Conceptul de "democratie". Principiile si normele democratice
Democratia reprezinta una dintre cele mai complexe probleme ale organizarii politice din lumea contemporana careia i se acorda o importanta 535f54f deosebita de catre analisti si politologi.
Democratia - termen de origine greaca, provenind de la demos=popor si kratos=putere, īnseamna puterea poporului si dateaza din antichitate, cānd au existat si primele forme de organizare democratica, ceea ce a facut pe multi politologi sa defineasca democratia ca forma de organizare politica a societatii īn care conduce poporul. Astfel de definitii le īntālnim curent si īn literatura actuala din tara noastra.
Se impun īnsa cāteva lamuriri. A considera ca democratia reprezinta conducerea de catre popor sau mase populare duce la neclaritati si interpretari. Din afirmatiile "conduce poporul" sau "conduc masele" nu rezulta cu claritate "cine conduce" si "care sunt cei condusi". Pentru ca, īn lumina definitiilor de mai sus, īnseamna ca poporul si conduce si este si condus. De altfel, experienta istorica arata ca īn toate timpurile a fost speculata vointa poporului, vointa nationala. Aceasta realitate este subliniata si de Alexis de Tocqueville, care arata ca "... vointa nationala este una din locutiunile de care intrigantii din toate timpurile si despotii din toate epocile au abuzat cel mai mult"[1]).
De aceea, definirea cāt mai exacta a democratiei a constituit o preocupare de seama a politologiei din antichitate pāna īn prezent.
O definitie a democratiei pe care o consideram mai apropiata de realitate ar fi urmatoarea: democratia este o forma de organizare si conducere politica a societatii de catre cei care detin puterea prin consultarea cetatenilor, tinānd cont de vointa acestora, de interesele si aspiratiile de progres ale tarii.
Ca forma de organizare si conducere politica a societatii, democratia presupune doua parti: conducatori si condusi, pe baza unor alegeri libere. O īntreaga experienta istorica evidentiaza faptul potrivit caruia democratia, conducatorii, detinatorii puterii politice, indiferent de apartenenta lor de grup social, trebuie sa reprezinte vointa majoritatii poporului.
Pentru ca, īn mod real, societatea sa se bazeze pe o organizare si conducere politica democratica, īn mod obligatoriu trebuie sa se respecte anumite reguli sau principii de baza, luate ca un tot unitar, care pot sa īmbrace forme concrete, īn functie de etapa respectiva si conditiile istorice ale fiecarei tari.
Printre aceste principii mentionam:
existenta unui cadru legislativ, inclusiv o lege fundamentala (constitutia), īn care sa fie prevazute drepturile si libertatile fundamentale ale omului si popoarelor, egalitatea īn drepturi a tuturor cetatenilor si popoarelor īn a gāndi si a se organiza īn mod liber, a-si manifesta pozitiile fata de conducatori, cu garantii legislative ca aceste drepturi si libertati sa poata fi exprimate si exercitate liber;
īntrucāt, de-a lungul evolutiei societatii omenesti, s-a impus, ca institutie politica de prim ordin, statul, care asigura, īn principal, din punct de vedere politic, organizarea si conducerea societatii, trebuie sa se īnfaptuiasca separatia puterilor īn stat; puterea legislativa care, īn totalitatea ei, īn mod obligatoriu, atāt pe plan local cāt si central, sa apartina unui for ales īn mod liber de catre toti cetatenii. De regula, aceasta putere este reprezentata īn parlament si foruri similare pe plan local; puterea executiva, a administratiei de stat care, obligatoriu, trebuie sa emane de la puterea legislativa, sau partial sa fie aleasa direct de popor precum seful executivului; puterea judecatoreasca, īn functie de conditii, poate sa emane de la forul legislativ sau sa fie aleasa direct de cetateni. Separarea puterilor īn stat a aparut ca o necesitate si ca o garantie īmpotriva totalitarismului;
existenta unui mecanism politic menit sa asigure conditii pentru exercitarea libera de catre toti cetatenii a dreptului de a alege si a fi alesi īn organele de conducere centrale si locale ale statului precum: vot universal direct si secret, un regim politic garantat de lege (parlament, functii de conducere etc., care sa fie alese);
dreptul de organizare profesionala si politica libera, ce trebuie sa asigure cel putin posibilitatea cetatenilor de a se organiza īn asociatii profesionale cu caracter independent fata de puterea de stat si īn partide politice, prin care sa se garanteze alternativele reale de conducere a tarii. Pluralismul politic constituie o conditie sine-qua-non a democratiei, deoarece numai acesta poate cere si garanta ca cei care conduc au mai multa responsabilitate, putānd fi īnlocuiti atunci cānd nu corespund;
existenta unor mijloace de informare (mass-media), care sa se manifeste liber. Prin manifestarea libera trebuie sa se īnteleaga faptul ca un organ de informare īsi exercita īn mod independent pozitia ce o adopta, fara ca puterea de stat, īndeosebi, sa impuna o anumita linie pe baza unei cenzuri. Aceasta nu īnseamna ca mijloacele de informare sunt īn totalitate independente si fata de partide sau formatiuni politice. Esentialul, īnsa, consta īn afisarea deschisa a acestor pozitii si transmiterea unor informatii corecte, adevarate.
Mijloacele de informare au mare rol īn formarea unei culturi politice a maselor, īn stabilirea unor platforme si pozitii, a unor convingeri. Rolul deosebit de mare pe care īl are mass-media īn viata politica a unor state a determinat pe unii politologi sa considere presa scrisa si vorbita ca a patra putere īn stat.
De aici decurge obligatia morala a mijloacelor de informare, sa manifeste multa responsabilitate si onestitate morala fata de opinia publica. Din aceste considerente, īn cadrul unui regim democratic presa scrisa si vorbita are un statut special, de regula, legiferat, care, pe de o parte, sa o protejeze de eventualele ingerinte din partea fie a puterii de stat, fie a unor grupuri de presiune, iar pe de alta parte, s-o faca responsabila īn ceea ce difuzeaza.
Īn conformitate cu legea, fiecare slujitor al presei scrise si vorbite raspunde pentru veridicitatea celor transmise.
Aici trebuie facuta diferenta īntre convingeri, care nu trebuie imputate nimanui si adevarul informatiei transmise. A transmite un lucru fals, cu buna stiinta, constituie īntr-o societate democratica o infractiune si intra sub incidenta legii. Confruntarea diferitelor pozitii politice privind organizarea si conducerea tarii, cāt si alte probleme trebuie sa se faca pe baza unui dialog deschis, sincer si argumentat, fara incriminari reciproce, fara atacuri la persoana sau denigrari, injurii, amenintari, sa permita un climat politic sanatos si īn care masele sa aiba posibilitatea sa se informeze corect īn legatura cu diferitele pozitii si sa se evite astfel confuziile, dezorientarile, care pot conduce la favorizarea unor elemente destabilizatoare.
Dialogul trebuie sa aiba la baza principiul ca, si īn cazul unei pozitii diferite de cea proprie, īn dezacord cu aceasta, partenerii de dialog trebuie sa lupte, totusi, ca cel care o sustine sa si-o poata exprima liber;
valorificarea, cu discernamānt, a traditiilor democratice, cāt si a unor valori democratice din experienta altor popoare;
dezvoltarea unei vieti democratice trebuie sa aiba drept scop un climat de viata politica sanatoasa, īn care aceasta sa constituie suportul de ridicare a vietii materiale si spirituale a poporului, a īntaririi independentei si suveranitatii tarii, stiut fiind, din experienta istorica, ca o societate īnfloreste si prospera numai īn cadrul unei democratii autentice. Aceeasi realitate istorica a demonstrat ca lipsa de democratie a deteriorat atāt viata materiala, cāt si pe cea spirituala a popoarelor;
un raport just īntre drepturi si libertati, īntre obligatii si īndatoriri, īntre libertate si responsabilitate, īn sensul ca exercitarea drepturilor si libertatilor trebuie sa se faca prin respectarea stricta a legilor īn cadrul unei ordini de drept;
organizarea si conducerea democratica a societatii sa cuprinda toate sferele vietii sociale, atāt la nivel macrosocial cāt si la nivel microsocial.
[1])Alexis de Tocqueville, Despre democraŪie īn America, vol. I, Editura Humanitas, Bucuresti, 1992, p. 70
|
