FORMAREA HABITUS-ULUI sI A COMPORTAMENTUI LUI POLITIC
Mecanismul fundamental în procesele de socializare este for-marea habitus-ului, principiu
generator al oricărui sistem individual de reprezentare ss al tuturor practicilor de formare a opiniilor
si atitu-clinilor politice, ca ss a sentimentului de identitate si apartenentă la un grup. Continutul
habitus- ului este format din majoritatea atitudinilor si predispozitiilor din copilărie. Formarea
habitus-ului se realizează în mai multe etape, se bazează pe mai multe mecanisme si pe complementaritatea
rolurilor celor doi agenti esentiali: familia si scoala. "Habitus- ul căpătat în fami1ie
este, în principiu, dublat de experien-tele vietii scolare". Scoala îi va da un sens, îl va rationaliza si
îl va
15 In legătură cu "sistemele juridice si politice" traditionale, precum si cu acutturatia politică si
juridică în diverse state africane, vezi, pe larg, Yves Briilon, Ethnocriminologie de l'Afrique
Noire, Librairie Philosophique Y.Vrin,
înscrie sub autoritatea "cunostintelor oficiale". Prin actiunea scolii, habitus-ul, "legea imanentă"
depozitată în fiecare agent de prinîa edu-catie primită în familie, devine principiu de structurare
"obiectiv regla-tă" si "în mod colectiv orchestrată" de toate experientele ulterioare.
Pentru copil, formarea identitătii trece prin dezvoltătile identi- ficărilor cu grupurile de care el
apartine imediat de la nastere sau pe care si le-a ales el însusi. "Fiinta umană, spune Erikson, este
organi- zată de la un capăt la altul al vietii sa le în grup cu o bază geografică sau istorică: familia,
clasa; satul sau cartierul; natiunea. O fiintă umană este concomitent un organism, un om si un
membru al unei societăti si ea este implicată în cele trei procese de dezvoltare. Corpul său este
expus durerii si tensiunii, eul său anxietătii, si, ca membru al unei societăti, el poate resimti panica
grupului său". Copilul învată lent - ca pe dibuite, spune E. Sapir - cine este el si căror grupuri
apartine. Sentimentul de apartenentă fată de grupurile în care el s-a nascut si de care apartine -
chiar dacă, totusi, un anumit timp el nu îsi dă seama decât confuz de acest lucru si chiar dacă ceilalti
nu îl recunosc decât indirect sau partial - trece prin însusirea personală a practicilor, a vaiorilor si a
normelor care, integrând prezentul, trecu-tul si proiectul grupului, îi fundamentează cunoasterea si
identifi-carea. Fără asimilarea trecutului cultural si a sentimentelor în vigoare la ai săi, "expresia
subiectivitătii" individului ar ft lovită de "sterili- tate socială". Cunoasterea grupului poate să ia o
formă manifestă si explicită, dar este cel mai adesea implicită sau, cum spunea Sapir, "intuitivă".
Întretinerea sa se traduce prin adoptarea unui anumit număr de atitudini obligatorii, sanctionate de
privilegii sau interdictii, dar si prin aceea a atitudinilor mult mai difuze si neinstitutionalizate.
Copilul ascultă si retine, fără să vrea, tonul din comentariile politice ale tatălui său seara, la
ascultarea stirilor sau la citirea presei. Fără să înteleagă mare lucru din argumentele aduse sau din
terminologia întrebuintată, el retine pozitia de simpatie sau de respingere din partea pătintelui său
vis-ă-vis de o personalitate politică, de actiunea unei formatiu ni politice sau a unei tări. E1 s-a
identificat cu pozitia tatălui său pe baza unui model patem afectiv, chiar dacă câmpul de
16 Annik Percheron, op.cit..
17 E. Erikson, Enfance et soci6t6, Delachaus -Niontie, Neuchatel, 1966, p.
18 E. Sapir, Anthropologie, vol.1, Editions de Minuit, Paris, 1967, p.
cornunicare care i-a permis aceastâ identificare nu a depăsit nivelul
oamenii unile lor,
reprezentărilor mitologice despre politici si acti
aidoma în mintea lui cu eroii ss actiunile din basme. De aici se poate trage concluzia că un individ
nu apartine cu adevărat grupului său decât atunci când aitii îi ghidează conduita, fără ca el să-si dea
seama. "Individul, scrie Sapir, simte mai curând că el nu cunoaste modelele culturale ale grupului
său si le aplică cu toată inocenta fără aleputea descrie constient". Într-adevăr, ce s-ar întâmpla dacă
un copil, văzând expresia de groază întipătită pe fetele părintilor săi în timp ce comentau în soaptă o
stire despre înăbusirea în sânge a unui complot politic, s-ar opri din joacă si ar întreba: "Mamă, cine
este acest nene?". Bineînteles că părintii nu s-ar grăbi să- i dezvă1uie clar iden-titatea persoanei, dar
1-ar ameninta cu pedeapsa dacă ar spune cuiva cele auzite. Copilul va rămâne, în sistemul lui de
imagini, cu ima-ginea unui om rău, identificată în persoana sefu1ui statului si cu un sentiment de
teamă ori de câte ori va auzi în grupul lui vorbindu-se de el.
Forma acestei cunoasteri, continutul său sunt factori esentiali pen-tru a întelege cum se
integrează si cum se dezvoltă dimensiunea politică în ansamblul fenomenelor de socializare. Forma
sa, cel mai adesea, în primele stadii, implicită, ne permite să conchidem că anu- mite atitudini sau
opinii politice se pot dezvolta la copil ca urmare a socializării difuze din primii ani ai copilăriei, în
care continutul lor abstract n-a contribuit cu nimic la adoptarea lor.
Organizarea tuturor valorilor grupului într-o conceptie unitară despre lume asează înc eputul
sociaiizării politice în cadrul sociali- zării difuze, căpătatâ începând cu experientele a ceea ce este
permis sau interzis, obiect de dorintă sau teamă. Ea permite să întelegem cum unele practici sociale,
practica religioasă, de exemplu, pot, în unele cazuri, să joace un rol mult mai important în
socializarea politică decât evenimentele politice, prin integrarea trecutului în câmpul de valori si
norme comportamentale ale prezentului. Identificarea, ca ss apartenenta la o comunitate presupun
învătarea si stăpânirea codului simbolic aI comunitătii, pr ecum si relatii semni- ficative cu membrii
propriului său grup si cu cei ai altor gruputi. Orice subiect nu există si nu se poate defini decât prin
altii, printr-un
19 Ibidem, p.
joc complex de identificări negative si pozitive. Afirmarea solidaritâtii sale, a identitătii altor puncte
de vedere cu ale sale, mar-carea diferentei sale fatâ de altii sunt două mecanisme esentiale ale
socializării politice. Copilul se afirmă, se defineste adeseori opunân-du-se. Lui îi este mult mai usor
să spună ceea ce nu este decât sâ explice ceea ce este. Copilul trebuie nu numai sâ cunoască si să
accepte valorile care fundamentează identitatea grupului, dar el tre-buie să le recunoască în
discursul celorlalti si mai ales să învete să le utilizeze pentru a descifra si exprima perceptiile sale
despre lume. Sistemul de valori al grupului fundamentează singurul raport posibil cu lucrurile. În
fond, acesta este un limbaj, un cod simbolic pe care copilul trebuie să-1 dobândeascâ si să-1
stăpânească pentru a-si afirma identitatea si pentru a comunica cu toti ceilaiti, nu numai cu membrii
grupurilor sale de apartenentă. Apartenenta la grup ia forma con-cretă a dobândirii
mijloacelor de comunicare si a competentelor de a comunica. Oferind copilului continutul si
forma actelor sale de vorbire, grupul îl modelează după imaginea sa. Acceptând acest mod de a
comunic a si de a vor bi, copilul marcheazâ apartenenta sa la grup. "De fiecare dată, spune
Bemstein, când copilul vorbeste sau ascultâ, structura socială în care el este un element este
reîntărită, iar identi-tatea sa socială reafirmată"
Identitatea subiectului trece prin integrarea într-un ansamblu ori- ginal al diferitelor sale
identificări. Calitatea acestei integrări depinde de întinderea sistemului relational al subiectului, de
competenta sa de a rezolva conf1ictele care pot să se nască din contradictiile între apartenentele
sale, de atitudinea pe care el o ia fată de valoril epecare urmează să le adopte. Din ceea ce precede
rezultă că socializarea nu este o aventură individuală care depinde de capacitatea subiectului de a
stăpâni câmpul relatiilor sale personale cu semenii. Reprezentările copilului, preferintele sale se
formează în contextul strict al unui ansamblu de constrângeri institutionale, de ordin public si
privat. Copilul creste într-un anumit moment determinat, într-o familie si o societate date. Habitusul,
ca matrice a perceptiilor, aprecierilor si actiunilor, are "un sistem de dispozitii durabile si
transpozabile, care, integrând toate experientele trecutului, functionează în fiecare clipă ssi face
posibilă realizarea unor sarcini infinit de diferentiate gratie transferurilor anaiogice de scheme care
permit rezolvarea problemelor de
20 B. Bernstein, Langage et cla.sses sociales, Editions du Minuit, Paris, 1975,
aceeasi nat ură, si gratie corectiilor continue ale rezultatelor obtinute, produse în mod diaiectic prin
aceste rezultate".
In această ordine de idei, se poate afirma că formarea atitudinilor politice si ideologice la copil,
în cadrul interactiunii din amice indi- vid-societate, este putemic conditionată de valorile trecutului,
mai ales în cadrul culturilor cu putemică matrice traditională.
|
