Doctrine politice contemporane privind statul
În literatura contemporana exista o multitudine de doctrine privind esenta, menirea si forma de manifestare a statului, ca principala institutie a organizarii politice a societatii.
Doctrina politica de cea mai mare circulatie si cu cea mai larga aderenta în practica sociala privind statul o constituie doctrina statului de drept. Geneza acestei doctrin 848d35i e îsi are punctul de plecare legat de începutul epocii moderne, în perioada iluminista, având ca principali protagonisti pe Montesquieu si Rousseau. În epoca contemporana, aceasta doctrina este împartasita de majoritatea politologilor, dar si a oamenilor politici care actioneaza în practica prin materializarea ei. Bazându-se pe separarea puterilor în stat, pe alegerea libera a organelor puterii politice în conditiile pluralismului politic, pe libertatea de exprimare si organizare, fundamentate toate pe lege, statul de drept reprezinta astazi cea mai trainica si populara institutie politica, având un rol de prim ordin în asigurarea unei vieti prospere si civilizate.
În ultimele decenii, în Occident, pornindu-se de la doctrina si practica statului de drept, a capatat o larga raspândire doctrina statului bunastarii generale sau al "abundentei". Aceasta doctrina reprezinta o orientare importanta, plasând statul deasupra claselor sociale; sustine ca aparatul de stat din tarile occidentale dezvoltate si-ar fi asigurat potentialitatile stabilizatoare, care devin un factor al echilibrului si dezvoltarii întregii societati, al reglementarii si armonizarii sociale. Aparatul de stat apare în aceasta doctrina ca arbitru animator si integrator al vointelor de dezvoltare economica si sociala, devenind agentul însusi al dezvoltarii. Apreciindu-se ca fiind prezent în SUA, Japonia, Europa Occidentala etc., "statul bunastarii generale" se caracterizeaza prin deplasarea activitatii sectoarelor principale ale economiei spre servicii, cresterea venitului real pe locuitor la nivelul unui consum care depaseste necesarul de hrana, locuinta si îmbracaminte, modificarea structurii fortei de munca, cresterea populatiei urbane, a celei care lucreaza în industrii de vârf si în servicii, alocarea unor sume importante pentru asistenta si securitate sociala. Mai multi autori (printre care J. Galbraith, D.C. Neill, W.A. Robson etc.) afirma ca în domeniul social se au în vedere grija pentru sanatatea cetatenilor, asigurarile sociale, iar în domeniul redistribuirii venitului national, dezvoltarea serviciilor sociale si aplicarea impozitelor progresive.
O doctrina care si-a gasit materializarea în practica prin constituirea statelor socialiste o constituie doctrina marxista despre stat. Potrivit acestei doctrine, statul reprezinta un instrument de dominatie a unei clase sociale asupra altei clase sociale, fiind, în esenta, o dictatura de clasa specifica orânduirii sociale respective, precum: statul sclavagist cu dictatura stapânilor de sclavi, în feudalism, dictatura feudalilor, în capitalism, dictatura burgheziei, în socialism, dictatura proletariatului. Dictatura proletariatului este considerata ca fiind superioara celorlalte, deoarece ea ar reprezenta dictatura majoritatii împotriva minoritatii. În mod frecvent, marxistii (îndeosebi Lenin si Stalin) denumeau statul "un aparat al dominatiei de clasa", "o forta speciala de reprimare", "o organizatie a fortei", "o organizatie a violentei în vederea reprimarii anumitei clase" sau "o masina pentru mentinerea dominatiei unei clase asupra alteia". Nesocotind normele de drept, Stalin, de pilda, definea dictatura proletariatului ca "o dictatura care se manifesta în cadrul si în afara legii". Doctrina marxista mai sustine ca, o data cu edificarea unei societati fara clase, statul ar disparea. Punerea în practica a acestei doctrine a dus, dupa cum se stie, la instaurarea unor regimuri politice dictatoriale, fapt care a avut grave consecinte în viata popoarelor respective. O data cu schimbarile survenite în Europa de Est care, practic, au dus la prabusirea acestor regimuri, doctrina marxista despre stat a pierdut teren, dovedindu-si nu numai ineficienta sa teoretica si practica, dar si caracterul sau vicios.
|
