Doctrina politica democrat-crestina
Doctrina democrat crestina reprezinta conceptia privind organizarea, functionarea si conducerea societatii prin īmbinarea valorilor si normelor religiei crestine cu principiile si valorile democratice. Elaborata sub influenta doctrinei sociale a bisericii, se caracterizeaza prin atasamentul fata de structurile si valorile traditionale īmbinate cu idei religioase si este folosita de partidele democrat-crestine, de nuanta catolica, protestanta sau ortodoxa, pentru abordarea si solutionar 636h78g ea problemelor proprii societatilor īn care ele actioneaza si a celor generale, specifice epocii contemporane.
Īn cadrul doctrinei democrat-crestine, se contureaza doua orientari: democratia crestina īn sens social (catolicismul social), care a devenit parte integranta a īnvataturii oficiale a bisericii si care confera democratiei o semnificatie exclusiv morala, si participarii, un caracter social; democratia crestina, īn sens politic, care considera democratia politica drept conditie esentiala a democratiei sociale si care se va indeparta treptat de orientarea oficiala a bisericii. Instaurarea regimurilor fasciste a impus restrictii bisericii. Īn aceasta perioada se dezvolta o tendinta catolica democratica care, prin reprezentantii si organizatiile sale, va actiona īmpotriva regimurilor fasciste spre deosebire de unele cercuri religioase care si-au manifestat adeziunea fata de acestea si au contribuit la legitimarea lor. Dupa razboi se elaboreaza principiile fundamentale care vor sta la baza activitatii partidelor democrat-crestine: autonomia actiunii politice, apararea constitutiei liberale, orientarea actiunii statului, īn special, spre ridicarea conditiilor de viata ale populatiei.
Īnlaturarea dictaturilor fasciste si compromiterea unor partide conservatoare si liberale, care au colaborat cu acestea, deschid calea aparitiei si afirmarii doctrinei democrat-crestine, atāt ca doctrina politica, cāt si ca orientare politica. Putem aprecia ca doctrinele si partidele democrat crestine īsi au sorgintea īn perioada post-belica. Partidele democrat-crestine se afirma ca partide de guvernamānt sau ca redutabile forte de opozitie īn tari europene precum Italia, Franta, Germania, Belgia, Austria etc., dar si īn tari latino-americane.
Doctrinarii democrat-crestini au depus eforturi pentru a conferi sensuri moderne conceptelor evanghelice de egalitate, solidaritate si fraternitate, au elaborat concepte noi precum cele de socializare si participare si au definit atributele esentiale ale persoanei umane: contiinta, libertatea, responsabilitatea, libera optiune. Īn acest scop, doctrinei sociale a bisericii privind omul, libertatii si solidaritatii umane li s-au adaugat atitudini si pozitii cu pronuntat caracter politic adoptate de Vatican fata de formele de ateism, contrare īnvataturii crestine promovate de marxism si liberalism, fata de totalitarismul comunist si de injustitiile capitalismului, despre drepturile omului si democratiei, cursa īnarmarilor etc.
Practica politica, si, īndeosebi, cea guvernamentala, a obligat partidele democrat-crestine sa-si reformuleze continuu optiunile politice si ideologice, sa tina seama de realitatile din propriile tari, de structura electoratului caruia i se adresau si de necesitatile si aspiratiile acestuia, precum si de evenimentele si procesele lumii contemporane.
Īn pofida diversitatii existente chiar īn interiorul partidelor democrat-crestine, prin aparitia unor curente conservatoare, moderate sau radicale, doctrina promovata situeaza īn centrul preocuparilor teoretice si ideologice un set de valori si concepte comune.
Valorile fundamentale promovate sunt: libertatea, egalitatea, solidaritatea si participarea. Libertatea, ca manifestare a initiativei, este considerata singura īn masura sa asigure demnitatea umana, iar actiunea individuala, efortul constructiv al persoanei umane pentru promovarea progresului sunt necesare libertatii. Conceptul de egalitate nu se refera doar la domeniul juridic, ci este extins la sfera economica, iar sensul care i se da vizeaza asigurarea locului corespunzator īn societate a fiecarui individ. Solidaritatea este considerata mijlocul cel mai eficace pentru realizarea acestui obiectiv. O importanta deosebita se acorda, pornind de la aceste optiuni valorice, persoanei umane apreciate drept punctul de referinta al oricarui proces istoric, criteriu esential al oricarui proiect vizānd societatea, morala, educatia si familia. Privind ierarhizarea valorilor pe care o realizeaza crestin-democratia, se poate afirma ca cele spirituale se afla pe loc central, lor fiindu-le subordonate valorile politice si economice.
Conceptului de democratie i se confera mai mult sensul de eliberare decāt de libertate, democratia trebuind sa-si propuna ca scop ultim participarea efectiva a persoanei umane la exercitarea puterii. El este, deci, subordonat celui de participare, īnteles ca responsabilitate a individului īn optiune, ca realizare a sintezei īntre exigentele personale si cele colective[1]).
Statul, conform viziunii democrat-crestine, trebuie sa fie expresia cetatenilor, sa elimine sau sa estompeze contradictiile, conflictele sociale, sa asigure unirea si colaborarea oamenilor pentru realizarea binelui general.
Īn ceea ce priveste proprietatea privata, desi se considera ca este singura īn masura sa garanteze libertatea, demnitatea si independenta persoanei, ca reprezinta fundamentul nucleului familiei, se propun limite "juste" acesteia, se condamna profitul si concurenta realizate pe cai necinstite. Economia, aflāndu-se īn serviciul omului, ceea ce o intereseaza nu este producerea si abundenta bunurilor materiale, ci distribuirea si redistribuirea lor pentru realizarea binelui comun.
Conceptul de economie sociala de piata, elaborat de doctrinarii democrat-crestini, īsi propune sa coreleze principiul libertatii de piata cu cel de egalitate sociala. Competitivitatea si justitia sociala, concurenta si solidaritatea, responsabilitatea individului si asistenta sociala sunt apreciate drept fundamentele acestui tip de economie.
Īn prezent, se remarca preocupari privind elaborarea unui proiect de societate si a unei strategii adecvate actualelor conditii, care sa ofere o noua identitate democratiei crestine la nivelul anului 2000. Īn acest scop, Internationala democrat-crestina a initiat mai multe reuniuni. Perspectivele politice ale democratiei crestine īn estul si centrul Europei preocupa, de asemenea, si se regasesc īn elaborarea unei strategii democrat-crestine pentru aceasta parte a Europei unde, dupa prabusirea comunismului si afirmarea pluripartidismului, s-au constituit partide ce si-au reclamat apartenenta la miscarea democrat-crestina si au fost primite īn Internationala democrat-crestina sau īn Uniunea europeana democrat-crestina. Propunāndu-si sa devina principalii constructori ai Europei anului 2000, aceste partide recomanda ca viitor dezirabil o societate liberala si dreapta, bazata pe primatul persoanei, fondata pe principii etic-umaniste si democratice, care sa reprezinte o alternativa credibila de organizare si conducere democratica a societatii.
Īn aceasta categorie se include si aparitia īn Romānia a doctrinei crestin-democrate si a PNŢCD. Valorile si principiile pe care le exprima sau ar trebui sa le exprime acesta, sunt cele ale ortodoxismului, avānd īn vedere ca majoritatea covārsitoare a populatiei tarii noastre este de religie ortodoxa, considerata religie nationala. Privita sub acest aspect, doctrina democrat-crestina din Romānia, nu si-a conturat īn suficienta masura, o identitate proprie īn sensul racordarii acesteia la valorile crestin ortodoxe.
Īnscrierea doctrinei democrat-crestine si a partidului care o reprezinta din tara noastra, īn marea familie democrat-crestina europeana, nu se poate realiza īn mod corespunzator decāt printr-o identitate proprie.
[1])V. Merolle, Le ideologie in Italia, oggi, Pan Editrice, Milano, 1972, p. 20
|
