CLASA POLITICĂ
În functie de orientările ideologice ale cercetătorilor în sociologia politică, de sco1i1e
sociologice, de nivelul atins de cercetarea fenomenelor sociale si de evolutia vietii politice, notiunea
de clasă politică a avut diferite acceptiuni: a fost definită în sens mai larg sau mai restrâns, asimilată
clasei dominante, clasei conducătoare, unui anumit tip de elită - guvemamenta1ă, conducătoare, a
puterii - sau categoriei profesionisti1or politici.
Există mai multe pozitii de pe care s-a încercat explicarea aparitiei clasei politice si definirea ei:
înarxistâ, elitistă, institutională si liberal-pluralistă.
Cea marxistă leagă aparitia clasei politice de confruntarea dintre clasele sociale proprii
structurii socia1e capitaliste; clasa dominantă economic este în acelasi ti rnp clasa hegemon sub
raport politic: ea detine puterea politică, respectiv stabi1este scopurile, indică mijloacele,
repartizează aiributiile si veniturile, controlează si coor 525c25f -donează întreaga viată socia1ă din
perspectiva propriilor interese.
Cea elitistâ utilizează termenul de elită politică pentru a desemna clasa politică si explică aparitia
elitei politice prin necesitatea ca un grup restrâns de indivizi, superior dotati, cu calităti exceptionale
si aptitudini deosebite, să conducă societatea.
După cum am mentionat, Gaetano Mosca denumeste minoritatea de persoane care are
aptitudinea de a conduce ssi care detineputerea politică înir-o societate, clasă politică. E1 o
asimilează unei clase
18 Mosca Gaetano, The Ruling Class.
pe considerentul că este organizată, se bazează pe o unitate de gândire si pe o comunitate de interese
(exprimată in sjmilitudinea idei1or si menta1itătilor membrilor ei, în originea socială si educatia în
general identice, în legături1e de prietenie, de rudenie). Clasa politică este, conform lui G. Mosca,
clasă conducătoare.
Desi Mills nu apelează la notiunea de clasă politică, el ar fi putut să denumească astfel o
realitate pe care o analizează, respectiv ansamblul oamenilor politici pe care îi împarte în political
outsiders, persoane care au si a1te ocu patii decât cele politice (în subsidiar) ss nu acced, de obicei,
la putere ss elita politicâ, cei mai buni profesionisti s1 mai abili lideri politici care, alături de marii
capita1isti, industriasi
finantisti, de sefii militari, formează elita puterii si conduc soci- s1
etatea.
Perspectiva institutională leagă aparitia clasei politice de nasterea parlamentelor si extinderea
gradua1ă a sufragiului universal, deci de jnstaurarea regimurilor democratice modeme (Max Weber,
Maurice Duverger). Clasa politică este compusă din reprezentanti alesi, liderii politici si con
duceri1e partidelor politice.
Optica Iiberalâ piuralistâ respinge existenta unei clase conducă-toare unite si sustine
pluralitatea elitelor conducâtoare, care actionează doar conjunctural unite, dar de regulă se
înfruntă concurential; una dintre acestea este cea politică, formată din lideri
cătoare, pentru că
politici ss politicieni si detine teoretic pozitia condu
membrii ei fixează obiectivele si detin secretul de a fi ascultati si urmati de mase (Raymond Aron,
Robert Dahl, David Riesman).
În optica sociologiei politice franceze contemporane, clasa politică nu este compusă decât din
profesionisti politici, respectiv cei care se dedică exclusiv acestui tip specializat de activitate, spre
deosebire de amatorii politici, pentru care politica este o activitate anexa.
Problema care se conturează este aceea dacă notiunea de clasă politică mai acoperă, în prezent, si
va mai acoperi, în perspectivă, o realitate ,si care anume, si dacă nu cumva termenul ar trebui
înlocuit cu un altul mai precis, mai relevant, mai putin ambiguu, tinând cont de faptul că termenul
de "clasă" duce cu gândul la o diviziune macrostructurală a societăt la un macrogrup.
19 Wright G. Mills, L'Elite au pouvoir, Maspero, Paris, 1968, p.
În studierea clasei politice, confuzijle si ambiguitătile termino-logice se datorează suprapunerii
criteriului metodologico-conceptual cu cel istorico-empiric. În ultimul rând, ce diferente semantice
există între sintagmele "clasă politică"; "clasă conducătoare"; "elită politică"?
Clasa politică ar trebui definită ca ansamblul agentilor politici individuali, Iideri si oameni
din aparatul politic, din Iegislativ si
administratia centralâ si Iocalâ, care sunt sau care aspirâ sâ ajungâ Ia putere, care iau decizii
sau care influentează deciziile, articulând astfel exercitarea efectivă a puterii în stat, adică a
suveratttitătii. C1 asa politică nu se identifică cu clasa conducătoare, ci o include. Raporturile dînire
ele sunt de la întreg la parte: clasa con-ducătoare este o minoritate care exercită efectiv puterea de
fapt. Un magnat, un general de armată face parte mai curând din clasa con-ducătoare decât din clasa
politică; în schimb, dacă un om de afaceri are o initiativă menită să oblige guvemul să ia o decizie
(licitarea unui hotel), care implică înireaga comunitate politică, el devjne mem-bru al clasei politice.
Clasa conducătoare este nucleul dur al clasei politice. După cum am mentionat mai înainte, elita
politică este com-pusă dintr-o anumită specie de lideri si profesionisti politici (acele persoane care
trăiesc din si/sau peniru politică). Ea nu este în totali- tate conducătoare, ci cuprinde atât elita
politică de la putere, cât ss elita politică de opozitie contestatară, precum ss elita politică de
influentă. In sens larg, elita indică ansamblul acelora care detin resurse politice rare înir-o măsură
abundentă: bani, putere, jnf1uentă, prestigiu, cultură, competentă, capacitate de creatie. Toate aceste
"bunuri" sunt distribuite într-o măsură inegală în structurile sociale; de aceea, elita îi indică pe "cei
mai buni".
Din punct de vedere teoretic, această "irilogie a conducerii" poate fi rezumată astfel: 1. clasa
politică se referă 1a conceptul de indivi- zibilitate a suveranitătii puterii; 2. clasa conducătoare la
conceptul de disiribuire a puterii în socjetate; 3. elitele politice la conceptul de selectie socială a
personalului politic pe baza unor capacităti naturale rare (sau deosebite). Caracteristicile clasei
politice permit abordarea ei într-o optică pur sociologică, evitându-se în felul acesta capcana
abordărilor ideologice. Acest lucru iese si mai mult îtttt evidentă dacă avem în vedere modalitatea
de formare, de exercitare a puterii si de
functionare a unei clase politice. În fond, clasa politică poate fi abor-dată ca un concept anistoric,
dacă tinem cont de caracterul inevitabil aI organizării oricărei societăti. Cara cterul organizat al
minoritătii dominante înlocuieste, în optica gânditorilor jtalieni (i. Mosca si R. Michels, ideologia
luptei de clasă peniru cucerirea puterii. În plus, ipoteza conf1ictuală dintre minoritatea detinătoare a
puterii politice si majoritatea, lipsită de o asemenea putere, iransformă lupta de clasă din societatea
capita1istă intr-un raport intern al tuturor societătilor. Această tensiune dintre guvemanti si
guvemati îsi pune pecetea, în ultimă instantă, si asupra procedurilor de recrutare si reproducere a
clasei po1itice. Căci pe lângă delegarea politică obtinută prin alegerea djn partea cetătenilor, pe
lângă cooptarea din partea celor "bătrânis' (prîn desemnare formală sau informală), asistăm astăzi la
miscări sociale în cadrul societătii civile care, structurate în organizatii, tind nu numai să
conditioneze delegarea sau să ameninte cu sanctiunea retragerii delegării, ca formă de exercitare
indirectă a puterii, dar să se si autopropună, la nivel de lideri, în structurile participative ale luărij
decizjilor. De aceea, în viata politică contemporană, tensiunea dintre guvemati si guvemanti este
dublată de tensiunea dintre elite si masa a cărei pasivitate este violent contrazisă de actiunile
revendica-tive sj de dorin ta de a accede la mecanismele de luare a deciziilor.
Evident că o clasă politică nu este un dat imuabil, structura ssi componenta ei cunosc în timp
modiftcări. Relevantă, în acest sens, este analiza lui Yves Msny, care pune în evidentă tendîntele
ce car-acterizează clasa politică în democratijle occidenta1e contemporane.
O primă constatare este aceea că, în ciuda diversitătii sistemelor nationale si a iraditiei
democratice diferite, există similitudini fra-pante la nivelul structurji clasei politice. Astfel,
parlamentarul este, în marea majoritate a cazurilor, un bărbat (cazurile de femei-parla- mentar sunt
rare; ele erau în proportie de 15% în 1987 în Germania, de 5% în 1981 în Franta, de 3% în 1983 în
Marea Britanie, de 8% în Italia), matur spre vârstnic (media de vârstă este de 60 de ani pen- iru
senatori, 50 de ani pentru deputati), cu nivel de instruire net superior celor pe care îi reprezintă (în
anii '80, 88% dinire congres- menii americani, 65% dintre parlamentarii britanici, 76% dîntre cei
italieni si 69% dintre cei germani aveau studii universitare, fată de cei
Yves Msnv, Politique comparse, ed. a III-a, Montchrestien, Paris, 1991, p. 176-188.
cu studii medii, cu circa 20 procente mai scăzute în anii s50) si care provin din categoriile socioprofesiona1e
privilegiate ale societăt (în Bundestag si Congresul american doar 1% din membri
sunt, la ori-gine, muncitori, în Adunarea Natională din Franta circa 2-3%, in Italia si Marea
Britanie, unde partidele comunist si laburist erau bîne reprezentate, circa 17%, în anii '70).
Mjnistrul sau înaltul functionar din administratie, recrutat de obi-cei dîn rândul parlamentarilor,
sunt, în general, tot un bărbat (din deceniul 7, femeile încep să ocupe posturi, de obicei nu de prim
plan, cu câteva exceptii: satcher, Ci1ler), provin din păturile sociale favorizate - cadre superioare,
industrias mari comercianti (conform lui Blondel, "din mia de liderj care au condus lumea după
muncitorii, tăranii si gulerele albe - white collar - reprezintă doar 10%" 21) si au o
formatie universitară (80% din personalul guverna- mental).
O a doua constatare este că epoca amatorismului politic este în declîn, tendinta majoră fiind de
profesionalizare a membrilor cla-sei politice: omul politic irebuie să fie expert în comunicare, în
mass media si marketi ng politic si să stăpânească arta discursului. La ora actuală, în Germania si
Italia circa 1/3 dîn parlamentari sunt profe-sionisti ai politicii (trăiesc pentru si din politică), situatie
favoriza tă.si de permanenta ss dominatia unor partide politice (spre exemplu cel democrat-crestin).
O a treia constatare tine de mobilitatea si permeabilitatea clasei politice. Pareto a vorbit
peniru prima dată de circulatia elitelor, înteleasă ca libera ascensiune pe scara socială a celor mai
buni sj mai apti; cu ajutorul acestei notiuni, el a explicat evolutia socială.
Cu cât elitele, inclusiv cea politică, sunt mai deschise, cu atât indivizii dotati din straturile
inferioare pot să acceadă la posturi de conducere corespunzătoare aptitudinilor lor, ceea ce
anirenează o diminuare a tensiunilor socjale.
Tendinta de mobilitate .si permeabilitate a eljtelor s-a mentinut datorită mecanismelor de
selectie dezvoltate în confruntare cu nevoile societătii contemporane si aplicării principiului
competitiei, in timp ce criteriul ereditătji politice a pierdut din valoare: elitele
21 Jean Blondel, M. Grawitz, J. Leca (cOord.), Traite de science politique, vol. 11, PUF, Paris,
1985, p. 375.
traditionale arjstocratice au fost ireptat înlocuite de elitele univer-sitare. Exemplul tipic îl reprezintă
Germania .si Italia, unde elita politică traditională a fost eliminată după cel de-al doilea războj mondial
si înlocuită de selfmade men-i.
O ultimă constatare este că membrii elitej politice nu provin în mod necesar din grupurile sau
categoriile sociale pe care le reprezin- tă ideologic sau ca interese .si asteptări (pot proveni dintr- un
grup favorizat, dar să reprezinte un grup nevoias, .si invers). Pe de altă parte, asa cum remarca
David McKay, teoretic ei desfăsoară o acti- vitate politică în slujba alegătorilor lor, dar se întămplă
ca "actiunea politică a unora dintre ei să fie motivată, în primul rând, de realegerea lor .si, ca atare,
comportamentul lor să fie orientat doar în această directie".
În pofida părerilor conform cărora parlamentarismul ss partidis- mul sunt în declin în actuala "eră
a managerilor", termenul de clasă politică continuă să acopere o realitate necesară în condjtiile
societătilor co ntemporane complexe, supuse tensiunilor inteme .si exteme si al căror pilotaj nu se
mai poate realiza în lipsa conlucrării între agentii politici intemi sj a profesionalizării personalului
politic.
|
