CONSOLIDAREA DEMOCRATIEI PARTINICE

CONSOLIDAREA DEMOCRATIEI PARTINICE

Democratia intra-partinica reprezinta premisa pentru ca partidele sa-si poata onora impreuna cu celelalte organizatii intermediare functiile din cadrul sistemului politic, asa cum au fost descrise ele in acest curs. In lipsa unei structuri democratice interioare, partidelor le va lipsi legitimarea pozitiei lor importante ocupate in statul democratic. In textul urmator este vorba despre cerintele minime si motivele democratiei intra-partinice, precum si despre problemele acesteia, luand ca exemplu modelul german. [Partidele] trebuie () sa dispuna aiba statute si programe, ele trebuie sa fie structurate in organizatii teritoriale () si sa organizeze alegeri in mod regulat. Adunarile membrilor si conducerea partidelor, care trebuie confirmata cel putin o data la doi ani sunt organe absolut necesare ale partidelor (). Legea partidelor subliniaza importanta cruciala a membrilor in ceea ce priveste formarea vointei politice in cadrul partidului, accentuand deopotriva si relevanta deosebita care revine protectiei minoritatilor intra-partinice. Organele de partide trebuie 'sa functioneze astfel incat sa permita formarea vointei politice democratice' (). Democratia intra-partinica este necesara pentru a spori importanta cetatenilor angajati politic la nivel de partid. Un stat democratic nu poate fi condus de partide construite pe o baza ne-democratica (vezi 'principiul conducatorului' sau 'centralismul democratic'). In ciuda tuturor prevederilor legale, posibilitatile de influentare a membrilor simpli de partid sunt destul de limitate. Acest lucru se justifica prin lipsa de participare si prin indiferenta manifestata de multi membri de partid, prin tendinta birocratiei de partid de a se detasa de baza de membri, si, in fine, prin constrangerile inevitabile pe care le presupune democratia intra-partinica moderna, care are nevoie de organe de conducere hotarate si de decizii luate cu rapiditate ().

9.1 CONSOLIDAREA BAZEI

Pentru a rezolva cumva problema animozitatii, marile partide s-au straduit in ultimii ani sa fortifice drepturile de participare ale membrilor lor. Partidele democratice se gasesc astazi in plin proces de reforma, al carui sfarsit nu este inca previzibil. Scrutinul a devenit astfel un mijloc de a transcende clivajul care a aparut intre organele de conducere a partidului si baza de membri a acestuia. Toti membri de partid care se simt afectati de anumite decizii (alegerea conducerii partidului, a candidatilor) trebuie sa aiba drept de vot. In plus, sondajele efectuate in randul membrilor de partid au rolul de a pune capat disputelor aparute in interiorul partidului. De asemenea, partidele se straduiesc sa 727e41h se deschida in fata simpatizantilor reticenti sa dobandeasca calitatea de membru de partid (). Democratia intra-partinica mai presupune si ca factiunile din interiorul partidelor sa-si expuna in mod public nemultumirile. La nivelul partidelor (dar si printre alegatori) este raspandita ideea ca rezolvarea publica a conflictelor intra-partinice nu face altceva decat sa scoata la iveala punctele slabe ale acestora si lipsa lor de credibilitate. Un partid care nu incearca sa isi musamalizeze divergentele de opinie este deseori considerat a fi 'dezbinat'. Acest lucru poate fi adevarat uneori, dar in cazuri extreme, atunci cand pozitiile sunt atat de divergente incat angreneaza energiile politicienilor, conflictele interne devenind mai importante decat interesele programatice ale partidului. De multe ori insa, diferentele inregistrate la nivelul intra-partinic sunt cele care hranesc si stimuleaza discutiile politice. Acest lucru poate fi asadar un semn de putere si de dinamism, dar doar daca partidul tolereaza asemenea manifestari, ramanand deschis

9.2 INITIATIVELE CIVILE SI PARTIDELE

Gradul sporit de participare a unui segment al populatiei (in principal persoane cu un nivel de educatie peste medie) s-a regasit inca de la inceputul anilor saptezeci in cresterea numarului de initiative civile la nivel local si regional (de exemplu impotriva construirii de centrale atomice), care aveau si continua sa aiba ca scop evitarea situatiilor conflictuale si a planificarilor defectuoase. Cu ajutorul opiniei publice urmau a fi astfel influentate deciziile luate de partide si de parlamente. Initiativele civile stimuleaza, pe de o parte, cresterea angajamentului politic, avand asadar un aport considerabil la inlaturarea apatiei care caracterizeaza unii cetateni. Ele sunt expresia unei constiinte cetatenesti sporite, care nu se lasa transformata intr-un obiect din mana statului sau a administratiei. Pe de alta parte, majoritatea initiativelor civile au cate o singura sfera de preocupare - iar acest lucru este cat se poate de firesc, dat fiind faptul ca acestea nu au primit un mandat din partea populatiei, asa cum se intampla in cazul partidelor. Ele urmaresc niste obiective relativ delimitate in spatiu si timp. Rolul initiativelor civile intr-o democratie, relatiile acestora cu partidele sunt diferite. Ele pot juca un rol strict neutru, de colaborare cu toate partidele, ele se pot sprijini pe sustinerea unui singur partid, unele dintre ele respingand chiar si ideea de sistem de partide in general. Primele initiative civile au aparut la sfarsitul anilor saizeci. Intre timp numarul lor a crescut la mai multe mii. Cauzele care au favorizat aparitia acestor initiative sunt diverse: nemultumire generala fata de lipsa de apropiere de popor a marilor partide, posibilitati insuficiente de implicare a cetatenilor de rand la celelalte nivele ale vietii politice, respingerea ideii de activitate politica in formele ei conventionale. Implicarea cetatenilor in cadrul acestor initiative care reprezinta de cele mai multe ori doar interese locale poate ajuta pe mai multi sa se realizeze decat in cadrul aparatului de partid, unde puterea de influenta nu este decat limitata. In plus, partidele populare nu pot indeplini de multe ori anumite interese mai specifice  din pricina programului mai general al acestora. Presiunea sporita a acestor probleme determinata de cresterea economica, de zonele intunecate  ale progresului tehnic si de pretentiile crescute ale oamenilor revendica noi solutii din partea partidelor. Partidele si initiativele civile nu sunt doua concepte care se exclud reciproc, ele mai de graba vin sa se completeze unul pe celalalt. Initiativele civile nu sunt astfel neaparat un simptom al crizei din sistemul politic, pentru ca o societate deschisa nu are decat de castigat de pe urma activitatii politice a cetatenilor sai. Ele nu anunta in nici un caz esecul democratiei partinice, chiar daca ele au avut efectul de a crea un anumit grad de nesiguranta in sanul partidelor ().

9.3 DISPOZITII JURIDICE PRIVIND PARTIDELE POLITICE PREVAZUTE IN CONSTITUTIA ROMANIEI SI IN LEGEA PARTIDELOR

Intr-un stat democratic si de drept consacrarea prin constitutie a unor reguli privind partidele politice devine obligatorie. Constitutia trebuie sa exprime juridic scopurile partidelor politice si coordonatele in care se se pot organiza si functiona. Constitutia Romaniei intrata in vigoare in anul 1991 reglementeaza partidele politice in mai multe articole. Textele de baza raman cele din articolul 8, mentionat mai sus ca si cele din articolul 36 potrivit caruia:

1)Cetatenii se pot asocia liber in partide politice, in sindicate si in alte forme de asociere.

2)Partidele sau organizatiile care, prin scopurile ori prin activitatea lor, militeaza impotriva pluralismului politic, a principiilor statului de drept ori a suveranitatii, a independentei Romaniei sunt neconstitutionale.

3)Nu pot face parte din partide politice judecatorii Curtii Constitutionale, avocatii poporului, magistratii, membri activi ai armatei, politisti si alte categorii de functionari publici stabiliti prin lege organica

4)Asociatiile cu caracter secret sunt interzise.

Dispozitiile constitutionale trebuie detaliate printr-o lege a partidelor politice. Legea trebuie sa contina obligatia ca prin statutul care-l prezinta cu prilejul inregistrarii sa se specifice explicit calitatea de partid politic. Astfel spus sa existe obligatia legala, ca la inregistrare asociatiile sau organizatiile ce vor sa se organizeze in partide politice sa declare oficial si expres acest lucru. Este cunoscut ca nu rareori unele partide nu au in denumirea lor termenul de partid, ci se pot numi asociatii, organizatii, ligi, uniuni sau formatiuni.

Aliantele politice se pot realiza numai intre partidele politice pe baza unui protocol, ce se depune la Tribunalul Municipiului Bucuresti, solicitandu-se inscrierea in Registrul de evidenta a aliantelor politice.

Incetarea activitatii partidelor politice poate fi voluntara, prin autodizolvare sau ordonata in cazul dizolvarii decise pe cale judecatoreasca sau de catre Curtea Constitutionala. Incetarea prin inactivitate intervine in situatia in care un partid politic nu desemneaza candidati, singur sau in alianta, in doua mandate electorale legislative succesive, in cel putin 10 circumscriptii, sau nu a tinut nici o adunare generala timp de 5 ani. Incetarea activitatii unui partid, in toate cazurtile, este constatata de Tribunalul Municipiului Bucuresti.

9.4 CRITERII JURIDICE SI SOCIOLOGICE DE DEFINIRE A PARTIDELOR POLITICE

Criteriile juridice au in functie de epoca trei grade de generalitate. Un prim grad de gereralitate este reprezentat de prevederile constitutionale referitoare la libertatea de asociere, care caracterizeaza constitutiile secolelor XVII - XVIII si unde nu se face nici o referire explicita la partide politice. Al doilea grad de generalitate corespunde situatiei de dupa cel de al doilea razboi mondial si presupune existenta unor prevederi speciale referitoare la partidele politice in: Constituia Germaniei(1949), Italiei(1945), Spaniei(1946), Portugaliei (dupa 1945), si cele est-europene de dupa 1989

Cel de al treilea grad de generalitate se refera la existenta legilor de organizare a partidelor politice, al caror model este legea germana din 21 iulie 1968, care se regaseste si in Spania, Republica Moldova, Romania.

In Romania legea 27 din 1996 se refera la organizarea partidelor politice si ofera criterii de definire a acestora. Inaintea acestei legi partidele s-au infiintat pe baza decretului lege nr. 8 din 26 decembrie 1989. Conform acestuia erau considerate partide politice toate organizatiile care aveau minim 251 de membri si care se inscriau in registrul special la Tribunalul Municipiului Bucuresti. Legea 27 prevede in ceea ce priveste criteriul numeric ca partidul politic este o organizatie care numara 10.000 de membri la nivel national si cel putin 250 in 17 filiale judetene. Referitor la organizarea de partid se stipuleaza ca partidele au organizare teritoriala, organizatiile in cadrul intreprinerilor sunt interzise. In ceea ce priveste principiile si statutul se precizeaza ca partidele politice sunt obligate sa aiba un statut si un program, sa fie conduse prin intermediul adunarilor generale periodice, sa cunoasca o comisie de consiliere care sa permita un grad cat mai mare de democratie interna. Criteriile financiare ale unui partid pot fi publice sau private, cele mai mari cheltuieli inregistrandu-se odata cu campaniile electorale. Inregistrarea partidelor ca organizatii se face la Tribunalul Municipiului Bucuresti in registrul special. Aliantele de partide politice se inregistreaza in acelasi loc insa intr-un registru special pentru acest lucru.

Criteriile sociologice au fost definite de N Weiner si Josef LaPallombara in lucrarea "Partidele politice si dezvoltarea", 1966. Primul criteriu sociologic este durata. Un partid politic trebuie sa existe o perioada mai mare decat viata fondatorului sau si sa-i supravietuiasca. Acest criteriu face distinctie intre partidele politice si grupurile de sustinere care vizeaza doar obtinerea unei functii de ministru. Cel de al doilea criteriu este dat de organizarea pe verticala si pe orizontala. Un partid trebuie sa aiba filiale si ierarhie de partid. Partidul politic poate sa aiba doar organizatii teritoriale (regionale), dar nu poate sa existe doar pe baza unei organizatii centrale. Acest criteriu poate face diferenta intre partidele politice si grupurile de reflectie (gen Grupul de Dialog Social si Alianta Civica). Al treilea criteriu este dat de vointa liderilor de a cuceri puterea atat la nivel central cat si local, ceea ce diferentiaza partidele de grupurile de presiune.

9.5 CATEGORII SI VARIANTE DE PARTIDE POLITICE

Fenomenul partitist se caracterizeaza in primul rand prin diversitate de aceea incadrarea partidelor intr-o anumita categorie impune prudenta si trebuie privita cu o anumita doza de relativitate. Desi grupuri politice cu orientari doctrinare diferite au existat inca din Antichitate denumirea de partid titulatura pe care noi o cunoastem astazi (partid) este atribuita pentru prima data gruparilor Tory si Whig. Gruparea Tory care a fost invinsa in 1686 isi trage numele de la o injurie de origine irlandeza, un tory este un fel de hot la drumul mare. Grupul Whyg care a triumfat in1686 este de asemenea un cuvant derivat din scotiana inseamna conducator de trasura cu cai, birjar. De la cele doua grupari se origineaza clivajul de mai tarziu conservatori - liberali.

In functie de criteriul apartenentei si orientarii membrilor ce le compun si platformelor lor partidele politice pot fi:

a)   Partide confesionale care au drept criteriu de organizare credintele confesionale. In mod deosebit sunt mentionate in aceasta categorie partidele confesionale facute de catolici si protestanti in a doua jumatate a secolului XVI, Partidul Catolic din Belgia (1830), Partidul Popular Italian (constituit dupa Al doilea razboi mondial)

b)  Partidele regionale sunt expresia unui "egoism local rau inteles" reprezentand interesele locale ale diferitelor regiuni, state, parti ale unui teritoriu national neajuns inca la unificare. Dupa opinia altora partidele regionale se pot constitui si in cazul unui teritoriu national unificat reprezentand interesele insuficient reprezentate ale acelei regiuni. Un exemplu in acest sens il reprezinta Liga Nordului din Italia. Uneori partidele regionale au tendinte autonomiste

c)   Partidele nationale au aparut in secolul XIX, odata cu confirmarea principiului nationalitatilor. In aceasta categorie sunt nominalizate partidele din Imperiul Austro-Ungar, Partidul National din Prusia (1866-1870), Partidul Popular Slovac, Partidul National Roman. Aceste partide erau organe de protest in contra structurii statelor in care iau nastere, cu tendinta manifestata de a ajunge prin lupta la independenta natiunilor pe care le reprezinta.

d)  Partidele de clasa reprezinta interesele unei clase sociale. Au aparut in secolul XIX iar in aceasta categorie sunt nominalizate partidele socialiste, agrariene, si taranesti. Aici se include si clasificarea ce a dominat aproape un secol, aceea de partide burgheze si muncitoresti.

e)     Partidele etnice sunt specifice continentului African avand in vedere ca aici formarea natiunilor nu a precedat formarea statelor independente ci formarea statelor a fost considerata de catre conducatorii africani ca cel mai bun mijloc pentru formarea natiunilor. Cele mai multe partide congoleze au avut o baza etnica printre acestea fiind Alianta Bakongo, Confederatia Asociatiilor din Katanga, Miscarea Nationala Congoleaza.

Un al doilea criteriu este dat de compozitia partidelor.

a)         Partidele de cadre unesc notabilitatile, reprezentantii elitelor sociale. Stau la originea democratiei in epoca votului restrans. Universul lor politic este centrul (radicalii) si mai ales dreapta. Sunt descentralizate si slab organizate, mai sunt denumite si partidele patronilor. Sunt nominalizate aici Partidul Radical Francez (1901) si partidele conservatoare

b)        Partidele de masa sunt efectul introducerii votului universal, cuprind un numar mare de membri, de aceea au o organizare interna mai rigida decat a partidelor de cadre, sunt centralizate si puternic articulate. In aceasta categorie sunt nominalizate partidele socialiste, partidele comuniste, majoritatea partidelor africane si unele partide crestine. Cu exceptia partidelor fasciste, notiunea de partid de masa este straina dreptei.

In ceea ce priveste criteriul disciplinei votului partidele pot fi suple si rigide. Partidul este suplu daca permite parlamentarilor sai sa voteze cum vor si este rigid daca impune acestora sa voteze numai intr-un anumit fel

9.6. COMPETITIVITATEA ELECTORALA SI ALEGERILE LOCALE

Toate ciclurile electorale din 1992 incoace au fost influentate nu atat de rezultatele efective ale alegerilor locale, cat de tendintele politice pe care acestea le anticipau. Precedand cu cateva luni alegerile parlamentare si prezidentiale (cu sapte luni in 1992, cu cinci luni in 1996 si 2000), alegerile locale indica capacitatea organizatorica a partidelor, gradul de mobilizare partizana si de motivare a candidatilor, dar si dinamica electoratului. Preferinta initiala pentru un calendar electoral care sa aglomereze alegerile pe parcursul catorva luni a produs deja efecte perverse: slaba asumare a cetateniei si dezinteresul fata de participarea politica, inclusiv electoral. In 1992, fragilitatea sistemului de partide romanesc, construit in conditiile dure ale primei parti a anului 1990, a transformat alegerile locale intr-un examen al viabilitatii FSN, afectat de conflictele dintre grupurile ce isi disputau pozitiile de decizie, si a determinat sciziunea din martie 1992, care a dus la aparitia FDSN-PDSR-PSD. Daca in 1992 justificarea cumularii alegerilor locale si parlamentare inca putea fi inteleasa din perspectiva asigurarii fundamentului democratic al tuturor institutiilor, o data ce Constitutia fusese adoptata in decembrie 1991, lipsa unei viziuni politice coerente si a sensibilitatii democratice a contribuit la impunerea unui calendar electoral ce raspunde doar interesului partidelor politice de a se conserva si a transformat cetatenul-alegator intr-un spectator neimplicat si din ce in ce mai dezinteresat. Alegerile locale nu reprezinta un predictor electoral, dar ofera o perspectiva asupra spatiului de competitie si a tendintelor electoratului. In 1992 alegerile locale au anuntat degringolada FSN, in 1996 au anticipat succesul CDR, iar in 2000 - victoria PDSR. Politizarea alegerilor locale, in special in marile centre urbane, este dublata de personalizarea competitiei, indusa de sistemul majoritar absolut folosit pentru alegerea primarilor. Acest context a determinat pe de o parte abandonul cetatenesc, pe de alta parte oligarhizarea vietii politice, dar si a structurii de partid. Apropierea perioadei electorale produce in Romania scaderea dramatica a increderii in partidele politice sub 10% (% la sfarsitul anului 2003). Faptul ca sistemul de partide romanesc s-a osificat, datorita climatului politic slab concurential, a generat o stare de spirit ostila acestor organizatii. Restructurarea partidelor romanesti, mai ales a partidelor mari, orientate spre guvernare, ar putea contribui la schimbarea situatiei. Teama de concurenta pe care partidele parlamentare o dovedesc nu faciliteaza insa aceasta innoire. Rolul partidelor mici este esential intr-o democratie. Ele contribuie la designul electoral largind spatiul concurential, asigurand preluarea si structurarea acelor mesaje si teme pe care partidele mari le neglijeaza. In Romania impactul partidelor mici asupra sistemului politic este desconsiderat. De aceea, legislatia privind partidele politice si finantarea electorala adoptata la sfarsitul anului 2002 si inceputul anului 2003 au vizat demobilizarea si chiar dezagregarea partidelor mici. Partidele parlamentare au urmarit doar conservarea sistemului existent. Acelasi scop pare a fi urmarit si de amendamentele la legea privind alegerile locale. Introducerea pragului de 5% la nivelul circumscriptiei locale sau judetene favorizeaza doar partidele mari. Inainte de a deveni reprezentative la nivel national, partidele mici trebuie sa-si probeze calitatile si competenta, administratia locala fiind potrivita pentru aceasta. Pe de alta parte, partidele mici prezentand candidati in diferitele tipuri de alegeri, dar mai ales in alegerile locale, contribuie la cresterea gradului de participare politica activa si la democratizarea cadrului social. Pragul local sau judetean de 5% nu poate stimula participarea la competitie a celor care nu isi gasesc locul pe listele marilor partide. Or, insertia noilor teme, marturie a noilor perspective sociale sau politice, dar si a candidatilor proveniti din afara partidelor, este dificila, daca nu imposibila, in organizatiile birocratizate ale marilor formatiuni politice romanesti. Daca, etimologic, prin partide se desemneaza partea, iar nu intregul, grupul de indivizi asociati in functie de interesele private, iar nu natiunea si interesul national, atunci partidele mici, cu baza locala sau regionale, chiar daca nu ajung niciodata la o reprezentare parlamentara, pot juca un rol politic important prin structurarea curentelor de opinie si integrarea lor in dezbaterea publica. Incercand nu atat limitarea numarului de competitori, cat blocarea accesului spre pozitiile din administratia locala, partidele mari isi afiseaza neincrederea in capacitatea cetatenilor de a alege. Fragmentarea societatii romanesti, dinamica economica si diversitatea culturala ar trebui sa se reflecte la nivel politic prin pluralismul partidelor. Consolidarea partitocratiei romanesti intr-o forma oligarhica si in contextul unui sistem slab competitiv si a unei democratii fragile nu asigura posibilitatea reprezentarii politice reale a grupurilor sociale, contribuind la cresterea dezinteresului fata de politica. Dar poate tocmai acesta este interesul celor care definesc politica ca o activitate profesionista pe care cetatenii pasivi si neinformati nu pot, si nu trebuie, sa o practice.

9. 7. ROLUL PARTIDELOR MICI IN FORMAREA COALITIILOR GUVERNAMENTALE

Vom porni de la analiza implicatiilor pe care le are natura dubla a functiei de prim-ministru si de lider al unui partid/al coalitiei de guvernare. Tom Gallagher si Peter Mair explicau aceasta tendinta fie ca o dorinta a partidelor de a extrage exclusiv beneficiile functiei guvernamentale detinute de lider, fie ca un interes manifest de a influenta politicile statului. In primul caz, interesul coalitiei de partide este unul exclusiv, si anume de a-si conserva cat mai bine pozitiile obtinute imediat dupa investirea Guvernului, fara a mai urmari o largire a structurilor Executivului. In aceasta situatie, Guvernul vrea sa functioneze pe modelul unei coalitii minimale, care include doar acele partide ale caror mandate sunt esentiale pentru constituirea majoritatii (de exemplu actualul Guvern). In al doilea caz, si anume cel legat de puterea de a influenta politicile statului, singurul criteriu de formare a coalitiei este compatibilitatea ideologica. Astfel, coalitia va functiona pe baza apropierii ideologice dintre partide si va avea tendinta de a se concentra mai mult pe politici decat pe conservarea structurilor guvernamentale (de exemplu fostul Guvern PSD) Din prisma analizei de mai sus, vom spune ca subiectul alegerilor anticipate este mai degraba o tema de lucru a Guvernului decat a presedintelui si invocarea ei de catre reprezentantii actualului Executiv reprezinta de fapt recunoasterea unei vulnerabilitati in capacitatea de negociere a unui partid sau coalitii de a se mentine la guvernare atunci cand nu se bucura de sprijinul unei majoritati legislative stabile. Sa vedem cum ar putea evolua actuala coalitie guvernamentala, pornind de la analiza caracteristicilor partidelor mici si relatiile pe care acestea le stabilesc cu partidele mari in interiorul coalitiei. Sartori vorbea despre potentialul de santaj de coalitie pe care-l detin partidele mici in formarea guvernelor. Cel putin pana in campania electorala din 2004, UDMR s-a comportat ca o formatiune politica reprezentand exclusiv interesele unei minoritati. De cele mai multe ori, UDMR a venit din afara axei ideologice si a ramas in exteriorul ei. Desi pe anumite problematici, UDMR a reusit, in timpul fostei guvernari, sa influenteze sau sa faciliteze implementarea unor decizii politice, in cele mai multe cazuri, s-a comportat in primii ani de guvernare mai mult ca un grup de presiune decat ca un partid care sprijina guvernarea. Campania electorala din 2004 a gasit un altfel de UDMR, care, pentru prima data, s-a prezentat ca un partid cu potential politic. Programul sau electoral a inclus, alaturi de problematica specifica, elemente tematice generale, ceea ce l-a apropiat tot mai mult de specificul celorlalte partide aflate in competitia politica. Pozitiile obtinute de UDMR in Guvern si in structurile de la nivel local sunt revelatoare in acest sens. Situatia PC (PUR) este distincta. PSD a practicat si in mandatul trecut atragerea PC la guvernare, in conditiile in care social-democratii aveau o majoritate confortabila. Explicatia este simpla: un partid mare prefera sa se inconjoare de partide mici, astfel incat nici un alt partid care tinde sa-i ameninte puterea sa nu atraga de partea sa o parte sau toate partidele mici si sa rastoarne raportul de forte din sistemul politic. In timpul guvernarii PSD 2001-2004, PC a crescut tot mai mult, sprijinit fiind la nivel mediatic si de trustul de presa al presedintelui partidului, Dan Voiculescu. Impartirea uniforma a mandatelor de o parte si de alta a partidelor mari (PSD) sau a aliantelor politice (A.D.A) a condus la cresterea mizelor politice pentru partidele mici. Acesta este de fapt riscul la care un partid mare sau o alianta politica se expune in momentul in care este constransa sau decide sa cheme la guvernare un partid mic. Cu cat partidele mici sunt mai putine si scena politica tinde sa se polarizeze tot mai mult, aceste partide de buzunar incep sa aiba pretentii tot mai mari si ele sunt in principal legate de exercitarea puterii politice de pe pozitii-cheie de conducere. De aceea, in pragul alegerilor locale din iunie 2004, PSD a venit cu propunerea coborarii pragului electoral la 3%. Asigurarea intrarii in Parlament a unor partide ca PNG, PNTCD, AP etc. ar fi fragmentat foarte mult campul reprezentat de partidele mijlocii si mici, ceea ce ar fi contribuit la scaderea pretentiilor de functii politice si ar fi crescut concurenta (poate si competitivitatea!) dintre ele. Mai mult, cu cat erau mai multe partide mici, cu atat puterea lor era mai putin vizibila si potentialul de santaj mai mic. Partidul mare (PSD) sau alianta castigatoare in alegeri (A.D.A.) ar fi avut mai multe posibilitati de alegere dintre partidele mici chemate sa guverneze si totodata ar fi beneficiat de avantajul de a renunta, pe parcursul mandatului, la ajutorul unui/unora dintre partidele mici in schimbul altora. Dinamica algoritmului de formare a coalitiei de guvernare ar fi dispensat partidul mare sau alianta de partide de influenta decizionala a partidelor mici, ceea ce i-ar fi garantat o guvernare mai stabila, chiar si in conditiile in care nu detinea majoritatea portofoliilor parlamentare.
Numai ca rezultatele parlamentare din 2004 au generat o polarizare excesiva a scenei politice. Doar cu UDMR si PC pe zona de mijloc a puterii, acestea si-au asumat libertatea de a se deplasa aleator cand mai la stanga, cand mai la dreapta, modificand configuratia competitiei politice, asa cum se prezenta ea imediat dupa alocarea mandatelor.
Cele doua partide au fost insa pe nedrept acuzate de balet sau inconsecventa. Dupa cum observam, natura in sine a sistemului romanesc de partide incurajeaza genul acesta de mutatii. Si nici nu este nevoie ca cele doua partide sa se deplaseze prea mult pe axa stanga-dreapta, pentru ca distanta ideologica dintre cele doua formatiuni politice mari, PSD, pe de o parte, si Alianta PNL-PD, pe de alta parte, nu este foarte mare. In contextul analizei sistemului politic romanesc, discutia asupra distantelor ideologice se limiteaza mai mult la nivel dialectic pentru ca nu se poate vorbi de elemente doctrinare consistente in cazul nici unui partid politic romanesc. Din dorinta de a-si castiga/conserva puterea, partidele, cu atat mai mult cele aflate la guvernare, intra intr-un proces continuu de dezideologizare. Asistam astfel la o tematizare tot mai accentuata a ofertelor politice a partidelor care intra in competitia pentru puterea politica.
Actualmente, are loc o reconstructie a unui al treilea pol de putere , deocamdata aflat in afara sistemului parlamentar. O posibila aglomerare a centrului va da in viitor mai multa libertate partidelor mari de a alege acele partide mici pe care le va antrena in formarea coalitiilor sau in negocierea majoritatilor parlamentare, fie ca acele partide mari se afla la putere sau in opozitie.  (A.M.T.)