CONSILIUL UNIUNII EUROPENE

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE

Consiliul Uniunii Europene, cunoscut sub denumirea de Consiliul Ministrilor, nu are echivalent în lume. Reunite în cadrul Consiliului, statele membre legifereaza, fixeaza obiectivele politicilor, coordoneaza politicile nationale si reglementeaza diferendele ce exista între ele sau între ele si alte institutii.

Consiliul UE prezinta caracteristicile unei organizatii uneori suprana­tionale, alteori interguvernamentale.

Acest Consiliu este compus din reprezentantii fiecarui stat membru la nivel ministerial care pot angaja responsabilitatea statelor membre din care fac parte.

Consiliul UE este format din 321 de membri, repartizati dupa cum urmeaza (tabelul nr. 2):

Tabelul nr. 2.

Ponderea voturilor în cadrul Consiliului Uniunii Europene

Ca si în cazul Parlamentului European, numarul de voturi alocate statelor membre este direct proportional cu marimea teritoriului si cu numarul populatiei.

2.1. Atributiile Consiliului Uniunii Europene

În baza Tratatului de constituire a Comunitatii Europene, Consiliul are urmatoarele atributii:

este organismul legislativ al Comunitatii în rezolvarea unei game largi de probleme comunitare, exercitând aceasta putere legislativa împreuna cu Parlamentul European;

coordoneaza politica economica generala a statelor membre;

încheie, în numele Comunitatii, acordurile internationale dintre aceasta si unul sau mai multe state sau organizatii internationale;

împreuna cu Parlamentul European formeaza autoritatea bugetara care adopta bugetul Comunitatii

În temeiul Tratatului privind Uniunea Europeana, el:

adopta deciziile necesare pentru definirea si punerea în practica a politicii externe si de securitate comuna, pe baza orientarilor generale trasate de catre Consiliul European;

coordoneaza activitatile statelor membre si adopta masurile necesare cu privire la cooperarea politieneasca si juridica în domeniul penal.

2.2. Modul de adoptare a deciziilor

Tratatele prevad cazurile în care Consiliul statueaza cu majoritate simpla, majoritate calificata sau cu unanimitate.

Tratatul de la Nisa a consacrat principiul conform caruia majoritatea calificata este regula, iar unanimitatea exceptia.

Astfel, începând cu 2004, sistemul de adoptare a deciziilor în Consiliul de Ministri prin majoritate calificata a fost modificat. Protocolul asupra extinderii anexat Tratatului de la Nisa prevede un sistem mai complex decât cel care a functionat pâna în 2004. Obiectivul initial al simplificarii procedurii de adoptare a deciziilor prin majoritate calificata a avut, în cele din urma, un efect contrar, care consta, în fapt, în instaurarea unei triple majoritati:

- majoritate calificata de voturi (72,3% din totalul voturilor);

- o decizie trebuie sa întruneasca votul favorabil al majoritatii statelor membre;

- introducerea unui criteriu demografic; acesta permite sa se verifice, la cererea unui stat membru, daca majoritatea calificata (voturile "pentru") reprezinta 62% din populatia totala a Uniunii, în caz contrar, decizia supusa votului neputând fi aprobata

În general, majoritatea calificata se aplica în cazul adoptarii actelor cu caracter legislativ din domeniul comunitar. Domeniile în care s-a trecut de la unanimitate la majoritate cali­ficata sunt urmatoarele:

libera circulatie a cetatenilor Uniunii Europene;

cooperarea judiciara si civila;

nominalizarea membrilor Comisiei, Curtii de Conturi, Comitetului Economic si Social, Comitetului Regiunilor;

politica industriala;

cooperarea economica, financiara, tehnica cu tarile terte;

aprobarea statutului parlamentarilor;

statutul partidelor politice la nivel european;

imigratie;

aprobarea regulamentelor de procedura în cadrul Curtii de Justitie si al Tribunalului de Prima Instanta.

Trecerea la votul majoritatii calificate a fost amânata pentru ajutoarele regionale (2007, Spania pastrându-si dreptul de veto asupra viitoarei legi privind programarea bugetara care va fi adoptata în 2006).

Regula unanimitatii a fost mentinuta în legatura cu:

politica fiscala;

politica sociala;

problemele privind cultura, sanatatea, educatia si formarea profe­sionala;

domeniul justitiei si afacerilor interne;

deciziile care implica ratificarea tratatelor de catre statele membre (conform propriilor prevederi constitutionale);

deciziile de natura institutionala de importanta esentiala;

deciziile în domeniile sensibile, precum cele ale politicii externe, de securitate si de aparare comuna;

derogarile de la reglementarile comune fixate prin tratate.

Legislatia comunitara adoptata de catre Consiliu sau de catre Parlament si Consiliu (în cazul procedurii de codecizie) poate lua urmatoarele forme:

Reglementarile - sunt aplicari generale, obligatorii în toate elementele lor si sunt aplicate în toate statele membre.

Directivele - sunt legi-cadru care realizeaza unificarea statelor membre în ceea ce priveste rezultatele ce trebuie atinse, dar care lasa în competenta instantelor nationale modalitatea (forma) si mijloacele prin care aceste rezultate trebuie atinse.

Deciziile - sunt obligatorii în totalitate doar pentru cei carora le sunt destinate (particulari, întreprinderi si state membre privite într-o maniera indi­viduala).

Recomandarile si avizele - nu sunt obligatorii, având un caracter consultativ.

2.3. Organizarea si functionarea Consiliului Uniunii Europene

c Componenta Consiliului se schimba în functie de ordinea de zi. În prezent, exista 9 tipuri diferite de Consilii care acopera toate domeniile de activitate ale Uniunii (Consiliul Afacerilor Generale si Relatiilor Externe, Consiliul Economic si Financiar (Ecofin), Consiliul privind Justitia si Afacerile Interne, Consiliul privind Angajarea, Politica Sociala, Sanatatea si Protectia Consumatorilor, Consiliul privind Competitivitatea (Piata Interna, Industria si Cercetarea), Consiliul privind Transportul, Telecomunicatiile si Energia, Consiliul privind Agricultura si Pescuitul, Consiliul pentru Probleme de Mediu, Consiliul pentru Educatie, Tineret si Cultura).

c Consiliul UE este prezidat pe rând de catre fiecare stat membru pentru o perioada de sase luni, într-o ordine prestabilita, începând cu Italia si terminând cu Grecia (aceasta ordine se va pastra pâna la sfârsitul anului 2006). Începând cu anul 2007, presedintia va fi exercitata în fiecare an de o echipa formata din trei state, conform prevederilor Constitutiei europene. Unul dintre criteriile de stabilire ale acestor grupe de lucru a fost acela al repartitiei geografice, tinându-se cont ca cei trei membri ai fiecarei echipe sa fie din zone diferite ale Europei pentru ca interesele tuturor cetatenilor europeni sa fie cât se poate de fidel urmarite.

Presedintele Consiliului are rolul de a:

organiza si prezida reuniunile;

face compromisuri acceptabile pentru a gasi solutii pragmatice proble­melor supuse dezbaterii Consiliului;

veghea asupra mentinerii coerentei si continuitatii procesului decizional.

c Pregatirea lucrarilor Consiliului este realizata de catre "Comitetul Reprezen­tantilor Permanenti" care este format din delegatiile permanente ale statelor membre la Bruxelles si din deputatii lor. Acestia se reunesc în fiecare saptamâna nu numai pentru a pregati lucrarile Consiliului, ci si pentru a supraveghea si coordona munca celor 250 de comitete si partide alcatuite din membrii civili care pregatesc, la nivel tehnic, problemele ce urmeaza a fi discutate în cadrul Comitetului Reprezentantilor Permanenti si în cadrul Consiliului.

c Consiliul este asistat de un secretariat general care asigura pregatirea si buna functionare a lucrarilor Consiliului la toate nivelurile, precum si infrastruc­tura administrativa si materiala necesara. El are sediul la Bruxelles, iar secretarul general este numit de catre Consiliu cu unanimitate de voturi.

c La sfârsitul fiecarei sesiuni a Consiliului sunt elaborate comunicate de presa care sunt disponibile la cerere si prin baze de date.