CREsTIN DEMOCRAŢIA
Crestin-democratia este o doctrina politica ce a evoluat în mod preponderent dupa cel de-al doilea razboi mondial. Aparuta ca o reactie la atacurile împotriva bisericii si a catolicismului, crestin-democratia reprezinta expresia politica a crestinismului catolic. Crestin-democratia a reprezentat o mediere între liberalism (individualism) si socialism (colectivism), aducând în politica si elemente noi precum morala crestina si subsidiaritatea. Considerata în multe 838f53i 55;ari europene drept o forma de neoconservatorism, crestin-democratia se intersecteaza cu conservatorismul în puncte fundamentale ale ideologiei, precum respectul fata de valorile traditionale, credinta si familia.
Sursele democratiei-crestine sunt diverse, dar esential este gândirea crestin formulat de filosoful francez Jacques Maritain (1882-1973), care încearc o reconciliere între credint si ratiune, între teologie si filosofie, subliniind prioritatea moralei asupra politicii în baza c reia a fost formulat teza: "crestinism înseamn democratie". Democratia "în stil crestin" se bazeaz pe principiul Responsabilit tii Statul crestin-democrat este definit ca un garant al Binelui Comun. Un alt principiu al democratei crestine este organizarea comunitar a societ tii (Subsidiaritatea), fiind sprijinite familia si descentralizarea administrativ , asociatiile si regiunile. Crestin-democratia a avut o contributie deosebit în unificarea continentului european, având rolul de motor al constructiei europene, atunci când la mijlocul sec.XX se aflau la guvernare reprezentantii crestin-democrati: Robert Schuman (Franta), Konrad Adenauer (Germania), Alcide de Gasperi (Italia). În prezent Uniunea European se sprijin pe trei valori fundamentale: crestinismul, pacea si democratia.
Este dificil de determinat cu exactitate sursa conceptului "popular" si explicarea popularit tii acestuia9. Termenul poate fi catalogat ca ambiguu în vocabularul politologic, dar poate tocmai ambiguitatea sa îl face s se bucure de atâta succes10. Ce este de remarcat, îns , este faptul c "popular" sau "popularianismul" nu desemneaz vreo doctrin , ca set de idei, principii si solutii politice11. Folosirea sa în ultimul deceniu se datoreaz , deci, nu impunerii vreunei doctrine "populare", ci mai degrab elasticit tii termenului, care permite reunirea sub aceasi umbrel ideologic a crestin-democratiei, a conservatorismului sau chiar a unor forme de liberalism. Totusi, la începutul secolului al XX-lea, popularianismul se impune ca echivalent al crestin-democratiei, când a fost preferat din considerente tactice sau doctrinare. Intr-o perioad când partidele se adresau unui electorat bine delimitat, gen proletariat sau burghezie, popularii se adresau întregului popor din perspectiva moralei crestine si a iubirii aproapelui, spre a se deosebi de liberalii burghezi sau de conservatorii elitisti. Dincolo de denumire, este îns indiscutabil originea termenului. De altfel, partidele proto-crestin-democrate s-au numit în marea lor majoritate "populare".
Popularianismul actual, asadar, reprezint un curent politic, nu doctrinar creat sub imperiul integr rii europene. Este important a se retine, în acest context, c orice analiz referiroare la partidele populare din Europa trebuie f cute prin prisma fenomenului de integrare european
De altfel, unii cercet tori ai fenomenului crestin-democrat atribuie termenul de "popular" nu unui curent doctrinar delimitabil, ci unui comportament electoral, este adev rat, caracteristic initial partidelor crestin-democrate: acela prin care respectivele partide se adresau întregii societ ti sau natiuni, nu unei clase sau grup anume.
Plecând de la doctrina crestin-democrata, popularii pun în centrul constructiei politice persoana si demnitatea acesteia. Iar unicitatea persoanei este dublata de notiunile de libertate si egalitate, ceea ce reprezinta, într-adevar, o depasire a dihotomiei libertate/egalitate care a marcat, vreme de secole, gândirea politica. Conceptul de libertate în acceptiune crestin-democrata nu face referire la libertati, asa cum sunt ele aparate de Carta Drepturilor Omului, ci la o libertate înteleasa ca autonomie si responsabilitate. Ideea de responsabilitate, asociata conceptului de libertate, face legatura cu un alt concept fundamental pentru crestin-democratie: solidaritatea. Solidaritatea devine constientizarea interdependentei dintre persoana si comunitatea în care aceasta traieste. În acest fel, toate actiunile unei persoane vor afecta, într-un fel sau altul, existenta celorlalti, ceea ce atrage dupa sine, prin responsabilitate, obligatia de a-i proteja pe cei mai slabi. Acest tip de solidaritate nu este, nici el, similar conceptului social-democrat, el facând referire la un tip de sprijin care vizeaza egalitatea de sanse si ajutorul pentru dezvoltare, nu crearea unei dependente de ajutorul din partea statului. O alta particularitate la conceptul de solidaritate crestin-democrat este faptul ca nu vizeaza doar timpul prezent, ci, în egala masura, generatiile viitoare, carora suntem datori sa le asiguram cel putin aceleasi preconditii de dezvoltare care ne-au fost asigurate noua.
Subsidiaritatea, unul dintre cei mai importanti piloni ai constructiei europene, este tot un construct al actualilor populari. Acest principiu înseamna ca puterea trebuie adusa la nivelul care corespunde cel mai bine comandamentelor de solidaritate, eficacitate si participare a cetatenilor. În egala masura, înseamna însa ca decidenti din rangurile superioare ale ierarhiei administrative trebuie sa sprijine nivelurile de baza în îndeplinirea sarcinilor.
Un lucru pare limpede: dincolo de apartenenta lor european , partidele din Partidul Popular European vor continua s propov duiasc în plan intern doctrinele care le-au consacrat: crestin-democrat sau conservatoare. Sintagma "popular" apartine unui comportament supranational, european.
Nu este mai putin adev rat c termenul "popular" prin simplitatea si atractivitatea sa are sansa s se impuna în limbajul politic din România chiar într-o form distorsionat , de genul "doctrin popular ". În perioada postbelic , crestin-democratia a beneficiat de un culoar politic favorabil. Liberalismul intrase demult în deriv , atât ideologic cât si politic , socialismul era privit cu suspiciune din cauza înrudirii sale cu comunismul de tip sovietic, deci nu întâmpl tor propunerile crestin-democrate au avut succes de cauz , fapt cu atât mai notabil cu cât pân la al doilea r zboi mondial rezultatele electorale fuseser mai degrab modeste. Partidele crestin-democrate au beneficiat si de o modificare de paradigm în abordarea organizatoric a partidelor clasice; refuzând organizarea de partide de cadre, cu apel c tre notabili, sau de cel de partid de mas , cu apel în special c tre proletariat, crestin-democratii au impus partidul de tip catch-all, partidul trans-clasic, cu apel la toate grupurile socio-profesionale din electorat. De altfel, o parte dintre crestin-democrati au respins titulatura de "partid", în favoarea celei de "miscare" sau "uniune". Începând cu 1945 în Italia sau 1949 în Germania, precum si în Franta, Belgia, Olanda sau Luxemburg, în diferite coalitii, crestin-democratii s-au instalat la putere, cu destul succes si pentru lungi perioade de timp.
Nu întâmpl tor, aceste state au fost cele care au fondat Comunitatea European a Carbunelui si Otelului. De altfel, dintre p rintii fondatori, de Gasperi, Adenauer si Schuman erau crestin-democrati, iar Monnet a primit o serioas educatie catolic . Nu e nici o exagerare deci în a afirma c Europa comunitar a anilor '50 si '60 datora mult crestin-democratiei si ideilor acesteia de cooperare transnational . În mod firesc, federatiile sau uniunile de partide crestin-democrate erau alc tuite sau atr geau partide crestin-democrate pure.
Problemele doctrinare au ap rut începând cu anii '70. Se pot identifica trei cauze pentru explicarea lor: (a) dezbaterile cauzate de Consiliul al II-lea al Vaticanului, (b) dificultatea de pozitionare fat de misc rile sociale începute în 1968, (c) alunecarea spre stânga a partidelor social-democrate, ceea ce a cauzat o miscare simetric , spre dreapta, a unora dintre partidele liberale si conservatoare, fapt ce a l sat izolate în centru partidele crestin-democrate. Nu trebuie omis faptul c partidele crestin-democrate, aflate aproape neîncetat la guvernare timp de dou decenii în Belgia, Italia, Germania sau Olanda, au fost atinse de uzura specific guvern rii.
Tot în deceniul analizat a avut loc prima l rgire a CE si se prefigura valul urm tor, cel al statelor sud-europene. Primele state admise în Comunitatea European , Marea Britanie, Danemarca, Irlanda, nu aveau partide crestin-democrate. Luat singular, aceast l rgire poate nu ar fi fost de natur s cauzeze vreo dilem doctrinar crestin-democratilor grupati în UECD (vezi infra) sau ulterior în PPE, îns coroborat cu primele alegeri directe ale PE si cu cresterea în important a acestuia a fost un motiv suficient pentru dilutiile doctrinare ce au urmat.
Democratia crestina a început sa se contureze în ultimul patrar al secolului al XIX-lea, ca o reactie la individualism si anticlericanism. A îmbinat conceptia catolica despre justitia sociala si economica cu conceptia liberala asupra democratiei politice, apropiindu-se si de conservatorism, prin sustinerea valorilor traditionale. Un rol important în aparitia sa l-a avut papa Leon al XIII-lea, prin elaborarea conceptiei sociale a catolicismului, care a vizat înnoirea bisericii si deschiderea ei spre societate.Democratia crestina va câstiga teren abia dupa al doilea razboi mondial, când seva afirma în numeroase tari europene, precum si în câteva tari latino-americane.
În Europa, a parcurs trei etape
Anii '40 -'50 au însemnat afirmare în forta, ascensiunea fiind explicabila înconditiile în care dreapta fusese discreditata de fascism, stânga de stalinism, iarideologiile si partidele traditionale erau blamate pentru incapacitatea de a se opuneextremismelor si dezastrelor pe care acestea le-au provocat. Partidele crestindemocrates-au consolidat o data cu intensificarea razboiului rece, pentru ca erauconsiderate principalul bastion împotriva comunismului. Pe masura ce se faceaupasi în integrarea europeana aceste partide se afirmau ca principali sustinatori aiprocesului.
Anii '60- începutul anilor '70 au marcat un oarecare declin, în conditiile în carecomunismul sovietic aparea a fi mai putin amenintator, iar socialistii occidentalicâstigau teren, atragând si sindicate care anterior se aflasera sub influenta crestindemocratiei. La acestea se adauga afirmarea unei subculturi a tineretului care îlîndeparta de valorile traditionale.
Din a doua jumatate a anilor '70 se produce o adevarata renastere a crestindemocratiei, explicabila prin preocuparile pentru problemele sociale, dar si pentruaprofundarea si extinderea procesului de integrare europeana.
Coordonate majore (asa cum au fost relevate de Wilfried Martens, lider aldemocratiei crestine europene):
Filosofia politica a democratiei crestine se exprima prin "personalismul comunitarsau social" de inspiratie crestina, la baza caruia se afla doua principiifundamentale: persoana umana este esentiala; societatea trebuie sa secaracterizeze prin comuniune si fraternitate; scopul statului fiind acela de aasigura binele tuturor;
Conceptul "economie sociala de piata", lansat în Germania imediat dupa razboi, îsi pastreaza valabilitatea, vizând combinarea între economia de piata si protectia sociala a individului; Partidul Popular European, primul partid transnational, (înfiintat în 1979, acâstigat cele mai multe locuri în Parlamentul European la alegerile din 1999 si, respectiv, 2004), ce reuneste "democrat-crestinii si cei apropiati lor", este sustinator al unei Constitutii europene care sa se inspire din trei principiifundamentale: subsidiaritatii, federalist si democratic.Aceste caracteristici îndreptatesc amplasarea ideologiei crestin-democrate si apartidelor care o sustin în zona de centru a spectrului politic.
Bibliografie
1.Maritain Jacques, The Rights of Man and NArutal Law, Ed. Phoenix Books, Chicago, 1951
2.Maritain Jaques, Man and the state, Ed. Phoenix Books, Chicago, 1951
3.Jean-Dominique Durand, Europa democratiei crestine, Iasi, Institutul European, 2004.
4.Enyedi Zsolt, "Crestin-democratia", în Alina Mungiu-Pippidi (coord.), Doctrine politice, Iasi, Polirom, 1998, pp. 145-165.
Test de autoevaluare
1. Care dintre obiectivele de mai jos sunt fundamentale pentru democratia crestina?
a. construirea unei economii sociale de piata
b. adoptarea unei Constitutii europene
c. extinderea influentei bisericii catolice.
2. Partidul Popular European cuprinde
a. numai partide catolice
b. numai partide crestin democrate
c. partide crestin democrate si partide conservatoare.
3. Popularii nu pun în centrul constructiei politice persoana si demnitatea acesteia:
a. adevarat
b. fals
4. Economia sociala de piata reprezinta:
a. combinarea dintre economia centralizata si protectia sociala a individului
b. combinarea dintre economia descentralizata si politicile publice
c. combinarea dintre protectia sociala a individului si economia de piata.
|
