Doctrine politice contemporane privind statul
In literatura contemporana exista o multitudine de doctrine privind esenta, menirea si forma de manifestare a statului, ca principala institutie a organizarii politice a societatii.
Doctrina politica de cea mai mare circulatie si cu cea mai larga aderenta in practica sociala privind statul o constituie doctrina statului de drept. Geneza acestei doctrine isi are punctul 525j94f de plecare legat de inceputul epocii moderne, in perioada iluminista, avand ca principali protagonisti pe Montesquieu si Rousseau. In epoca contemporana, aceasta doctrina este impartasita de majoritatea politologilor, dar si a oamenilor politici care actioneaza in practica prin materializarea ei. Bazandu-se pe separarea puterilor in stat, pe alegerea libera a organelor puterii politice in conditiile pluralismului politic, pe libertatea de exprimare si organizare, fundamentate toate pe lege, statul de drept reprezinta astazi cea mai trainica si populara institutie politica, avand un rol de prim ordin in asigurarea unei vieti prospere si civilizate.
In ultimele decenii, in Occident, pornindu-se de la doctrina si practica statului de drept, a capatat o larga raspandire doctrina statului bunastarii generale sau al 'abundentei'. Aceasta doctrina reprezinta o orientare importanta, plasand statul deasupra claselor sociale; sustine ca aparatul de stat din tarile occidentale dezvoltate si-ar fi asigurat potentialitatile stabilizatoare, care devin un factor al echilibrului si dezvoltarii intregii societati, al reglementarii si armonizarii sociale. Aparatul de stat apare in aceasta doctrina ca arbitru animator si integrator al vointelor de dezvoltare economica si sociala, devenind agentul insusi al dezvoltarii. Apreciindu-se ca fiind prezent in SUA, Japonia, Europa Occidentala etc., 'statul bunastarii generale' se caracterizeaza prin deplasarea activitatii sectoarelor principale ale economiei spre servicii, cresterea venitului real pe locuitor la nivelul unui consum care depaseste necesarul de hrana, locuinta si imbracaminte, modificarea structurii fortei de munca, cresterea populatiei urbane, a celei care lucreaza in industrii de varf si in servicii, alocarea unor sume importante pentru asistenta si securitate sociala. Mai multi autori (printre care J. Galbraith, D.C. Neill, W.A. Robson etc.) afirma ca in domeniul social se au in vedere grija pentru sanatatea cetatenilor, asigurarile sociale, iar in domeniul redistribuirii venitului national, dezvoltarea serviciilor sociale si aplicarea impozitelor progresive.
O doctrina care si-a gasit materializarea in practica prin constituirea statelor socialiste o constituie doctrina marxista despre stat. Potrivit acestei doctrine, statul reprezinta un instrument de dominatie a unei clase sociale asupra altei clase sociale, fiind, in esenta, o dictatura de clasa specifica oranduirii sociale respective, precum: statul sclavagist cu dictatura stapanilor de sclavi, in feudalism, dictatura feudalilor, in capitalism, dictatura burgheziei, in socialism, dictatura proletariatului. Dictatura proletariatului este considerata ca fiind superioara celorlalte, deoarece ea ar reprezenta dictatura majoritatii impotriva minoritatii. In mod frecvent, marxistii (indeosebi Lenin si Stalin) denumeau statul 'un aparat al dominatiei de clasa', 'o forta speciala de reprimare', 'o organizatie a fortei', 'o organizatie a violentei in vederea reprimarii anumitei clase' sau 'o masina pentru mentinerea dominatiei unei clase asupra alteia'. Nesocotind normele de drept, Stalin, de pilda, definea dictatura proletariatului ca 'o dictatura care se manifesta in cadrul si in afara legii'. Doctrina marxista mai sustine ca, o data cu edificarea unei societati fara clase, statul ar disparea. Punerea in practica a acestei doctrine a dus, dupa cum se stie, la instaurarea unor regimuri politice dictatoriale, fapt care a avut grave consecinte in viata popoarelor respective. O data cu schimbarile survenite in Europa de Est care, practic, au dus la prabusirea acestor regimuri, doctrina marxista despre stat a pierdut teren, dovedindu-si nu numai ineficienta sa teoretica si practica, dar si caracterul sau vicios.
|
