CONDITIILE EDIFICARII UNIUNII ECONOMICE SI MONETARE

CONDIŢIILE EDIFICĂRII UNIUNII ECONOMICE sI MONETARE

Realizarea Uniunii Economice si Monetare va crea un mediu economic fara precedent în istorie. Uniunea europeana va deveni un spatiu economic cu o singura moneda si piete interne (inclusiv, pietele de capital) absolut libere. Un asemenea grad de interdependenta între economiile nationale va coexista însa cu mentinerea unei largi independente în formularea politicii economice a fiecarei tari membre, cu deosebire în domeniul fiscal[1].

Aceasta combinatie reclama atingerea prealabila a unui grad ridicat de convergenta între economiile care se vor integra Uniunii Economice si Monetare, atât în ceea ce priveste situatia indicatorilor macroeconomici, cât si sub aspectul promovarii unor politici fiscal-bugetare nationale compatibile între ele si supuse unor discipline comune.

Astfel, înainte de a intra în Uniunea Economica si Monetara, economiile nationale trebuie sa fie pregatite spre a face fata tuturor exigentelor sale. Aceasta pregatire urmeaza sa fie apreciata în functie de o serie de criterii (numite "criterii de convergenta"). Principala ratiune de existenta a acestor criterii o constituie evitarea posibilitatii ca Uniunea Economica si Monetara sa fie destabilizata ca urmare a admiterii premature a unei tari ale carei fundamente economice nu sunt înca compatibile cu o moneda stabila.[2]

Criteriile de convergen 222g63c 55;a au fost :

Rata inflatiei sa nu depaseasca cu mai mult de 1,5 puncte procentuale media ratelor inflatiei a celor trei membri U.E. cu cele mai stabile preturi;

Dobânda aferenta obligatiunilor de stat pe termen mediu si lung sa nu depaseasca cu mai mult de doua procente media dobânzilor pe termen lung înregistrate în cele trei tari cu cea mai redusa rata a inflatiei;

Deficitul bugetar sa nu depaseasca 3 % din Produsul Intern Brut;

Datoria publica sa nu depaseasca 60 % din Produsul Intern Brut;

Moneda nationala sa fie integrata în Sistemul Monetar European si sa nu fi fost afectata de tensiuni severe (cursul sau sa fi fost mentinut în interiorul marjelor de fluctuatie acceptabile în interiorul Sistemului Monetar European, fara sa fi fost necesara devalorizarea sa în raport cu celelalte monede) pe o perioada de cel putin doi ani imediat anteriori momentului intrarii în Uniunea Economica si Monetara.[3]

Consiliul European a reprezentat institutia îndreptatita sa judece gradul de îndeplinire a acestor criterii, iar decizia sa a fost luata cu o majoritate calificata. Aceasta decizia a tinut însa seama si de situatia altor indicatori, fata de care nu exista cerinte exprese (cum ar fi costul orar al mâinii de lucru sau situatia contului curent din balanta de plati externe), ca si de progresele facute în punerea în aplicare a masurilor legate de desavârsirea pietei interne unice. Consiliul European a actionat în baza recomandarilor formulate de Comisie.

Evaluarea îndeplinirii criteriilor de convergenta nu a reprezentat un proces automat, bazat pe un set rigid de conditii. De altfel, însasi formularea acestor criterii a fost facuta de o asemenea maniera încât o anumita flexibilitate era posibila, atunci când credibilitatea masurilor de convergenta întreprinse de tara în cauza este apreciata pozitiv. Astfel, un deficit bugetar, chiar excesiv în raport cu procentul de 3 % din PIB, putea fi acceptat daca el "s-a diminuat în mod substantial si continuu si a atins un nivel apropiat de cel de referinta". De asemenea, o datorie publica echivalenta cu peste 60 % din P.I.B. nu interzicea accesul la Uniunea Economica si Monetara daca ea "se diminueaza în mod suficient într-un ritm satisfacator".

Consiliul Uniunii Europene al ministrilor economiei si finantelor (ECOFIN) a fost abilitat sa evalueze programele întocmite de fiecare tara pentru a satisface criteriile de convergenta.

Perioada de stagnare economica si de somaj în crestere traversata de economiile europene (vezi tabel) a afectat capacitatea lor de a mentine stricta disciplina bugetara pe care o implica conditiile stringente impuse situatiei finantelor publice. Trebuie însa mentionat ca un "derapaj" bugetar nu excludea automat tara în cauza de la intrarea în Uniunea Economica si Monetara, cu conditia ca aceasta evolutie sa fi fost strict temporara si determinata de o conjunctura nefavorabila.

Desi confruntate cu tentatia naturala a relaxarii creditului pentru a stimula economia, statele membre ale Uniunii Europene si-au demonstrat atasamentul fata de obiectivul fundamental al asigurarii stabilitatii preturilor. Ca urmare, criteriul referitor la rata inflatiei a fost îndeplinit de 11 din cele 15 tari ale Uniunii Europene.

Pe parcursul anului 1993, nici una din tarile membre ale Comunitatii Europene (cu exceptia Luxemburgului) nu a fost în masura sa se apropie sau sa se mentina în cadrul conditiilor de admisibilitate ale Uniunii Economice si Monetare. Evaluarile ulterioare nu au permis nici ele constatarea unor progrese semnificative privind încadrarea în criteriile de convergenta : în septembrie 1994, ECOFIN observa ca doar doua tari membre (Luxemburg si Irlanda) pot fi considerate ca îndeplinind în mod incontestabil aceste criterii, iar un raport al Comisiei Europene din iunie 1995 constata ca numarul acestora crescuse la trei (luxemburg, Irlanda si Germania). Datele statistice definitive pentru 1995 relevau ca deficitul bugetar înregistrat de Germania a îndepartat-o din nou de "zona virtuoasa" a deplinei compatibilitati cu criteriile de convergenta.

Mai importante însa decât "fotografierea" rezultatelor dintr-un singur an (care, în plus, nu era anul de referinta pentru evaluarea îndeplinirii criteriilor) erau tendintele care puteau fi depistate în evolutia acestor indicatori si credibilitatea programelor de masuri adoptate în tarile candidate în vederea respectarii conditiilor de admisibilitate. Judecând lucrurile prin aceasta prisma dinamica, Comisia europeana considera, în noiembrie 1995, ca opt tari membre aveau perspectiva de a îndeplini criteriile de convergenta înaintea lansarii fazei finale de construire a Uniunii Economice si Monetare.

Prima examinare oficiala a masurii în care membrii Uniunii Europene îndeplineau criteriile de convergenta a fost facuta în 1996. Întrucât majoritatea tarilor membre nu raspundeau înca în totalitate acestor criterii, a fost amânata intrarea în ultima faza a Uniunii Economice si Monetare pâna la începutul anului 1999.

Cu toate acestea, la 1 ianuarie 1999, numai 11 tari au fost pregatite sa adopte EURO: Austria, Belgia, Finlanda, Franta, Germania, Irlanda, Italia, Luxemburg, Olanda, Portugalia, Spania. Doi ani mai târziu, dupa multe eforturi si Grecia a reusit sa îndeplineasca criteriile de aderare.

Danemarca a respins prin referendum adoptarea EURO, iar Marea Britanie si Suedia au ales sa ramâna în afara zonei EURO.

CONJUNCTURA ECONOMICĂ RECENTĂ A ŢĂRILOR UNIUNII EUROPENE[4]

- cresterea anuala a produsului intern brut în termeni reali /

rata somajului la sfârsitul anului -

STADIUL ÎNDEPLINIRII CRITERIILOR DE CONVERGENŢĂ

(în iunie 1996 si 1997)