DECIZIA DE EXTINDERE CATRE EST A UNIUNII EUROPENE

DECIZIA DE EXTINDERE CATRE EST A

UNIUNII EUROPENE

        În epoca moderna Europa a reprezentat centrul lumii. De aici s-au lansat principalele curente, de aici au plecat marii exploratori, aici s-a inventat parlamentarismul. Razboaiele mondiale au slabit forta continentului, facând posibila ascensiunea Statelor Unite ale Americii (care chiar daca s-au implicat în razboi, nu au suferit distrugeri teritoriale si nici nu le-a fost afectata economia într-o foarte mare masura. Pentru urmatoarea perioada puterea lumii a fost împartita între SUA & 11111y2421l #351;i URSS în asa numitul razboi rece, Europa ramânând pe un plan secund.

În conditiile în care, dupa caderea comunismului Rusia si-a pierdut statutul de putere mondiala (si îi va fi tot mai greu sa-l recupereze, datorita situatiei economice precare în care se afla si datorita pierderii anumitor republici importante), statele asiatice (China, Japonia) se dezvolta tot mai mult, SUA îsi consolideaza puterea mondiala jucând un rol din ce în ce mai important în conducerea lumii, era necesar ca Europa sa înceapa un proces de autodefinire si de autoafirmare.

Cursa economica este cea în care sunt implicate azi majoritatea statelor lumii, SUA, Europa si Japonia fiind cele trei superputeri economice. Cine va detine suprematia economica este clar ca va conduce lumea. Este bine de precizat faptul ca nici un stat nu mai poate face fata singur problemelor dezvoltarii contemporane, este si motivul pentru care vorbim de regiuni economice. Exista trei astfel de regiuni, care au fiecare câte o locomotiva: Uniunea Europeana cu Germania, NAFTA cu SUA si Asia - Pacific cu Japonia. Capacitatea acestei locomotive este cea care asigura puterea de înaintare a întregii regiuni. Este si motivul pentru care Z. Brzezinski afirma ca fara Germania si Franta, Uniunea Europeana nu mai poate exista.
Prin decizia de extindere a Uniunii Europene luata la Helsinki, Europa a inaugurat un nou model de dezvoltare bazat nu pe potentialul unei tari, ci pe cel al unei întregi regiuni geografice. A trecut de la un proces preponderent economic, la unul preponderent geopolitic, dictat de realitatile actuale.

Integrarea fostelor tari socialiste însemnând luarea acestora din sfera de influenta a Rusiei, dar si o încercare de supradimensionare a spatiului detinut, de crestere a puterii (daca judecam lucrurile pe termen lung). Toate acestea se justifica prin prisma presiunii pe care o cunoaste Uniunea Europeana în competitia economica cu celelalte centre de putere.
        Pozitia geografica si geopolitica a tarilor invitate la negocieri este foarte importanta. Astfel Lituania, Letonia si Estonia (ultima invitata deja din anul 1998) izoleaza Rusia, taindu-i accesul la Marea Baltica (portiunea ramasa acesteia este mult prea în nord, unde ghetarii îngreuneaza navigatia în cea mai mare parte a timpului). Se stie foarte bine ca atunci când Rusia a avut capitala la Petrograd si iesire la Marea Baltica, ea a fost o tara prospera, mult legata cu Occidentul, liberala si deschisa schimburilor. Ori pierderea Republicilor Baltice din sfera ei de influenta o condamna la închistare si la regres economic. Aderarea României, Bulgariei si a Turciei la Uniunea Europeana este de natura sa izoleze de tot Rusia, prin întreruperea accesului acesteia la Marea Neagra (Ucraina nefacând parte din CSI). În aceste conditii ea nu va mai putea sa joace un rol important în aceasta zona. Este motivul pentru care politicienii rusi nu agreaza Occidentul, orientându-si realizarea de aliante spre Asia. Acest lucru este de o potriva periculos daca tinem cont de faptul ca Rusia detine un teritoriu important în Eurasia si ca o alianta a acesteia cu China sau Japonia este de natura sa îngrijoreze Europa. Masuri în acest sens s-au luat, Uniunea Europeana încercând în permanenta realizarea de contacte cu Rusia pentru a preîntâmpina constituirea unei noi puteri. Din pacate Rusia nu s-a împacat înca cu gândul ca nu mai este un imperiu, nostalgia dupa acesta fiind înca prezenta. Iata de ce decizia de aderare la Uniunea Europeana a tarilor foste socialiste este foarte importanta, chiar daca acestea înca nu sunt pregatite din punct de vedere economic.
       Turcia este unul dintre statele pivot ale lumii, de origine islamica. Importanta lui strategica este foarte mare. Este situat la o rascruce de civilizatii, religii si rute comerciale. Ea este cea care vegheaza strâmtorile Bosfor si Dardanele, asigurând echilibru si stabilitate în S-E Europei. Aflarea Turciei în sfera de influenta a Uniunii Europene da posibilitatea acesteia de a exercita si o oarecare influenta în lumea islamica, dar acest lucru ramâne de vazut (cum se va împaca Europa cu fundamentalismul islamic). Poate va reusi o temperare a acestuia prin oferirea alternativei unei economii prospere. Prin Turcia, Uniunea obtine o importanta punte de legatura cu Asia si cu Orientul Mijlociu.

Au fost chemate la negocieri de asemenea Malta si Cipru (ultima în 1998). Decizia în ceea ce le priveste este justificabila tot din punct de vedere geopolitic (desi economiceste ele stau mai bine decât România, Bulgaria sau Turcia). În teoria zonei pivot, Mackinder spunea ca Anglia va fi în Mid Ocean o Malta la o alta scara. Din acesta afirmatie putem deduce cât de important este, pentru cineva care doreste sa domine Marea Mediterana, sa aiba în sfera lui de influenta Malta. Datorita pozitiei geografice (între Sicilia si tarmul Africii), Malta poate conferi nu doar avantajul de a domina marea ci si acela de a avea influenta în continentul african. Ea poate constitui si un fel de refugiu (ceea ce înseamna "malta" în feniciana). Ea a fost stapânita pe rând de cartaginezi, de romani, de bizantini si de arabi, pentru ca în final sa devina colonie engleza, devenind cea mai importanta baza navala si aeronavala britanica. Importanta ei a fost recunoscuta deci înca din antichitate, Uniunea Europeana neputând ignora acest fapt. Cipru este si ea o tara cu o pozitie geografica strategica (în bazinul rasaritean al Marii Mediterane, aproape de Turcia), între Europa, Asia Mica si Africa de Nord. Este de asemenea o tara râvnita de marile imperii (Egipt, Asiria, Persia, Macedonia, Roman, Bizant, Arab si Englez). De aici se poate controla nu doar Africa ci si Asia Mica, influenta Uniunii Europene putând ajunge si aici. Era de asteptat ca un stat aflat sub influenta greaca si turca (în partea de nord) sa fie chemat si el la negocieri având în vedere ca si Turcia a fost invitata, iar Grecia este membra din 1981. Poate acum problema controlului asupra Ciprului (dintre Grecia si Turcia) va fi rezolvata.

Slovacia a fost chemata si ea la negocieri, Cehia, Polonia, Ungaria si Slovenia fiind invitate din 1998. Cu aceasta ultima aderare Uniunea Europeana va avea pana în 2025, 28 de membrii, adica va cuprinde toata Europa cu exceptia Norvegiei, Elvetiei si a statelor create din fosta Iugoslavie (mai putin Slovenia). Populatia Uniunii va numara 500 milioane, ceea ce va reprezenta o crestere de 30 % . Daca avem în vedere afirmatia lui Simion Mehedinti, si anume ca "puterea natiunilor creste si scade precum creste si scade populatia lor" , decizia de extindere teritoriala a Uniunii Europene îsi gaseste înca o justificare. Puterea ei va creste nu doar datorita numarului de populatie marit ci si ca urmare a teritoriilor înglobate (se cunoaste formula lui Ray Cline, care spune ca puterea perceputa este data si de populatie si teritoriu, nu doar de puterea economica, militara, de planificare si de vointa).

 Europa secolului al XXI- lea trebuie sa fie o Europa care sa nu se mai sfâsie, care sa fie competenta pe plan mondial, sa fie o adevarata putere si sa aiba un rol puternic de jucat în ordinea lumii, nu sa stea pasiva fara sa poata  face nimic (asa cum s-a întâmplat atunci când NATO a decis sa intervina în Kosovo). O decizie în acest sens a fost luata la summitul de la Helsinki, când s-a decis ca pâna cel târziu în 2003 sa se creeze o forta europeana în scopuri umanitare si de mentinere a pacii. Trei organisme urmeaza sa fie create pentru realizarea acestui deziderat: o comisie politica de securitate, o comisie militara si un stat major (care sa ofere expertiza).
Uniunea Europeana s-a creat initial pe considerente economice dar ea nu a pierdut niciodata din vedere aspectul politic. Chiar atunci când s-a înfiintat Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului (în 1950), în afara de libera circulatie a carbunelui între Franta si Germania, Uniunea mai asigura si "prezervarea pacii" între cele doua state. Prin decizia de aderare a tarilor din Estul Europei la Uniunea Europeana, caracterul geopolitic a primat în fata celui economic (realizabil si el dar pe termen lung). Ceea ce face sa existe pareri contradictorii cu privire la aceasta aderare oarecum fortata, este faptul ca pendulul economic al Uniunii nu a avut aceeasi frecventa de miscare cu cel politic. Daca din punct de vedere politic, asa cum am aratat, decizia este binevenita si în interesul viitorului Uniunii ca putere mondiala, din punct de vedere economic nu putem afirma acelasi lucru. Exista deja un decalaj considerabil între statele foste comuniste (chemate la negociere în 1998) si tarile membre, chiar si între statele membre existau diferente (spre exemplu în prezent PIB-ul Poloniei îl depaseste pe acel al Greciei). Deci, era nevoie mai întâi de timp, de un ragaz care sa-i permita Uniunii sa asimileze noile tari membre, sa înlature decalajele, sa faca anumite restructurari institutionale si sa-si rezolve problemele deja existente (cu anumite tari membre care nu mai tineau pasul cu liderii). Economiceste, Uniunea Europeana absorbind tari mai putin pregatite, risca sa-si diminueze viteza de înaintare, sa piarda timp si pozitii câstigate cu greu. Totusi la Helsinki s-a decis: sunt invitate la negocieri din 2000 înca sapte tari a caror economie este în decalaj nu doar fata de statele membre ci si fata de cele invitate în 1998: Polonia, Cehia, Ungaria etc. Misiunea Europei va fi de doua ori mai grea pentru a ajuta aceste tari sa-si redreseze economia. Întrebarea este de ce?  Raspunsul este simplu: avantajele pe termen mediu si lung, acestea fiind singurele care conteaza. Extinderea Uniunii Europene spre est aduce deci în prim plan disputa între adâncirea si largirea integrarii. Este clar ca în conditiile largirii actuale a Uniunii, cursa mondiala poate fi momentan pierduta de Europa în favoarea celorlalte regiuni Asia-Pacific si NAFTA.
Fostul ministru de externe al Frantei, Jean-François Poncet îsi punea întrebarea legat de viitorul Europei: "spatiu economic sau putere mondiala". Se pare ca Uniunea vrea sa fie si una si alta. Pentru a deveni putere mondiala Uniunea Europeana trebuie sa-si întareasca institutiile, sa aiba o moneda comuna (ceea ce s-a întâmplat deja), o diplomatie comuna si o aparare comuna. Toate aceste deziderate s-au avut în vedere la Helsinki, spre a fi realizate într-un viitor apropiat.

 Anumiti politicieni au adoptat, de mai multa vreme, pozitii defavorabile constituirii Europei ca putere mondiala care sa concureze America. Charles de Gaulle si Margaret Thatcher sunt unii dintre acestia. Ei sustin faptul ca, constituirea unui superstar european ar genera o lume mai periculoasa, cu blocuri de putere aflate în competitie. Viziunea aceasta este sintetizata în formula "Europa ca la carte sau Europa cu geometrie variabila". Aceasta ar însemna ca statele componente si-ar putea alege politicile în functie de scopul lor imediat, în cadrul unor institutii mai mult simbolice. Acest deziderat este însa iluzoriu deoarece istoria ne-a demonstrat ca, Comunitatea Europeana a evoluat într-o directie supranationala, pe trei paliere de integrare: realizarea uniunii monetare, integrarea politica si militara si elaborarea unei politici interne si de securitate sociala comune.
Uniunea Europeana trebuia sa-si supradimensioneze teritoriul datorita pozitiei geopolitice în care se afla. Alt argument în favoarea summitului de la Helsinki poate fi faptul ca, în domeniul cercetarii nici o tara europeana oricât de dezvoltata ar fi ea, nu poate rezista concurentei de peste ocean decât daca si-ar realiza proiectele în colaborare cu alte state membre. Nivelul cheltuielilor facute pentru cercetare nu este mai mic, dar alocarile se fac dispersat. Acest lucru nu poate decât sa duca la accentuarea decalajului dintre Europa si celelalte zone. Doar o Europa supranationala poate face fata evolutiei tehnologice care are loc la ora actuala în lume cu viteze foarte mari. Ţarile foste socialiste pot fi folosite si ele în acest sens, deoarece au pe de o parte forta de munca calificata si ieftina, iar pe de alta parte acest demers ar asigura noi locuri de munca.

Alt argument pentru extinderea europeana se refera la primirea la negocieri a unor state de religie musulmana sau a unor tari aflate din punct de vedere geografic la confluenta acestor civilizatii. In prezent fundamentalismul islamic câstiga teren. In plus aceasta religie este prezenta în: tarile Magrebului (semnal îngrijorator deoarece Algeria a fost o tara în principal francofona, statele din Magreb fiind sub influenta Europei), în Franta unde exista circa 5 milioane de islamisti (fiind a doua religie dupa cea crestina) si sa nu omitem faptul ca, s-au creat doua state islamice în Europa ca urmare a destramarii Iugoslaviei si a razboaielor etnice care au avut loc aici. Iata ca Europa trebuie sa fie unita si pentru a face fata acestei presiuni (în conditiile în care populatia Europei înregistreaza spor negativ de crestere, iar cea din lumea islamica este într-o continua crestere). Pericolul unei migratii din acest sens este cu atât mai iminent. O Uniune extinsa pâna la Turcia, Malta, Cipru, Slovenia va avea un alt cuvânt de spus.

Un alt argument pro extindere a Uniunii Europene este acela ca, SUA joaca un rol din ce în ce mai important în lume. De aceea sunt temeiuri adânci pentru ca Europa sa devina o adevarata putere mondiala, cu institutii proprii de aparare. Doar asa ea va putea face fata procesului de globalizare si va influenta în mod real viata economica internationala. În literatura de specialitate s-a discutat foarte mult asupra întrebarii: cui va apartine secolul urmator, Americii sau Europei ? Multi autori l-au considerat un secol al Pacificului (oceanul viitorului, locul unde se vor confrunta marile puteri, maritime si continentale), deoarece alte state importante: China si Japonia se întrevad ca vor deveni mari puteri. Altii îl considera al doilea secol american, datorita avansului tehnologic pe care îl detine SUA într-un domeniu de maxima importanta: sfera informatica. Este adevarat ca exista si analisti care opteaza pentru o influenta europeana în acest secol. Doar evolutia geopolitica a lumii ne va putea raspunde. Samuel Huntington este de parere ca "sceptrul de lider mondial" detinut de America va trece în mâna Uniunii Europene daca: aceasta va realiza coeziunea politica între tarile membre, va dispune de populatia necesara (fapt realizabil prin decizia luata la Helsinki), va avea resursele si bunastarea economica necesare (tarile din estul Europei detin importante bogatii naturale, care pot fi exploatate), va avea tehnologia necesara (posibil în conditiile în care statele vor coopera între ele) si va avea forta militara reala si potentiala (deziderat realizabil pana în 2003). Dupa cum observam multe dintre aceste conditii sunt posibil de realizat, atunci de ce sa nu speram ca Europa va deveni o putere mondiala? Acelasi autor mai spune ca Japonia, SUA si Rusia s-au specializat în investitii, în consum si în arme, în vreme ce Europa a realizat un echilibru între aceste trei domenii (investeste mai putin, consuma mai putin si se înarmeaza mai putin). Huntington conchide astfel: "daca secolul urmator nu va fi american, atunci este foarte probabil ca va fi european".

Paul Kennedy ne avertizeaza asupra pericolelor catastrofale care s-ar produce daca unificarea nu s-ar realiza. Faptul ca s-a creat acesta uniune economica a dus în primul rând, la disparitia granitelor dintre tari. Ori Kennedy ne avertizeaza tocmai asupra costurilor care ar fi fost imense daca aceasta comunitate nu ar fi existat (costul legat de tranzactiile de schimb dintr-o moneda în alta, costul referitor la timpul pierdut la granita, costul legat de obtinerea de vize, costul legat de îngreunarea tranzactiilor comerciale etc).

Decizia de extindere a Uniunii Europene este categoric una politica. Prin înglobarea noilor state ea va putea sa controleze Marea Neagra cu strâmtorile Bosfor si Dardanele precum si Marea Baltica, deci va detine principalele rute comerciale din zona, extinzându-si zona de influenta (cum de fapt am precizat deja).

Uniunea îsi va putea valorifica anumite avantaje din aceasta integrare si pe termen scurt. Ma refer la extinderea pietei de desfacere, la importul de materii prime si la exportul de produse cu un grad înalt tehnologic.

 Totusi avantajul principal este acela pe termen lung si anume cel politic. Cât de repede va reusi Uniunea Europeana sa înlature decalajele economice dintre tarile membre si cât de repede va realiza reforma institutionala ramâne de vazut. Oricum, de acest lucru depinde ramânerea ei în cursa pentru câstigarea suprematiei de putere mondiala pentru secolul al XXI- lea