Elaborarea politicilor publice europene - Logica de acces a grupurilor de interese pe langa institutiile Uniunii Europene

Elaborarea politicilor publice europene

Logica de acces a grupurilor de interese pe langa  institutiile Uniunii Europene

Dat fiind domeniul masteratului de Politici Publice si Integrare Europeana, tema acestui eseu o reprezinta procesul de formare al politicilor publice in cadrul institutiilor Uniunii Europene. Accentul este pus pe unul dintre actorii care participa la acest proces: grupurile de interese. In acest sens, am ales sa prezint o teorie privind logica de acces a grupurilor de interese la institutiile UE.

Procesul de formare a politicilor publice europene este un proces complex, in care intervin numerosi actori. Cel mai important rol il joaca institutiile UE. Dar un alt actor, din ce in ce mai important, il reprezinta grupurile de interese[1]. Nu intamplator, Mazey si Richardson vorbesc despre „dezvoltarea graduala a unui stil European de a face politici, care pune accentul pe intermedierea grupurilor de interese”(Mazey, Richardson 1995 in Mazey, Richardson 2001, p. 1).

Politicile europeane nu se reduc la politicile grupurilor de interese, dar in mod cert studierea acestora din urma reprezinta un element important in intelegerea procesului politic european. Studiul reprezentarii intereselor la nivelul UE poate explica aparitia anumitor politici publice, procesul de formulare si caracteristicile acestora precum si intelegerea evolutiei procesului de integrare. „Per ansamblu, UE nu este nici condusa de, dar nici izolata fata de interesele publice si private, desi in anumite cazuri fiecare dintre cele doua optiuni poate fi adevarata” (Greenwood 2003, p. 27).

Activitatea de lobby nu este o activitate unidirectionala a actorilor publici si privati pe langa institutiile europene. Si institutiile UE vor sa interactioneze, deoarece au nevoie de un contact apropiat cu sectorul public si privat pentru a-si putea indeplini rolul institutional (Bouwen 2002, p.7). In acelasi fel, si asa zisa influenta este un proces bidirectional, nereprezentand monopolul grupurilor de interese. Acestea din urma sunt influentate, la randul lor, de catre caracteristicile si procedurile institutiilor europene, de catre ideile la care sunt expuse si de catre propriile experiente anterioare (Greenwood 2003, p. 27).

Trebuie accentuat faptul ca notiunile de interactiune si influenta nu sunt sinonime. Pe cand unii cercetatori, cum sunt Greenwood sau Van Schendelen, folosesc notiunea de influenta, altii sunt de parere ca masurarea influentei grupurilor de interese reprezinta un demers problematic in stiintele politice. Astfel, Bouwen considera ca este mai usor sa se masoare interactiunea sau accesul grupurilor de interese pe langa institutiile europene implicate in procesul legislativ. Desi acces nu inseamna in mod necesar si influenta, castigarea accesului la factorii decizionali este o conditie sine qua non pentru exercitarea influentei asupra procesului legislativ european (Bouwen 2002, 2003). Urmand acest  rationament, intrebarea logica pe care ar trebui sa si-o puna orice reprezentant al grupurilor de interese este urmatoarea: Ce trebuie sa fac ca sa obtin acces la institutiile UE?

Logica de acces la institutiile UE

Un raspuns la intrebarea privind accesul la institutiile UE, fundamental pentru a explica relatia dintre acestea si grupurile de interese in cadrul procesului politic european, a fost dat de Pieter Bouwen prin intermediul unei teorii de cerere si oferta de bunuri de acces[2]. Cercetatorul propune sa privim interactiunea dintre grupurile de interese si institutiile europene ca pe o relatie de schimb care are loc intre doua grupuri de organizatii interdependente (Bouwen 2002, Bouwen 2003). Potrivit acestei teorii, resursa cruciala in intreg procesul legislativ european o reprezinta informatia: intregul proces de lobby poate fi descris ca o piata pe care se tranzactioneaza informatie[3]. Asemeni fiecarei piete, si aceasta presupune ca cineva sa ceara ceva, iar altcineva sa-i ofere acel lucru in schimbul la altceva. Avem deci o cerere si o oferta. Grupurile de interese au nevoie de acces la institutiile europene si ofera pentru acesta informatie. Ambele parti castiga de pe urma acestui schimb, deoarece institutiile primesc expertiza si informatiile necesare pentru a-si formula politicile, iar grupurile de interese intra in contact cu procesul de stabilire a agendei si de luare a deciziilor din cadrul UE.

Grupurile de interese ofera un bun de acces doar daca acel bun este cerut de catre o institutie. Mai mult, nu toate bunurile de acces sunt la fel de importante. Puterile legislative ale fiecarei institutii europene si momentul in care fiecare intervine in procesul decizional influenteaza tipul de bun de acces de care are nevoie cel mai mult. Astfel, fiecare institutie europeana solicita cu precadere un anumit bun, caruia ii acorda cea mai mare importanta. Acest bun este numit un bun critic.

Bouwen introduce trei tipuri de informatii pe care le solicita institutiile UE: Expertiza tehnica (ET), Informatii despre Interesul European Agregat (IIEA) si Informatii despre Interesul National Agregat (IINA)[4]. Iar apoi identifica care dintre aceste tipuri de informatii reprezinta bunul critic pentru fiecare institutie.

Expertiza tehnica se refera la acele informatii cu un grad ridicat de tehnicitate si specializare de care UE are nevoie din partea sectorului privat pentru a intelege functionarea unui anumit sector al pietei. Cu alte cuvinte, functionarii europeni au nevoie de informatii precise pentru a formula o legislatie eficienta intr-un anumit sector. Informatiile despre Interesul European Agregat se refera la nevoile si interesele agregate ale sectorului privat de pe piata comuna. In fine, Informatiile despre Interesul National Agregat se refera la nevoile si interesele agregate ale unui anumit sector din cadrul unui stat national. In alta ordine de idei, expertiza tehnica presupune actori privati individuali cum este o firma, IIEA se refera la o asociatie sau federatie, care reprezinta interesele unei anumite categorii la nivel european, pe cand IINA priveste asociatiile formate la nivel national.

In urma studiilor empirice, Bouwen stabileste care dintre cele trei tipuri de informatii este bunul critic pentru fiecare institutie europeana. Astfel, Comisia are nevoie de expertiza tehnica in procesul legislativ si de informatii despre Interesul European Agregat pentru a identifica interesele comune la nivel european si pentru a monitoriza respectarea Tratatelor si a aquis-ului comunitar in statele membre.

Spre deosebire de aceasta, Parlamentul European are nevoie atat de informatii despre interesul agregat european cat si despre cel national. Astfel, europarlamentarii cauta informatii care sa le permita sa evalueze propunerile legislative facute de Comisie dar, in acelasi timp, acestia vor sa mentina legaturile cu propriile partide si cu electoratul national.

Fiind compus din ministrii statelor membre, care sunt interesati de reactiile propriului electorat la deciziile europene, Consiliul de Ministri necesita informatii despre interesul national agregat. Dar, in acelasi timp, Secretariatul si Presedintia Consiliului solicita informatii privind interesul european agregat care le sunt necesare pentru a-si putea indeplini sarcinile.

In final, Bouwen ajunge la concluzia ca institutiile europene au urmatoarele resurse critice: ET pentru Comisie, IIEA pentru Parlament si IINA pentru Consiliu.

Prin acest eseu am incercat sa demonstrez faptul ca detin cunostinte aprofundate asupra unor aspecte ce tin de domeniul politicilor publice si al integrarii europene. In acelasi timp, consider ca am nevoie de mai multe cunostinte in ceea ce priveste alte aspecte cum ar fi: elaborarea politicilor publice, managementul si analiza acestora. Consultand planul de invatamant al masteratului de Politici Publice si Integrare Europeana apreciez ca acest program raspunde cerintelor de mai sus, reprezentand o alegere optima pentru continuarea studiilor mele.

Bibliografie

Lucrari stiintifice:

Greenwood, Justin, Interest Representation in the European Union, Palgrave Macmillan, Basingstoke, 2003.

Howlett, Michael si Ramesh, M, Studiul politicilor publice. Cicluri si subsisteme ale politicilor, Editura Epigraf, Chisinau, 2004.

Mazey, Sonia si Richardson, Jeremy, Interest groups and EU policy making: organizational logic and venue shopping, in Richardson,Jeremy(edit.), European Union: Power and Policy-Making, Routledge, London, 2001.

Pasquino, Gianfranco, Curs de stiinta politica, Institutul European, Iasi, 2002.

Schendelen, Rinus van, Machiavelli in Brussels: the Art of Lobbying the EU, Amsterdam University Press, Amsterdam, 2002.

Articole de specialitate:

Bowen, Pieter, A comparative Study of Business Lobbying in the European Parliament, the European Commission and the Council of Ministers, Max-Plank-Institut für Gesellschaftsforschung Discussion Paper, November, 2002.

Bowen, Pieter, A theoretical and empirical study of corporate lobby in the European Parliament, European integration online papers, 2003, Vol. 7, No. 11.

Adrese web:

http://eiop.or.at/eiop/texte/2003-011a.htm

http://www.lobbying-europe.com/mod.php?mod=userpage&page_id=1