Doctrine politice privind partidismul
Avānd īn vedere importanta partidismului īn cadrul unei vieti democratice, au existat diverse doctrine politice care, din unghiuri diferite, se refera la acest fenomen. Primele doctrine politice referitoare la partidism se īntālnesc īn perioada de ascensiune a capitalismului si au glorificat fenomenul partidist, considerānd ca acesta constituie sumumul unei vieti democratice reale dintr-o tara. Aceste doctrine īsi aveau geneza īn avāntul econ 353d39d omic din acea etapa a capitalismului, cānd se considera ca libera concurenta īn economie este dublata, īn mod fericit, prin libera concurenta īn domeniul politic prin intermediul pluripartidismului.
La īnceputul si īn cursul secolului XX au aparut īnsa si teorii, doctrine ale unor politologi care criticau partidismul, considerāndu-l, īn cele mai multe cazuri, ca fiind sursa unor fenomene de criza din viata unor state. De pilda, īn perioada interbelica, faptul ca unele tari cu traditii democratice n-au putut sa se opuna unor curente si grupari extremiste s-ar fi datorat partidismului, care era, īn conceptia politologilor, īnsotit de demagogie, manipulare, politicianism, lupta factionala etc. Astfel de conceptii au existat si dupa al doilea razboi mondial, cānd marea fluctuatie de guvernare si o anumita instabilitate politica erau puse pe seama fenomenelor negative provocate de partidism.
Asemenea conceptii au existat si īn Romānia spre sfārsitul deceniului patru al secolului XX, cānd regele Carol al II-lea a pregatit si apoi a instaurat regimul de dictatura, declarānd inoportunitatea partidelor politice si a recurs la formatiunea politica proprie, ca mijloc de sustinere a dictaturii personale.
Īn mare masura, si Ion Antonescu a īmpartasit o asemenea conceptie, considerānd ca nepregatirea tarii īn fata situatiei grave cu care se confrunta poporul romān īn jurul anilor '40 se datora politicii negative a partidelor, care, īmpinse de interese īnguste de grup, avide de putere politica, au ignorat interesele fundamentale ale tarii. Blamānd politica partidelor politice din acea perioada, ca fiind principala cauza a marilor dificultati cu care se confrunta tara, generalul Ion Antonescu, instaurānd un regim dictatorial, si-a asociat la putere gruparea legionara, īnlaturata īn urma rebelinii din ianuarie 1941. Dupa aceasta data, regimul antonescian n-a acceptat sprijinirea politicii sale de nici o formatiune sau partid politic.
Se poate deci aprecia ca doctrinele politice care tagaduiau rolul pozitiv al partidismului sub forma sa evoluata - pluripartidismul - au devenit, īn unele situatii, chestiuni de practica politica, prin instaurarea unor regimuri totalitare.
Geneza doctrinelor politice care criticau sau chiar tagaduiau pluripartidismul se afla īntr-o anumita masura si īn fenomenele negative care īnsotesc activitatea si viata partidelor politice precum: demagogia, manipularea, politicianismul, interese īnguste de grup, egoism, sete de putere etc. Aceste fenomene negative au existat si īn trecut si se manifesta si īn prezent īn viata si activitatea partidelor politice, dar ele nu sunt de natura sa eclipseze laturile pozitive ale pluripartidismului, care au o importanta mult mai mare decāt laturile negative. Problema care se pune este ca printr-o confruntare deschisa de pareri, pe baza unui dialog principial si civilizat, purtat cu argumente si respect reciproc, fara denigrari si etichetari, laturile negative sa fie cāt mai mult diminuate, iar cele pozitive, reliefate si puse cāt mai mult īn valoare.
Politicianismul este un comportament politic bazat pe practici imorale, pe īnselatorii, pe masinatiuni politice. Anumiti lideri politici folosesc abuziv pozitia lor īn sistemul puterii pentru realizarea unor interese personale. Uneori, abilitatea, viclenia, manipularea sunt utilizate de unii oameni politici, chiar īn drumul spre obtinerea unor functii politice.
Demagogia este o actiune de flatare a sentimentelor si starilor de spirit ale oamenilor prin promisiuni false, prin inducerea lor īn eroare, cu scopul de a obtine avantaje politice. Sunt oameni politici care propun anumite programe politice, de a caror irealizare sunt ei īnsisi convinsi, dar o fac īn speranta obtinerii sprijinului poporului pentru īnfaptuirea obiectivelor lor. Prin metode demagogice se urmareste obtinerea atasamentului emotional al indivizilor fata de un conducator sau un partid politic, astfel īncāt acestia sa gaseasca sustinatori pentru realizarea scopurilor lor. Desi este o metoda folosita frecvent de partidele de extrema dreapta sau extrema stānga, si alte partide recurg la demagogie, mai ales, īn campaniile electorale.
Diversiunea politica presupune distragerea atentiei oamenilor de la anumite probleme dificile ale vietii sociale si deturnarea acesteia spre alte probleme, mai putin spinoase. Diversiunile folosite īn perioada crizelor economice sau politice se bazeaza pe supralicitarea fricii nedeslusite cauzate de eventualitatea unui pericol. Raspāndirea unor zvonuri nefavorabile adversarilor politici, urmarindu-se īndepartarea simpatizantilor acestora, īnvrajbirea unor grupuri etnice, recurgerea la anumite promisiuni sunt modalitati diversioniste folosite de unele partide.
Oportunismul este un comportament schimbator, oscilant, care se modeleaza īn functie de circumstante. I se reproseaza oportunismului lipsa rigorii logice īn īnlantuirea ideilor, iar pe plan moral, absenta sinceritatii. Oportunistii sunt dispusi la tranzactii, acomodari, manevrari, replieri strategice impuse de īmprejurari.
Manipularea politica este o actiune de inducere īn eroare care, prin diferite procedee, contribuie la dirijarea comportamentului indivizilor īn asa fel īncāt le lasa impresia ca actioneaza conform propriilor vointe si interese, ca īsi formeaza ei īnsisi modalitatea de a gāndi si actiona. Manipularea prin persuasiune urmareste īncorporarea īn mentalitatea si comportamentul oamenilor a principiilor, valorilor si normelor corespunzatoare intereselor partidului respectiv, precum si manevrarea gāndirii si actiunii īn sensul dorit de acesta.
Prin astfel de metode, unele partide dezorienteaza si īnseala masele, le influenteaza si le folosesc pentru realizarea scopurilor lor, care nu sunt īntotdeauna nobile.
Cauza principala care a dat nastere doctrinelor ce neaga rolul benefic al partidelor o constituie aparitia gruparilor extremiste cu tendinte evidente de monopolizare a puterii politice precum: gruparile de extrema dreapta sau de extrema stānga. Politica primejdioasa a acestor partide extremiste, cu grave consecinte negative, a determinat pe multi politologi sa tagaduiasca fenomenul partidist ca atare.
Īn prezent, doctrinele politice care se ridica īmpotriva partidismului si-au pierdut din importanta īn fata experientei istorice ce a dovedit, fara putinta de tagada, ca partidismul este un fenomen pozitiv, o conditie sine-qua-non a unei vieti democratice. Trebuie mentionat īnsa ca exista īnca doctrine si, din pacate, practici politice care accepta partidismul, sub forma unipartidismului, doctrine care se sprijina pe conceptia marxista a conducerii societatii de catre un singur partid. Asemenea doctrine si practici politice, īn urma evenimentelor care au avut loc īn ultima vreme, s-au dovedit falimentare. Acolo unde se mai mentin regimuri bazate pe monopartidism (China, Coreea de Nord, unele tari īn curs de dezvoltare din Asia si Africa), se constata actiuni evidente de a īnlatura aceasta situatie devenita anacronica si de a trece la o viata democratica bazata pe pluralism democratic, sub forma sa superioara - pluripartidism.
Se poate concluziona ca partidismul constituie un element de baza, fara de care nu se poate concepe si asigura viata democratica a unei tari.
|
