FORME ISTORICE DE STAT
1.4.1. Statul oriental antic
Statele sumerian (aproximativ 4.000 de ani î. Hr.), babilonian, akkadian, asirian, egiptean
(aproximativ 3.100 de ani î. Hr.), persan, chinez si indi an prezintã trãsãturi structurale comune,
ceea ce permite conturarea unui tip al statului oriental antic, indiferent de oscilatiile nesemnificative
de la o perioadã istorici. Ia alta sau de la un stat la altul:
23 Montesquieu, Despre spiritul legilor, vol. 1. partea a doua, cartea XI, capitolul VI, Editura
Stiintificã, Bucuresti, 1964, p. 194.
- legitimitatea teocraticã a puterii politice (în
faraonul era Fiul Soarelui, el însusi ze ificat; la asirobabilonieni regele era fratele sau egalul zeilor pe
Pãmânt). De aici se deduce caracterul absolut al puterii monarhului, conform cos- mogoniilor tsi
teogoniilor orientale;
- regimul juridic al proprietãtii. Întreaga suprafatã a tãrii apartinea împãratului (regelui), care
dãruia templelor tsi membrilor curtii regale suprafete întinse de pãmânt, iar tãranilor loturi colective
în folosintã pe un an calendaristic, percepând tribut în naturã, care putea ajunge la jumãtate sau
chiar doui. treimi din recolta obtinutã. De aceea, aceste state s-au mai numit tsi "societãti tributale";
- interventionismul de stat s-a manifestat cu precãdere în ame-najarea tsi îngrijirea canalelor de
irigatie, vitale pentru agriculturã, ceea ce le-a atras si denumirea de "societãti hidraulice";
- impermeabilitatea si circulatia închisã a elitelor politice. Functionarii superiori ai statului se
recrutau din rândul aristocratiei. Dupã o educatie care dura aproximativ 7-12 arti, în urma unor examene
riguroase, acestora li se deschideau larg portile promovãrii în aparatul central al statului
(scribi).
1.4.2. Statul în Grecia si Roma Anticâ
Atât statul grec, cât si statul roman antic erau comunitãti ale cetãtenilor li beri, preponderent
urbane (polis, politeia, civitas), în care individualitatea cetãtenilor si dezvoltarea personalitãtii lor
(interesul particular) era functie de in teresul general (Binele Public), reprezenta 151j94b t de stat. Individul
era absorbit în structurile politice ale statului, întrucât ca zoon politikon nu putea trãi în afara
statului:
acest lucru îl puteau face numai zeii sau fiarele (Aristotel, Politica). De aceea, atât la greci, cât si la
romani, statul este cel mai mare dar, virtus hominis, cea mai înaltã creatie prin care omul se
apropie de zei. În el are loc sinteza dintre optimus civis (idealul celui mai bun cetãtean) tsi optimus
status civitatis (idealul celei mai bune guvemãri). Ca stiintã a Binelui Public, politica solicitã
ceti.tenilor cea mai înaltã dintre virtuti, Guvemarea Cetãtii. Preeminenta statului asupra individului
în Grecia anticã se baza pe conceptia cã numai în cadrul statului cetãtenii puteau obtine instructia
necesarã practicãrii
virtutii (cãii de mijloc), necesari., la rândul ei, participi.rii la condu-cerea Cetãtii tsi la adoptarea
deciziilor de interes comun.
Un alt element al statului din Grecia anticã este acela de unitate politicã si economicã: teritoriul
nu figura ca element esential al notiunii de stat. Se vorbea de atenieni, spartani, lacedemonieni etc.,
dar nu de poporul grec; se vorbea de Elada, dar nu de eleni, ca notiune genericã. Teritoriul va
deveni însi. o componentã esentialã a statului roman, pe mãsurã ce comunitatea politicã, definitã
prin sco-puri tsi interese comune, se transformã în popor, definit prin atributele suveraniti.tii
juridice: res pub/ica devine res populi prin juris con-sensu (adeziunea lor la aceeasi lege) tsi prin
vinculum juris (raporturi de drept). Aceastã suveranitate se bazeazã pe autoritatea juridicã., situatã
deasupra f1uctuatiilor formelor de guvemãmânt.
1.4.3. Statul modern liberal
Aparitia statului modem în Europa secolelor XV-XVI este rezul- tanta urmãtoarelor conditii
economice si politice care vor inf1uenta evolutia lui pânã la sfârsitul secolului al XVIII- lea: -
pierderea hege- moniei politice a bisericii; procesul lent de secularizare politicã va culmina cu
Reforma; - conf1ictele religioase au sfârsit cu întãrirea/ dominatia Sta tului în raport cu Biserica;
- descoperirile tehnice, care vor duce la cresterea fortei militare si de coercitie a statului fatã de
aristocratiile vasale; - schimbãrile economice rapide vor duce la aparitia capitalului comercial si
financiar care necesitã un protectionism crescând din partea statului. Statul devine un instru-ment
necesar în acest proces, deoarece el acordã corporatiilor private monopoluri economice tsi tot el
soliciti. bancherilor împrumuturi. Toate acestea vor conferi statului modem trãsãturi care-1
deosebesc de formele anterioare de Organizare politicã: - depãsirea policentris- mului puterii
politice, caracteristic fragmentãrii medievale si aparitia tendintei, care va deveni tot mai accentuatã,
de centralizare si con-centrare a puterii politice într-o singurã instantã supremã, incluzând toate
relatiile politice, cu prelentii de dominare exclusivã; - aparitia unor birocratii profesionale, civile
si militare, ceea ce implicã monopolul în aplicarea fortei (legitime) de coercitie; - continuitatea
neîntreruptã a vietii pe un anumit teritoriu, marcat de frontiere
recunoscute, ca urmare a unificãrii progresive a domeniilor, unificare realizatã de marile monarhii;
- unificarea normelor juridice într-un sistem de drept tsi crearea unei jurisdictii cu aplicabilitate pe
întreg teritoriul; - suveranitatea de stat unicã, inalienabilã, perpetuã, care, încamatã în monarh,
trãdeazã puterea nelimitatã a acestuia, ca unic detinã.tor al puterii, de a dispune cu privire la ordinea
de stat si la sta-bilitatea acesteia.
Ca regim politic, absolutismul din secolele XVII-XVIII se carac-terizeazã. printr-o formã de stat
în care întreaga putere politicã, eco-nomicã. tsi socialã se af1ã. în mâinile unei singure persoane -
monar-hul, legitimat din dreptul divin. Pentru a se afirma, statul absolutist a trebuit sã. învingã mai
multe rezistente conservatoare, aceea a nobi- limii Ia începuturile sale; aceea a oraselor tsi
provinciilor dominate de oligarhiile de breaslã. care se bucurau de scutiri de taxe si de alte
privilegii; aceea a institutiilor ,ionale, precum biserica, domicã sã-si pãstreze privilegiile, tsi aceea a
tãrãnimii, care reprezenta imen-sa majoritate a populatiei.
Desi absolutismul, ca regim politic, poate fi considerat ca omniprezentã a statului, se constatã
anumite tendinte în interiorul lui care configureazã aparitia statului protoburghez. Astfel, din punct
de vedere economic, statul a favorizat aparitia burgheziei mercantile care a acumulat o mare
cantitate de capital comercial din schimburile de mãrfuri. S-a creat un dezechilibru între aceastã
burghezie si aristocratia feudalã care, departe de a-si vedea diminuate privilegiile, si le-a sporit pe
seama impozitelor suplimentare percepute de la clasele ti categoriile productive. Tendinta de
concentrare a puterii a devenit evidentã ca urmare a introducerii unor reforme militare,
administrative si fiscale centralizatoare. Totusi, aceste reforme au lãsat intacte regimul juridic al
proprietãtii ti sistemul de privilegii. "Despotismul luminat" nu este, în fond, decât încercarea de a
reconcilia, prin legitimarea ideologicã a fiziocratilor, bazele sociale ale puterii absolutiste cu
cerintele modemizãrii economice. Regele detinea prerogativele executivului: filosofii, prin
competenta lor, asigurau infailibilitatea deciziilor sale, deoarece, cunosc ând natura lucrurilor, ei
cunosteau si f1uxul constiintei publice, mentalitatea suputsilor. Conform doctrinei fiziocrate, între
legile care guverneazã natura tsi legile care guverneazã ansamblurile umane nu existã deose-
biri de esentã, ci de grad. Sarcina filosofilor era de a le descoperi, ast- fel încât guvemarea
absolutistã a printului luminat era în acord cu legile naturii.
Dezvoltarea economicã din secolul al XVIII- lea a dus la cresterea birocratiilor de stat, a armatei
si a administratiei, la cresterea demograficã si la o dinamicã accentuatã a mobilitãtii sociale. Toate
acestea au accentuat vechile tensiuni dintre structurile statului feudal tsi noii actori politici care
bãteau la portile afirmãrii, cerând drepturi si libertãti în acord cu noua configuratie a raporturilor de
forte în sis-temele economice. Aceste tensiuni au condus la revolutiile liberale din Anglia (secolul
al XVII- lea), S.U.A. si Franta (secolul al XVIII-lea), care au pus sub semnul întrebi.rii legitimitatea
politicã. a monarhiilor absolute ca titulari ai suveranitãtii. Statul liberal nu modificã unele principii
detlnitorii ale statului modern (puterea impersonalã, unicitatea conducerii, monopolul fortei legitime
pentru asigurarea ordinii sociale, controlul aparatului administrativ), dar modificã, în schimb,
titularii acestor functii tsi organe. Noua delimi-tare legalã a autoritãtii suprimã suveranitatea
absolutã a monarhului în numele suveranitãtii nationale. Puterea de stat evolueazã de la concenirarea
ei personalizatã la separarea ei între divers titulari, în scopul limitãrii puterii discretionare
a statului si favorizãrii activitãtilor autonome din cadrul societãtii civile. Dominatia politicã în statul
li-beral clasic se materializeazã în "statul minimai" sau statul "paznic de noapte", care are ca
sarcinã asigurarea ordinii si a cadrului juridic pentru dezvoltarea neîngrãditã a vietii economice.
Puterea politici. se manifestã în special prin intermediul legilor, elaborate de parla- mentele
nationale sub forma unui sistem de norme abstracte, rationale tsi generale, cu competente
circumscrise la respectarea libertãtilor personale si a sferei private de activitate.
Statul liberal clasic este marcat de trei mari siructuri care vor con-tlgura distinctiv doctrina
liberalã în spatiu tsi timp: - consolidarea noilor relatii de productie în economie; - aparitia
societãtii civile de tip individualist; - hegemonia ideologici. a rationalismului de origine
iluministã. O dati. cu afirmarea relatii lor de productie capitaliste si crearea pietelor nationale, a
sistemelor economice nationale, relatiile sociale nu vor mai fi verticale ca în "vechiul regim", ci
orizontale. Modelul vasal al societãtii structuratã ierarhic, pe verticalã, ori
institutionalizatã juridic începe sã disparã. Societatea civilã pre-supune, în primul rând, sub
presiunea drepturilor pub lice, desfiintarea barierelor de clasã., ca urmare a fenomenelor de modernizare.
La aceasta se adaugã abolirea relatiilor feu dale, suprimarea breslelor si a co rporatiilor
mercantile, capitalizarea terenurilor ara-bile. Statul liberal clasic va stimula initi ativa privatã. liberã
prin con-cesiuni de cãi ferate si mine, credite bancare, contracte publice cu întreprinderi private. El
va stimula, de asemenea, libera concurenti. de pe piatã prin acordarea de libertãti vamale,
fananciare, contrac-tuale, industriale. Piata este consideratã. o arenã. privilegiatã tsi sacri., unde
statul nu are voie sã pãirundã, întrucât pretul nu mai este impus de stat, ci de cerere si ofertã. Aceste
transformã.ri ale statului îsi au expresia lor ideologicã în filosofia iluminist-rationa1istã din secolul
aI XVIII-lea. Ca miscare filoso ficã, rationalismul se caracterizeazã prin încrederea oarbã în
cunoastere tsi stiintã ca instrumente vitale pentru progresul omului, pentru perfectionarea lui moralã
si intelectualã. O conditie a progresului este eliberarea treptatã a omului de lanturile seculare ale
obscurantismului tsi dogmatismului religios. De aceea, liberalismul va stimula edificarea culturii
laice si a libertãtii intelec-tuale, ca premise esentiale pentru dezvoltarea stiintei tsi a tehnicii,
indispensabile progresului economic tsi social. E1 va preconiza sepa-rarea statului de biserici., a
învãtãmântului laic de cel religios.
Urmã.toarele caracteristici ale statului liberal vor deveni elemente perene ale statului de drept:
- suprematia legii;
- legalitatea actelor administrative;
- separarea puterilor;
- garantarea drepturilor si libertãtilor individuale.
1.5. Statul de drept
Perioada cuprinsã între Marea Revolutie Francezã si revolutiile de la 1848 poate fi consideratã,
pe plan teoretic, o sintezã a teoriilor jusnaturaliste si a celor contractualiste, în încercarea de a oferi
24 Conceptul de .,stat de drept" a fost Iansatînliteraturajutidicãdinprianatreimea seco- lului al
XLX- lea, mai cu seamã în lucrarea lui Rudotf von Mohl, Die Polizeiwissenschaft nach den
Grundsatzen des Rechtsstaates, vol. 2, Tsibingen, 1832-1833.
garantii libertãtilor politice în fata valului de revendicãri economice si sociale ce cuprinsese Europa.
In consecint afirmarea va lorilor social-politice în principalele documente ale vremii ("toti oamenii
se nasc egalis'; "oamenii se nasc tsi rãmân liberi tsi egali") s-a bazat pe recunoasterea cã. "toti
oamenii sunt înzestrati de creatorul lor cu anu- mite drepturi inalienabile" (viata, libertatea,
proprietatea), ceea ce constituie de atunci osatura drepturilor si libertãtilor politice. Aplicatã la
Iiberalism, detlnitia legii datã de cãtre Montesquieu, con- form cãreia "legile, în întelesul cel mai
larg, sunt raporturile necesare care derivã din natura lucrurilor" , face ca dreptul sã legitimeze
politica, deducând-o din sistemul de referintã al
vidul si lib ertãtile sale. De aceea, în societãtii civile: indi-doctrina liberalã, Iibertatea
politicã se prezintã ca o prelungire, complement tsi garantare a libertãtii civ ile. Retragerea statului
din fata societãtii civile înseamnã emanciparea politicã a indivizilor. Postulând libertatea
individualã ca valoare si ca scop, liberalismul postuleazã drepturile individului în cadrul separãrii
ireductibile între stat si societatea civilã. E1 recunoaste liberul arbitru al subiectului de drept,
interzicând statului sã pãtrundã în forul intim al libertãt personale, expresie a dreptului natural.
Societatea civilã este sfera relatiilor stabilite la initiativa indi- vizilor, când acestia se unesc în mod
liber, pe baza libertãtii Ior na-turale, peniru a poseda, contracta, concura, comunica si în care
asocierea spontanã trebuie si. tle feritã de imixtiunea puterii politice, iar sfera activitãtii statului sã
fie limitatã în functie de nevoia de sigurantã si apãrare a indivizilor. Aparitia unui hiatus între stat si
societatea civilã va fi functie de o cauzã intemã: complexitatea societatii nu va mai permite fortelor
agregative ale societãtii civile sã garanteze armonia fãrã interventia reglatoare a puterii politice.
Dacã nimic uman nu are sens decât prin relatia dintre indivizi, individul nu existã ca fiintã
autonomã, ca cetãtean, decât ca personalitate politicã tsi juridicã. Respectul persoanei, al demnitãtii
sale se obtine prin li-bertatea politicã. Ilabeas corpus, habeas anima - aceastã dublã revendicare a
individua1iti.tii si a libe rti.tii va constitui unul din prin-cipiile statului de drept prin care acesta se
va opune dreptului statu-lui. Dar ce anume garanteazã drepturile si 1ibesãtile civile ale oame-nilor,
de vreme ce statul si societatea civilã sunt separate prin linia de
25 Montesquieu, Despre spiritul legilor, vol. 1, cartea I, capitolul 1, p. 11.
demarcatie dintre interesele personale tsi interesul general? Factorul de mediere înire interesele
civile si cele politice, între drepturile indi- viduale si interesele comunitãtii este Legea. Deja, la
Montesquieu, legea contine tsi conotatia spatiului social în care comportamentul uman este inserat
în omologia real- rational. "Legea, îiî general, este ratiunea omeneascã, în mi.sura în care ea
guvemeazã toate popoarele de pe pãmânt; iar legile politice si civile ale tlecãrui popor nu irebuie sa
tle decât cazurile particulare la care se aplicã aceastã ratiune ome-neascã (...). Legile trebuie sã
corespundã naturii tsi principiului guvemã.mântului statomicit sau care se plãnuieste a fi statomicit,
fie cã au drept scop organizarea lui, ca legile politice, tîe cã. au drept scop mentinerea lui, ca legile
civile" . La Rousseau, legea devine expre-sia vointei generale, a suveranitãtii corpului politic. Prin
contractul social, libertatea naturalã devine civilã o datã cu asocierea individu- lui la comunitate. La
Rousseau, deja, statul de drept nu mai este rezultatul unei conventii juridice care conferã oamenilor
scutul si garantia libert ãtilor. E1 este produsul legitimitãtii, creatã de vointa generalã, prin care
libertatea naturalã se transformã în libertate politicã, deoarece supunerea în fata legii, a vointei
generale devine libertate. Dar modul în care libertatea naturalã se transformã în liber-tate socialã,
politicã si ins tituie legalitatea ca structuri. de bazã a sta-tului de drept avea sã tle demonsirat într-un
chip neegalat încã de Aristotel. Ca anima1 politic, omul nu poate exista în afara statului, deoarece
poartã statul în el. Statul este, în acelasi timp, o comunitate necesarã si naturalã. Conform teoriei
sale ontologice, întregul este mai mare decât suma pãrilor tsi preexistã pãrtilor, asa cum ghinda
contine în potentialitatea sa germinativã întreaga dezvoltare a ste-jarului pânã la atingerea
plenitudinii cresterii sale. Prin aproprierea bunurilor rezultate din munca de transformare a naturii,
paterfamiliae (cetãteanul) îsi demonstreazã capacitatea de a fi liber. Libertatea lui este naturalã,
întrucât se întemeiazã pe proprietatea privatã, criteriul decisiv al departajãrii oamenilor în liberi
(cetãteni) si neliberi (sclavi, 1ipsisi de proprietate). Dar libertatea pe bazã de proprietate privatã
poate fi extinsã si la asoci atii naturale mai mari, precum satul sau sta-tul (poliSul). Dupã cum
libertatea este naturalã si statul este natural, întrucât se bazeazã pe comuniunea de interese
particulare care, ca tendintã, se materia1izeazã în Binele Public. Statul este universalul
26 Ibidetn, p. 17.
care contine si determinã interesele individuale. "Scopul statului este Binele, cel mai înalt bine cãtre
toti membrii sãi" . Dar cine coor-doneazã suma pãrtilor în Intreg, interesele particulare în Binele
gene-ral? "Binele în politicã este justitia. Este just ceea ce, izvorând de la toti în mod egal, se
rãsfrânge asupra tuturor în mod egal" . Legea regleazã raporturile politice din cadrul comunitãtii
pentru ca egali-tatea politicã sã devinã temeiul Iibertã.tii tuturor. De aceea, Legea este "suveranul
printre oameni", expresia celui mai mare bine, "ratiunea umanã fãrã patimile oarbe, eliberatã de
dorintã" . Din aceastã constructie poIitico-juridicã se deduce principiul legalitãtii, cheia de boltã a
statului de drept, în sensul cã nimeni nu este mai presus de lege tsa ca "de la vlãdicã pânã la opincã"
toti da toreazã supunere în fata legii tsi respectarea ei ca expresie a suveranitãtii populare. Totodatã,
urmãtoarele principii ale statului de drept se constituie ca un garant al drepturilor si libertãtilor
fundamentale ale omului impotriva tendintelor sau posibilitã.til or de transformare a statului în
putere absolutã sau arbitrarã:
- controlul constitutio nalitãtii legilor;
- controlul jurisdictio nal al actelor administrative;
- separarea, echilibrul, cooperarea tsi controlul reciproc al puteri-Ior în stat;
- suprematia legii constitutionale, ca lege fundamentalã în spiri- tul cãreia derivi. legile
organice;
- respectarea drepturilor si iibertãtilor fundamentale ale omului;
- ocrotirea minoritãtil or (etnice, religioase, culturale), în sensul de a se bucura de plenitudinea
drepturilor majoritãtii;
- drepturi si obligatii egale acordate opozitiilor politice mino-ritare, în sensul de a-si asuma
responsabilitãtile conducerii si nu numai drepturile ce derivã din calitatea de opozant.
1.6. Statul social si reinve ntarea guvernãrii
Ideea de bazã care circumscrie tezele cu privire 1a statul social este ci. interventionismul etatic
în viata economicã si socialã limi-
27 Aristotel Politjca, Editura Cultura Natio nalã, Bucuresti, 1924, 111, 6, i.
28 Ibidetn, HI, 7, 1.
29 Ibidetn.
teazã inegaliti.tile, asigurã principii echitabile ale repartizãrii venitu- lui national, introduce tsi
garanteazã un sistem general de prestatii sociale si, prin aceasta, reduce somaju1 si tensiu nile pe
care le-ar putea genera o concentrare neîngrãditã a profiturilor doar la un poi al societãtii. Pentru a
putea oferi fiecãruia posibilitatea de a se realiza pe baza meritelor sale personale, cultura politicã a
statului social îsi trage esenta din contopirea valorilor juridice, sociale tsi economice ale statului de
drept, care face din functia sociali. un mijloc de umanizare a statului si nu de etatizare a omului.
Conceptul de "stat social" reprezintã recunoasterea tsi materi-alizarea uneia din functiile
esentiale ale statului, anume functia socialã. Istoria ultimilor o sutã de ani demonstreazã rolul
activitatii tsi luptei sindicatelor din tãrile industrializate pentru drepturi economice tsi sociale. Or,
analiza dezvoltãrii postbelice evidentiazã rolul statului ca arbitru al intereselor economice si sociale,
ca garant al drepturilor si li bertãtilor. Una dintre axele strategice ale statului social este cã politica
socialã nu poate fi rezultanta automatã a caracterului distri-butiv al pietei. A doua axã. este politica
de prevenire, deoarece a pre-veni este mai usor tsi mai putin costisitor decât a recupera sau întretine.
Prin urmare, conceptul de stat social presupune tsi o conotatie eticã, deoarece face din politica de
alocare a resurselor o judecatã de valoare, stabilind dacã aceastã politicã se înscrie sau nu îis
dialectica satisfacerii nevoilor celor af1ati sub pragul critic al sãrã-ciei. Cât priveste raportul dintre
economic si social, vãzut prin pris-ma functiilor statului, el depinde de rãspunsul la întrebarea dacã
problema distribuirii veniturilor poate fi separatã în practicã de pro-biema productiei tsi a
schimbului. În conditiile rationalitãtii econo- mice actuale, statul social nu se limiteazã la problema
distribuirjj, ci devine un element esential a1 ansamblului factorilor de productie. Daci. obiectivul
activitãtii economice este de a obtine o cât mai mare eficientã, distribuirea cât mai rationalã a
produsului national va crea solidaritatea socialã, care, la rândul ei, va stimula performanta economicã.
Mai ales dupã al doilea rãzboi mondial, necesitatea imple-mentãrii unor programe de
protectie socialã prin intermediul actiunii guvemamentale concertate (pensii, alocatii de soma si
boali. etc.) a devenit o constantã comunã pentru orice actor politic si social care întel ege prin
actiunea de guvemare salvgardarea valorilor democratiej. Nu trebuie sã uitãm ci., în perioada
interbelicã, lipsa de
protectie socialã în Europa a facilitat aparitia regimuriior totalitare prin atractia exercitatã asupra
sãracilor de promisiunile demagogice de eliminare a somajului tsi instaurare a unei societãti
egalitare. Dupã cum nu trebuie sã uitãm cã falimentul economsi1or planitîcate centralizat este
rezultatul blocãrii sociale, specitîce statului totalitar, în care creativitatea, stimulentele si initiativa
au fost brutal sacrificate.
Prin conotatiile sale, statul social poate fi considerat o doctrinã politicã ce a constituit un
experiment major în Europa tsi în America de Nord în perioada interbelicã. Statul social nu este
doar un ansam-blu de interventii, men ite sã satisfacã nevoile fundamentale ale cetãtenilor, dupã
cum el se deosebeste de simpla asistentã socialã. Desi întrebuinteazã tehni cile de asigurare socialã,
el le cons iderã ele- mente ale unui proiect reformist de societate, adaptat la întrebuintarea formelor
de interventie publicã în economie, specitîcã gândirii key- nesiste. E1 este mai mult decât o simpiã
politicã de prevederi sociale, de vreme ce urmãreste realizarea unui consens între patronat si muncã.
Manifestându-se dupã a1 doilea rãzboi mondial pânã la rece-siunea economicã din 1972-1974,
statul social presupune o primi. încercare din partea actoriior politici de a orienta mecanismele distribuitive
ale economiei de piatã fãrã a le afecta functionarea. In sta-tul social, actiunea poiiticã si
administrativã urmãreste sã orienteze jocul fortelor pietei în cel putin trei directii: în primul rând,
garantând indivizilor si familiilor un venit minim, indispensabil unei supravietuiri decente; în aI
doilea rând, diminuând aria de nesigurantã a indiviziior si a familiil or lor privind suportarea eventualelor
riscuri sociale - boli, bãtrânete, somaj; în a1 treilea rând, asi- gurând accesul tuturor
cetãtenilor, fãrã deosebire de clasi. sau de sta-tus, la standarde mai bune de viatã, în functie de o
gamã disponibilã de servicii sociale. Ca urmare a medierii si a com pensatiilor realizate de poiiticile
redistributive, pânã ia sfârtsitui anilor '60 s-a observat o diminuare a tensiunilor dintre muncã tsi
capital, un consens între patronat tsi muncitori cu privire la legitimitatea regimului politic.
Politica menitã sã îmbine mecanismele economiei de piatã cu rolul activ al statului în realizarea
echilibrului economiei îtsi are rãdãcinile în conditiile istorice ale secolului al XX- lea. Spre deosebire
de secolul trecut, de perioada Iaissez- faire- uiui, când statele au intervenit în special pe cale
fiscalã pentru a proteja politica de indus-
trializare în diferite tãri sau libertatea concurentei, în secolul aI XX- lea, începând cu deceniul IV,
statele cu o economie dezvoltatã îsi edificã un spectru iarg de mijloace de interventie economicã,
vizând evitarea sau atenuarea slrangulãrilor, biocajeior sau dezechilibrelor ciclice. Un rol esentia l în
aceastã privintã i-a jucat marea crizã eco-nomicã din 1927-1933, care a pus sub semnul întrebãrii
echilibrul automat dintre cerere si ofertã. prin intermediul preturilor, precum si convingerea cã
"somajul putea sã. fie un dat structural si cã. scãderea salariilor, departe de a fi un remediu sutlcient,
putea sã accentueze marasmul productiei" . Criza de supraproductie determinase o reexaminare a
docirinei liberaie a laissez-faire- ului tsi o "reexamjnare a raporturilor dintre monedã. si econ omie,
investitii tsi rata dobânzii, consum ti productie. Toate acestea au evidentiat o vointã de actiune,
transând astfel problema de a sti dac ã statul trebuie sau nu sã interv-inã în economie" . New-Dealul
este o primã experientã a interventiei statului în jocul forteior de pe piatã, prin mãsuri destinate sã
creascã cererea (investitii publice, devalorizãri prin emisiunea monetarã pentru absorbtia somaju1ui,
controlul ratelor dobânzii, eva- luarea generalã a resurselor). În a1 doilea rând, un rol important în
aceeasi direc tie 1-a îndeplinit perioada de reconstructie postbelicã prin programeie de refacere tsi
restructurare economicã. În toate statele Europei Occidentale s-a format un larg Sector al
proprietãtii publice în economie - înglobând institutii financi are, bancare si mari înireprinderi
industriaie, care au contribuit la reconstructia econo-micã. PlanulMarshall (1947-1948) avizat, de
asemenea, utiiizarea de cãtre puterile publice a fonduriior nerambursabile acordate în câteva
domenii prioritare.
Recesiunea economicã prelungitã din anii 1974-1976, ca urmare a embargoului preturilor ia
livrãrile de petrol impus de OPEC, au evidentiat lim iteie statului social în societãtile oc cidentale,
mai ales în cele cu guvernare social-democratã. Boom-ul economic postbelic, care asigurase în
conditii reiativ multumitoare redistribuirea venitu- lui national, dãdea acum semne de obosealã.
Datoritã. încetinirii cresterii economice mondiaie, începând cu anii '80, ritmul de crestere
30 Alain Bergounioux, Bernard Marin, La social.dstnocratie ou le cotnprotnis, PUF Paris
1979 p. 120.
s Ibidetn, p. 120-121.
mai rapidã a cheltuielilor pubiice a produs pretutindeni detlcite pe care statele au încercat sã le
diminueze prin urmãtoarele mã.suri:
prelevãri tîscale obligatorii prin P.N.B. ; acordarea de împrumuturi; extinderea numãrului de
contribuabili; impozite progresive pe veni-turi etc.. Însã sub presiunea factorilor perturbatori ai
crizei, tensiunile create de o atare politicã tînanciarã tind sã ducã. la o drasticã reducere a încrederji
în stat din partea contribuabiliior. Faptul cã statul în perioada postbelicã a functionat ca o birocratie
autonomã ale cãrei prestatii tsi prelevãri au fãcut sã apese pe umerii contribuabililor povara crizei a
determinat un sentiment de frustrare tsi nedreptate. Statul a perceput mai multe impozite pentru a
suporta cresterea cos-turilor la programele de securitate socialã. Dar cresterea prea rapidã. a
cheltuielilor sociale, în contrast cu posibilitãtile dim inuate ale economiilor af1ate în crizã, a creat
un adevãrat cerc vicios: cresterea cheltuielilor a dus la detlcit bugetar; detlcitul bugetar ia jnf1atie;
infiatia la cresterea preturilor, iar cretsterea preturilor la o cerere mai mare de subsidii sociale.
Tema "prea multei dezvoitãri ca factor limitativ al cresterii eco-nomice" a devenit insistentã în
perioada de stagnare si recesiune din anii '80. Nu putini sunt economistii care considerã cã
principalul obstacol în calea relansãrii economice a fost alocarea unor fonduri considerabiie pentru
sustinerea politjcilor sociale, ceea ce a inhibat efortul individual, creativitatea, stimularea
comunitãtiior în edifi-carea sectorului privat ai serviciilor mai ieftine: "Performanta sec-torului
public ca o industrie pune, prin urmare, douã probleme mai curând diferite. Prima, invocatã când
sectorul pubiic produce bunuri tsi servicii, vizeazã în principal eficienta; oferã guvemul polite si
apãrare la costurile cele mai ieftine în resurse reaie tsi dacã nu, cum ar putea ele sã fie procurate de
aiurea? Problema care vizeazã cheituie- lile cu securitatea socialã se referã la alegerea politicã:
doresc alegã-torii sã se ia atât de multi bani de la un grup de oameni si sã se dea aitora tsi sunt ei
contstie nti de implicatiile economice ale unei astfei de actiuni?" Toate acestea se pare cã au
subminat încrederea în ecuatiiie keynesiene aie interventionismului de stat. În strategiile altemative
ale restructurãrii s-au fãcut simtite, în anii '90, inf1uente neoconser-vatoare care au reclamat "mai
putin stat" tsi "mai multi. piatã.". Acestea au fãcut casi. bunã cu "teoria ofertei" (supply side) ªs CU
teza
"marii altemative" dintre egalitate si eficientã economicã. Aceastã tezã, elaboratã de economistul
nord-american Arthur Okun, sustine cã. inegalitãtile în redistribuirea produsuiui social sunt
necesare pen-tru ca eficienta economicã sã fie atinsã. Când inega1iti.tile se dimi- nueazã, sistemul de
indici ai pietei este mai mult sau mai putin dezechilibrat, ceea ce diminueazã eficienta factorilor
economici pe piata liberã. Esecul înre gistrat de administratiile Reagan tsi Thatcher în reducerea
impozitelor s-a datorat, printre altele, tsi faptului ci. aceastã reducere nu a fost însotitã de alte
stimulente tsi co mpensatii sociale. Logica redistributivã a politic ilor fiscale nu a eliminat mãsurile
de austeritate si nu a dus la orientarea investitiilor spre crearea locurilor de muncã. în domenii a
cãror fina1itate socialã era evidentã: protectia mediului înconjurãtor; constructia de locuinte;
transporturile; dezvoltarea mediului urban. Extinderea sistemelor de impozitare si ia categoriile de
muncjtori dependenti si pensionari a afectat nu mai putin de 50-60% din masa impozabilã potentiaiã
si a dec1ansat reactii violente. Pe de altã parte, gestiunea impozitelor pe ve nit a creat o birocratie
numeroasã, a provocat evaziune fiscalã, a blocat cresterea activitãtilor autonome.
Necesitatea depãsirii acestor dificultãti majore din viata economi-cã si socialã a antrenat necesitatea
reformãrii institutiilor guverna-mentale tsi a opticii însãsi despre guvemare. Vechiul clivaj Centru-
Periferie trebuie depãsit. Descentralizarea autoritãtii si a birocratiilor ierarhice trebuie sã fie însotitã
de o largã autonomie acordatã unitãtilor teritorial-administrative. (3uvemul va avea ca sarcinã sã
încurajeze competitia tsi calitatea serviciilor; el se va comporta mai mult ca un manager care
urmãreste ca firma lui sã devinã mai tlexi-bilã. ia cerinte, mai competitivã, mai inovativã: "Tipurile
de guveme care s-au dezvoltat în timpul erei industriale, cu apatia lor, cu birocratiile centralizate, cu
preocuparea lor pentru reguli tsi regle- mentãri si cu lanturile lor ierarhice de comandã nu mai
functioneazã foarte bine (...). Ele au devenit umf1ate, risipitoare, ineficiente. Si când lumea a
început sã se schimbe, ele nu s-au schimbat o dati. cu ea. Birocratiile ierarhice, centralizate, create
în anii s3O si '40, pur si simplu, nu mai functioneazã. în societatea ti economia anilor 1990, af1ate
într-o schimbare rapidã ti caracterizate prin cunoastere intensivã tsi informatie bogatã. Ele sunt
precum navele transatlantice luxoase în epoca avioanelor supersonice: mari, greoaie, cheltuitoare si
extrem de greu de manevrat. Treptat, noi genuri de institutii politice trebuie sã Ie înlocuiascã"
Dupã 1990, în literatura de specialitate se con-tureazã trei tendinte înovatoare în ce priveste
activitãtile guvema- mentale: 1. guvernarea competitivâ: inocularea competitiei în dis-iribuirea
serviciilor (publice siisau private) cãtre cetãteni. Stimuleazã înovatia: împiedicã formarea
monopolurilor în distribuirea serviciilor care înãbusã inovatia. Favorizeazã curajul, mora1itatea si
respectul de sine în relatiile cu clientii. 2. guvernarea descentralizatâ: lrecerea de la ierarhia
functjilor la participare si munca în echipã. Acest tip de guvemare are urmãtoarele avantaje: a.
institutijle descentralizate sunt mult mai flexibile decât institutiile centralizate; ele pot rãspunde mai
repede la conditiile în schimbare si la nevoile cotidiene; b. sunt mai eficiente decât înstitutiile
centralizate; c. sunt mai înovative decât institutiile centraljzate si d. înstitutiile descentrasizate
creeazã o moralã superioarã, o mai mare productivitate ti obligatii mai mari
3. guvernarea comunitãtilor- proprietate reprezintã, datoritã importantei care i se acordã si su
cceselor repurtate în practicã, una din siructurile de bazã ale statului viitor. John McKnight, director
de studji privind comunitãtile la Cenirul pentru Problemele Urbane si Politice din cadrul
Universitãtii din Northwestem, si-a dedicat zeci de ani din viatã pentru organizarea comunitãtii din
Chicago. Experientele lui 1-au convins cã prin transferul proprietãtii serviciilor din cadrul
comunitãtii în mâinile birocrati lor ti profesionistilor comunitãtile sunt realmente s lãbite ti oamenii
demora1izati: "Este o pãrere gresitã aceea cã societatea noasirã are probleme cu unele ser-vicii
umane eficiente, spune el. Problema noa.strã esentialã sunt comunitãtile slabe" . McKnight
abordeazã comparativ calitãtile si scãderile sistemelor de distribuire a serviciilor profesionale si
ceea ce el numeste "asociatii ale comunitãtii" - fsilia: vecînii, biserica; organizatiile voluntare
etc.. Comunitãtile sunt mai f1exibile si mai creatoare decât marjle birocratii din servicii, deoarece,
în timp ce pro- fesionistii si birocratii distribuje servicij, comunitãtile rezolvã
32 David Osborne, Ted Gaebler, Reinventing Government. How the Entreprenorial Spirit Is
transforming the Public Sector, New York, Penguin
Books Ltd., 1993, p. 12.
s Ibidem, p.
John L. McKaight, Regenerating Community, ias Social Policy, Winter
1978, p. 58.
probleme. Comunitãtile înteleg problemele lor mai bîne decât profe-sionistii din sfera serviciilor:
"Nicj un birocrat nu ar putea sã cunoascã mai multe lucruri despre problemele locuintelor publice
decât oamenii care locuiesc în ele. Nicj un angajat de stat nu poate întelege mai bine problemele
muncjtorilor somerj de cât colegii lor" . În plus, comunitãtile oferã servicii mai ieftine decât profesioni
stii serviciilor: ,Angajatii profesionisti din sfera serviciilor per-cep proportii crescânde din
banul public, necesar în mod disperat peniru cei sãraci, si îl consumã în numele ajutorãrii familiilor
sãrace" . Comunitãtile se concenireazã asupra capacitãtilor si resurselor existente în cadrul lor,
profesionistii din servicii se con-centreazã asupra deficientelor comunitãtii. Ei trateazã problemele
acesteia ca pe niste "bolj" si putin îi intereseazã problema valorilor ss a comportamentelor mai
eficiente ale membrilor comunitãtii la solutionarea problemelor interne. Programele de creare a
locurilor de muncã, agentiile de muncã socialã, departamentele de politie si pro-gramele de
Welfare se concenireazã asupra deficiente lor umane; ceea ce nu putem sti, ceea ce nu putem face,
cum am fost victimizati. Mai multi profesionisti "vãd în mod fundamental familia ca pe un cljent
care are nevoie de iratament si de terapie, spune McKnight. Acest lucru are ca efect crescând
convingerea familiilor cã ele sunt incompetente sã stie, s ã îngrijeascã., sã învete, sã vindece, sã facã
sau sã actioneze. Numai oamenii calificati pot face ceva pentru Dvs."
Dar ceea ce constituie superioritatea evidentã a gestiunii descen-tralizate a comunitãtilor fatã de
guvemarea centralizatã a birocratiilor impersonale este un factor spiritual care nu poate fi produs
din afara comunitãtii, ci ia nastere în procesul interactiunii umane cotidiene:
"Institutiile si profesionistii oferã «Serviciul»; comunitãtjle oferã «îngrijirea». Îngrijirea este diferitã
de serviciu. Îngrijirea este cãldu-ra umanã a unei solidaritãti autentice; îngrijirea este suportul unei
iubjri la fel ca al unei famjlii în fat unei tragedii; îngrijirea este mâna binevoitoare a unui sprijin
când cineva este tintuit la pat". În con-cluzie, "problema noastrã, fundamentalã astãzi, este nu atât
un
David Osborne, Ted Gaebler, op. cit., p. 66.
36 John L. McKnight, Cuvântare la audierea în fata Senatului S.U.A. -Subcomitetul pentru
Familie si Servicii Umane, 1 7 septembrie 198 1, apud.s David
Osborne, Ted Gaebler, op. cit., p. 69.
Ibidem.
38 sbidem, p. 23.
guvem prea puternic sau un guvem prea slab (...). Problema noastrã fundamenta1ã este cã avem o
formã gresitã de guvernare. Noi nu avem nevoie de un guvern mai tare sau mai slab (...). Noi avem
nevoie de un s'uvem mai bun. Peniru a fi mai precisi, avem nevote de o mai bunã guvemare"
1.7. Statul totalitar
În ciuda particularitãtilor nationale si a siructurilor sociale diferite, statul fascist italian, cel
nationa 1-socialist german si cele comuniste prezintã o serie de elemente comune, care ne permit sã
evidentiem caracteristicile statului totalitar dîn secolul al XX-lea.
Acestea sunt:
- o ideologie unicã, universalã sj exc lusivistã, care pretinde cã detine monopolul absolut al
cunoasterii si a descifrat sensul evolutiei umanitãtii;
- rolul dominant al partidului unic structurat ierarhic si format din "revolutionari de profesie".
În acesi partid, înireaga putere apartine sefu1ui providential;
- asimilarea societãtii civile de cãire stat ss a puterii de stat de cãtre partidul unic. Statul
tota1itar dizolvã, în fapt, societatea civilã, supunând conirolului atãt indjvizii, cât si grupurile si
structurile orga- nizatorice ale acestora;
- respingerea democratiei "burgheze", apreciatã fie ca sursã de slãbiciune si degenerare a
corpului social, fie ca având doar un aspect formal, djn care ar rezulta caracterul funciarmente
inuman al societãtii capitaliste;
- suprimarea divjziunii puterilor în stat, consideratã originea lip-sei de eficientã politicã ss a
unui sistem fals de legitimare;
- suprimarea drepturilor ss ljbertãtilor fundamentale si a pluralis- mului.
|
