COMISIA EUROPEANA

COMISIA EUROPEANA

Structura. Numirea si demiterea din functie a comisarilor europeni

Comisia europeana[1], cea mai originala dintre institutiile comunitare , este formata in prezent din 27de comisari desemnati de guvemele statelor membre, „a caror independenta este in afara oricarui dubiu' , pe baza competentei lor generale, profesionale.

Comisia europeana in intregime este numita in functie de Consiliul U.E., cu majoritate calificata.

Comisarii sunt cetateni ai statelor membre, si in prezent pot fi cel mult doi din aceeasi tara[4]. Numarul lor este stabilit de Consiliul UE, cu unanimitate de voturi.

Mandatul comisarilor europeni este de 5 ani, si sunt reeligibili. Desi sunt desemnati de guvemele nationale, nu pot fi demisi de acestea.

Singura institutie care are dreptul de a demite un comisar este Curtea Europeana de Justitie[5], in timp ce Comisia in intregime, ca organ colegial, poate fi demisa de Parlamentul european, prin motiune de cenzura, ado 535b19f ptata cu votul a doua treimi din voturile exprimate, si in acelasi timp a majoritatii membrilor (majoritate destul de greu de obtinut).

Este de la sine inteles ca extinderea Uniunii la 27 de state presupune modificarea structurii institutiilor comunitare si a modalitatilor de desemnare a acestora.

Astfel, in 2004, a fost formata prima Comisie dupa largirea Uniunii cu „primul val', ea fiind compusa dintr-un reprezentant al fiecarui stat membru, numarul comisarilor putand fi modificat de Consiliul U.E. prin vot unanim (Tratatul de la Nisa).

Conform codului de procedura al Comisiei Europene, aceasta isi stabileste prioritati anuale si adopta un program de lucru pentru fiecare an.

Programul de lucru stabilit de Comisie transpune strategia anuala in obiective si programe operationale pentru aplicarea deciziilor adoptate. Presedintele Comisiei prezinta programul de lucru Parlamentului si Consiliului.

Programul de lucru pentru anul curent are patru obiective stabilite de Comisia Barroso la inceputul mandatului: prosperitate, solidaritate, securitate si responsabilitate externa. Pe langa aceste obiective, programul contine actiuni concrete vizand initiativa privind o mai buna reglementare a legislatiei comunitare.

Pe 21 februarie, Comisia a prezentat Strategia sa privind prioritatile politice pentru 2008. Cele patru obiective pentru 2008 sunt: prosperitate, solidaritate, securitate si libertate, cat si un rol mai mare al Uniunii la nivel mondial. Actiunile cheie se vor axa pe problematica legata de locurile de munca, energie, schimbarea climatica si managementul fenomenului de migratie.

Anul 2008 prezinta o importanta deosebita pentru Uniunea Europeana daca luam in considerare si reluarea dezbaterii despre viitorul Europei, problema pentru care Comisia spera intr-un rezultat pozitiv si o intelegere la nivel institutional.

Conducerea Comisiei este formata din:

a) Presedintele Comisiei. Desemnat cu 6 luni inainte ca mandatul sau sa inceapa, acesta este consultat in legatura cu desemnarea celorlalti comisari. Numirea sa se face pentru un mandat egal cu cel al Comisiei.

Presedintele Comisiei europene este figura cea mai proeminenta a Uniunii Europene, cea mai mediatizata persoana din angrenajul institutio­nal comunitar.

Presedintele Comisiei are, teoretic, rol administrativ si protocolar, el reprezentand Comisia in fata celorlalte institutii comunitare, precum si in relatiile cu tertii.

Tratatul de la Nisa a intarit rolul presedintelui Comisiei europene in raport cu ceilalti comisari: el defineste orientarile politice si organizarea interna a Comisiei, asigurand coerenta, eficacitatea si colegialitatea actiunilor acesteia, numeste vicepresedintii Comisiei, si poate cere demisia unui comisar[6].

b) Vicepresedintii, in numar de doi, sunt desemnati de catre presedinte[7], dintre comisari. Vicepresedintii au ca rol suplinirea presedintelui atunci cand imprejurarile o cer.

Atributiile Comisiei Europene

a. atributii in procedura legislativa. Comisia europeana detine monopolul initiativei legislative in sfera primului „pilon', cel comunitar , initiativa care este transmisa spre decizie Consiliului U.E. In cazul celui de-al doilea „pilon', Comisia este doar asociata initiativei Consiliului U.E., iar in cazul celui de-al treilea ea imparte aceasta atributie cu statele membre[9].

Consiliul U.E. singur sau impreuna cu Parlamentul european adopta acte normative in principiu numai pe baza propunerilor inaintate de Comisie - aceasta este regula instituita prin tratate. Iata de ce Comisia este considerata „organul motrice al integrarii europene' .

Distinct de dreptul de a initia acte normative, Comisia dispune si de o putere normativa proprie:

- in primul rand, ca succesoare a Inaltei Autoritati a C.E.C.O., Comisia are, teoretic, drept de decizie absolute in domeniul C.E.C.O., insa in practica ea isi exercita acest drept alaturi de Consiliul U.E., care emite un aviz conform[10], procedura apropiindu-se astfel de cea obisnuita, din C.E.E. sau Euratom.

- in al doilea rand, chiar si in tratatele C.E.E. si Euratom, Comisia dobandeste putere normativa proprie, insa numai in anumite domenii, strict delimitate prin textele tratatelor: uniunea vamala, concurenta.

- Comisia are si o putere normative subordonata celei a Consiliului U.E., care-i permite executarea actelor adoptate de Consiliu.

- Comisia poate emite decizii individuale (precum si recomandari sau avize), adresate statelor sau intreprinderilor comunitare, prin care intervine in anumite domenii, cum ar fi concentrarile economice.

b) atributia de „gardian al tratatelor'. Tratatele institutive imputernicesc Comisia europeana sa urmareasca si sa asigure respectarea dreptului comunitar originar sau derivat, atat de catre statele membre, cat si de catre celelalte institutii comunitare.

Procedura utilizata de Comisie in cazul in care un stat membru omite sau refuza sa-si indeplineasca o obligatie ce decurge din tratate are mai multe etape:

initial, Comisia reaminteste statului obligatiile pe care le are si il invita sa-si prezinte observatiile intr-un anumit interval de timp;

- in situatia in care statul nu se conformeaza, Comisia emite o „opinie motivata', prin care stabileste o perioada de timp in care statul este obligat sa-si indeplineasca indatoririle;

daca nici acest termen nu este respectat, Comisia sesizeaza Curtea Europeana de Justitie, care constata nerespectarea obligatiilor din tratate, si solicita, la randul ei, statului membru, sa se conformeze cerintelor Comisiei;

- ultima etapa o constituie actionarea de catre Comisie a statului membru in fata Curtii Europene de Justitie, pentru incalcarea obligatiilor prevazute in tratat, finalizata cu o hotarare judecatoreasca de obligare a acestuia.

Pentru a-si indeplini atributia de „gardian al tratatelor', Comisia poate cere informatii statelor, intreprinderilor sau persoanelor fizice, in scop preventiv sau de informare[11].

In fine, mai trebuie subliniat faptul ca fiecare comisar are atributia specifice, intr-un domeniu de activitate determinat[12], din aceasta perspectiva Comisia asemanandu-se cu un guvern national.

Deciziile luate de un comisar in domeniul sau de activitate nu sunt considerate deciziile Comisiei decat atunci cand exista o delegare expresa in acest sens din partea Comisiei, iar aceasta delegare poate fi acordata doar in chestiuni de gestiune si administrare².

c) atributia de organ executiv al Uniunii Europene Comisia este organul executiv al Uniunii, cel care pune in executare actele normative emise de Consiliul U.E. sau de acesta in codecizie cu Parlamentul european[13]. In exercitarea acestei atributii, de a pune in executare deciziile Consiliului U.E., Comisia dispune, asa cum am mai precizat, de o putere normativa proprie, putand adopta regulamente, directive si decizii, precum si recomandari sau avize.

Domeniile in care Comisia are putere normativa subordonata, de executare, sunt, conform tratatelor[14]:

- implementarea (executia) bugetului comunitar, al carui proiect este tot de competenta Comisiei[15];

- uniunea vamala;

- concurenta;

- functionarea pietei comune (cu exceptia agriculturii);

- gestiunea fondurilor comunitare.

In celelalte cazuri, puterea normativa derivata decurge din vointa Consiliului de ministri, care deleaga in mod expres Comisia sa execute actele normative pe care le-a adoptat[16].

d) atributia de reprezentare. Comisia reprezinta Uniunea Europeana in relatiile cu statele nemembre si in organismele internationale; in interiorul Uniunii ea reprezinta interesul comunitar, in raport cu persoanele fizice sau juridice, cu celelalte institutii comunitare sau cu statele membre.

Comisia europeana trebuie sa actioneze in asa fel incat interesul comunitar sa primeze in fata intereselor statelor membre. Rolul ei este cu atat mai dificil, cu cat el necesita negocieri prealabile adoptarii oricarei initiative legislative cu statele membre, cat si medierea negocierilor dintre statele membre. Asa cum s-a subliniat in doctrina, Comisia apare ca un intermediar neutru intre statele membre, pe de o parte, si intre acestea si Uniune, pe de alta parte[17].

Ca reprezentant pe plan extern al Uniunii, Comisia este cea care negociaza tratatele internationale incheiate de Uniune, fiind imputernicita de fiecare data de catre Consiliul U.E. printr-o „decizie de negociere' . Ulterior, Consiliul U.E. va ratifica acordul international, votand de regula cu majoritate calificata, cu exceptia acordurilor de asociere sau aderare, care trebuie votate cu unanimitate.

Comisia are sediul la Bruxelles, si se intruneste saptamanal (de regula miercurea), prezenta comisarilor la sedinta fiind obligatorie. Hotararile se iau in prezenta majoritatii membrilor, cu majoritate simpla[18], si implica raspunderea colectiva a comisarilor europeni.

Rolul Comisiei Europene in ansamblul institutiilor comunitare

Comisia europeana este organul executiv al Uniunii Europene, fiind perceputa ca un „guvem' comunitar. Ea intruchipeaza „ideea europeana', intrucat membrii sai, desi numiti de guvernele nationale, nu au nici o obligatie fata de acestea, fiind loiali doar intereselor Uniunii Europene. Comisia urmareste, prin urmare, realizarea interesului comunitar, aflat adesea in contradictie cu interesul national al statelor membre[19].

Independenta comisarilor europeni este o problema de o importanta deosebita, deoarece ei trebuie sa ia pozitie adesea in fata tendintei de influentare din partea statului care i-a desemnat[20].

Pentru a asigura independenta comisarilor, tratatele impun anumite obligatii atat in sarcina acestora, cat si a statelor membre.

Astfel, membrii Comisiei nu pot cere sau primi, in exercitarea atributiilor lor, nici un fel de instructiuni din partea guvernelor nationale sau a altor instituii nationale sau comunitare si trebuie sa se abtina de la orice activitate incompatibila cu natura atributiilor lor.

Dupa incetarea activitatii de comisar european, persoana respectiva are indatorirea de a se comporta cu discretie si integritate. Incalcarea obligatiilor asumate de comisar atrage raspunderea juridica a acestuia, in fata Curtii Europene de Justitie, care il poate demite; de asemenea, comisarul poate pierde drepturile de pensie, tot printr-o decizie a Curtii Europene de Justitie[21].