DIFERENTIEREA FORMELOR DE PUTERE
Diferentierea formelor de putere dintr-o societate constituie, de asemenea, o problemă
esentială pentru sociologia politică. Virtual, se poate sustine că există atâtea feluri de putere câte
genuri de grupuri sociale stabiie existâ (si care sunt caracterizate prin asimetrie de
11 Amitai Etzioni, The
Active Society, The Free Press,
roluri, prin alocare inegală de resurse si valori si deci prin posibili-tatea unor reglementări
imperative între membrii grupului respectiv). Putem, astfel, distinge puterea familială a părintilor,
puterea admi- nistrativă dintr- urt aparat ierarhic, într-un minister, într-o organizatie politică, militară
s.a.m.d.. Constatărn, totusi, că aceste forme particu- lare de putere sunt, de regulă, integrate în
ansambluri mai largi de acest tip, cârora le datorează scopurile si va1orile si, în cele mai multe
cazuri, principa1ele instrumente de actiune.
Pentru studierea puterii politice, a fundamentelor ei si a resurselor principale de care poate
dispune, ni se pare important să ana1izăm interdependenta acesteia cu două domenii în cadrul
cărora se consti-tuie puteri specifice: cel economic si cel niilit 727b14h ar. În constituitrea pu-terii economice
si a celei militare un rol esentia1 îl joacă tipul de resurse de care dispun în mod precumpănitor
domeniile în cauză, modul de constituire si functionare a ierarhiilor specifice acestora, natura
intereselor si relatiilor predominante în cadrul lor etc..
Reproductia economică în cadrul unei societăti nu presupune doar eficacitatea sau
legitimitatea puterii în unitătile producătoare de bunuri sau mărfuri, ci, de asemenea, într-o măsură
crescândă, modul în care este produsă cererea de mărfuri (eventual, legitimitatea aces-tui proces).
Atunci când spunem că existâ o putere economică, ne referim la faptul câ aceasta nu se exercită
doar asupra vietii snuncito-rilor din întreprindere, nu se af1ă numai la nivelul preturilor sau al
determinării concentrărilor industria1e ori al organizării cheltuielilor publice; ea rezidă si în modul
de organizare, precum si în cuantumul consumului sau, cum se exprimă, de pildă, Jacques Attali, în
felul în care sunt produsi consumatorii. "Astăzi, esenta organizării sociale rezidă într-o dialectică
între puterea de a produce mărfuri si puterea de a produce cererea de mărfuri. Puterea de a produce
mârfuri apartine aparatului economic propriu- zis, sustinut de aparatul de stat. Puterea de a produce
o cerere de mărfuri este mult mai complexă. Este clar că aparatul educational, aparatul sanitar,
aparatele ideolo-gice de stat sunt elemente esentiale ale productiei de mâine"
Rezultă că, atunci când studiem raporturile dintre economie si putere, esenta analizei nu
constă în a privi în mod unilateral modul în
12 Jacques Attali, Economie et pouvoir. Le Pouvoir. Rencontres interna-tionales de
Gensve, Editions de la Baconnisre, Neuchâtej, 1978, p. 215.
care sunt produse mărfurile si cum sunt oamenii determinati (sau manipulati) să le consume,
ci în a recunoaste în mod clar că puterea rezidă în "codul care structurează această autoproductie a
societătii, producând o ofertă pentru o cerere pe care o produce"' . Punând problema din această
perspectivă, constatăm interdependenta fac-torului economic cu cel politic si social în genere.
Productia de auto- mobile nu poate exista fără o retea rutieră, după cum nici aparatura electrocasnică
ori electronică nu poate fi obiectul productiei unor ramuri industria1e fără existenta retelei
electroenergetice nationale s.a.m.d.. Or, pentru organizarea unui sistem integral care să asigure un
nivel dat al consumului este nevoie de interventia factorului politic, de forta organizatoare si de
sistemul de valori specifice pu-terii politice. Totusi, puterea economică, ce poate fi socotită baza
materială propulsatoare a unui nivel dat de civi1izatie, nu poate fi redusă, credem, doar la acest
raport dialectic între producerea de cerere si ofe rtă (si de consumatori) la nivel societal.
Ceea ce numim îndeobste avutie natională, în sensul cel mai larg (adică incluzând si bogătiile
natura1e cunoscute la un moment dat), constituie potentialul cel mai de pret al acestei forme de
putere, ast-fel încât, în manifestarea ei, puterea economică rezidâ în capaci-tatea de a
transforma în sens constructiv acest potential, punându-1 la dispozitia societătii si determinând
sâ se nască din el un nivel evoluat de civilizatie materială. In acest sens, cel mai general, puterea
economică ne apare dependentă de resursele umane (nivelul de ca1ificare, gradul de coeziune,
disciplină si spirit Organizatoric ale fortei de mu ncă), de potentialul amintit al avutiei
nationalesi,mai ales, de orientarea pe care o imprimă strategiilor dezvoltării econo- mice puterea
politică din societatea respectivă. Desigur, există si acceptii restrânse ale notiunii de putere
economică, cum ar fi aceea care rezultă din potentialul existent la nivelul unei unităti productive sau
din resursele de care dispune un anumit grup social în raport cu altul, ori chiar din compararea unui
nivel de dezvoltare economică a unei tări cu acela al alteia.
Există autori care sunt înclinati să evalueze în mai mică măsură puterea economică drept o
capacitate constructivă la acest nivel, ca un potential de care poate dispune o societate la un moment
dat
13 Ibidem, p216.
pentru a- si fauri un nivel de civilizatie mate rială; dimpotrivă, în asemenea acceptii analiza
puterii economice este făcută în termenii teoriei conflictului (care este destul de ră.spândită atunci
când se realizează eva1uarea puterii în genera1). Într-o asemenea viziune, această formă de putere
"apare cu Ocazia retragerii avantajelor eco- nomice sau ... a promiterii lor (de exemp lu, comert,
investitii, sprijin valutar, ajutor pentru dezvoltare). Pe aceste căi, puterea economică poate fi folosită
pentru a ameninta sau, în mod direct, pentru a slăbi sau întări un alt stat. O exercitare a puterii,
specială ss istoriceste importantă, o constituie amenintarea cu încetarea cooperării cu alte state, prin
retragerea dintr-o aliantă sau dintr-o uniune vamală..." . Teoria conf1ictului nu este propice pentru
ana1iza efectelor multila-terale ale puterii în interiorul unor natiuni sau în sistemul intemational.
Ancorarea teoriei despre putere exclusiv în domeniul conflictului duce, în genere, la o imagine prin
excelentă negativă despre acest fenomen, sursă de conflicte si de ten siuni, înăuntrul si în afara
natiunilor. Este incontestabil că unele state, considerate mari puteri economice prin potentialul de
care dispun în acest sens, uti- lizează în mod constrângător, în raport cu alte state, anumite resurse
economice, cu scopul de a dobândi sau de a-si mentine un statut pri- vilegiat în sistemul
intemationa1. Nu este, totodată, mai putin ade-vărat că etemizarea unor astfel de raporturi între state
ar face imposi-bilă edificarea unei ordini mondiale bazate pe echitate si justitie.
Este însă esential să remarcăm, atât pentru viata intemă a diferitelor natiuni, cât ssi pentru o
ordine mondială echitabilă si demo-cratică, faptul că puterea economicâ se afiâ într-o strânsă
interconditi onare, pe mai multe planuri, cu cea politicâ; la modul cel mai general, putem spune că
riu există putere politică echilibrată si compatibilă cu normele unei vieti democratice dacă ea nu se
fun-damentează pe o economie sănătoasă ss cu cresteri semnificative, iar, la rândul lui, orice sistem
economic are nevoie de interventia fac-torului politic pentru o dezvoltare norma1ă.
Pentru numeroase societăti contemporane, puterea militarâ reprezintă un potential defensiv
in sprijinul puterii politice din
descu-
14 Klaus Knorr, The Power of Nations. The Political Economy of International Relatjons,
Basic Books Inc.,
raja o eventuală agresiune extemă. În acest domeniu, putem vorbi despre o formă distinctă de
putere, care decurge din reglementările ierarhice de tip militar, din modul de organizare si scopurile
specifice armatei si care conferă un statut aparte grupului socia1 care realizează activitatea în acest
domeniu. "Puterea militară prezumtivă are trei componente: fortele armate; ... potentialul militar
(capacitatea de a mări sau îmbunătăti fortele militare existente) ss reputatia militară, adică
presupunerea altor actori nationali, bazată pe experienta din tre-cut, că statul respectiv are dispozitia
mai mare sau mai mică de a recurge la amenintări militare atunci când sunt încălcate interesele sa1e
vitale" . Totusi, am simplifica excesiv raporturile dintre fenomenul politic si cel militar, dacă l-am
considera pe cel din urmă doar ca o resursă a puterii politice sau ca un instrument de care această
putere uzează în împrejurări extreme. Subliniem acest fapt nu numai pentru că în istoria multor
popoare edificarea structurilor politice si, deci, a acestui gen de putere n-ar fi fost posibilă fără
interventia factorului militar; în acest sens, se poate chiar sustine că cele două puteri se identificâ, în
numeroase cazuri, în devenirea istorică a multor natiuni.
În lumea contemporană, în procesul de edificare nationa1ă a unor popoare, puterea militară a
jucat, de asemenea, un rol esentia1 atât în faza războaielor de eliberare, cât si ulterior, în procesul de
consolidare a noilor structuri social-politice si economice. Intrucât unele societăti nou apărute au
fost lipsite initia1 de o elită politică civilă suficient de ca1ificată pentru a-si asuma sarcina
guvemăni, nu putine au fost ca.zunle când, în iransformările politice rea1izate după dobândirea
independentei, militarii si-au asumat un rol precumpănitor în acest sens. Această militarizare a
puterii politice din unele natiuni contem-porane a fost cauzată însă si de fenom ene de criză, de
grave contradic tii interne acumulate în aceste tări, mai a1es ca urmare a nivelului precar de
dezvoltare economică. Desi interventia militarilor în viat politică nu poate fi evaluată în ansamblu
ca negativă (au fost si cazuri când ei si-au asumat răspunderea initierii unor procese democratice),
totusi, acest gen de putere, implementată la nivel guvemamental, s-a identificat, de regulă, cu
dictaturi antidemocratice, cu măsuri represive la adresa fortelor politice progresiste si cu initierea
unor strategii de dezvoltare care s-au dovedit, dacă nu fa1imentare, prea putin adaptate cerintelor
reale de progres al societăti lor respective.
15 Ibidem, p. 9.
Dacă vom corela cele două. laturi - intemă si internationa1ă - în care se vădeste rolul
negativ a1 regimurilor militariste, remarcăm tendinta de autonomizare a factorului militar din
societătile respec-tive; manifestarea acestei forme de putere ca un fel de "stat în stat" functionează
în mod arbitrar si abuziv, fă.ră a tine seama de interese- le reale a1e poporului în cauză, dimpotrivă,
producând o putemică eroziune a va1orilor democratiei si echitătii sociale ssi atentănd grav la cele
mai elementare drepturi si libertăti umane. Asadar, nu putem eva1ua rolul real al puterii militare
considerând-o numai ca pe o resursă a puterii politice, deoarece se poate întâmpla ca aceasta din
urmă să devină apanajul celei militare si să fie cu totul subordonată unor strategii militariste . În
orice caz, raporturile civili-mi1itari în elaborarea si implementarea politicii unei tări au fost si
rămân o importantă preocupare a sociologiei politice
|
