Evolutia raporturilor politice si economice dintre Romania, Republica Moldova, Ucraina, Belarus si Georgia dupa aderare

Evolutia raporturilor politice si economice dintre Romania, Republica Moldova, Ucraina, Belarus si Georgia dupa aderare

Aderarea Romaniei la Uniunea Europeana a avut drept consecinta, nu doar profunde transformari interne, dar si efecte reflexe in plan extern.

In primul rind, noul statut dobindit, consolideaza rolul geostrategic al Romaniei in zona Marii Negre precum si importanta acesteia, ca factor de stabilitate in perimetrul Balcanilor. Este de asemenea, tot mai evident faptul ca Romania este atrasa de expansiunea economica spre bazinul occidental al Marii Negre si ca incepe sa manifeste interes pentru axa Marea Caspica‑Marea Neagra‑Marea Mediterana. Pe de alta parte, faptul ca Uniunea Europeana tinde sa dezvolte poli de securitate concentrati, in principal, pe noile vecinatati, nu poate decit sa asigure Romaniei un rol semnificativ la frontiera estica a Uniunii. In acest sens pot fi avute in discutie cel putin trei aspecte: relatiile politice, economice sau culturale ale Romaniei cu statele vecine necomunitare, posibila influenta a Romaniei asupra statelor foste sovietice, colaborar 323i88d ea transfrontaliera.

Romania a acordat o atentie deosebita promovarii relatiilor cu Republica Moldova, un „stat romanesc independent pe teritoriile anexate cu forta in urma intelegerilor secrete stabilite prin Pactul Molotov‑Ribbentrop”, asa cum se arata in Declaratia Guvernului Romaniei, din 27 august 1991, referitoare la recunoasterea independentei de stat a acestei republici[1]. Din punct de vedere al relatiilor politico‑diplomatice trebuie spus faptul ca Ambasada Romaniei a fost prima reprezentanta diplomatica deschisa de un stat in capitala Republicii Moldova, la Chisinau (ianuarie 1992). Inca din anii ’90, programul de politica externa al statului roman a prevazut, ca directie de actiune, dezvoltarea relatiilor romano‑moldovene in sensul respectarii drepturilor omului, a consolidarii cadrului democratic, al reformelor economice si a sustinerii culturii romane.

Vizita la Chisinau a presedintelui Traian Basescu, in ianuarie 2005, a relansat relatia bilaterala, pornind de la cele doua coordonate majore ale acesteia: dimensiunea europeana, avand la baza obiectivul strategic al ambelor state de integrare in Uniunea Europeana, respectiv afirmarea caracterului special conferit de istoria comuna a celor doua state. In ianuarie 2007, dupa aderarea tarii la Uniunea Europeana, presedintele Basescu a reiterat sprijinul Romaniei pentru destinul european al Republicii Moldova.

Cu toate acestea, evolutia raporturilor romano‑moldovene a fost ingreunata de orientarea comunista si/sau proruseasca a majoritatii oamenilor politici moldoveni. La aceasta se mai adauga faptul ca Republica Moldova se afla intr‑o dependenta economica evidenta fata de Rusia, realitate care se reflecta in politica externa a acestei tari si implicit in relatiile moldo‑romane. Alegerea lui Vladimir Voronin ca si presedinte al Republicii Moldova, o figura reprezentativa a gruparii comuniste moldovene, a accentuat starea de neintelegere dintre acest stat si Romania. In relatiile diplomatice romano‑moldovene au existat mai multe stari de criza, care au influentat negativ relatiile politice dintre cele doua state. In 2003, ambasadorului Romaniei de la Chisinau este declarat de catre oficialii moldoveni persoana non grata si ca urmare expulzata. Trei ani mai tarziu, tensiunile dintre Bucuresti si Chisinau se intensifica prin convocarea ambasadorului Romaniei in Republica Moldova la Ministerul Afacerilor Externe si Integrarii Europene de la Chisinau, motivul fiind aparitia unui interviu acordat de Ion Caramitru, presedintele Uniunii Teatrale din Romania, publicatiei „Jurnal de Chisinau” in care acesta atragea atentia asupra faptului ca dintre toate statele foste comuniste din regiune, numai in Republica Moldova a fost ales un guvern comunist[2].

Tensiunile politico‑diplomatice dintre Romania si Republica Moldova s‑au perpetuat si dupa aderarea Romaniei la Uniunea Europeana. In decembrie 2007, in urma acuzatiilor de coruptie aduse de catre oficialii moldoveni are loc retragerea consulului Romaniei de la Chisinau. Cu toate acestea, luarile de pozitie ale oficialilor romani, inclusiv ale presedintelui Traian Basescu raman moderate.

In fapt, aderarea Romaniei la Uniunea Europeana este principalul motiv pentru care guvernarea comunista de la Chisinau a declansat o adevarata ofensiva politica impotriva Bucurestiului. O Romanie in crestere rapida din punct de vedere economic, membra a Uniunii Europene si a Aliantei Nord Atlantice constituie o atractie irezistibila pentru romanii din stanga Prutului (peste un milion de cereri de redobandire a cetateniei romane au fost depuse de catre cetateni moldoveni in 2007), fapt care determina reactii antiromanesti din partea politicienilor moldoveni[3]. In prezent, „intre Romania de Vest si Romania de Est se desfasoara un adevarat Razboi Rece, cu cortine si limbaje de plastic”, iar explicatia este de natura istorica si politica: Chisinaul nu isi poate depasi „complexele istorice”, continuand sa abordeze relatiile cu Romania de pe pozitiile Imperiului Rus, iar presedintele Voronin este „un convins antiroman” . Este suficient sa amintim aici initiativa legislativa a presedintelui Voronin, numita „Conceptia politicii nationale de stat a Republicii Moldova”, care isi propune sa anuleze declaratia de independenta din august 1990 si care incearca astfel sa creeze o noua identitate nationala si finalmente, sa realizeze o ideologizare fortata a intregii societati. Textul documentului are la baza cateva axiome aberante precum: moldovenismul, adica mitul „fondator” al Republicii Moldova, romanii ca „minoritate etnica”, limba moldoveneasca sau poporul moldovenesc.

Uniunea Europeana s‑a implicat in sustinerea Republicii Moldova de a negocia cu Romania un acord referitor la traficul de frontiera. In acelasi context, problema vizelor a fost solutionata prin intermediul Centrului comun de eliberare a vizelor de la Chisinau care elibereaza vize pentru toate tarile Uniunii Europene, acestea nemaifiind eliberate de fiecare ambasada a Uniunii in parte.

Vizita din august 2008 a presedintelui Basescu la Chisinau a intarit convingerea ca dosarele sensibile dintre cele doua state precum semnarea Tratatului de baza si a Tratatului de frontiera, a Acordului de mic trafic la frontiera sau deschiderea de noi consulate romanesti in Republica Moldova nu pot fi solutionate decit in timp, insa a reconfirmat incercarea Romaniei de a se pozitiona strategic ca lider la Marea Neagra. Oricum, deschiderea spre dialog a liderilor de la Chisinau este inca foarte redusa atita vreme cit Ministerul Moldovean al Afacerilor Externe nu a incuviintat pina acum nici macar acreditarea jurnalistilor din Romania.

Schimburile economice dintre Romania si Republica Moldova au avut in perioada anilor 2000‑2006 o dinamica relativ ascendenta, exporturile de produse catre Republica Moldova fiind predominante, in raport cu importurile din aceasta tara. Totusi, cifrele pe primele 11 luni din 2006 indica o crestere robusta a comertului bilateral (+28,3% fata de perioada similara din 2005), cu o dinamica superioara in ce privesc importurile din Republica Moldova (+49,96% fata de perioada similara din 2005). In momentul de fata, 11% din schimburile comerciale totale ale Republicii Moldova se realizeaza cu Romania, care se constituie in al treilea partener comercial al Republicii, dupa Rusia si Ucraina[5].

Grafic nr. 9. Evolutia schimburilor comerciale dintre Romania si Republica Moldova intre 2000‑ nov. 2006 (in mil. euro)

Sursa: Anuarul Statistic al Romaniei, Bucuresti, 2006, pp. 584‑585

Nota: pentru 2006, datele sunt preluate din www.mae.ro, relatiile bilaterale, Romania‑Republica Moldova

Consideratii finale

Cartea de fata este rezultatul unei cercetari care face parte dintr‑un proiect mai amplu privind efectele europenizarii asupra tarilor recent membre ale Uniunii Europene sau a celor necomunitare, dar aflate la periferia Uniunii. In contextul politic generat de caderea regimurilor comuniste din Europa Central‑Orientala, Romania a evoluat dupa 1990 in sensul democratizarii, a traversat o lunga perioada de tranzitie de la structurile comuniste la statul de drept si economia de piata si a obtinut la finele a 4 ani de negocieri, statutul de stat membru al Uniunii Europene.

In studiul de fata a fost urmarita pe de o parte evolutia si ritmul reformei politico‑institutionale sau economice din perioada de tranzitie, iar pe de alta parte efectele integrarii asupra cadrului politic, economic sau al societatii civile din Romania actuala.

Cum Romania a fost tara din fostul bloc comunist care a cunoscut cel mai dur regim politic ‑totalitarismul de tip neostalinist– am considerat necesara o analiza a momentului 1989 din perspectiva exponentilor democratici existenti pana la caderea regimului comunist, respectiv din perspectiva activitatii elitei comuniste in perioada democratica. In primul caz, trebuie precizat faptul ca Romania nu a avut o miscare anticomunista de tipul celor din Ungaria, Polonia aaaaaasau Cehoslovacia deoarece regimul totalitar al lui N. Ceausescu s‑a bazat pe politie politica, teroare si lipsa drepturilor sau a libertatilor fundamentale ale individului. In aceste conditii, formele de protest ale romanilor s‑au realizat individual sau in grupuri mici, de catre intelectuali sau oameni de cultura (cu exceptia protestului muncitoresc de la Uzina Tractorul Brasov din 1986). Unele dintre aceste proteste au fost facute indirect, prin limbajul literaturii, filmului sau caricaturii (Lucian Pintilie, Mircea Daneliuc, Ileana Malancioiu, Mihai Stanescu), prin scrisori de adeziune fata de manifestarile liberale din state ale blocului comunist (Paul Goma, Alexandru Ivasiuc, Alexandru Mihalcea, Nicolae Balota, Ion Desideriu Sarbu, Adrian Marino) sau prin scrisori deschise, trimise liderilor comunisti de la Bucuresti, presei din marile orase europene, Sanctitatii Sale Papa Ioan Paul al II‑lea sau Consiliului Europei (Doina Cornea, Ana Blandiana, Dan Desliu, Mircea Dinescu).

Referitor la perpetuarea formelor sau a structurilor comuniste dupa 1989, se impune precizat faptul ca acestea s‑au regasit atat in sfera politica, institutionala, cat si in cea economica sau a mentalului colectiv. Politic, regimul dictatorial a procedat la crearea unei puternice structuri nomenklaturiste (cadre angajate ale partidului comunist), dar si la cuprinderea majoritatii romanilor in structurile partidului unic. Ca urmare, viata politica romaneasca de dupa 1990 a fost alcatuita cu preponderenta din fosti membri sau chiar fosti lideri ai Partidului Comunist Roman. Analiza raportului electoral neocomunisti‑comunisti intre 1990‑1996 releva faptul ca gruparile neocomuniste Frontul Salvarii Nationale si Partidul Unitatii National Romane au intrunit in 1990, 69,17 % din voturile si 78,99% din mandatele pentru Senat[6]. Totusi, se impune precizat faptul ca dintre fostii conducatori comunisti, doar Ion Iliescu, Emil Barladeanu si Corneliu Manescu (cunoscuti pentru atitudinea anticeausista din ultimii ani ai regimului totalitar) au ocupat functii importante in structurile de conducere ale statului roman democratic, iar explicatia fenomenului trebuie vazuta in adversitatea generala a romanilor fata de formele profunde ale comunismului si fata de categoria nomenklaturistilor.

In alta ordine de idei, trecerea de la mentalitatea si practica comunista, cum ar fi individualismul necompetitional, clientelismul, sau conservatorismul, s‑a facut treptat si cu foarte multa dificultate. Cele mai profunde si mai grave remanente comuniste care s‑au perpetuat multa vreme dupa caderea regimului comunist au fost legate de confuzia institutiilor si a functiilor publice, de continuarea practicilor comuniste in sistemul institutional (birocratie, coruptie, incompetenta), de lipsa culturii muncii, de ineficienta, clientelism, superficialitate, rezistenta la schimbare, perpetuarea cliseelor si stereotipurilor (etnice, rasiale, religioase, de gen).

Analiza sistemului institutional din Romania postcomunista denota caracterul constructiv al schimbarilor de natura legislativa si organizativa, dar si limitele functionarii institutionale. Ritmul lent in adoptarea de legi privind modificarea sau crearea de noi institutii publice s‑a datorat rigidelor structuri existente in perioada regimului comunist si adesea, a mentalitatii criptocomuniste. Fundamentul cadrului politic si institutional de dupa caderea regimului comunist a fost Constitutia din 1991, revizuita in 1993, prin care Romania era definita ca o republica care garanta statul de drept, democratic si social, separatia puterilor in stat, pluralismul politic, drepturile si libertatile fundamentale ale cetatenilor. In anii urmatori au fost adoptate legi referitoare la crearea sau reorganizarea de institutii menite sa duca la modernizarea sistemului institutional romanesc si chiar la pregatirea cadrului privind preaderarea la structurile Uniunii Europene. Totusi, adoptarea Legii (1/1995) privind dreptul Guvernului de a emite ordonante a creat ulterior un adevarat haos ca urmare a emiterii unui numar mare de astfel de ordonante. In domeniul economic, aceasta realitate nu a consolidat functionarea unor institutii, foarte importante de altfel in procesul trecerii la economia de piata, precum Camera de Comert si Industrie sau Agentia Romana de Dezvoltare, ci a descurajat investitorii, mai cu seama pe cei straini. In perioada preaderarii, guvernul a facut eforturi pentru modernizarea tuturor institutiilor publice sau pentru crearea altora noi, in domenii unde acestea erau inexistente sau inadecvate (domeniul mediului, auditului, protectiei sociale etc).

Perspectiva aderarii sau aderarea efectiva a impus armonizarea legislatiei romanesti cu acquis‑ul comunitar, inclusiv pe linie institutionala. Toate domeniile cadrului politic, economic sau social au beneficiat de aceste masuri, insa punerea lor in practica si fluidizarea functionarii institutionale s‑a dovedit anevoioasa. La doi ani de la aderare, institutiile in Romania functioneaza inca deficitar si ca urmare, ineficient. Pe de alta parte, ramane stringenta, necesitatea imbunatatirii legislatiei anticoruptie, Romania continuand sa fie monitorizata, chiar si dupa integrarea efectiva, pentru insuficientele rezultate in lupta cu crima organizata si coruptia la nivel inalt. In 2007 a fost infiintata Agentia Nationala de Integritate, Romania devenind astfel, prima tara europeana care a creat o institutie specializata in verificarea averilor, conflictelor de interese si respectarii regimului incompatibilitatilor, ramanand insa problematica punerea in practica a acesteia. O alta componenta importanta a dificilei reforme in justitie vizeaza intarirea capacitatii functionale a Consiliului Superior al Magistraturii, definitivarea modificarilor codurilor de procedura penala si civila, asigurarea in ansamblu a unui sistem judiciar eficient, transparent si apolitic.

Aderarea Romaniei a fost insotita de o serie de masuri de acompaniere specifice, nu doar in domeniul reformei sistemului judiciar sau al luptei impotriva coruptiei, ci si in sfera sigurantei alimentelor sau a fondurilor agricole. De altfel, trebuie spus faptul ca agricultura ramane un domeniu problematic al economiei romanesti datorita nivelului scazut de eficienta si rentabilitate, respectiv a multiplelor probleme administrative si logistice existente (gestionarea fondurilor agricole si altele). Totusi, dupa integrarea efectiva, executivul de la Bucuresti a procedat la punerea in aplicare a normelor comunitare in materie de alimente agricole, produse lactate, carne de porc si de pasare, paine, peste, vin, zahar, de asemenea a renuntat la plantele modificate genetic. In ansamblu insa, se poate afirma ca, lipsa unei strategii eficiente si a unui management unitar au ingreunat reformarea si modernizarea unui domeniu care ar fi putut deveni un atu al Romaniei in relatia cu piata europeana.

Continuarea reformei in economie, prin compatibilizarea structurilor interne cu normele europene s‑a facut dupa 1 ianuarie 2007 si in domeniul mediului, al protectiei consumatorului, al ajutoarelor de stat, al concurentei, al industriei, comertului sau turismului. Cu toate insa ca Romania a preluat intr‑o mare masura acquis‑ul comunitar, ea intampina dificultati majore in implementarea dispozitiilor comunitare, atat din cauza problemelor de infrastructura, cat si din cauza organizarii institutionale deficitare.

De altfel, perceptia romanilor fata de propriile institutii statele, releva scepticismul acestora in legatura cu eficienta functionarii institutionale. Studiul propriu realizat pe baza unui sondaj de opinie indica increderea romanilor in Biserica, Armata si Scoala datorita gradului relativ scazut de politizare. Institutiile in care romanii au cea mai mica incredere sunt Politia, datorita unui grad inca insuficient de securitate asigurat si respectiv Justitia deoarece prezinta un grad redus de securitate, dar si de modernizare, schimbare si reformare structurala. Ratiunile pentru care respondentii au considerat ca sistemul de guvernamant romanesc este unul neperformant, au fost legate de incapacitatea, imoralitatea si incompetenta ministrilor (lipsa de profesionalism, mentalitatea uneori invechita), de clientelism si coruptie. In acelasi context, criticile aduse guvernarii se refereau la insuficienta reformei structurale, lipsa unui program coerent de guvernare si chiar a unei strategii postaderare, lipsa unei politici sociale eficiente, aplicarea sau implementarea intarziata a masurilor reformiste, adoptarea de decizii predominat politice si adesea nefunctionale, lipsa unei colaborari reale cu organizatiile nonguvernamentale.

Referitor la stadiul atins de democratia si economia de piata in Romania, trebuie spus ca acestea au cunoscut in ultimii ani, o consolidare deosebita, cu precadere dupa aderarea la Uniunea Europeana, prin intarirea respectarii drepturilor fundamentale ale omului, prin grija pentru respectarea si promovarea drepturilor minoritatilor, a problematizarii statutului minoritatilor, a dezvoltarii unei economii de piata functionale, bazata pe concurenta loiala, competitie, inovatie, schimbare, adaptare, originalitate. Totusi, exista inca anumite limite in functionarea democratiei sau a economiei de piata datorita functionarii deficitare a institutiilor statului, a carentelor legislative, a insuficientei implicari a societatii civile pe linie de advocacy si lobby si altele.

Procesul de aderare al Romaniei la Uniunea Europeana a determinat nu doar transformari profunde in plan intern, ci si efecte reflexe in plan extern.

Astfel, noul statut dobindit, a intarit rolul geostrategic al Romaniei in zona Marii Negre precum si importanta acesteia, ca factor de stabilitate in perimetrul Balcanilor. O tema de real interes pentru Romania o reprezinta dezvoltarea cooperarii internationale si implicit a securitatii in regiunea Marii Negre, motiv pentru care aceasta tara sustine necesitatea cresterii gradului de implicare al unor actori relevanti, precum Uniunea Europeana, NATO si OSCE. Este de asemenea, tot mai evident faptul ca Romania incepe sa fie atrasa de expansiunea economica spre bazinul occidental al Marii Negre si intr‑un context mai larg de axa Marea Caspica‑Marea Neagra‑Marea Mediterana. Trebuie retinut aici rolul din ce in ce mai mare pe care Romania poate sa il asume in organizarea unor actiuni coordonate referitoare la statele GUAM (Georgia, Ucraina, Azerbaijan, Moldova, Estonia si Lituania) prin reluarea discutiilor asupra fortei de mentinere a pacii, intarirea capacitatilor de patrulare in zona Marii Negre si altele.

Pe de alta parte, faptul ca Uniunea Europeana tinde sa dezvolte poli de securitate concentrati, in principal, pe noile vecinatati, este menit sa asigure Romaniei un rol semnificativ la frontiera estica a Uniunii. Dupa aderare, Romania si‑a modificat sensibil raporturile bilaterale cu statele vecine, foste sovietice, in sensul redefinirii acestora din perspectiva comunitara (incercarea de solutionare a unor probleme precum cea a canalului Bastroe cu Ucraina sau cea a acordarii vizelor cu Republica Moldova). Plecandu‑se de la identificarea unor solutii de securitate in zona Marii Negre, Romania sustine activ aderarea Georgiei si Ucrainei la NATO. In ceea ce privesc raporturile bilaterale romano‑moldovene, acestea denota faptul ca dosarele sensibile dintre cele doua state precum: semnarea Tratatului de baza si a Tratatului de frontiera, a Acordului de mic trafic la frontiera sau deschiderea de noi consulate romanesti in Republica Moldova nu pot fi solutionate decit in timp, insa reconfirma incercarea Romaniei de a se pozitiona strategic ca lider si poate chiar ca mediator la Marea Neagra.

Pe termen mediu si lung este evident faptul ca Romania va exercita ca si stat democratic, membru al Uniunii Europene, influenta politica, economica sau culturala asupra statelor necomunitare aflate la granita estica a Uniunii Europene. Caile de impact vor fi cele de natura geopolitica si geostrategica (mediere, cooperare, actiuni coordonate, colaborare transfrontaliera), politica (principii politice si institutionale democratice), economica (schimburi comerciale bilaterale, investitii ale firmelor private) sau chiar culturala (colaborare pe linie artistica, academica etc).

In fapt, in contextul definirii noilor frontiere cu tarile vecine Uniunii, efectul imitativ sau legaturile economice (schimburi comerciale, investitii straine) pe care Romania le va dezvolta cu statele limitrofe necomunitare vor contribui, intr‑o masura mai mica sau mai mare, la influentarea si probabil, transformarea (democratica) a acestora. Semnalele deschiderii sunt tot mai evidente in Georgia si Ucraina, prin disponibilitatea lor de a adera la structurile NATO. Factorul omogenizarii si al aproprierii culturale va avea cu siguranta o importanta particulara in cazul impactului Romaniei asupra Republicii Moldova (cultura, limba, traditii, istorie).

Romania parcurge asadar sub impactul europenizarii, un proces de democratizare, de reformare economico‑sociala, de redefinire institutionala si identitara, in fapt de schimbarea profunda si modernizare, insa cu dificultatile si limitele specifice unei democratii in formare.