COMPORTAMENTUL POLITIC

COMPORTAMENTUL POLITIC

Comportamentul politic este obiectivarea în actiune a convingeri- lor si atitudinil or politice,

corelatã cu interesele, ca motivatie, .si cu scopurile, ca modele mentale, ale individului sau grupului,

un rãspuns voluntar al individului Ia situatii, evenj mente, fenomene politice, în general la

solicitãrjle (cerintele) mediului socjal.

Conform lui A. Lancelot si D. Memmi, el este structurat pe douã dimensiuni: participarea si

orientarea comportamentalâ.

22 David McKay, American Politics and Society, Basil Blackwell Ltd., Oxford,

1985, p .138.

A. Lancelot, D. Memmi, Participation et comportement politique, în M.

Grawitz si J. Leca (coord.), Traits de science politique, vol. 111, PUF, Paris, 1985,

p. 368-420.

Prima determinã raporturile îndividuluj cu politica, a doua - directia actiunii individuluj în plan

politic.

Conceptul cheie al acti unii po1itice e 626i87g ste participarea, majoritatea deflnitiilor accentuând

tocmai latura actionalã a co nceptului.

Pentru Nelson Huntington, spre exemplu, participarea este "acti- vitatea operatã de indivizi,

cetãtenj particulari, care vizeazã sã influenteze luarea deciziilor guvemamenta1e". În opinia lui

Myron Weiner, participarea politicã este "activitatea voluntarã, reu.sitã sau nu, organizatã sau nu,

episodicã sau continuã, ce folose.ste mijloace legitime sau nelegitime peniru a influenta decizia

politicã, adttninis-trarea treburilor politice sau alegerea liderjlor politici la nivel guver-namental,

local sau national"

În acceptiunea lui D. Memmi, conceptul are un sens maj larg:

participarea po1iticã este un fenomen ce nu înglobeazã doar activi-tatea politicã, ci sj atitudîn ile

politice sau rezultatul lor, inclusiv cele care nu se materjaljzeazã actional (nonparticiparea, refuzul,

pasivi-tatea), considerând cã si aceste forme de manjfestare au impact .si valoare po1iticã.

Participarea politicã este determinatã istoric 51 geografic, depînde de predispozitiile psihotemperamentale,

de nivelul de înformare .si culturã, de interesele indjvjdului. S-a remarcat cã, în

general, parti-ciparea este mai putemicã la bãrbatj decât la femei, la citadini decât la rurali, la

jndivjzj cu statut socio-economic si nivel cultural si de instruire mai ridicate, la indivizi maturi (35-

55 ani). Predilectia pen- iru anumite forme de participare (votul, referendumul, înirunjrile sj

serbãrile politice, manifestatia, semnarea de petitii, scrierea de sloga-nuri, ocuparea sedjjlor, refuzul

plãtii impozitelor, actiunile vj olente, teroriste) variazã si ea în functie de vâ rsta, sexul, venitul,

nivelul de instructie, re.sedinta, pozitia socialã si profesia îndjvjdului.

Existã mai multe încercãri de clasificare a modelelor de participare, cu diferite combinatii de

practici politice. Cea a luj Memmi cuprinde:

Nelson HuntÎngton, Political Participation in Developing Countries,

Harward Universitr Press, Cambridge, 1976., p.

25 Myron WeÎner, Poiitical Participation, Prînceton Universitv Press, PrÎnceton,

New Jersey, 1971, p.

26 D. Memmi, A. Lancelot, op.cit., loc. cit., p.3lO-3

- abtiner ea pasivã (lipsã de jnteres politic, datorat izolãrii geografice sau sociale a indivjdului

si practici1or politice), echivalen-tã izolãrii, apatiei .si non-participãrii;

- abtinerea activâ (exercitarea dreptului de vot cu interes pentru politicã .si practici politice),

echivalentã adeziunii .si angajãrii;

- participarea pasivâ (exercitarea votului ca datorie electoralã, dar fãrã interes pentru politicã

.si practici politice), echivalentã supunerii politice;

- participarea activâ sau ideologicã (abtînerea ca act politic voit sau ca refuz al legitimãrii

sistemului politic), echivalentã cu con-testarea .si opozitia.

Opozitia .si contestarea politicâ sunt atitudini politice caracteris-tice vietji dem ocratice; ele

se transpun în comportamente critice si agitatorii fatã de instituti ile statuluj, fatã de actorj, decizii,

fapte .si actiuni po1itice .si îmbracã forma mi.scãrilor contestatare, protestatare, extremiste, a

revoltelor, grevelor, actiunilor opozitiei parlamentare. Atitudinea de opozitie poate conduce la

declan.sarea unor crize politice, dar are un rol în autoreglarea vietii politice sau a deciziilor politice,

determinând reajustãri care tempereazã nemultumirile sau rezolvã cereri sociale, insuficient luate în

calculul politic. Spre deose-bire de opozitia politicã, contestarea este o actiune de protest vehe -

ment, însotitã uneori de acte de violentã cjvicã, care "dispretuie.ste mijloacele institutionalizate .si

neagã legitimitatea ordinii normatjve a sistemului politic, cât si metodele culturale, tacit acceptate,

ale aces-tuia".

Totu.si, dîn analiza lui Memmj rezultã cã, în realjtate, participarea activã, chiar în democratiile

traditionale, se caracterizeazã printr-o distributie restrictivã si o concentrare la nivelul unui

segment restrâns de populatie (circa 10%), ce jnclude cetãtenii care se declarã foarte interesati de

politicã .si din rândul cãrora fa c parte pro- fesioni.stii, mil itantii activi, detinãtorii de functii politice

(circa 2-4% din populatia unei tãri). Pe de a1tã parte, se constatã cã, cu cât parti-ciparea este mai

activã, cu atât numãrul participantilor scade: astfel 1% din populatia unei tãri detine o functie

politicã, înire 2-4% par-ticipã la campanii electorale, 10% asistã la mitinguri, înire 10-30%

27 Ovidiu Trãsnea, în Micã enciclopedie de politologie, Editura StiÎntiflcã si

Enciclopedicã, Bucuresti, 1977, p.

fac parte dintr-o organizatie activã politic .si între 20-40% djscutã politicã având opinii formate.

Rezultã cã singura activitate politicã ce mobilizeazã o mare parte a populatiei este votul.

Clasificarea lui G. Almond inventariazã: - non-participarea, denumitã comportament

parohial, caracteristicã societãtilor traditionale, în care nu existã o con.stientizare a politicii

nationale .si, ca atare, nici interes pentru viata politicã, indjvjdul situându-se în afara politicului; -

supunerea - cetãtenii sunt con.stienti de ex istenta sjstemului po1itic, al cãrui impact îl resimt, dar

rãmân pasivi, fiind subiecti care se supun autoritãtilor fãrã sã se implice în viata politicã;

- adeziunea - cetãtenii cunosc, evalueazã .si actioneazã politic, urmãrind sã influenteze

functionarea sistemului politic, deciziile, evenimentele ss procesele po1itice.

Conform analizei sale, în democratiile modeme, proportia cetãtenilor care participã la procesele

politice este mai mare (60%) decât cea a subiectilor politici supusi (30%), parohialii reprezentând

doar 10% din populatie (analfabeti, bãtrâni, bolnavi). În societãtile autoritare, numãrul subiectilor

este mult mai mare decât cel a1 participantilor, ei reprezentând majoritatea (60-80%), iar în

societãtile preindustriale ponderea parohialilor este cea mai mare, participantii rezumându-se la elita

conducãtoare a societãtii.

Samuel Bames si Max Kaase încearcã sã claseze modelele de participare dupã intensitatea

activitãtii politice (ridicatã/scãzutã) .si dupã natura mijloacelor de actiune

(conformiste/nonconforîfliste), dar ajung la concluzia cã aceste criterii devjn treptat inoperante în

societãtile democratice contemporane, deoarece din ce în ce mai multi indivi zi, participanti activi,

dar conventionali, tind sã foloseascã în paralel .si alte metode, nonconventionale (greve neautorizate,

blocarea circulatiei, refuzul de a plãti impozite, ocuparea unor sedii), tendintã atribuitã de

autori incapacitãtii vechilor institutii de a rãspunde cereri1or .si capacitãtilor sporite ale cetãtenilor

de a participa la viata politicã. Ronald F. Ingelhart subliniazã si el aceastã

28 Gabriel Almond, BÎngham Powell, Comparative Politics Today, ed.a 3-a,

Littte Brown and Co., Boston, 1984, p.

29 Samuel H. Bames, Max Kaase, Political Action: Mass Participation in Five

Democraties, Beverly Hills, Sage, Califomia, 1979.

30 RonaldF. Ingelbart, The Silent Revolution: Changing Values and Political

Style among Western Publics, PrÎnceton Universitv Press, PrÎnceton, 1977.

dorintã tot mai mare a individului de a juca un rol activ în viata cetãtii, expresie a ceea ce el

nume.ste "revolutia silentioasã", pe care o explicã astfel: tipul cultural, civic al participantului nu a

dispãrut, ci este actual; el si-a ales însã o nouã cale de actiune politicã, mai imprevizibilã, mai

adaptatã noului tip de personalitate umanã, carac-teristicã sfârsitului acestui mileniu.

Orientarea comportamentului reprezintã clirectia în care se anga-jeazã orice actiune politicã

individualã; ea poate fl revolutionarã, pro-gresistã, conservatoare sau reactionarã. Ea este

determinatã de convingerile .si atitudinile individului, respectiv de ansamblul reprezentãrilor,

ideilor, principiilor .si judecãtilor de valoare care motiveazã .si influenteazã pozitia individului în

raport cu politica si modaljtãtjle de raportare apreciativã a individului la un fenomen, problemã sau

eveniment po1itic. Concomitent, ea este determinatã .si de interesele personale .si/sau de grup .si de

predispozitiile ideologice ale individului, de forma lor mentalã specificã, constientizatã sau latentã.

Orientarea comportamentului este condition atã, prin urmare, de factori obiectivi - sistemul

social, regimul politic, sistemul cul-tural, gradul de democratjzare a societãtii, de factori subiectivi

-temperamentul, predispozitiile jndividuale sj structurile functionale ale personalitãtii (nevoia de

adaptare, de întelegere a mediului în care irãie.ste), precum .si nivelul de insirujre, de culturã

(credinte, traditii, ideologii însusite), gradul de cjvjsm si de factori conjuncturali -evenimente,

situatii politice concrete.

Am mention at deja cã votul este principala formã de participare politicã a cetãteanului. Dar

participarea presupune un numãr de alte activitãti dinire care amintjm pe cele legate de functionarea

administratiei locale. Acestea presupun contacte cu oficjaljtãtjle locale sau liderii de comunitãti în

probleme ca învãtãmântul, respectarea legii, proiecte de dezvoltare economicã, edilitarã, a infrastructurii,

apãrarea mediuluj înconjurãtor. "Politjcile locale în S.U.A. sunt elaborate, modificate si

adoptate la ora actualã prin implicarea cetãtenilor, organizati în grupuri de interese la nivel local sau

pentru a rezolva problemele ob.ste.sti".

Nu poate exista democratie fãrã inter es pentru politicã .si fãrã par-

31 David McKay, op. cit., p.

ticipare la gestiunea treburilor comune, nivelul democratjzãrii unei societãti depinzând de natura .si

gradul participãrii individului la viata politicã, prin accesul la vot si controlul politicii

guvemamentale.

Un sjstem politic este cu atât mai democratic cu cât implicã mai multi cetãteni în actul de

conducere a societãtii. Dar individul nu poate opta, verbal sau actional, decât pe baza informatiilor

primite, a educatiei civice dobândite, ca urmare a socializãrii .si a opiniei pu-blice dominante în

grupul socia1 din care face parte.

Opinia publicâ este un fenomen colectiv rezultat prin juxta-punerea opiniilor particulare

convergente, formulate de un numãr de indivizi, .si care se constituie într-un mod de a vedea,

comun pentru indivizi djferiti: e a exprimã gândirea .si simtirea majoritãtii mem-brilor unei

colectivitãti nationale, de.si nu se identifjcã cu suma opiniilor particulare ale indivjzilor. Este

"rezultatul unei elaborãri a cãrei expresie este necesar colectivã, anume o stare de spirit, ce con-stã

în a gândi cã o actiune este adevãratã, dar admitând concomitent cã probabil te înselj considerând-o

astfel"

Opinia publicã poate juca un rol de fortã politicã deoarece, pe baza ei, individul poate adopta o

atitudîne politicã si dezvolta un comportament politic.

În general, ea este difuzã .sj neutrã, dar poate fi influentatã, mobi- lizatã, manipulatã: societatea

contemporanã a favorizat perfectionarea tehnicilor prin care opinia publicã poate fi instrumen-tatã

politic. Formarea opiniilor publice este determinatã de numerosi factori (sociali, îndividuali,

ideologici, culturalj, politici), printre care cej mediatici par, la ora actualã, decisivi datoritã

impactului si dominatiei mass media asupra unui imens numãr de indjvizi.

Totusi, opinia publicã rãmâne o formã de control social (a colectivitãtii asupra activitãtii

institutiilor, jnclusiv politice): ea joacã rolul de autoritate socialâ nelegiferatâ (reglementeazã .si

corecteazã comportamentele politice si deciziile politice) si reprezintã, teoretic, un mijloc de

participare a colectivitãtji la viata politicã si socialã.

32 Francisc Ball, Msidias et socistss, ed.a 5-a, Montchrestien, Paris, 1990, p. 653.