EVOLUŢIA PARTIDISMULUI ĪN EPOCILE MODERNĂ sI CONTEMPORANĂ SISTEME PARTIDISTE.
Partidele politice īsi au originea īn antichitate Ele nu au avut īnsa aceeasi pondere si semnificatie īn toate orānduirile sociale.
Īn sclavagism, ca de altfel si īn feudalism, partidele politice nu erau bine conturate, nu aveau programe clare si nici o activitate permanenta, ceea ce a facut ca īn aceste etape de dezvoltare social 151g64b a forma predominanta de organizare si conducere sa fie una dictatoriala si respectiv absolutista. Cu unele mici exceptii, īn orānduirile respective si īn situatia cānd partidele au existat si au desfasurat o activitate democratica, ele nu au atras categorii largi ale poporului. Aceasta pentru ca īn slavagism, de exemplu, sclavii nu erau considerati cetateni, fiind lipsiti de drepturi politice, iar īn feudalism iobagii legati de pamānt, nu puteau desfasura o activitate politica de sine statatoare.
Partidele, īn acceptiunea lor moderna, ca institutii politice bine conturate, organizate, cu statute si programe clar fundamentate, cu activitate permanenta la care au acces toate categoriile sociale apar īn conditiile societatii capitaliste. Partidismul īn forma evoluata este strāns legat de epocile moderna si contemporana. Indiferent de modalitatile concrete pe care le īmbraca partidismul, pentru capitalism si, īn general, pentru īntreaga dezvoltare sociala ulterioara partidele politice devin o necesitate pentru progresul social.
Partidismul s-a manifestat si se manifesta īn lumea moderna si contemporana sub mai multe sisteme
. unipartidismul, adica existenta unui singur partid īn viata politica a unei tari.
a. existenta unui singur partid a fost posibila īn anumite tari, la īnceputul dezvoltarii capitalismului. Atunci a fost nevoie de coalizarea celor mai largi forte sociale pentru lupta īmpotriva absolutismului feudal. Īn acest scop se crea un partid care dobāndea, de obicei, un caracter national
b. sistemul unipartidist a fost si este cunoscut si īn unele tari īn curs de dezvoltare. Acesta are menirea de a actiona atāt īn faza luptei de eliberare de sub dominatia coloniala, cāt si īn perioada luptei pentru pastrarea independentei economice si politice, pentru lichidarea subdezvoltarii si a decalajelor ce le separa de restul statelor lumii. Atingerea acestor obiective impune unitatea fortelor sociale. Īn aceste situatii, unipartidismul este o solutie de moment ce nu trebuie permanentizata. Experienta istorica a aratat ca mentinerea pe o perioada mai īndelungata a unipartidismului duce īn mod inevitabil la un regim dictatorial.;
c. unipartidismul se īntālneste si īn perioade de criza ale societatii, cānd fortele conservatoare, prin intermediul unipartidismului, adopta o conducere dictatoriala
d. aceeasi situatie, se īntālneste īn tarile cu regimuri comuniste, unde, la baza dictaturii, a stat existenta unui singur partid.
Asadar, unipartidismul poate fi acceptat numai īn situatiile īn care el coalizeaza fortele majoritatii natiunii īn scopul atingerii unor obiective cu caracter national, constituindu-se apoi ca punct de plecare pentru crearea conditiilor īn care sa fie posibila si aparitia altor partide.
. bipartidismul este īntālnit īn aproape toate fazele dezvoltarii democratice a societatii si īsi are izvorul īn perioada luptei maselor populare, īn frunte cu burghezia, pentru īnlaturarea absolutismului feudal. Atunci fortele politice progresiste s-au constituit īntr-un partid al afirmarii noii societati, iar fortele conservatoare īntr-unul de aparare a vechilor stari de lucruri. Cele doua mari partide pot sa reprezinte interesele aceleiasi grupari sociale, de pilda ale burgheziei, sau ale unor grupari sociale diferite. Nici o clasa sociala nu este absolut omogena, ci este alcatuita din grupari cu interese opuse cum ar fi: burghezia industriala, financiara, agrara etc. Īn consecinta, pentru oglindirea diversitatii de interese este nevoie de mai multe partide, de cel putin doua. Existenta a doua partide face posibil ca partidul aflat la putere sa poata fi controlat de cel din opozitie, pentru a nu comite greseli sau abuzuri. Pe baza experientei istorice s-a ajuns la concluzia ca un guvern puternic trebuie sa beneficieze de o opozitie la fel de puternica. Numai asa se deschide calea perfectionarii activitatii social-politice si a stabilitatii.
. pluripartidismul, sub forma lui cea mai cunoscuta, se īntālneste, mai ales, dupa primul si al doilea razboi mondial, īn tarile occidentale, unde diversele categorii sociale īsi au propriile partide. Īn contemporaneitate, pluripartidismul poate fi īmpartit īn trei mari grupari:
a. gruparea partidelor de dreapta cu nuantele: de centru-dreapta sau de extrema dreapta. Īn aceasta categorie intra partidele conservatoare si liberale, care pot fi de dreapta sau centru dreapta si partidele fasciste sau neo-fasciste de extrema-dreapta;
b. gruparea partidelor de stānga cu nuantele de stānga si extrema-stānga. Īn aceasta categorie intra partidele socialiste, social-democrate, comuniste etc. iar īn extrema stānga, partidele comuniste de tip marxist-leninist;
c. gruparea partidelor de centru cuprinde, īn general, partidele democrat-crestine, social-crestine etc.
Īn prezent, se observa o restrāngere si, deci, o scadere a influentei partidelor extremiste, atāt de dreapta cāt si de stānga. Aceasta se explica prin aceea ca fascismul a condus omenirea la cel de-al doilea razboi mondial, cu toate consecintele lui dramatice, iar comunismul s-a dovedit ineficient economic, iar din punct de vedere politic s-a manifestat ca o dictatura asemanatoare celei fasciste. Datorita acestor stari de lucruri, īn democratiile traditionale guvernele se axeaza pe gruparile de centru sau centru-stānga, care s-au dovedit īn practica a fi cele mai viabile.
|
