FORMELE SOCIALIZĂRII POLITICE
Fiecare colectivitate îsi pregăteste viitorii membri ca fiinte sociale
- implicit, politice - nu numai în functie de sistemul ei de norme si valori, dar si în functie de
nevoile si cerintele specifice acelui grup intr-un anumit moment al evolutiei lui. Socializarea nu este
doar o operatie de "dresură socială", o acceptare pasivă a modelelor sociale de comportament, ci un
proces complex de învssre socialâ, cu mul-tiple conditionări si reada ptări, pe toată durata vietii
individuale.
Din punct de vedere al duratei în care se efectuează socializarea, există socializare primarâ si
sociali zare secundarâ. Socializarea primarâ se referă la mecanismele de asimilare a rolurilor ssi
sta-tusurjlor sociale de către copiii prescolari, sco1ari ss adolescenti, începând cu primele experiente
aie vietii umane. "În procesul socia- lizărji saie, o dată cu insusirea limbij si a comunicării prin
simboluri verbale cu adultul, copilul trâieste, simte nemijlocit si îsi însuseste sj
s Apud, Ana Bogdan-Tucicov. Socializarea individului, în: Dictionar d logie socială,
Edjtura Stiintifică si Enciclopedică, Bucuresti,
atitudinile acestuia fată de copilărie, asimilând moduri de afectiune social-umană, actiuni si
comandamente în baza cărora devine mem-bru al respectivei colectivităti". Speciaiistii în domeniu
au stabi1it, pe baza ultimelor cercetări, că începutul propriu- zjs al socializării este fixat la vârsta de
ani când, de fapt, încep să se contureze datele de bazâ ale personalitătji. Sociaiizarea
secundarâ sau socializarea adultilor viz ează procesele prin care adultii îsi asumâ noi roluri
sociale. Ea se compune din două faze: procesul de socializare (renuntare la vechile norme si valo
ri) si procesul de resocializare (însusirea al tora noi). "Socialjzarea adultilor este maj evidentă în
perioadele de schimbare revolutionară a societătii si îrt anumite momente de viatâ ale individului:
căsătorii, schjmbarea pro- fesiunii, pensionare etc.. Fată de socializarea copilului, socializarea
adultilor are nu numai un rol specific, dar ssi un continut specific. Noile achizitii pot intra in
conflict cu vechile norme si va1ori, re-socializarea făcându-se într-o perioadă cu atât mai
îndelungată cu cât este vizată o vârstă mai înaintatâ". În cadrul socializării adultilor, teza principaiă
este că dezvoltarea personalitătii nu se încheie o dată cu mtrarea în faza maturitătii, ci durează
întreaga viatâ. In acest caz, nu mai este vorba despre vârsta biologică, ci mai degrabâ despre vârsta
subiectivă, despre personalitatea ssi perspectiva ei temporală, biografia sj structura psiho-afectivă si
evenimentială a acesteia.
Strâns legată de acest tip de socializare este si socializarea anti-cipativâ, definită de R.K.
Merton ca "procesul de actualizare a valo-rilor si orientărilor care există în grupuri si statusuri în
raport cu care persoana nu este încă angajată, dar cu care are sanse să intre în relatie". Socializarea
pregăteste indivi dul pentru statusuri viitoare, care, la rândul lor, fac parte dintr-o succesiune de
statusuri. Merton consideră că socializarea anticipativă are, în principal, un caracter informal si,
implicit, ea nu este realjzată de către persoane specia- lizate. "Socializarea anticipativă implică o
pregătire pentru rol-sta-tusuri viitoare, dar existente în structura socială. Socializarea antici-pativă
presupune o identitate a statusur ilor pentru care se face
6 Ibideni, p.229.
's Septimiu Chetcea, Socializarea adultilor, în: Dictionar de psihologie socială, p.227.
8 R. K. Merton, Social Theory and Social Structure, New York, 1968, p71.
pregătirea persoanei, în momentul sau pe durata pregâtirii, cu sta-tusurile pe care persoana le va
ocupa în mod reai în viitor". Intr- un sistem social deschis, socializarea anticipativă este, conform
conceptiei lui Merton, functională pentru individ si aparent disfunctională pentru solidaritatea
grupului sau stratului sociai căruia acesta îi apartine.
Din punct de vedere al modului în care se face, există socializare latentă si socializare
manifestă; formală ss informală; constientă si inconstientă; cognitivă, afectivă, atitudinaiă, volitivă
si creatoare.
Socializarea latentă sau informalâ presupune învătarea socială de roluri si asimilarea de norme si
valori prin participarea nemijlocitâ la comportamentul de grup, ca membru nemijlocit. Socializarea
mani- festă (expresâ) sau formalâ presupune interventia unui factor con- stient în procesele de
socializare, sub forma unor institutii sau per-soane specializate: scoalâ, fa.milie, armată, pedagogi,
psihosociologi, psihiatri, psihanalisti etc., în scopul dezvoltării receptivitătii pentru obligatiile
sociale si a atitudinilor de participare socială.
Continut ul expres al socializării politice poate fi evidentiat cu destulă claritate în cazul specific
al aculturatiei care, punând în discutie toate tintele socializării, este structurată cu precădere de
modificările intentionate la nivelul normelor si v aiorilor politice.
Ca si în cadrul aculturatiei spontane sau al celei impuse, care pot deriva din tipurile de contact
între două culturi, se poate vorbi de o socializare spontanâ si de o socializare impusâ. In cadrul
socia-lizării impuse, normele si valorile unui sistem politic se exercită cu o intensitate mai mare sau
mai mică, urmând modalităti sau orientări variabile. În Mexic si în Peru, spaniolii au instaurat un
control politic, economic si religios total, caracterizat prin violentă, prin repartitia terenurilor si
distribuirea habitatului. În S.U.A. si Canada, în secolele xvIII-xIx, dominatia ang1o-ssonă a dus la
distrugerea sistemului politic si habitatului indienilor.
Notiunea de socializare politică desemnează si fenomenele de interactiune care au loc în
contactul dintre două sau mai multe sis-teme politice. Studiile despre socializarea politică la
nivel intemational sunt, de regulă, situate într-o perspectivă istorică, orienCătălin Mamali,
Socializarea anticipativă, în: Dictionar de psihologie socială,
p227.
tate spre studierea evolutiei si transformării politice: difuziune, influente si imitatii de valo ri si
institutii care derivă din contactele si conflictele politice si culturale. Studiile despre aculturatia
politicâ au abordat, în primul rând, problemele conflictelor coloniale si cuprind ideea de suprematie
a culturii politice europene în cadrul unui proces în cursul căruia indivizii sau societătile s-ar
apropia de modelul occi-dental. Aculturatia politică nu se reduce însă la simpla trecere de la cultura
autohtonă la cultura străină; există un proces invers, prin care cultura indigenă integrează
elementele altor culturi, fă.ră a pierde din caracterele saie originale. Această dublă polaritate
confirmă că aculturatia politică nu se poate reduce numai la difuzarea unor norme sau valori
culturale, arbitrar izolate în spatiu si timp, ci este vorba de un fenomen globai, care anga jează.
întreaga societate.
Până în prezent, studiile despre aculturatia politică au pus accen-tul pe societătile cu putere
inegală, dintre care una dominantă, cealaltă dominată. De cele mai multe ori, societatea dominantâ
fiind societatea europeană, occidenta1ă, colonială, aculturatia a fost stu-diată în două mari zone
social-politice ss culturale: America Latină cu culturile ei precolumbiene (maya, aztecă, incasă) si
Africa neagră precolonia1ă. Din acest imperialism al culturilor a luat nastere si ideea sensului unic
al inf1uentei si al contactului de la dominant la dominat. Societatea dominantă nu stabileste însă,
imediat si nici obligatoriu, un control direct asupra societătii aculturate: nu este suficientă prezenta
ei, amenintarea pe care o exercită, chiar prestigiul ei. De aceea, vom distinge în cadrul notiunii de
dominatie două tipuri diferite de contact; în primul rând, un grup străin stabileste un con-trol direct
asupra societătii dominate al cărui proces de aculturatie îl dirijează fie prin violentă, fie printr-o
serie de interventii difuze ;înal doilea caz, societatea indigenâ, liberă de orice control direct (sau
slab controlată), adoptă spontan anumite elemente ale culturii politice dominante. Aculturatia im
pusă pune în joc două sisteme de valori, cel al societătii dominante si cel al societătii dom inate, în
timp ce
10 Această distinctie dintre acutturatia "dixijată' si "nedirijată" a fost sugerată, mai întâi, de
Ralph Linton, Acculturation in Seven Anierican Tribes, New York, 1940. Ea a fost retuată de
Ed .H. Sapir, în: Perspectives in Anierican Indian Culture Change, 1961: Cycles of Conquest.
The Impact of Spain, Mexico and the United States on the Indians of the Southwest,
1933.1960, Tucson,
, cceptârii
aculturatia spontană se supune doar mentalitătii si a
societătilor indigene. În situatia col onială, membrii societătii domi- nate resimt interventia străină ca
o lovitură dată culturii lor, personalitătii lor culturale si această agresiune poate declansa anu- mite
forme de refuz, violente sau nu, în timp ce la frontiere, aculturatia liber acceptată se supune
dinamismelor inteme ale societâtii ind igene. La frontiere modalitătile de contact sunt fie de tip
ră.zboinic (raiduri, vânătoare de sclavi), fie de tip comercial si paci- fist, în cazul indienilor care, în
Canada sau în Preerii, ofereau blărturi vânătorilor francezi sau englezi (a căror pătrundere a
provocat direct dublarea râzboaielor dintre triburi pentru dobândirea controlului cursului comerciai
si al produselor europene). Or, pe măsură ce societătile eu ropene îsi extind dominatia în spatiu,
frontierele dispar, iar societâtile indigene, încă independente, trec sub controlul direct al acestora.
Aceste forme de aculturatie au o relevantă specială pentru evidentierea proceselor de socializare
politică si juridicâ, plecând de la raportul dintre conflictele culturale si schimbarea politică.
Thorstein Se11in sÎs clupă el, E. Sutherland au evidentiat influenta contactelor culturale asupra
schimbării normelor de comportament din sisteme culturale diferite venite în contact în aceeasi
zonă geograficâ. Acestea au fost ordonate de cei doi mari criminologi americani în jurul a trei axe:
conflictele pot apărea la frontierele a două zone culturale învecinate. Evelyn Crook a descoperit
că 86% din tinerii delincventi studiati locuiau în zonele de "frontieră" rasială sau lingvistică, în care
două grupuri rasiale sau mai multe erau în contact, si numai 14% locuiau în cadrul unui grup rasial
sau lingvis-tic omogen; 2. "colonizarea" poate să introducă legile si normele unui grup cultural pe
teritoriul altui grup cultural, făcând astfel ile-gale regulile traditionaie de conduită. Astfel, când
normele juridice sovietice au fost aplicate triburilor siberiene, femeile, care, supunân-du-se legii
sovietice, umblau cu fata descoperită, au fost ucise de
11 Th. Sellin, Culture, Conflict aisd Crime, Social Science Research Council, New York, 1938,
p.63-67.
12 E. Sutherland, Principes de criminologie, Cujas, Parjs, 1950, p.
13 Evelyn B. Crook, Cultural Marginality in Sexual Delinquency, în:
Ansericais Journal of Sociology, nt.39, ianuarie, 1934, p.
părintii lor pentru că au violat obiceiurile tribului. Tot astfel, înainte de introducerea legislatiei
franceze în Algeria, era de datoria tatălui sau a fratelui să ucidă femeia adulteră; dar, sub influenta
legii franceze, o asemenea practică a devenit o crimă pedepsitâ cu moartea; 3. cei care trăiesc întrun
sistem cultural, când emigrează spre urt alt sistem, Îsi pot păstra unele moduri de comportament
care sunt în contradictie cu normele culturale ce trebuie asimilate în tara adoptivă.
Fenomenele de aculturatie politică se manifestâ de-a lungul a două axe: prima poate fi
desemnată prin termenul de integrare, a doua prin cel de asimilare. În procesul de integrare,
elementele straine sunt încorporate în sistemul indigen care le supune propriilor sale scheme si
categorii; chiar dacâ provoacă transformări în ansam-blul societătii, această reorganizare capătă
sens prin modelele si va- lorile autohtone. Adoptarea cresterii oilor, a caprelor si a calului de către
inclienii Pueblos, care va forma ocupatia capitaiă a vietii lor economice, va duce la o nouă
mobilitate socială si se va repercuta la toate nivelurile, până la modificarea organizării politice, dar
întot-deauna inovatiile capătâ sens într-o traditie readaptată. La celălalt pol, procesul de
asimilare realizează fenomenul invers:
adoptarea valorilor si normelor occidentale, de exemplu, este însotită de eliminarea traditiilor in
digene, supunându-se modelului politic al societătii dominante. In cadrul acestei evolutii, identitatea
etnicâ se erodează treptat sub presiunea culturii politice occidentale.
Între cei doi poli, ai integrării ss asimilării, se situează un anumit număr de tipuri intermediare.
Este cazul diferitelor sincretisme, al combinărilor de elemente rezultate din culturi diferite, dar care
dau nastere unui nou sistem, ordonat după principiile diferite aie celor integrati în sistemele
originare. De cele mai multe ori, aculturatia se limitează la un domeniu particular, cu precădere la
cel politic sau economic, în vreme ce sfera spiritualâ, în special traditia religioasă, este apărată cu
înversunare. Populatiile de pe Rio Grande, de exem-plu, au acceptat credintele si ceremoniile
crestine, fără a le confunda cu religia lor traditională, practicată clandestin si apărată printr-un secret
foarte strict.
Aceste procese diferite de aculturatie (ca tipuri de contact) se pot succeda în timp, în aceeasi
societate. Integrarea corespunde, în
general, cazurilor de aculturatie spontană sau se produce la începutul dominatiei, în timp ce
asimilarea apare la nivelul societătii globaie, pe parcursul unei îndelungate perioade de control
direct. Integrarea, ca si sincretismul sau separarea duc la sisteme relativ stabile, conduse de o logică
proprie (chiar dacă ele includ tensiuni si contradictii inteme). Un alt tip intermediar, si el relativ
stabil, se defineste tocmai prin tensiunea zilnică dintre cele două culturi: este vorba de numeroasele
cazuri de dualitate culturală, anumiti indivizi se con- formează regulilor si val orilor societătji
dominan te când se af1ă prin-tre reprezentantii acesteia, dar revin la caracteristicile si valorile
socjetătii do minate când sunt în mediul lor de origine. Faptele de aculturatie manifestă, în acest
caz, în acelasi ansamblu social, o ambi-guitate profundă.
În Africa, trecerea bruscă de la o organizare socială bazată pe clan s1 trib la o formă modemă de
societate, unde legâturile de rudenie îsi pierd o mare parte din semnificatia lor, are consecinte ample
asupra tuturor manifestărilor vietii politice, economice si culturale. Dezvoltarea este însotită cle
distorsiuni si decalaje între vechile sis-teme sociale care slâbesc ss sistemele modeme care încearcă
să se impună. Două tipuri de societăti se confruntă si in tră în conflict: unul, bazat pe familia lărgitâ
- "legăturile de sânge" -, alianta si justifi-carea mitică a ordinii raporturilor sociale; ceIălalt,
edificat pe diferentierile, institutiile si relatiile pe care le implică sistemele politice modeme,
economia de piată si "rationalitatea economică". Acest conflict este generator de inadaptări,
deviante ss tensiuni. Întelegerea fenomenului politic poate fi superficială sau deformată dacă ea nu
se bazeazâ pe realitătile cu lturale existente, pe motivatiile ssi pe atitudinile populatiilor, pe evolutia
valorilor, a credintelor, a structurilor familiale, economice si politice si dacăeanuiaîncon siclerare
fortele de inertie, rezistentele la schimbare, dinamismele interne si ext eme care animă grupurile si
comunitătile. Demersul teoretic respectiv se înscrie astfel în cadrul mai larg al unei sociologii a
mutatiilor 's. Această abordare globală se dovedeste indispensabilă pentru interpretarea
macrosocializării în tările afl ate într- un proces rapid de modemizare politică si economica.
14 Cf., de pildă, Sociologie des mutations, sous la dixection de Georges Balandier, Editions
Anthropos, Paris, 1970.
În Africa Neagră colonizarea a reprezentat o deflagratie culturală care a distrus cosmogoniile
primitive si, datorită acestui fapt, a minat si a erodat echilibrele societătilor traditionale. Acest
proces de destructurare socială apare ca ireversibil, deoarece institutiile traditionale s-au dovedit
incapabile să evolueze si să se transforme destul de repede pentru a se putea adapta la exigentele
vietii politice modeme.
Modemizarea politică antrenează si o intensificare direct proportională a aculturatiei politice. În
multe state din Lumea a Treia, modemizarea politică a antrenat o vidare progresivă a normelor si
valorilor politice traditionale de continutul lor etic si culturai. Loialitătile fată de rudenie sunt
înlocuite cu cele fată de o diversitate de grupuri de interese (profesionale, economice, politice,
religioase etc.); solidaritatea socia1ă se dizolvă într-o structură caracterizată prin atomizarea
surselor de reglementare si de supraveghere, prin deper-sonalizarea relatiilor dintre indivizi si prin
anonimatul unei societăti de masă, unde reusita personală capătă mai multâ important ă decât
interesul general.
În conditiile modemizării politice, multe valori si normepre-vă.zute în sistemele politice
traditionale trebuiau să fie abandonate, pentru că erau prea strâns legate de culturile tribale. Existau,
astfel, reguli si practici etnice discriminatorii în privinta persoanelor străine. După ce tările africane
au devenit independente, guvemele autohtone au elaborat coduri penale, inspirându-se din
legislatiile puterilor coloniale si au accelerat politica de implementare a unei justitii modeme,
construind tribunale si înmultind, în orase, comi-sariatele de politie - asigurând, prin brigăzile de
jandarmi, o cât mai strictă supraveghere a teritoriului national. Însă, în Africa, dreptul penal modem
este departe de a fi expresia codificată a va lorilor unei ordini sociale. Vointa unei elite de a
transforma traditiile si moravurile, de a impune norme si valori străine unor majorităti con-siderate
ca nefiind încâ evoluate social, s-a ciocnit de o surdă rezistentă a populatiilor, chiar dacă "dreptul
penal" traditional a fost scos în unele tări în afara legii. Din acest conflict dintre justitia penală
modern ă si structurile "juridico-administrative" ale comurtitătilor s ătesti rezultă o situatie ambiguă
ce duce, în cele din urmă, la violentă si anomie. Astfel se explicâ faptul că, si acum, în
zonele rurale populatia recurge la cutume pentru a-si solutiona litigiile. 15
Dualitatea modelelor normative ar putea să supună individul la o varietate de schizofrenie dacă
el nu ar putea, în vointa sa de a trăi, ge-nera reactii de apărare, fie eliminând modelul străin, fie
considerându-1 doar un mijloc de a-1 reinterpreta, deci de a perpetua modelul autohton. După o
opinie sustinută în sociologia contemporană, nu există o aculturatie veritabilă decât atunci când
conceptia despre viatâ a indi-vizilor este transformată din interior. De fapt, dacă normele si
valorile sistemului politic contribuie la edificarea constiintei civice a unei natiuni, este plauzibil să
presupunem că importul unor institutii sau forme străine se traduce întotdeauna printr-o anumită
schimbare a atitu-dinilor mentaie ale autohtonilor. Invers, esecutile aculturatiei juridice si politice se
arată adesea în faptul că normele si institutiile im portante alunecă la suprafata constiintelor indi
viduaie. Dualismul care se instau-rează dâ nastere fenomenelor de forma1ism si oportunism.
|
