CU CE PROBLEME SE CONFRUNTA DEMOCRATIA PARTINICA?
Partidele sunt - dupa cum am aflat din cursurile precedente - indispensabile pentru democratia moderna. Multi se incumeta chiar sa spuna ca o democratie moderna nu este posibila decat sub forma de democratie partinica. Ca mediatori centrali intre 'popor' si 'stat', ele sunt indispensabile, cu toate ca ele nu indeplinesc acest rol singure, ci impreuna cu asociatii, initiative civile si mai ales cu ajutorul mass-mediei. Totusi, partidele nu se bucura de prea multa popularitate. Atunci cand cetatenii unei tari sunt intrebati cata incredere au in institutiile politice ale statului, partidele se afla de obicei la urma preferintelor lor. Este vorba aici de o 'animozitate fata de partide'. Ce se ascunde in spatele acestui concept si care sunt cauzele pentru care partidele sunt prea putin bine vazute, despre aceste lucruri vom vorbi in acest curs. In urmatorul text este vorba despre unele dintre problemele puse in acest curs. Concluzia este ca nu exista nici o alternativa la democratia partinica, dar multe lucruri pot fi inca ameliorate. La finele acestei pagini se afla un al problemelor discutate.
6. 1 ANIMOZITATEA FATA DE PARTIDE
In pofida sau tocmai datorita importantei pe care o au partidele in democratiile moderne, deficitele democratiei partinice nu trebuie trecute cu vederea, fiind necesare reforme care sa remedieze aceste deficite, aparent inofensive. Multi cetateni nu inteleg suficient rolul pe care il joaca partidele, iar acest lucru ingreuneaza activitatea acestora. Sentimentul traditional de aversiune are diverse cauze (). Pentru o parte din opinia publica, dezbaterile politice legitime dintre partide sunt considerate a fi simple 'scandaluri', iar faptul ca ministrii trebuie sa faca neaparat parte dintr-un partid sau altul este un fapt foarte disputat. Multi sunt de parere ca un 'profesionist neutru' ar fi mult mai capabil sa solutioneze problemele care se impun. Trebuie sa avem insa in vedere faptul ca nu exista o delimitare stricta intre 'profesionalism' si 'politicianism'. Pentru ca multiplele probleme si interese, de multe ori contradictorii si care nu intotdeauna pot fi solutionate in intregime necesita luarea unor decizii politice. Formele traditionale de animozitate fata de partide au mai scazut in intensitate pe parcursul timpului, dupa cum au afirmat unii analisti (). Anumite prejudecati mai vechi au capatat insa amploare printre tineri. Un numar destul de mare de tineri isi castiga primele experiente politice astazi nu in cadrul partidelor, ci al diverselor initiative civile la nivel local si regional care au ca centre de interes mediul inconjurator, pacea, feminismul, lumea a treia sau 'anti-fascismul'. Partidele 'consacrate' sunt, in opinia unora dintre tineri, 'rigide' si 'inchistate', membrii lor sunt niste 'obsedati de cariera', organizarea la nivel intern est 252j97c e resimtita a fi prea putin democratica, iar interesele bugetare, neserioase. Multe judecati de acest fel nu se bazeaza pe experiente proprii, reflectand mai degraba continutul ideologic al peisajului protestatar alternativ. Chiar daca multe din aceste afirmatii sunt prea generalizatoare, exagerate si nu intotdeauna corecte, nu trebuie sa pierdem din vedere faptul ca aceasta critica este oarecum justificata, nefiind fondata doar pe o cunoastere deficitara a conditiilor de functionare ale unei democratii pluraliste ().
6. 2 NU EXISTA ALTERNATIVE LA DEMOCRATIA PARTINICA
Partidele vor ramane si pe viitor o conditie indispensabila pentru prezervarea unei democratii libere. Capacitatea lor de a face fata concurentei si de a supravietui va depinde de cat de flexibil vor sti acestea sa reactioneze la noile situatii si asteptari. Nu exista o solutie general valabila in vederea relaxarii atitudinii curente de respingere a oamenilor fata de partide. Clientela partidelor are diverse pretentii. In ciuda preferintelor exprimate in favoarea partidelor populare, existenta celorlalte tipuri de partide poate contribui la pastrarea vitalitatii si randamentului sistemului de partide. Nu este sigur faptul ca tendintele curente de introducere a unor elemente de democratie directa va avea consecinte pozitive asupra tuturor partidelor. Argumentele care vorbesc, la nivelul sistemului politic, in favoarea democratiei reprezentative si in detrimentul democratiei plebiscitare (presupunand printre altele pericolul unei pierderi de flexibilitate si de eficienta, pericolul demagogiei, al scaderii capacitatii de a face compromisuri, al scaderii calitatii deciziilor), se vor face resimtite si in interiorul partidelor. In plus, participarea din interiorul partidelor este doar una din multiplele probleme cu care ne confruntam. Partidele vor trebui sa isi impuna anumite limite si sa nu mai incerce sa actioneze la toate nivelele societatii. Doar astfel poate fi diminuat fenomenul functionarilor cu carnet de partid. Mai mult, partidele vor trebui sa sporeasca calitatea propriului personalul, acordand sanse mai mari de afirmare oamenilor din afara lor. Servilismul intrapartinic si politicianismul de cariera ascund pericolul ca clasa politica sa se distanteze prea mult de societate si de problemele specifice ale acesteia. Sistemul de partide a fost considerat deseori a fi pe moarte. Exista totusi multe indicii care sustin faptul ca acesta mai are, in societatile industriale moderne, o viata destul de lunga de trait () chiar daca situatia in care se afla astazi pare mai fragila decat cu cativa ani in urma. Daca partidele democratice isi vor pastra capacitatea de a se reinnoi in permanenta, ele nu vor trebui sa se teama de ceea ce le va aduce viitorul.
6.3 PROBLEMA PATRONAJULUI
Multe voci critice sustin ca partidele si-ar fi extins pozitia importanta pe care o ocupa in cadrul statului, ocupand intre timp o pozitie de conducere care nu se potriveste cu functiile lor. Ca argument in favoarea acestei afirmatii s-a sustinut ca in multe tari, fara carnet de partid nu mai poti ocupa nici o functie in stat sau in societate. Problema patronajului si - conform opiniilor critice - a puterii exagerate pe care au dobandit-o partidele a condus la o dezbatere cu privire la rolul acestora, care se invarte in jurul unor concepte precum 'democratie partinica' si 'stat partinic'. Cele mai importante elemente din aceasta discutie sunt rezumate intr-un capitol separat.
6.4 CE ESTE 'POLITICA SIMBOLICA'?
In democratiile partinice bazate pe criteriul competitivitatii, Constitutia prevede () ca alegerile sa fie tinute la intervale regulate de timp, acest fapt limitand perioada legislativa a unui guvern. Si pentru ca politica democratica are mereu nevoie de aprobare si substanta, actiunile desfasurate de cei care detin puterea de decizie politica si activitatile desfasurate trebuie sa fie permanent justificate in fata opiniei publice. In plus, politicienii au datoria sa informeze populatia cu privire la planurile si deciziile politice.. Campaniile electorale sunt in acest sens esentiale in ceea ce priveste incercarile actorilor politici de a gasi »legitimare prin comunicare«. Acest lucru nu inseamna insa ca procesul de comunicare politica are loc permanent si este de durata nu in ultimul rand pentru ca activitatile politice sunt ele insele activitati de comunicare. Fundamental pentru intelegerea procesului de comunicare politica este conceptul dezvoltat de Murray Edelman al »politicii simbolice«. Edelman pleaca de la premisa unei dedublari a realitatilor politice. Prin aceasta dedublare, Edelman intelege faptul ca toate activitatile si evenimentele politice se impart intr-o dimensiune instrumentala, respectiv o valoare nominala efecte ale activitatii politice si o dimensiune expresiva, respectiv o valoare simbolica teatrala reprezentarea acestor activitati in fata opiniei publice. In opinia lui Edelman, actorii politici creeaza pentru alegatori, in mod subconstient si pe baza propriilor roluri, o lume politica ireala, folosindu-se de simboluri si ritualuri politice, preluate apoi de mass-media. Acest proces este mai apoi supra-impus asupra valorilor principale ale actiunilor politice. Ulrich Sarcinelli distinge intr-un mod asemanator intre dimensiunile fabricarii (producerii) si ale reprezentarii (intermedierii) politicii, intre valoarea nominala a politicii si cea simbolica. Sarcinelli sustine ca politica materiala (producatoare) si-a pierdut, in aceasta epoca a mass-mediei si mai ales a televiziunii, legaturile cu elementele decisive. Pe de alta parte, »mediatizarea« politicii, adica reprezentarea in mass-media si mai ales la televizor a politicii devine din ce in ce mai importanta in vederea prezervarii si mimarii capacitatii de conducere politica. Simbolurile verbale (»Euro«, »reforma fiscala« etc.) si ne-verbale (imnuri, steaguri, strangerea de maini cu ocazia vizitelor de stat etc.) atrag atentia publicului. In plus, acestea reduc complexitatea problemelor politice, ele intermediaza o anumita perspectiva asupra lumii si trezesc emotiile spectatorilor. Totusi, simbolurile politice nu servesc numai intermedierii, respectiv reprezentarii realitatilor politice. In competitia dintre partide si oameni politici a carei miza este intrarea in atentia mass-media, simbolurile politice pot si sunt instrumentalizate ca elemente de mimare a unei realitati politice fictive. Ei bine, tocmai pentru a ilustra aceasta utilizare concreta a simbolurilor politice in procesul de intermediere politica se foloseste si conceptul de »politica simbolica«. Utilizarea imprecisa si deseori peiorativa a acestui termen in limba de zi cu zi vine sa demonstreze inca o data critica raspandita la adresa caracterului simbolic al politicii. Cei care se folosesc de acest concept trec cu vederea faptul ca politica »pura« nu poate exista fara o anumita teatralitate si fara folosirea unor elemente simbolice. De cand exista politica, politica simbolica a fost mereu un ingredient indispensabil al realitatii politice. Ea reprezinta un adevarat forum pentru cei care tin in mainile lor puterea de decizie politica, in care acestia se pot prezenta, isi pot demonstra capacitatile de solutionare a problemelor si isi pot face publice orientarile, valorile si normele politice. Dar pentru ca marea majoritate a populatiei nu poate lua contact direct cu ceea ce se intampla in politica reprezentarea acesteia in mass-media - cu tot ce presupune acest lucru: ritualuri, simboluri si stereotipii, se transforma pe neobservate intr-o imagine general acceptata a ceea ce poarta numele de »realitate politica«. Dar in timp ce punerea in scena a politicului pentru public devine o realitate politica, activitatile politice »din culise« raman in cea mai mare parte ascunse intr-un con de umbra. In textul urmator vom analiza functiile indeplinite de partide in cadrul sistemului politic, functii care le fac indispensabile pentru existenta statelor democratice. Celalalt text mai scurt din acest capitol citeaza din Legea Partidelor din Germania in care este descrisa pozitia constitutionala ocupata de partide, precum si rolul indeplinit de acestea
6.5 TEORIA DEMOCRATIEI SI PARTIDELE
Faptul ca in toate societatile exista opinii si necesitati diferite si conflicte sociale este un fapt evident, in schimb existenta unei vointe populare unitare si pretentia de asigurare a bunastarii cetatenilor este o idee fixa. in plus, realitatea sociala este marcata de interese rivale, care deseori se bat cap in cap. Pentru a rezolva in mod pasnic conflictele care apar, procesul de formare a vointei politice trebuie sa aiba loc in cadrul unor confruntari deschise, fiind necesar un minimum de convingeri comune ('Teoria concurentei in democratie'). Partidele reprezinta interese particulare, cooperand cu diverse grupari de interese. De abia in momentul in care aceste interese divergente sunt exprimate in mod deschis, iar partidele isi recunosc reciproc dreptul de reprezentare a acestor interese ('consens in lucrurile esentiale'), se elibereaza si calea spre o aplanare a conflictelor si spre crearea unor compromisuri. Bineinteles ca partidele trebuie sa fie libere. Acest lucru presupune in primul rand dreptul de a infiinta un partid politic; cetatenii au dreptul de a apartine unui partid si de a desfasura activitati in mod liber in cadrul acestuia. Libertatea partidelor presupune si ca nimeni nu poate fi fortat sa adere la un anumit partid sau sa ramana in randurile acestuia impotriva dorintelor sale. Incuviintarea pluralitatii partidelor este un rezultat al teoriei concurentei in democratie, care corespunde conceptiilor occidentale asupra democratiei. Cine porneste insa de la teoria democratiei dezvoltata de filosoful francez Jean-Jacques Rousseau ('Teoria democratica a identitatii'), care presupune existenta unei 'vointe populare' omogene, va adera si la maxima conform careia democratia este o identitate intre guvernanti si cei guvernati. O asemenea persoana nu va mai putea sustine legitimitatea partidelor, acestea falsificand in mod necesar vointa generala. Nu sunt tolerate deviatii de la deciziile ce vin spre binele societatii
6.6 PARTIDELE SI ASOCIATIILE: INTERMEDIARI IN CADRUL PROCESULUI DE FORMARE A VOINTEI POLITICE
Raportul dintre alegatori si alesi nu este de asa natura incat singurul rol jucat de cetateni este sa voteze, toate celelalte atributii fiind lasate in seama reprezentantului ales. Daca aruncam o privire asupra vietii politice din democratiile occidentale, ne vom convinge de faptul ca aceasta caracterizare a rolului jucat de alegatori este eronata. Puterea de decizie politica detinuta de fiecare dintre noi este mult mai mare daca luam in considerare partidele si asociatiile, initiativele si miscarile civile in care pot functiona cetatenii unui stat. La fel ca pe piata muncii sau in viata economica a unei societati industriale moderne, gruparile organizate din politica sunt un mijloc decisiv de eliberare a oamenilor din starea de inconstienta si neajutorare in fata unor elemente autoritare, transformandu-i in membri activi ai unei societati complicate. Partidele si asociatiile, initiativele si miscarile civile incearca sa influenteze procesul de formare a vointei politice in sensul propriilor convingeri si interese, direct sau prin intermediari, prezentand guvernelor si parlamentelor dorintele si problemele lor sau preluand chiar anumite sarcini din mana autoritatilor statale, pentru a le duce la indeplinire asa cum cred ele de cuviinta.
6.7 ASOCIATIILE IN SISTEMUL POLITIC
Deseori, puterea de influenta a asociatiilor este evaluata ca fiind extrem de negativa. Oamenii vorbesc despre o »suprematie a asociatiilor«, care deviaza forurile superioare de pe calea cea dreapta a indeplinirii »necesitatilor politice ale statului« si care impiedica politica sa se dedice binelui general al comunitatii. Acest 'bine' nu este, asa cum am mai vazut, o dimensiune pre-data, iar guvernul, in mainile caruia se afla puterea, nu poate sa stabileasca nici el de unul singur cum trebuie sa-i fie societatii ca sa ii fie bine (asta daca libertatea cetatenilor nu este doar o notiune lipsita de continut). Toate grupurile sociale - angajatori si angajati, producatori si consumatori, locuitori din sate si orase, proprietari si chiriasi () - trebuie sa-si poata exprima liber opinia cu privire la politica cea mai buna de adoptat, pentru ca astfel sa apara un echilibru intre diversele puteri sociale, economice si ideologice, masurat dupa valorile fundamentale ale ordinii sociale care respecta demnitatea umana si libertatile omului. Compromisul dintre diferitele interese ale unui popor nu poate fi realizat fara implicarea unor grupuri organizate care sa reprezinte aceste interese. Cei care cer cetatenilor sa participe activ la viata statului democratic - prin intermediul alegerilor si neaparat prin scrierea unor 'scrisori de la cititori', nu trebuie sa le interzica acestora sa caute acele forme care le pot eficientiza participarea la viata politica. Acest lucru inseamna insa, avand in vedere conditiile impuse de societatea moderna ultra-complexa in care traim, ca o persoana trebuie sa se asocieze cu alte persoane care ii impartasesc ideile, pentru a se putea impune in lupta concurentiala a intereselor Asociatiile reprezinta asadar cetatenii care-si pot astfel pronunta doleantele. Asociatiile sunt totodata si o metoda de afirmare politica a cetatenilor simpli, pe baza careia acestia isi exprima dorintele si cu al carei ajutor se pot feri de abuzurile statului sau ale altor grupari organizate. Acest lucru este valabil si pentru initiativele civile, de cele mai multe ori limitate teritorial si destinate indeplinirii unor teluri concrete, care organizeaza persoanele vizate, reprezentandu-le in fata instantelor politice si administrative. De cele mai multe ori, asociatiile isi adreseaza doleantele si revendicarile catre guverne si parlamente. Acestea nu le considera insa o pacoste, ci de cele mai multe ori un sprijin extrem de util. Tinand cont de amploarea legislatiei moderne, reprezentantii asociatiilor de interese au devenit in multe cazuri singurii expertii adevarati. Guvernele si parlamentele se pot deservi de expertiza acestora, fara ca acest lucru sa insemne si ca cedeaza in fata tuturor revendicarilor ridicate de acestia. Colaborand cu asociatiile la formularea deciziilor, statul si societatea se intrepatrund. Totodata, faptul ca cetatenii afectati de masurile luate de stat au fost ascultate datorita reprezentantilor intereselor lor, corespunde principiului guvernarii pentru popor. Consultarea asociatiilor are loc sub cele mai diverse forme, ea fiind deseori chiar prevazuta de reglementarile guvernelor si parlamentelor. Reprezentantii asociatiilor de interese incearca permanent si la toate nivelele sa-si promoveze si sa-si impuna punctele de vedere. La ora actuala, ei au fost denumiti, oarecum peiorativ, 'lobby-isti'. Acest termen desemna odinioara acea persoana care incerca sa ii influenteze prin discutii directe pe deputatii aflati pe holurile parlamentului ('Lobby'). Astazi, incercarea de a influenta mai-marii statului a luat forme cu mult mai importante. De multe ori, marile asociatii de interese si-au plasat reprezentantii direct in randurile fractiunilor parlamentare. Toate parlamentele contemporane au in compunere reprezentanti ai agricultorilor sau ai sindicatelor, factiuni ale functionarilor si ale primariilor, raspandite prin cele mai diverse partide politice. Acesti reprezentanti ai asociatiilor sunt de multe ori expertii cei mai insemnati dintr-un partid, avand de cele mai multe ori o influenta covarsitoare asupra procesului de formare a vointei politice. Prin competenta personala si informatiile puse la dispozitie de asociatie, ei pot controla expertii din guvern si parlament, asta pentru ca deputatii nu pot controla de unii singuri birocratia ministeriala, pentru simplul fapt ca le lipsesc cunostintele necesare. Aici intervin asociatiile. Deseori, administratia statala este supusa controalelor asociatiilor, mai ales atunci cand parlamentul si partidele nu sunt capabile sa faca acest lucru. Importanta asociatiilor de interese si necesitatea angajarii politice a acestora in democratiile pluraliste nu poate fi neglijata. Acest lucru nu trebuie sa faca lumea sa creada ca interesele egoiste organizate ale societatii sunt cu totul inofensive. Puterea detinuta de asociatii ascunde si nenumarate pericole. In cea mai mare parte, aceste pericole izvorasc din spiritul democratic deseori deficitar din sanul asociatiilor, precum si din capacitatea redusa a membrilor acestora de a controla conducerea si aparatul asociatiei. In plus, asociatiile prefera de cele mai multe ori sa se sustraga atentiei opiniei publice. Acesta este motivul pentru care activitatile acestora se desfasoara de multe ori in umbra, lucru care impiedica reprezentantii unor interese opuse sa intervina la timp. O problema si mai mare apare atunci cand asociatiile mari dobandesc o putere de influenta mult prea mare. Ele castiga putere politica, obligand unul sau mai multe partide politice sa le satisfaca revendicarile in mod prioritar. Cei care se bucura de acordul majoritar al electoratului sau care s-au facut indispensabili pentru un partid prin acordarea unui sprijin financiar deloc neglijabil, vor avea mai mult de castigat decat restul. Iar acest lucru poate avea ca rezultat faptul ca unele asociatii vor putea participa mai mult la procesul de incheiere a unor compromisuri sociale decat alte grupari de interese, mai slab organizate sau de dimensiuni mai reduse, care, conform regulilor democratice, ar trebui luate la fel de mult in considerare. Diversitatea - in fond naturala - a intereselor va impiedica de regula o asociatie sa se impuna in fata celorlalte. Lupta concurentiala dintre asociatii este in fond mult prea mare. Totusi ar putea surveni o situatie in care interese vitale, importante pentru intreaga populatie a unei tari, sa fie trecute cu vederea doar pentru ca ele nu pot fi sau nu sunt organizate intr-un mod eficient. Lipsa relativa de putere a asociatiilor consumatorilor sau de protectie a mediului sunt un exemplu cat se poate de concludent pentru o asemenea situatie periculoasa. Cu cat un interes va avea un caracter mai general, cu atat mai greu acest interes va putea fi organizat. Cu totii imbatranim, dar modul de organizare al celor mai batrani este prea putin eficient. Unei societati interesate de crearea unui echilibru social ii va fi greu sa implementeze reforme fundamentale. Pentru ca interesele organizate au de regula ca singur scop sa mentina sau sa creasca procentual partea care revine sustinatorilor lor din produsul social. Cele mai puternice organizatii de interese au deseori un caracter eminamente defensiv, logic fiind ca gruparile care se simt amenintate in statutul lor social, ajungand in situatii dificile din cauza felului in care a evoluat situatia economica, sunt si cele mai usor de organizat. Astfel de asociatii incearca sa-si consolideze pozitiile dobandite si sa impiedice derularea reformelor necesare, care deseori pot fi foarte dureroase. Marile organizatii de interese () dispun asadar de posibilitatea de veto, reusind deseori sa impiedice politicienii sa introduca schimbari de proportii. Societatea pluralista doreste in primul rand sa mentina status quo-ului social, fiind de altfel si capabila sa faca acest lucru. Daca societatea vrea sa intampine cum se cuvine marile provocari ale viitorului, ca de exemplu in domeniul mentinerii conditiilor naturale de viata, ea trebuie sa fie insa ceva mai mult decat o simpla societate de interese organizate. Prin urmare, sarcina liderilor politici este de a aduce la un compromis interesele divergente si de a stabili obiective pentru societate, conectand interesele la aceste obiective, pentru ca astfel sa poata face primii pasi spre viitor. Acest lucru presupune insa ca conducerea sa se impuna si impotriva unor interese deosebit de puternice din societate, lucru care ii este posibil doar daca beneficiaza de sprijinul unui sistem de partide functional
6,8 PARTIDELE IN SISTEMUL POLITIC
In timp ce asociatiile de interese organizeaza cetatenii unei tari intelegandu-i ca detinatorii ai unor roluri diverse, partidele vad in acestia oameni responsabili, participanti la suveranitatea unui popor. Nici o democratie reprezentativa moderna nu poate renunta la existenta si activitatea partidelor politice. Trebuie sa tinem minte acest lucru, in ciuda aversiunii resimtite deseori la adresa partidelor, la adresa disputelor care au loc intre acestea si fata de mismasurile politice la care iau parte acestea. Cine zice ca e mai destept si se afla deasupra oricarui partid, pretizand ca nu se lasa condus decat de »necesitatile politice ale statului«, acela se amageste - atat pe sine, cat si pe ceilalti, promovand o imagine despre politica care este rezultatul unei pure obiectualizari care incearca sa o discrediteze pe cealalta ca »politica de partid« sau ca »ideologie«. Aceasta situare deasupra partidelor politice este insa, asa cum spunea Gustav Radbruch »o minciuna a statului suveran«. Si pentru ca atunci cand vine vorba de politica ne gandim mereu doar la ceea urmeaza a se intreprinde in viitor, raspunsul partidelor care doresc sa infaptuiasca dupa propriile principii binele societatii nu este decat arareori unul singur sau simplu, ci de cele mai multe ori o disputa indreptatita intre partide. Si chiar daca problema asupra careia urmeaza a se decide nu are atribute politice, solutionarea sa atinge deseori interesele unei grupari de alegatori, mai mult decat pe cele ale altor grupari, astfel incat ordinea in care urmeaza a fi rezolvate problemele - indiferent cat de apolitice ar fi acestea - poate implica foarte multe interese, devenind astfel obiectul controverselor. O atitudine 'partinitoare' este asadar inevitabila. Partidele sunt asociatii libere ale unor cetateni care impartasesc aceleasi convingeri, care formuleaza propuneri programatice in vederea solutionarii problemelor de ordin politic si care participa cu candidati la alegeri in vederea constituirea parlamentului si a guvernului, pentru a-si putea transpune astfel programul in realitate. Un ingredient decisiv al democratiilor libere este libertatea de infiintare a partidelor politice, chiar daca acest lucru ar putea displacea partidelor deja existente, care incearca sa ingreuneze aparitia unor organizatii concurente (). »Partidele paticipa la formarea vointei politice a poporului.« (). Aceasta afirmatie descrie la modul general activitatea partidelor si ar fi gresit sa intelegem ca partidele detin monopolul asupra formarii vointei politice. Nici vorba de asa ceva. Pentru ca si asociatiile de interese participa () in mod decisiv la formarea vointei politice. De aceea, partidele si asociatiile de interese sunt din multe puncte de vedere foarte asemanatoare. Iar granita dintre partid politic si asociatie de interese poate fi foarte transparenta. Au existat de multe ori partide taraniste care nu reprezentau decat strict interesele acestui segment de populatie (). Spre deosebire de asociatiile de interese, care incearca sa influenteze organele constitutionale aflate la putere, partidele au ca obiectiv ferm ocuparea functiilor de conducere la nivelul federatiei, al landurilor si al localitatilor. Ele isi prezinta candidatii pentru alegerile parlamentare, iar din randul acestora sunt alesi membrii guvernului. Partidele devin astfel elemente indispensabile, care fac legatura dintre popor si reprezentantii sai. Fara partide, poporul nu s-ar mai putea afirma deloc din punct de vedere politic. O societate pluralista devine capabila de a actiona politic doar cu ajutorul partidelor. Alegatorii isi pot transpune vointa politica in realitate doar prin intermediul partidelor. Partidele sunt instrumentele cu ajutorul carora poporul ocupa pozitiile de conducere dintr-un stat si isi ia deciziile politice programatice. In discutia despre avantajele si dezavantajele democratiei directe am amintit si faptul ca poporul ca intreg nu isi poate alege reprezentantii si in acelasi timp sa vina si in intampinarea nenumaratelor sarcini care revin conducerii politice. Pentru indeplinirea acestor atributii este necesara alcatuirea unor grupuri de activisti politici care sa participe cu candidati la alegeri in vederea ocuparii unor functii politice, care sa formuleze propuneri spre solutionarea problemelor de ordin politic sau care sa reprezinte interesele anumitor alegatori. Alegatorii trebuie sa reactioneze la propunerile facute, la candidati si revendicarile acestora, oferindu-le sau nu votul lor. Chiar si alegerile prezidentiale din SUA, unde decizia finala este luata de o mana de oameni, ar fi de negandit si nerealizabila fara participarea partidelor politice. Partidele sunt cele care stau la baza campaniilor electorale si care desemneaza candidatii. Partidele devin astfel intermediarii dintre popor si organele de conducere a tarii. Fara partide, poporul organizat nu ar putea sa-si exercite influenta asupra politicului, influenta conferita in democratiile moderne de capacitatea de codecizie si de control. Putem spune pe buna dreptate ca partidele politice reprezinta »vocea« poporului. Ele trebuie sa inregistreze viziunile politice ale poporului, grijile, dorintele si necesitatile acestuia si sa le transpuna in vointa statala. Partidele sunt locul in care oamenii isi dobandesc educatia politica, unde activeaza si de unde pot accede la viata politica. Ascensiunea in sanul unui partid nu are alt scop pana la urma decat ascensiunea pe o pozitie de conducere a tarii. Partidele devin astfel resurse de personal din care se distinge conducerea unei natiuni. Aceasta este o alta calitate unica a partidelor. Aceste sarcini cer insa eforturi considerabile la nivelul organizarii interne a partidelor. Trebuie sa existe o libertate de infiintare a partidelor, dar acest lucru nu este suficient (). Orice persoana trebuie sa poata adera la un partid si sa poata avansa in cadrul acestuia. Intr-un partid democratic nimeni nu trebuie sa detina puterea absoluta iar birocratia anonima de partid nu trebuie nici ea sa fie dominanta. Statutul partidelor trebuie sa asigure ca toti membri sa aiba un cuvant de spus la stabilirea liniei politice a partidului, la alegerea conducerii acestuia, precum si la desemnarea candidatilor pentru ocuparea unor pozitii in parlament si stat. Partidele sunt vocea poporului - aceasta este o afirmatie cat se poate de corecta, dar nu este suficienta pentru a reproduce intreaga dimensiune a importantei partidelor dintr-un stat democratic. Aceasta afirmatie implica faptul ca vointa poporului, sau mai bine spus, diversele tendinte din cadrul vointei poporului a fost deja articulata, ca si cand ar fi posibil ca acestea sa fies strigate printr-o 'portavoce'. Partidele nu ar mai avea in acest caz altceva de facut decat sa intermedieze de jos in sus. Dar lucrurile nu stau chiar asa. Implicarea partidelor in procesul de formare a vointei politice decurge si invers. Am mai vorbit de faptul ca, in cazul aparitiei unui conflict intre parlament si populatie, deputatii trebuie sa convinga natiunea in ceea ce priveste corectitudinea opiniei lor. Iar acest lucru nu poate fi facut decat prin intermediul partidelor. Pentru ca partidele sunt cele care formeaza vointa poporului. Astfel, ele pot fi considerate un instrument prin intermediul caruia liderii politici ai natiunii isi castiga si pastreaza sustinatorii, 'facand reclama' cu ajutorul partidelor politicii lor. Partidele sunt, asa cum bine le-a caracterizat Lenin, »curelele de transmisie« care leaga conducerea politica de masele populare. Dar acesta este si el doar un singur aspect, la fel de adevarat sau fals ca orice alta caracterizare data acestei voci a poporului. Trebuie sa privim ambele fete ale monedei. Si la nivelul partidelor ne intalnim asadar cu tensiunile dintre elementele plebiscitare si cele reprezentative. Prin urmare, partidele sunt asociatii politice care inregistreaza si articuleaza opiniile politice si interesele sociale ale unui popor, care incearca sa-si realizeze programele sociale cu ajutorul candidatilor desemnati sa ia parte la alegeri. Una dintre cele mai importante sarcini ale unui partid este de a expune un program. Iar aici trebuie sa distingem intre programul electoral care formuleaza intentiile concrete pentru urmatoarea legislatura si platforma ideologica, in care sunt exprimate principiile politice de baza si obiectivele de durata ale partidului. Chiar daca aproape toate partidele de astazi s-au raliat idealurilor fundamentale ale democratiei: libertate, egalitate si solidaritate, ele dovedesc diferente programatice esentiale, partidele accentuand in mod diferit valorile democratice de baza. Aceste accente provin de cele mai multe ori din faza de formare a unui partid, care isi mai pastreaza si astazi relevanta ce trebuie permanent determinata. Partidele politice provenite din miscarea muncitoreasca - initial organizatii sociale protestatare - au ca obiectiv tratamentul politic egal al claselor sociale inferioare. Pentru a veni in intampinarea acestuia, statul trebuie sa intervina permanent si sa nu permita ca lucrurile sa se desfasoare la bunul plac al jocului puterilor. Partidele liberale isi concentreaza atentia pe libertatea individuala a tuturor cetatenilor. Acesta este punctul central al tuturor revendicarilor acestui partid, care se concentreaza pe statul de drept si pe controlul statului. In aproape toate tarile din Europa Occidentala exista, pe langa aceste doua partide devenite intre timp clasice, o grupare crestina, deseori conservatoare, care, indiferent de confesiune, incearca sa impuna valorile crestine asupra politicii, fiind extrem de deschisa problemelor bisericesti. In afara de aceste partide mai exista si anumite partide regionale, care se simt profund indatorate federalismului atunci cand isi reprezinta interesele speciale ale regiunii lor istorice si geografice. In multe sisteme de partide din centrul si vestul Europei, in afara de aceste miscari principale mai exista si unele grupari de extrema stanga si dreapta - partide marxist-leniniste sau nationalist-fasciste - care se opun sistemului democratic parlamentar si pluralist. Puterea pe care au dobandit-o este un indiciu pentru gradul de acceptare de care beneficiaza democratia parlamentara intre cetateni (). Incapacitatea clara a partidelor existente de a prelua in programul lor si de a tine cont in practica curenta de unele probleme nou-aparute care tin de protectia mediului si de asigurarea conditiilor naturale de viata a condus la () aparitia unei miscari ecologiste care a reusit sa intre si in parlament. Intre timp, mai toate partidele au inceput sa abordeze - cu mai multa sau mai putina intensitate - subiecte legate de protectia mediului ambiant. In cele ce urmeaza vom vorbi despre dilema care pare sa caracterizeze in momentul de fata statul partinic. Programul tuturor partidelor si mai ales cel al partidelor mari, care nu se adreseaza doar unei parti restranse a electoratului, tinde sa devina din ce in ce mai nedefinit. Campaniile electorale sunt din ce in ce mai lipsite de continut. De multe ori, partidele nu se mai disting unele de celelalte decat prin modul in care plaseaza accente, astfel incat doar candidatii sau echipele propuse la functiile de conducere mai pot oferi variante clare de diferentiere pentru alegatori. Acest lucru ascunde unele riscuri. Pentru ca daca partidele nu mai sunt interesate decat de ocuparea functiilor in stat, axandu-se doar pe asigurarea sau dobandirea puterii politice - indiferent de platformele si continuturile politice, ele pot parea alegatorilor lipsite de orice substanta si mai ales incalculabile. Lipsa programelor ii face pe detinatorii de functii politice sa se piarda in activitatile de zi cu zi din viata politica si sa piarda contactul cu alegatorii. Animozitatea si plictiseala resimtita fata de partide sunt consecinte amplificate de scandalurile din jurul bugetului partidelor sau a jonglarii cu functii. Depolitizarea electoratului, dezinteresul oamenilor pentru politica, sau, dimpotriva, radicalizarea lor, cresterea afinitatii pentru partidele extremiste sunt consecintele directe ale acestor realitati. Doar atunci cand partidele dispun de programe pe baza carora pot fi apreciate de catre alegatori sau membri, ele scapa de amenintarea de a deveni partide interesate doar de ocuparea functiilor sau de reprezentare a unor interese de grup. Un partid de interese poate cuprinde anumite segmente din populatie, dar nu isi pierde de sansa ca prin castigarea majoritatii sa exercite o conducere responsabila a societatii, modeland-o pe aceasta in toate aspectele. Conceptul unui partid trebuie sa fie asadar foarte cuprinzator, astfel incat partidul sa poata deveni un »partid popular«, capabil de a forma o majoritate si care sa fie apreciat de toate clasele sociale, cuprinzand in declaratia sa de intentii cele mai diverse interese. Doar o platforma orientata spre viitor permite partidelor sa integreze fortele divergente ale societatii pluraliste si sa deosebeasca, pe baza propriului program, ceea ce este important de ceea ce nu este important. Parlamentul si guvernul nu se pot ocupa de respectarea intereselor populatiei de unele singure - partidele trebuie sa lucreze mai intai la integrarea acestora in programele lor. Doar partidele ale caror concepte cuprind totul in ele sunt mai mult decat o coalitie a reprezentantilor diverselor interese, tinuti laolalta de promisiunea premiului - a participarii la guvernare. In universul nostru guvernat de tehnica si stiinta nu mai exista practic nici o mare alternativa socio-politica, posibilitatea aparitiei unor programe revolutionare fiind redusa, chiar daca din cand in cand programele ideologice ale partidelor par sa se profileze si polarizeze. O dezvoltare democratica continua nu este posibila in procesul de alternanta a partidelor decat atunci cand toate partidele accepta intregul sistem cu toate fundamentele sale valorice. Evident ca acest lucru nu inseamna ca nu exista conceptii politice diferite, in functie de traditia, ideologia si temperamentul partidelor politice. Nici situatia dintr-o societate nu este niciodata de asa natura incat sa constranga la existenta unui singur raspuns valabil pentru toate probleme politice si sociale. Totusi, in actiunile politice concrete de astazi, partidele au o posibilitate de interventie destul de limitata. Ele nu trebuie sa se inteleaga insa ca o 'curte' a liderilor politici, ele avand un aport important la discutia politica. Este cat se poate de legitim ca partidul iesit invingator din alegeri sa ocupe pozitiile de varf din stat cu membrii sai. Din lideri de partid, politicienii devin astfel purtatori de functii in stat. Acest lucru nu ii indeparteaza de partidul de provenienta, in schimb ii incarca cu o mai mare responsabilitate. Ei trebuie sa devina executori ai programului partidului lor, aparand interesele acestuia, servind in acelasi timp si intregului. Daca reusesc sau nu sa isi indeplineasca misiunea depinde atat de calitatea lor de lideri, cat si de calitatea programului si de disciplina din sanul partidului care ii sustine. Pe cat de dificil ar parea sa fii si lider de partid si om de stat - trebuie sa retinem ca doar partidele fac posibila o conducere politica democratica. Impletirea functiei din partid cu functia detinuta in stat priveaza liderii politici de falsa aureola a suveranitatii supra-partinice sau a celei plebiscitare, transformand-o intr-un lucru banal, de la sine inteles. In acelasi timp, ancorarea sociala si spirituala in partidul de provenienta le ofera liderilor politici argumentele care pot face ca autoritatea lor sa fie de durata. Prin urmare, democratia nu este posibila decat acolo unde o societate pluralista doreste sa devina activa politic, organizandu-se in grupari de interese si numai acolo unde poporul suveran este cel care isi alege conceptiile politice si liderii politici prin intermediul partidelor cu libertate de infiintare si care corespund principiilor democratice
|
