Feminism politic

Feminism politic

Chestia femeii este o chestie foarte serioasa. Si nimeni dintre cei fara idei preconcepute n-ar putea contesta influenta hotaratoare ce are femeia asupra civilizatiei unui popor.

Influenta femeii in bine, ca si in rau ca : mama, sora, sotie e ceva fatal, deoarece barbatul din leagan si pana la mormant nu se poate sustrage ei.[1]

Spre dreptul de vot

Femeile de pretutindeni au inceput sa-si revendice dreptul de a vota atunci cand au vazut ca exista o sansa ca sa-l obtina. Indiferent de tara, modul in care a evoluat lupta pentru drepturi electorale a fost asemanator.

Femeile au fost excluse de la viata politica pe baza criteriilor oferite de o veche traditie- masculinitatea ca premisa a dreptului electoral. Controversa dintre grupurile pro si contra acceptarii dreptului electoral feminin s-a intensificat pe masura ce au putut fi inregistrate progrese la nivelul drepturilor comunale si regionale.

Pentru opinii IMPOTRIVA VOTULUI vezi Eleonora Stratilescu, Situatia femeiii in soietate si in stat, in Stefania Mihailescu, 2002, Din istoria feminismului romanesc, Editura Polirom, Iasi, p. 215-225

Totusi nu toate 414e47e femeile au consimtit acordarea dreptului electoral, astfel, incepand cu sfarsitul secolului a crescut numarul femeilor, dar si al barbatilor care s-au organizat impotriva sufragismului. Se vehiculau idei potrivit carora femeile aspira la dominatia asupra barbatilor prin acoperirea dreptului de vot, ca barbatii vor pierde admiratia si respectul femeilor, fiind pusa in pericol institutia casniciei. In aceasta perioada sporise si de partea feministelor valoarea simbolica a dreptului electoral, precum si numarul sustinatorilor. Prin urmare, inceputurile nationale ale sufragismului s-au transformat intr-o miscare transnationala.[2]

Incepand cu anii 1890, sufragismul nu a fost influentat numai de evenimentele constitutional-politice specifice fiecarei tari, ci si de comunicarea transnationala dintre sufragete; intervalul 1895-1914 a constituit punctul culminant al miscarii feministe. [3]

Discursul politic al sufragismului s-a nascut pe parcursul mai multor generatii, din disputa dintre femei si barbati, dintre sustinatorii masculini si feminini ai sufragiului si cei care erau impotriva, femei sau barbati. Din nou s-au dus dezbateri legat de ceea ce sunt sau ar trebui sa fie femeile si sexele, dezbateri care au devenit din ce in ce mai tensionate pe masura ce in centrul polemicilor se situa dreptul de vot intr-un stat "masculin". Dar un stat nu este alcatuit numai din cetateni de sex masculin, nu este nevoie doar de tati ai orasului, ci si de mame.[4]

Problema reprezentarii politice: politica ideilor, politica prezentei

Opozanti ai dreptului electoral se intalneau si printre femei care considerau ca sunt deja reprezentate de catre barbati, iar legislatia le protejeaza interesele. Insa numeroase voci argumentau necesitatea acordarii dreptului electoral si femeilor prin faptul ca barbatii nu sunt reprezentanti naturali ai femeilor, ca doar femeia intelege cu adevarat nevoile, interesele ei, la urma urmelor barbatii sunt barbati si femeile sunt femei.[5] La nivel politic, deosebirea dintre femei si barbati a devenit un vehicul pentru motivarea participarii politice a femeilor. S-a formulat si ipoteza legitimitatii dreptului electoral prin maternitate, contrazicand vechiul argument potrivit caruia datorita obligatiilor lor de mame ar fi incapabile de decizii si de actiuni politice. Sufragetele au accentuat convingerea ca acordarea dreptului electoral ar contribui nu numai la binele femeii, ci si la binele general.

Primele asociatii de femei romance si reflectarea publicistica a emanciparii femeii

Aspectul national

"din a doua jumatate a secolului al XIX-lea: s-a produs depasirea rapida a rolului preponderent filantropic al primelor asociatii de femei, care au luat fiinta in provinciile romanesti aflate sub dominatie austro-ungara. Aceste asociatii, pentru a obtine autorizatie de functionare au trebuit sa eludeze scopurile politice urmarite si sa inscrie in statutele lor obiective culturale si filantropice. " (Stefania Mihailescu, 2002)

PROBLEMA CETATENIEI

Din punct de vedere individual, ca o dezvoltare si afirmare mai mare a constiintei eului femeiesc, amestecarea femeii in treburile politice este o necesitate. nu ai constiinta eului tau decat atunci cand activezi, adica traduci in fapte vointele si simtirile tale deci, cat timp ai camp larg de actiune si putinta de ati face respectata individualitatea ta.[6]

ORGANIZATII DE FEMEI

Cea mai veche si mai prestigioasa organizatie de femei din Transilvania, este cea de la Brasov, constituita in 1850, sub numele de Reuniunea Femeilor Romane pentru ajutorul cresterii fetitelor orfane romane mai sarace.

Desi in statutele sale declara ca se va ocupa de educatia acestor orfane, ea a desfasurat o activitate mult mai bogata si mai variata in interes national.

Ca si in unele tari din Europa, Reuniunea era sprijinita de Biserica Ortodoxa si Greco-Catolica, precum si de banci romanesti si de oameni de afaceri. Din aceste fonduri au fost trimise la studii multe orfane dotate, au fost create scoli secundare de fete, iar mai tarziu internate si o biblioteca a Reuniunii.

Dupa modelul Reuniunii Femeilor Romane din Brasov, s-au infiintat asociatii asemanatoare la Sibiu, Blaj, Deva, Fagaras si in alte localitati, mai ales in deceniile care au urmat infiintarii ASTREI (Asociatiunea transilvana pentru literatura romana si cultura poporului roman, 1861).

2. Societatea Doamnelor Romane din Bucovina, s-a constituit in 1891,

Societatii doamnelor romane cu sediul in Cernauti, mai ales a Victoriei Grigorcea, au fost inaugurate, in 1892, un curs de limba si literatura romana. Societatea si-a sporit mereu fondurile prin subventii si donatii generoase, dar si datorita veniturilor obtinute de pe urma seratelor, a bazarelor cu produse ale industriei casnice, a serbarilor etc., reusind sa deschida o "scoala poporala" pentru fete in 1898 si sa infiinteze un atelier de cusatorie si croitorie si sa puna la dispozitia copiilor nevoiasi doua azile.

Un rol deosebit in coordonarea activitatii organizatiilor de femei din provinciile romanesti ale Imperiului Austro-Ungar l-au avut publicatiile: Familia, Gazeta Transilvaniei, Foaie pentru minte, inima si literatura, care au informat permanent opinia publica despre preocuparile acestor asociatii si au publicat in paginile lor articole consacrate problematicii feministe.

ROLUL PUBLICATIILOR

La extinderea si la buna organizare a acestor prime asociatii de femei a contribuit in mare masura aparitia, intre 1878-1881, la Bucuresti, a publicatiei Femeia Romana, condusa de Mariei Flechtenmacher.

Printre colaboratorii revistei se aflau personalitati importante ale vietii politice si culturale, ca C. Dobrogeanu-Gherea, Sofia Nadejde, Adela Xenopol. In paginile sale se dezbateau sensul emanciparii femeii, se combateau atitudinile si conceptiile anacronice privind statutul ei in societate si se lansau apeluri catre femeile din toate categoriile sociale sa sustina eforturile pentru castigarea drepturilor lor.

In ultimele doua decenii ale secolului al XIX-lea este evident rolul miscarii socialiste in maturizarea reuniunilor si asociatiilor de femei. Adeptii ideilor socialiste, Sofia si Ion Nadejde, Panait Musoiu, Constantin Mile, Paul Scorteanu s.a. au semnat articole, studii si polemici in Munca, Drepturile omului, Lumea noua, Contemporanul dar si in alte publicatii, si au atras atentia asupra importantei infaptuirii reformelor democratice, in primul rand a votului universal, pentru atingerea scopurilor miscarii feministe.

Revista ieseana Contemporanul (1881-1891) a pornit o adevarata campanie impotiva celor care, sub pretinsul motiv ca femeia ar avea creierul mai mic decat al barbatului, sustineau ca femeile n-ar fi in stare sa se afirme in sfere spirituale mai inalte, in nici un caz, in politica.

Sofia Nadejde s-a ridicat impotriva opiniei lui Titu Maiorescu (exprimata cu prilejul unei conferinte, Darvinismul si progresul intelectual, tinuta in mai 1882 la Ateneul Roman), potrivit careia ar fi cu neputinta sa se incredinteze soarta popoarelor pe mana unor fiinte a caror capacitate craniana e cu 10% mai mica.[7] In legatura cu "chestiunea emanciparii femeilor", Titu Maiorescu considera ca ideeain starea de azi a lucrurilor, este precipitata si cam nerealizabila. Sofia Nadejde demonstra pe baza descoperirilor biologiei, antropologiei, anatomiei ca, raportata la greutatea corpului, greutatea creierului femeii intrece chiar si pe cea a barbatului. Cauza starii de inferioritate a femeii trebuie cautata in mediul social in care traieste, plin de prejudecati, in legislatia discriminatorie ( daca femeia culta de azi are alte ocupatii, alte idealuri, decat cele ce ar trebui si care ar fi folositoare societatii, aceasta nu inseamna ca nu e inteligenta, ci ca educatia ce i s-a dat a fost rea ) si in imposibilitatea de a se instrui conform exigentelor epocii. Barbatii au dorit sa aiba in femeie o fiinta care sa ii desfete, iar femeile au facut din barbati niste producatori de bani, care sa le poata satisface capriciile. Si unii si altii prin selectiunea naturala au ajuns la culme. Stefania Mihailescu, 2002)

Sofia Nadejde:

Emanciparea femeii fusese inteleasa gresit atat de femei, cat si de barbati care sub pretextul ca femeia n-ar mai fi o mama buna se opuneau cu inversunare oricarei schimbari in statutul femeii sau isi inchipuiau ca a emancipa femeele insemneaza a le duce cu gramada in Camera si Senat.[11] Dar paradoul il reprezinta faptul ca tocmai femeile emancipate, cu educatie se pot ocupa mai bine de educatia copiilor.

Multe femei s-au temut ca si azi vor mai fi unii si inca din cei cari conduc destinele neamului nostru cari cred ca femeia are a-si vedea de casa ei si n-are a se interesa de chestiunile de interes general, dincolo de orizontul ingust al menajului ei, fiindca atunci isi uita menirea! Chestiunile acelea mari sunt patrimonul exclusiv al barbatului[12]

INCLUDEREA ALTOR CATEGORII DE FEMEI (muncitoare, taranci)

1. Revistele feministe, sub directia Adelei Xenopol, Dochia (Iasi, 1896-1898), Romanca (Iasi, 1904-1906), Viitorul Romancelor (Bucuresti, 1912-1914),

Dochia -menita se apere, se sustie si se cerceteze drepturile femeeipentru a dovedi ca ea a fost vrednica in toate timpurile si in toate treptele sociale de la Doamna la opinca.[13] constatarea ca emanciparea femeii nu era indeajuns sprijinita in Romania, fiindca nu era pe deplin inteles continutul miscarii: ce e mai de notat, e ca nu numai barbatii sunt in potriva, dar chiar si femeele sunt gata a lua in deradere chestiunea[14], incerca sa indice cai de emancipare a femeii mai apropiate de acceptia contemporanilor sai.

2. Asociatia Unirea Educatoarelor Romane, infiintata la Iasi in 1908, a inaintat Adunarii Constituante, intrunita in primavara anului 1914 pentru revizuirea Constitutiei, un memoriu, prin care se cerea drept de vot pentru scriitoare, invatatoare si profesoare, doctorite, functionare titulare de stat, , avand cel putin patru clase elementare. Limitarea dreptului de vot la aceste categorii de femei era motivata prin atitudinea ostila a majoritatii parlamentare fata de intrarea femeilor in viata politica.

La 1911 a fost creata la Bucuresti Asociatia pentru Emanciparea Femeii. La intrunirile asociatiei, cu participarea unor cunoscuti oameni politici, scriitori si publicisti, N. Fleva, I. Theodorescu, N.D. Cocea, P.P.Negulescu s.a., au fost examinate modalitatile schimbarii statutului juridic si politic al femeii si caile dobandirii independentei sale economice.

In 1913, cand in tarile ocidentale miscarea sufragetelor era in plin avant, Asociatia si-a schimbat denumirea in Drepturile Femeii si si-a inscris in program:

- egalizarea femeii cu barbatul in politica,

- modificarea legilor in ceea ce priveste restrictiunile juridice si civile ale femeilor,

- independenta economica a femeii maritate asupra avutului sau etc.

PETITII. Lobby

1. Asociatia Drepturile Femeii: Toate aceste obiective, cuprinse intr-o petitie, in primavara anului 1914, au fost prezentate parlamentului prin intermediul prof. I.Th. Florescu, deputat de Bucuresti, vicepresedintele Camerei Deputatilor.

2. Pe aceeasi pozitie s-a situat si Adela Xenopol, care, pe 21 aprilie 1914, a inmanat, in numele unui grup de femei intelectuale deputatului I.Al. Bratescu-Voinesti o petitie care insista pentru acordarea dreptului de vot, cel putin pentru comuna.

DREPTURI POLITICE

Din punctul de vedere al culorii politice, femeia inainte de a fi conservatoare, liberala, junimista, democrata, nationalista, radicala, progresista, socialista, legitimista, clericala, este trebuie sa fie "Feminista" adica: unirea tuturor femeilor fara deosebire de culoare politica a familiei sub un singur steag steagul revendicarilor feministe. [15]

RAZBOI

Izbucnirea primului razboi mondial, participarea Romaniei la conflict pentru intregirea teritoriului sau national, suferintele si mutatiile petrecute in structurile societatii romanesti au marcat puternic si miscarea de femei. Asociatiile si reuniunile femeilor romane au condamnat imperiile pentru declansarea razboaie

Feministele din punct de vedere al politicii externe sunt pentru "Pacifism".[16]

Protagonistele miscarii de emancipare a femeii ca Adela Xenopol, Eugenia de Reuss-Ianculescu, Constanta Hodos, Eleonora Stratilescu s.a., in articolele si in cuvantarile lor, au sustinut participarea Romaniei la razboi, pentru intregirea tarii.

Femeile= forta de munca secundara

Mobilizarea generala a fortelor militare romanesti, in vara anului 1916, a creat necesitatea preluarii muncii si indatoririlor barbatilor de catre femei.

Corpurile Legiuitoare au modificat, in favoarea femeilor, unele articole de legi.

Tot in septembrie 1916, s-a infiintat un oficiu de plasare pentru a ajuta la preluarea de catre femei a celor mai diferite obligatii, indeplinite pana atunci numai de barbati in intreprinderile industriale si in institutiile publice, demonstrand ca ele puteau face fata celor mai critice situatii.

NOUA CONTITUTIE: LOBBY PRIN PETIONARE

Nu numai dreptul absolut ce-l are fie-care individ intr-o alcatuire statornica de a-si spune cuvantul pentru garantarea intereselor sale morale si materiale, coprinse in insa-si interesele alcatuirei, da femeei dreptul de vot, ci chiar interesul colectiv o cere: individul ce nu poate lucra la interesul obstesc este o nulitate sociala.

In vara anului 1917, un grup numeros de femei din Moldova, printre care: Ella Negruzzi, Olga Sturdza, Cornelia Emilian, Ana Conta Kernbach, Elena C. Meissner a inaintat Senatului o petitie, cerand ca la elaborarea noii Constitutii a tarii sa se recunoasca drepturile integrale ale femeii.

La 20 iulie s-a constituit o organizatie, Asociatia pentru Emanciparea Civila si Politica a Femeilor din Romania ( A.E.C.P.F.R.) care avea drept misiune castigarea sufragiului universal al femeilor, atat pentru corpurile legiuitoare, cat si pentru consiliile judetene.

Asociatia isi propusese sa combata prin publicatii, articole de jurnal, manifeste, intruniri publice, conferinte, congrese prejudecatile referitoare la menirea femeii, sa obtina accesul la toate profesiile, sa indrume femeile catre comert si meserii, sa combata analfabetismul, infiintand scoli pentru adulti etc.

In publicatiile Asociatiei - Actiunea feminista ( Piatra Neamt, 1919-1921) condusa de Valentina Focsa, si Buletinul Trimestrial ( Iasi, 1919-1921), sub conducerea Mariei C. Butureanu au fost explicate pe larg obiectivele urmarite[18], iar opinia publica a luat la cunostinta de discutiile saptamanale ale Cercului de Studii feminine de la Iasi.

SUNT FEMEILE PREGATITE PENTRU POLITICA?

Cele mai aprige dezbateri s-au iscat in jurul atragerii femeilor in viata politica, cand au fost combatute punctele de vedere sustinute mai ales de parlamentari care considerau ca femeile ar fi nepregatite si incapabile de a se implica in problemele de stat.

Numerosi sustinatori ai cauzei feministe au atras atentia ca la Alba-Iulia a fost recunoscut votul universal si pentru femei si au reamintit importanta si rolul ocupat de femeia romana in timpul razboiului. Nu-mi pot imagina, dupa razboiul mondial, democratie adevarata fara rectificarea neindreptatirii femeii.[19]

!!!!!

Un alt caz pe care s-a sprijinit neacordarea dreptului de vot femeilor a fost faptul ca Franta, Elvetia si statele balcanice nu au admis votul femeilor; daca Franta, care a constituit dintotdeauna un model nu a fost de acord, cum ar putea atunci Romania sa ia in considerare acordarea dreptului de vot femeilor Au existat voci, cum este cea a Sandei Filitti, care au demonstrat ca situatia Frantei unde clerul catolic are ascendent mai mare asupra femeilor se deosebeste de cea a Romaniei.

Singurul argument care s-ar putea opune deci la noi votului feminin ar fi lipsa lor de pregatire cetateneasca, dar acordarea dreptului de vot este singurul mijloc de a face aceasta pregatire.[20]

ROLUL AECPFER

S-a discutat mult si despre atitudinea pe care Asociatia trebuia sa o aiba fata de partidele politice, hotarandu-se ca era de preferat pastrarea autonomiei sale si abia dupa castigarea dreptului de vot sa se decida sustinerea acelor partide care cuprindeau in programele lor, partial sau total, telurile urmarite de miscarea feminista.

La adunarile publice ale sectiei bucurestene a Asociatiei personalitati politice ca Vasile Goldis, I. Theodorescu, Polizu-Micsunesti, P. Negulescu sustineau ca a venit momentul pentru acordarea dreptului de vot si femeilor.

Aici s-au lansat apeluri catre femeile de pretutindeni sa se solidarizeze in efortul de a schimba legislatia anacronica privind femeile.

Au fost trimise noi memorii si petitii Corpurilor Legiuitoare prin care se atragea atentia asupra primirii favorabile care, in toate statele culturale din Europa, s-a facut propunerilor de deplina emancipare a femeii[21] si se demonstra ca femeia romana era indreptatita sa-si ocupe locul ce i se cuvenea in societate

SONDAJUL AECPFR

Din initiativa Asociatiei s-a intreprins o ancheta privind atitudinea liderilor diferitelor partide politice, dar si a altor personalitati ale vietii publice, referitoare la statutul femeii; toti cei intervievati au recunoscut ca emanciparea femeii a devenit o necesitate, o cerinta indispensabila a organizarii statului de drept modern.

Din fericire pentru ambele parti, argumentele pe care ne-am sprijinit pana azi in sustinerea vechii teze mostenite de la omul cavernelor: ca o jumatate de omenire are dreptul de a porunci, iar cealalta numai datoria de a se supunes-au dus de-acum si ele cu cele din urma sfaramaturi ale unei lumi despre care multe se vor spune, dar mai ales aceasta: c-a trait prea mult. Vremea ne cere pe toti[22] VLAHUTA

CARE ESTE ATITUDINEA PARTIDELOR POLITICE?

LIBERALII: femeile nu sunt pregatite, trebuie cooptate

Astfel, programul partidului liberal prin Ion I.C. Bratianu - drepturile femeei nu se mai pot tagadui-[23] si I.C. Duca, prevedea doar dreptul femeilor de a participa la alegerile municipale, nu si la cele parlamentare, pentru care se aprecia ca ele n-ar fi inca pregatite.

La propunerea liberalului G.C. Marzescu a fost emis un decret-lege, care permitea femeilor cu activitate de binefacere sa fie cooptate, si nu alese, in consiliile comunale interimare.[24] Comitetul Central al Asociatiei pentru Emanciparea Civila si Politica a Femeilor din Romania a cerut membrelor Asociatiei sa refuze cooptarea in consiliile interimare si sa revendice votul integral.

Eforturile A.E.C.P.F.R. au fost sustinute si de alte organizatii de femei, printre care Uniunea Femeilor Romane si Societatea Ortodoxa Nationala a Femeilor Romane.

GRUPAREA ORGANIZATIILOR DE FEMEI: CNFR

In anul 1921 s-a constituit Consiliul National al Femeilor, o federatie la care sa adere cat mai multe asociatii. Aceasta a luat fiinta in urma elaborarii proiectului noii Constitutii cand comisiile parlamentare au impus articolul 6 privind statutul femeii, potrivit caruia legi speciale, votate cu majoritate de doua treimi, vor determina conditiunile sub care femeile pot avea exercitiul drepturilor politice. Drepturile civile ale femeilor se vor stabili pe baza deplinei egalitati a celor doua sexe.[25]

Scopul principal din statutul Consiliului, votat la Bucuresti, pe 8 iunie 1924 era de a stabili legaturi de simpatie si de solidaritate intre toate manifestarile activitatii feminine si feministe din Romania Mare, in vederea imbunatatirii conditiilor juridice, economice si morale ale femeii.[26]

Presedinta Comitetului Executiv al C.N.F.R., Calypso C. Botez a atras atentia ca noul organism va avea invedere interesele vitale ale tuturor femeilor indiferent din ce categorie sociala faceau parte, respingand separatia femeilor pe criterii de clasa, sustinuta de Internationala Comunista.

Imediat dupa infiintarea sa C.N.F.R., in frunte cu Calypso C. Botez, Alexandrina Cantacuzino, Maria Baiulescu, Ella Negruzii, Elena C. Meissner, a declansat o ampla actiune publica pentru a-i determina pe parlamentari sa modifice articolul 6 al proiectului de Constitutie, inscriind in cuprinsul sau acordarea de drepturi integrale femeilor.

Cu cateva zile inaintea depunerii proiectului de Constitutie in Parlament, pe 4 martie 1923, Bucuresti, INTRUNIRE DE PROTEST

Elena C. Meissner, delegata feministelor din Moldova si Bucovina, a dezvaluit in fata asistentei lipsa de temei a opiniei multora dintre parlamentari, dupa care intrarea in politica a femeilor ar produce un adevarat dezechilibru social: cerem Constituantei sa nu inceapa cu un act de nedreptate fata de cea mai mare parte a populatiunii acestei tari, privand-o de drepturile acordate doar celuilat sex.[27]

Si ceilalti vorbitori, I. Teodorescu, Alexandrina Cantacuzino, Elena Manicatide-Venert, Maria Popp, Calypso C. Botez, argumentau ca adevarata democratie inseamna consacrarea prin lege a tuturor drepturilor si indatoririlor pentru toti cetatenii tarii, fara deosebire de sex.

Discutarea articolului 6 al proiectului de Constitutie a inceput in Adunarea Deputatilor, pe 19 martie 1923; o seama de deputati, printre care N. Iorga, dr. St. Bogdan, I. Pistiner, au condamnat privarea unei jumatati din populatie de dreptul de vot, cu atat mai mult cu cat erau nesocotite hotararile marilor adunari nationale ale romanilor din provinciile istorice. Raportorul C.G. Dissescu s-a pronuntat potrivit convingerilor sale pentru acordarea dreptului de vot femeilor, dar, cedand presiunii majoritatii parlamentare, a sustinut amanarea solutiei integrale, sub pretextul ca ar fi lipsit datele necesare referioare la numarul femeilor care ar putea beneficia de drepturi politice.

(1924-1929)

Votarea fara nici o modificare a articolului 6 al noii Constitutii a starnit un val de proteste si critici la adresa cercurilor guvernamentale. Acestea au fost si mai motivate cu cat devenise tot mai evidenta, in anii 1924-1925, tendinta comisiilor parlamentare, care lucrau la unificarea legislatiei pe intregul teritoriu al tarii, de a lasa neatinse vechile paragrafe discriminatorii, referitoare la statutul femeii.

In aceste imprejurari C.N.F.R. a creat o comisie juridica pe langa Comitetul sau Executiv, formata din specialisi si personalitati politice, sustinatoare a cauzei feministe (Grigore Iunian, Corneliu Botez, Dem Dobrescu, Constantin Mille, Mircea Djuvara, Jean Th. Florescu s.a.) care au elaborat situatii si au initiat dezbateri, indicand modalitatile concrete ale legalizarii in drepturi a femeilor cu barbatii.

Toate acestea au fost completate cu o serie de cercetari, intreprinse de Sectia Feminina (constituita in 1925) a Institutului Social Roman sub dirctia lui Dimitrie Gusti: Calypso C. Botez, care impreuna cu alte reprezentante ale feminismului romanesc, a elaborat un program de studiere a intregii problematici feminine, cu scopul de a oferi solutii comisiilor juridice ale parlamentului si de a atrage atentia opiniei publice asupra inechitatilor pastrate in legislatia tarii.

MODIFICARI LEGISLATIVE

1. Comisiile parlamentare n-au tinut seama decat intr-o foarte mica masura de concluziile si propuneile facute de C.N.F.R., astfel, o lege votata in februarie 1924 permitea femeii casatorite sa-si pastreze nationalitatea, facand o declaratie in acest sens in momentul oficierii casatoriei.

2. Au fost modificate prevederile codului civil dupa care femeia era obligata sa dea ascultare sotului, specificand ca sotii isi datoreaza unul altuia credinta, sprijin si ajutor. Casatoria nu restrange capacitatea femeii de a exercita drepturile civile.[28]

3. O alta lege (20 aprilie 1932) va anula incapacitatea civila a femeii maritate: i se recunostea dreptul de a incheia contracte, de a se prezenta in fata justitiei, fara sa ceara in prealabil consimtamantul sotului.

Au ramas nesolutionate: cautarea paternitatii; nu s-a schimbat nici regimul dotal, nefiind acceptate separarea bunurilor si dreptul femeii de a dispune de averea sa: n-au fost recunoscute nici drepturile succesorale ale femeii vaduve etc.

OBTINEREA DREPTULUI DE VOT

Presiunile exercitate de asociatiile de femei asupra organelor de stat au dat primele rezultate. In timpul guvernarii Partidului National-Taranesc, care avea inscrisa in programul sau atribuirea dreptului de vot si femeilor, s-a promulgat la 3 august 1929, Legea pentru oganizarea administrativa. Potrivit acesteia, au fost luate masuri privind descentralizarea aparatului de stat. S-a prevazut, pentru prima data in Romania, acordarea dreptului femeilor de a vota si de a fi alese in consiliile comunale si judetene. Exercitarea acestui drept a fost insa limitata de indeplinirea uneia din urmatoarele conditii, prevazute de lege: sa fie absolvente ale invatamantului secundar, normal sau profesional, ciclul inferior, functionare de stat, judet sau comuna, vaduve de razboi etc.

MODALITATI DE PARTICIPARE

Au fost exprimate in randul asociatiilor de femei mai multe opinii privind modalitatile de participare la alegerile consiliilor locale si a tacticii de urmat in lupta pentru obtinerea drepturilor integrale.

1. Alexandrina Cantacuzino a sustinut ca numai prin crearea unui partid politic independent al femeilor ar fi fost posibila desfasurarea unor actiuni eficiente.

Prin aceata solutie nu se urmarea constituirea unei opozitii contra barbatilor, ci evitarea intrarii femeilor in clientelele cluburilor politice.[29] In 1929 a luat fiinta Gruparea Nationala a Femeilor Romane (G.N.F.R.), presedinta fiind Alexandrina Cantacuzino. Scopul noii organizatii era sa pregatesca politiceste femeia romana ca sa-si castige egala indreptatire politica in stat si prin forta politica ce o va realiza sa colaboreze la conducerea tarii din toate punctele de vedere in aceleasi conditii ca si barbatul.

2. Pe de alta parte reprezentantele Uniunii Femeilor Romane si ale A.E.C.P.F.R., printre care Maria Baiulescu, Elena Meissner, Calypso Botez, isi afirmau convingerea ca organizarea unui partid pe criteriu de sex insemna repetarea greselii savarsite de partidele politice de a fi exclus femeile din randurile lor.

Solutia ar fi fost sprijinirea acelor partide politice care aveau prevazute in programele lor revendicari cat mai apropiate de scopurile miscarii de femei.

In viata politica din anii urmatori s-au manifestat ambele orientari. Au fost alese fie pe liste independente, fie pe cele ale unor partide politice un numar important de femei in consiliile comunale si judetene.

Se incheia astfel, o importanta etapa din istoria feminismului politic romanesc. Printr-o serie de initiative, primele femei consiliere, alese in Capitala, Alexandrina Cantacuzino, Ortansa Satmary, Calypso-Botez, Zefira Voiculescu, Ella Negruzzi, Margareta Paximade-Ghelmegeanu, au intarit in opinia publica sentimentul ca participarea femeilor la viata obsteasca este si in Romania, ca si in alte tari ale lumii, in beneficiul intregii comunitati.

Votul universal nu va fi "legitimat" de epoca interbelica, ci va fi introdus prin Constitutia din 1946, pentru populatia ajunsa la varsta majoratului, fara nici o discriminare

In 1948 s-a inscris in Constitutia tarii egalitatea deplina in drepturi a tuturor cetatenilor, fara deosebire de sex; s-a legiferat accesul femeii in toate functiile si profesiile, salarizare egala cu barbatul la munca egala, ocrotirea familiei si a copilului s.a. Aceste drepturi au fost reconfirmate si de Constitutia din 1952, dar si de Codul familiei din 1954.[31]

ACHIZITII MAJORE ALE PERIOADEI

(in sensul drepturilor civile si politice) ale acestei etape au fost:

accesul femeilor la educatia superioara

reforma invatamantului gimnazial si liceal,

deschiderea accesului femeilor la unele profesii de la care erau excluse (mai ales cele de medic si jurist),

recunoasterea dreptului de proprietate pentru femeile maritate,

imbunatatiri ale legislatiei asupra divortului si custodiei asupra copiilor, obtinerea dreptului la vot.