CRITICA LA ADRESA PARTIDELOR

CRITICA LA ADRESA PARTIDELOR

Vocile critice au imputat deseori partidelor faptul ca nu au o legitimare suficienta care sa justifice puterea enorma pe care o detin. Populatia nu este reprezentata in cadrul partidelor intr-un mod uniform, vezi de exemplu numarul disproportionat al femeilor membre de partid. Un semn pentru problemele de legitimare a partidelor a fost aparitia, in democratiile anilor 70, a organizatiilor care faceau concurenta formatiunilor politice.

7.1 CRITICA LA ADRESA PARTIDELOR. TENDINTE OLIGARHICE

Criticii sistemului subliniaza deseori faptul ca partidele s-au indepartat prea mult de baza, de alegatori. Distanta dintre politicienii de cariera din cadrul partidelor si 'poporul simplu' a devenit mult prea mare, nu mai exista premisa unor schimburi dinamice. Aceasta problema a distantei ii vizeaza si pe membrii simpli de partid. Nici ei, spun criticii, nu au nimic de zis in fata varfurilor din partidele lor. In textul urmator vom incerca sa explicam aceasta problema, pornind de la conceptul de 'oligarhie'.Ideea de 'animozitate fata de partide' insumeaza toate criticile aduse partidelor politice. De multe ori s-a spus ca partidele sunt cele care poarta vina pentru aceasta animozitate. Ar putea oare exista si ale motive? Vom incerca sa raspundem la aceasta intrebare intr-un capitol Inca din 1911, Robert Michels a indicat intr-o lucrare devenita clasica 'legea de fier a oligarhiei' (suprematia unor grupuri mici de persoane). Michels porneste de la premisa ca fiecare organizatie va produce, in mod inevitabil, conducatori, fara a-i putea controla pe acestia intr-un mod eficient si de durata. Bineinteles ca necesitatea existentei unor functionari de rang superior, gradul ridicat de informare al varfurilor partidelor si de specializare sporita al politicii contribuie in mod decisiv la castigarea unui anumit grad de independenta de catre aparatul de partid. Trebuie verificat insa daca si in ce masura procesul de formare a vointei politice din cadrul partidului decurge de sus in jos. Cumulul de functii si (implicit) de putere sunt probleme serioase cu care se confrunta toate partidele mari (). O imbunatatire a schimbului de idei din interiorul partidelor este absolut necesara pentru refacerea unor structuri de partid prea rigide, la fel si un mai mare grad de mobilizare al membrilor acestora. Tendintele oligarhice din sanul marilor partide democratice sunt in mare parte si consecinta participarii deficitare a cetatenilor. Doar o mica parte din alegatorii si simpatizantii unui partid doresc sa si intre in randurile acestuia (). Totusi nu trebuie sa credem ca partidele democratice desconsidera criticile si animozitatea populatiei -   manifestate, printre altele, prin pierderea alegatorilor traditionali, scaderea numarului de membri si o rezonanta scazuta in randul tinerei generatii. Ele vad in toate acestea un impuls pentru a promova reforme organizatorice in interiorul partidului. Partidele populare au facut cate ceva in aceasta privinta (). Ele au adus in discutie anumite reforme precum limitarea perioadei de ocupare a functiilor si impiedicarea cumulului de functii, extinderea posibilitatilor de participare la activitatile partidului a simpatizantilor acestuia, fara ca acestia sa fie si membri de partid, o implicare sporita a femeilor si tinerilor in cadrul conferintelor si comitetelor de partid

7.2 CRIZA DE LEGITIMARE

Exista () o controversa in jurul intrebarii daca populatia recunoaste partidele ca reprezentanti ai intereselor sale si daca democratia partinica este suficient de adanc inradacinata ('legitimata') in constiinta cetatenilor. un grup de critici () a recunoscut pericolul unui deficit serios de legitimare a partidelor: momentul de criza care caracterizeaza statul capitalist se reflecta si asupra sistemului de partide, chiar daca baza de legitimare a acestuia nu este decat slab dezvoltata. 95 la suta din cetateni se tin departe de partide si chiar si membrii de partid desfasoara activitati in cea mai mare parte limitate in cadrul acestora. Grevele spontane si mai ales a initiativele civile, ale caror membri nu-si vad suficient reprezentate interesele de catre partide, pun sub semnul intrebarii aceasta democratie partinica ().alti oameni de stiinta () pleaca in schimb de la premisa ca partidele si sistemul de partide s-au consolidat in ochii majoritatii populatiei, bucurandu-se prin urmare de recunoasterea acesteia . Problema legitimarii partidelor joaca un rol important in discutia cu privire la 'statul partinic

7.3 CRITICA LA ADRESA PARTIDELOR. SI-AU PIERDUT PARTIDELE PUTEREA?

Deseori a fost criticat faptul ca partidele ar fi capitulat in fata mass-mediei. In loc sa ocupe primul loc printre elementele de formare a vointei politice a poporului, ele incearca sa se adapteze societatii mass-media. In loc sa duca o politica 'reala', partidele se concentreaza asupra unei politici 'simbolice', orientate dupa mass-media, in sensul campaniilor de PR. Puterea detinuta de mass-media se arata mai ales in decursul campaniilor electorale. Despre ceea e 434b16e ste real si ceea ce se pretinde a fi real se vorbeste intr-un alt text Cu cat devine o societate mai complexa, pe atat de eterogene devin si programele partidelor. Pe vremuri, partidele isi mai puteau formula obiectivele pe trei pagini. Intre timp insa, partidele stau 'in asteptare' multi ani, pentru ca fiecare factiune sa isi poata introduce propriile paragrafe si interese in manifestul final. Produsul final devine asadar ingrozitor de lung si de plicticos, operele programatice atingand proportii enciclopedice. Pana la urma, partidele nu reusesc sa raspunda decat la probleme de mult timp depasite. Iar aceste raspunsuri nu mai par decat lipsite de orice putere si continut. Politicienii nu reusesc sa aiba succes decat atunci cand au aparitii dinamice, vioaie si energice. In rest, discursurile programatice nu corespund asteptarile societatii mass-media, care pune pret doar pe personalizari, imagini si divertisment. Discursurile programatice nu pot insa oferi decat cuvinte, formule abstracte, iar cand sunt cu adevarat bune: expresia fortei intelectuale. Mesajele lor pline de sensuri vizeaza durabilitatea; societatea din fata televizoarelor aplauda insa schimbarea, schimbul de rapid si nonsalant de roluri. Si pentru ca situatia este de asa natura, programele partidelor de elita si-au pierdut mult din valoarea de odinioara (). Iar acest lucru a denaturat sensul partidelor. Acolo unde o anumita politica si-a pierdut sensul, nu mai trebuie pierduta vremea cu dezbateri inutile. Astazi, partidele nu par a se mai certa decat pe motive de rivalitate personala. Aripile din cadrul partidelor si-au pierdut aproape complet importanta, ele nu mai reprezinta decat un instrument de cotare a deciziilor luate de anumite persoane, ele au ramas simple grupari traditionale de afinitati. Ele nu mai sunt forurile de discutie si controversa politica. Pentru ca politicianului-mass-media ii este clar urmatorul lucru: publicului nu ii plac confruntarile; partidul este cel ales, iar partidul trebuie sa iasa in evidenta prin unitatea sa. Tot ce se poate. Dar acest lucru priveaza partidele de nucleul lor politic, golindu-le de substanta. El slabeste capacitatea de reproducere a elitelor. Pentru ca elitele nu vor putea aparea intr-o structura lipsita de orice conflicte, intr-un partid omogenizat si disciplinat de oamenii de la conducere. Politicieni decisi, siguri pe instinctele lor, capabili sa iasa in fata si profilati pe anumite continuturi se socializeaza pe campul de lupta, in dezbateri libere, in dispute salbatice si nu prin intermediul unor declaratii de un minut tinute in fata camerelor de filmat. Acolo unde nu exista aripi puternice, o conducere moderata nu poate fi decat indecisa. In partidele puternic polarizate, activitatile de integrare ale conducerii partidelor sunt o adevarata opera de virtuozitate politica. Este nevoie in acest sens de capacitati de conciliere, de increderea diverselor tabere din interiorul partidului, de capacitatea de a putea crea un echilibru precum si de a crea acel punct strategic unic, care sa fie sustinut de intreg partidul si care sa devina elementul-cheie in cadrul campaniei electorale (). Si din cauza acestui deficit de conducere politica partidele nu reusesc sa fie pe atat de puternice cat ar dori, de aceea nu reusesc decat prea putin sa dea impulsurile necesare, sa castige autoritate politica. Iar de aceea ele pot fi aruncate de pe 'sine' de orice vant mass-media mai puternic. Multe din toate acestea au legatura cu tendinta partidelor de a se prosterna din ce in ce mai mult in fata societatii mass-media. Politica pare a-si fi pierdut astfel functia initiala. 'Depolitizarea politicii' este cea care a dus la izolarea in care se regasesc astazi partidele. Partidele au inlocuit programele politice cu gag-uri; in loc sa-si pastreze o identitate stabila, ele au ales imagini efemere, in loc sa-si exploateze orientarea politica, ele s-au decis in favoarea marketingului, in loc sa conduca cu incredere in propriile forte, ei se lasa pe mana consultantilor. Politicienii sunt convinsi de faptul ca legile societatii mass-media cer toate aceste lucruri. In schimb, societatea mass-media ii respecta doar pe acei oameni politici care tin cu dintii de miezul politic al problemelor, care nu sunt dispusi sa faca orice doar pentru a castiga simpatia jurnalistilor, care nu vor sa placa cu orice pret. Politicienii nu trebuie sa-si doreasca sa placa cu orice pret. Si probabil ca nici publicul din fata televizoarelor, indiferent cat de pasiv ar parea el, nu-si doreste ca politica sa se transforme in divertisment, ci sa ramana insemnul responsabilitatii, continuturilor cu sens si al seriozitatii. Poate ca partidele ar trebui sa incerce sa mai faca din cand in candpolitica . Mai ales perioada de desfasurare a campaniilor electorale, partidelor li se reproseaza ca nu isi indeplinesc in mod satisfacator functia de informare a opiniei publice. In loc sa-si prezinte programul alegatorilor inainte de alegeri si sa ia atitudine in ceea ce priveste anumite probleme specifice, ele se multumesc cu a emite vorbe mari, care nu de putine ori sunt produsul unor experti in marketing. Nu persoanele sunt puse in prim-plan. Imagine in loc de explicatii - aceasta este ideea principala emisa de critici. Se pune asadar problema cat este de legitim pentru un partid sa se aplece in fata regulilor pietei mass-media pe timpul alegerilor si care sunt cerintele minimale pe care acesta trebuie sa le indeplineasca pe perioada campaniei pentru a-si respecta functiile.

7.4 CRITICA LA ADRESA PARTIDELOR: DISCUTIILE DIN JURUL CONCEPTULUI DE 'STAT PARTINIC'

In urmatorul text mai lung care poarta titlul 'Statul partinic intr-un moment de criza?' preia elemente din discutia cu privire la animozitatea fata de partide. Este vorba aici de motivele pentru aparitia criticilor aduse partidelor, de functiile indeplinite de partide in cadrul sistemului politic si de caracterizarea unui nou tip de partid, asa cum apare el in zilele noastre. Prin abordarea tuturor acestor subiecte si prin sublinierea rolului central pe care il joaca partidele astazi, acest text reprezinta un bilant al intregului complex tematic 'Partide'. Argumentele la care face apel autorul acestui text sunt elaborate pe baza sistemului de partide din Germania, dar parte din ele sunt valabile si la modul general.

Peter Lösche: Statul partinic intr-un moment de criza?
Ideea de criza ne-a fost foarte la indemana si am folosit-o pentru a caracteriza tot ceea ce inseamna schimbare si transformare. Daca am reusi sa nu mai folosim acest concept pentru tot ce ni se intampla, daca l-am lua in serios, in ciuda diversitatii de sensuri pe care acesta le acopera si a contextelor in care este folosit, actualitatea politica si insasi istoria Republicii Federale Germania nu ar mai parea atat de dramatica cum o sugereaza de atatea ori foiletoanele politice. () Ba chiar dimpotriva: teza de la care am plecat este ca suntem tentati, atat in contextul istoriei germane, cat si in cel al istoriei mondiale (la care nu voi face totusi referire) sa preamarim statul partinic federal german si ca, privind in urma la ultimii 50 de ani putem spune pe buna dreptate ca a fost o perioada de succes pentru partidele politice, sistemul de partide si pentru statul partinic. Eu nu voi incerca totusi sa glorific aceste timpuri, ba chiar imi voi permite sa formulez unele opinii critice, chiar daca teza mea va fi mai degraba pozitiva - toate acestea pentru a ma distanta de toate lamentarile. Dar ce este 'statul partinic' () in realitatea politica? In cele ce urmeaza vom porni de la intelesul uzual al acestui concept. Pentru ca nu exista inca o interpretare socio-politica si analitica, o asa-zisa teorie a statului partinic. In zorii Republicii de la Weimar, termenul avea conotatii negative, ca element opus democratiei si republicii. 'Statul partinic' era considerat antonimul statului birocratic al monarhiei constitutionale, un stat neutral si un sistem in care politica si mai ales partidele nu-si aveau locul, un stat independent de societate si care, in virtutea acestei independente se evidentia in mod pozitiv. Acest sistem era astfel incarcat de resentimente si prejudecati la adresa democratiei, a republicii si, bineinteles, impotriva partidelor. Altfel decat in acele vremuri, in cele ce urmeaza vom vorbi despre conceptul de 'stat partinic' ca factor cu conotatii pozitive in cadrul democratiei reprezentative - de regula parlamentare, nu prezidentiale -, unde partidele joaca un rol dominant in realitatea constitutionala, adica in procesul de decizie politica si in cel de legitimare al acestor decizii. Partidele sunt cele mai importante, daca nu singurele participante la procesul de formare a vointei politice, inregistrand necesitatile si interesele societatii () si delegandu-le spre executie organelor constitutionale legislative si executive, inregistrand deciziile luate la acel nivel si transmitandu-le inapoi poporului, legitimand astfel intregul sistem politic. Republica Federala Germania este un stat partinic prin excelenta. Acest lucru este dovedit de urmatoarele reglementari formale:

1. conform articolului 21 GG, partidele participa la formarea vointei politice a poporului, formulare care a fost dezvoltat de partidele republicane federale ca cerinta cvasi-obligatorie in ceea ce privea formarea vointei politice, care urma a avea ca rezultat dezvoltarea unui adevarat monopol al partidelor.

2. conform aceluiasi articol 21 GG, partidele sunt privilegiate in mod deosebit, ele neputand fi trecute sub interdictie decat prin proceduri complicate derulate la nivelul Curtii Constitutionale Federale, atunci cand principiile reprezentate vin in contradictie cu principiile ordinii liberal-democratice. In schimb, conform articolului 9 GG, asociatiile care incalca ordinea constitutionala sau principiile intelegerii intre popoare, pot fi interzise doar de catre Ministrul Federal de Interne, respectiv de ministrii de interne de la nivelul landurilor.

3. partidele sunt finantate partial de stat, din bugetele federale sau din cele ale landurilor. Acest lucru este valabil atat pentru partide cat si pentru fundatiile de pe langa acestea, precum si pentru partidele din parlament, adica pentru fractiuni. Pentru a putea realiza cat de important este rolul partidelor in cadrul unui stat partinic trebuie sa cunoastem sarcinile si functiile pe care i le atribuie stiintele politice si mai ales socio-politica. Daca luam in considerare cele definite in publicatiile de specialitate, putem schita urmatorul catalog de functii:

1. functii in domeniul intermediar care mijloceste intre societate si sistemul politico-administrativ, si anume: organizarea alegerilor; recrutarea si selectia personalului politic; articularea intereselor sociale; agregarea intereselor sociale in cadrul partidelor; legitimarea sistemului politic.

2. functii in domeniul guvernamental: formarea guvernului; structurarea parlamentului prin fractiuni si crearea fortelor de opozitiei; formularea si executarea politicii; selectia purtatorilor de functii si mandate; destinatarul revendicarilor politice si sociale. Unii observatori considera partidele, luand in considerare functiile care le sunt atribuite, asemanatoare organelor constitutionale pe langa presedintele republicii federale, al Bundestag-ului, Bundesrat-ului, guvernului federal si Curtii Constitutionale Federale. Aceasta consideratie are insa unele lacune. Ea este prea unilaterala, orientata exclusiv dupa stat, respectiv dupa puterile din stat. Pentru buna functionare a unui stat partinic nu sunt insa decisive functiile 'statale', ci tocmai acea functie de intermediere pe care o au partidele intre societate si stat. Chit ca aceasta separare a societatii de stat poate parea stricta si idealista (), partidele par a se simti, in activitatile lor concrete, la fel de confortabil in ambele domenii. Orice teorie care va mai aparea cu privire la statul partinic trebuie sa plece de la recunoasterea acestei functii de intermediere. Cele cuprinse in catalogul de mai sus, functii centrate pe activitatile reale ale partidelor, de mediere intre societate si stat, pot fi reduse la patru functii principale:
1. functia de selectie: partidele recruteaza si selectioneaza elita politica din randurile societatii - pentru functii locale si pana la functia de cancelar. Un lucru este deseori trecut cu vederea sau chiar denigrat: partidele au fost mereu si continua sa fie organizatii care functioneaza pe principiul patronajului, asociatii de cetateni care faciliteaza ocuparea unor functii si pozitii, stimuland carierele. Nimic anormal pana in acest punct. Mai problematic din punct de vedere politic (si de aceea si reprobabil din punct de vedere moral) este atunci cand pozitiile care confera o oarecare putere sunt ocupate cu scop, nemaifiind astfel vorba (si) de impunerea anumitor continuturi. Marele merit al partidelor noastre pe parcursul anilor 50 si 60 a fost nu in ultimul rand faptul ca au democratizat serviciile publice ().2. functia de mediere: partidele si reprezentantii lor din parlament si guvern reprezinta anumite interese particulare ale societatii. Termenul de 'partid' provine de la 'pars' ( = parte), partidele nu reprezinta astfel decat o parte din interesele societatii. Doar cand partidele si parlamentarii delegati de acestea recunosc ca sunt reprezentantii unor interese sau necesitati speciale, doar atunci este posibila si solutionarea conflictelor de interese din societate, doar atunci compromisurile rezultate devin acceptabile, nefiind denuntate a fi 'putrede', iar propria pozitie specifica, colorata de anumite interese, nu va mai fi inzestrata cu acea aureola a actiunilor in interesul societatii. Doar atunci cand va exista un consens cu privire la faptul ca partidele si parlamentarii joaca un rol dublu, ca reprezentanti ai unor interese particulare, respectiv ca reprezentanti ai natiunii, doar atunci vor putea amuti discutiile din jurul unor principii generale, iar partidele vor putea parasi meterezele de pe care s-au razboit in () luptele ideologice. 3. functia de agregare: partidele se straduiesc chiar si in interiorul lor sa aduca la un echilibru interesele deseori divergente reprezentate de diferitele grupari sociale organizate atat in afara, cat si in interiorul partidului, sa ajunga la un compromis, formuland totodata o pozitie 'partinica' proprie. Partidele pot asadar integra vointa gruparilor, deseori de natura controversa. In cazul ideal, ele pot actiona ca niste catalizatoare sociale si politice. Pentru ca cine nu trece activitatile politice ale diverselor grupari de interese prin filtrul partidelor, dorind sa le integreze direct in procesul de formare a vointei politice statale, va favoriza aparitia unei formule de stat bazate pe principiul claselor sau intereselor sociale. 4. functia de aplanare a conflictelor: luandu-si in serios functia de mediere si de agregare, partidele indeplinesc si o functie de aplanare a conflictelor. Statul partinic pune la dispozitie mecanisme de reglementare in vederea aplanarii acestor conflicte dintre partide si in interiorul acestora si implicit si dintre interesele sociale divergente. Sunt stabilite asadar anumite reguli dupa care poate avea loc lupta pentru putere, fara ca acest lucru sa degenereze intr-un razboi civil. Premisa pentru toate acestea este bineinteles ca sa se fi ajuns la un consens social si politic care sa stabileasca regulile conform carora pot fi rezolvate conflictele si care stabilesc valorile fundamentale incontestabile. Aceste valori fundamentale (ca de exemplu apararea drepturilor omului, protectia minoritatilor), care stau la baza reglementarilor cu privire la solutionarea conflictelor capata sens doar atunci cand sunt si recunoscute. Fara partide puternice, un sistem parlamentar nu poate exista. Sistemele parlamentare moderne au ca trasatura centrala faptul ca executivul, respectiv cabinetul si majoritatea parlamentara sunt strans interconectate. Ele formeaza o entitate politica de actiune, mai precis majoritatea aflata la guvernare. Acestei majoritati i se opune opozitia. Din aceasta constelatie rezulta, in cadrul sistemului parlamentar, sansa de a detine puterea de control; aceasta constelatie, aceasta antonimie dintre majoritatea la putere si opozitie reprezinta cu adevarat principiul separarii puterilor, si nu relatia dintre legislativ si executiv. Partidele formeaza paranteze in limitele carora se integreaza diferitele ramuri ale sistemului politic (executivul si majoritatea parlamentara care formeaza guvernul) si - in cazul Republicii Federale Germania - in care incap diversele nivele ale politicului, guvernul federal, guvernul statal si guvernul local. Dupa cum se stie, Republica Federala Germania are un sistem extrem de complicat in ceea ce priveste separarea puterilor, al controlarii si limitarii acestora, care se aseamana mai mult cu sistemul american al 'checks and balances' decat de cel simplu, bipolar, din Marea Britanie, care distinge doar intre 'ins' si 'outs'. In cazul tarii noastre au un cuvant de spus atat landurile, Bundesrat-ul, comunele, Curtea Constitutionala Federala, doua banci centrale din Frankfurt, institutiile europene de la Bruxelles si de la Straßburg sau NATO, cat si - mai ales - asociatiile si gruparile de interese de tot felul, astfel incat cancelarul - in ciuda competentelor sale de decizie politica - nu are decat un rol modest de moderator care  - daca doreste sa se numere cu adevarat printre mai mari - trebuie sa stabileasca prioritatile si sa-si impuna, pe perioada mandatului sau, in cel mai bun caz maximum doua sau trei obiective mai mari. Daca in aceasta epoca a globalizarii, a internationalizarii, europenizarii si economizarii mai exista vreo sansa pentru ca politica sa ocupe o pozitie de frunte, doar partidele se pot ocupa de acest lucru. Partidele sunt baza care tine laolalta institutiile politice - indeosebi prin intermediul unor acorduri si cooperari informale. Germanii folosesc in acest sens un termen foarte potrivit: Elefantenrunden sta in natura sistemelor parlamentare, neavand cu nimic de-a face cu asociatiile secrete sau cu eventualele trisari ca seful executivului - cancelarul, in cazul Republicii Federale Germania - si ministrii cei mai importanti, presedintii de partide si de fractiuni parlamentare din guverne de coalitie sau guverne majoritare, sa organizeze reuniuni in care sa faca schimb de informatii si sa discute pe anumite teme. Prin disciplina de partid si a fractiunilor in ceea ce priveste anumite probleme legislative centrale se constituie si majoritatea la putere si opozitia. Mai concret: cea mai importanta lege dintr-un an parlamentara, legea bugetului, se bucura de sustinerea majoritatii parlamentare. In cazul in care aceasta sustinere lipseste avem de-a face cu o criza serioasa a puterii. Cei care se vaita ca relatia clasica de opozitie dintre puterea executiva si cea legislativa a fost perturbat de partide, cei care doresc sa reconstituie incompatibilitatea dintre mandatul guvernamental si cel parlamentar, de cancelar si de lider de parti, aceia se mai afla inca din punct de vedere istoric in biserica de la Frankfurt a Sf. Paul a anului 1848, ei au o viziune arhaica asupra parlamentarismului, proiecteaza opozitia dintre stapanul absolutist si reprezentantii poporului asupra prezentului si sunt prinsi inca - in mod constient sau inconstient - in mentalitatea statului autoritar. () Partidele din Republica Federala Germania s-au apropiat incepand cu jumatatea anilor 60 de acea imagine a partidului ideal necesar bunei functionari a sistemului parlamentar, nu in ultimul rand pentru faptul ca reusisera sa se rupa de lanturile ideologice si organizatorice ale mediului socio-moral de care apartineau. Ele au inceput sa indeplineasca incetul cu incetul acele patru functii prezentate mai sus. Sistemul de partide, la inceput foarte stufos si inca pastrand semnalmentele sistemului din Republica de la Weimar in ceea ce priveste comportamentul electoral, s-a concentrat pana la urma, in anii 60 si 70, sub forma unui sistem de partide de tipul '2 ½', in care concurau doua partide populare mai mari si unul de cadre. Au avut loc trei schimbari de putere, astfel incat jocul majoritatii si al opozitiei parea sa functioneze. Participarea la alegerile pentru Bundestag a depasit pragul de 90 %. Partidele fusesera acceptate. Acele vremuri idilice s-au sfarsit. Toata lumea vorbeste astazi despre asa numita animozitate fata de partide. Avem oare de-a face cu o criza a statului partinic, sa fi ajuns acesta la capatul zilelor sale? Criza in care se gaseste statul partinic se sprijina pe urmatoarele fenomene: s-a aratat in sondaje ca alegatorii sunt nemultumiti de activitatea partidelor, ca nu mai sunt de acord cu politica dusa de ele; marile partide pierd din ce in ce mai multe voturi; partidele mai mici, ca de exemplu ecologistii, PDS-ul, republicanii si DVU-ul castiga alegatori; procentul celor care nu mai voteaza este in crestere, la fel si cel al alegatorilor care si-au schimbat optiunile; numarul de membri ai tuturor partidelor este in scadere - cu exceptia numarului membrilor partidului ecologist, care stagneaza. Avem, fara indoiala, de a face cu o adevarata aversiune resimtita fata de partide, poate si cu o oarecare criza a statului partinic, dar in nici un caz insa cu o criza a democratiei parlamentare. Trebuie sa ne intrebam de unde a aparut aceasta animozitate fata de partide. Exista cauze multiple: in aceasta epoca a post-materialismului s-au incetatenit noi forme de participare, tendintele de individualizare stagneaza, continuturile politice au devenit din ce in ce mai complicate si mai complexe, astfel incat partidele nu mai sunt capabile sa ofere alegatorilor conceptii bine conturate. In orice caz, partidele insele poarta o parte din vina pentru aceasta aversiune resimtita de popor. Printre aceste cauze se numara faimoasele afaceri cu privire la finantarea partidelor si la coruptie. Mai greu cantareste insa faptul ca partidele au parut, in perioada lor de glorie, ca se pot ocupa de absolut orice problema, ca dispun de monopolul asupra formarii vointei politice. Partidele si-au extins competentele si au penetrat domenii in care nu aveau ce cauta. Printre aceste domenii se numara consiliile responsabile cu audio-vizualul, in care nu numai ca se voteaza pe principiul partidului de apartenenta, ci mai exista si 'cercuri de prieteni', similare fractiunilor, care se intrunesc inaintea sedintelor oficiale. Mai mult, partidele si-au extins patronajul in domeniul administratiei publice: nu stim de ce este atat de important criteriul apartenentei la un partid atunci cand se numeste noul director al unui teatru sau al unei opere. La fel, opinia publica nu  intelege de ce in anumite parti ale Republicii Federale Germania o promovare in sistemul educational nu este posibila decat daca persoana in cauza detine carnetul de partid 'potrivit'. La nivel local, partidele par sa fie omniprezente: ele se amesteca in activitatile diverselor asociatii, asociatii sportive sau muzicale, asociatiile vanatorilor sau ale pompierilor voluntari. Aceasta omniprezenta justifica sentimentul ca partidele se amesteca in toate treburile. Si aici este problema care s-a intors, asemenea unui bumerang, in ultimii ani in sanul partidelor. Partidele au provocat pe baza pretentiei lor de omnipotenta anumite asteptari, asteptari pe care nu le pot onora in realitatea politica si sociala a Republicii Federale Germania. Din pricina acestei pretentii de a monopoliza toate sferele, ele sunt facute astazi vinovate pentru multe probleme pentru care nu poarta nici o raspundere. Mai concret: partidele nu pot fi facute raspunzatoare pentru globalizarea pietelor de capital, pentru internationalizarea pietii muncii, pentru deficitele bugetare sau pentru necesitatea transformarii statului social. La aceasta animozitate resimtita fata de partide a contribuit si faptul ca partidele noastre mari au probleme cu propria fragmentare si segmentare, cu propria eterogenitate si contradictiile pe care le prolifereaza. Acest lucru este valabil in aceasta perioada mai mult pentru SPD decat pentru CDU, desi si partidul din urma dovedeste aceleasi semnalmente. Contrar imaginii de care se bucura SPD-ul si CDU-ul in randul marelui public dar si al unor analisti politici, aceste partide nu sunt organizatiile-mamut, ierarhiste sau orligarhiste, ci mai curand niste 'fragmente adunate laolalta', o 'anarhie organizata'. Decentralizate si fragmentate la nivel organizatoric, cu o masura importanta de autonomie conferita organizatiilor teritoriale, diverselor grupari de interese intra-partinice asa cum se intampla in cazul SPD-ului sau al CDU-ului; cu functionari, membri si alegatori extrem de colorati din punct de vedere social, facand un spagat dificil intre gruparile sociale cele mai opuse; la fel de colorate si din punct de vedere programatic si ideologic; tinute laolalta prin vointa de putere, prin patronaj, prin simbolurile, ritualurile si punctele din program mostenite de-a lungul istoriei si - pe cat posibil - prin conducatori carismatici si/sau competenti, partidele nu ofera asadar o imagine completa, armonica - lucru care contribuie la construirea animozitatii. In plus, problemele istorice care au impiedicat intr-o oarecare masura functionarea partidelor in cadrul sistemului parlamentar nu au fost cu totul rezolvate nici astazi. Acest lucru vine sa justifice in parte sentimentul de animozitate fata de partide, destul de raspandit in randurile electoratului si al sociologilor. La sentimentul de aversiune impotriva partidelor a contribuit, in fine, si faptul ca partidele din tara noastra se afla intr-un permanent proces de schimbare: etichetele raman, in timp ce continuturile politice sunt modificate. Iar acest lucru duce la confuzie si incrancenare. Prin acestea nu trebuie sa intelegem ca PDS-ul s-a transformat intr-un partid regional est-german si ca 'Bündnis 90/Die Grünen' (Partidul Ecologist) a devenit o formatiune social-liberala,astfel incat divizarea liberalismului german, asa cum o cunoastem de pe vremea Republicii de la Weimar si din 'Imperiul Bismark', a devenit din nou de actualitate - si ca FDP-ul a adoptat o pozitie de dreapta. Sub eticheta de partide populare adoptata de CDU si SPD s-a format o structura cu totul noua. Putem vorbi chiar de un nou tip de partide aflate in plin curs de aparitie si care semnaleaza sfarsitul erei partidelor de membri si functionari. Acest tip nou de partide, care pare a se impune in ultima vreme, are trei nivele si poate fi descris cu ajutorul a trei indicatori. 1. Noul tip de partid este un fel de partid mass-media. Conducerea nationala a partidului, conducere formata din unul, doi sau trei presedinti, comunica cu membrii, simpatizantii si alegatorii prin intermediul mass-mediei. Astfel sunt evitate structurile traditionale de formare a vointei politice din interiorul partidului si sistemul de delegati. Functionarii de partid, activistii de partid, elita mijlocie a partidelor isi pierd din puterea de influenta. 'Democratia intra-partinica', asa cum era ea cunoscuta, este pusa sub semnul intrebarii: functionarii de partid erau cei care, desi nu participau la formarea vointei politice de jos in sus, pe baza competentei lor organizatorice si la nivel de continuturi politice, puteau controla centrele puterii din cadrul partidului si astfel si conducerea partidului, si care, dupa caz, puteau prezenta, prin formarea de grupari si fractiuni intra-partinice, elite concurente, alternative la detinatorii puterii din partid. Elita mijlocie, functionarii de partid, puteau asadar controla conducerea partidului. In cazul partidelor mass-media, interventia acestei elite mijlocii este evitata. Nici elementele democratiei directe, introduse in procesul de formare a vointei politice din cadrul partidelor prin intermediul alegerii directe ale purtatorilor de mandat si ale functionarilor de partid sau prin intermediul votului membrilor, nu au avut ca rezultat o noua calitate a democratiei intra-partinice. Mai mult, in timp ce comunicarea directa dintre conducerea si baza de membri a fost amplificata, functionarii de partid au fost si mai mult dezbracati de puterea ce obisnuiau sa o detina. Aceasta comunicare dintre conducere si baza de membri nu este in nici un caz unilaterala. In plus, sondajele intreprinse in randul membrilor unui partid, sondaje executate de multe ori la comanda mass-media, castiga din ce in ce mai multa importanta. Aceste sondaje reprezinta raspunsul bazei de membri la actiunile intreprinse de conducerea unui partid. 2. Partidele au devenit in timp organizatii care ofera servicii profesioniste. Este deja de la sine inteles ca membrii si functionarii de partid sa lipeasca afise pe perioada campaniei electorale sau sa isi inceapa cariera in cadrul partidului 'de jos', incasand de exemplu cotizatiile anuale ale membrilor unei organizatii locale. In realitate, toate acestea sunt lucruri depasite. Afisele sunt lipite astazi de agentiile de publicitate, iar cotizatiile membrilor ajung direct, prin operatiuni bancare, in contul trezoreriei de partid. Aceasta evolutie a fost considerata o 'americanizare'. Partidele din SUA au cunoscut intr-adevar o evolutie similara, totusi nu pot fi facute raspunzatoare pentru faptul ca partidele tind sa se profesionalizeze. Partidele moderne, profesioniste, ofera trei servicii mai importante: ele organizeaza si finanteaza campaniile electorale. Produsul acestor campanii este elita politica, aleasa prin votul populatiei, care este, mai departe, numita in diverse functii. Un partid conduce o tara atunci cand intra ca fractiune in compunerea diverselor parlamente, punandu-si la dispozitie baza de personal pentru ocuparea posturilor executive, administrative si pentru ocuparea cabinetelor la nivel federal sau la nivel de landuri. 3. Vechile partide populare tind din ce in ce mai mult sa devina partide-fractiuni. Centrul puterii unui partid, dar si resursele organizatorice si financiare ale acestuia se regasesc in fractiunile reprezentate in parlamente si in cabinetele ministeriale. Partidele sunt cele care 'guverneaza' (in sensul lui 'to govern'), functionarii de partid, adica acele persoane care ocupa o anumita pozitie in cadrul unui partid, devin membrii unui parlament sau al unor cabinete si autoritati executive. Functiile ocupate in partid, mandatul din parlament si functia detinuta in cadrul executivului se cumuleaza. Suprematia organizatiei de partid, asa cum o cunoastem noi din istoria democratiei sociale, este astfel rasturnata. In 'parties in government', in fractiuni si in functiile executive se afla adevarata putere detinuta de partide. Cu toate acestea, modul de organizare al unui partid joaca in continuare un rol ().Noul tip de partid aparut si care vine sa inlocuiasca partidul popular ca partid al membrilor si functionarilor, contine asadar cele trei elemente partid mass-media, partid profesionist si partid-fractiune. Partidele cu trasaturi apropiate acestui nou tip se inteleg din ce in ce mai mult ca organizatii care ofera anumite servicii: ele organizeaza campaniile electorale, recruteaza elita politica si deleaga personalul care compune parlamentele si guvernul, ele guverneaza si tot ele se ocupa de administratie. Astfel se cristalizeaza o noua acceptiune a conceptului de partid, care se apropie de definitia data acestuia in manualele americane si care reflecta realitatile politice din SUA: 'A party is to elect', partidele au misiunea de a recruta elitele politice si de a le aseza in functii corespunzatoare. Cu cat se va impune mai mult acest nou tip de partid, pe atat mai putin vor percepe partidele acele functii atribuite lor in mod traditional, si anume de a inregistra si agrega diversele interese exprimate de societate si de a functiona ca o institutie intermediara intre societate si sistemul politico-administrativ, legitimand astfel intreg sistemul politic. Ceea ce astazi este resimtita a fi o criza a partidelor, animozitatea resimtita fata de acestea, toate acestea au legatura cu exact aceasta pierdere a functiilor despre care tocmai am vorbit. Partidele nu mai functioneaza ca odinioara (in anii 50 si 60), ele nu mai sunt acele institutii intermediare care agrega si mediaza diverse interese. Ele s-au limitat din ce in ce mai mult la simpla functie de organ de recrutare a elitelor. Cu toate acestea, ceasul partidelor nu a sunat inca. Aceasta afirmatie se sprijina pe argumente istorice si sistematice. In primul rand, vom aminti de performantele istorice uluitoare ale statului partinic din Republica Federala Germania, mai ales in comparatie cu cele realizate de Republica de la Weimar. Acest lucru promite partidelor o viata lunga pe viitor. Sa ne gandim doar la cele realizate in privinta integrarii. Fosti adepti ai national-socialismului, grupari si partide de extrema stanga si dreapta, refugiati, opozitia extra-parlamentara si noile miscari sociale bazate pe mentalitati si comportamente post-materialiste au fost absorbite si integrate de catre partide. Iar acest lucru demonstreaza o mare masura de flexibilitate. Bineinteles ca, facand acest lucru, sistemul politic s-a schimbat la randul lui; cultura politica, odinioara autoritara, s-a democratizat, dorinta cetatenilor de a participa la procesul politic s-a accentuat, iar necesitatea implementarii principiilor democratiei directe exercita, la randul ei, presiuni asupra partidelor politice. In total, prin aceasta munca de integrare a fost confirmat si stabilizat sistemul de partide si mai ales sistemul parlamentar. Aceasta poveste de succes a statului partinic include si faptul ca administratia a fost democratizata nu in ultimul rand prin intermediul patronajului partidelor ().De fapt nu exista nici o alternativa la partide si la statul partinic. Nu se cunosc organizatii sau institutii alternative care ar putea lua locul partidelor si mai ales care ar putea indeplinii functiile acestora in cadrul domeniului intermediar. Initiativele civile si miscarile care sustin un singur obiectiv completeaza statul partinic, ele nu ii pericliteaza insa existenta. Astazi nici nu mai poate fi vorba de aparitia vreunui sistem de consilii - asa cum umbla vorba in perioada miscarilor studentesti, cu atat mai putin posibilitatea ca acestea sa apara ca o alternativa politica si sociala. () Cine vrea sa realizeze ceva, sa impuna anumite interese si obiective politice, trebuie sa apeleze la institutia numita 'partid'. Cu toate acestea, organizatiile nepartinice vor contribui si in continuare - poate intr-o masura si mai mare decat la ora actuala - la procesul de formare a vointei politice: initiativele si asociatiile civile, miscarile sociale si cele care apara o singura cauza. Dar si acestea se orienteaza - in mod constient - dupa partide, incercand sa le influenteze pe acestea in concordanta cu interesele pe care le reprezinta. Cu toate ca partidele continua sa ocupe o pozitie centrala in sistemul politic din Republica Federala Germania, mai ales in ceea ce priveste formarea vointei politice, ele sunt pe cale sa se reformeze. Ele au devenit mai sensibile tocmai din cauza rupturilor care s-au produs intre societate si sistemul politic si administrativ, lucru care se manifesta mai ales sub forma animozitatii fata de partide. Reformele, respectiv incercarile de reforma nu apar in sanul partidelor din pricina unor motive filantropice, de educatie politica sau de etica abstracta, ci din simpla dorinta de supravietuire. Pentru ca daca aceasta aversiune resimtita fata de partide se mentine pe o mai lunga perioada de timp, aceasta poate provoca situatii de criza socio-economica, putand denatura chiar intr-o animozitate fata se sistem si mai ales fata de democratie. Vechea atitudine anti-partinica ar putea fi inlaturata macar la suprafata, astfel incat sa se poata impuna atitudini si comportamente politice autoritare. Partidele sunt interesate direct sa reactioneze in mod sensibil la critici si de a se supune reformelor. Este vorba aici mai ales despre faptul ca partidele trebuie sa recunoasca ca nu sunt omnipotente, si in mod explicit despre faptul ca partidele trebuie sa renunte la pretentiile de a detine monopol unic asupra procesului de formare a vointei politice. Mai este vorba aici si de promovarea altor forme de participare politica, ca de ex. in initiative civile si asociatii. In fine, este vorba si de preluarea precauta de catre partide a noilor forme de participare, asadar de deschiderea  catre elementele democratiei directe. In tot cazul, introducerea elementelor cu caracter plebiscitar in cadrul partidelor - vezi alegerile preliminare si sondajele in randul membrilor - par destul de pripite, luand in consideratie efectele avute. Pe ordinea de zi stau asadar reformarea partidelor si a statului partinic si nu eliminarea lor. Partidele, dar si istoricii si specialistii in stiintele politice trebuie sa se gandeasca ce rol urmeaza a juca acestea in cadrul sistemului parlamentar. Partidele trebuie sa se alinieze noilor tendinte de dezvoltare din domeniul politic, social si economic, ajustandu-se pentru a corespunde noilor exigente. In fond, depinde de increderea in sine si de amestecul corect al diferitilor factori prevazuti de modul in care sunt constituite partidele. Ernst Fraenkel a formulat acest lucru acum aproape 40 de ani, constatarile sale fiind si astazi actuale: ce ne trebuie noua sunt 'partide care nu se tem sa recunoasca ca scopul lor este sa-si aduca conducatorii in pozitii strategic importante din guvern si administratie; partide care nu se tem sa recunoasca ca trebuie sa lucreze mana-n mana cu gruparile de interese, fara a capitula in fata acestor grupari. Partide care nu se tem sa recunoasca ca exercita oarecari presiuni asupra reprezentantilor sai, pentru ca fara disciplina in cadrul fractiunilor nu poate exista un sistem parlamentar. Avem nevoie de partide care au puterea interioara de a se dezice de mentalitatile traditionale, care, pentru ca au aparut din considerente politice diferite, reprezinta o sarcina impovaratoare pentru sistemul parlamentar functional. Avem insa nevoie si de partide, care, in ciuda faptului ca recunosc necesitatea de a adopta o atitudine pragmatica fata de politica, fac apel la ultima ramasita de romantism din suflet, nefiindu-le rusine de visurile din tinerete, atunci cand toate mai erau inca atat de bune si de frumoase in politica tocmai pentru ca am crezut cu adevarat ca principiile sunt cele care guverneaza lumea