Doctrine politice contemporane privind statul
Īn literatura contemporana exista o multitudine de doctrine privind esenta, menirea si forma de manifestare a statului, ca principala institutie a organizarii politice a societatii.
Doctrina politica de cea mai mare circulatie si cu cea mai larga aderenta īn practica sociala privind statul o constituie doctrina statului de drept. Geneza acestei doctrin 848d35i e īsi are punctul de plecare legat de īnceputul epocii moderne, īn perioada iluminista, avānd ca principali protagonisti pe Montesquieu si Rousseau. Īn epoca contemporana, aceasta doctrina este īmpartasita de majoritatea politologilor, dar si a oamenilor politici care actioneaza īn practica prin materializarea ei. Bazāndu-se pe separarea puterilor īn stat, pe alegerea libera a organelor puterii politice īn conditiile pluralismului politic, pe libertatea de exprimare si organizare, fundamentate toate pe lege, statul de drept reprezinta astazi cea mai trainica si populara institutie politica, avānd un rol de prim ordin īn asigurarea unei vieti prospere si civilizate.
Īn ultimele decenii, īn Occident, pornindu-se de la doctrina si practica statului de drept, a capatat o larga raspāndire doctrina statului bunastarii generale sau al "abundentei". Aceasta doctrina reprezinta o orientare importanta, plasānd statul deasupra claselor sociale; sustine ca aparatul de stat din tarile occidentale dezvoltate si-ar fi asigurat potentialitatile stabilizatoare, care devin un factor al echilibrului si dezvoltarii īntregii societati, al reglementarii si armonizarii sociale. Aparatul de stat apare īn aceasta doctrina ca arbitru animator si integrator al vointelor de dezvoltare economica si sociala, devenind agentul īnsusi al dezvoltarii. Apreciindu-se ca fiind prezent īn SUA, Japonia, Europa Occidentala etc., "statul bunastarii generale" se caracterizeaza prin deplasarea activitatii sectoarelor principale ale economiei spre servicii, cresterea venitului real pe locuitor la nivelul unui consum care depaseste necesarul de hrana, locuinta si īmbracaminte, modificarea structurii fortei de munca, cresterea populatiei urbane, a celei care lucreaza īn industrii de vārf si īn servicii, alocarea unor sume importante pentru asistenta si securitate sociala. Mai multi autori (printre care J. Galbraith, D.C. Neill, W.A. Robson etc.) afirma ca īn domeniul social se au īn vedere grija pentru sanatatea cetatenilor, asigurarile sociale, iar īn domeniul redistribuirii venitului national, dezvoltarea serviciilor sociale si aplicarea impozitelor progresive.
O doctrina care si-a gasit materializarea īn practica prin constituirea statelor socialiste o constituie doctrina marxista despre stat. Potrivit acestei doctrine, statul reprezinta un instrument de dominatie a unei clase sociale asupra altei clase sociale, fiind, īn esenta, o dictatura de clasa specifica orānduirii sociale respective, precum: statul sclavagist cu dictatura stapānilor de sclavi, īn feudalism, dictatura feudalilor, īn capitalism, dictatura burgheziei, īn socialism, dictatura proletariatului. Dictatura proletariatului este considerata ca fiind superioara celorlalte, deoarece ea ar reprezenta dictatura majoritatii īmpotriva minoritatii. Īn mod frecvent, marxistii (īndeosebi Lenin si Stalin) denumeau statul "un aparat al dominatiei de clasa", "o forta speciala de reprimare", "o organizatie a fortei", "o organizatie a violentei īn vederea reprimarii anumitei clase" sau "o masina pentru mentinerea dominatiei unei clase asupra alteia". Nesocotind normele de drept, Stalin, de pilda, definea dictatura proletariatului ca "o dictatura care se manifesta īn cadrul si īn afara legii". Doctrina marxista mai sustine ca, o data cu edificarea unei societati fara clase, statul ar disparea. Punerea īn practica a acestei doctrine a dus, dupa cum se stie, la instaurarea unor regimuri politice dictatoriale, fapt care a avut grave consecinte īn viata popoarelor respective. O data cu schimbarile survenite īn Europa de Est care, practic, au dus la prabusirea acestor regimuri, doctrina marxista despre stat a pierdut teren, dovedindu-si nu numai ineficienta sa teoretica si practica, dar si caracterul sau vicios.
|
