Europa revolutiei franceze
Modernizarea economica a condus, in cea de-a doua parte a sec. al XVIII-lea la o imbogatire a clasei mijlocii, dar si la o crestere a ambitiilor acesteia, care se simtea tot mai nedreptatita in raport cu aristocratia si reprezentantii vechiului regim, beneficiari ai unor privilegii economice si juridice. La randul lor insa si nobilii erau nemultumiti pentru ca nu aveau nici un fel de autoritate si control asupra regelui, dar acest fapt nu insemna ca acest segment al societatii dorea o revolutie. Curentele intelectuale aparute cu un secol in urma situatia generala existenta in Franta acelei perioade, criza financiara dintre 1786-1789, precum si esecul revolutiei moderate planuite de catre marea nobilime si monarhie pentru a asigura controlul marii burghezii asupra Frantei au oferit si ele o baza a declansarii evenimentelor din 4 august 1789 (decretarea de catre Adunarea Nationala a sfarsitului privilegiilor nobilimii, Bisericii si breslelor si abolirea vechiului sistem social numit Ancien Régime), evenimente care vor bulversa viata Europei.
Declaratia drepturilor omului si cetateanului din 26 august 1789, care proclama dreptul popoarelor de a dispune de ele insele, acceptata in cele din urma de catre regalitate, va sfarsi cu ²sarbatoarea federatiei² de la 14 iulie 1790, cand delegatii venite din toate regiunile Frantei au exprimat dorinta acestora de a forma o natiune. Noua Constitutie, votata in 1791, a reusit sa interzica oficial autoritatea 747f54h absoluta monarhica, instituind o democratie limitata, un sistem economic burghez si modernizarea sistemului administrativ si judecatoresc. De asemenea, Constitutia a reluat un articol votat de catre Adunare in mai 1790 si care interzicea orice cucerire teritoriala, anuntand renuntarea de catre poporul francez la orice razboi de cucerire si la folosirea fortei impotriva libertatii altor popoare (provocand dispute privind razboiul pentru libertatea acestor alte popoare).
Aceste realizari ale burghezilor liberali nu au multumit si segmentul radical al societatii franceze, urmarea fiind declansarea revolutiei radicale, organizata de straturile inferioare ale burgheziei, care doreau o participare egala la guvernare si sporirea veniturilor, acestora alaturandu-se si o parte a aristocratiei si burgheziei. Urmare a acestor evenimente, grupurile active politic au format diverse asociatii pentru a tine situatia sub control, cele mai cunoscute asemenea organizatii politice fiind cele ale iacobinilor (sustinatorii aripii radicale) si girondinii (care si ei sustineau revendicarile radicalilor, dar nu erau de acord cu principiul suveranitatii poporului, fiind in plus adeptii unui federalism intern si al existentei unor guvernari locale puternice). Preconizatul ajutor austro-prusac ce urma a fi acordat regelui francez in cazul in care poporul francez i-ar fi provocat vreun prejudiciu a provocat instaurarea unei conduceri orasenesti mult mai radicale, Comuna din Paris. Dupa aceste evenimente iacobinii delegati la Conventia Nationala au reusit, cu toata opozitia girondinilor, sa obtina abolirea monarhiei si a instaurarea republicii, in cele din urma regele fiind executat. Dupa executarea regelui in Franta, dar si in afara acesteia s-a instaurat ostilitatea fata de revolutie si de iacobini, autorii acestui act, coagulandu-se o coalitie anti-franceza compusa din Anglia, Spania, Olanda, Sardinia, Austria si Prusia. Aceasta situatie, alaturi de criza economica interna, a crescut starea de tensiune din interiorul Frantei, determinand conflicte si violente, revolte impotriva conducatorilor din toate orasele tarii. Incercarea iacobinilor de a-si salva pozitiile prin crearea Comitetului Salvarii Publice si preluarea controlului Conventiei Nationale, actiune finalizata prin adoptarea unei noi constitutii. Tensiunile interne i-au determinat pe iacobini, detinatorii puterii, sa declare starea de mobilizare generala ce avea sa derive in marea teroare toti cei care se impotriveau guvernarii revolutionare se considera ca puneau in pericol suveranitatea poporului si trebuiau eliminati. Desi la inceput iacobinii au obtinut succese, lovitura de stat din iulie 1794 impotriva conducatorului acestora, Robespierre, a pus capat existentei Republicii iacobine si a facut posibila, prin Constitutia din 1795, instaurarea Directoratului.
Pe langa toate aceste evenimente politice, printre actorii revolutiei au existat si o serie de dezbateri de idei privind Europa si pozitia Frantei in cadrul acesteia. Dupa ce populatia pariziana, in septembrie 1792 a patruns in inchisorile pariziene ucigand pe nobilii si clericii inchisi pentru ofense impotriva noului regim, Conventia nationala s-a lansat in trei directii cea a dreptului popoarelor de a dispune de ele insele, prin care acestea erau libere sa ceara sa se anexeze Frantei cea de-a doua se referea la angajamentul Frantei de a acorda fraternitate si ajutor tuturor popoarelor care doreau sa-si recapete libertatea, acordand puterii executive dreptul de a da ordinele generale necesare pentru a acorda ajutor acelor popoare si cetateni carora le fusese lezata libertatea, iar cea de-a treia, mult mai ambigua, se referea la ²frontierele naturale² ale Frantei, idee mai veche, dar relansata de catre iacobinul Danton intr-un discurs in fata Conventiei in ianuarie 1793. Conform opiniei acestuia nu era necesar sa se stabileasca limitele unui stat pentru ca limitele acestuia sunt deja marcate de natura, iar pentru aceasta da exemplul frontierelor posibile ale Frantei Rinul, oceanul Atlantic, Alpii, considerand ca realizarea lor nu trebuie impiedicata de nici o putere. Aceasta idee intra in contradictie cu principiile grandioase ale revolutiei privind autodeterminarea popoarelor si de non-imixtiune in treburile altor popoare, dar si cu acela de a ajuta alte popoare sa se elibereze. De aceea Carnot afirma ca anexarea sa se realizeze doar pentru acele comunitati care o cer in mod formal si liber, acesta avand si o viziune mult mai realista asupra frontierelor, impartasita si de Robespierre si mentinuta si atunci cand va conduce Directoratul. Robespierre propune, in septembrie 1793, renuntarea la politica de cucerire si de eliberare a popoarelor dusa in special pe teritoriul Statelor Unite si al Elvetiei, precum si pastrarea aliantelor traditionale cu Danemarca, Turcia, Genova si Venetia. Saint-Just, un alt revolutionar iacobin, era in mod deschis si total impotriva anexiunilor, considerand ca un popor care traieste doar pentru a cuceri traieste doar pentru glorie si va sfarsi prin a nu-si mai respecta nici macar propriile legi. Carnot va fi inlaturat de la conducerea Directoratului tocmai pentru faptul ca se dovedise prea moderat, prea apropiat regalistilor, iar aceasta in favoarea unui tanar general care tocmai avusese o serie de victorii in Austria si in Italia, unde crease o ²republica sora.² Napoleon este foarte departe de acele articole din Constitutia din 1790 a lui Saint-Just care declarau ca poporul francez se declara prietenul tuturor popoarelor, ca voteaza libertatea lumii, ca republica franceza nu va folosi vreodata armele pentru a oprima sau aservi un alt popor. Europa nu va permite insa comportamentul Frantei si va forma o noua coalitie care il va determina pe Napoleon sa se reintoarca din Egipt, degringolada interna si externa permitandu-i sa preia puterea in noiembrie 1799.
Inca din 1790, chiar si adversarii cei mai inversunati ai Revolutiei franceze au recunoscut in aceasta un eveniment de importanta majora pentru intreaga Europa, influenta acesteia facandu-se imediat simtita in toate statele occidentale, dar si in Grecia, Macedonia sau Bulgaria. In tot Occidentul s-au constituit grupuri de ²patrioti² sub forma de cluburi sau societati, membrii acestora fiind atrasi atat de conceptul de libertate interioara, cat si de principiul de nationalitatilor sau de acelasi gen de cosmopolitism ca al revolutionarilor francezi, cauza acestora fiind simtita ca fiind cauza tuturor popoarelor. Faptul ca revolutionarii francezi au declarat deputati francezi o serie de straini reputati precum Jeremy Bentham, James Mackintosh, Johann Pestalozzi si altii a constituit, de asemenea, un motiv de a adera la ideile revolutionare franceze.
Ideea de Europa era si ea prezenta printre preocuparile ²patriotilor,² italianul (iacobin) Enrico Michele L¢Aurora considerand ca europenii trebuiau sa se simta fii ai aceleiasi mame, Europa, motiv pentru care era necesara constituirea unui nou ²pact social.² Considerandu-se lumina Italiei intunecate, L¢Aurora indemna europenii sa se uneasca intr-o singura natiune pentru a inaugura era libertatii-egalitatii-fraternitatii, succesoarea varstei de aur, a barbariei, a justitiei si monarhiei si cerea convocarea, in Sicilia, a unui ²congres universal al inteleptilor si eruditilor² ales de catre popor, pentru a elabora o constitutie pentru intreaga Europa si trei pacte care sa reglementeze relatiile morale, sociale si militare intre popoare. La randul sau, patriotul german Vogt credea ca trebuia inventat un nou sistem pentru Europa si il va aproba pe Napoleon in planurile sale de a crea un nou echilibru european, in timp ce francezul Barnave era intru totul de acord cu sistemul traditional, excluzand din Europa Rusia, care nu putea judeca pe baza acelorasi principii europene. Saint-Just insa considera ca Europa se va reinnoi complet atunci cand popoarele isi vor dobandi libertatea. Unul dintre cei mai mari juristi ai sec. al XVIII-lea, Vattel, vedea in Europa un sistem politic, un ansamblu al intereselor dintre diferitele natiuni care il formeaza, dar nu ca elemente separate, ci fiecare direct implicata si atenta la problemele celeilalte, ceea ce confera unitatea continentului, echilibrul politic si de putere. Conform opiniei lui Vattel nu este permisa interventia in afacerile interne ale altor popoare decat in cazul in care conducatorul acestuia a fost destituit in mod legitim, situatie in care interventia este o datorie.
Cele mai importante proiecte de uniune continentala din aceasta epoca au apartinut insa filosofului Immanuel Kant (1724-1804) si omului politic Friedrich von Gentz (1764-1832), acesta desi asemenea preocupari au avut si Schiller, Goethe, Fichte sau, intr-o maniera contradictorie asupra rolului Europei in istorie, Herder.
In proiectul sau pentru o pace perpetua Kant reia o teza mai veche afirmand ca tendintele anti-sociale ale statelor ar putea fi diminuate daca suveranitatea ar trece din mainile printilor in cele ale popoarelor (teza care apare si la Rousseau). Kant crede in posibilitatea realizarii unei federatii care sa cuprinda pe rand toate statele care vor sa faca parte din ea. Dreptul popoarelor neinsemnand dreptul la razboi, statele au datoria de a renunta la libertatile lor ²salbatice² si de a se supune legilor, formand un ²stat al natiunilor² in care libertatea sa creasca neincetat si la care sa adere in cele din urma toate statele lumii. Din pacate, afirma Kant, oamenii nu sunt capabili sa apere si sa materializeze o asemenea idee pozitiva, ci doar surogatul ²negativ² al aliantelor permanente, mereu mai largi, dar care poarta in ele atat germenele razboiului, cat si pe cel al autodistrugerii.
F. von Gentz, ministrul regelui Prusiei, secretarul Congresului de la Viena, omul de incredere al lui Meternich si discipolul lui Kant, unul dintre artizanii Sfintei Aliante, initial un sustinator al revolutiei franceze, a devenit mai apoi un adversar al acesteia autorul nu era de acord cu republica universala unitara propusa de revolutionarii iacobini, considerand-o o varianta reinnoita a mitului monarhiei universale.. Numit de catre tarul Alexandru ²cavalerul Europei² sau ²secretarul-general prezumtiv al Europei,² Gentz va sfarsi prin a scrie ca are oroare de acest cuvant, Europa, si ca si-a pierdut orice dorinta de a fi european, realizand insa unele dintre cele mai lucide critici la adresa doctrinelor europene proclamate de absolutismul revolutionar francez, a scrierilor lui Saint-Pierre sau Kant, a celor trei modalitati de realizare a pacii perpetue propuse pana atunci realizarea statului mondial, minimizarea importantei conceptului si realitatii numita natiune si realizarea unei federatii de state, fie printr-un sistem de arbitraj mondial, fie prin legaturi constitutionale, si elaborarea unei constitutii federale. Gentz nu-si putea imagina Europa supusa unui singur guvern, considerand-o o hegemonie care nu putea dura, iar constitutia unica ²o vesnica himera,² singura solutie fiind in cele din urma crearea unui sistem de echilibru care ²sa limiteze raul.²
In ciuda aparitiei numelui de Europa in foarte multe dintre discursurile din timpul revolutiei, in aceasta perioada nu a existat nici un plan serios de uniune continentala care sa apara din cadrul acesteia. Explicatia consta in faptul ca idealurile revolutionarilor erau atat de pasionale incat actorii evenimentului au trecut de utopia ²genului uman² direct idealul nationalist, de nivelare a diversitatilor regionale, ignorand posibilitatea unei federatii continentale, suprimand realitatea europeana. Ca si in perioadele anterioare, atunci cand se refereau la ²genul uman² sau la vreun plan privind pacea mondiala, ganditorii si oamenii politici ai vremii aveau in vedere tot Europa, crestinatatea, iar uneori doar cateva dintre statele occidentale, de obicei Franta si Anglia, nu intreaga lume.
Nu toate spiritele Europei erau cuprinse insa de cosmopolitism, conservatorismul, traditionalismul, avand si el adeptii sai. Acestia considerau ca prin constitutia din 1791 francezii erau cei care devenisera ²regi² si nu Franta, de aceea trebuia facut juramant de fidelitate in fata natiunii si a legii. Faptul ca regele francez chemase ajutor strain impotriva supusilor sai era intolerabil.
|
