EVOLUŢIA PARTIDISMULUI ÎN EPOCILE MODERNĂ sI CONTEMPORANĂ SISTEME PARTIDISTE.
Partidele politice îsi au originea în antichitate Ele nu au avut însa aceeasi pondere si semnificatie în toate orânduirile sociale.
În sclavagism, ca de altfel si în feudalism, partidele politice nu erau bine conturate, nu aveau programe clare si nici o activitate permanenta, ceea ce a facut ca în aceste etape de dezvoltare social 151g64b a forma predominanta de organizare si conducere sa fie una dictatoriala si respectiv absolutista. Cu unele mici exceptii, în orânduirile respective si în situatia când partidele au existat si au desfasurat o activitate democratica, ele nu au atras categorii largi ale poporului. Aceasta pentru ca în slavagism, de exemplu, sclavii nu erau considerati cetateni, fiind lipsiti de drepturi politice, iar în feudalism iobagii legati de pamânt, nu puteau desfasura o activitate politica de sine statatoare.
Partidele, în acceptiunea lor moderna, ca institutii politice bine conturate, organizate, cu statute si programe clar fundamentate, cu activitate permanenta la care au acces toate categoriile sociale apar în conditiile societatii capitaliste. Partidismul în forma evoluata este strâns legat de epocile moderna si contemporana. Indiferent de modalitatile concrete pe care le îmbraca partidismul, pentru capitalism si, în general, pentru întreaga dezvoltare sociala ulterioara partidele politice devin o necesitate pentru progresul social.
Partidismul s-a manifestat si se manifesta în lumea moderna si contemporana sub mai multe sisteme
. unipartidismul, adica existenta unui singur partid în viata politica a unei tari.
a. existenta unui singur partid a fost posibila în anumite tari, la începutul dezvoltarii capitalismului. Atunci a fost nevoie de coalizarea celor mai largi forte sociale pentru lupta împotriva absolutismului feudal. În acest scop se crea un partid care dobândea, de obicei, un caracter national
b. sistemul unipartidist a fost si este cunoscut si în unele tari în curs de dezvoltare. Acesta are menirea de a actiona atât în faza luptei de eliberare de sub dominatia coloniala, cât si în perioada luptei pentru pastrarea independentei economice si politice, pentru lichidarea subdezvoltarii si a decalajelor ce le separa de restul statelor lumii. Atingerea acestor obiective impune unitatea fortelor sociale. În aceste situatii, unipartidismul este o solutie de moment ce nu trebuie permanentizata. Experienta istorica a aratat ca mentinerea pe o perioada mai îndelungata a unipartidismului duce în mod inevitabil la un regim dictatorial.;
c. unipartidismul se întâlneste si în perioade de criza ale societatii, când fortele conservatoare, prin intermediul unipartidismului, adopta o conducere dictatoriala
d. aceeasi situatie, se întâlneste în tarile cu regimuri comuniste, unde, la baza dictaturii, a stat existenta unui singur partid.
Asadar, unipartidismul poate fi acceptat numai în situatiile în care el coalizeaza fortele majoritatii natiunii în scopul atingerii unor obiective cu caracter national, constituindu-se apoi ca punct de plecare pentru crearea conditiilor în care sa fie posibila si aparitia altor partide.
. bipartidismul este întâlnit în aproape toate fazele dezvoltarii democratice a societatii si îsi are izvorul în perioada luptei maselor populare, în frunte cu burghezia, pentru înlaturarea absolutismului feudal. Atunci fortele politice progresiste s-au constituit într-un partid al afirmarii noii societati, iar fortele conservatoare într-unul de aparare a vechilor stari de lucruri. Cele doua mari partide pot sa reprezinte interesele aceleiasi grupari sociale, de pilda ale burgheziei, sau ale unor grupari sociale diferite. Nici o clasa sociala nu este absolut omogena, ci este alcatuita din grupari cu interese opuse cum ar fi: burghezia industriala, financiara, agrara etc. În consecinta, pentru oglindirea diversitatii de interese este nevoie de mai multe partide, de cel putin doua. Existenta a doua partide face posibil ca partidul aflat la putere sa poata fi controlat de cel din opozitie, pentru a nu comite greseli sau abuzuri. Pe baza experientei istorice s-a ajuns la concluzia ca un guvern puternic trebuie sa beneficieze de o opozitie la fel de puternica. Numai asa se deschide calea perfectionarii activitatii social-politice si a stabilitatii.
. pluripartidismul, sub forma lui cea mai cunoscuta, se întâlneste, mai ales, dupa primul si al doilea razboi mondial, în tarile occidentale, unde diversele categorii sociale îsi au propriile partide. În contemporaneitate, pluripartidismul poate fi împartit în trei mari grupari:
a. gruparea partidelor de dreapta cu nuantele: de centru-dreapta sau de extrema dreapta. În aceasta categorie intra partidele conservatoare si liberale, care pot fi de dreapta sau centru dreapta si partidele fasciste sau neo-fasciste de extrema-dreapta;
b. gruparea partidelor de stânga cu nuantele de stânga si extrema-stânga. În aceasta categorie intra partidele socialiste, social-democrate, comuniste etc. iar în extrema stânga, partidele comuniste de tip marxist-leninist;
c. gruparea partidelor de centru cuprinde, în general, partidele democrat-crestine, social-crestine etc.
În prezent, se observa o restrângere si, deci, o scadere a influentei partidelor extremiste, atât de dreapta cât si de stânga. Aceasta se explica prin aceea ca fascismul a condus omenirea la cel de-al doilea razboi mondial, cu toate consecintele lui dramatice, iar comunismul s-a dovedit ineficient economic, iar din punct de vedere politic s-a manifestat ca o dictatura asemanatoare celei fasciste. Datorita acestor stari de lucruri, în democratiile traditionale guvernele se axeaza pe gruparile de centru sau centru-stânga, care s-au dovedit în practica a fi cele mai viabile.
|
