Curtea Europeana de justitie si Tribunalul de prima instanta - institutii fundamentale ale procesului judiciar european
Sistemul jurisdictional al Uniunii
Sistemul jurisdictional al Uniunii europene vine sa completeze sfera institutiilor care stau la baza
Uniunii Europene. Examinarea actiunilor institutiilor comunitare, ca si cele ale statelor membre, precum
si actiunile cetatenilor statelor membre, a fost încredintata unui cadru legal comunitar reprezentat de
organe de jurisdictie cu o competenta speciala comunitara.
Astfel, Curtea de justitie si Tribunalul / Curtea de prima instanta au obligatia de a asigura
interpretarea si aplicarea Tratatului.
2.1. Scurt istoric al Curtii europene de justitie
Necesitatea înfiintarii unei astfel de institutii s-a resimtit înca din perioada lucrarilor pregatitoare
elaborarii Tratatului de
actelor emise de Înalta Autoritate si Consiliul special al ministrilor (institutii CECO) si, în acelasi timp, sa
asigure echilibrul între aceste institutii si statele membre si sa garanteze neamestecul institutiilor CECO
în problema suveranitatii statelor membre.
Ulterior, cele doua Tratate
de
ce le completeaza prevad înfiintarea Curtii de Justitie, având acelasi rol ca si curtea înfiintata prin
Tratatul de
tratat în parte, potrivit dispozitiilor fiecaruia dintre ele.
Institutie comuna a celor trei Comunitati distincte, a fost recunoscuta ca fiind Curtea de Justitie de la
Luxemburg, fiind guvernata de dispozitii aproape identice atât din ratiuni de ordin practic, cât, mai ales,
pentru facilitarea unitatii de interpretare a prevederilor tratatelor comunitare.
De la înfiintarea sa, din anul 1952 si pâna în przent,
Curtea de
peste 8600 de cauze. Numarul acestora afost într-o continua crestere si ca urmare s-a simtit nevoia
degravarii acesteia, lucru realizat prin înfiintarea Tribunalului/Curtii de Prima Instanta (TPI), înfiintat în
1989 de Consiliul de ministri la cererea CEJ. Rolul TPI este acela de a ameliora protectia jurisdictionala
a justitiabililor si de a permite CEJ sa se concentreze asupra sarcinii sale principale, de interpretare
unitara a dreptului comunitar.
|
Page 15 |
CEJ reprezinta o jurisdictie interna a Comunitatilor si nu una internationala, hotarârile acesteia
având forta obligatorie si executorie pe teritoriul statelor membre (art. 44 din Tratatul CECO, art. 187 din
Tratatul CEE si art. 159 din Tratatul CECA).
2.2. Curtea europeana de justitie
Curtea de justitie este compusa în prezent din 25 judecatori. Acest numar va putea creste o data cu
dobândirea calitatii de membru al Uniunii de catre alte state. Initial numarul acestora era limitat la 6, dar
având în vedere cresterea numarului statelor membre ale Comunitatii europene, acesta a fost marit
periodic. Prin
Tratatul de
aiba un resortisant al sau în compunerea Curtii de justitie. Tratatele comunitare anterioare nu au
interzis, pâna la acest Tratat, o eventuala numire a unei persoane dintr-un stat nemembru ca judecator.
Curtea de justitie a fost instituita prin prevederile Tratatului asupra Uniunii Europene (art. 35) care
stipula: "Curtea de justitie a Comunitatii Europene este competenta , sub rezerva conditiilor prezentului
articol, sa statueze asupra validitartii si interpretarii deciziilor-cadru si deciziilor, asupra conventiilor
stabilite în virtutea prezentului titlu, precum si asupra validitatii & 13213l1119n #351;i interpretarii masurilor lor de aplicare."
De asemenea si tratatele anterioare fac referire la institutia Curtii de justitie: art. 7 (ex. Art. 4) din TCE,
art. 3 din Tratatul
Euroatom, art. 9 din Tratatul de
Judecatorii trebuie sa fie alesi dintre persoanele a caror independenta este mai presus de orice
îndoiala si care poseda calificarile cerute pentru numirea în cele mai înalte functii jurisdictionale în tarile
lor respective ori care sunt juristi cu o competenta recunoscuta.
Judecatorii nu pot sa detina vreo functie politica sau administrativa si nu pot exercita o activitate
profesionala, remunerata sau nu, afara de cazul în care Consiliul acorda o dispensa în acest sens.
Judecatorii vor fi numiti prin acordul comun al guvernelor statelor membre, nemaifiind necesara o
procedura specifica de conformare sau ratificare din partea organismelor comunitare.
Guvernul fiecarui stat propune un candidat care este national al acestuia. În cadrul unor consultari
informale alte state membre pot sa convinga acel guvern sa propuna un alt candidat. Alegerea
judecatorilor pe baza propunerilor facute de guvernele statelor membre au dus la o politizare a
procedurii de recrutare a viitorilor judecatori ai Curtii de justitie. Desemnarea unui judecator din partea
fiecarui stat membru duce la o diversificare a gândirii juridice ceea ce reprezinta o importanta latura a
vietii juridice la nivel comunitar.
R. Dehousse-"The European Court of Justice, MacMillan Press Ltd., 1998, p. 63-66.
Statutul Curtii de justitie (art.4), aprobat prin Protocolul anexat, prin Tratatul de
se Protocoalele din 17 aprilie 1957 Privind Statutul aceleiasi Curti de Justitie.
|
Page 16 |
Judecatorii sunt numiti pe o perioada de sase ani. La fiecare trei ani va exista o înlocuire partiala a
acestora. Doisprezece sau treisprezece dintre ei vor fi înlocuiti alternativ. Daca un judecator urmeaza
sa înlocuiasca un membru al Curtii al carui mandat nu a expirat, el va fi numit doar pe perioada de
mandat care a mai ramas de îndeplinit pentru acel judecator pentru a nu perturba succesiunea normala
a înlocuitorilor.
La expirarea mandatelor judecatorii pot fi numiti din nou. În prezent din fiecare stat membru al
Uniunii europene este ales câte un judecator. Calitatea de judecator al Curtii de justitie înceteaza prin
înlocuirea normala, legala, prin deces sau prin demisie. Un judecator îsi poate pierde functia sau dreptul
sau la o pensie sau alte beneficii suplimentare numai daca, în opinia unanima a judecatorilor si a
avocatilor generali ai Curtii, nu mai îndeplineste conditiile necesare ori nu mai face fata obligatiilor pe
care le suscita functia sa.
Curtea este asistata de opt avocati generali care au obligatia ca actionând cu completa
impartialitate si independenta, sa prezinte în sedinta publica, concluzii motivate, în cauzele care, potrivit
Statutului Curtii reclama interventia lor (art. 222CE).
Consiliul poate mari numarul acestora daca i s-a facut o propunere din partea Curtii. Statutul lor
este acelasi cu cel al judecatorilor Curtii. La fiecare trei ani patru dintre ei vor fi înlocuiti. Germania,
Franta, Italia, Marea Britanie si Spania au câte un avocat general permanent. Celelalte state iau parte la
un sistem ce presupune rotatia a trei avocati în ordine alfabetica. Avocatul general îsi exprima opinia la
sfârsitul procedurii orale, ea devenind publica, existând riscul ca acesta sa faca afirmatii care sa nu
convina guvernului sau.
Curtea numeste, dintre avocatii generali, pe primul avocat general pe o perioada de un an, asa
încât pe durata mandatelor de sase ani, aproape toti avocatii generali vor putea îndeplini aceasta
functie.
Judecatorii aleg dintre ei un presedinte al Curtii pe o perioada de trei ani. La expirarea acestui
termen el poate fi reales. Presedintele conduce activitatea juridica a Curtii si administratia acesteai. El
prezideaza dezbaterile cauzei si deliberarile. El are si atributiuni executive ce tin de buna administrare a
justitiei, între care mentionaam , desemnarea judecatorului-raportor pentru fiecare cauza, concomitent
cu încredintarea ei unei Camere a Curtii, stabilirea termenelor pentru interventii sau a datelor la care va
începe procedura orala, acordarea, înîmprejurari speciale, a unor prioritati pentru unele cauze.
În general Curtea se întruneste într-o camera sau într-o Mare Camera în conformitate cu
prevederile din Statutul Curtii. Tratatul de
trei sau cinci judecatori. Anterior acestei prevederi puteau fi sapte judecatori per camera. Actualmente
sunt sapte camere a câte opt judecatori per camera, unii dintre judecatori fiind membri a mai multor
camere.
|
Page 17 |
Marea Camera cuprinde unsprezece judecatori si este prezidata de presedintele Curtii. Potrivit
reglementarii în vigoare, Camerele întreprind cercetari prealabile tuturor cauzelor aflate pe rolul Curtii si
decid asupra cererilor privind sprijin pentru asistenta juridica în cazul cînd o parte nu au mijloacele
necesarespre a face fata costului procedurii, precum si atunci când apar divergente în legatura cu
recuperarea cheltuielilor de judecata stabilite.
Curtea de justitie îsi exercita atributiile în
conformitate cu prevederile Tratatului de
modificat prevederile art. 48 din Tratatul de
Curtea poate sa actioneze în primul rând ca o curte administrativa
, în sensul protejarii
subiectelor de drept, a statelor membre, precum si a persoanelor.
Anterior adoptarii Tratatului de
s-a considerat ca pot fi incluse în categoria actiunilor care au aceasta finalitate actiunile sau procedurile
referitoare la:
- legalitatea actelor adoptate de Parlamentul european si de Consiliu, împreuna, a actelor Consiliului,
ale Comisiei si ale BCE, precum si a actelor Parlamentului destinate sa produca efecte fata de terti,
Curtea fiind competenta sa se pronunte în cauzele de domeniul art. 230 alin. 2 CE, art.33 alin. 1 si 4
din CECO si art. 146 alin. 2 si 3 din Euratom.; procedura privind validarea si interpretarea actelor
institutiilor comunitare sau privind interpretarea Tratatelor comunitare, când sunt în cauza trimiterile
pentru o hotarâre preliminara conform art. 234, art. 68 par. 1 CE, art. 35 par.3 din Tratatul de la
Maastricht, art. 41 CECO si art. 150 Euratom sau în legatura cu cererile Consiliului sau Comisiei
sau a unui stat membru pentru darea unei hotarâri asupra unei probleme de interpretare a Titlului IV
CE sau a actelor institutiilor Comunitatii bazate pe acest Titlu (recurs în interesul legii
)- art. 68 par.
3 CE;
- inactiunea Parlamentului, Consiliului, Comisiei sau BCE în încalcarea Tratatelor comunitare în
cazurile si potrivit procedurilor stabilite la art. 232 alin. 1, 2 si 4 CE, art. 35 CECO si art. 148 alin.
si 2 Euratom.
Potrivit Tratatului de
efectul ca sunt încredintate spre solutionare Curtii de prima instanta. S-a introdus în Tratatul asupra CE
un nou art.-229A- în sensul ca, sub rezerva altor dispozitii ale Tratatului CE, Consiliul hotarînd în
unanimitate pe baza propunerii Comisiei si dupa consultarea Parlamentului, poate sa adopte dispozitii
pentru a atribui Curtii de justitie, în masura pe care el o stabileste, competenta pentru a solutiona litigiile
legate de aplicarea actelor adoptate în baza Tratatului care creaza drepturi comunitare de proprietate
industriala.
Manolache,O.-op.cit, p. 106.
Idem, p. 106-107.
M. Chavrier-"
|
Page 18 |
2.3. Recursurile în fata CEJ
În dreptul, notiunea de "recurs" are întelesul de actiune în prima instanta si nu de cale de atac, asa
cum este ea întâlnita în dreptul român.. Acest sens este consacrat de Tratatele comunitare si a fost
preluat de majoritatea doctrinarilor români si straini. Formele recursului în fata CEJ sunt urmatoarele:
a. Recursul în anulare;
b. Recursul în carenta;
c. Recursul în interpretare;
d. Recursurile în plina jurisdictie.
a. Recursul în anulare consta în posibilitatea pe care o au statele, institutiile comunitare,
persoanele fizice si juridice de a ataca în fata Curtii un act obligatoriu emis de Consiliu sau de Comisie
si de a obtine, în anumite conditii, desfiintarea acestuia. Este reglementat prin art. 33 din Tratatul
CECO, art. 146 din Tratatul CECO si art. 173 din TCE. Este un mijloc de control al conformitatii actelor
comunitare, un control de legalitate si urmareste desfiintarea unui act ilegal, nu modificare lui.
Actele susceptibile de recurs:
- conform Tratatului de
precum si deliberarile Adunarii si ale Consiliului;
- conform Tratatelor de
de
b. Recursul în carenta consta în posibilitatea pusa la dispozitia statelor, a institutiilor comunitare,
precum si a întreprinderilor sau chiar a particularilor, în situatii strict determinate, de a ataca în fata
Curtii abstentiunea, refuzul Comisie sau al Consiliului de ministri de a decide în materii în care aceste
institutii comunitare au, prin tratate, obligatia de a lua o anumita masura. Fiind un mijloc de contro
jurisdictional, recursul în carenta garanteaza exercitarea puterilor comunitare.
c. Recursul în interpretare
Tratatele institutive prevad posibilitatea realizarii unei activitti de interpretare de catre Curte, cu titlu
incidental, prealabil, în afara unui litigiu propriu-zis dedus direct în fata instantei comunitare. În temeiul
art. 177 din Tratatul de
sa sesizeze Curtea, cerând interpretarea sau aprecierea de validitate asupra actului comuniatr în cauza.
d. Recursul în plina juridictie da posibilitatea Curtii de a aprecia toate elementele de fapt si de
drept ale cauzei deduse în fata sa, modificând acea hotarâre a institutiei comunitare ce a fost pusa în
|
Page 19 |
discutie, în sensul de a stabili o alta solutie obligatorie pentru parti. Cele mai frecvente astfel de
recursuri sunt:
d1). Recursul în responsabilitate: - în exercitiul atributiunilor Comunitatile (având personalitate
juridica) pot produce pagube ce trebuie reparate, antrenându-le, în acest sens, raspunderea civila.
d11). Recursul în responsabilitate extracontractuala - pot formula recurs în repararea pagubelor
toate persoanele interesate, fizice sau juridice, ce cad sub incidenta
Tratatului de
afara Comunitatii si fac dovada unui prejudiciu cauzat de greseala de serviciu a unei institutii comunitare
sau de fapta personala a unui agent al orgnizatiei aflat în exercitarea atributiunilor sale.
d12). Recursul în responsabilitate contractuala - Curtea poate solutiona un litigiu ivit în legatura
cu un contract încheiat de Comunitate.
d2). Recursul în constatarea neîndeplinirii de catre state a obligatiilor decurgând din
Tratatele institutive
în virtutea prevederilor din Tratatele ce instituie Comunitatile europene, se confera executivelor
comunitare, Înalta Autoritate (CECO) si Comisiile (CEE, CEEA), misiunea de a veghea la aplicarea
tratatelor, misiune în virtutea careia institutiile de mai sus trebuie sa urmareasca modul si masura în
care statele semnatare îsi îndeplinesc obligatiile ce deriva din Tratate.
Potrivit acestor competente, institutia executiva are posibilitatea sa constate, pe cale de decizie ca
un stat membru nu si-a îndeplinit o obligatie din Tratatele comuniatre, decizie ce poate fi atacata în fata
Curtii, în urma unui contencios în plina jurisdictie, urmeaza sa se pronunte asupra masurilor luate de
institutia executiva, confirmându-le, modificându-le sau anulându-le.
d3). Recursul împotriva sanctiunilor
În prevederile Tratatului de
statelor membre (art. 88). Tratatul de
particularilor. Se argumenteaza astfel, caracterul supranational al Curtii, deoarece resortisanti ai statelor
membre pot ataca în fata instantei, masuri dictate, uneori, de institutia care reprezinta vointa acestor
state, respectiv Consiliul. Pe de alta parte,, aceeasi resortisanti sunt siliti sa respecte "masurile dictate
împotriva lor de o institutie situata deasupra statelor (Comisia) si fara prealabila consultare a acestora".
2.4. Curtea de prima instanta
Cresterea numarului de actiuni introduse
necesitatea înfiintarii unui nou organ jurisdictional care sa preia o serie din atributiile Curtii de justitie, sa
revitalizeze actiunea justitiara comunitara.
|
Page 20 |
Actiunea instituirii unei Curti de prima instanta nu a fost atât de facila, asa încât abia prin Actul Unic
European, în 1986, s-a decis crearea acesteia. Dupa consultarea Comisiei si a Parlamentului, Consiliul
a putut crea pe lânga Curtea de justitie acesta Curte de prima instanta care sa preia competentele în
domeniul examinarii si a deciderii în prima instanta asupra unor categorii de actiuni si proceduri
introduse de catre persoanele fizice si juridice, sub rezerva
unui drept de recurs
numai privind aspectele de drept si în conformitate cu conditiile stabilite de Statut.
Potrivit art. 48 din statutul Curtii de justitie, Curtea de prima instanta este compusa în prezent din 25
judecatori; trebuie sa fie ales cel putin câte unul din fiecare stat membru. Ea se organizeaza în Camere
de trei sau cinci judecatori sau într-o Mare Camera.
Competenta Curtii de prima instanta a fost stabilita initial prin prevederile Tratatului CE. Au fost date
în competenta acesteia toate cazurile privind personalul si toate actiunile împotriva unei institutii
comunitare introduse de o persoana cu privire la concurenta, antidumping si otel, însa prin Decizia nr.
88/591 din 24 oct. 1988 care a acordat competente determinate Curtii de prima instanta, în art.3 par.1 s-
a retinut în competenta Curtii de Justitie.
Prin Tratatul de
jurisdictional comunitar.Art. 220 CE consacra autonomia Curtii de prima instanta. Prin intermediul art.10
din Tratatul de
În conformitate cu art. 225 CE, competenta Curtii de prima instanta este conceputa pe trei categorii:
a. în virtutea paragrafului 1, ea este competenta sa solutioneze în prima instanta actiunile avute în
vedere în:
- art. 230 (actiunea în anulare);
- art. 232 (actiunea privind abtinerea institutiilor comunitare de a actiona);
- art. 235 (actiunea în raspundere contractuala si necontractuala);
- art. 236 (actiunile introduse de functionarii publici comunitari);
- art. 238 (clauza de arbitraj).
Sunt exceptate actiunile care sunt atribuite unei camere jurisdictionale, precum si cele pe care
statutul le rezerva Curtii de justitie.
Deciziile date de Curtea de prima instanta în temeiul acestui prim paragraf pot face obiectul unui
recurs
b. în baza paragrafului 3, ea este competenta sa solutioneze trimiterile pentru darea unei hotarâri
preliminare conform art. 234, în domeniile specifice determinate în Statut.
c. în virtutea paragrafului 2 ea are competenta de a solutiona actiunile care sunt introduse
împotriva deciziilor camerelor jurisdictionale care sunt constituite în aplicarea art.225 A.
|
Page 21 |
Curtea de prima instanta considera ca în Statutul Curtii ar trebui definite dispozitiile esentiale ale
procedurii de reexaminare, precizându-se:
- rolul partilor în procedura în fata Curtii, în scopul salvgardarii drepturilor lor;
- efectul procedurii de reexaminare asupra caracterului executoriu al deciziei Curtii de prima instanta;
- efectul deciziei Curtii de justitie asupra litigiului dintre parti.
Într-o Declaratie privind art. 225 par. 2 si 3, Conferinta interguvernamentala a considerat ca este
necesara o procedura pentru a asigura functionarea corecta a acestordispozitii si efectuarea unei
evaluari, dar nu mai târziu de trei ani de la adoptarea Tratatului de
2. 5. Camerele jurisdictionale
Datorita faptului ca numarul cauzelor introduse
solutionate, prin
intermediul art. 225 din Tratatul de
Camere jurisdictionale independente si specializate în solutionarea unor litigii de natura tehnica.
Astfel, conform art.225 alin. 1, Consiliul hotarând în unanimitate, pe baza propunerilor Comisiei si
dupa consultarea Parlamentului si a Curtii de justitie, sau pe baza cererii acestei Curti si dupa
consultarea Parlamentului si a Comisiei, poate sa creeze Camere jurisdictionale însarcinate cu
solutionarea în prima instanta a unor categorii de actiuni introduse pe domenii specifice. Unul din
posibilele domenii este acela prevazut în Declaratia anexa
Tratatul CE, în sensul solicitarilor adresate de Conferinta reprezentantilor statelor membre Curtii de
justitie sau Comisiei de a pregati cât mai repede o Camera jurisdictionala competenta în a solutiona în
prima instanta litigiile dintre comunitate si functionarii sa.
S-a remarcat si o crestere a numarului de litigii în domeniul proprietatii intelectuale ceea ce a
însemnat crearea unei camere jurisdictionale pe acest domeniu (actiunile relative la marcile
comerciale).
Alin.2 al aceluiasi art.225 prevede ca decizia de constituire a unei asemenea Camere presupune si
precizarea modului de organizare si functionare, precum si competentele care îi sunt atribuite.
Membrii acestor camere sunt alesi functiei de capacitatea ceruta pentru a ocupa functii
jurisdictionale, functie de independenta de care dispun acestia.
Conform art. 225 alin. 3, deciziile acestor camere pot fi supuse recursului, însa limitat la problemele
de drept sau, daca decizia de constituire a Camerei prevede acest lucru, al unui drept de apel asupra
problemelor de fapt,
Regulile de procedura dupa care functioneaza aceste Camere sunt stabilite în acord cu cele ale
Curtii de justitie, dupa care sunt supuse votului de unanimitate a Consiliului.
|
Page 22 |
Prin Tratatul de
competenta. Daca o cerere sau un alt document procedural este depus din eroare la grefierul Curtii de
justitie, acesta va fi trimis imediat grefierului Curtii de prima instanta. Într-o situatie inversa se va
proceda în mod asemanator.
2.6. Procedura în fata CEJ
Dispozitiile cu privire la procedura de urmat în fata CEJ sunt cuprinse în:
a. textul Tratatelor;
b. Protocoalele aditionale privind Statutul CEJ;
c. Regulamentul de procedura;
d. Instructiunile pentru grefier;
e. Regulamentul aditional relativ la comisiile rogatorii.
Procedura în fata CEJ este contradictorie, publica, mixta (scrisa si orala), de tip inchizitorial si
(teoretic) gratuita.
Procedura ordinara cuprinde mai multe faze succesive:
a. faza scrisa (urmata de o eventuala faza de ancheta);
b. faza orala;
c. faza deliberarilor, materializata prin hotîrâri ale instantei.
a. Faza scrisa
Prima faza a procedurii începe printr-o sesizare a Curtii de catre un stat membru, un resortisant al
unui stat membru (persoana fizica sau persoana juridica), de catre o institutie sau un organ al
Comunitatilor sau, mai rar, de catre o instanta nationala cu o plângere care se depune la grefier.
Plângerea este obligatorie. Termenele variaza functie de obiectul cauzei, de la o luna la cinci ani si care
sunt prevazute expres în textul Tratatelor.
Când actul emana de la o institutie comunitara, termenul începe cu ziua imediat urmatoare
notificarii sau la 15 zile dupa publicare în JOCE. Termenele nu pot fi suspendate (exceptând cazurile de
forta majora sau cazul fortuit).
b. Faza orala începe cu audierea publica. sedinta începe prin citirea raportului de audiere de catre
judecatorul raportor. Presedintele Camerei deschide dezbaterea. Partile nu au dreptul sa pledeze
personal pentru ele pledând agentii, avocatii sau consilierii. Pledoariile se prezinta în limitele memoriilor
|
Page 23 |
înaintate în scris. Apoi se da cuvântul avocatului general care prezinta concluziile sale asupra cauzei.
Dupa ascultarea avocatului general, presedintele închide procedura orala si anunta luarea cauzei în
deliberare. Redeschiderea procedurii orale se poate admite numai în caz exceptional.
c. Deliberarea si hotarârea
Deliberarea este secreta si are loc în Camera de Consiliu. Pentru a nu fi probleme provocate de
limba de redactare, fiecare judecator poate cere ca problema ce se ridica si urmeaza a fi supusa la vot
sa fie formulate într-una din cele 11 limbi oficiale ale Comunitatilor europene, indicata de el.
Hotarârea este data în numele Curtii si nu în numele majoritatii judecatorilor. La dezbateri nu se
admite procedura opiniei separate. Hotarârea se citeste în sedinta publica si trebuie sa fie semnata de
presedinte, de judecatorul raportor, de judecatorii care au luat parte la deliberare si de grefier. Minuta
hotarârii, parafata si ea, va fi depusa la grefa si câte o copie certificata a hotarârii se notifica partilor.
|
Page 24 |
Tema 3
Reparatii judiciare în dreptul comunitar-actiuni directe si actiuni indirecte
3.1. Reparatii judiciare în dreptul comunitar-actiuni directe
Drepturile si obligatiile care guverneaza relatiile dintre oameni, fara reparatii judiciare efective,
nu au valoare practica pentru cei implicati. Monitorizarea respectarii drepturilor si a îndeplinirii obligatiilor
trec în mâna unui observator impartial si independent, justitia.
În aceasta directie, Tratatul asupra Comunitatii Europene stabileste un vast domeniu al
reparatiilor judiciare. Acestea pot fi:
a. directe, în sensul ca actiuea este facuta de
reclamant chiar
b. inactiunea, în sensul ca un tribunal national cere sprijinul CEJ în cazuri ce implica dreptul
comunitar.
Actiuni împotriva statelor membre
Implementarea dreptului comunitar la nivelul statelor membre reprezinta o problema de
parteneriat si implicare. E vorba în principal de implementarea directivelor ce nu au forta juridica decât
daca sunt adoptate de autoritatile nationale. Acestea sunt fie neglijente, fie reticente în îndeplinirea
obligatiilor ce le revin. Ca urmare, Curtii Europene de Justitie îi revine sarcina de a asigura îndeplinirea
obligatiilor. Statele membre ce nu îsi respecta obligatiile vor fi chemate fie de Comisie conform
prevederilor art. 226 (169 TCE), fie de un alt stat membru art. 227 (170 TCE).
a. Actiuni înaintate de Comisie
Fiind "gardianul tratatelor" Comisia este împuternicita, potrivit art. 226 (169 TCE), sa
monitorizeze modul de implementare a legislatiei comunitare la nivelul statelor membre. Daca acestea
nu se supun cerintelor, solutia ultima este de a le aduce în fata CEJ. Actiunile înaintate de Comisie se
deruleaza de-a lungul a trei etape:
- notificarea oficiala a încalcarii;
- aducerea actiunii în fata CEJ;
- aplicarea oricarei decizii luate de CEJ.
În practica, aceste etape sunt precedate de o etapa informala, în care Comisia angajeaza
discutii cu statul în cauza, însa impune si un termen limita pâna la care acesta din urma sa solutioneze
|
Page 25 |
favorabil problema (1 an). De cele mai multe ori statul monitorizat rezolva pozitiv problema, Comisia
încetând actiunea.
Daca, dupa etapa informala, Comisia nu este multumita de raspuns, aceasta va înainta statului
membru o notificare oficiala a încalcarii, fiind invitat sa raspunda observatiilor facute. În conditiile în care
Comisia nu va fi satisfacuta va emite o opinie motivata în care stabileste motivele pentru care statul
membru se face vinovat. Totodata, Comisia va stabilit si termenul-limita pâna la care statul membru va
trebui sa raspunda.
Daca statul membru nu reuseste sa raspunda la opinia Comisiei, în termenul prevazut, atunci
poate fi adus în fata CEJ (art. 226(169 TCE)). Finalitatea acestei actiuni este aceea ca statul membru
se face vinovat de nerespectarea conditiilor impuse prin neîndeplinirea obligatiilor impuse de tratat. De
regula, statul membru invoca anumite situatii care au dus la neîndeplinirea obligatiilor. De exemplu,
Italia a fost acuzata de esecul în furnizarea de date statistice referitoare la transportul rutier, conform
Directivei 78/546. Motivul invocat a fost un incendiu în cladirea Ministerului Transporturilor care a
afectat întraga baza de date ce continea respectivele informatii statistice. Curtea a respins însa aceasta
aparare, argumentând ca, momentul incendiului a trecut de mult, timp în care baza de date ar fi putut fi
refacuta (Cazul 101/84, Comission V. Italy (1985) ECR 2629 pâna la 2537). Un alt motiv invocat este
reciprocitatea, în sensul îndeplinirii obligatiilor ce le revin prin tratat de îndeplinirea obligatiilor de catre
alti semnatari. Atunci când Franta a fost acuzata de interzicerea ilegala a exportului de miei, guvernul
francez s-a aparat spunând ca nici Marea Britanie nu si-a îndeplinit obligatiile, fara a fi trasa la
raspundere de catre Comisie. CEJ nu a acceptat acest argument, spunând ca TCE contine
mecanismele adecvate pentru rezolvarea unor astfel de probleme (Cazul 232/78, Comission v. France
(1979) ECR 2729 pâna la 2733).
Aplicarea deciziei CEJ
Înainte de Tratatul asupra Uniunii Europene, deciziile CEJ luate în baza art. 226 (169 TCE) nu
puteau fi puse în aplicare. Statul membru era cel care trebuia sa ia masuri în acesta directie, însa, de
cele mai multe ori era neinteresat, continuând în neîndeplinirea obligatiilor. Prevederile art. 228
(171)TCE dau posibilitatea Comisie de a emite o opinie motivata specificând punctele în care statul
membru a esuat sa se conformeze deciziei CEJ. Daca statul nu îsi revizuieste pozitia în termenul limita
precizat de Comisie, acesta este adus în fata CEJ, specificându-i-se penalitatile financiare pe care va
trebui sa le plateasca.
|
Page 26 |
b. Actiuni înaintate de alte state membre
Conform art. 227 (170 TCE), statele membre UE pot actiona în justitie alte state membre daca
acestea considera ca ultimele nu si-au respectat obligatiile prevazute de tratat. Aceasta constituie o
procedura exceptionala întrucât, potrivit prevederilor art. 226 (169 TCE), Comisia este cea care
înainteaza actiuni împotriva statelor membre. Procedura prevazuta de art. 227 (170 TCE) este cu atât
mai importanta cu cât si Comisia poate sa greseasca. De aceea, statul care introduce actiunea în fata
CEJ trebuie sa fie sprijinit de Comisie. Cazul
este în masura a demonstra aplicabilitatea procedurii exceptionale. Actiunea a fost introdusa de
guvernul francez, sprijinit de Comisie, împotriva Marii Britanii, invocând ilegalitatea reglementarilor
privind dimensiunile ochiurilor plaselor de pescuit, prevazute de legislatia britanica. CEJ a solutionat
actiunea favorabil statului francez.
3.2 Reparatii judiciare în dreptul comunitar- actiuni indirecte
Dreptul comunitar se adreseaza în primul rând individului care este încurajat sa îl aplice si sa îl
invoce în fata tribunalelor nationale. Daca, tribunalele nationale ar aplica dreptul comunitar independent
unele de altele s-ar ajunge la solutii diferite pentru aceleasi cauze. Pentru a fi respectat principiul privind
aplicarea unitara a dreptului la nivelul tuturor statelor membre UE s-a creat oportunitatea adresarii la
CEJ ori de câte ori este necesar.
Baza legala o constituie prevederile art. 234 (177 TCE) : "Curtea de Justitie va avea jurisdictie
pentru deliberari preliminare care privesc:
a. interpretarea tratatului;
b. validitatea si interpretarea actelor institutiilor Comunitatii si ale Bancii Centrale
Europene;
c. interpretarea statutelor si institutiilor înfiintate printr-un act al Consiliului, acolo unde
statutele prevad acest lucru.
Când o astfel de problema este ridicata unui tribunal sau curte dintr-un stat membru , acesta
poate, daca considera necesara o decizie pentru luarea unei hotarâri judecatoresti, sa ceara Curtii de
Justitie sa dea o decizie asupra acelei probleme.
Când o astfel de problema este ridicata într-un caz care se afla în dezbaterea unei curti sau a
unui tribunal împotriva deciziei caruia nu exista reparatii judiciare în legislatia nationala, acea curte sau
acel tribunal va aduce chestiunea în fata Curtii de Justitie."
Aceasta prevedere suscita însa si unele întrebari, cum ar fi:
|
Page 27 |
- Ce înseamna curte sau tribunal pentru aplicarea acestei proceduri?
- Care este locul legislatiei nationale, a Curtii nationale sau a procedurilor nationale în
procedura dezbaterii preliminare?
- Care este deosebirea dintre oportunitatea si obligatia de a aduce cazul în fata CEJ?
Care sunt efectele deliberarii preliminare?
1. Conceptul de "curte sau tribunal" al unui stat membru
Niciodata Curtea nu a formulat criterii precise pentru interpretarea acestor termeni. Cel mai mult
s-a apropiat de asa ceva în cazul Pretore di Salo ( cazul 14/86, Pretore di Salo v. X (1987) ECR 2545).
Guvernul italian, nediscutând statutul lui Pretore ca judecator, a argumentat ca acesta nu a actionat în
atributiile sale judiciare în problema prezentata în litigiu. Curtea a respins argumentatia pe motiv ca
solicitarea poate veni din partea oricarei curti sau tribunal care actioneaza în contextul general al
exercitarii atributiilor sale pentru a rezolva, independent si conform legii, cazuri care intra în jurisdictia
sa.
Pornind de la aceasta opinie se remarca faptul ca CEJ are o conceptie foarte generoasa în
raport de ce anume este o "Curte sau un tribunal ". Acest lucru a facut caCEJ sa valideze foarte usor
statutul judiciar al Curtilor Administartive, al Tribunalelor de arbitraj pentru asigurarile sociale si al
judecatorului de arbitraj italian.
Cazul Broekmener defineste si sustine cele afirmate anterior. Reclamantului, în actiunea
principala, i s-a refuzat înregistrarea ca liber profesionist în Olanda de catre autoritati. Guvernul olandez
a atacat capacitatea acelui comitet de a solicita o deliberare preliminara. Deoarece Comitetul era un
organism care, cu consimtamântul autoritatilor publice, emite decizii în cazuri de litigiu, recunoscute ca
decizii finale, a fost recunoscut de CEJ drept curte sau tribunal în sensul art. 234 (177 TCE).
2. Pozitia legislatiei nationale, a curtilor nationale si a procedurilor nationale
Ca urmare a implementarii constiente a dreptului comunitar la nivelul statelor membre, este
firesc sa apara probleme între aplicarea prevederilor comunitare la nivelul statelor membre si legislatia
si procedurile nationale. Întrebarea care se pune este în ce masura CEJ poate sa intervina în legislatia
nationala sau care sunt modalitatile prin care poate controla maniera si circumstantele în care curtile
nationale îi încredinteaza litigiile.
S-a constatat ca natura raportului dintre legislatia nationala si dreptul comunitar este una fara
echivoc, în sensul existentei a doua ordini juridice distincte, greu de mentinut si chiar de justificat.
|
Page 28 |
Cazul Chanel (cazul 31/1968, Chanel v. Cepeha Handelsmaatschappij (1970) ECR 403)
prezinta o situatie de acest gen, în sensul ca litigiul adus în fata CEJ face referire la o decizie a Curtii
districtuale Arrondismentsbank din Rotterdam împotriva careia s-a facut apel, pentru a solicita o
deliberare preliminara conform art. 234 (177 TCE). În acest caz apelul a fost facut dupa primirea
solicitarii de deliberare preliminara. În plus, Curtea nationala a informat CEJ de suspendarea deciziei
respective ca urmare a apelului. CEJ a hotarât, având în vedere circumstantele cazului si comunicarile
facute de Curtea nationala, sa amâne verdictul pâna se judeca apelul. Apelul a avut succes, iar
solicitarea pentru deliberarea preliminara a fost anulata de Curtea de apel. În consecinta, cazul Chanel
a fost scos de pe lista cauzelor CEJ.
3. Curti obligate de o instanta superioara
Problema care se pune este aceea daca o curte nationala obligata prin decizia unei curti
nationale superioare poate sa ceara deliberare preliminara CEJ. În acest sens apare spre solutionare
Cazul Rheinmuhlen. O decizie a unei Curti fiscale inferioare a fost atacata în fata Tribunalului fiscal
federal. Acesta, dupa ce a înaintat solicitarea pentru deliberarea preliminara, a neglijat decizia Curtii
inferioare înaintându-i iarasi aczul pentru luarea unei decizii finale. Aceasta din urma a fost nemultumita
de decizia Curtii superioare si a hotarât sa trimita chiar ea solicitarea unei deliberari preliminare. Ca
atare, CEJ a trebuit sa hotarasca daca o instanta inferioara are dreptul de a solicita deliberare
preliminara, raspunsul fiind afirmativ.
Obiectivul procedurii de deliberare preliminara este realizarea acelorasi efecte ale dreptului
comuniatr în toate statele membre. Din acest motiv, Curtile inferioare pot cere o deliberare preliminara
CEJ daca se considera ca litigiul naste probleme ce necesita clarificari, iar decizia/hotarârea Curtii
superioare intra în conflict cu dreptul comunitar.
4. CEJ si legislatia nationala
De principiu, CEJ nu are ingerinte asupra legislatieistatelor membre UE. Curtea este autorizata
sa ia decizii numai în domeniul dreptului comunitar. Daca totusi i se solicita acest lucru, va da un
raspuns care însa nu va tine seama de specificul statului respectiv. De exemplu Cazul Desebais (cazul
286 /86, Ministere public v. Deserbais (1988) ECR 4907).
Raspunsul dat de CEJ Curtii franceze a fost:
"Art. 30 et seq din Tratat trebuie interpretat astfel încât sa previca statul emmbru de la aplicarea
legislatiei nationale care da dreptul de a folosi numele unui tip de brânza cu continut minim de grasimi
|
Page 29 |
pentru produse de acelasi tip importante din alt stat membru, când aceste produse au fost fabricate si
desfacute legal sub acel nume în acel stat membru, iar consumatorii sunt informati cum se cuvine."
5. Oportunitatea de a solicita si obligatia de a solicita o deliberare preliminara
Art. 234 (177-3 TCE) impune tribunalelor nationale sa solicite deliberare preliminara, daca nu
exista reparatii judiciare în acdrul legislativ national împotriva deciziei acelui tribunal. În toate celelalte
cazuri solicitarea este optionala.
Solicitarea optionala
Curtile nationale care nu intra sub incidenta art. 234 (177-3 TCE) au libertatea de a cere sau nu
o deliberare preliminara. Chiar daca una dintre parti solicita o deliberare preliminara, tribunalul national
poate sa nu o faca, iar curtea nationala poate interpreta dreptul comuniatr fara asistenta CEJ. Aceasta
a doua varianta a fost cunoscuta în doctrina comunitara sub denumirea de teoria "actului clar" (acte
clair) care a si iscat numeroase controverse.
Doctrina acte clair este descrisa ca teoria (care se aplica deja tratatelor internationale înainte de
adoptarea tratatelor comunitare) conform careia nu este necesara solicitarea deliberarii preliminare
daca problema de drept comunitar este atât de clara încât nu mai necesita explicatii suplimentare. În
aceste situatii curtile nationale sunt perfect capabile sa aplice dreprul comunitar.
Solicitari obligatorii
Prevederea art. 234 (177-3 TCE) este clara-daca nu exista posibilitatea acordarii reparatiilor
judiciare de catre instanta nationala, atunci se impune solicitarea unei deliberari preliminare. Apar însa
probleme care umbresc aparenta claritate a acestor obligatii. O problema este ce se întelege printr-un
tribunal "pentru deciziile caruia nu exista reparatii judiciare în legislatia nationala". În interpretarea
acestui aspect, CEJ s-a ghidat dupa jurisdictia reala a tribunalelor nationale si nu dupa ierarhia lor
judiciara.
6. Efectele deliberarii preliminare
Sub imperiul art. 234 (177 TCE), CEJ nu se rezuma doar la simpla interpretare a dreptului
comunitar. Tribunalele nationale pot solicita o deliberare preliminara în chestiuni legate de validitatea
actelor comunitare. În fapt, procedura deliberarii preliminare completeaza controlul judiciar asupra
|
Page 30 |
actelor comunitare si, într-o anumita masura, compenseaza reparatiile foarte stricte pe care indivizii le
pot avea împotriva actiunii comunitare.
Reguli de interpretare
Interpretarea data de CEJ este obligatorie pentru tribunalul care a cerut-o. Ca si consecinta si
celelalte tribunale sunt obligate în virtutea armonizarii legislative.
O chestiune extrem de importanta este si aceea ca decizia CEJ se aplica si situatiilor anterioare
dezbaterii preliminare, fiind atenuata aparenta îndepartare de principiul neretroactivitatii.
|
Page 31 |
Temele de seminar 4,5,6,7
Cele patru libertati fundamentale
1. Libera circulatie a bunurilor
Filosofia economica constituie fundamentul tratatelor de baza. Crearea unei piete interne fara
bariere este rezultatul logic al acestei filosofii, fiind considerat cel mai eficient mecanism pentru
distribuirea bunurilor si serviciilor.
Conceptul de piata interna este relationat cu cele patru libertati fundamentale consacrate prin TCE:
libera circulatie a bunurilor, persoanelor, capitalurilor si serviciilor.
Ne vom concentra atentia asupra modalitatilor în care institutiile UE au încercat stabilirea unei piete
comunitare a bunurilor fara frontiere. În acest sens se au în vedere:
a. eliminarea taxelor vamale, a restrictiilor cantitative si a masurilor cu efect echivalent;
b. masuri luate pentru ca taxarea indirecta sa nu distorsioneze comertul intracomunitar;
c. legislatia pozitiva adoptata pe baza programului Pietei Unice Europene cu scopul eliminarii
barierelor în comert prin armonizarea standardelor.
Taxele vamale reprezinta una dintre cele mai vechi forme de protectie a comertului national . ca
atare, prin prevederi legislative la nivelul statelor membre UE s-a încercat eliminarea barierelor vamale,
considerate adevarate obstacole în calea comertului.
Prin intermediul prevederilor TCE s-a reusit eliminarea taxelor vamale si a taxelor cu efect
echivalent, care au acelasi efect de constrângere la nivelul activitatilor comerciale.
Legiuitorii au avut în vedere doua posibilitati prin care sa interzica practicarea taxelor vamale sau a
masurilor cu efect echivalent:
a. abordarea reactiva, ce presupune interzicerea totala a practicarii taxelor vamale.
b. abordarea proactiva, care presupune adoptarea masurilor de o asa maniera încât sa faca
interzicerea mai putin constrângatoare.
Legiuitorii Comunitatii au abordat prima varianta (art. 14 si 15 TCE stau la baza legislatiei emise de
Consiliu pentru implementarea primei etape a eliminarii taxelor vamale).
Pentru a intra pe deplin în vigoare, interzicerea taxelor vamale si ataxelor cu efect echivalent trebuia
invocata nu numai de institutiile Comunitatii, ci si de indivizi în fata tribunalelor nationale. Prin actele de
aderare se stabilea interzicerea taxelor vamale si a celor cu efect echivalent.
În ceea ce priveste taxele cu efect echivalent, acestea nu sunt definite în nici un document
comunitar. Art. 25 (12 TCE) spune succint ca acestea sunt interzise. Ramâne în sarcina CEJ sa
|
Page 32 |
determine gama si mijloacele prin care se realizeaza abolirea. Curtea nu s-a rezumat numai la a emite
hotarâri anume adresate, ci a profitat de cazuri pentru a stabili îndrumari explicative.
O prima oportunitate pentru clarificarea acestui concept a venit odata cu atacarea a doua directive
ale Comisiei de catre Germania, reglementarile cerând Germaniei eliminarea unor taxe impuse
importurilor anumitor produse agricole (Cazurile 52 si 55/65, Germany v. Commission (1966) ECR 159
pâna la 169-170). Germania a afirmat ca taxele erau de natura administrativa, având în vedere sarcinile
preluate de administratie în interesul si la cererea persoanelor. Curtea a decis ca taxele au efect
discriminator si protectionist, ca urmare, Germania a fost respinsa.
CEJ nu a reusit sa gaseasca o definitie exacta pentru conceptul de taxa, nici în urma jurisprudentei,
astfel încât, termenului i se da o interpretare nuantata, ca fiind orice povara financiara care împiedica
libera circulatie a bunurilor, indiferent de denumirea data în legislatia nationala a statelor.
Prin prevederile TCE (art. 9-12, prevederi pentru eliminarea taxelor vamale si a altor speze cu efect
echivalent, art. 30-36, restrictiile cantitative asupra importului sau exportului si a masurilor ce au efect
echivalent) se stipuleaza restrictiile cantitative asupra importurilor si exporturilor si spezele ce au un
efect prohibitiv echivalent. Acolo unde au fost introduse aceste taxe comertul a avut de suferit. Ca
urmare, a fost necesara luarea unor masuri pentru a le elimina. O prima masura a fost aceea de a le
suspenda, a doua masura cea de eliminare a restrictiilor cantitative, iar a treia masura se refera la
contracararea masurilor cu efect echivalent.
CEJ a luat decizii privitoare la eliminarea "masurilor cu efect echivalent". O definitie valabila si astazi
a fost data în urma unui caz în care procurorul public belgian a înaintat o actiune împotriva câtorva
comercianti care au importat whisky din Franta fara certificat de origine valid emis de autoritatile vamale
britanice, asa cum prevede legislatia belgiana. Curtea a recunoscut ca este foarte dificil pentru cei ce
importa whisky din alta tara decât Marea Britanie sa obtina un astfel de certificat, aceasta cerinta
stânjenind comertul. Ca urmare, CEJ a elaborat o formula generala care sa defineasca interdictiile
stabilite de art. 30 TCE:
"Toate reglementarile comerciale emise de statele membre care pot cauza întârzieri, direct sau
indirect, în realitate sau potential, în comertul intracomunitar pot fi considerate ca fiind masuri cu efect
echivalent restrictiilor cantitative." (Cazul 8/74, Procureur du Roi v. Dassonville (1974) ECR 837).
Atât de importanta a devenit aceasta formula încât aproape ca a obtinut statutul de articol aditional
al TCE. Formula a fost fara echivoc, ceea ce a dus la utilizarea acesteia de catre CEJ în luarea unor
decizii ulterioare.
|
Page 33 |
Cazul Dijon si principiul recunoasterii reciproce
În abordarea procesului de eliminare a barierelor comerciale, un rol deosebit de important l-a avut
sentinta data în cazul Dijon (Cazul 120/1978 Rewe v. Bundesmonopolverwaltung fur Branntwein (1979)
ECR 469). Litigiul a aparut atunci când unei firme i-a fost interzis importul unui lichior datorita tariei
necorespunzatoare, produsul fiind incompatibil cu legislatia germana care stabilea taria minima pentru
acel tip de lichior (mai putin de 25 % alcool).
CEJ nu a acceptat justificarea autoritatilor germane, spunând ca acest lucru putea fi eliminat printr-o
etichetare corespunzatoare si ca legislatia încalca art. 30 TCE. În paragraful 8 al Deciziei CEJ în acest
caz, Curtea a facut doua declaratii cu impact profund asupra abordarii generale a Pietei Interne. Pe de o
parte, a decis ca în absenta reglementarilor comunitare referitoare la productia si comercializarea
alcoolului si a oricarui alt produs, este de competente autoritatilor nationale sa reglementeze productia
si comercializarea acelui produs pe teritoriul lor. Aceasta pentru a satisface cerintele obligatorii care tin
de eficienta supravegherii financiare, a protectiei sanatatii publice, a onestitatii tranzactiilor comerciale si
a protectiei consumatorului. Pe de alta parte, CEJ a decis ca un articol produs si comercializat în conditii
legale într-un stat membru poate circula liber pe teritoriul Comunitatii.
Principiul recunoasterii reciproce constituie unul dintre instrumentele pentru asigurarea comertului
liber. În aceeasi directie s-au afirmat si instrumente precum:
- respectarea anumitor principii care guverneaza aranjamentele detaliate privind armonizarea
procedurilor;
- limite de timp pentru eliberarea autorizatiilor;
- costurile acestor proceduri (sa nu fie excesive);
- abolirea rezervelor care favorizeaza produsele nationale (ex: clauze: "cumparati national");
- eliminarea aranjamentelor preferentiale în favoarea livrarii unor producatori nationali sau produse
dezavantajate.
Comisia a prezentat în 1985 un document intitulat Cartea Alba ce viza desavârsirea Pietei Unice.
Cartea Alba a propus o distinctie între acele domenii ale pietei interne în care armonizarea este
esentiala si cele în care este suficienta aplicarea principiului de recunoastere reciproca a diferitelor
cerinte fundamentale din legislatiile nationale. Prin Actul Unic European, care si-a propus definitivarea
Pietei Interne, ca urmare a Cartii Albe, majoritatea directivelor se bazeaza pe aceasta abordare. Ca
urmare, institutiile UE nu au mai încercat armonizarea tuturor aspectelor din activitatea comerciala, ci
concentrarea acestora pentru stabilirea unor cerinte esentiale.
Principalele domenii de actiune a Cartii Albe au fost:
|
Page 34 |
- eliminarea barierelor comerciale, fizice si tehnice;
- libera circulatie a capitalurilor;
- armonizarea legislatiei agentilor economici si a masurilor aferente;
- conditii de libera circulatie pentru servicii bancare sau asigurari;
- armonizarea fiscala;
- eliminarea controalelor interne în domeniul circulatiei persoanelor.
Abordarea Integrarii Europene cunoaste 3 (trei) stadii de dezvoltare, care se transpun prin
"trei trepte de viteza" în procesul aderarii:
1° ) Clasica (parcurgerea etapelor cerute pentru îndeplinirea conditiilor de armonizare, integrare si
convergenta) - aplicata tarilor vest-europene care au aderat
2° ) Noua abordare (New-Approach) introdusa prin renuntarea la reglementarea unitara, centralizata a
initiativei legislative comunitare (Directivele) si acceptarea existentei mai multor izvoare de drept
comunitar (Tratatul; Legislatia Secundara; Interpretarile Curtii Europene de Justitie si Legislatia Interna
a Statelor Membre, pentru cazurile precizate).
3° ) Abordarea globala (Global Approach), bazata în principal pe considerente de decizie politica si
care vizeaza "saltul peste etape" al tarilor asociate în procesul de armonizare si integrare, în conditiile
în care - prin "masuri similare" de reforma structurala, legislativa, economica, sociala etc. - reusesc sa
produca efecte favorabile,.necesare procesului de apropiere si integrare.
Abordarea globala îsi gaseste expresia practica în continutul si recomandarile Cartii Albe -
strategie de armonizare si preaderare a tarilor asociate, est-europene, în tranzitie.
Cartea Alba propune:
- Identificarea masurilor cheie din fiecare sector al Pietei Interne (P.I.)
- Sugerarea secventei (ordinii) în armonizarea legislatiilor
- Importanta egala pentru :
* legislatie;
* structuri adecvate pentru implementare;
* stabilirea propriilor prioritati sectoriale;
* întarirea reformei economice si restructurarea industriala;
* stimularea comertului.
2. Libera circulatie a persoanelor
În dreptul comunitar, primele prevederi referitoare la libera circulatie a persoanelor apar în
cadrul Tratatului de
|
Page 35 |
calea liberei circulatii a persoanelor, serviciilor si capitalului" si statueaza faptul ca "în scopul aplicarii
prezentului Tratat, si fara a aduce prejudicii vreunei prevederi speciale incluse în acesta, este interzisa
orice discriminare pe motiv de nationalitate".
Desi Tratatul de
pâna la sfârsitul anilor '80 eforturile depuse în acest sens au reusit sa reglementeze partial aspectele
legate de libera circulatie a anumitor categorii de persoane: lucratorii si familiile acestora, furnizorii de
servicii si agentii economici. Curtea Europeana de Justitie a jucat un rol extrem de important în
consolidarea acestui proces, atât prin semnalarea si eliminarea neclaritatilor, cât si prin semnalarea
golurilor legislative.
Libera circulatie a persoanelor în cadrul Comunitatii Europene a fost definita de Actul Unic
European (1987) drept una dintre cele patru libertati fundamentale ale Pietei Interne. Acest nou
statut a dus la accelerarea procesului de extindere a dreptului de libera circulatie asupra unor noi
categorii de persoane (studenti, persoane ce nu depun activitati economice, dar au resurse suficiente
de trai).
Conceptul de "cetatenie europeana" a fost prima
oara introdus prin
Tratatul de
(1993) prin care s-a acordat drept de libera circulatie si de libera rezidenta în interiorul Uniunii tuturor
cetatenilor statelor membre ale Uniunii Europene. Mai mult, Tratatul a plasat în domeniul de interes
comun al statelor membre si politica referitoare la azil, problematica trecerii frontierelor externe si
politica referitoare la imigratie (Titlul VI - cooperarea în domeniul justitiei si afacerilor interne, cunoscut si
sub numele de al Treilea Pilon al UE).
Prin politica sa, Uniunea Europeana are în vedere crearea unei zone europene de libertate,
securitate si justitie în care nu mai este nevoie de controlul persoanelor la frontierele interne, indiferent
de nationalitate. În acelasi timp, se desfasoara un amplu proces de implementare a unor standarde
comune în ceea ce priveste controlul la frontierele externe ale Uniunii si politicile de vize, azil si
imigratie. Marea Britanie si Irlanda nu au acceptat sa ia parte la masurile din cadrul Titlului IV al
Tratatului de
Libera circulatie a persoanelor constituie una dintre cele patru libertati din cadrul pietei interne si
a politicilor comunitare la nivelul Uniunii Europene, alaturi de libera circulatie a produselor, libera
circulatie a serviciilor si libera circulatie a capitalurilor. Cetatenii europeni beneficiaza de dreptul
fundamental de a se deplasa si de a se stabili unde doresc. Dar, pentru a fi cu adevarat în avantajul
tuturor, libertatea de circulatie a persoanelor trebuie însotita de un nivel corespunzator de securitate si
justitie.
unei zone de libertate, securitate si justitie. Abolirea controalelor la frontiera nu a fost însa pe deplin
înfaptuita în cadrul Uniunii. Obiectivul a fost realizat doar de câteva state membre în baza Conventiei de
|
Page 36 |
Implementare a Acordului Schengen (semnata la 19 iunie 1990 si intrata în vigoare la 26 martie 1995).
Protejarea drepturilor fundamentale ale omului reprezinta unul dintre principiile de baza ale
dreptului comunitar, dar nici Tratatul de
lista a drepturilor fundamentale.
Obiectivul demersurilor privind respectarea drepturilor omului în Uniune este acela de a asigura
protejarea acestor drepturi în proiectarea, aplicarea si interpretarea legislatiei comunitare.
În contextul necesitatii de compatibilitate cu drepturile fundamentale recunoscute si protejate de
constitutiile statelor membre, Curtea Europeana de Justitie a recunoscut o serie de drepturi cunoscute
ca fiind fundamentale (ex. aspecte ale liberei circulatii: tratamentul egal,
nediscriminarea, libertatea de asociere, libertatea de profesare, libertatea comerciala, libertatea
industriala, libertatea concurentiala). Toate acestea au facut obiectul unor procese desfasurate în fata
Curtii de Justitie, daraceasta nu a dat o definitie abstracta a scopului protejarii drepturilor fundamentale
ale individului. Astfel, au aparut probleme în distingerea unui drept economic fundamental de altul si în
distingerea acestora de "libertatile fundamentale" mentionate
explicit în Tratatul de
circulatie a persoanelor, libera circulatie a bunurilor, libertatea de a furniza servicii si libertatea de
stabilire.
În cadrul Consiliului European de
European si Comisia Europeana au semnat Carta Drepturilor Fundamentale, document ce aduce într-
un cadru unic drepturile civile, politice, economice, sociale stipulate într-o serie de documente
internationale, europene si nationale. Din punct de vedere al sferei subiectelor de drept, Carta nu face
nici o deosebire între cetateni, întrunind - pentru prima data - în cadrul unui document unic drepturile
tuturor persoanelor care se gasesc în mod legal pe teritoriul Uniunii Europene. Articolul 15 alineatul 1 al
Cartei vorbeste despre dreptul oricarui cetatean sau cetatene ai Uniunii de a avea libertatea de a
cauta un serviciu, de a lucra, de a se stabili sau de a furniza servicii în orice stat membru. Tot acest
articol, în alineatul 3 dispune ca « rezidentii tarilor parti, care sunt autorizati sa munceasca pe teritoriul
statelor membre, au dreptul la conditii de munca echivalente cu acelea de care beneficiaza cetatenii sau
cetatenele Uniunii Europene ».
Carta cuprinde si importante elemente de supra-nationalitate, în special în legatura cu cetatenia
europeana si consecintele sale. Astfel, în spiritul prevederilor Tratatului Uniunii europene, modificat la
Amsterdam, se recunoaste dreptul de vot oricarui cetatean al Uniunii si dreptul de a fi ales în cadrul
alegerilor pentru Parlamentul European, în oricare stat membru al Uniunii în aceleasi conditii ca si
rezidentii acelui stat În acelasi timp, toti cetatenii Uniunii Europene au dreptul sa circule liber în spatiul
european, sa aiba acces la documente si sa se adreseze Mediatorului European pentru exercitarea
dreptului de petitionare.
|
Page 37 |
Libera circulatie a persoanelor este unul dintre obiectivele fundamentale prevazute în
dispozitiile Tratatului de
libertati consta în eliminarea discriminarilor între cetatenii statului membru pe teritoriul caruia se afla
acestia sau îsi desfasoara activitatea si cetatenii celorlalte state membre ce stau sau muncesc pe
teritoriul acestui stat. Aceste discriminari se pot referi la conditiile de intrare, deplasare, munca, angajare
sau remuneratie. Prin asigurarea unui asemenea regim nediscriminatoriu se realizeaza libera circulatie
a persoanelor în spatiul comunitar.
Libera circulatie a persoanelor si eliminarea controalelor la frontierele interne constituie o parte
a unui concept mult mai larg, cel de piata interna - ce nu poate fi realizata în conditiile existentei unor
frontiere interne si a restrictionarii circulatiei indivizilor. Sensul conceptului de libera circulatie a
persoanelor a evoluat foarte mult de la momentul aparitiei sale. Primele prevederi legate de acest
domeniu considerau individul doar ca agent economic - ca angajat sau furnizor de servicii.
Conceptul initial s-a extins treptat pentru a cuprinde si aspectele legate de notiunea de cetatean
al Uniunii, indiferent de orice dimensiune economica sau de diferente legate de nationalitate. Acest
lucru se intentioneaza a se aplica si cetatenilor tertelor tari, pentru ca ulterior eliminarii controalelor la
frontierele interne sa nu mai fie nevoie sa se verifice nationalitatea.
Baza legala a liberei circulatii a persoanelor este constituita de:
- Articolul 14 (7A) din Tratatul de
persoanelor;
- Articolul 18 (8A) din Tratatul de
rezida liber pe teritoriul statelor membre;
- Articolul 61 (73I) din Tratatul de
imigratie si alte politici legate de libera circulatie a persoanelor'';
- Articolul 45 din Carta Uniunii Europene privind drepturile fundamentale.
Politica în domeniul vizelor
Cea mai importanta etapa în evolutia spre o piata interna reala, în care sa nu mai existe
obstacole în calea liberei circulatii a persoanelor, este reprezentata de încheierea celor doua acorduri
Schengen: Acordul Schengen (semnat la 14 iunie 1985) si Conventia de Implementare Schengen
(semnata la 19 iunie 1990 si intrata în vigoare la 26 martie 1995). În prezent Conventia este semnata de
13 state membre; Irlanda si Marea Britanie nu sunt membre ale Conventiei, dar au avut posibilitatea sa
opteze pentru aplicarea anumitor parti ale corpului de legislatie Schengen. Din momentul aplicarii
Conventiei pentru Italia si Austria (1 aprilie 1998), au fost eliminate controalele la frontierele interne ale
|
Page 38 |
tuturor statelor semnatare, cu exceptia Greciei. În plus, Islanda si Norvegia (membre ale Uniunii
Pasapoartelor Nordice) au statut de membrii asociati. Directiva Consiliului din 28 februarie 2002
reglementeaza cererea Irlandei de a participa la câteva dispozitii ale acquis-ului Schengen, un pas
premergator spre adoptarea deplina a aquisului Schengen de catre acest stat.
Implementarea Conventiei Schengen are ca scop eliminarea controalelor la frontierele interne
pentru toate persoanele, incluzând bineînteles masuri de întarire a controalelor la frontierele externe.
Aceste masuri implica o politica de vize comuna, posibilitatea procesarii cererilor de azil, cooperare
judiciara si politieneasca, precum si un schimb eficient de informatii. La frontierele externe ale spatiului
Schengen, cetatenii UE trebuie doar sa prezinte un document de identificare valid, iar cetatenii tertelor
tari cuprinse în lista comuna a tarilor ai caror cetateni au nevoie de viza de intrare trebuie doar sa
posede o viza unica valabila în întregul spatiu Schengen. Totusi, fiecare stat membru are libertatea de a
cere viza în cazul cetatenilor altor terte tari.
Acquis-ul în domeniul politicii vizelor este reprezentat de art. 9-27 din Conventia de
Implementare a Acordului Schengen si de o serie de alte acte normative referitoare la: implementarea
acquis-ului Schengen în tarile UE, stabilirea unui model tip de viza - Regulamentul Consiliului 334/2002
CE de modificare a Regulamentului 1683/1995 sau stabilirea unui model uniform de formular de cerere
de viza, eliberata de statele membre titularilor unui document de calatorie nerecunoscut de statul
membru care stabileste formularul - Regulamentul Consiliului 333/2002 CE.
În privinta tarilor ai caror cetateni au nevoie de viza pentru a intra în spatiul comunitar,
Regulamentul Consiliului 539/2001 CE fixeaza lista tarilor terte ai caror resortisanti sunt supusi obligatiei
de viza pentru a trece frontierele externe ale statelor membre UE. Regulamentul stabileste si lista tarilor
ai caror cetateni sunt exceptati de la aceasta obligatie. În prezent lista negativa a UE, cu privire la tarile
ai caror cetateni au nevoie de viza pentru a intra în spatiul comunitar, cuprinde un numar de 134 de tari
(Anexa I
privind recunoasterea reciproca a deciziilor de îndepartare a rezidentilor statelor terte. Astfel, daca un
stat membru UE ia decizia de îndepartare a unui cetatean de pe teritoriul sau, decizia este valabila pe
întreg spatiul tarilor membre UE.
Reglementarea liberei circulatii a cetatenilor în spatiul comunitar, cetateni posesori ai unei vize
de lunga durata, este facuta de Regulamentul Consiliului 1091/2001, care se refera la libera circulatie a
persoanelor ce poseda o viza cu durata mai mare de 30 de zile. În perspectiva crearii unui spatiu
comunitar în care controalele la frontiere vor dispare, iar libera circulatie a cetatenilor va fi deplina este
nevoie de crearea unei securitati a frontierelor externe si de o solidaritate a statelor UE în acest sens.
Fortele de politie coopereaza în depistarea si prevenirea criminalitatii si au drept de urmarire a
criminalilor fugari si a traficantilor de droguri pe teritoriul unui stat învecinat din spatiul Schengen. Pentru
|
Page 39 |
functionarea cât mai eficienta a Conventiei, a fost introdusa o masura tehnica compensatorie esentiala
- Sistemul de Informatii Schengen (SIS), sistem ce furnizeaza informatii referitoare la intrarea
cetatenilor tertelor tari, problemele legate de vize si de cooperarea politieneasca. Accesul la SIS este
restrictionat în principal la politie si la autoritatile responsabile cu controlul la frontiere. Reglementarea
legala a acestui sistem este data de art. 92-125 din Conventia de Implementare a Acordului Schengen.
|
