DIFERENTIEREA FORMELOR DE PUTERE
Diferentierea formelor de putere dintr-o societate constituie, de asemenea, o problemã
esentialã pentru sociologia politicã. Virtual, se poate sustine cã existã atâtea feluri de putere câte
genuri de grupuri sociale stabiie existâ (si care sunt caracterizate prin asimetrie de
11 Amitai Etzioni, The
Active Society, The Free Press,
roluri, prin alocare inegalã de resurse si valori si deci prin posibili-tatea unor reglementãri
imperative între membrii grupului respectiv). Putem, astfel, distinge puterea familialã a pãrintilor,
puterea admi- nistrativã dintr- urt aparat ierarhic, într-un minister, într-o organizatie politicã, militarã
s.a.m.d.. Constatãrn, totusi, cã aceste forme particu- lare de putere sunt, de regulã, integrate în
ansambluri mai largi de acest tip, cârora le datoreazã scopurile si va1orile si, în cele mai multe
cazuri, principa1ele instrumente de actiune.
Pentru studierea puterii politice, a fundamentelor ei si a resurselor principale de care poate
dispune, ni se pare important sã ana1izãm interdependenta acesteia cu douã domenii în cadrul
cãrora se consti-tuie puteri specifice: cel economic si cel niilit 727b14h ar. În constituitrea pu-terii economice
si a celei militare un rol esentia1 îl joacã tipul de resurse de care dispun în mod precumpãnitor
domeniile în cauzã, modul de constituire si functionare a ierarhiilor specifice acestora, natura
intereselor si relatiilor predominante în cadrul lor etc..
Reproductia economicã în cadrul unei societãti nu presupune doar eficacitatea sau
legitimitatea puterii în unitãtile producãtoare de bunuri sau mãrfuri, ci, de asemenea, într-o mãsurã
crescândã, modul în care este produsã cererea de mãrfuri (eventual, legitimitatea aces-tui proces).
Atunci când spunem cã existâ o putere economicã, ne referim la faptul câ aceasta nu se exercitã
doar asupra vietii snuncito-rilor din întreprindere, nu se af1ã numai la nivelul preturilor sau al
determinãrii concentrãrilor industria1e ori al organizãrii cheltuielilor publice; ea rezidã si în modul
de organizare, precum si în cuantumul consumului sau, cum se exprimã, de pildã, Jacques Attali, în
felul în care sunt produsi consumatorii. "Astãzi, esenta organizãrii sociale rezidã într-o dialecticã
între puterea de a produce mãrfuri si puterea de a produce cererea de mãrfuri. Puterea de a produce
mârfuri apartine aparatului economic propriu- zis, sustinut de aparatul de stat. Puterea de a produce
o cerere de mãrfuri este mult mai complexã. Este clar cã aparatul educational, aparatul sanitar,
aparatele ideolo-gice de stat sunt elemente esentiale ale productiei de mâine"
Rezultã cã, atunci când studiem raporturile dintre economie si putere, esenta analizei nu
constã în a privi în mod unilateral modul în
12 Jacques Attali, Economie et pouvoir. Le Pouvoir. Rencontres interna-tionales de
Gensve, Editions de la Baconnisre, Neuchâtej, 1978, p. 215.
care sunt produse mãrfurile si cum sunt oamenii determinati (sau manipulati) sã le consume,
ci în a recunoaste în mod clar cã puterea rezidã în "codul care structureazã aceastã autoproductie a
societãtii, producând o ofertã pentru o cerere pe care o produce"' . Punând problema din aceastã
perspectivã, constatãm interdependenta fac-torului economic cu cel politic si social în genere.
Productia de auto- mobile nu poate exista fãrã o retea rutierã, dupã cum nici aparatura electrocasnicã
ori electronicã nu poate fi obiectul productiei unor ramuri industria1e fãrã existenta retelei
electroenergetice nationale s.a.m.d.. Or, pentru organizarea unui sistem integral care sã asigure un
nivel dat al consumului este nevoie de interventia factorului politic, de forta organizatoare si de
sistemul de valori specifice pu-terii politice. Totusi, puterea economicã, ce poate fi socotitã baza
materialã propulsatoare a unui nivel dat de civi1izatie, nu poate fi redusã, credem, doar la acest
raport dialectic între producerea de cerere si ofe rtã (si de consumatori) la nivel societal.
Ceea ce numim îndeobste avutie nationalã, în sensul cel mai larg (adicã incluzând si bogãtiile
natura1e cunoscute la un moment dat), constituie potentialul cel mai de pret al acestei forme de
putere, ast-fel încât, în manifestarea ei, puterea economicã rezidâ în capaci-tatea de a
transforma în sens constructiv acest potential, punându-1 la dispozitia societãtii si determinând
sâ se nascã din el un nivel evoluat de civilizatie materialã. In acest sens, cel mai general, puterea
economicã ne apare dependentã de resursele umane (nivelul de ca1ificare, gradul de coeziune,
disciplinã si spirit Organizatoric ale fortei de mu ncã), de potentialul amintit al avutiei
nationalesi,mai ales, de orientarea pe care o imprimã strategiilor dezvoltãrii econo- mice puterea
politicã din societatea respectivã. Desigur, existã si acceptii restrânse ale notiunii de putere
economicã, cum ar fi aceea care rezultã din potentialul existent la nivelul unei unitãti productive sau
din resursele de care dispune un anumit grup social în raport cu altul, ori chiar din compararea unui
nivel de dezvoltare economicã a unei tãri cu acela al alteia.
Existã autori care sunt înclinati sã evalueze în mai micã mãsurã puterea economicã drept o
capacitate constructivã la acest nivel, ca un potential de care poate dispune o societate la un moment
dat
13 Ibidem, p216.
pentru a- si fauri un nivel de civilizatie mate rialã; dimpotrivã, în asemenea acceptii analiza
puterii economice este fãcutã în termenii teoriei conflictului (care este destul de rã.spânditã atunci
când se realizeazã eva1uarea puterii în genera1). Într-o asemenea viziune, aceastã formã de putere
"apare cu Ocazia retragerii avantajelor eco- nomice sau ... a promiterii lor (de exemp lu, comert,
investitii, sprijin valutar, ajutor pentru dezvoltare). Pe aceste cãi, puterea economicã poate fi folositã
pentru a ameninta sau, în mod direct, pentru a slãbi sau întãri un alt stat. O exercitare a puterii,
specialã ss istoriceste importantã, o constituie amenintarea cu încetarea cooperãrii cu alte state, prin
retragerea dintr-o aliantã sau dintr-o uniune vamalã..." . Teoria conf1ictului nu este propice pentru
ana1iza efectelor multila-terale ale puterii în interiorul unor natiuni sau în sistemul intemational.
Ancorarea teoriei despre putere exclusiv în domeniul conflictului duce, în genere, la o imagine prin
excelentã negativã despre acest fenomen, sursã de conflicte si de ten siuni, înãuntrul si în afara
natiunilor. Este incontestabil cã unele state, considerate mari puteri economice prin potentialul de
care dispun în acest sens, uti- lizeazã în mod constrângãtor, în raport cu alte state, anumite resurse
economice, cu scopul de a dobândi sau de a-si mentine un statut pri- vilegiat în sistemul
intemationa1. Nu este, totodatã, mai putin ade-vãrat cã etemizarea unor astfel de raporturi între state
ar face imposi-bilã edificarea unei ordini mondiale bazate pe echitate si justitie.
Este însã esential sã remarcãm, atât pentru viata intemã a diferitelor natiuni, cât ssi pentru o
ordine mondialã echitabilã si demo-craticã, faptul cã puterea economicâ se afiâ într-o strânsã
interconditi onare, pe mai multe planuri, cu cea politicâ; la modul cel mai general, putem spune cã
riu existã putere politicã echilibratã si compatibilã cu normele unei vieti democratice dacã ea nu se
fun-damenteazã pe o economie sãnãtoasã ss cu cresteri semnificative, iar, la rândul lui, orice sistem
economic are nevoie de interventia fac-torului politic pentru o dezvoltare norma1ã.
Pentru numeroase societãti contemporane, puterea militarâ reprezintã un potential defensiv
in sprijinul puterii politice din
descu-
14 Klaus Knorr, The Power of Nations. The Political Economy of International Relatjons,
Basic Books Inc.,
raja o eventualã agresiune extemã. În acest domeniu, putem vorbi despre o formã distinctã de
putere, care decurge din reglementãrile ierarhice de tip militar, din modul de organizare si scopurile
specifice armatei si care conferã un statut aparte grupului socia1 care realizeazã activitatea în acest
domeniu. "Puterea militarã prezumtivã are trei componente: fortele armate; ... potentialul militar
(capacitatea de a mãri sau îmbunãtãti fortele militare existente) ss reputatia militarã, adicã
presupunerea altor actori nationali, bazatã pe experienta din tre-cut, cã statul respectiv are dispozitia
mai mare sau mai micã de a recurge la amenintãri militare atunci când sunt încãlcate interesele sa1e
vitale" . Totusi, am simplifica excesiv raporturile dintre fenomenul politic si cel militar, dacã l-am
considera pe cel din urmã doar ca o resursã a puterii politice sau ca un instrument de care aceastã
putere uzeazã în împrejurãri extreme. Subliniem acest fapt nu numai pentru cã în istoria multor
popoare edificarea structurilor politice si, deci, a acestui gen de putere n-ar fi fost posibilã fãrã
interventia factorului militar; în acest sens, se poate chiar sustine cã cele douã puteri se identificâ, în
numeroase cazuri, în devenirea istoricã a multor natiuni.
În lumea contemporanã, în procesul de edificare nationa1ã a unor popoare, puterea militarã a
jucat, de asemenea, un rol esentia1 atât în faza rãzboaielor de eliberare, cât si ulterior, în procesul de
consolidare a noilor structuri social-politice si economice. Intrucât unele societãti nou apãrute au
fost lipsite initia1 de o elitã politicã civilã suficient de ca1ificatã pentru a-si asuma sarcina
guvemãni, nu putine au fost ca.zunle când, în iransformãrile politice rea1izate dupã dobândirea
independentei, militarii si-au asumat un rol precumpãnitor în acest sens. Aceastã militarizare a
puterii politice din unele natiuni contem-porane a fost cauzatã însã si de fenom ene de crizã, de
grave contradic tii interne acumulate în aceste tãri, mai a1es ca urmare a nivelului precar de
dezvoltare economicã. Desi interventia militarilor în viat politicã nu poate fi evaluatã în ansamblu
ca negativã (au fost si cazuri când ei si-au asumat rãspunderea initierii unor procese democratice),
totusi, acest gen de putere, implementatã la nivel guvemamental, s-a identificat, de regulã, cu
dictaturi antidemocratice, cu mãsuri represive la adresa fortelor politice progresiste si cu initierea
unor strategii de dezvoltare care s-au dovedit, dacã nu fa1imentare, prea putin adaptate cerintelor
reale de progres al societãti lor respective.
15 Ibidem, p. 9.
Dacã vom corela cele douã. laturi - intemã si internationa1ã - în care se vãdeste rolul
negativ a1 regimurilor militariste, remarcãm tendinta de autonomizare a factorului militar din
societãtile respec-tive; manifestarea acestei forme de putere ca un fel de "stat în stat" functioneazã
în mod arbitrar si abuziv, fã.rã a tine seama de interese- le reale a1e poporului în cauzã, dimpotrivã,
producând o putemicã eroziune a va1orilor democratiei si echitãtii sociale ssi atentãnd grav la cele
mai elementare drepturi si libertãti umane. Asadar, nu putem eva1ua rolul real al puterii militare
considerând-o numai ca pe o resursã a puterii politice, deoarece se poate întâmpla ca aceasta din
urmã sã devinã apanajul celei militare si sã fie cu totul subordonatã unor strategii militariste . În
orice caz, raporturile civili-mi1itari în elaborarea si implementarea politicii unei tãri au fost si
rãmân o importantã preocupare a sociologiei politice
|
