EUROPA SOCIALA. CARTA COMUNITARA A DREPTURILOR SOCIALE FUNDAMENTALE ALE MUNCITORILOR. DIRECTIVA "BOLKESTEIN". AGENDA LISABONA.

EUROPA SOCIALĂ. CARTA COMUNITARĂ A DREPTURILOR SOCIALE FUNDAMENTALE ALE MUNCITORILOR. DIRECTIVA "BOLKESTEIN". AGENDA LISABONA.

Întreaga istorie a Uniunii Europene a fost marcata de confruntarea dintre doua orientari principale:

Una, liberala, care a pus accentul pe aspectele de ordin economic, al favorizarii competitivitatii si eficientei activitatii sale - orientare care s-a concretizat si prin crearea Pietei Interne;

Alta, sociala care, fara sa excluda componenta eficientei economice, a urmarit punere 343h74d a în practica a unei autentice politici în domeniul social si al muncii. În 1974 a fost lansat primul program de actiune sociala, iar, apoi, la Consiliul European de la Madrid, din iunie 1989, s-a convenit ca tendintele de competitivitate sa nu fie în detrimentul drepturilor si securitatii sociale sau, cu alte cuvinte, ca aspectelor sociale sa li se acorde aceeasi importanta ca si celor economice.

Aceasta disputa trebuie plasata si în legatura cu principalul fenomen al lumii de azi: globalizarea

Cetatenii de azi se întreaba: ce fel de Europa va participa la procesul globalizarii ? Fara îndoiala ca faurirea unei economii competitive este esentiala pentru a rezista procesului globalizarii. Dar nu mai putin adevarat este ca oamenii cer si o Europa sociala, mai aproape de nevoile lor. În fond, marile miscari antiglobalizare - dincolo de unele excese regretabile ale grupurilor anarhiste - exprima dorinta fauririi unei Europe care sa ofere un model social, în folosul cetatenilor.

I.            Carta comunitara a drepturilor sociale.

În decembrie 1989, sefii de state si de guverne din 11 state membre ale Uniunii (cu exceptia premierului britanic Margaret Thatcher) au semnat, la Strasbourg, "Carta comunitara a drepturilor sociale fundamentale ale muncitorilor", denumita, ulterior, "Carta sociala". Carta, care stabileste drepturile sociale care vor trebui garantate pe piata muncii, este mai degraba o declaratie politica si mai putin un document de natura juridica, constrângator. Ea se refera la drepturile lucratorilor din 12 domenii:

Informare, consultare si participare a muncitorilor;

Locuri de munca si remuneratie;

Protectia sanatatii si securitatea la locul de munca;

Egalitate de tratament între barbati si femei;

Îmbunatatirea conditiilor de trai si de munca;

Libertatea de asociere si negocieri colective;

Libera circulatie a muncitorilor;

Protectia sociala;

Formarea profesionala;

Protectia copiilor si adolescentilor;

Stuatia persoanelor în vârsta;

Protectia persoanelor handicapate;

Pentru punerea în aplicare a "Cartei sociale", Comisia a elaborat un Program de actiune, care cuprindea 47 de initiative, care au intrat în vigoare odata cu realizarea Pietei Interne. Pe lânga masurile vizând îmbunatatirea securitatii si sanatatii la locul de munca, au fost adoptate 3 directive care priveau:

Obligatia patronului de a informa muncitorii în legatura cu conditiile aplicabile contractului sau relatiei de munca;

Protectia femeii însarcinate în raport cu munca;

Concedierea colectiva;

Tratatul de la Maastricht a extins competentele Comunitatii în domeniul politicii sociale si a locurilor de munca, urmarindu-se , în principal, asigurarea unui nivel ridicat de protectie sociala. Tratatul subliniaza, în mod limpede, ca actiunea Comunitatii - comporta o politica în domeniul social.

Tratatul de la Maastricht a adoptat Protocolul privind politica sociala, care precizeaza ca tarile membre semnatare doresc sa puna în practica Carta sociala din 1989.

II. Domenii de actiune

1) Politica pietei muncii si combaterea somajului.

Având în vedere ca în Europa celor 15, în anul 2000, somajul se situa la 10,8%, respectiv 18,2 milioane persoane, Consiliul European de la Essen, din decembrie 1994, a analizat situatia somajului la nivel european. Aceste a decis ca statele membre sa-si coordoneze mai bine politicile si actiunile în scopul unei mai bune folosiri a fortei de munca.

Asigurarea unui nivel ridicat al locurilor de munca a reprezentat una din preocuparile principale ale Europei comunitare, în domeniul politicii sociale.

La sfârsitul secolului trecut, aproximativ 60% din populatia UE, având vârsta de exercitare a unei activitati profesionale, avea un loc de munca. Dar nivelul locurilor de munca depinde nu numai de cresterea economica, ci si de capacitatea acestei cresteri de a crea noi locuri de munca. În timp Comisia a urmarit realizarea de actiuni în ceea ce priveste:

Îmbunatatirea sistemelor de formare profesionala;

Crearea de locuri de munca în noile sectoare de activitate (I.T., mediu, servicii);

Reducerea costurilor salariale;

Consolidarea rolului IMM-urilor;

Stimularea initiativelor locale.

În anii '80, procentul de ocupare a fortei de munca tinere a crescut, datorita faptului ca s-au adoptat o serie de masuri speciale pentru aceasta categorie. Cu toate acestea, pentru tinerii sub 25 de ani este greu sa gaseasca un loc de munca. Astfel se si explica reactia violenta a tinerilor francezi fata de proiectul legii privind "Contractul primei angajari" (CPE - Contract de Premiere Embauche), care ar fi permis patronilor disponibilizarea cu prioritate a tinerilor proaspat angajati. În urma protestelor de strada, Guvernul francez a fost nevoie sa retraga legea respectiva.

De notat ca politica pietei muncii, inclusiv lupta împotriva somajuluii, este de competenta, în principal, a statelor membre. Totusi, Comisia Europeana a încercat, dupa anii '70, o anumita coordonare a actiunilor de combatere si limitare a somajului, îndeosebi prin:

Crearea Fondului Social European, care reprezinta principalul instrument comunitar de lupta împotriva somajului;

Realizarea unui sistem de informare privind locurile de munca în tarile Uniunii;

Instruirea tinerilor, îndeosebi a tinerilor someri, în noile tehnologii de informare;

Programe specifice de ajutorare a somerilor de lunga durata;

Crearea, în 1989, a unui Observator european al locurilor de munca;

Instituirea, prin Tratatul de la Maastricht, a unui Fond de coeziune pentru ajutorarea somerilor;

Elaborarea de catre Comisie, în baza unei decizii a Consiliului European din 1993, a unei Carti Albe asupra unei strategii pe termen mediu, orientata spre cresterea economica, capacitatea concurentiala si crearea de noi locuri de munca.

2) Coordonarea legislatiilor nationale consacrate asigurarii sociale a muncitorilor imigranti, care presupune respectarea unor principii:

Egalitatea de tratament;

Cumulul, care acorda muncitorului emigrant dreptul de a beneficia, în tara în care lucreaza, de aceleasi prestatii sociale (boala, invaliditate, somaj, batrânete, deces) ca în tara de origine;

Exportabilitatea, potrivit careia prestatiile sociale (pensii, diurne, ajutor medical, spitalizare) pot a fi varsate în alte state comunitare;

Interdictia unor prestatii duble, ceea ce înseamna ca orice persoana care a cotizat la regimul de securitate sociala în mai multe state membre, în aceeasi perioada, nu poate beneficia de prestatii similare.

3) Protectia persoanelor în vârsta. Urmare a cresterii duratei medii de viata, în Europa comunitara are loc o îmbatrânire a populatiei. Se apreciaza ca numarul persoanelor de peste 60 de ani a crescut, în ultimii 30 de ani, cu peste 50%, ceea ce va face ca, în anul 2020, în UE sa existe cca. 100 milioane persoane în vârsta. Potrivit Cartei sociale, orice muncitor trebuie sa poata beneficia, în momentul pensionarii, de resurse care sa-i asigure un trai decent, precum si de o asistenta sociala si medicala corespunzatoare.

4) Egalitatea de tratament între femei si barbati.

Înca prin Tratatul de la Roma (1957) s-a statuat egalitatea remunerarii la locul de munca în valoare egala între femei si barbati. Ulterior, au fost adoptate o serie de Directive care priveau:

Egalitatea de remunerare (1975) prin care se consacra principiul: la munca egala, salariu egal.

În realitate, si acum diferentele de salariu oscileaza între 10 si 30%.

Egalitatea de tratament (1976) privind accesul la locurile de munca, formare profesionala si conditiile de munca;

Egalitatea între barbati si femei care exercita o activitate independenta, inclusiv o activitate agricola, sau o profesiune liberala si care nu sunt salariati sau asociati (1986).

5) Lupta împotriva saraciei si a excluderii.

Este o problema care preocupa Europa comunitara, întrucât se considera ca, în ultimul deceniu al secolului 20, existau în tarile membre peste 50 milioane persoane care atinsesera pragul saraciei, venitul acestora fiind inferior jumatatii venitului mediu pe cap de locuitor în tarile lor. De retinut ca, atunci când se vorbeste de saracie, nu se au în vedere doar resursele, dar si aspecte, precum: somajul de lunga durata, calificarea scazuta a unor persoane, pensii mici, analfabetismul, lipsa locuintelor, familii numeroase cu copii mici. Pornind de la aceasta situatie, Comisia a elaborat mai multe programe pentru combaterea saraciei si lupta împotriva excluderii sociale.

6) Sanatatea si protectia sociala.

Uniunea a urmarit adoptarea unei legislatii adecvate si coordonarea actiunilor în urmatoarele domenii:

Sanatatea si securitatea la locul de munca;

Sanatatea publica, inclusiv lupta împotriva tabagismului prin interdictia de a fuma în locurile publice, etichetarea produselor din tutun si publicitatea în favoarea produselor de tutun;

Drogurile, inclusiv prin crearea în 1995, la Lisabona, a unui Observator European al drogurilor si toxicomaniei;

SIDA si alte boli transmisibile;

Securitatea consumatorilor de produselor alimentare.

III. Modelul social european si Constitutia Europei.

Conventia privind viitorul Europei, însarcinata cu elaborarea Tratatului Constitutional al Uniunii Europene, a avut în vedere constructia unui model prin care dimensiunea economica sa fie echilibrata de cea sociala. În acest scop, s-a avut în vedere:

a) Integrarea Cartei drepturilor fundamentale a UE în Tratatul Constitutional;

b) Consolidarea modelului social european, prin diversificarea serviciilor de interes general si a formelor de protectie sociala. Articolele 2 si 3 au fost reformulate pentru a include principiile esentiale ale modelului social european, în vederea restabilirii echilibrului dintre obiectivele pietei interne si atingerea obiectivelor sociale;

c) Constientizarea faptului ca eficienta serviciilor de interes general reprezinta o parte intrinseca a modelului social european si de aceea trebuie sa devina un obiectiv esential al Uniunii. Accesul liber la servicii de interes general de calitate constituie unui din drepturile fundamentale ale cetateanului;

d) Consolidarea dimensiunii sociale prin extinderea votului cu majoritate calificata si a procedurii de codecizie în toate domeniile cu implicatii sociale.

IV. Directiva "Bolkestein" privind liberalizarea serviciilor în Uniunea Europeana.

O problema amplu discutata - cu incidenta directa asupra drepturilor sociale ale lucratorilor - a fost controversata directiva "Bolkestein" de liberalizare a serviciilor în Uniunea Europeana. În timpul dezbaterilor din Parlamentul European asupra Directivei, s-a apreciat ca acest document era, dupa Constitutia Europeana, unui din cele mai importante proiecte legislative ale Uniunii.

Autorul Directivei, Frits Bolkestein, este un fost comisar european pentru Piata Interna si Servicii pâna în 2004, olandez de origine, care a propus deschiderea, respectiv liberalizarea, pietei serviciilor din Uniunea Europeana, pornind de la ideea ca serviciile în Europa trebuie sa circule la fel de liber, ca si marfurile, persoanele si capitalul.

Directiva acopera activitatile de consultanta în management, certificare si testare; managementul facilitatilor (inclusiv administrarea si securitatea birourilor); publicitate; serviciile de recrutare; agentii comerciale; consilierii fiscale; servicii imobiliare; constructii; distributii comerciale; închirieri de autovehicule, agentii de turism; servicii de protectie si paza; asistenta medicala; servicii de sprijin la domiciliu; servicii din domeniul audiovizualului, de recreare, al centrelor sportive si parcurilor de distractii.

Principalul punct de controversa se referea la " principiul tarii de origine", potrivit caruia un prestator de servicii ar fi supus legii din tara sa si nu din tara în care merge pentru o misiune temporara. Cu alte cuvinte, daca un antreprenor polonez ar fi obtinut un contract în Germania pentru o lucrare de constructii, lucratorii pe care i-ar fi detasat temporar în Germania ar fi urmat sa-i plateasca în conformitate cu legile poloneze (salariu minim, protectia muncii, igiena si timpul de lucru).

În varianta de compromis la care s-a ajuns în grupurile politice, înaintea dezbaterii directivei Bolkstein în Parlamentul European, principiul tarii de origine a fost înlocuit cu obligatia garantarii de catre orice stat a libertatii de a furniza servicii.

Pe aceasta baza, statele unde se desfasoara serviciile trebuie sa asigure acces egal furnizorilor, din orice tara ar veni, fara sa le poata impune conditii suplimentare, discriminatorii, precum: autorizatii suplimentare; înregistrarea unui sediu sau construirea unor infrastructuri pe teritoriul tarii gazda. Firmele vor putea sa exporte - cu anumite exceptii (în cazuri "justificate" de politicile publice, securitatea nationala, sanatate, mediu) - în conditii egale orice servicii. Furnizarea de servicii în alte tari se va face prin înregistrarea la un birou unic.

Statele nu vor fi obligate sa-si privatizeze servicii de interes strategic.

Directiva exclude de la liberalizare si privatizare:

Serviciile de interes general: serviciile financiare; comunicatii electronice, majoritatea transporturilor, serviciile sociale;

Domeniile de interes general stabilite de catre statele membre, precum: exportul de servicii medicale (inclusiv cele private); audiovizualul, tratarea deseurilor, serviciile juridice, activitatile de notariat, jocurile de noroc.

În toate chestiunile de dreptul muncii, inclusiv cel la negocieri educative si greva se vor aplica normele europene în vigoare si legislatia locala. Cu toate acestea, diferentele dintre costurile fortei de munca, altele decât salariile (asigurari sociale, de sanatate etc.) vor crea o competitie între state. TVA-ul va fi în continuare aplicat de tara unde se desfasoara serviciile, iar impozitul pe venit va fi prelevat în tara de origine a furnizorului.

Preocuparea esentiala a fost aceea de a împaca dimensiunea sociala a Uniunii Europene cu cerinta cresterii economice, bazata pe competitivitate. Directiva a fost votata în Parlamentul European cu 391 voturi pentru, 213 împotriva si 34 abtineri.

V. Strategia Lisabona.

1) În anul 2000, Uniunea Europeana si-a trasat scopul strategic de a construi cea mai competitiva si dinamica economie din lume, bazata pe cunoastere, cu mai multe si mai bune locuri de munca, o mai mare coeziune sociala si cu respectarea cerintelor de ocrotire a mediului.

Astfel, Consiliul European de la Lisabona (martie 2000) a lansat o strategie pe 10 ani, Strategia Lisabona. O economie stabila si mai puternica, caracterizata de crestere durabila, va conduce la crearea de noi locuri de munca prin aplicarea unor politici sociale si de protectie a mediului înconjurator si va asigura dezvoltarea durabila si o structura sociala echitabila si nediscriminatorie.

Atingerea acestor obiective necesita realizarea unui program ambitios si cuprinzator de reforme ale pietelor muncii, capitalurilor si produselor, reforme ce au la baza mentinerea stabilitatii macro-economice.

Progresele înregistrate în aplicarea Strategiei Lisabona si directiile de actiune viitoare sunt evaluate anual de catre Consiliile Europene de primavara (din luna martie). Decizii cu impact sectorial sunt luate însa si de celelalte Summit-uri europene (din iunie, octombrie si decembrie).

2) Strategia Lisabona îsi propune solutionarea unor probleme care greveaza asupra dezvoltarii economico-sociale a UE în contextul globalizarii.

În domeniul economic

Rata de crestere economica mai mica si rata somajului mai mare decât în SUA;

Deficienta de competitivitate si dinamism.

În domeniul ocuparii fortei de munca

Participarea insuficienta a femeilor la viata economica (numai jumatate dintre femei sunt angajate în UE, comparativ cu doua treimi în SUA);

Proportia sensibil mai mica a populatiei ocupate în sectorul serviciilor în raport cu SUA;

Diferente accentuate între regiuni în privinta nivelului de dezvoltare economica;

Caracterul structural si pe termen lung al somajului;

Deficitul de forta de munca calificata (în special în domeniul informatic);

Rata mica de ocupare a fortei de munca în cadrul categoriei de vârsta 55 - 65 ani.

În domeniul protectiei mediului

Gospodarirea deficitara a resurselor naturale si barierele în calea biodiversitatii;

Nivelul îngrijorator al emisiilor de gaze si schimbarile climaterice;

Cota nesatisfacatoare a ponderii energiei provenind din resurse naturale.

3) Obiectivele Strategiei Lisabona vizeaza:

Dezvoltarea unei economii dinamice si bazate pe cunoastere;

Obtinerea unei rate accelerate si durabile de crestere economica:

Restaurarea ocuparii integrale a fortei de munca ca obiectiv primordial al politicilor economice si sociale si reducerea somajului la nivelurile deja atinse de cele mai avansate tari în acest domeniu;

Modernizarea sistemului de protectie sociala;

Promovarea dezvoltarii durabile si protectia mediului.

Punctul de pornire în aplicarea acestei strategii este prezentat, conform Comisiei Europene, de aplicarea unor politici macro-economice sanatoase vizând în special:

Respectarea obiectivelor stabilite prin Pactul de Stabilitate si Crestere Economica;

Pastrarea unei linii moderate în politica salariala;

Îmbunatatirea calitatii si durabilitatii finantelor publice;

Folosirea oportunitatilor oferite de cresterea economica pentru reducerea impozitelor;

Reducerea presiunii fiscale asupra fortei de munca;

Reformarea sistemului de pensii.

4) Aplicarea Strategiei Lisabona se desfasoara pe trei directii principale:

Reforma economica pentru pregatirea economiei bazate pe informatie, având ca prioritati:

a)           piata interna: îmbunatatirea performantelor sectoarelor cu rezultate mai slabe:

b)          integrarea pietei serviciilor financiare;

c)           dezvoltarea spiritului antreprenorial si a unui mediu de afaceri dinamic;

d)          dezvoltarea unui spatiu european de cercetare;

e)          dezvoltarea societatii informationale (e-Europe);

f)             revizuirea instrumentelor financiare ale Uniunii.

Consolidarea modelului social european, prin:

a)           Reducerea somajului;

b)          Ameliorarea ocuparii fortei de munca, prin flexibilizare;

c)           Sprijinirea educatiei continue;

d)          Respingerea discriminarilor sociale;

e)          Îmbunatatirea dialogului social.

Dezvoltarea durabila, prin:

a)           Includerea dimensiunii de protectie a mediului în politicile comunitare;

b)          Respectarea obiectivelor asumate la nivelul Uniunii pentru protectia mediului în plan global.

5) De la lansarea Strategiei Lisabona, elementele pozitive cele mai importante constau în:

Crearea a 6 milioane de locuri de munca începând din anul 1999, în ciuda încetinirii cresterii economice;

Ameliorari semnificative ale ratei somajului pe termen lung si a gradului de utilizare a fortei de munca feminine;

Deschiderea mai multor piete strategice ale retelelor de telecomunicatii, energie, transport feroviar, etc;

Cresterea gradului de penetrare a Internetului în scoli, administratii publice si familii.

Cu toate acestea, UE se afla departe de obiectivele fixate la Consiliul European de la Lisabona, tinând cont ca forta de munca si productivitatea muncii nu aduc o contributie satisfacatoare pentru îmbunatatirea cresterii economice.

Mai multi factori contribuie la aceasta situatie:

Gradul redus de participare a lucratorilor cu vârste între 55 si 64 ani;

Insuficienta difuzare si utilizare a tehnologiilor informatiei si comunicatiei;

Lipsa investitiilor în sectoarele cercetarii, inovatiei, educatiei si formarii profesionale.

În plus, piata interna este înca mult prea fragmentata în domeniul serviciilor si comertului intracomunitar, iar performantele în transpunerea de catre statele membre ale UE a legislatiei referitoare la Strategia Lisabona sunt mediocre. De asemenea, realizarile din domeniul protectiei mediului , coeziunii sociale si dezvoltarii durabile sunt apreciate ca fiind insuficiente.

Având în vedere aceste aspecte, Comisia Europeana considera ca printre prioritatile pe care Uniunea ar trebui sa le aiba în vedere se refera la:

Ameliorarea investitiilor în domeniile retelelor, cercetarii, inovatiei, educatiei si formarii profesionale. În acest scop, statele membre ale UE trebuie sa se angajeze cu prioritate în punerea în aplicare a Initiativei pentru crestere economica, ca si a Planului de actiune vizând cresterea investitiilor în domeniul cercetarii. Investitiile pentru educatie si formate profesionala vor trebui sa fie de asemenea sporite în vederea sustinerii capitalului uman.

Întarirea competitivitatii economiei europene. În acest sens, va trebui:

Ameliorata aplicarea Strategiei Lisabona în sectorul industriei;

Sa existe progrese rapide referitoare la propunerea privind directiva cadru din domeniul serviciilor;

Întarita sinergia între mediul înconjurator, cercetare si industrie pentru cresterea competitivitatii europene. În aceasta privinta se impune adoptarea rapida a tehnologiilor de protectia mediului.

Cresterea perioadei de folosire a fortei de munca, prin stimularea persoanelor în vârsta sa ramâna active, mai ales prin eliminarea stimulentelor financiare pentru pensionarea anticipata. În paralel, statele membre vor trebui sa demareze modernizarea sistemelor de protectie a sanatatii, în vederea ameliorarii viabilitatii financiare si eficacitatii.