost vizibila
înca de
Unii analisti economici sunt de parere ca, în ultimii ani, fenomenele de divergenta din Uniune le-au dominat pe cele de convergenta, aducând ca exemple: introducerea monedei unice; spatiul Schengen; politica comuna în materie de educatie, cercetare si dezvoltare tehnologica; ratificarea Tratatului Constitutional; deschiderea pietei serviciilor, care sa faca fata provocarilor globalizarii, etc.
Este cert ca Uniunea Europeana a confirmat viabilitatea sa din punct de vedere economic si politic. Ţarile membre au obtinut, în timp, un înalt grad de dezvoltare si prosperitate. Cu toate acestea, obiectivul stabilit prin Agenda Lisabona privind ridicarea competitivitatii si ocuparea fortei de munca înca nu a fost îndeplinit. Ritmul de crestere economica este scazut sau chiar stagneaza în tari fondatoare ale Uniunii, precum: Franta, Germania si Italia.
Asistam la o îndepartare de Uniunea Europeana a cetateanului de rând, o slabire a interesului opiniei publice fata de constructia europeana, odata cu diminuarea încrederii în institutiile europene.
Un asemenea fenomen ar putea avea drept cauze principale:
a)
Birocratia sufocanta de la Bruxelles,
în care cetateanul vede o armata de functionari bine
platita, care cheltuieste fonduri substantiale din bugetul
Uniunii, în loc ca acestea sa fie destinate unor proiecte de dezvoltare,
educatie si cercetare. Germania, care va prelua presedintia
UE la 1 ianuarie
b)
Volumul imens de documente (directive,
reglementari, rezolutii) emise de institutiile comunitare,
elaborate de experti pentru experti, în al caror
hatis cetateanul obisnuit, inclusiv oamenii de
afaceri, se descurca tot
c) Caracterul neinteligibil pentru cetatean al continutului tratatelor Uniunii. De altfel, s-a apreciat ca aprobarea de catre francezi a Tratatului de la Maastricht din 1992 doar cu 51% din voturile exprimate într-un referendum national s-a datorat caracterului greoi si prea stufos al acestui document fundamental pentru Uniunea Europeana. Într-o asemenea logica s-a înscris preocuparea pentru elaborarea unui Tratat Constitutional, care sa reuneasca într-o forma concisa si inteligibila pentru cetatean a prevederilor de baza ale tuturor Tratatelor anterioare, care au asigurat functionarea Uniunii.
d) O anumita "prapastie" care s-ar fi creat, în timp - urmare, îndeosebi, unei lipse de comunicare - între liderii politici ai Uniunii Europene si cetateni. Un asemenea argument a fost avansat îndeosebi dupa respingerea Tratatului Constitutional în cadrul referendum-urilor din 2005 în Franta si Olanda. Pe seama acestor lideri, cetatenii pun atât recesiunea din tarile dezvoltate ale Uniunii, cât si o evolutie prea accelerata a procesului de largire, care le-ar afecta "acquis-ul social" de care cetatenii UE au beneficiat în ultimele decenii.
Din pacate, liderii vest-europeni nu au explicat cetatenilor din propria tara ca bunastarea lor economica si sociala se datoreaza, în buna masura, deschiderii pietelor în Europa Centrala si de Est. Este foarte probabil ca, daca nu ar fi avut aceste piete, Uniunea Europeana s-ar fi confruntat cu o grava criza economica si implicit cu o scadere a nivelului de trai al populatiei.
Mai mult decât atât, o
parte a opiniei publice europene acuza lipsa unor lideri vizionari -
asa cum au fost, cândva, Charles de
Gaulle, Francois Mitterand, Konrad Adenauer si Helmut Kohl - în
masura sa faca fata marilor provocari la
care este supusa, azi, constructia europeana, în conditiile
globalizarii. Cetatenii europeni se întreaba "Quo vadis
Europa"? si asteapta de
3. Despre integrarea europeana
Aderarea
Integrarea europeana îmbraca doua aspecte: economic si politic
Integrarea economica înseamna, în esenta, eliminarea barierelor dintre economiile statelor, urmarind reducerea sau eliminarea rolului public de frontiere economice al granitelor teritoriale cu vecinii europeni, membri ai Uniunii.
Importanta integrarii economice este reprezentata de cresterea competitiei între agentii economici din tarile membre, care conduce la preturi mai scazute pentru bunuri si servicii similare, la diversificarea ofertei si la îmbunatatirea calitatii produselor.
Integrarea
economica este, în conditiile statelor
nationale, si o integrare
politica. Integrarea europeana a îmbinat, de la început, procesele
economice cu cele politice. Razboiul rece dintre lumea
Occidentala si cea Rasariteana, amenintarea
comunismului si obiectivul mentinerii pacii pe continent, ca
si dorinta unei anumite independente fata de Statele
Unite n-au fost straine de primii pasi pe calea integrarii
economice. De altfel, chiar tentativele de dinaintea Tratatului de la Roma
(1957)au avut la baza ratiuni politice: înfiintarea, în
Integrarea economica europeana s-a bazat pe doua elemente: supranationalitatea si punerea în comun a suveranitatii.
Astfel, Tratatele CECO si CEE, precum si cele trei revizuiri care le-au urmau (Maastricht, Amsterdam si Nisa) atribuie anumite competente exclusive la nivel comunitar. Aceasta abordare afecteaza suveranitatea nationala, dar nu presupune o "pierdere" a suveranitatii. Prin "punere în comun", suveranitatea este exercitata în comun, într-o serie de domenii convenite de membrii Uniunii. Aceasta hotarâre elimina o bariera politica importanta pe calea integrarii economice, dar poate conduce si la neîntelegeri atunci când:
În politica interna a unui stat apar sensibilitati fata de costurile de ajustare ale integrarii;
Anumite tari nu doresc sa accepte în întregime consecintele reglementare sau politice ale integrarii pe care s-au angajat sa le puna în aplicare.
Supranationalitatea este legata de punerea în comun a suveranitatii. Comisia Europeana si Curtea de Justitie a C.E. sunt învestite cu puteri supranationale. De exemplu, Comisia Europeana:
are drept unic de initiativa în promovarea legislatiei Comunitatii Europene, ceea ce înseamna ca, chiar daca Consiliul de Ministri dispune, acesta nu poate propune proiecte legislative;
are competente de
monitorizare, în calitate de "garant al Tratatului" în privinta punerii în
aplicare si ca ramura executiva
Un alt aspect important al supranationalitatii este posibilitatea de a pierde la vot în Consiliul de Ministri, prin majoritate simpla sau calificata.
4. Adâncirea integrarii si extinderea Uniunii
Uniunea Europeana a cunoscut, de-a lungul existentei sale, doua procese esentiale:
a) adâncirea/aprofundarea integrarii, manifestata prin liberalizare economica, reglementari si politici comune precum largirea domeniilor de aplicare a competentelor comunitare;
b) extinderea/largirea, concretizata în cresterea numarului de membri.
Din motive economice si politice, aceste procese n-au functionat fara dificultati, ceea ce înseamna ca Uniunea a cunoscut o evolutie istorica complexa.
În ceea ce priveste adâncirea integrarii, aceasta s-a realizat cu prilejul revizuirii Tratatului de la Roma (semnat în 1957), care a pus bazele Comunitatii Economice Europene (CEE) si a Agentiei Europene a Energiei Atomice (EURATOM). Revizuirea s-a realizat prin:
Actul Unic European (Single Act), semnat în 1986 si intrat în vigoare în 1987, prin care s-a renuntat la principiul unanimitatii în adoptarea deciziilor si care bloca procesul de integrare;
Tratatul asupra Uniunii Europene, semnat la Maastricht (în 1992 si intrat în vigoare în 1993);
Tratatul de la Amsterdam (semnat în 1997 si intrat în vigoare în 1999);
Tratatul de la Nisa (semnat în 2001 si intrat în vigoare în 2003), care a reformat institutiile Uniunii Europene si procesul de luare a deciziilor.
Adâncirea/aprofundarea integrarii s-a concretizat îndeosebi prin:
Crearea Pietei Interne Unice;
Realizarea Uniunii Economice
si Monetare, care a permis trecerea la Euro si care acopera 12
tari (
Adoptarea politicii comune în
domeniul pescuitului, dupa câteva decenii de
Aprobarea, în
Adoptarea Conventiei Schengen, la care au aderat 13 state si care permite libera circulatie a persoanelor.
Extinderea Uniunii a avut loc în cinci etape:
în 1973, când Marea Britanie a parasit AELS si a aderat la CEE (dupa doua tentative esuate în 1963 si 1967), împreuna cu Danemarca (ale caror exporturi agricole depindeau de piata britanica) si Irlanda (care avea o zona de liber schimb cu Marea Britanie);
în 1981, când a aderat Grecia, pentru a consolida democratia dupa dictatura coloneilor;
în 1986, au aderat Spania si Portugalia;
În octombrie 1990, unificarea germana a însemnat o semi-extindere, a U.E:, realizata "prin usa din spate", deoarece un fost stat (RDG) a intrat în Uniune ca parte a Germaniei reunificate;
în ianuarie 1995, au aderat Austria, Finlanda si Suedia. Norvegia, care semnase Tratatul de Aderare împreuna cu cele 3 tari, l-a respins pentru a doua oara în urma unui referendum;
în mai 2004, au aderat alte zece state: Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, R. Ceha, Slovacia, Slovenia si Ungaria.
Uniunea îsi atinge scopurile prin intermediul:
politicilor comune, în domeniul agriculturii - PAC, al Uniunii Economice si Monetare, pescuitului, transporturilor, mediului înconjurator, comertului exterior, competitiei, dezvoltarii regionale, energiei, uniunii vamale;
programelor comune, în cercetare-dezvoltare, telecomunicatii, coordonarea programelor nationale de dezvoltare ale statelor membre în scopul asigurarii coeziunii economice si sociale, a politicilor sociale.
Cum se explica succesul Uniunii Europene si capacitatea sa de a atrage noi si noi membri?
Cresterea economica sustinuta, care reprezinta si sursa prosperitatii cetatenilor sai. Uniunea a depasit cu succes perioade de criza, a trecut peste obstacole, pastrându-si identitatea si forta de atractie;
Existenta unei piete unice, care a favorizat competitivitatea, dezvoltarea si înnoirea tehnologica, libera initiativa;
Un proces democratic de luare a deciziilor, caracterizat prin negociere si atunci când este posibil - prin consens;
Respectarea Tratatelor si a legislatiei adoptata în comun si transpusa obligatoriu în legislatia nationala; prevalenta legii în relatiile dintre membrii Uniunii si institutiile acesteia; cresterea rolului UE în planul vietii politice mondiale, odata cu cel economic si cel comercial, ceea ce face din Uniune un actor de seama al viitoarei lumi multipolare.
5. Procesul politico-juridic în Uniunea Europeana
Uniunea Europeana este o comunitate de drept, ceea ce înseamna ca legitimitatea si functionarea sa sunt garantate de respectul pe care fiecare din statele sale membre îl acorda dreptului si justitiei reprezentative. Conceputa ca mijloc de a face imposibil recursul la razboi, la folosirea fortei pentru rezolvarea conflictelor dintre ele, UE nu se putea deschide decât spre tarile dotate cu structuri constitutionale si de practici guvernamentale conforme modelului democratic occidental.
Acelasi consens legalist explica faptul ca institutiile comunitare pot exercita puteri coercitive fara a dispune de mijloace politienesti. si aceasta pentru ca statele membre pun la dispozitia dreptului european aparatele lor judiciare si administrative. Statele se conformeaza logicii suveranitatii delegate.
Daca o anume tara ar refuza sa se conformeze unei norme comunitare deja adoptate sau ar viola în mod deliberat o decizie a justitiei luata în aplicare dreptului comunitar, aceasta s-ar situa "de facto" în afara Uniunii.
Trebuie retinut faptul ca exista deosebiri între "Dreptul european" si "Dreptul comunitar". În timp ce "Dreptul european" este cel creat de sau în interiorul Consiliului Europei, "Dreptul Comunitar" este cel creat de Comunitatile Europene, care le guverneaza stabilirea si functionarea.
Dreptul comunitar constituie, azi, un corp de reguli, care se însereaza în ramurile cele mai diverse ale Dreptului national.
Exista:
Dreptul comunitar special, specific unor anumite domenii: comercial, social, agricol, financiar si fiscal, transporturi, brevete, etc.;
Dreptul comunitar general, care regrupeaza regulile comune, general-valabile indiferent de ramurile dreptului comunitar special. Acesta are o dominanta institutionala si se refera la:
structura institutionala a Comunitatilor;
sursele Dreptului comunitar;
contenciosul si raporturile dintre Dreptul national si Dreptul comunitar
Care sunt sursele dreptului comunitar?
A. În primul rând, textele constitutive, adica tratatele semnate de statele membre si supuse ratificarii parlamentare, în conformitate cu procedurile constitutionale mentionate.
Între acestea sunt Tratatele de la Roma, Maastricht, Amsterdam si Nisa, Actul Unic European, precum si Tratatele de aderare la UE.
B. În al doilea rând, dreptul derivat creat de institutiile comunitare care au legitimitatea de a elabora norme juridice.
În cadrul acestora mentionam:
Reglementarea, care are o importanta generala, este obligatorie în toate elementele sale si este direct aplicabila în orice stat membru. Contrar denumirii, "reglementarea" este de natura legislativa. Este adoptata de Consiliu sau, uneori, de Comisie în aplicare unei dispozitii dintr-un tratat;
Directiva este o lege-cadru care are menirea de a armoniza legislatia nationala într-un anumit domeniu. Este însotita, de regula, de un termen în care trebuie pusa în aplicare;
Decizia este obligatore, în toate elementele sale, pentru destinatarul pe care îl desemneaza;
Recomandarile, Avizele si Rezolutiile nu au valoare de constrângere, dar exprima o anumita vointa politica a institutiei.
C. În al treilea rând, jurisprudenta Curtii de Justitie, care interpreteaza dreptul European si propriul sau rol prin referire la obiectivele fundamentale ale tratatelor.
Curtea a elaborate câteva principii:
"imediatitatea" dreptului comunitar, ceea ce înseamna ca aplicarea unei norme comunitare nu poate fi întârziata de legislatorul national;
"aplicarea directa" prin care orice particular se poate prevala în fata unui judecator national de o directiva comunitara;
"prevalenta" dreptului comunitar asupra dreptului national.
Uniunea Europeana: putere mondiala sau "gigant provincial"?
S-a spus adesea ca Europa este un gigant economic, dar un pitic politic. Ori, obiectivul PESC - lansat prin Tratatul de la Maastricht - este de a permite UE sa joace pe scena internationala un rol echivalent cu cel economic. Uniunea este constienta ca, în conditiile globalizarii, ea trebuie sa se consolideze pentru a rezista presiunilor concurentiale si a juca un rol activ pe scena vietii politice internationale. Ea poate deveni un actor global (global player).
Trei pot fi considerate marile realizari, de pâna acum, ale Uniunii Europene, si în general, ale integrarii europene:
a. A asigurat o pace durabila între membrii sai dupa secole de conflicte armate. În ciuda unor conflicte etnico-religioase pe care unele tari membre ale UE le mai cunosc (Marea Britanie, Spania, Franta, Belgia), acestea sunt tari stabile. În plus, colaborarea dintre Franta si Germania a reprezentat îsi înca mai reprezinta motorul constructiei europene;
b. A realizat o prosperitate, un nivel de trai si civilizatie pentru cetatenii sai invidiat de toate celelalte tari europene (cu exceptia Norvegiei si Elvetiei), precum si de alte tari vecine continentului nostru.
Cum, altfel, s-ar putea explica presiunea imigrationista dinspre Est si Sud asupra tarilor membre ale UE?
c. A asigurat conservarea identitatii nationale a statelor membre. Diversitatea culturala a membrilor sai reprezinta o mare bogatie în multiculturalitatea viitoarei Europe unite. si-au pierdut,oare, identitatea nationala tari ca Franta, Grecia, Italia sau Spania? Desigur ca nu întâmplator, la una din reuniunile Consiliului European al UE de la Edinburgh - Marea Britanie, a fost adoptat un document special referitor la identitatea culturala nationala a membrilor sai.
Uniunea Europeana a asigurat, asadar, pentru membrii sai pacea, stabilitatea si prosperitatea timp de jumatate de secol. În aceste conditii, euroscepticii ar trebui sa înteleaga ca solutia problemelor cu care se confrunta continentul rezida într-o Uniune puternica si largita. si somajul si criza economica si crima organizata si crizele internationale pot fi rezolvate în cadrul Uniunii si nu de fiecare tara separat sau într-un grup restrâns
O problema de mare actualitate este cea a realizarii unei politici comune în domeniile securitatii si apararii - obiectiv greu de atins pentru ca vine în contradictie cu:
- conceptul de suveranitate a statelor - obiectiv al oricarei politici externe;
- cu divergentele de analiza ale fiecarui stat membru, fiecare tara având geografia si interesele sale proprii în domeniul apararii;
- cu aliantele militare pre-existente.
Din cele 25 tari membre ale UE, patru sunt traditional neutre: Austria, Finlanda, Irlanda si Suedia. Alte 19 sunt membre ale NATO, care este o alianta militara. Doua, respective Cipru si Malta nu fac parte din NATO, fara sa se declare neutre. Rezulta asadar ca, interesele de securitate ale celor 25 nu se armonizeaza. Tocmai aceasta lipsa de coincidenta institutionala între UE si NATO are consecinte asupra gradului de autonomie a apararii europene.
Dupa Summit-ul franco-britanic de la Saint-Malo din decembrie 1998, britanicii (cei mai fideli aparatori ai NATO si SUA) au acceptat sa confere Uniunii Europene competenta în materie de aparare. Între pasii întreprinsi în acesta directie se pot mentiona:
d. Decizia cuprinsa în Tratatul de la Amsterdam privind integrarea UEO în UE;
e.
Numirea, în iunie
f. Au fost create organe politico-militare: Comitetul Militar European, Comitetul Politic si de Securitate;
g. Este prevazuta înfiintarea unui Stat Major Militar, care sa organizeze o Forta de Reactie Rapida prin transformarea EUROCORP (unitate militara formata din germani, francezi, belgieni si luxemburghezi, cu baza la Strasbourg) într-o forta de 60.000 soldati care va permite UE sa reactioneze autonom la crizele situate în vecinatatea ei imediata.
În contextul interventiei americane în Irak, Franta si
Germania si-au intensificat eforturile pentru promovarea unei politici de
securitate si aparare comuna,
Problema este complexa deoarece înseamna o redefinire a relatiei cu NATO si a rolului SUA în Europa. Europenii doresc o politica de aparare independenta, în timp ce americanii nu concep ca aceasta sa fie rupta de NATO.
Anul 2005 - an de criza pentru Uniunea Europeana
Anul
Votul negativ la referendum-ul din Franta si Olanda asupra Tratatului Constitutional, pe care majoritatea cetatenilor din cele doua tari l-au respins. În urma acestui vot, liderii europeni au convenit ca au nevoie de o "perioada de reflectie" pâna în 2009;
Discutiile tensionate purtate în jurul Bugetului Uniunii pentru perioada 2007-2013, dupa esecul Consiliului European din iunie 2005 de la Bruxelles de a ajunge la o solutie;
Analistii apreciaza ca respingerea Tratatului Constitutional
al U.E., în cadrul referendum-urilor din Franta si Olanda, are
implicatii serioase atât pentru tarile membre ale Uniunii, cât
si pentru tarile candidate
În Franta, 55% dintre votanti s-au pronuntat împotriva Tratatului, iar în Olanda, procentul acestora s-a ridicat la 62%.
În aceste conditii, care ar putea fi consecintele respingerii Tratatului asupra Uniunii Europene?
1. Disponibilitatea actualilor membri pentru largirea Uniunii s-ar putea diminua considerabil. si aceasta ar privi nu atât aderarea României si a Bulgariei, care au semnat deja Tratatul de aderare, cât mai ales viitoarea aderare a Croatiei, Turciei, Macedoniei si a altor tari din Balcanii de Vest.
Motivul l-ar putea reprezenta dificultatea sau chiar imposibilitatea ca reforma Uniunii sa mearga în paralel cu largirea acesteia.
2. În plan intern, esecul adoptarii Tratatului Constitutional pune unele semne de întrebare în legatura cu omogenitatea procesului de integrare, inclusiv în privinta negocierii unor tratate în format cu 25 de tari, ca si al ratificarii în toate statele membre.
Unele tari s-ar putea pronunta în favoarea unei flexibilitati sporite în procesul de integrare, de exemplu prin intermediul "cooperarii întarite", care sa implice doar un numar de tari "de avant-garda" dupa modelul Schengen.
3. Neadoptarea Tratatului Constitutional ar putea conduce la o paralizare a procesului de luare a marilor decizii în U.E., îndeosebi în privinta unor proiecte majore ale Uniunii, care presupun un consens al tarilor membre: mari si mici, mai vechi sau mai noi, bogate sau mai sarace.
4. Dorinta multor cetateni de a vedea U.E. promovând o politica externa mai coerenta, ceea ce ar putea-o transforma într-un actor global, pe picior de egalitate cu SUA, ar putea fi amânata pentru o data nedefinita.
Discutiile asupra bugetului UE pentru perioada 2007-2013 s-au purtat în jurul problemei: ce anume sa se reduca, cheltuielile agricole sau fondurile structurale? De raspunsul la prima întrebare ar fi fost afectata Franta, care primeste cele mai multe fonduri în cadrul PAC, în timp ce în cea de a doua varianta ar fi suferit tarile cuprinse în ultimul val de extindere, inclusiv România si Bulgaria, care sunt tarile cele mai sarace.
Cu doua saptamâni înainte de Consiliul European de la Bruxelles, din Decembrie 2005, premierul britanic Tony Blair, care asigura presedintia Consiliului, a optat pentru a doua varianta, ceea ce ar fi presupus o reducere a bugetului UE cu 20 miliarde euro, adica 10% din bugetul pentru dezvoltarea regionala. Propunerea britanica viza o reducere a fondurilor comunitare de la 1,06% din PIB, la 1,03%. Potrivit presedintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Baroso, acceptarea acestei propuneri nu ar fi facut fata unei Europe extinse, afectând chiar aderarea României si Bulgariei. Baroso a aratat limpede ca acceptarea propunerii britanice de buget ar fi facut imposibila aderarea României si Bulgariei în 2007. "Cu un asemenea buget - spunea presedintele Comisiei Europene - nu putem sa primim cele doua state", adaugând ca extinderea Uniunii reprezinta "un proces de dimensiuni istorice si strategice în ceea ce priveste viitorul lumii". Oficialul european a remarcat, totodata "o contradictie între obiectivele ambitioase privind o Europa moderna, deschisa, largita si lipsa ambitiei în ceea ce priveste mijloacele de a ajunge acolo".
În cazul în care s-ar fi acceptat propunerea britanica, cele mai
favorizate ar fi fost tarile bogate din Uniune: Franta, care nu
si-ar fi vazut reduse fondurile agricole, Austria, Germania, Suedia
si Olanda, care nu vor sa-si mareasca contributia
În final, dupa negocieri îndelungate si tensionate, sefii de stat si de guvern din tarile membre ale U.E. au ajuns la un compromis cu prilejul Consiliului European din decembrie 2005. În cursul anului 2006, sub presedintia austriaca a Consiliului si Parlamentul European a votat bugetul, dupa ce initial îl respinsese.
Rezulta, asadar, ca Uniunea Europeana reprezinta o constructie politico-economica de succes, capabila sa raspunda provocarilor globalizarii si sa se manifeste ca un actor global. Ca orice constructie, Uniunea cunoaste si dificultati, dar revine liderilor politici europeni responsabilitatea de a gasi solutii.
|
