FORMELE SOCIALIZÃRII POLITICE
Fiecare colectivitate îsi pregãteste viitorii membri ca fiinte sociale
- implicit, politice - nu numai în functie de sistemul ei de norme si valori, dar si în functie de
nevoile si cerintele specifice acelui grup intr-un anumit moment al evolutiei lui. Socializarea nu este
doar o operatie de "dresurã socialã", o acceptare pasivã a modelelor sociale de comportament, ci un
proces complex de învssre socialâ, cu mul-tiple conditionãri si reada ptãri, pe toatã durata vietii
individuale.
Din punct de vedere al duratei în care se efectueazã socializarea, existã socializare primarâ si
sociali zare secundarâ. Socializarea primarâ se referã la mecanismele de asimilare a rolurilor ssi
sta-tusurjlor sociale de cãtre copiii prescolari, sco1ari ss adolescenti, începând cu primele experiente
aie vietii umane. "În procesul socia- lizãrji saie, o datã cu insusirea limbij si a comunicãrii prin
simboluri verbale cu adultul, copilul trâieste, simte nemijlocit si îsi însuseste sj
s Apud, Ana Bogdan-Tucicov. Socializarea individului, în: Dictionar d logie socialã,
Edjtura Stiintificã si Enciclopedicã, Bucuresti,
atitudinile acestuia fatã de copilãrie, asimilând moduri de afectiune social-umanã, actiuni si
comandamente în baza cãrora devine mem-bru al respectivei colectivitãti". Speciaiistii în domeniu
au stabi1it, pe baza ultimelor cercetãri, cã începutul propriu- zjs al socializãrii este fixat la vârsta de
ani când, de fapt, încep sã se contureze datele de bazâ ale personalitãtji. Sociaiizarea
secundarâ sau socializarea adultilor viz eazã procesele prin care adultii îsi asumâ noi roluri
sociale. Ea se compune din douã faze: procesul de socializare (renuntare la vechile norme si valo
ri) si procesul de resocializare (însusirea al tora noi). "Socialjzarea adultilor este maj evidentã în
perioadele de schimbare revolutionarã a societãtii si îrt anumite momente de viatâ ale individului:
cãsãtorii, schjmbarea pro- fesiunii, pensionare etc.. Fatã de socializarea copilului, socializarea
adultilor are nu numai un rol specific, dar ssi un continut specific. Noile achizitii pot intra in
conflict cu vechile norme si va1ori, re-socializarea fãcându-se într-o perioadã cu atât mai
îndelungatã cu cât este vizatã o vârstã mai înaintatâ". În cadrul socializãrii adultilor, teza principaiã
este cã dezvoltarea personalitãtii nu se încheie o datã cu mtrarea în faza maturitãtii, ci dureazã
întreaga viatâ. In acest caz, nu mai este vorba despre vârsta biologicã, ci mai degrabâ despre vârsta
subiectivã, despre personalitatea ssi perspectiva ei temporalã, biografia sj structura psiho-afectivã si
evenimentialã a acesteia.
Strâns legatã de acest tip de socializare este si socializarea anti-cipativâ, definitã de R.K.
Merton ca "procesul de actualizare a valo-rilor si orientãrilor care existã în grupuri si statusuri în
raport cu care persoana nu este încã angajatã, dar cu care are sanse sã intre în relatie". Socializarea
pregãteste indivi dul pentru statusuri viitoare, care, la rândul lor, fac parte dintr-o succesiune de
statusuri. Merton considerã cã socializarea anticipativã are, în principal, un caracter informal si,
implicit, ea nu este realjzatã de cãtre persoane specia- lizate. "Socializarea anticipativã implicã o
pregãtire pentru rol-sta-tusuri viitoare, dar existente în structura socialã. Socializarea antici-pativã
presupune o identitate a statusur ilor pentru care se face
6 Ibideni, p.229.
's Septimiu Chetcea, Socializarea adultilor, în: Dictionar de psihologie socialã, p.227.
8 R. K. Merton, Social Theory and Social Structure, New York, 1968, p71.
pregãtirea persoanei, în momentul sau pe durata pregâtirii, cu sta-tusurile pe care persoana le va
ocupa în mod reai în viitor". Intr- un sistem social deschis, socializarea anticipativã este, conform
conceptiei lui Merton, functionalã pentru individ si aparent disfunctionalã pentru solidaritatea
grupului sau stratului sociai cãruia acesta îi apartine.
Din punct de vedere al modului în care se face, existã socializare latentã si socializare
manifestã; formalã ss informalã; constientã si inconstientã; cognitivã, afectivã, atitudinaiã, volitivã
si creatoare.
Socializarea latentã sau informalâ presupune învãtarea socialã de roluri si asimilarea de norme si
valori prin participarea nemijlocitâ la comportamentul de grup, ca membru nemijlocit. Socializarea
mani- festã (expresâ) sau formalâ presupune interventia unui factor con- stient în procesele de
socializare, sub forma unor institutii sau per-soane specializate: scoalâ, fa.milie, armatã, pedagogi,
psihosociologi, psihiatri, psihanalisti etc., în scopul dezvoltãrii receptivitãtii pentru obligatiile
sociale si a atitudinilor de participare socialã.
Continut ul expres al socializãrii politice poate fi evidentiat cu destulã claritate în cazul specific
al aculturatiei care, punând în discutie toate tintele socializãrii, este structuratã cu precãdere de
modificãrile intentionate la nivelul normelor si v aiorilor politice.
Ca si în cadrul aculturatiei spontane sau al celei impuse, care pot deriva din tipurile de contact
între douã culturi, se poate vorbi de o socializare spontanâ si de o socializare impusâ. In cadrul
socia-lizãrii impuse, normele si valorile unui sistem politic se exercitã cu o intensitate mai mare sau
mai micã, urmând modalitãti sau orientãri variabile. În Mexic si în Peru, spaniolii au instaurat un
control politic, economic si religios total, caracterizat prin violentã, prin repartitia terenurilor si
distribuirea habitatului. În S.U.A. si Canada, în secolele xvIII-xIx, dominatia ang1o-ssonã a dus la
distrugerea sistemului politic si habitatului indienilor.
Notiunea de socializare politicã desemneazã si fenomenele de interactiune care au loc în
contactul dintre douã sau mai multe sis-teme politice. Studiile despre socializarea politicã la
nivel intemational sunt, de regulã, situate într-o perspectivã istoricã, orienCãtãlin Mamali,
Socializarea anticipativã, în: Dictionar de psihologie socialã,
p227.
tate spre studierea evolutiei si transformãrii politice: difuziune, influente si imitatii de valo ri si
institutii care derivã din contactele si conflictele politice si culturale. Studiile despre aculturatia
politicâ au abordat, în primul rând, problemele conflictelor coloniale si cuprind ideea de suprematie
a culturii politice europene în cadrul unui proces în cursul cãruia indivizii sau societãtile s-ar
apropia de modelul occi-dental. Aculturatia politicã nu se reduce însã la simpla trecere de la cultura
autohtonã la cultura strãinã; existã un proces invers, prin care cultura indigenã integreazã
elementele altor culturi, fã.rã a pierde din caracterele saie originale. Aceastã dublã polaritate
confirmã cã aculturatia politicã nu se poate reduce numai la difuzarea unor norme sau valori
culturale, arbitrar izolate în spatiu si timp, ci este vorba de un fenomen globai, care anga jeazã.
întreaga societate.
Pânã în prezent, studiile despre aculturatia politicã au pus accen-tul pe societãtile cu putere
inegalã, dintre care una dominantã, cealaltã dominatã. De cele mai multe ori, societatea dominantâ
fiind societatea europeanã, occidenta1ã, colonialã, aculturatia a fost stu-diatã în douã mari zone
social-politice ss culturale: America Latinã cu culturile ei precolumbiene (maya, aztecã, incasã) si
Africa neagrã precolonia1ã. Din acest imperialism al culturilor a luat nastere si ideea sensului unic
al inf1uentei si al contactului de la dominant la dominat. Societatea dominantã nu stabileste însã,
imediat si nici obligatoriu, un control direct asupra societãtii aculturate: nu este suficientã prezenta
ei, amenintarea pe care o exercitã, chiar prestigiul ei. De aceea, vom distinge în cadrul notiunii de
dominatie douã tipuri diferite de contact; în primul rând, un grup strãin stabileste un con-trol direct
asupra societãtii dominate al cãrui proces de aculturatie îl dirijeazã fie prin violentã, fie printr-o
serie de interventii difuze ;înal doilea caz, societatea indigenâ, liberã de orice control direct (sau
slab controlatã), adoptã spontan anumite elemente ale culturii politice dominante. Aculturatia im
pusã pune în joc douã sisteme de valori, cel al societãtii dominante si cel al societãtii dom inate, în
timp ce
10 Aceastã distinctie dintre acutturatia "dixijatã' si "nedirijatã" a fost sugeratã, mai întâi, de
Ralph Linton, Acculturation in Seven Anierican Tribes, New York, 1940. Ea a fost retuatã de
Ed .H. Sapir, în: Perspectives in Anierican Indian Culture Change, 1961: Cycles of Conquest.
The Impact of Spain, Mexico and the United States on the Indians of the Southwest,
1933.1960, Tucson,
, cceptârii
aculturatia spontanã se supune doar mentalitãtii si a
societãtilor indigene. În situatia col onialã, membrii societãtii domi- nate resimt interventia strãinã ca
o loviturã datã culturii lor, personalitãtii lor culturale si aceastã agresiune poate declansa anu- mite
forme de refuz, violente sau nu, în timp ce la frontiere, aculturatia liber acceptatã se supune
dinamismelor inteme ale societâtii ind igene. La frontiere modalitãtile de contact sunt fie de tip
rã.zboinic (raiduri, vânãtoare de sclavi), fie de tip comercial si paci- fist, în cazul indienilor care, în
Canada sau în Preerii, ofereau blãrturi vânãtorilor francezi sau englezi (a cãror pãtrundere a
provocat direct dublarea râzboaielor dintre triburi pentru dobândirea controlului cursului comerciai
si al produselor europene). Or, pe mãsurã ce societãtile eu ropene îsi extind dominatia în spatiu,
frontierele dispar, iar societâtile indigene, încã independente, trec sub controlul direct al acestora.
Aceste forme de aculturatie au o relevantã specialã pentru evidentierea proceselor de socializare
politicã si juridicâ, plecând de la raportul dintre conflictele culturale si schimbarea politicã.
Thorstein Se11in sÎs clupã el, E. Sutherland au evidentiat influenta contactelor culturale asupra
schimbãrii normelor de comportament din sisteme culturale diferite venite în contact în aceeasi
zonã geograficâ. Acestea au fost ordonate de cei doi mari criminologi americani în jurul a trei axe:
conflictele pot apãrea la frontierele a douã zone culturale învecinate. Evelyn Crook a descoperit
cã 86% din tinerii delincventi studiati locuiau în zonele de "frontierã" rasialã sau lingvisticã, în care
douã grupuri rasiale sau mai multe erau în contact, si numai 14% locuiau în cadrul unui grup rasial
sau lingvis-tic omogen; 2. "colonizarea" poate sã introducã legile si normele unui grup cultural pe
teritoriul altui grup cultural, fãcând astfel ile-gale regulile traditionaie de conduitã. Astfel, când
normele juridice sovietice au fost aplicate triburilor siberiene, femeile, care, supunân-du-se legii
sovietice, umblau cu fata descoperitã, au fost ucise de
11 Th. Sellin, Culture, Conflict aisd Crime, Social Science Research Council, New York, 1938,
p.63-67.
12 E. Sutherland, Principes de criminologie, Cujas, Parjs, 1950, p.
13 Evelyn B. Crook, Cultural Marginality in Sexual Delinquency, în:
Ansericais Journal of Sociology, nt.39, ianuarie, 1934, p.
pãrintii lor pentru cã au violat obiceiurile tribului. Tot astfel, înainte de introducerea legislatiei
franceze în Algeria, era de datoria tatãlui sau a fratelui sã ucidã femeia adulterã; dar, sub influenta
legii franceze, o asemenea practicã a devenit o crimã pedepsitâ cu moartea; 3. cei care trãiesc întrun
sistem cultural, când emigreazã spre urt alt sistem, Îsi pot pãstra unele moduri de comportament
care sunt în contradictie cu normele culturale ce trebuie asimilate în tara adoptivã.
Fenomenele de aculturatie politicã se manifestâ de-a lungul a douã axe: prima poate fi
desemnatã prin termenul de integrare, a doua prin cel de asimilare. În procesul de integrare,
elementele straine sunt încorporate în sistemul indigen care le supune propriilor sale scheme si
categorii; chiar dacâ provoacã transformãri în ansam-blul societãtii, aceastã reorganizare capãtã
sens prin modelele si va- lorile autohtone. Adoptarea cresterii oilor, a caprelor si a calului de cãtre
inclienii Pueblos, care va forma ocupatia capitaiã a vietii lor economice, va duce la o nouã
mobilitate socialã si se va repercuta la toate nivelurile, pânã la modificarea organizãrii politice, dar
întot-deauna inovatiile capãtâ sens într-o traditie readaptatã. La celãlalt pol, procesul de
asimilare realizeazã fenomenul invers:
adoptarea valorilor si normelor occidentale, de exemplu, este însotitã de eliminarea traditiilor in
digene, supunându-se modelului politic al societãtii dominante. In cadrul acestei evolutii, identitatea
etnicâ se erodeazã treptat sub presiunea culturii politice occidentale.
Între cei doi poli, ai integrãrii ss asimilãrii, se situeazã un anumit numãr de tipuri intermediare.
Este cazul diferitelor sincretisme, al combinãrilor de elemente rezultate din culturi diferite, dar care
dau nastere unui nou sistem, ordonat dupã principiile diferite aie celor integrati în sistemele
originare. De cele mai multe ori, aculturatia se limiteazã la un domeniu particular, cu precãdere la
cel politic sau economic, în vreme ce sfera spiritualâ, în special traditia religioasã, este apãratã cu
înversunare. Populatiile de pe Rio Grande, de exem-plu, au acceptat credintele si ceremoniile
crestine, fãrã a le confunda cu religia lor traditionalã, practicatã clandestin si apãratã printr-un secret
foarte strict.
Aceste procese diferite de aculturatie (ca tipuri de contact) se pot succeda în timp, în aceeasi
societate. Integrarea corespunde, în
general, cazurilor de aculturatie spontanã sau se produce la începutul dominatiei, în timp ce
asimilarea apare la nivelul societãtii globaie, pe parcursul unei îndelungate perioade de control
direct. Integrarea, ca si sincretismul sau separarea duc la sisteme relativ stabile, conduse de o logicã
proprie (chiar dacã ele includ tensiuni si contradictii inteme). Un alt tip intermediar, si el relativ
stabil, se defineste tocmai prin tensiunea zilnicã dintre cele douã culturi: este vorba de numeroasele
cazuri de dualitate culturalã, anumiti indivizi se con- formeazã regulilor si val orilor societãtji
dominan te când se af1ã prin-tre reprezentantii acesteia, dar revin la caracteristicile si valorile
socjetãtii do minate când sunt în mediul lor de origine. Faptele de aculturatie manifestã, în acest
caz, în acelasi ansamblu social, o ambi-guitate profundã.
În Africa, trecerea bruscã de la o organizare socialã bazatã pe clan s1 trib la o formã modemã de
societate, unde legâturile de rudenie îsi pierd o mare parte din semnificatia lor, are consecinte ample
asupra tuturor manifestãrilor vietii politice, economice si culturale. Dezvoltarea este însotitã cle
distorsiuni si decalaje între vechile sis-teme sociale care slâbesc ss sistemele modeme care încearcã
sã se impunã. Douã tipuri de societãti se confruntã si in trã în conflict: unul, bazat pe familia lãrgitâ
- "legãturile de sânge" -, alianta si justifi-carea miticã a ordinii raporturilor sociale; ceIãlalt,
edificat pe diferentierile, institutiile si relatiile pe care le implicã sistemele politice modeme,
economia de piatã si "rationalitatea economicã". Acest conflict este generator de inadaptãri,
deviante ss tensiuni. Întelegerea fenomenului politic poate fi superficialã sau deformatã dacã ea nu
se bazeazâ pe realitãtile cu lturale existente, pe motivatiile ssi pe atitudinile populatiilor, pe evolutia
valorilor, a credintelor, a structurilor familiale, economice si politice si dacãeanuiaîncon siclerare
fortele de inertie, rezistentele la schimbare, dinamismele interne si ext eme care animã grupurile si
comunitãtile. Demersul teoretic respectiv se înscrie astfel în cadrul mai larg al unei sociologii a
mutatiilor 's. Aceastã abordare globalã se dovedeste indispensabilã pentru interpretarea
macrosocializãrii în tãrile afl ate într- un proces rapid de modemizare politicã si economica.
14 Cf., de pildã, Sociologie des mutations, sous la dixection de Georges Balandier, Editions
Anthropos, Paris, 1970.
În Africa Neagrã colonizarea a reprezentat o deflagratie culturalã care a distrus cosmogoniile
primitive si, datoritã acestui fapt, a minat si a erodat echilibrele societãtilor traditionale. Acest
proces de destructurare socialã apare ca ireversibil, deoarece institutiile traditionale s-au dovedit
incapabile sã evolueze si sã se transforme destul de repede pentru a se putea adapta la exigentele
vietii politice modeme.
Modemizarea politicã antreneazã si o intensificare direct proportionalã a aculturatiei politice. În
multe state din Lumea a Treia, modemizarea politicã a antrenat o vidare progresivã a normelor si
valorilor politice traditionale de continutul lor etic si culturai. Loialitãtile fatã de rudenie sunt
înlocuite cu cele fatã de o diversitate de grupuri de interese (profesionale, economice, politice,
religioase etc.); solidaritatea socia1ã se dizolvã într-o structurã caracterizatã prin atomizarea
surselor de reglementare si de supraveghere, prin deper-sonalizarea relatiilor dintre indivizi si prin
anonimatul unei societãti de masã, unde reusita personalã capãtã mai multâ important ã decât
interesul general.
În conditiile modemizãrii politice, multe valori si normepre-vã.zute în sistemele politice
traditionale trebuiau sã fie abandonate, pentru cã erau prea strâns legate de culturile tribale. Existau,
astfel, reguli si practici etnice discriminatorii în privinta persoanelor strãine. Dupã ce tãrile africane
au devenit independente, guvemele autohtone au elaborat coduri penale, inspirându-se din
legislatiile puterilor coloniale si au accelerat politica de implementare a unei justitii modeme,
construind tribunale si înmultind, în orase, comi-sariatele de politie - asigurând, prin brigãzile de
jandarmi, o cât mai strictã supraveghere a teritoriului national. Însã, în Africa, dreptul penal modem
este departe de a fi expresia codificatã a va lorilor unei ordini sociale. Vointa unei elite de a
transforma traditiile si moravurile, de a impune norme si valori strãine unor majoritãti con-siderate
ca nefiind încâ evoluate social, s-a ciocnit de o surdã rezistentã a populatiilor, chiar dacã "dreptul
penal" traditional a fost scos în unele tãri în afara legii. Din acest conflict dintre justitia penalã
modern ã si structurile "juridico-administrative" ale comurtitãtilor s ãtesti rezultã o situatie ambiguã
ce duce, în cele din urmã, la violentã si anomie. Astfel se explicâ faptul cã, si acum, în
zonele rurale populatia recurge la cutume pentru a-si solutiona litigiile. 15
Dualitatea modelelor normative ar putea sã supunã individul la o varietate de schizofrenie dacã
el nu ar putea, în vointa sa de a trãi, ge-nera reactii de apãrare, fie eliminând modelul strãin, fie
considerându-1 doar un mijloc de a-1 reinterpreta, deci de a perpetua modelul autohton. Dupã o
opinie sustinutã în sociologia contemporanã, nu existã o aculturatie veritabilã decât atunci când
conceptia despre viatâ a indi-vizilor este transformatã din interior. De fapt, dacã normele si
valorile sistemului politic contribuie la edificarea constiintei civice a unei natiuni, este plauzibil sã
presupunem cã importul unor institutii sau forme strãine se traduce întotdeauna printr-o anumitã
schimbare a atitu-dinilor mentaie ale autohtonilor. Invers, esecutile aculturatiei juridice si politice se
aratã adesea în faptul cã normele si institutiile im portante alunecã la suprafata constiintelor indi
viduaie. Dualismul care se instau-reazã dâ nastere fenomenelor de forma1ism si oportunism.
|
