CETATENIA EUROPEANA

CETATENIA EUROPEANA

Principiul pe care Uniunea Europeana se intemeiaza este cel al plasarii individului si intereselor sale in centrul problematicii integrarii europene. Respectarea drepturilor fundamentale ale omului este privita la nivelul institutiilor europene ca un principiu general de drept. Fiecare om are dreptul la o cetatenie, se arata in Declaratia Universala a Drepturilor Omului (art.15). Dezbaterile asupra locului si rolului pe care il are cetateanul in constructia Uniunii, eforturile pentru a crea un spatiu public european sunt din ce in ce mai prezente, toate acestea subsumandu-se unei singure formule: 'o Europa mai aproape de oameni'

Cetatenia exprima, in acceptiunea clasica a termenului, apartenenta unei persoane la stat prin prisma drepturilor si obligatiilor reciproce prevazute de Constitutie si de celelalte legi. Natura juridica a cetateniei este regasita in legatura ce uneste un individ, un grup de indivizi sau anumite bunuri cu un anumit stat, fie in raportul politic si juridic de dominatie si supunere din care izvorasc drepturi si obligatii, atat in ceea ce-l priveste pe individ fata de stat, cat si pe stat fata de individ. Aceasta calitate se dobandeste dupa locul nasterii (intemeiere pe principiul jus soli) sau ca efect al legaturii de sange, dupa parinti, (principiul jus sanguinis), dar se poate dobandi si prin proceduri de obtinere a nationalitatii sau pentru servicii deosebite aduse tarii si natiunii, 'cetatenia de onoare'[1].

Cetatenia detine, deci, un sens juridic, cetateanul fiind subiect de drept, adica dispune de drepturi civile si politice, se bucura de libertati individuale, de libertatea de constiinta si de exprimare, de libertatea de miscare, de a se casatori, de prezumtia de nevinovatie, de a avea un avocat care sa-l apere, egalitate in fata legii. De asemenea, are dreptul de a participa la viata politica si de a candida pentru oricare dintre functiile publice, iar obligatiile care-i revin constau in respectarea legilor, plata taxelor si impozitelor in functie de veniturile realizate si in a apara, in caz de pericol, societatea al carei membru este.

Cetatenia are si un sens politic, cetateanul participand la exercitiul puterii. 'Comunitatea cetatenilor' este cea care, prin alegeri, isi hotaraste guvernantii, reprezinta sursa puterii si justifica executarea deciziilor luate de acestia, le controleaza si sanctioneaza actiunile. Astfel, cetatenia implica si principiul legitimitatii politice, cetateanul este detinatorul unei parti din suveranitatea nationala.

Si pentru a crea cadrul necesar, pentru a organiza societatea, cetatenia se traduce prin ansamblul institutiilor si practicilor sociale. Cetatenia ar deveni o formalitate daca nu s-ar traduce prin institutii care organizeaza in mod concret viata in comun[2]. Cetatenia creeaza modalitati de integrare ale populatiilor datorita vocatiei sale universale (a nu exclude). Iar existenta spatiului politic, in care fiecare cetatean este egalul celuilalt, in care a vota inseamna a demonstra, respectand un ritual, ca apartinem comunitatii politice este o dovada in acest sens. De asemenea, cetatenia este sursa legaturii sociale, fiecare cetatean avand dreptul la acelasi respect, la recunoasterea demnitatii proprii. In acest sens, cetateanul este locuitorul unei tari care actioneaza in concordanta cu un set de reguli, respectiv drepturi si obligatii, in problemele publice/afacerile publice (inclusiv cele politice), actiunea sa desfasurandu-se in spatiul public unde interactioneaza si comunica cu alti cetateni .

Construirea Europei unite a ridicat si ridica anumite probleme politice care prin prisma subiectului abordat ni se dezvaluie astfel institutiile cetateniei au fost intotdeauna nationale, pe cand practicile cetateniei nu sunt exercitate tot timpul intr-un cadru national. Manifestarea vointei politice, un loc al exprimarii democratice, al deciziei pur politice acolo unde sa se hotarasca repartizarea resurselor, protejarea valorilor colectivitatii si a ei insasi sunt conditii ale unei practici democratice. In acest context, cetatenia se poate exercita perfect la nivel infranational sau supranational, intre natiune si cetatenie legatura nefiind logica, ci istorica '[4]

Ideea introducerii 'cetateniei unionale', europene a fost luata in discutie in anii '60, iar la mijlocul anilor '70, mai precis in anul 1974, la intrunirea la nivel inalt de la Paris (10-11 decembrie) a fost adoptat un document final, in care sefii de state si de guverne ai celor noua state membre ale Comunitatilor Europene au propus elaborarea unei liste de drepturi, care ar fi putut fi atribuite cetatenilor (resortisantilor), in momentul respectiv, drepturi provenite din calitatea de cetateni ai statelor comunitare.

Un alt pas l-a repr 151c29b ezentat 'Actul de la Bruxelles' din 1976 al Consiliului de Ministri, ce se referea la alegerea reprezentantilor in Parlamentul European prin vot universal, direct, liber, secret. In fapt, alegerea parlamentarilor europeni prin vot universal, direct, liber, secret este o manifestare evidenta a unei cetatenii europene. In ceea ce priveste reglementarile comunitare, nici in Tratatul de la Roma, nici in Actul Unic European nu s-au facut referiri la drepturile individului sau ale cetateanului. Acestia sunt considerati doar agenti economici, dispozitiile tratatelor percepandu-i ca atare. De exemplu, in domeniul liberei circulatii, persoanele nu sunt luate in considerare decat in calitate de salariati (art. 48, Tratatul asupra C.E.E.) sau ca membri ai profesiunilor liberale (art.52 si urm.).

Consiliul European de la Fontainebleau (25-26 iunie 1984), plecand de la ideea ca in centrul constructiei comunitare trebuie plasat cetateanul european in vederea dezvoltarii sentimentului de apartenenta la comunitate, dar si pentru ca el nu este doar un actor social al constructiei europene, ci reprezinta scopul final, a hotarat crearea unui comitet de reflectie ("Comitetul Adonino"), care sa dea o dimensiune mai umana experientei comunitare, sa promoveze identitatea si imaginea Comunitatilor in ochii cetatenilor. S-a pus la punct un plan, un program de lucru ce viza facilitarea liberei circulatii a persoanelor, o mai buna invatare a limbilor straine, armonizarea unor simboluri de identificare cum ar fi drapelul, imnul sau pasaportul. Printre drepturile recunoscute figurau si drepturi rezultand din ideea de integrare economica (dreptul la munca in tara aleasa)[5].

Conceptul de cetatenie europeana a fost repus in discutie in cadrul Consiliului European de la Roma (14-15 decembrie 1990), guvernul spaniol, prin persoana primului ministru, Felipe González, a avansat si aparat ideea, propunand si un proiect in acest sens. Astfel, Consiliul European de la Maastricht (9-10 decembrie 1991) si-a axat discutiile pe doua probleme esentiale: recunoasterea unei duble cetatenii si atribuirea de drepturi cetatenilor comunitari fara sa se tina seama de cetatenia acestora. S-a avut astfel in vedere faptul ca orice persoana are, de regula, cetatenia statului sau, care ii confera anumite drepturi si obligatii. Cetatenia dubla, europeana, trebuia sa fie un complement al cetateniei nationale si nu o substituire a acesteia[6]. Deci, cetatenia nationala este stabilita de normele juridice ale statului, iar cetatenia europeana este efect al detinerii cetateniei unui stat membru al Uniunii Europene.

Prima referire expresa la drepturile si libertatile fundamentale apare in Tratatul de la Maastricht (1 ianuarie 1993) in care un capitol introdus a fost denumit "Cetatenia Uniunii", scopul fiind acela de a intari relatiile existente intre Uniunea Europeana si cetatenii statelor membre. Acesta, spre deosebire de constitutiile nationale, nu incepe cu o declaratie a drepturilor (fapt dorit de unele state), dar contine un numar de referiri la drepturile omului. Astfel, se afirma ca «Uniunea respecta drepturile fundamentale, asa cum sunt ele garantate de Conventia Europeana semnata la 4 noiembrie 1950 la Roma si asa cum rezulta din traditiile constitutionale comune ale statelor membre, in calitate de principii generale ale dreptului comunitar» (art. F din primul titlu al Tratatului, consacrat dispozitiilor comune). De asemenea, conceptia privind complementaritatea cetateniei europene este reiterata astfel: 'uniunea respecta identitatea nationala a statelor membre ale caror sisteme guvernamentale sunt fondate pe principiile democratice' (art. F, par.1). Cetatenia europeana este instituita prin Tratatul de la Maastricht ce prevede:

a)      dreptul de vot si de eligibilitate la alegerile municipale si in Parlamentul European;

b)      protectia diplomatica si consulara;

c)      posibilitatea de a apela la un mediator;

d)      libertatea de deplasare si de sedere pe teritoriul tarilor ce apartin Uniunii Europene (art. 8).

Persoanele care au cetatenia europeana se bucura de dreptul la libera circulatie, dreptul de sejur pe teritoriul oricarui stat membru, drepturi deja recunoscute, precum si de noi categorii de drepturi. Aceste noi categorii de drepturi sunt reprezentate de drepturile politice, dreptul la recurs non-jurisdictional si dreptul la protectie. Drepturile politice instituite sunt dreptul de vot si de eligibilitate la alegerile europene si municipale, dreptul la recurs non-jurisdictional[7], care-i permite cetateanului sa se apere impotriva actiunilor institutiilor comunitare este reprezentat de dreptul de petitie si dreptul de a se adresa Mediatorului European si dreptul privind protectia consta in dreptul de protectie diplomatica si consulara.

Toate acestea ne conduc la ideea instituirii unui veritabil statut al cetateanului, cuprinzand drepturi si indatoriri, precum si la aparitia unei noi categorii situata intre cetatenia nationala si straini, pe care o putem considera o 'superpozitie', un alt nivel, cetatenia europeana. Instituirea acestui nivel este, de fapt, o disociere operata pentru prima data intre nationalitate si cetatenie. Cetatenia nationala nu mai este, din acest moment, singura care ofera un statut juridic si drepturi. Institutiile europene confera cetatenilor europeni si persoanelor aflate legal in spatiul european un statut social care devine 'un veritabil statut politic'. Desi restrictive in ceea ce priveste dreptul de reuniune si de asociere, se considera ca aceste noi reguli constituie o veritabila revolutie in planul principiilor politice si constitutionale si marcheaza o etapa spre stabilirea 'unei veritabile nationalitati europene'[8].

Crearea 'laboratorului Schengen'(1985, 1990), ca pas premergator infiintarii Marii Piete Interne, a avut drept scop suprimarea oricarui obstacol din calea liberei circulatii a persoanelor, respectiv armonizarea politicilor si intrepatrunderea sistemelor judiciare, administrative si politienesti, masuri de imigrare si aplicarea unei legi de urmarire internationala. Aceasta realizare a fost consfintita in tratat, trecerea granitelor externe ale Uniunii Europene, politica de azil si politica de imigrare fiind considerate probleme de interes comun pentru toate statele membre. 'Europa fara frontiere' este prefigurata de 'Acordurile Schengen' si reiterata de Tratatul de la Amsterdam.

Categoria drepturilor politice este instituita prin Tratatul de la Maastricht, orice cetatean al Uniunii avand dreptul de a vota si de a fi eligibil in alegerile municipale si europene in statul membru in care-si are resedinta, in aceleasi conditii cu resortisantii statului respectiv. In acest domeniu exista o serie de deficiente datorate reglementarilor nationale privind acordarea dreptului de vot. De exemplu, Irlanda si Olanda acorda drept de vot strainilor, in timp ce Franta si Germania nu recunosc acest drept decat cetatenilor proprii. De asemenea, modalitatile de acordare a cetateniei nationale sunt la latitudinea fiecarui stat si, chiar mai mult, unele state membre au conditionat dreptul de a fi eligibil in alegerile municipale si europene de perioada de rezidenta in statul respectiv (ex. Franta[9] - 6 ani pentru a putea alege, 12 ani pentru a fi ales), alte state beneficiaza de derogari partiale (ex. Luxemburg, unde procentul de straini de origine europeana depaseste 20%). In Tratat se reitereaza necesitatea adoptarii unei proceduri uniforme referitoare la conditiile de eligibilitate si desfasurare a alegerilor pentru toate statele membre.

Cu ocazia scrutinului din iunie 1994, pentru prima oara, cetatenii statelor membre care locuiesc in alt stat al Uniunii decat in al lor se pot inscrie ca alegatori in tara lor de resedinta - adica aproximativ 5 milioane de persoane (in Franta, 1,1 milioane); de fapt, aceasta posibilitate este foarte putin utilizata, mai ales din cauza lipsei de informare adecvata (in Franta, 47.508 de inscrisi, adica mai putin de 5% din cetatenii comunitari stabiliti in aceasta tara)[10].

Drepturile privind protectia cetatenilor, dreptul la protectia diplomatica si consulara, ca si dreptul de a se apara, dreptul de petitie si cel de a se adresa Mediatorului European sunt instituite de Tratatul de la Maastricht. Tratatul de la Amsterdam (1999) intareste aceasta protectie, Uniunea stabilindu-si ca obiectiv <<intarirea protejarii drepturilor si intereselor cetatenilor statelor membre prin instaurarea unei cetatenii a Uniunii» (art.2), instituind si dreptul de a comunica cu institutiile comunitare[11]. Dreptul la protectie diplomatica si consulara implica o asistenta in caz de boala grava, accident, deces, arestare, violenta, precum si ajutor in cazul repatrierii. Aceasta protectie este de competenta autoritatilor din statele membre, insa in aceleasi conditii cu nationalii.

In baza dreptului de petitionare orice cetatean al Uniunii, precum si orice persoana fizica sau juridica poate adresa, individual sau colectiv, cereri sau doleante scrise (in una din cele 12 limbi oficiale) Parlamentului European.

Institutia Mediatorului European a fost introdusa prin Tratatul de la Maastricht (art.138 E), la initiativa Danemarcei (propunere din 1990 in care isi dezvaluia propria experienta in acest sens - institutia ombudsman-ului[12]), sustinuta si de Franta, Spania si alte tari. Mediatorul European este expresia unei conceptii noi despre relatiile dintre Uniune si cetatenii sai. S-a creat, astfel, pentru prima data o legatura juridica directa intre indivizi si institutii, un mijloc prin care orice cetatean european, orice persoana fizica sau juridica rezidenta, ori cu sediul statutar pe teritoriul unuia dintre statele membre, isi poate apara interesele in fata autoritatilor. Instituirea Mediatorului European s-a facut intr-un moment cand competentele Uniunii s-au inmultit si multe persoane criticau birocratia sporita de la Bruxelles, numita din acest motiv si 'eurocratie' .

Dreptul de a se adresa institutiilor comunitare intr-una din limbile oficiale ale comunitatilor si de a primi raspuns in aceeasi limba este instituit prin Tratatul de la Amsterdam (1 mai 1999). Dupa ratificarea Tratatului de la Nisa sunt 12 limbi oficiale folosite in instantele comunitare (franceza, germana, engleza, italiana, olandeza, daneza, suedeza, greaca, spaniola, portugheza, finlandeza, irlandeza). In practica sunt utilizate in cadrul lucrarilor Comisiei Europene engleza si franceza, iar in Parlamentul European sunt facute traduceri ale raporturilor si dezbaterilor.

Reafirmarea drepturilor instituite de cele doua tratate (Maastricht, Amsterdam) s-a facut prin adoptarea in cadrul Conferintei Interguvernamentale de la Nisa (7-11 decembrie 2000) a Cartei Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene. Ca element de noutate, Carta cuprinde toate drepturile civile, politice, economice si sociale ale cetatenilor europeni, precum si ale celorlalte persoane care traiesc pe teritoriul Uniunii. Drepturile cetatenilor europeni sunt cuprinse in capitolul ce poarta numele 'Cetatenia'.

In Consiliul European intrunit la Laeken, in Belgia (14-15 decembrie 2001)  s-a lansat Ideea adoptarii unui text constitutional rezultat din simplificarea si organizarea tratatelor de pana atunci. De asemenea, s-a convocat Conventia europeana prinvind viitorul Europei ce a fost insarcinata cu formularea de propuneri pe urmatoarele teme: apropierea cetatenilor de proiectul european si de institutiile europene; structurarea vietii politice si a spatiului politic intr-o Europa extinsa; transformarea Uniunii intr-un factor de stabilitate si un punct de referinta in noua ordine mondiala.

Cetatenia Uniunii este stipulata in Proiectul de Tratat de instituire a unei Constitutii pentru Europa, elaborat prin lucrarile Conventiei Europene privind viitorul Europei si prezentat la lucrarile Consiliului European intrunit la Salonic (20 iunie 2003):

1. "Orice persoana care are cetatenia unui stat membru este cetatean al Uniunii. Cetatenia Uniunii se adauga la cetatenia nationala si nu o inlocuieste "

2. "Cetatenele si cetatenii Uniunii se bucura de drepturile si au obligatiile prevazute in prezenta Constitutie. Ei au:

- dreptul la libera circulatie si sedere pe teritoriul statelor membre;

- dreptul de a vota si de a fi alesi in Parlamentul European, precum si in cadrul alegerilor locale in statul membru unde isi au resedinta, in aceleasi conditii ca si resortisantii acelui stat;

- dreptul de a beneficia, pe teritoriul unei tari terte in care statul membru ai carui resortisanti sunt nu este reprezentat, de protectie din partea autoritatilor diplomatice si consulare ale oricarui stat membru, in aceleasi conditii ca si cetatenii acelui stat;

- dreptul de a prezenta petitii Parlamentului European, de a se adresa Mediatorului European sau de a se adresa institutiilor si organelor consultative ale Uniunii intr-una din limbile Uniunii si de a primi raspuns in aceeasi limba (art. 8)[14].

Conditia dobandirii cetateniei europene ramane aceeasi, a fi cetatean al unui stat membru (conditie instituita prin Tratatul de la Maastricht), dar se insista asupra complementaritatii dintre cele doua cetatenii. Cetatenia europeana difera de cetatenia nationala, insa nu suprima nici unul din drepturile inerente acesteia din urma, dimpotriva, sunt conferite beneficiarilor drepturi suplimentare care se exercita atat la nivelul Uniunii, cat si la nivelul statelor membre (ramane la latitudinea fiecarui stat sa determine conditiile ce trebuie indeplinite pentru obtinerea cetateniei). Prin alin. 3 se arata ca drepturile se exercita in conditiile si limitele definite in Constitutie si in dispozitiile de aplicare a acesteia.

In Proiectul de Tratat este reiterata protectia drepturilor, libertatilor si principiilor fundamentale si evidentierea lor prin Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii. Uniunea se intemeiaza pe valorile indivizibile si universale ale demnitatii umane, libertatii, egalitatii, solidaritatii si se sprijina pe principiul democratiei si statului de drept. Sunt stipulate drepturi civile si politice, drepturi economice si sociale (dreptul la greva, dreptul sindical). O noutate o constituie asa-numitele drepturi de 'generatia a treia': articolele consacrate bioeticii si protectiei datelor cu caracter personal in domeniul informatiei; dreptul de a studia; libertatea de a cauta un loc de munca. Recunoasterea tuturor acestor drepturi, libertati si obligatii stipulate in Constitutia Europeana se va realiza prin referendumurile organizate in fiecare dintre statele membre ale Uniunii (daca va fi aprobata).

Prin prisma ideilor expuse putem considera ca cetatenia europeana nu poate reprezenta o extindere a cetateniei statului de apartenenta la nivelul Europei si ca Uniunea Europeana nu va deveni o "natiune mai mare". Cetatenia europeana nu este, pentru moment, independenta de cetatenia clasica, ci este un complement al acesteia. Dar o regandire a acesteia, elaborarea unei adevarate cetatenii europene, 'noua' cetatenie europeana, presupune construirea unui spatiu public european in care membrii societatii europene sa se recunoasca drept cetateni, in care guvernantii alesi la nivel european sa fie considerati legitimi si deciziile luate de acestia sa fie acceptate. Referendumurile la care va fi supusa Constitutia Europeana, precum si alegerile europene si municipale pot fi considerate ca manifestari ale spatiului public european dar si metode de 'a aduce Europa mai aproape de oameni'.

Realizarea Uniunii Economice si Monetare

In iunie 1985, Comisia prezidata de Jacques Delors a publicat Cartea Alba privind realizarea Pietei Interne in care sunt prevazute masuri ce trebuie luate pentru realizarea Pietei Comune prezentata Parlamentului European ce sustinea incheierea procesului de constituire a Pietei Interne Unice pana in anul 1993. Obiectivele referitoare la Piata interna , precum si initierea unei reforme institutionale, punerea bazelor a noi politici privind mediul, securitatea etc. vor fi consemnate in Actul Unic European semnat la 17-28 februarie 1986 (vigoare 1 iulie 1987.). De asemenea, la Consiliul European de la Bruxelles din1988 se va sustine necesitatea unei reforme a finantelor Comunitatii.

Actul Unic European cauta sa amelioreze in mod semnificativ sistemul institutional si fixeaza ca obiective Comunitatii, in special realizarea pietei interne pana la 31decembrie 1992 si consolidarea coeziunii economice si sociale. Atingerea obiectivelor s-a considerat va constitui si raspunsul la aspiratiile si sperantele tarilor care s-au alaturat Comunitatii, Grecia, Spania, Portugalia. Actul Unic European cuprinde dispozitiile legislative referitoare la realizarea Pietei Interne Unice (Piata Comuna).

Metoda comunitara intemeiata pe un permanent dialog intre interesele nationale si interesele comune, o metoda ce respecta diversitatea nationala, dar afirma si o identitate proprie Uniunii nu trebuie sa piarda nimic din valoarea sa initiala. Actul Unic European si Tratatul asupra Uniunii Europene consacra realizarea Pietei Interne Unice, adica miscarea libera a bunurilor, serviciilor, capitalului si persoanelor pe tot cuprinsul Comunitatii. Principiul subsidiaritatii este prevazut de Actul Unic si consta in a lua decizii in mod colectiv, cele suprimate la nivel national sau regional raman in raspunderea statelor membre.

Piata Interna Unica (345 milioane de oameni) reprezinta, de fapt, transpunerea a ceea ce s-a dorit o data cu statuarea ei in tratatele fondatoare, adica punerea laolalta a pietelor nationale care erau pana acum separate, dotarea ei cu reguli de functionare si cu institutii care sa vegheze asupra acestor reguli si a etapelor in care ea este realizata. Piata Interna Unica va beneficia de structuri economice de elita, de preturi de cost scazute, pentru firmele capabile sa vanda pe aceasta piata.

Iar masurile prevazute pentru indeplinirea obiectivelor propuse constau in eliminarea tuturor obstacolelor fie fizice, tehnice si fiscale.

Astfel, inlaturarea barierelor care exista inca la frontiere in calea liberei circulatii a marfurilor precum controale sanitare, tarife de transport, presupun un efort de armonizare, dar si de eliminarea a formalitatilor existente inca la vama (desi taxele vamale au fost eliminate, nu aveau un document unic si a fost instituit documentul administrativ unic).

In calea liberei circulatii a persoanelor stateau obstacole dictate de nevoia de siguranta si de lupta impotriva criminalitatii transfrontaliere. Masurile luate au vizat armonizarea legislatiilor in privinta drogurilor, a armelor,o politica comuna de emigrare, s-a creat astfel Laboratorul Schengen (1985,1990), laboratorul unei Europe fara frontiere, la care au aderat si Norvegia si Islanda care nu sunt membre ale Uniunii (nu a aderat Marea Britanie). Este aplicat principiul trecerii libere a frontierelor interne, dar cu masuri de cooperare politieneasca, judiciara, vamala (drept de supraveghere, de urmarire), cu o politica in domeniul vizelor si al dreptului de azil. Laboratorul Schengen a fost integrat dreptului comunitar prin Tratatul de la Amsterdam. Principiul liberei circulatii a fost intarit prin directive referitoare la dreptul de sejur in Comunitate pentru pensionari si studenti. Deci nu numai lucratorii puteau beneficia de acest drept. Deschiderea efectiva a pietelor publice prin si armonizarea normelor tehnice europene a fost o alta masura necesara eliminarii obstacolelor de natura tehnica. Toate activitatile sunt tratate in mod egal si obtin aceleasi sanse de a se dezvolta, iar comunicarea intre piete asigura repartitia cea mai rationala a activitatilor si cel mai mare progres al productivitatii. Eliminarea barierelor fiscale era prevazuta prin masuri de armonizare a T.V.A. Armonizarea nivelului legislativ, tehnic, transport, recunoastere a diplomelor reprezinta realizari impuse de Actul Unic European.

Consecintele realizarii Pietei Unice pot fi vazute sub un dublu aspect, pozitiv si negativ. Consecintele pozitive ale realizarii Pietei Unice le gasim in:

a)      politica comerciala comuna: disparitia oricaror restrictii la import

b)      nu se ridica o fortareata, ci Comunitatea este deschisa tarilor terte (G.A.T.T.) si asigura exporturile comunitare, vorbim de "Partenerul European";

c)      noi locuri de munca, intarirea competitivitatii, o piata de 366 milioane consumatori

d)      respectarea unui set de norme care sa duca la flexibilitatea pietei

e)      existenta frontierelor fizice: control fitosanitar.

Realizarea Pietei Unice implica si efecte negative

1. scaderea salariilor;

2 reducerea protectiei sociale;

3. dificultati privind piata fortei de munca.

De exemplu, omogenizarea T.V.A.-urilor a avut un impact diferit reducandu-se cheltuielile publice, dar cu o crestere a impozitelor.

Masurile care s-au luat au vizat deschiderea catre concurenta mondiala, dar in contextul introducerii unei legislatii sociale europene. Tratatul de la Amsterdam pune plasarea problemei locurilor de munca si a drepturilor cetatenilor in centrul preocuparilor Uniunii.

Imboldul institutional pe care Actul Unic l-a dat a constat in reformarea institutiilor. O comisie institutionala condusa de Altiero Spinelli va elabora un proiect de Tratat al Uniunii Europene, ce va fi adoptat de Parlamentul European in 1984, dar care va fi abandonat. Comitetul Dooge va face alte propuneri ce vor fi transpuse in Actul Unic. Consiliului European i se recunoaste statutul juridic. Regulile de vot in cadrul Consiliului de Ministri vor fi modificate, astfel incat majoritatea calificata trebuia sa inlocuiasca unanimitatea: majoritatea calificata a fost fixata la 62 de voturi din 87, voturile statelor fiind afectate de un coeficient de ponderare, ce merge de la 10 pana la 2 voturi. Votul unanim va fi mentinut pentru cateva domenii, armonizarea legislatiilor fiscale, drepturile si interesele lucratorilor, putand fi utilizat de state in chestiuni considerate a aduce atingere suveranitatii nationale. Cea care beneficiaza de puteri mai largi(in materie de executie si gestiune a actelor Consiliului) in urma acestei reforme este Comisia. Parlamentul European primeste noi forme de participare la elaborarea actelor comunitare prin proceduri de cooperare, actele sunt adoptate de Parlament si de Consiliul de Ministri De asemenea, se prevad reguli privind coeziunea economica si sociala, cercetarea si dezvoltarea tehnologica si mediul. In materie de politica externa se prevad dispozitii privind cooperarea politica (prima referire la includerea in cooperarea politica a problemei securitatii europene). Realizarile Actului Unic au determinat evolutia ulterioara a constructiei europene ce va fi marcata de unul dintre cele mai importante momente, realizarea Uniunii Economice si Monetare.

Realizarea Marii Piete Interne la 1 ianuarie 1993 trebuia insotita de o Uniune Economica si Monetara, pentru ca avantajele pietei unice nu puteau fi complete fara eliminarea taxelor de schimb si a costurilor tranzactiilor. In ceea ce priveste Uniunea politica, caderea Zidului Berlinului, reunificarea Germaniei il determinasera pe cancelarul Germaniei, Helmuth Kohl sa propuna o initiativa franco-germana care sa arate ca, pentru Germania reunificata, constructia europeana ramanea o prioritate.

La reuniunea la nivel inalt de la Maastricht s-a decis incheierea unui singur tratat (in 1989 se discutasera doua, unul privind Uniunea politica, celalalt privind Uniunea Economica si Monetara)[15]. Astfel, Tratatul de la Maastricht, Tratatul Uniunii Europene, semnat la 7 februarie 1992 (1 noiembrie 1993) inglobeaza Uniunea politica si Uniunea Economica si Monetara (UEM). Tratatul este punctul de ancorare a douasprezece tari intr-o comunitate in care sunt constranse sa actioneze de acum inainte in domeniile cele mai importante ale activitatii politice in scopul realizarii Uniunii Economice si Monetare si a Uniunii politice.

Cetatenia europeana este instituita prin Tratatul de la Maastricht ce prevede un capitol intitulat 'Cetatenia Uniunii' ce cuprinde drepturile si libertatile acordate cetatenilor din statele membre:

Orice cetatean care apartine unui stat membru este cetatean al Uniunii Europene. Cetatenii Uniunii dispun de urmatoarele drepturi si libertati:

1. dreptul de vot si de eligibilitate la alegerile municipale si in Parlamentul European;

2. protectia diplomatica si consulara;

3. posibilitatea de a apela la un mediator;

4. libertatea de deplasare si de sedere pe teritoriul tarilor ce apartin Uniunii Europene (art. 8).

Persoanele care au cetatenia europeana se bucura de dreptul la libera circulatie, dreptul de sejur pe teritoriul oricarui stat membru, drepturi deja recunoscute, precum si de noi categorii de drepturi. Aceste noi categorii de drepturi sunt reprezentate de drepturile politice, dreptul la recurs non-jurisdictional si dreptul la protectie. Drepturile politice instituite sunt dreptul de vot si de eligibilitate la alegerile europene si municipale, dreptul la recurs non-jurisdictional[16], care-i permite cetateanului sa se apere impotriva actiunilor institutiilor comunitare este reprezentat de dreptul de petitie si dreptul de a se adresa Mediatorului European si dreptul privind protectia consta in dreptul de protectie diplomatica si consulara.

Motivele care au dus la crearea Uniunii Economice si Monetare dezvaluie faptul ca nu toate barierele au fost inlaturate, coexistenta monedelor nationale implicand costuri de tranzitie, comisioane de schimb. Introducerea monedei unice trebuie sa duca la disparitia acestor bariere din calea existentei unui spatiu european si, intarind concurenta si schimburile comerciale, va stimula, de fapt, ridicarea nivelului bunastarii.

Uniunea Economica si Monetara se bazeaza pe urmatoarele principii: fixarea ratelor de schimb si instaurarea unei monede unice, crearea unei autoritati comune (Banca Centrala Europeana) care sa defineasca politica monetara unica si sa intervina pe piata schimburilor fata de terte tari, determinarea unei politici monetare comune, ce consta in definirea obiectivelor si instrumentelor de actiune unice.

Uniunea politica vizeaza realizarea politicii de securitate externa si comuna, P.E.S.C., cresterea rolului Parlamentului European, sporirea competentelor Comunitatii, politica comuna in domeniul juridic si al afacerilor interne, J.A.I. (imigratia, azilul politic, viza de intrare, crearea Europol - Birou European de politie). In acest sens, Uniunea Europeana este considerata drept o constructie singulara, un amestec de trasaturi guvernamentale si federaliste care se cer recunoscute sui generis si a carei forma finala e departe de a fi fost stabilita[17].

Tarile Comunitatii au incercat incepand cu 1972 sa evite perturbarile datorate suspendarii de catre Statele Unite a convertibilitatii dolarului in aur si instalarii progresive a schimburilor fluctuante, concepand mecanisme de consolidare financiara. La inceputul anilor '70 s-a impus necesitatea unei convergente economice si cea a unei uniuni monetare (socuri petroliere 1973, 1979), Comunitatea construind Sistemul Monetar European (martie 1979). Acesta trebuia sa conduca catre o zona de stabilitate in Europa si sa faciliteze convergenta dezvoltarii economice. Mecanismele cu care a fost prevazut erau: existenta unei monede comune E.C.U. - unitatea de cont europeana egala cu suma cursurilor de schimb ale valutelor componente ponderate in functie de cota-parte in cadrul cosului ECU. (Euro), a unei discipline de schimb care limiteaza fluctuatiile, proceduri de sustinere financiara pentru mentinerea cursului.

Instituirea acestui sistem crea acces la piete diversificate. Prin Tratatul de la Maastricht ECU devine moneda mijloc de plata si rezerva, si se elaboreaza o singura politica monetara. Elementele acestui sistem se refera la:

a) criterii de convergenta (egalizare) privind inflatia, rata dobanzii pe termen lung deficitul fiscal, datoria publica, participare la S.M.E.

b) un calendar lung

c) salt de la SME la U.M.E.

Criteriile de convergenta ce se cer a fi indeplinite pentru fiecare stat candidat:

a) moneda nationala va respecta marjele de fluctuatie;

b) rata a dobanzii sa nu depaseasca in cursul anului ce a precedat examinarea, cu mai mult de doua puncte media celor trei state cu cea mai slaba crestere de preturi;

c) rata slaba a inflatiei care sa nu depaseasca, timp de un an, cu mai mult de 1,5% media ratelor celor 3 tari membre cu cele mai bune rezultate in materie de stabilitate a preturilor;

d) echilibrul bugetar implica o pozitie financiara stabila, deficitul bugetar nu va depasi 3% din PIB.

Politica sociala

Constructia europeana, sprijinita pe cei trei piloni - uniunea vamala, politica agricola comuna si sistemul monetar european, trebuia sa ia in considerare si problemele sociale. Astfel incat, in anii '70 se contureaza conceptul de spatiu social european. Mijloacele prin care se intervine pentru protejarea categoriilor sociale afectate de restructurarea intreprinderilor unde lucreaza sunt fondurile structurale comunitare. Cel mai vechi fond structural comunitar, Fondul Social European, F.S.E. a fost prevazut in Tratatul de la Roma si creat in 1960. Acest fond trebuia:

a) sa acopere jumatate din cheltuielile statelor membre pentru a asigura muncitorilor reconversie productiva prin reintegrare profesionala si cu indemnizatii de reinstalare;

b) sa acorde ajutoare salariatilor afectati de restructurarea intreprinderilor unde lucreaza.

De exemplu, intre 1960-1997 au beneficiat de ajutoare 35.000.000 persoane, suma pentru intreaga perioada ajungand la 30 miliarde ecu[18].

Memorandumul guvernului francez din octombrie1981 precizeaza ca spatiul social european corespunde urmatoarelor obiective principale:

a) sa permita plasarea fortei de munca in centrul politicii sociale comunitare, prin dezvoltarea cooperarii si reconsiderarea partilor comunitare;

b) sa vizeze intensificarea dialogului social in plan comunitar, ca si a aceluia intre statele membre, privind "interiorul" sau "exteriorul" unei firme;

c) sa intensifice cooperarea si coordonarea activitatilor in domeniul protectiei sociale.

In acest context, a fost adoptata la Strasbourg (9 decembrie 1989) "Carta comunitara a drepturilor sociale fundamentale ale lucratorilor" (cu exceptia Marii Britanii, teama blocajului investitional si a capacitatii de export a intreprinderilor) ce formuleaza 12 principii cu scopul de a crea o baza de hotarari ce puteau ameliora libera circulatie a persoanelor si realiza delimitarea spatiului social:

1) Libera circulatie: dreptul la libera circulatie permite oricarui lucrator sa exercite orice profesie. De aici rezulta egalitatea in ceea ce priveste tratamentul fata de emigranti, in tarile primitoare, din punct de vedere al accesului la munca, la conditiile de munca si protectie sociala.

2. Locurile de munca si remunerarea: dreptul la libertatea alegerii si a exercitarii profesiei, ce trebuie corect remunerate, sa beneficieze corect de serviciile publice de plasare.

3. Ameliorarea conditiilor de viata si de munca: dreptul la repausul saptamanal, la concediul anual platit, stipularea lor prin lege, conventie colectiva, contract de munca.

4. Protectie sociala: dreptul la protectie sociala adecvata, la securitate sociala suficienta.

5. Libertate de asociere si negocierea colectiva: libertatea de a se asocia in organizatii profesionale sau sindicale in scopul apararii intereselor economice si sociale; dreptul la greva sub rezerva obligatiilor specificate in conventia colectiva.

6. Perfectionarea profesionala: acces la perfectionarea profesionala si sa beneficieze de ea pe perioada vietii sale active.

7. Egalitatea tratamentului fata de femei si barbati: egalitatea sanselor trebuie respectata.

8. Informarea, consultarea si participarea lucratorilor (la luarea deciziilor manageriale): amplificate prin modalitati adecvate.

9. Protectia sanatatii si securitatea la locul de munca: conditii de sanatate si securitate

10. Protectia copiilor si adolescentilor mai mici de 15 ani prin remuneratie echitabila, durata limitata a zilei de lucru, interzicerea muncii de noapte, calificare profesionala initiala.

11. Persoanele in varsta: sa beneficieze de resurse minime de viata decenta, asistenta sociala si medicala adaptata nevoilor lor specifice.

12. Persoanele handicapate: sa beneficieze de masuri suplimentare vizand favorizarea integrarii lor profesionale si sociale.

Politicile elaborate trebuie sa favorizeze progresul social, iar legislatia trebuie sa garanteze drepturile minimale. Prin Tratatul de la Maastricht se relanseaza constructia acestui spatiu (fara Marea Britanie), iar Conferinta de la Torino din martie 1996 propune noi orientari. Aparitia "eurogrevelor" sunt o marturie a faptului ca sistemele de protectie sunt prea lente, fiind in acelasi timp o marturie a faptului ca exista o noua strategie sindicala ce se manifesta prin intarirea aliantelor, o mai mare prezenta pe teren, o solidaritate mai mare .

Tratatul de la Amsterdam (2 octombrie 1997) il completeaza pe cel de la Maastricht prin preocuparea pentru: locul cuvenit muncii si dreptul cetatenilor, eliminarea ultimelor obstacole din calea liberei circulatii a bunurilor si serviciilor, fiecare stat membru fiind nevoit sa colaboreze mai strans in cadrul Europolului, posibilitatea acordata U.E. de a-si face mai bine auzita vocea, crearea unor institutii sau proceduri capabile sa asigure buna functionare a unei Uniuni ce cuprinde tari din Europa Centrala si de Est (decizii in comun, majoritate calificata, numirea presedintelui Comisiei cu aprobarea Parlamentului, promovarea unei Europe a cercetatorilor si a studentilor. In 1985 s-a lansat un plan de stimulare a cooperarii si a schimbarilor cu caracter stiintific si tehnic, la nivel european.

Incepand cu anii '70, Comunitatile europene s-au inarmat cu reglementari privind protectia mediului inconjurator, iar din 1987 are chiar o politica in acest domeniu. Prin Actul Unic i s-a atribuit Comunitatii competenta in domeniu, stipulandu-se principiul 'poluantul plateste', principiu introdus inca din 1968 de Consiliul Europei si aplicat de catre O.C.D.E.

Tratatele de la Maastricht si de la Amsterdam au instituit conceptul de dezvoltare durabila, ce este reiterat in diversele politici comunitare. Acest concept presupune luarea in considerare a calitatii mediului inconjurator; satisfacerea nevoilor prezente ale societatii, fara a compromite insa posibilitatea generatiilor viitoare de a-si realiza propriile nevoi. Pornind de la aceste premize, sarcinile ce revin unitatilor industriale constau in managementul resurselor, utilizarea rationala a acestora; standarde comune pentru calitatea produselor, serviciilor, factorilor de mediu; evidenta unitara si evaluare corecta necesare in momentul startului managementului de mediu; competitivitate in plan regional, dar si in plan global, emiterea de atestate ale calitatii ecologice a produselor nepoluate pe piata Escolabel, programe comunitare sau nationale pentru incadrarea fabricatiei intreprinderilor standardelor de calitate, din ce in ce mai restrictive, in scopul protejarii mediului inconjurator. Toate acestea presupun performante ecologice in lant: cercetare - proces de productie - marketing - tratarea produsului uzat.

In 1992, s-a lansat Programul "Spre o dezvoltare durabila", ale carui obiective au fost reiterate si la Summit-ul Terrei (Rio, 1992) tinut sub egida Natiunilor Unite. Ideile cuprinse in program se refera la prevenirea degradarii mediului, conlucrarea dintre autoritatile publice, agentii industriali si consumatori, responsabilitatile fiind partajate. Carta dezvoltarii durabile enunta 16 principii:

1. Prioritatile unitatii economice - managementul mediului

2. Integrare manageriala

3. Procesul de perfectionare

4. Educatia salariatilor

5. Evaluati mai intai

6. Produsele si serviciile

7. Informatiile clientilor

8. Facilitati si operatiuni;

9. Cercetarea

10. Abordare precauta (evitarea oricarei degradari a mediului)

11. Aprovizionarea si desfacerea;

12. Masuri de urgenta

13. Transferul de tehnologie

14. Contributia la efortul comun: programe guvernamentale si interguvernamentale.

15. Transparenta

16. Atingerea performantelor calitative standardizate; rapoarte detaliate oferite spre informare publicului si autoritatilor.

A fost creata in 1993 pentru ducerea la indeplinire a obiectivelor Agentia Europeana pentru Mediu (AEM), ce isi are sediul la Copenhaga. Rolul ei este de informare, studiere, evaluare, alocare de fonduri. Fondurile structurale, fondurile de coeziune, suportul specific - LIFE, programele Natura 2000, SAVE contribuie la mentinerea unei depline concordante intre dezvoltarea economica si protectia mediului.

Uniunea Europeana in contextul globalizarii

In acest moment economia lumii se afla in fata unei triple provocari:

a) globalizarea si implicatiile acesteia asupra competitivitatii economiilor nationale;

b) contradictia dintre legile pietii (logica economica) si datoria statelor de a asigura un anumit grad de "justitie distributiva" (logica sociala);

c) contradictia dintre logica economica si necesitatea protectiei mediului, in scopul asigurarii supravietuirii.

In contextul globalizarii economiei o importanta deosebita o prezinta prevederile Tratatului de la Maastricht cu referire la realizarea Uniunii Economice Si Monetare, cadru de asigurare a stabilitatii economice a Europei. Se are in vedere cresterea importantei globale a pietei financiare europene in comparatie cu zonele de influenta ale dolarului sau ale yenului.

Exista o "noua agenda transatlantica", iar la Madrid s-au pus bazele unui plan de actiune comun U.S.A.-U.E., creandu-se cadrul necesar unui dialog referitor la toate problemele globale. In paralel, s-a dezvoltat ideea realizarii unei piete transatlantice care sa conduca in continuare la reducerea taxelor vamale si la inlaturarea altor bariere care stau in calea comertului international.

Actiunile intreprinse in acest sens au condus la incheierea unor acorduri regionale cunoscute sub denumirea de Acordul de Liber Schimb al Americii de Nord. (N.A.F.T.A), Forul de Cooperare Economica Asia-Pacific (A.P.E.C.), Zona de Liber Schimb Latino-Americana (M.E.R.C.O.S.U.R., formata din Argentina, Brazilia, Paraguay si Uruguay), Zona de Liber Schimb (A.E.L.S.), UE (Uniunea Europeana).

Problema care intervine este pana unde pot merge statele implicate, sa continue pana ajung la federalism, ori sa se intoarca la izolationism. Existenta in Uniunea Europeana a unui etalon monetar comun, lipsa barierelor interne impun o politica comuna a taxelor vamale si a platilor si o politica de securitate. Pentru ca acestea sa existe, ele trebuie sa fie fixate de cineva, fie ca acesta este un individ sau un grup supranational.

Analizand actuala organizare a lumii, putem considera ca globalizarea duce la reunirea statelor nationale in grupuri tot mai mari, in mod succesiv, obtinand astfel tot mai multa putere economica, politica, sociala si culturala. Uniunea Europeana este un astfel de exemplu. Ceea ce candva era scena razboiului de 100 de ani, pare sa devina cea mai sanatoasa economie a lumii. In curand, Uniunea Europeana va fi in stare sa actioneze cat mai mult ca o entitate autonoma unita la fiecare nivel. Esentiala a fost si este caderea barierelor dintre popoare.

La fiecare comutare se intampla multe schimbari, iar societatea are, la randul ei, nevoie de adaptari. Cresterea nivelului bunastarii le permite oamenilor sa faca fata noilor provocari economice, politice, culturale aparute datorita globalizarii. Provocarilor, schimbarilor li se raspunde cu adaptarea Prin aceste schimbari oamenii sunt incurajati sa faca ceea ce stiu si se pricep cel mai bine, dar pentru aceasta trebuie sa se si conecteze informational in societate.

Ultimul deceniu al secolului XX va ramane, probabil, unul dintre cele mai relevante din istoria omenirii, prin schimbarile fundamentale din economia mondiala si prin noua ierarhie a puterilor lumii.

Uniunea europeana in contextul   extinderii

Evenimentele anului 1989 au rezultat dintr-o tripla miscare: orientarea data de Mihail Gorbaciov blocului sovietic, slabirea partidelor comuniste ce a insotit demonetizarea marxism-leninismului si ascensiunea societatii civile . Media a prezentat anul 1989 si, mai ales, ultimele sale luni ca pe nasterea unei lumi noi, in conditiile in care traditiile reinviau, memoria si istoria erau omniprezente in tot acest proces de recuperare a identitatii. Europa Centrala si de Est isi redescoperea permanentele si referintele, accelerand totodata procesele prin care trecea. Dizolvarea C.A.E.R. in iunie 1991, a Pactului de la Varsovia in iulie 1991 au fost rezultatele acestei accelerari.

Daca entuziasmul a domnit catva timp peste Europa Centrala si de Est, dupa caderea regimurilor comuniste, dupa mai putin de un an, s-au observat anumite semne de ingrijorare si chiar de nemultumire. Caile propuse la inceputul anilor '90 pentru reformarea Estului vizau liberalizarea preturilor, privatizarea, restructurarea economica, crearea unei economii noi prin aportul investitiilor directe[22]. Aplicarea acestor masuri a atras dupa sine importante probleme sociale carora trebuia sa li se gaseasca solutii. Formarea insuficienta, lipsa de informare in privinta noului context economic, politic, social, inadaptarea la libera concurenta, absenta unui sistem de valori operant au facut ca anumiti oameni sa se intoarca spre trecut, negand prezentul.

Fiecare tara din regiune si-a regasit independenta si si-a creat institutii politice diferite de la un stat la altul si a aplicat reformele care ii erau necesare in ritmuri si intensitati diferite (de ex. Ungaria, Polonia, 'pioniere ale reformelor'). Aceasta a avut ca efect pozitionarea lor diferita in perspectiva integrarii in structurile Uniunii Europene. Relansarea pietei interne, aplicarea reformelor institutionale, inseamna, de fapt, concertarea cu statele care fac parte din Uniune. Indeplinirea criteriilor esentiale pentru aderare prevazute de Tratatul de la Amsterdam - apartenenta geografica, economica sau culturala la batranul continent; apararea valorilor democratice, a drepturilor omului si ale minoritatilor, abolirea pedepsei cu moartea; respectarea mecanismelor de piata cu o economie deschisa si bazata pe concurenta; acceptarea ansamblului de principii, decizii, reguli si obiective care intra in structura Uniunii; aplicarea politicii comerciale, a unui tarif extern comun si a codului vamal - sunt o dovada a acestei concertari.

Extinderea s-a facut prin doua metode: clasica ce consta in adaugarea de noi membri la lista celor existenti, ce implica modificari minore pentru institutiile Uniunii si doar un impact limitat asupra politicilor sale si prin 'adaptare', treptat, ce presupune o reforma institutionala a Uniunii..

In documentele Agendei 2000, Comisia Europeana arata ca doar Polonia, Ungaria, Republica Ceha, Estonia si Slovacia, Cipru erau pregatite sa inceapa negocierile de aderare la Uniunea Europeana. Slovenia, Romania, Bulgaria, Letonia si Lituania erau temporar respinse. Comunitatea europeana, pusa in fata alegerii intre a-si pastra reglementarile prestabilite sau a le modifica in functie de noile realitati, rezultate din dorinta de aderare a noilor europeni a optat pentru varianta a doua. Aceasta reforma in vederea 'largirii 's-a facut prin Tratatul de la Amsterdam si s-a definitivat prin tratatele de la Nisa, supranumit al 'extinderii' si cel de la Lisabona. Astfel, de la 1 mai 2004 Uniunii i s-au mai alaturat zece state: Polonia, Ungaria, Republica Ceha, Slovacia, Slovenia, Estonia, Lituania, Letonia, Malta, Cipru ( partea greaca), iar de la 1 ianuarie 2007 alte doua state, Romania si Bulgaria.

Nevoia de a aduce Europa mai aproape de cetateni s-a materializat in redactarea unei Constitutii pentru Europa. Tratatul privind instituirea unei Constitutii pentru Europa   a fost semnat la data de 29 octombrie 2004 la Roma, de catre sefii de stat sau de guvern ai statelor membre. Romania, precum si celelalte state candidate, care au participat la Conferinta Interguvernamentala in calitate de observator (Bulgaria si Turcia), au participat la acest eveniment, fiind invitate sa semneze Actul Final al Conferintei Interguvernamentale. Din partea Romaniei, Actul Final a fost semnat de catre domnul Ion Iliescu, presedintele Romaniei si domnul Mircea Geoana, ministrul afacerilor externe.

Prin organizarea ceremoniei de semnare a Constitutiei la Roma, Europa se intoarce la locul unde, cu aproape 50 de ani in urma, au fost puse bazele procesului integrarii europene, prin semnarea Tratatelor de la Roma (instituind, pe de o parte, Comunitatea Economica Europeana si, pe de alta parte, Comunitatea Europeana a Energiei Atomice).

Organizarea evenimentului a fost rezultatul colaborarii intre cele trei presedintii implicate in gestionarea procesului constitutional: cea italiana, care a lansat Conferinta Interguvernamentala (CIG), cea irlandeza, care a reusit finalizarea lucrarilor cu ocazia Summit-ului din 17-18 iunie, Bruxelles, precum si cea olandeza, in exercitiu, asigurand actiunile post - CIG, printre care promovarea continutului Constitutiei in randul cetatenilor europeni, in contextul pregatirilor pentru ratificarile nationale (campania europeana de promovare a continutului Constitutiei Europene).

Semnarea Constitutiei europene de catre sefii de stat sau de guvern, in urma adoptarii acesteia la Bruxelles (17-18 iunie 2004), a fost considerat cel mai important pas in directia aprofundarii integrarii europene din istoria Uniunii, dupa semnarea Tratatelor de la Roma.

Forma finala a Constitutiei este, de fapt, expresia fidela a ceea ce este Uniunea Europeana de astazi: compromisul rezultat dupa un lung proces de negocieri si incercari de obtinere a echilibrului intre cele doua mari curente de opinie: cel integrationist si cel care se pronunta pentru mentinerea status quo-ului european actual, in care guvernele nationale isi mentin o greutate importanta. Constitutia demonstreaza prevalenta spiritului european, reusindu-se mentinerea unui echilibru intre dimensiunea europeana si cea a statelor membre.

In contextul instrainarii cetatenilor de ideea constructiei europene prin Constitutie s-a dorit, in primul rand, crearea 'Europei Cetatenilor', ceea ce impune, deci, o intensa participare a acestora la toate actiunile UE.

Tratatul de reforma a fost semnat la 13 decembrie 2007 de catre sefii de stat/de guvern si ministrii afacerilor externe ai UE, la Lisabona. La fel ca si Tratatul de la Amsterdam si, respectiv, Nisa, Tratatul de la Lisabona este un tratat de amendare a Tratatelor existente - Tratatul Uniunii Europene (TUE), care isi va pastra denumirea, si Tratatul Comunitatilor Europene (TCE), acesta din urma urmand sa fie redenumit Tratatul privind functionarea Uniunii (TFUE). Cele doua tratate, modificate conform prevederilor Tratatului de la Lisabona, vor reprezenta tratatele de baza ale Uniunii si vor avea o valoare juridica egala. De asemenea, va fi mentinut Tratatul privind Comunitatea Energiei Atomice Europene (Euratom). 13 Protocoale si 65 de Declaratii sunt anexate Tratatului de la Lisabona. Elaborarea Tratatului s-a realizat in baza mandatului precis si detaliat agreat la Consiliul European din 21-23 iunie 2007, si care a reluat practic substanta prevederilor fostului Tratat Constitutional.

Din perspectiva istorica, semnarea Tratatului finalizeaza procesul de reforma a Tratatelor Uniunii demarat in 2001 la Laeken si care urmarea elaborarea unui tratat cuprinzator pentru Europa.

Tratatul de la Lisabona este primul tratat adoptat in cadrul Uniunii Europene cu 27 de state membre, fiind de asemenea primul Tratat al Uniunii pe care Romania l-a semnat in calitate de stat membru. Romania participase anterior, in octombrie 2004, la Roma, in calitate de stat candidat, la semnarea Actului Final al Conferintei care a adoptat Tratatul Constitutional.

Printre principalele inovatii ce sunt aduse prin Tratatul de la Lisabona, se numara:

acordarea statutului juridic obligatoriu Cartei Drepturilor Fundamentale. Carta este un adevarat compendiu al drepturilor de care beneficiaza cetatenii fata de legislatia europeana, precum dreptul la integritate, interdictia torturii sau a tratamentelor inumane sau degradante, dreptul la libertate, respectul vietii private si familiale, dreptul la educatie, dreptul de proprietate, non-discriminarea, egalitatea intre sexe, diversitatea culturala, lingvistica si religioasa etc. toti cetatenii Uniunii trebuie sa beneficieze de prevederile Cartei in raport cu institutiile Uniunii si cu garantiile obligatorii din punct de vedere juridic ale legislatiei comunitare. Cele sase capitole ale Cartei cuprind urmatoarele aspecte: drepturi individuale legate de demnitate, libertati, egalitate, solidaritate, drepturi legate de statutul cetateniei si justitie. Aceste drepturi se inspira in mare parte din alte instrumente internationale, cum ar fi Conventia europeana a drepturilor omului, oferindu-le o forma juridica in cadrul Uniunii.

Institutiile Uniunii trebuie sa respecte drepturile inscrise in Carta. Aceleasi obligatii revin statelor membre atunci cand pun in aplicare legislatia Uniunii. Curtea de Justitie va garanta aplicarea corecta a Cartei. Includerea Cartei nu modifica atributiile Uniunii, ci ofera drepturi consolidate si mai multa libertate cetatenilor.

intarirea rolului cetatenilor (astfel, 1 milion de cetateni dintr-un numar semnificativ de state membre pot solicita Comisiei sa inainteze o propunere intr-un domeniu in care considera ca este necesara o actiune a Uniunii).

introducerea de noi posibilitati de actiune la nivelul Uniunii in domenii de interes pentru cetateni, precum: energie, siguranta cetateanului, domeniul social, schimbarile climatice, combaterea terorismului.

Consiliul European va avea un presedinte stabil (cu un mandat de doi ani si jumatate, cu posibilitatea reinnoirii), conferind Uniunii mai multa continuitate si vizibilitate politica.

cresterea rolului Parlamentului European (acesta alege presedintele Comisiei Europene si este implicat intr-o masura mai mare in procesul legislativ, alaturi de Consiliu).

pastrarea principiului reprezentarii in Comisia Europeana in conditiile 'un stat, un comisar' pana in 2014, dupa care Colegiul Comisiei va fi restructurat (doua treimi din numarul statelor membre, rotatie egala).

rol intarit acordat parlamentelor nationale (informarea acestora cu privire la proiectele legislative initiate de Uniune sau asupra cererilor de aderare; implicarea sporita a parlamentelor nationale in aspecte privind spatiul de libertate, securitate si justitie, consolidarea rolului acestora in controlul subsidiaritatii).

extinderea domeniilor in care deciziile se adopta de catre Consiliu cu majoritate calificata (in loc de unanimitate), fie prin aplicarea majoritatii calificate in domenii care in prezent sunt supuse votului cu unanimitate (azilul, migratia, Europol, Eurojust, controlul la frontiere, initiativele inaltului Reprezentant pentru PESC, politica comuna de transporturi, obiectivul si organizarea fondurilor structurale si fondului de coeziune; etc.), fie prin extinderea votului cu majoritate calificata la noi domenii pentru care nu exista baza juridica la acest moment in tratatele in vigoare (resursele proprii ale Uniunii, politica spatiala, energie, sport, turism, protectie civila, cooperarea structurata permanenta in domeniul apararii, protectia diplomatica si consulara, retragerea voluntara a unui stat membru din Uniune, dreptul de initiativa populara, serviciile de interes economic general; ajutorul umanitar etc.). Noua modalitate va simplifica procesul legislativ european, generand o mai mare eficienta in luarea deciziilor europene, cu rezultate concrete la nivelul cetatenilor europeni.

extinde aria de aplicare a votului cu majoritate calificata la noi domenii politice. Este in interesul Uniunii Europene simplificarea procesului de luare a deciziilor, inclusiv in domenii precum lupta impotriva schimbarilor climatice, securitatea energetica si ajutorul umanitar de urgenta in zonele sensibile de pe glob. Cateva dintre celelalte modificari se refera la aspecte precum initiativele cetatenilor, protectia diplomatica si consulara si aspectele procedurale.

votul in unanimitate se va pastra in domenii precum fiscalitatea, politica externa, apararea si securitatea sociala.

mentinerea inovatiilor aduse in materie de politica externa si de securitate comuna din Tratatul Constitutional, precum si in cea de aparare, prin preluarea majoritatii prevederilor in aceste domenii. Astfel, este introdusa posibilitatea unei cooperari mai stranse intre statele membre interesate in domeniul de securitate si aparare (cooperarea structurata permanenta). De asemenea, este asigurata vizibilitatea si coerenta actiunii europene in aceste domenii, prin infiintarea postului de Inalt Reprezentant al Uniunii pentru Afaceri Externe si Politica de securitate, care va prezida Consiliul Relatii Externe si va fi in acelasi timp unul dintre vice-presedintii Comisiei. El va dispune, asa cum prevedea TC, de un serviciu diplomatic european.

includerea unei clauze de solidaritate intre statele membre pentru o serie de amenintari, precum terorism, catastrofe de origine umana sau naturala, sau dificultati in domeniul energetic.

tratatul confera un cadru legal stabilirii de relatii privilegiate intre Uniune si statele din vecinatate. Pentru prima data in istoria constructiei europene, importanta relatiilor de vecinatate ale Uniunii este consacrata la nivel de Tratat.

de asemenea, o serie de dispozitii permit flexibilizarea si consolidarea actiunii Uniunii in ceea ce priveste spatiul de libertate, securitate si justitie, asigurand raspunsuri cetatenilor europeni in domenii de actualitate precum migratie, lupta impotriva criminalitatii organizate sau a terorismului.

acordarea personalitatii juridice unice Uniunii Europene (aspect care va permite o coerenta si vizibilitate crescute a acesteia pe scena internationala, prin capacitatea de reprezentare sau de a deveni membru al unei organizatii internationale);

includerea principiului suprematiei dreptului comunitar, consacrat in prezent numai pe cale jurisprudentiala.

Integrarea presupune costuri enorme si de o parte si de cealalta, in special la nivel economic, dar si social. Solicitarile privind locurile de munca, bursele, subventiile, sprijinul economic sunt resimtite tot mai mult. Pentru a preintampina perturbarea functionarii si stabilitatii institutionale, escaladarea tensiunilor sociale s-au cautat diverse rezolvari.

Solutiile propuse in vederea schimbarilor in cadrul sistemului sociopolitic vizeaza:

- o Europa cu mai multe viteze sau in cercuri concentrice, diferentiind modul de integrare pe grupe de state in functie de nivelul economic, politic sau militar, in care statele aplica toate politicile, dar nu au aceeasi viteza;

- o Europa cu un centru puternic care sa pastreze relatii flexibile cu celelalte state, inca incapabile sa asigure un grad ridicat de integrare. Responsabilii europeni propun solutia unei integrari diferentiate, care a si fost formal acceptata in tratatele Uniunii Europene, desi  'cooperarea stransa' este, de asemenea, acceptata.

Uniunea Europeana se construieste pe baza unui acord intre guvern si institutiile comunitare, cu consimtamantul parlamentelor nationale si consensul pasiv al opiniei publice. Efectele extinderii, se considera, ca vor fi amplificate de recesiunea economica, agravata de persistenta somajului si de problemele sociale rezultate, instabilitatea interetnica dupa sfarsitul razboiului rece, dar si a razboiului din Iugoslavia. Proiectul european este credibil si susceptibil de a raspunde eficace noului context international, in care opinia publica considera democratia, pacea si libertatea ca dobandite. Uniunea Europeana trebuie sa creeze mijloacele si conditiile care sa incurajeze exercitiul participarii sau respectul acestei obligatii, a participarii politice la toate nivelele procesului de formare a deciziei comunitare. Alegerile europene, precum si referendumurile pentru votarea Constitutiei Europene sunt elemente ale spatiului public european la care cetateanul european trebuie sa ia parte.

Pentru Romania, modul in care se vede Europa de la noi, cum se impaca "tranzitia" cu ideea ca am putea fi acceptati in Europa sunt motive de neliniste, dar renuntarea la a ne complace in situatia de neajutorati reprezinta o misiune de asumat. Ceea ce trebuie inteles este ca aderarea la Uniune inseamna performanta economica, prudenta si hotarare din partea guvernantilor in a incheia punctual capitolele de negocieri, in a indeplini criteriile pentru aderare, dar presupune si un proces de schimbare a tuturor celor care doresc sa-si pastreze demnitatea.