DEFINIREA PARTIDULUI POLITIC SI A SISTEMULUI DE PARTIDE
Partidele politice reprezîntã componente functionale esentiale în sistemele politice, începând cu
epoca modemã. În calitate de înstitutii sau structuri ale universului politic, partidele politice au
apãrut si s-au dezvoltat ca urmare a extinderii votului universal .si a prerogativelor parlamentare ce
decurgeau din regimurile democratice reprezentative pentru anumite grupuri politice. Din bogata
literaturã privind geneza partidului politic câstigã tot mai mult teren ideea cã partidul politic este
copilul legitim al modernizãrii politice prin jntermediul democratiei reprezentative.
Teoria suveranitãtii poporului din secolul al XVIII-lea, reprezen-tatã mai ales de Montesquieu si
Rous seau, respingea ideea legiferãrii prin reprezentanti .si, cu atât mai mult, a reprezentãrii
intereselor par-
ticulare: nu sunt deci , pot fi reprezentantii
"Delegatii poporului si nu
lui; ei nu sunt decât mandatarij lui si nu pot sã hotãrascã nimic defini-tiv. Orice lege pe care n-a
ratificat-o poporul în persoanã este nulã; nici nu e lege". Evident, modelul de democratje directã
avut în vedere, ca posibilitate de manifestare nemijlocitã a suveranitãtii populare, impingea pe un al
dojlea pian problema votului si a coagulãrii intere-selor particulare. Dar evolutia spre scrutînul
universal, "ca lege fun-damentalã a democratiei" a demonstrat "imposibilitatea mecanicã .si tehnicã
a guvemãmântului direct al maselor". Odatã demonstratã (.si con.stientizatã) imposibilitatea
guvemãrii directe în epoca modemã, ideea de desemnare a reprezentantilor în sediul puterii
legislative prin vot popular, în urma competitiei dinire partidele politice, a devenjt o trãsãturã
constantã a democratiei. In aceastã perspectivã, partidele
J. J. Rousseau, Contractul social, Bucurestj, Edjtura siiintificã, 1957, p. 222.
2 Robert Mjchels, Les partis politiques. Essais sur les tendances oligaichiques des
dsmocraties, Paris, Flammarion, 1919, p. 8.
reprezintã "veriga de legãturã dintre guvern .si opinia publicã. Deoarece democratiile reprezintã
piramide construite de jos în sus, legãtura djnire conducãtori .si adeptii lor devine o necesitate în
cadrul mi.scãrii în ambele sensuri, speciflcã democratiei. Functia m ajorã a partidului este aceea de
a asigura ca aceste linii de comunicare sã rãmânã deschis 131f59b e .si clare. Aceasta face ca într-o
democratie reprezen-tativã partidele, dacã nu .si guvemantii, sã devinã cel putin organizatii de
control asupra activitãtii omului".
De.si au o istorie scurtã (de aproximativ douã sute de ani) partidele politice .si- au câstigat un loc
esential în functjonarea sistemelor politice modeme. De aceea, o scurtã retrospectivã în formarea
par-tidului politic va încerca sã clarifice câteva puncte sensibile din lite-ratura extrem de bogatã
dedicatã lui: modul de agregare (.si reprezentare) a intereselor sociale înaînte de constituirea
partidelor; deosebirea dinire partid .si alte grupuri .si asociatii social-politice; argu-mente a1e
adversarilor partidului politic în perioada luj de pionierat; raportul dinire regimul parlamentar .si
afirmarea partidelor ca institutii politice. Dacã regimurile democratiei reprezentative evidentiazã
geneza .si evolutia partidelor politice prin concurenta pentru cucerirea puterii în cadrul
pluralismului .si al participãrii extinse, regimul parla- mentar aruncã o lumînã revelatorie asupra
preistoriei partidelor sau protopartidelor. O distinctie utilã în aceastã privintã este activitatea
extraparlamentarã a partidului modern, cu pretentia de a reprezenta în Parlament interesul national
în forma speciflcã a doctrinei si ideolo- giei sale .si activ itatea infraparlamentarã a sirãmosul ui sãu,
grupul par- lamentar si comitetele electorale de sprijin care, la limitã, sunt factiuni în cadrul
Parlamentelor, create mai mult din interese proprii si legãturi afective decât prin vointa al egãtorilor.
Pe mãsura extinderii regimului reprezentativ, a dreptului de vot si a fenomenelor de modemizare,
fac-torul organizatoric capãtã preponderentã, iar necesitatea reprezentãrii intereselor unor categorii
sociale din ce în ce mai largi duc la trans formarea grupurilor parlamentare .si a comjtetelor
electorale în organizatii politice stabjle. Însã partidul politic apare numai când între grupurile
parlamentare sj comitetele electorale s-a stabilit o legãturã permanentã, numaj atunci când
comitetele electorale au creat o
s Sigmund Neumann, Towãi-d a Comparative Studv of Political Parties, îns S.
Neumann (ed.), Modern Political Parties, Universitv Chicago Press, Chicago, 1965, p. 397.
organizatie permanentã la njvel nation al, fãrã sã disparã dupã alegeri. În acest sens, "partidul"
"cavalerilor", al presbiterienilor, al "nivelato-rilor" în Anglia; "partidul" federalistil or si al
republicanilor în S.U.A.; "partidul" iacobinilor, al girondinilor .si "turbatilor" în Franta pot fi
considerate bunicij partidului politic modem.
Ca în multe alte domenii ale sociologiei politice, abordarea sociolo-gicã a studierii partidului
apartine lui Max Weber. Acesta considera par-tidul politic o "asociatie" de oameni liberi,
"voluntar" constituitâ, nece-sarã societãtii, cu un anumit program, cu obiective ideale .si/sau materiale.
Spre deosebire de definitiile anterioare ale lui D. Hume si B. Constant , de pildã, Max Weber
pune accentul pe latura institutionalã si organizationalã în explicarea partidului, dar neglijeazã
dimensiunile socialã, culturalã .si psihologicã. Pe de altã parte, o serie de asociatii care au existat .si
în Antichitate si în Evul Mediu, aveau, de regulã, scopuri politico-sociale bine determinate, dar nu
întruneau atributele partidului propriu- zis, acesta reprezentând, dupã cum se va vedea în cele ce
urmeazã, o realitate speciflcã epocilor modemã .si contemporanã.
Tot dîn perspectivã sociologicã, definitiile postbelice date par-tidului politic pun accentul pe
ideea de organizatie, cu functji si roluri specifice, dîntre care cucerirea si exercitarea puterii este una
esentialã. Evj dentierea elementelor structurale sj organizationale se înscrie acum ca o constantã în
defînirea partidului. "Partidele actuale
- apreciazã Maurice Duverger - deja un clasjc al stasiologiei - se definesc mult maj putîn prin
programul lor sau prin clasa aderentilor lor, decât prin natura organizãrii: un partid este o
comunitate cu o structurã particularã. Partidele modeme se caracterizeazã, înainte de orice, prin
anatomia lor...".
O a treia etapã în definirea pariidului politic este aceea de sjntezã dintre ideea de asociere .si
cucerirea puterii prin mijlocirea factorului ideologic. Pentru A. Gramsci, de pildã, peniru un partid
este nevoje
Maurice Duverger, Les partis politiques, Paiis, A. Colin, 1951, p. 2-3.
5. Anna oppo, Pãrtiti politici, în: Dizionario di politica (Editat de Norberto Bobbio si Nicollo
Matteuci Pasquino), Torino, UTET, 1976, p. 705-712.
D. Hume (1760): In faza initialã, programul joacã un rol esential în defmirea partidului,
organizaiea trecând apoi pe primul plan" (Essay on Parties).
B. Constant: "Un partid este o reuniune de oameni caie profeseazã aceeasi doc-ttinã pohticã".
8 M. Duverger, Les partis politiques, p. IX-X.
Antonjo Gramscj, Opere alese, Bucuresti, Editura Politicã, 1969, p. 154-155.
de trei elemente fundamentale: 1. un element difuz de oameni comu- ni, medii, a cãror participare
vine dîn disciplinã .si fldelitate; 2. ele- mentul principal, de coeziune pe plan nationa1 al unui
ansamblu de forte; 3. un element mediu care leagã primul element de a1 doilea, le pune în contact.
Din aceastã identjficare a elementelor care compun structura unui partid politic si diferentiere, care
le separã de alte asociatii sau grupãri politice, Sigmund Neumann a dat o definitie cuprinzãtoare a
partidului politic: "Partidul politic este organizatia închegatã a fortelor politice active ale societãtii,
preocupate de con- irolul asupra puterii guvernamentale .si care luptã deschis pentru câstigarea
maselor, luptã în care se înirec cu o altã grupare sau cu mai multe grupãri având conceptii djferite;
ca atare, el reprezintã acea verigã mare care leagã fortele socia1e .si ideologiile de instjtutii1e
guvemamentale oficiale sj le angajeazã în activitatea politicã, într-un cadru mai larg al comunitãtii
politice".
Printre pionierii studierii sistematice a partidelor politice s-au numãrat - .si faptul ni se pare
demn de sublinjat - si oameni de .stiintã din România, precum A.D. Xenopol, D. Gusti, P.P.
Negulescu, D. Drãghicescu, M. Manoilescu .s.a.. Ace.stia .si- au adus, în perioada dintre cele douã
rãzboaie mondiale, contributij de referintã în plan intemational, ce rãmân semnificative în unele
privinte pânã în zilele noastre. Peire P. Negulescu - sustinând cã gruparea cetãtenilor în partide
este un fenomen social care materializeazã "curente mai mult sau mai putin putemice ale opîniei
publice" - ne propune aceastã defînitie: "Ca sã merite însã numele de partide politice, grupãrile
de cetãteni trebuie sã reprezinte pãrti ale masei nationale - .si ca sã 1e reprezinte, trebuie sã se
gãseascã în comunitate de idei cu ele. Numai aceastã comunitate dã partidelor puterea sã învingã, pe
cãi legale, în luptele politice .si, prin urmare, autoritatea necesarã ca sã guvemeze". Dimitrie Gusti
încearcã sã surprindã tipul ideal de par-tid politic, care sã corespundã realjtãtjlor extrase din
experienta nationalã .si universalã. "Partidul politic - apreciazã el - este o asociatie liberã de
cetãteni, uniti în mod permanent prin interese sj
10 Sigmund Neumann, Toward a Comparative Study of Political Parties, în:
S. Neumann (ed.), Modern Political Partjes, 1966.
P. P. Negulescu, Partidele politice, Edjtura Cultura Nationalã, Bucuresti,
1926, p. 33.
12 Ibidem, p. 251.
idei comune, de caracter general, asociatie ce urmãreste, în plinã luminã publicã, a ajunge la puterea
de a guvema peniru realizarea unui ideal etic si social". Societatea, .si anume sistemul sãu economic
si so cial, din care derivã cu necesitate anumite interese .si psi-hologia fortelor sociale ale
poporului, exprimatã în anumite idei, constituie mediul sau "rãdãcinile" adânci ale oricãrui partid.
"Sunt partide - subliniazã acela.si autor - care pun în evidentã mai mult interesele economice,
alteie mai mult ideile politice, religioase ori filosofice; în realitate, însã, ideea pentru a avea putere
este întot-deauna întovãrãsitã de un interes, iar interesul nu se poate satisface fãrã idee".
Realizãrile cercetãrii .stiintiflce românesti din perioada interbelicã sunt sugestive .si instructive în
multe privinte, deoarece apreciazã par-tidul politic ca pe o uimitoare "personalitate colectivã", ce
dispune de gândire proprie si de unitate de actiu ne în viata politicã.
În aceastã ordine de idei, sociologia contemporanã a fixat princi-palele caracteristici ale
partidului politic, în special prîn opera lui Joseph La Palombara .si Myron Weiner
1. partidul este o organizatie relativ stabilâ care rezistã rnai mult decât viata membrilor
sãi. Prîn aceasta partidul se deosebe.ste de alte grupuri sau asociatii politice care, de regulã, îsi
înceteazã activitatea când obiectivele social-politice pentru care ele s-au format sunt atinse.
Totodatã, prin aceastã caracteristjcã partidul capãtã o aurã de impersonalitate, specificã institutijlor
autentice;
2. organizarea perfectionatâ I a toate esaloanele. Nu poate exista partid politic fãrã o
organizare ramjficatã, pe pla n local (filiale, organizatii) care întretin raporturi permanente cu
structurile de con-ducere la nivel national. Acest aspect deosebe.ste, de asemenea, par-tidul politic
modern de grupãrile sau asociatiile politice mai vechi sau mai recent organizate, de regulã, în jurul
unui interes local sau geografic. Totusi, în lumina noilor clivaje (etnice, religioase sau sec-
13 Dimjtrie Gusti, Partidul politic. Sociologia unui sistem al partidului politic,
in: Doctrinele partidelor politice, Editura Cultura Natjona lã, Bucuresti, 1925, p. 4. 14 Ibidem,
p.
15 Joseph La Palombaia: Myron Weiner, The Origin and the Development of
Political Parties, în: J. La Palombaia, M. Weiner (eds.), Political Parties and PoliticaJ
Development, Princeton Universitv Press, Princenton, New Jersey, 1972, p. 6.
toria1e), în ultimul timp cunosc o relativã dezvoltare partidele locale (regionale);
3. vointa mãrturisitã a cadrelor de Ia toate esaloane1e respec-tivei organizatii de a prelua si
ex ercita puterea, fle prin interme-diul exclusiv al propriilor actiu ni, fie recurgând la aliante si
colaborãri cu alte forte. Este cea mai clarã linie de demarcatie dintre partid si grupurile de presiune,
care nu urmãresc sã cucereascã pute-rea, ci doar sã o influenteze;
4. preocuparea de a-si asigura un sprijin cât mai Iarg, îndeosebi cu prilejul alegerilor, dar
si în alte împrejurãri, în diverse forme.
Sistemul de partide. Una dîntre caracteristicile fundamentale ale sistemelor politice din cele
mai multe tãri ale lumii o reprezintã existenta legalã a unei pluralitãti de partide, care se
structureazã în sisteme de partide. De aceea, eforturile de a descifra contin utul par-tidului politic au
fost însotite de preocupãri statomice orientate spre deflnirea sistemului de partide.
Notiunea a fost folositã explicit pentru prima oarã în perioada înterbelicã, în deceniul al pairulea,
pomindu-se de la numãrul si natu-ra partidelor dinir-o tarã, de la specificul luptei lor peniru putere
sau de la modul de exercitare a acesteia. In toate societãtile în care pu-terea politicã este detjnu tã de
partide - s-a apreciat la acea datã -,acestea formeazã sisteme de partide, înclusiv acolo unde nu
este institutionalizatã competitia peniru putere. "Sistemul în care un sin-gur partid controleazã
guvemul, chiar dacã tolereazã sau nu existenta de partide minuscule (...), trebuie sã fie considerat ca
o formã speci- ficã de sistem de partid. Celelalte sisteme de partide - se precizeazã în continuare -
pot fi reduse foarte comod la douã tipuri distincte:
acela în care douã partide uneon sunt în competitie cu sanse aproape egale de a controla guvemul;
acela în care un mare numãr de partide politice participã la lupta peniru putere în asemenea conditij
încât nici unul dintre acestea nu poate, în mod natural, sã sconteze cã îi va reve- ni dreptul de
guvernare" . Deflnitia combinã maj multe criterjj, dar
16 Arthur N. Ho[combe, Political Parties Theory în Encyclopedia ofthe Social Sciences, vol.
11, The MacMillan,
Librairie Astmand Colin, Paiis, 1971, p.199.
unul - cel a1 numârului - este precumpãnitor pentru a distinge sis-temele cu partid unic de
sistemele pluripartide.
În deceniile postbelice, cre.sterea interesuluj speciali.stilor fatã de acest subject se concretizeazã
în analjze si contributji care consacrã în aparatul conceptual "sistemul" - conferindu- i diverse
acceptiuni - .si evidentiazã importanta configuratiei pluralismului politic de partide dintr-o tarã
sau alta pentru întelegerea particularitãtilor si dinamicii întregii vieti politice nationale. Unele studii
par sã consjdere sistemul de partide sinonimul partidelor, deoarece este folosit curent, în con-texte
variate, fãrã sã i se consemneze vreo explicatie, fãrã sã i se cir-cumsctie sensul. De regulã, însã, în
cele mai multe lucrãri întâlnim ten-tative de a oferi definirea strictã .si riguroasã a sistemuluj de
partide.
În sociologia politicã vest-europeanã, printr-o investigatie de referintã, un adevã rat model al
genului, Maurice Duverger a explicat, în anul 1951, sistemul de partide prin "formele .si
modalitãtile de coexistentã a maj multor partide dinir-o anumitã tarã". În aceastã acceptie,
prezenta sistemelor de partide era exclusã în societãtjle cu partid unic. Aprecierea cã partidele
formeazã un ansamblu de forte politice, specializate în lupta pentru putere, care se confruntã .si se
sustin reciproc este motivatã prin numãrul partidelor, dimensiunile lor, localizarea geograficã,
distributia politicã a electoratului si aliantele dintre partide.' Ulterior, Maurjce Duverger va reveni
asupra viziunjj initiale si va defini sistemul de partide .si prin prisma altor factori - îndeosebi
"importanta relativã a partidelor", bazele lor ideologice, caracteristicile organizãrii sj conducerii în
cadrul partide-lor, natura aliantelor dîntre partide .s.a. .sj va oferi o perspectivã mai completã, care
pune accentul pe stabiiitatea partidelor înir-o etapã datã. "In flecare tarã, înir-o perioadã maj lungã
sau maj scurtã, numãrul partidelor, structurile lor inteme, ideologiile, inclusiv dimensiunile,
aliantele, tipurile lor de opozitie prezintã o anumitã sta-bilitate. Astfel se poate descrie «sistemul de
partide» al acestej tãri în intervalul de timp avut în vedere".
O serie de cercetãtori aveau sã jnsiste frecvent doar pe numãrul partidelor peniru a defîni si
descrie sjstemul de partide. Absolutizarea acestui element nu s-a dovedit fecundã, înirucât - asa
cum s-a subli-
17 Maurice Duverger, Les partis politiques, p223.
18 Ibidem.
19 Maurice Duverger, Socioiogie politique, ed.a II-a revãzutã, PUF, Paiis, 1967, p.37O.
niat pe drept - "se recurge la un mod de numãrãtoare fãrã a exista reguli de numãrare".
Astfel, punctul de vedere conform cãruia "conteazã" nu numãrul total de partide dintr-o tarã, ci
"numãrul celor importante", a fost con-testat prin întrebãri de genul: pe ce bazã poate fi precizatã
"lipsa de importantã" a unor partide?; cum poate fi determînatã relevanta par-tidelor care
"conteazã"? .s.a.. Sugestia de a se stabili o cotã minimã în privînta influentei în ele ctorat nu este
operationalã, deoarece acest "prag" se poate schimba si de cele mai multe ori se schimbã, ori de
câte ori au loc alegeri parlamentare. De asemenea, nu existã nici un etalon pe deplin corespunzãtor
pen1ru a aprecia ce pondere electoralã a unui partid sau a altuia este mai mult sau mai putin
relevantã, întrucât un partid care obtine 20% din voturi si o cotã aproximativ egala de mandate de
deputati poate sã rãmânã în opozitie, iar altul cu doar 5-7-9% poate inira adesea în aliantã de
guvemare. Tentativele de a stabili criterii de însemnãtate si de lipsã de importantã pentru a include
sau exclude un partid sau altul din sistemul de partide nu sunt nici motivate, njci operationale.
,tj
Alti analis au combinat ctiteriile sirict cantitative - în principal,
numãrul partidelor si mãrimea acestora - cu elemente ce conirjbuie mai substantial la descifrarea
continutului sistemuluj de particle. In acest sens a fost evidentiatã necesitatea ordonãrii partidelor
"în jurul unui nucleu de doctrine, de programe, de iraditii si de sensibiljtãti politice". Prjn
programe politice, partidele propun maselor sau le impun, prin manipulare, reprezentãri electorale
despre linia politicã spre care se orienteazã, structurând vointele politice ale cetãtenilor în jurul unor
valori. Prin asocierea acestor factori cu legãturile inevitabile dinire partide s-a apreciat cã sistemul
de partide este for-mat din partidele ce actioneazã într-o tarã într-o perioadâ datã si din
relatiile acestora, prin care se urmãreste preluarea puterii politice.2s Raporturile necesare pe care
flecare partid le întretine cu celelalte sunt cãlãuzjte, în principal, de interese precise. Totu.si, o
20 Sartori Giovanni, Tipologia dei sistemi partitici, în Partiti e gruppi di pres.
sione (A cura dj Domenico Fischella), Societa editrice 11 Mulino, Botogna, 1972, p. 197. 21
Georges Lavau, Rsflexions sur le rsgime politique de la France, în Revue
fransãise de science politique, anu[ XII (1962), no. 4, p.
22 Aristjde Cjoabã, Functia ideologicã a partidelor politice din societatea
capitalistâ actualã, Editura Politicã, Bucuresti, 1988, p. 80.
Harrv Eckstein, Political Parties. Party Systems, în International
Encyclopedia of the Social Sciences (editor: David L. Shills), vol. XI, The
MacMjllan and the Free Press, New York, 1968, p. 436-437.
serie de analjze ocolesc dependentele în care trebuie sã se afle par-tidele fatã de factorii care le
determinã existenta .si influenta în socie-tate .si în stat etc., concentrându-se aproape exclusiv
asupra irãsã-turilor sj intensitãtii competitiei pentru puterea politicã. Aceastã deta.sare conduce spre
prezentarea sistemului de partide ca ansamblu de "actori" autonomi ai vietii politice.
Pnn sisteme de partide, constituite în orice tarã în care î.si des- fãsoarã activitatea fie un singur
partid, fie mai multe, întelegem totalitatea partidelor care actioneazã într-o perioadã datã si
raporturile functionale fundamentale dintre acestea, ce vizeaza
asumarea responsabilitãtilor ce le sunt speciflce într-o anumitã etapã în sistemul politic .si în
societate. Sistemul de partide include toate partidele existente la un moment dat într-o tarã, deoarece
toate -indiferent de dimensiuni electorale sau parlamentare, de influenta în sfera puterii politice -
se definesc printr- un numãr de trãsãturi esentiale comune, jar activitatea fiecãruia se reflectã în
intensitãti diferite asupra vietii politice. De asemenea, partidele dinir-o tarã formeazã în totalitatea
lor un sistem, deoarece fiecare partid - prin optiunile sale doctrinare si programatice, prin
raporturile în care inirã în lupta pentru putere, pentru exercitarea sau influentarea acesteja -î.si
concepe si desfãsoarã actiunile tînând seama de particularitãtile celorlalte partide, de necesitatea ca
sistemul politic sã functioneze astfel încât sã asigure echilibrul societãtii.
Esenta partidului politic .si continutul sjstemelor de partide se dezvãluie .si mai deplin din
prezentarea principalelor tipologii si clasificãri ale acestora.
|