Doctrina politica conservatoare si democratia politica
Desi conservatorismul nu poate fi acuzat de lipsa de democratie, fata de liberalism, luat ca doctrina de referinta, aceasta paradigma da o alta intelegere si interpretare conceptului de democratie, continutului ei, modului de exprimare in practica, scopului si utilitatii sale sociale.
In teoria si practica conservatoare, democratia nu este perceputa ca o participare larga si activa a intregului popor, ci sub diferite pretexte, ea este redusa la segmentul aristocratic-burghez, la elita societatii.
Democratia, in sensul larg de fenomen social-politic, este privita ca o institutie superficiala, incapabila sa asigure obiectivitatea promovarii intereselor tuturor indivizilor si grupurilor sociale. In locul democratiei, inteleasa ca putere a poporului, este promovata democratia elitelor, unde calitatea si capacitatea intelectuala a acestora are rol hotarator in conducerea societatii.
O asemenea abordare a democratiei nu este intamplatoare, ea trebuie conectata cu conceptia naturalist-divina pe care conservatorismul o da puterii, independenta ei fata de vointa umana si in consecinta a caracterului ei absolut.
Daca in doctrina liberala oamenii sunt considerati liberi si egali prin nastere si dispun de drepturi si libertati social-politice, in conceptia conservatoare oamenii sunt inegali, au inzestrari naturale specifice si diferentiate. Societatea conservatoare este conceputa si structurata pe principiile inegalitatii sociale a oamenilor si claselor sociale, a prezentei in cadrul acestora a unui grup de elita inzestrat cu capacitate intelectuala de exceptie, de a conduce. Numai aceasta elita naturala este in masura sa imbine regulile traditiei, ale mostenirii trecutului cu datele concrete ale prezentului si singura capabila sa asigure stabilitatea societatii, conducerea ferma si autoritara a ei.
Democratismul politic conservator da o alta intelegere relatiei dintre individ-stat-societate. In gandirea si practica liberala in cadrul acestei relatii, primatul il are individul, in schimb in reflexiile filosofice-politice ale conservatorismului si in practica sociala, nu individul constituie punctul de atractie, dimpotriva, individul este "topit" in cadrul acesteia, subordonat colectivitatii si autoritatii. Omul, individul este dependent de societate, careia ii datoreaza aproape totul si il sustine in toate imprejurarile.
Statul in raport cu individul este un organism generat de legi proprii, independent de vointa oamenilor. El imbratiseaza toate activitatile si interesele individului, fiind "punctul de sustinere al tuturor nevoilor reale fizice si morale", asa cum preciza Adam Muller.
Prin urmare, individul nu este independent in relatia sa cu statul, nici macar cu actiunile si conduita sa, deoarece si acestea ii sunt impuse de statutul social pe care il confera traditia.
In democratismul conservator regula majoritatii nu are nici o valoare politica sau programatica, ea se rezuma la democratismul elitist de sorginte aristocratic burgheza. Modelul de societate propus de conservatori este unul static, limitat din punct de vedere participativ, unul care priveste inapoi si se refugiaza in valorile si normele trecutului. In What is Conservatorism, S. Possany formuleaza clar sensul social al conservatorismului "Teza centrala a conservatorismului consta in aceea ca inainte de a construi ceva nou, valoarea creata trebuie conservata".4
Unul din teoreticienii conservatorismului, Ralph Adams Cram incercand sa gaseasca modele optime de organizare sociala si politica, ajunge la concluzia ca democratia ar fi incapabila sa constituie ea insasi un asemenea model, ca atata timp cat societatea este fundamentata pe inegalitate sociala, nici nu ar fi posibila si necesara o participare a tuturor indivizilor la actul conducerii, solutia preconizata fiind: puterea sa apartina aristocratiei "naturale".
In practica politica conceptia mai rigida, mai limitata a democratiei politice conservatoare si-a gasit expresie in sustinerea unor regimuri politice mai autoritare, a unor forme de guvernamant care au oscilat intre monarhie, monarhii constitutionale, pana la republici parlamentare, constitutionale si prezidentiale, unele dintre acestea imbracand chiar forme "forte".
|
