FORME ISTORICE DE STAT
1.4.1. Statul oriental antic
Statele sumerian (aproximativ 4.000 de ani î. Hr.), babilonian, akkadian, asirian, egiptean
(aproximativ 3.100 de ani î. Hr.), persan, chinez si indi an prezintă trăsături structurale comune,
ceea ce permite conturarea unui tip al statului oriental antic, indiferent de oscilatiile nesemnificative
de la o perioadă istorici. Ia alta sau de la un stat la altul:
23 Montesquieu, Despre spiritul legilor, vol. 1. partea a doua, cartea XI, capitolul VI, Editura
Stiintifică, Bucuresti, 1964, p. 194.
- legitimitatea teocratică a puterii politice (în
faraonul era Fiul Soarelui, el însusi ze ificat; la asirobabilonieni regele era fratele sau egalul zeilor pe
Pământ). De aici se deduce caracterul absolut al puterii monarhului, conform cos- mogoniilor tsi
teogoniilor orientale;
- regimul juridic al proprietătii. Întreaga suprafată a tării apartinea împăratului (regelui), care
dăruia templelor tsi membrilor curtii regale suprafete întinse de pământ, iar tăranilor loturi colective
în folosintă pe un an calendaristic, percepând tribut în natură, care putea ajunge la jumătate sau
chiar doui. treimi din recolta obtinută. De aceea, aceste state s-au mai numit tsi "societăti tributale";
- interventionismul de stat s-a manifestat cu precădere în ame-najarea tsi îngrijirea canalelor de
irigatie, vitale pentru agricultură, ceea ce le-a atras si denumirea de "societăti hidraulice";
- impermeabilitatea si circulatia închisă a elitelor politice. Functionarii superiori ai statului se
recrutau din rândul aristocratiei. După o educatie care dura aproximativ 7-12 arti, în urma unor examene
riguroase, acestora li se deschideau larg portile promovării în aparatul central al statului
(scribi).
1.4.2. Statul în Grecia si Roma Anticâ
Atât statul grec, cât si statul roman antic erau comunităti ale cetătenilor li beri, preponderent
urbane (polis, politeia, civitas), în care individualitatea cetătenilor si dezvoltarea personalitătii lor
(interesul particular) era functie de in teresul general (Binele Public), reprezenta 151j94b t de stat. Individul
era absorbit în structurile politice ale statului, întrucât ca zoon politikon nu putea trăi în afara
statului:
acest lucru îl puteau face numai zeii sau fiarele (Aristotel, Politica). De aceea, atât la greci, cât si la
romani, statul este cel mai mare dar, virtus hominis, cea mai înaltă creatie prin care omul se
apropie de zei. În el are loc sinteza dintre optimus civis (idealul celui mai bun cetătean) tsi optimus
status civitatis (idealul celei mai bune guvemări). Ca stiintă a Binelui Public, politica solicită
ceti.tenilor cea mai înaltă dintre virtuti, Guvemarea Cetătii. Preeminenta statului asupra individului
în Grecia antică se baza pe conceptia că numai în cadrul statului cetătenii puteau obtine instructia
necesară practicării
virtutii (căii de mijloc), necesari., la rândul ei, participi.rii la condu-cerea Cetătii tsi la adoptarea
deciziilor de interes comun.
Un alt element al statului din Grecia antică este acela de unitate politică si economică: teritoriul
nu figura ca element esential al notiunii de stat. Se vorbea de atenieni, spartani, lacedemonieni etc.,
dar nu de poporul grec; se vorbea de Elada, dar nu de eleni, ca notiune generică. Teritoriul va
deveni însi. o componentă esentială a statului roman, pe măsură ce comunitatea politică, definită
prin sco-puri tsi interese comune, se transformă în popor, definit prin atributele suveraniti.tii
juridice: res pub/ica devine res populi prin juris con-sensu (adeziunea lor la aceeasi lege) tsi prin
vinculum juris (raporturi de drept). Această suveranitate se bazează pe autoritatea juridică., situată
deasupra f1uctuatiilor formelor de guvemământ.
1.4.3. Statul modern liberal
Aparitia statului modem în Europa secolelor XV-XVI este rezul- tanta următoarelor conditii
economice si politice care vor inf1uenta evolutia lui până la sfârsitul secolului al XVIII- lea: -
pierderea hege- moniei politice a bisericii; procesul lent de secularizare politică va culmina cu
Reforma; - conf1ictele religioase au sfârsit cu întărirea/ dominatia Sta tului în raport cu Biserica;
- descoperirile tehnice, care vor duce la cresterea fortei militare si de coercitie a statului fată de
aristocratiile vasale; - schimbările economice rapide vor duce la aparitia capitalului comercial si
financiar care necesită un protectionism crescând din partea statului. Statul devine un instru-ment
necesar în acest proces, deoarece el acordă corporatiilor private monopoluri economice tsi tot el
soliciti. bancherilor împrumuturi. Toate acestea vor conferi statului modem trăsături care-1
deosebesc de formele anterioare de Organizare politică: - depăsirea policentris- mului puterii
politice, caracteristic fragmentării medievale si aparitia tendintei, care va deveni tot mai accentuată,
de centralizare si con-centrare a puterii politice într-o singură instantă supremă, incluzând toate
relatiile politice, cu prelentii de dominare exclusivă; - aparitia unor birocratii profesionale, civile
si militare, ceea ce implică monopolul în aplicarea fortei (legitime) de coercitie; - continuitatea
neîntreruptă a vietii pe un anumit teritoriu, marcat de frontiere
recunoscute, ca urmare a unificării progresive a domeniilor, unificare realizată de marile monarhii;
- unificarea normelor juridice într-un sistem de drept tsi crearea unei jurisdictii cu aplicabilitate pe
întreg teritoriul; - suveranitatea de stat unică, inalienabilă, perpetuă, care, încamată în monarh,
trădează puterea nelimitată a acestuia, ca unic detină.tor al puterii, de a dispune cu privire la ordinea
de stat si la sta-bilitatea acesteia.
Ca regim politic, absolutismul din secolele XVII-XVIII se carac-terizează. printr-o formă de stat
în care întreaga putere politică, eco-nomică. tsi socială se af1ă. în mâinile unei singure persoane -
monar-hul, legitimat din dreptul divin. Pentru a se afirma, statul absolutist a trebuit să. învingă mai
multe rezistente conservatoare, aceea a nobi- limii Ia începuturile sale; aceea a oraselor tsi
provinciilor dominate de oligarhiile de breaslă. care se bucurau de scutiri de taxe si de alte
privilegii; aceea a institutiilor ,ionale, precum biserica, domică să-si păstreze privilegiile, tsi aceea a
tărănimii, care reprezenta imen-sa majoritate a populatiei.
Desi absolutismul, ca regim politic, poate fi considerat ca omniprezentă a statului, se constată
anumite tendinte în interiorul lui care configurează aparitia statului protoburghez. Astfel, din punct
de vedere economic, statul a favorizat aparitia burgheziei mercantile care a acumulat o mare
cantitate de capital comercial din schimburile de mărfuri. S-a creat un dezechilibru între această
burghezie si aristocratia feudală care, departe de a-si vedea diminuate privilegiile, si le-a sporit pe
seama impozitelor suplimentare percepute de la clasele ti categoriile productive. Tendinta de
concentrare a puterii a devenit evidentă ca urmare a introducerii unor reforme militare,
administrative si fiscale centralizatoare. Totusi, aceste reforme au lăsat intacte regimul juridic al
proprietătii ti sistemul de privilegii. "Despotismul luminat" nu este, în fond, decât încercarea de a
reconcilia, prin legitimarea ideologică a fiziocratilor, bazele sociale ale puterii absolutiste cu
cerintele modemizării economice. Regele detinea prerogativele executivului: filosofii, prin
competenta lor, asigurau infailibilitatea deciziilor sale, deoarece, cunosc ând natura lucrurilor, ei
cunosteau si f1uxul constiintei publice, mentalitatea suputsilor. Conform doctrinei fiziocrate, între
legile care guvernează natura tsi legile care guvernează ansamblurile umane nu există deose-
biri de esentă, ci de grad. Sarcina filosofilor era de a le descoperi, ast- fel încât guvemarea
absolutistă a printului luminat era în acord cu legile naturii.
Dezvoltarea economică din secolul al XVIII- lea a dus la cresterea birocratiilor de stat, a armatei
si a administratiei, la cresterea demografică si la o dinamică accentuată a mobilitătii sociale. Toate
acestea au accentuat vechile tensiuni dintre structurile statului feudal tsi noii actori politici care
băteau la portile afirmării, cerând drepturi si libertăti în acord cu noua configuratie a raporturilor de
forte în sis-temele economice. Aceste tensiuni au condus la revolutiile liberale din Anglia (secolul
al XVII- lea), S.U.A. si Franta (secolul al XVIII-lea), care au pus sub semnul întrebi.rii legitimitatea
politică. a monarhiilor absolute ca titulari ai suveranitătii. Statul liberal nu modifică unele principii
detlnitorii ale statului modern (puterea impersonală, unicitatea conducerii, monopolul fortei legitime
pentru asigurarea ordinii sociale, controlul aparatului administrativ), dar modifică, în schimb,
titularii acestor functii tsi organe. Noua delimi-tare legală a autoritătii suprimă suveranitatea
absolută a monarhului în numele suveranitătii nationale. Puterea de stat evoluează de la concenirarea
ei personalizată la separarea ei între divers titulari, în scopul limitării puterii discretionare
a statului si favorizării activitătilor autonome din cadrul societătii civile. Dominatia politică în statul
li-beral clasic se materializează în "statul minimai" sau statul "paznic de noapte", care are ca
sarcină asigurarea ordinii si a cadrului juridic pentru dezvoltarea neîngrădită a vietii economice.
Puterea politici. se manifestă în special prin intermediul legilor, elaborate de parla- mentele
nationale sub forma unui sistem de norme abstracte, rationale tsi generale, cu competente
circumscrise la respectarea libertătilor personale si a sferei private de activitate.
Statul liberal clasic este marcat de trei mari siructuri care vor con-tlgura distinctiv doctrina
liberală în spatiu tsi timp: - consolidarea noilor relatii de productie în economie; - aparitia
societătii civile de tip individualist; - hegemonia ideologici. a rationalismului de origine
iluministă. O dati. cu afirmarea relatii lor de productie capitaliste si crearea pietelor nationale, a
sistemelor economice nationale, relatiile sociale nu vor mai fi verticale ca în "vechiul regim", ci
orizontale. Modelul vasal al societătii structurată ierarhic, pe verticală, ori
institutionalizată juridic începe să dispară. Societatea civilă pre-supune, în primul rând, sub
presiunea drepturilor pub lice, desfiintarea barierelor de clasă., ca urmare a fenomenelor de modernizare.
La aceasta se adaugă abolirea relatiilor feu dale, suprimarea breslelor si a co rporatiilor
mercantile, capitalizarea terenurilor ara-bile. Statul liberal clasic va stimula initi ativa privată. liberă
prin con-cesiuni de căi ferate si mine, credite bancare, contracte publice cu întreprinderi private. El
va stimula, de asemenea, libera concurenti. de pe piată prin acordarea de libertăti vamale,
fananciare, contrac-tuale, industriale. Piata este considerată. o arenă. privilegiată tsi sacri., unde
statul nu are voie să păirundă, întrucât pretul nu mai este impus de stat, ci de cerere si ofertă. Aceste
transformă.ri ale statului îsi au expresia lor ideologică în filosofia iluminist-rationa1istă din secolul
aI XVIII-lea. Ca miscare filoso fică, rationalismul se caracterizează prin încrederea oarbă în
cunoastere tsi stiintă ca instrumente vitale pentru progresul omului, pentru perfectionarea lui morală
si intelectuală. O conditie a progresului este eliberarea treptată a omului de lanturile seculare ale
obscurantismului tsi dogmatismului religios. De aceea, liberalismul va stimula edificarea culturii
laice si a libertătii intelec-tuale, ca premise esentiale pentru dezvoltarea stiintei tsi a tehnicii,
indispensabile progresului economic tsi social. E1 va preconiza sepa-rarea statului de biserici., a
învătământului laic de cel religios.
Urmă.toarele caracteristici ale statului liberal vor deveni elemente perene ale statului de drept:
- suprematia legii;
- legalitatea actelor administrative;
- separarea puterilor;
- garantarea drepturilor si libertătilor individuale.
1.5. Statul de drept
Perioada cuprinsă între Marea Revolutie Franceză si revolutiile de la 1848 poate fi considerată,
pe plan teoretic, o sinteză a teoriilor jusnaturaliste si a celor contractualiste, în încercarea de a oferi
24 Conceptul de .,stat de drept" a fost Iansatînliteraturajutidicădinprianatreimea seco- lului al
XLX- lea, mai cu seamă în lucrarea lui Rudotf von Mohl, Die Polizeiwissenschaft nach den
Grundsatzen des Rechtsstaates, vol. 2, Tsibingen, 1832-1833.
garantii libertătilor politice în fata valului de revendicări economice si sociale ce cuprinsese Europa.
In consecint afirmarea va lorilor social-politice în principalele documente ale vremii ("toti oamenii
se nasc egalis'; "oamenii se nasc tsi rămân liberi tsi egali") s-a bazat pe recunoasterea că. "toti
oamenii sunt înzestrati de creatorul lor cu anu- mite drepturi inalienabile" (viata, libertatea,
proprietatea), ceea ce constituie de atunci osatura drepturilor si libertătilor politice. Aplicată la
Iiberalism, detlnitia legii dată de către Montesquieu, con- form căreia "legile, în întelesul cel mai
larg, sunt raporturile necesare care derivă din natura lucrurilor" , face ca dreptul să legitimeze
politica, deducând-o din sistemul de referintă al
vidul si lib ertătile sale. De aceea, în societătii civile: indi-doctrina liberală, Iibertatea
politică se prezintă ca o prelungire, complement tsi garantare a libertătii civ ile. Retragerea statului
din fata societătii civile înseamnă emanciparea politică a indivizilor. Postulând libertatea
individuală ca valoare si ca scop, liberalismul postulează drepturile individului în cadrul separării
ireductibile între stat si societatea civilă. E1 recunoaste liberul arbitru al subiectului de drept,
interzicând statului să pătrundă în forul intim al libertăt personale, expresie a dreptului natural.
Societatea civilă este sfera relatiilor stabilite la initiativa indi- vizilor, când acestia se unesc în mod
liber, pe baza libertătii Ior na-turale, peniru a poseda, contracta, concura, comunica si în care
asocierea spontană trebuie si. tle ferită de imixtiunea puterii politice, iar sfera activitătii statului să
fie limitată în functie de nevoia de sigurantă si apărare a indivizilor. Aparitia unui hiatus între stat si
societatea civilă va fi functie de o cauză intemă: complexitatea societatii nu va mai permite fortelor
agregative ale societătii civile să garanteze armonia fără interventia reglatoare a puterii politice.
Dacă nimic uman nu are sens decât prin relatia dintre indivizi, individul nu există ca fiintă
autonomă, ca cetătean, decât ca personalitate politică tsi juridică. Respectul persoanei, al demnitătii
sale se obtine prin li-bertatea politică. Ilabeas corpus, habeas anima - această dublă revendicare a
individua1iti.tii si a libe rti.tii va constitui unul din prin-cipiile statului de drept prin care acesta se
va opune dreptului statu-lui. Dar ce anume garantează drepturile si 1ibesătile civile ale oame-nilor,
de vreme ce statul si societatea civilă sunt separate prin linia de
25 Montesquieu, Despre spiritul legilor, vol. 1, cartea I, capitolul 1, p. 11.
demarcatie dintre interesele personale tsi interesul general? Factorul de mediere înire interesele
civile si cele politice, între drepturile indi- viduale si interesele comunitătii este Legea. Deja, la
Montesquieu, legea contine tsi conotatia spatiului social în care comportamentul uman este inserat
în omologia real- rational. "Legea, îiî general, este ratiunea omenească, în mi.sura în care ea
guvemează toate popoarele de pe pământ; iar legile politice si civile ale tlecărui popor nu irebuie sa
tle decât cazurile particulare la care se aplică această ratiune ome-nească (...). Legile trebuie să
corespundă naturii tsi principiului guvemă.mântului statomicit sau care se plănuieste a fi statomicit,
fie că au drept scop organizarea lui, ca legile politice, tîe că. au drept scop mentinerea lui, ca legile
civile" . La Rousseau, legea devine expre-sia vointei generale, a suveranitătii corpului politic. Prin
contractul social, libertatea naturală devine civilă o dată cu asocierea individu- lui la comunitate. La
Rousseau, deja, statul de drept nu mai este rezultatul unei conventii juridice care conferă oamenilor
scutul si garantia libert ătilor. E1 este produsul legitimitătii, creată de vointa generală, prin care
libertatea naturală se transformă în libertate politică, deoarece supunerea în fata legii, a vointei
generale devine libertate. Dar modul în care libertatea naturală se transformă în liber-tate socială,
politică si ins tituie legalitatea ca structuri. de bază a sta-tului de drept avea să tle demonsirat într-un
chip neegalat încă de Aristotel. Ca anima1 politic, omul nu poate exista în afara statului, deoarece
poartă statul în el. Statul este, în acelasi timp, o comunitate necesară si naturală. Conform teoriei
sale ontologice, întregul este mai mare decât suma părilor tsi preexistă părtilor, asa cum ghinda
contine în potentialitatea sa germinativă întreaga dezvoltare a ste-jarului până la atingerea
plenitudinii cresterii sale. Prin aproprierea bunurilor rezultate din munca de transformare a naturii,
paterfamiliae (cetăteanul) îsi demonstrează capacitatea de a fi liber. Libertatea lui este naturală,
întrucât se întemeiază pe proprietatea privată, criteriul decisiv al departajării oamenilor în liberi
(cetăteni) si neliberi (sclavi, 1ipsisi de proprietate). Dar libertatea pe bază de proprietate privată
poate fi extinsă si la asoci atii naturale mai mari, precum satul sau sta-tul (poliSul). După cum
libertatea este naturală si statul este natural, întrucât se bazează pe comuniunea de interese
particulare care, ca tendintă, se materia1izează în Binele Public. Statul este universalul
26 Ibidetn, p. 17.
care contine si determină interesele individuale. "Scopul statului este Binele, cel mai înalt bine către
toti membrii săi" . Dar cine coor-donează suma părtilor în Intreg, interesele particulare în Binele
gene-ral? "Binele în politică este justitia. Este just ceea ce, izvorând de la toti în mod egal, se
răsfrânge asupra tuturor în mod egal" . Legea reglează raporturile politice din cadrul comunitătii
pentru ca egali-tatea politică să devină temeiul Iibertă.tii tuturor. De aceea, Legea este "suveranul
printre oameni", expresia celui mai mare bine, "ratiunea umană fără patimile oarbe, eliberată de
dorintă" . Din această constructie poIitico-juridică se deduce principiul legalitătii, cheia de boltă a
statului de drept, în sensul că nimeni nu este mai presus de lege tsa ca "de la vlădică până la opincă"
toti da torează supunere în fata legii tsi respectarea ei ca expresie a suveranitătii populare. Totodată,
următoarele principii ale statului de drept se constituie ca un garant al drepturilor si libertătilor
fundamentale ale omului impotriva tendintelor sau posibilită.til or de transformare a statului în
putere absolută sau arbitrară:
- controlul constitutio nalitătii legilor;
- controlul jurisdictio nal al actelor administrative;
- separarea, echilibrul, cooperarea tsi controlul reciproc al puteri-Ior în stat;
- suprematia legii constitutionale, ca lege fundamentală în spiri- tul căreia derivi. legile
organice;
- respectarea drepturilor si iibertătilor fundamentale ale omului;
- ocrotirea minoritătil or (etnice, religioase, culturale), în sensul de a se bucura de plenitudinea
drepturilor majoritătii;
- drepturi si obligatii egale acordate opozitiilor politice mino-ritare, în sensul de a-si asuma
responsabilitătile conducerii si nu numai drepturile ce derivă din calitatea de opozant.
1.6. Statul social si reinve ntarea guvernării
Ideea de bază care circumscrie tezele cu privire 1a statul social este ci. interventionismul etatic
în viata economică si socială limi-
27 Aristotel Politjca, Editura Cultura Natio nală, Bucuresti, 1924, 111, 6, i.
28 Ibidetn, HI, 7, 1.
29 Ibidetn.
tează inegaliti.tile, asigură principii echitabile ale repartizării venitu- lui national, introduce tsi
garantează un sistem general de prestatii sociale si, prin aceasta, reduce somaju1 si tensiu nile pe
care le-ar putea genera o concentrare neîngrădită a profiturilor doar la un poi al societătii. Pentru a
putea oferi fiecăruia posibilitatea de a se realiza pe baza meritelor sale personale, cultura politică a
statului social îsi trage esenta din contopirea valorilor juridice, sociale tsi economice ale statului de
drept, care face din functia sociali. un mijloc de umanizare a statului si nu de etatizare a omului.
Conceptul de "stat social" reprezintă recunoasterea tsi materi-alizarea uneia din functiile
esentiale ale statului, anume functia socială. Istoria ultimilor o sută de ani demonstrează rolul
activitatii tsi luptei sindicatelor din tările industrializate pentru drepturi economice tsi sociale. Or,
analiza dezvoltării postbelice evidentiază rolul statului ca arbitru al intereselor economice si sociale,
ca garant al drepturilor si li bertătilor. Una dintre axele strategice ale statului social este că politica
socială nu poate fi rezultanta automată a caracterului distri-butiv al pietei. A doua axă. este politica
de prevenire, deoarece a pre-veni este mai usor tsi mai putin costisitor decât a recupera sau întretine.
Prin urmare, conceptul de stat social presupune tsi o conotatie etică, deoarece face din politica de
alocare a resurselor o judecată de valoare, stabilind dacă această politică se înscrie sau nu îis
dialectica satisfacerii nevoilor celor af1ati sub pragul critic al sără-ciei. Cât priveste raportul dintre
economic si social, văzut prin pris-ma functiilor statului, el depinde de răspunsul la întrebarea dacă
problema distribuirii veniturilor poate fi separată în practică de pro-biema productiei tsi a
schimbului. În conditiile rationalitătii econo- mice actuale, statul social nu se limitează la problema
distribuirjj, ci devine un element esential a1 ansamblului factorilor de productie. Daci. obiectivul
activitătii economice este de a obtine o cât mai mare eficientă, distribuirea cât mai ratională a
produsului national va crea solidaritatea socială, care, la rândul ei, va stimula performanta economică.
Mai ales după al doilea război mondial, necesitatea imple-mentării unor programe de
protectie socială prin intermediul actiunii guvemamentale concertate (pensii, alocatii de soma si
boali. etc.) a devenit o constantă comună pentru orice actor politic si social care întel ege prin
actiunea de guvemare salvgardarea valorilor democratiej. Nu trebuie să uităm ci., în perioada
interbelică, lipsa de
protectie socială în Europa a facilitat aparitia regimuriior totalitare prin atractia exercitată asupra
săracilor de promisiunile demagogice de eliminare a somajului tsi instaurare a unei societăti
egalitare. După cum nu trebuie să uităm că falimentul economsi1or planitîcate centralizat este
rezultatul blocării sociale, specitîce statului totalitar, în care creativitatea, stimulentele si initiativa
au fost brutal sacrificate.
Prin conotatiile sale, statul social poate fi considerat o doctrină politică ce a constituit un
experiment major în Europa tsi în America de Nord în perioada interbelică. Statul social nu este
doar un ansam-blu de interventii, men ite să satisfacă nevoile fundamentale ale cetătenilor, după
cum el se deosebeste de simpla asistentă socială. Desi întrebuintează tehni cile de asigurare socială,
el le cons ideră ele- mente ale unui proiect reformist de societate, adaptat la întrebuintarea formelor
de interventie publică în economie, specitîcă gândirii key- nesiste. E1 este mai mult decât o simpiă
politică de prevederi sociale, de vreme ce urmăreste realizarea unui consens între patronat si muncă.
Manifestându-se după a1 doilea război mondial până la rece-siunea economică din 1972-1974,
statul social presupune o primi. încercare din partea actoriior politici de a orienta mecanismele distribuitive
ale economiei de piată fără a le afecta functionarea. In sta-tul social, actiunea poiitică si
administrativă urmăreste să orienteze jocul fortelor pietei în cel putin trei directii: în primul rând,
garantând indivizilor si familiilor un venit minim, indispensabil unei supravietuiri decente; în aI
doilea rând, diminuând aria de nesigurantă a indiviziior si a familiil or lor privind suportarea eventualelor
riscuri sociale - boli, bătrânete, somaj; în a1 treilea rând, asi- gurând accesul tuturor
cetătenilor, fără deosebire de clasi. sau de sta-tus, la standarde mai bune de viată, în functie de o
gamă disponibilă de servicii sociale. Ca urmare a medierii si a com pensatiilor realizate de poiiticile
redistributive, până ia sfârtsitui anilor '60 s-a observat o diminuare a tensiunilor dintre muncă tsi
capital, un consens între patronat tsi muncitori cu privire la legitimitatea regimului politic.
Politica menită să îmbine mecanismele economiei de piată cu rolul activ al statului în realizarea
echilibrului economiei îtsi are rădăcinile în conditiile istorice ale secolului al XX- lea. Spre deosebire
de secolul trecut, de perioada Iaissez- faire- uiui, când statele au intervenit în special pe cale
fiscală pentru a proteja politica de indus-
trializare în diferite tări sau libertatea concurentei, în secolul aI XX- lea, începând cu deceniul IV,
statele cu o economie dezvoltată îsi edifică un spectru iarg de mijloace de interventie economică,
vizând evitarea sau atenuarea slrangulărilor, biocajeior sau dezechilibrelor ciclice. Un rol esentia l în
această privintă i-a jucat marea criză eco-nomică din 1927-1933, care a pus sub semnul întrebării
echilibrul automat dintre cerere si ofertă. prin intermediul preturilor, precum si convingerea că
"somajul putea să. fie un dat structural si că. scăderea salariilor, departe de a fi un remediu sutlcient,
putea să accentueze marasmul productiei" . Criza de supraproductie determinase o reexaminare a
docirinei liberaie a laissez-faire- ului tsi o "reexamjnare a raporturilor dintre monedă. si econ omie,
investitii tsi rata dobânzii, consum ti productie. Toate acestea au evidentiat o vointă de actiune,
transând astfel problema de a sti dac ă statul trebuie sau nu să interv-ină în economie" . New-Dealul
este o primă experientă a interventiei statului în jocul forteior de pe piată, prin măsuri destinate să
crească cererea (investitii publice, devalorizări prin emisiunea monetară pentru absorbtia somaju1ui,
controlul ratelor dobânzii, eva- luarea generală a resurselor). În a1 doilea rând, un rol important în
aceeasi direc tie 1-a îndeplinit perioada de reconstructie postbelică prin programeie de refacere tsi
restructurare economică. În toate statele Europei Occidentale s-a format un larg Sector al
proprietătii publice în economie - înglobând institutii financi are, bancare si mari înireprinderi
industriaie, care au contribuit la reconstructia econo-mică. PlanulMarshall (1947-1948) avizat, de
asemenea, utiiizarea de către puterile publice a fonduriior nerambursabile acordate în câteva
domenii prioritare.
Recesiunea economică prelungită din anii 1974-1976, ca urmare a embargoului preturilor ia
livrările de petrol impus de OPEC, au evidentiat lim iteie statului social în societătile oc cidentale,
mai ales în cele cu guvernare social-democrată. Boom-ul economic postbelic, care asigurase în
conditii reiativ multumitoare redistribuirea venitu- lui national, dădea acum semne de oboseală.
Datorită. încetinirii cresterii economice mondiaie, începând cu anii '80, ritmul de crestere
30 Alain Bergounioux, Bernard Marin, La social.dstnocratie ou le cotnprotnis, PUF Paris
1979 p. 120.
s Ibidetn, p. 120-121.
mai rapidă a cheltuielilor pubiice a produs pretutindeni detlcite pe care statele au încercat să le
diminueze prin următoarele mă.suri:
prelevări tîscale obligatorii prin P.N.B. ; acordarea de împrumuturi; extinderea numărului de
contribuabili; impozite progresive pe veni-turi etc.. Însă sub presiunea factorilor perturbatori ai
crizei, tensiunile create de o atare politică tînanciară tind să ducă. la o drastică reducere a încrederji
în stat din partea contribuabiliior. Faptul că statul în perioada postbelică a functionat ca o birocratie
autonomă ale cărei prestatii tsi prelevări au făcut să apese pe umerii contribuabililor povara crizei a
determinat un sentiment de frustrare tsi nedreptate. Statul a perceput mai multe impozite pentru a
suporta cresterea cos-turilor la programele de securitate socială. Dar cresterea prea rapidă. a
cheltuielilor sociale, în contrast cu posibilitătile dim inuate ale economiilor af1ate în criză, a creat
un adevărat cerc vicios: cresterea cheltuielilor a dus la detlcit bugetar; detlcitul bugetar ia jnf1atie;
infiatia la cresterea preturilor, iar cretsterea preturilor la o cerere mai mare de subsidii sociale.
Tema "prea multei dezvoitări ca factor limitativ al cresterii eco-nomice" a devenit insistentă în
perioada de stagnare si recesiune din anii '80. Nu putini sunt economistii care consideră că
principalul obstacol în calea relansării economice a fost alocarea unor fonduri considerabiie pentru
sustinerea politjcilor sociale, ceea ce a inhibat efortul individual, creativitatea, stimularea
comunitătiior în edifi-carea sectorului privat ai serviciilor mai ieftine: "Performanta sec-torului
public ca o industrie pune, prin urmare, două probleme mai curând diferite. Prima, invocată când
sectorul pubiic produce bunuri tsi servicii, vizează în principal eficienta; oferă guvemul polite si
apărare la costurile cele mai ieftine în resurse reaie tsi dacă nu, cum ar putea ele să fie procurate de
aiurea? Problema care vizează cheituie- lile cu securitatea socială se referă la alegerea politică:
doresc alegă-torii să se ia atât de multi bani de la un grup de oameni si să se dea aitora tsi sunt ei
contstie nti de implicatiile economice ale unei astfei de actiuni?" Toate acestea se pare că au
subminat încrederea în ecuatiiie keynesiene aie interventionismului de stat. În strategiile altemative
ale restructurării s-au făcut simtite, în anii '90, inf1uente neoconser-vatoare care au reclamat "mai
putin stat" tsi "mai multi. piată.". Acestea au făcut casi. bună cu "teoria ofertei" (supply side) Şs CU
teza
"marii altemative" dintre egalitate si eficientă economică. Această teză, elaborată de economistul
nord-american Arthur Okun, sustine că. inegalitătile în redistribuirea produsuiui social sunt
necesare pen-tru ca eficienta economică să fie atinsă. Când inega1iti.tile se dimi- nuează, sistemul de
indici ai pietei este mai mult sau mai putin dezechilibrat, ceea ce diminuează eficienta factorilor
economici pe piata liberă. Esecul înre gistrat de administratiile Reagan tsi Thatcher în reducerea
impozitelor s-a datorat, printre altele, tsi faptului ci. această reducere nu a fost însotită de alte
stimulente tsi co mpensatii sociale. Logica redistributivă a politic ilor fiscale nu a eliminat măsurile
de austeritate si nu a dus la orientarea investitiilor spre crearea locurilor de muncă. în domenii a
căror fina1itate socială era evidentă: protectia mediului înconjurător; constructia de locuinte;
transporturile; dezvoltarea mediului urban. Extinderea sistemelor de impozitare si ia categoriile de
muncjtori dependenti si pensionari a afectat nu mai putin de 50-60% din masa impozabilă potentiaiă
si a dec1ansat reactii violente. Pe de altă parte, gestiunea impozitelor pe ve nit a creat o birocratie
numeroasă, a provocat evaziune fiscală, a blocat cresterea activitătilor autonome.
Necesitatea depăsirii acestor dificultăti majore din viata economi-că si socială a antrenat necesitatea
reformării institutiilor guverna-mentale tsi a opticii însăsi despre guvemare. Vechiul clivaj Centru-
Periferie trebuie depăsit. Descentralizarea autoritătii si a birocratiilor ierarhice trebuie să fie însotită
de o largă autonomie acordată unitătilor teritorial-administrative. (3uvemul va avea ca sarcină să
încurajeze competitia tsi calitatea serviciilor; el se va comporta mai mult ca un manager care
urmăreste ca firma lui să devină mai tlexi-bilă. ia cerinte, mai competitivă, mai inovativă: "Tipurile
de guveme care s-au dezvoltat în timpul erei industriale, cu apatia lor, cu birocratiile centralizate, cu
preocuparea lor pentru reguli tsi regle- mentări si cu lanturile lor ierarhice de comandă nu mai
functionează foarte bine (...). Ele au devenit umf1ate, risipitoare, ineficiente. Si când lumea a
început să se schimbe, ele nu s-au schimbat o dati. cu ea. Birocratiile ierarhice, centralizate, create
în anii s3O si '40, pur si simplu, nu mai functionează. în societatea ti economia anilor 1990, af1ate
într-o schimbare rapidă ti caracterizate prin cunoastere intensivă tsi informatie bogată. Ele sunt
precum navele transatlantice luxoase în epoca avioanelor supersonice: mari, greoaie, cheltuitoare si
extrem de greu de manevrat. Treptat, noi genuri de institutii politice trebuie să Ie înlocuiască"
După 1990, în literatura de specialitate se con-turează trei tendinte înovatoare în ce priveste
activitătile guvema- mentale: 1. guvernarea competitivâ: inocularea competitiei în dis-iribuirea
serviciilor (publice siisau private) către cetăteni. Stimulează înovatia: împiedică formarea
monopolurilor în distribuirea serviciilor care înăbusă inovatia. Favorizează curajul, mora1itatea si
respectul de sine în relatiile cu clientii. 2. guvernarea descentralizatâ: lrecerea de la ierarhia
functjilor la participare si munca în echipă. Acest tip de guvemare are următoarele avantaje: a.
institutijle descentralizate sunt mult mai flexibile decât institutiile centralizate; ele pot răspunde mai
repede la conditiile în schimbare si la nevoile cotidiene; b. sunt mai eficiente decât înstitutiile
centralizate; c. sunt mai înovative decât institutiile centraljzate si d. înstitutiile descentrasizate
creează o morală superioară, o mai mare productivitate ti obligatii mai mari
3. guvernarea comunitătilor- proprietate reprezintă, datorită importantei care i se acordă si su
cceselor repurtate în practică, una din siructurile de bază ale statului viitor. John McKnight, director
de studji privind comunitătile la Cenirul pentru Problemele Urbane si Politice din cadrul
Universitătii din Northwestem, si-a dedicat zeci de ani din viată pentru organizarea comunitătii din
Chicago. Experientele lui 1-au convins că prin transferul proprietătii serviciilor din cadrul
comunitătii în mâinile birocrati lor ti profesionistilor comunitătile sunt realmente s lăbite ti oamenii
demora1izati: "Este o părere gresită aceea că societatea noasiră are probleme cu unele ser-vicii
umane eficiente, spune el. Problema noa.stră esentială sunt comunitătile slabe" . McKnight
abordează comparativ calitătile si scăderile sistemelor de distribuire a serviciilor profesionale si
ceea ce el numeste "asociatii ale comunitătii" - fsilia: vecînii, biserica; organizatiile voluntare
etc.. Comunitătile sunt mai f1exibile si mai creatoare decât marjle birocratii din servicii, deoarece,
în timp ce pro- fesionistii si birocratii distribuje servicij, comunitătile rezolvă
32 David Osborne, Ted Gaebler, Reinventing Government. How the Entreprenorial Spirit Is
transforming the Public Sector, New York, Penguin
Books Ltd., 1993, p. 12.
s Ibidem, p.
John L. McKaight, Regenerating Community, ias Social Policy, Winter
1978, p. 58.
probleme. Comunitătile înteleg problemele lor mai bîne decât profe-sionistii din sfera serviciilor:
"Nicj un birocrat nu ar putea să cunoască mai multe lucruri despre problemele locuintelor publice
decât oamenii care locuiesc în ele. Nicj un angajat de stat nu poate întelege mai bine problemele
muncjtorilor somerj de cât colegii lor" . În plus, comunitătile oferă servicii mai ieftine decât profesioni
stii serviciilor: ,Angajatii profesionisti din sfera serviciilor per-cep proportii crescânde din
banul public, necesar în mod disperat peniru cei săraci, si îl consumă în numele ajutorării familiilor
sărace" . Comunitătile se concenirează asupra capacitătilor si resurselor existente în cadrul lor,
profesionistii din servicii se con-centrează asupra deficientelor comunitătii. Ei tratează problemele
acesteia ca pe niste "bolj" si putin îi interesează problema valorilor ss a comportamentelor mai
eficiente ale membrilor comunitătii la solutionarea problemelor interne. Programele de creare a
locurilor de muncă, agentiile de muncă socială, departamentele de politie si pro-gramele de
Welfare se concenirează asupra deficiente lor umane; ceea ce nu putem sti, ceea ce nu putem face,
cum am fost victimizati. Mai multi profesionisti "văd în mod fundamental familia ca pe un cljent
care are nevoie de iratament si de terapie, spune McKnight. Acest lucru are ca efect crescând
convingerea familiilor că ele sunt incompetente să stie, s ă îngrijească., să învete, să vindece, să facă
sau să actioneze. Numai oamenii calificati pot face ceva pentru Dvs."
Dar ceea ce constituie superioritatea evidentă a gestiunii descen-tralizate a comunitătilor fată de
guvemarea centralizată a birocratiilor impersonale este un factor spiritual care nu poate fi produs
din afara comunitătii, ci ia nastere în procesul interactiunii umane cotidiene:
"Institutiile si profesionistii oferă «Serviciul»; comunitătjle oferă «îngrijirea». Îngrijirea este diferită
de serviciu. Îngrijirea este căldu-ra umană a unei solidarităti autentice; îngrijirea este suportul unei
iubjri la fel ca al unei famjlii în fat unei tragedii; îngrijirea este mâna binevoitoare a unui sprijin
când cineva este tintuit la pat". În con-cluzie, "problema noastră, fundamentală astăzi, este nu atât
un
David Osborne, Ted Gaebler, op. cit., p. 66.
36 John L. McKnight, Cuvântare la audierea în fata Senatului S.U.A. -Subcomitetul pentru
Familie si Servicii Umane, 1 7 septembrie 198 1, apud.s David
Osborne, Ted Gaebler, op. cit., p. 69.
Ibidem.
38 sbidem, p. 23.
guvem prea puternic sau un guvem prea slab (...). Problema noastră fundamenta1ă este că avem o
formă gresită de guvernare. Noi nu avem nevoie de un guvern mai tare sau mai slab (...). Noi avem
nevoie de un s'uvem mai bun. Peniru a fi mai precisi, avem nevote de o mai bună guvemare"
1.7. Statul totalitar
În ciuda particularitătilor nationale si a siructurilor sociale diferite, statul fascist italian, cel
nationa 1-socialist german si cele comuniste prezintă o serie de elemente comune, care ne permit să
evidentiem caracteristicile statului totalitar dîn secolul al XX-lea.
Acestea sunt:
- o ideologie unică, universală sj exc lusivistă, care pretinde că detine monopolul absolut al
cunoasterii si a descifrat sensul evolutiei umanitătii;
- rolul dominant al partidului unic structurat ierarhic si format din "revolutionari de profesie".
În acesi partid, înireaga putere apartine sefu1ui providential;
- asimilarea societătii civile de căire stat ss a puterii de stat de către partidul unic. Statul
tota1itar dizolvă, în fapt, societatea civilă, supunând conirolului atăt indjvizii, cât si grupurile si
structurile orga- nizatorice ale acestora;
- respingerea democratiei "burgheze", apreciată fie ca sursă de slăbiciune si degenerare a
corpului social, fie ca având doar un aspect formal, djn care ar rezulta caracterul funciarmente
inuman al societătii capitaliste;
- suprimarea divjziunii puterilor în stat, considerată originea lip-sei de eficientă politică ss a
unui sistem fals de legitimare;
- suprimarea drepturilor ss ljbertătilor fundamentale si a pluralis- mului.
|
