GRUPURILE DE VARSTA. GRUPURILE DE VENITURI. ORGANIZATIILE GRUPURILOR STATISTICE.
Am încercat anterior să demonstrăm că unele concepte marxiste nu mai sunt operante în analiza
societătii contemporane. De a1tfel, put ine concepte s-au dovedit perene, si mai ales imuabile, de-a
lun- gul istoriei gândirii umane. Viziunea macrosiructurală marxistă este tot mai mult înlocuită de
perspective microstructurale, care anali- zează, în lumina noilor ramuri ale stiin telor umane,
aproape micro-scopic societatea si care se văd nevoite să renunte la notiunea de clasă în acceptiunea
ei marxistă, pentru cea de grup social.
Grupul social este definit ca ansamblu de indivizi între care existâ anumite relatii, bazate
pe unul sau mai multe interese comune si care îi diferentiazâ de membrii altor grupuri.
Există numeroase clasificări a1e grupurilor. Conform lui Charles Horton Cooley, grupurile pot fi
primare atunci când între membrii
grupului există relatii personale, directe, stabile, nemijlocite, asocierea este relativ permanentă,
nespecia1izată, n-a fost creată cu un anumit scop, numărul membrilor este resirâns (fami1ia,
grupurile de muncă, de vecini, de joacă, de scoală) si secundare,. atunci când între membri se
stabilesc relatii partiale, contacte specializate într-un sin- gur domeniu sau în unele domenii (un
regiment, colectivul unei clase, al unei mari întreprinderi). În timp ce în grupul primar, relatii1e
vizează personalitatea si co mportamentul individului ca întreg, în cel secundar doar însusirile si
comportamentele semnificative pentru domeniul contactului sunt antrenate. In timp ce grupul
primar este de obicei restrâns, cel secundar se structurează pe o comunitate de interese într-un
domeniu dat si este, de obicei, mai mare, în func tie de valoarea socia1ă a acestui interes.
După modul de structurare a relatii1or interpersona1e în cadrul grupului, există grupul formal
(organizat), în care flecare membru are o functie bine determinată în vederea atingerii scopului
comun ss prin care acesta se integrează grupului, seturile de pozitii si rolurile corespunzând
diviziunii în cadrul grupului, ss grupul informal, care se constituie independent de un scop si ca
atare nu institutionalizează relatiile dintre membrii săi.
După modul de formare, există grup de situatie sau nominal, determinat pe criterii de venit,
vârstă, si de adeziune sau real (asociatii, organizatii), creat în mod deliberat penlru rea1izarea unui
scop (grup po1itic, grup de presiune, sindicat).
Organizarea socia1ă traditională, determinată de o economie de subzistentă, stratifîcă societatea
pe criterii de rudenie si de vârstă. Rudenia se bazează pe recunoasterea legături1or de sânge sau de
aliantă, care conferă fiecărui individ persona1itatea socială (numele) si este concomitent factor de
diferentie re ss integrare socială. Puterea politică rezultă, în acest caz, din puterea sefi1or de familie
sau de clan. Grupurile de vârstă taie orizontal grupurile de rudenie si se delimitează în functie de
drepturile ss obligatii1e diferitelor etape ale vietii umane.
În societatea industrială, ca urmare a ponderii diferite a factorilor materiali si cul turali, a
mediului urban si a diviziun ii muncii, apar noi clivaje în sânul populatiei, noi deosebiri s respectiv,
stratificări în functie de profesiune, venit, nivel de educatie, autoritate exercitată.
Nu există si, în fapt, nici nu se poate stabili definitiv o ierarhie a criteriilor de constituire a
grupurilor; în functie de scopul analizei sociologice, de scoa1a sociologică, de tehnica ana1izei, sunt
folosite anumite criterii de delimitare a segmentelor sociale, pe care le vom denumi grupuri
statistice, ss care sunt socio-productive sau socio-cul-turale (venit, mod de viată, profesiune, nivel
de educatie, vârstă, pres-tigiu, religie, origine etnică, limbă, zonă în care 1ocuieste). Spre exemplu:
- vârsta este un criteriu de clasificare; fiecare generatie are, într-o societate dată, un anumit
context material ss cultura1 în care se dezvoltă (nivel de viată, tip de educatie, nivel de asteptări) si
care îi conferă o viziune anume asupra societâtii ss locului propriu în cadrul acesteia; un exemplu
binecunoscut îl reprezintă tineretul studentesc (occidental, dar în special din Franta) de la mijlocul
anilor '60 - mult mai numeros decât necesarul obiectiv al societătii; el devine constient că diploma
pe care o obtine nu- i mai permite, datorită saturatiei, să obtină o pozitie socială corespunzătoare
asteptărilor s simtindu-se victimă, actionează violent, în faimoasa primăvară 1968;
- ocupatia sau profesiunea constituie un alt criteriu al clasi- ficării: fiecare grupare
profesională urmăreste să-si promoveze interesele, chiar în detrimentul celorlalte si în specia1 în cel
al unor noi profesiuni ce apar constant, ca urmare a inovatiei tehnice si aspe-
îfl , Sa-si asigure un
cializării cadrul diviziunii muncii, si care tind
statut, rezistenta opusă de grupările profesionale deja existente este explicabilă, orice "nou-venit",
prin integrarea sa în sistem, perturbă situatia existentă, determină o redistribuire a prestigiului,
valorii, veniturilor, rolurilor, raporturilor sociale si a relatiilor de putere; pe lângă grupări1e
profesiona1e "traditionale" (patroni, muncitori, agricultori, cadrele armatei, ale administratiei,
oameni de artă), apar profesii noi (manager, informatician, cadre superioare), care se inte-grează
treptat, Îsi delimitea.ză rolul, statutul ss interesele în functie de grupările deja existente;
- grupurile de venituri determină diferentieri, desi societatea contemporană este mai omogenă,
ca urmare a tendintei de a distribui tuturor produsele sale (materia1e, spirituale); spre exemplu,
orice jndjvid antrenat înlr-o activitate socia1ă retribuită. are dreptul si posibilitatea de a avea
concediu si de a profita de el, dar pentru unii aceas-
ta înseamnă "să închirieze o vilă" pe malul mării, pentru altii "să facă camping", tot pe malul mării;
ca atare, putem spune că grupurile de venituri se diferentiază după: modul de viată (care este un
arbitru între resurse si constrângeri, în functie de un sistem de valori); după "logica consumului" (a
poseda un anume tip de obiect, care, la rân-dul său, e un semn, echivalează cu integrarea
posesorului în grupul care-si poate permite achizitonarea obiectului - "o masină de tuns iarbă"
presupune o casă cu curte, zonă rezident un anume nivel de educatie, timp liber pentru o astfel de
îndelemicire) -, care poate fî ostentativă, căci urmăreste să semnifice un anumit nivel de venit si,
imp1icit, de reputatie; după ocuparea timpului liber (a folosi exce-dentul de timp pentru activităti
speciale, deosebite, care nu sunt la îndemâna tuturor, implică dezvăluirea, chiar etalarea unui nivel
în societate, a "bogătiei", a statutului).
În societatea contemporană, consideră Mendras si Forsd, deose-birile sociale sunt lreptat "mai
putin ref1exul pozitiilor fată de relatiile de productie, cât produsul sirategiilor de constructie a
modurilor de viată ale grupurilor". Fără a nega importanta clasificărilor pe criterii socio-productive,
el sustine că cele socio-culturale au un rol crescând în stratificarea socială.
Fapt este că orice societate se caracterizează prin divizări de flatură, origine ssi amploare
diverse, care pot fi economice sau socia1e, teritoriale sau sectoriale, ideologice sau simbo1ice,
profunde sau efe-mere. Dar intensitatea, distributia si combinarea lor diferă în timp si de la o
societate la alta. Spre exemplu, divizarea etnolingvistică este determinantă în Belgia, dar nu în
aceeasi măsură. în Ita1ia; divizările economice sunt mai profunde în tările subdezvoltate si chiar în
tările vest-europene, decât în S.U.A.; divizarea religioasă a pierdut din intensitate, fără a dispărea
însă (dovadă India, Irlanda de Nord); unele divizări pot să se atenueze, în functie de circumstante
sau de capaci-tatea de mobilizare a agentilor politici - divizarea rural- urban si-a pierdut lreptat din
amploare, pe măsura urbanizării si a declinului populatiei rurale în statele dezvoltate economic.
Formarea grupurilor este un fenomen comun tuturor societătilor, căci relatia atomizată individ-
putere nu are sorti de izbândă decât uni-
16 Henri Mendras, Michel Forssi, op. cit., p. 228.
lateral, în favoarea puterii. Varietatea si diversitatea moduri1or de grupare si de interactiune a
indivizi1or este foarte mare.
În plus, orice individ este cuprins simultan, în virtutea gradului de complexitate a structurii
sociale, în mai multe grupuri statistice. Pe de altă parte, un anume grup statistic poate fi singularizat
în raport cu altele de mai multe criterii de diviziune: un grup lingvistic minoritar, concenlrat înlr-o
zonă anume dintr-un teritoriu si care practică. aceeasi reli gie, cumulează interese specifice care îl
opun altor grupuri si favorizea ză aparitia conf1ictelor. Concilierea la nivel social este mai usor de
rea1izat în situatia în care divizările se intersectează la nivelul grupurilor, neutralizându-se relativ,
creând solidarităti între grupuri si atenuând conflictualitatea latentâ.
Pentru a surmonta diviziunile inerente oricărei societâti, puterea dezvoltă mecanisme specifice
prin care să cunoască, să controleze ss să satisfacă, în măsura posibilului, cerintele si asteptările
diferitelor grupuri statistice, urmărind astfel mentinerea echilibrului sistemului social.
Toate grupurile se formează în numele unor interese comune:
afective, palrimoniale, ideologice, corporatiste, profesionale, reli- gioase. Ca atare, în sens larg, toate
grupurile sunt grupuri de interes, care, în forme multiple ss variate, caută să- si va1orizeze interesele
proprii în raport cu puterea politică. Pentru aceasta, intră în relatie cu institutii1e de stat si
partidele po1itice angajate în lupta pentru cucerirea si exercitarea puterii. Ca atare, nici o putere
politică nu poate fi indiferentă la delimitarea grupurilor statistice, la nevoile, aspiratiile si asteptările
acestora ss nu le poate neglija nici în procesul decizional, nici în exercitarea autoritătii; ea intră în
relatii cuelepen-tru a putea mentine echilibrul social sii integritatea socială. "Din momentul în care
ia seama de existenta unui grup, puterea politică supraveghează supunerea lui la imperativele care
condition ează viata societătii" . Si David McKay afirmă că "una din cele mai impor-tante
probleme în sociologia politică este relatia dintre structura socială si ac tivitatea politică". 19
17 Yves Msnv, Politique comparse, ed. a IIt-a, Montchrestien, Paris, 1991, p. 108.
18 Georges Burdeau, Traite de science politique, voLIII, La dynamique poli.
tique, L.G.D.J., Paris, 1981, p. 45.
19 David McKay, American Politics and Society, Basil Blackwel Ltd., Oxford,
1985, p. 17.
Puterea politică intră în relatii cu grupurile statistice sÎs ca atare, are interes ca acestea să se
încadreze în forme institutionale: astfel organizate, ele pot fi cunoscute, controlate, asociate la
actiunile mecanismelor puterii ss canalizate în sensul rational a1 integrării sociale, efectele actiunii
lor urmând să fîe echilibrate de mecanismele puterii astfel încât să nu perturbe radical evolutia
societătii.
Să vedem mai întâi care este contextul ce a favorizat organizarea grupurilor socia1e, precum si
actiunea lor constientă în raport cu pu-terea.
După a.1 doilea război mondia1 a apărut tendinta, subliniată de Yves Mdny , spre exemplu, de
contestare a modalitătilor clasice de participare electorală, considerate limitate, punctuale si red
uctive, concomitent cu o insatisfactie, mai mult sau mai putin vizibilă, fată de modalitatea de
reprezentare, care datorită sistemului proportional capă.tă caracteristicile unei conventii partial
relevante (deseori este pusă în discut legătura reprezentati-reprezentanti, cei din urmă flind acuzati
c ă se sustrag principiului democratic al reprezentării, în profitul unei o1igarhii sau elite politice).
Exp1icatia acestei stări de fapt ar fi că mecanismele po1itice clasice (parlamentarismul, partidele
politice) sunt în declin, alte mecanisme urmând în mod inevitabil să li se substituie, politizându-se
lreptat. Pe de altă. parte, o altă carac-teristică a vietii socia1e din ultimele trei decenii este tendinta
ca grupurile sociale mari să-s piardă. identitatea si imp1icit importanta:
individul, dornic să-si construiască o identitate proprie prin diferentiere, se orientează spre grup urile
de afinitate, spre asociatiile de interes care îl reprezintă ssi îl apără mai bine. Această tendintă
corespunde schimbării sensibilitătii, atitudinilor si comportamentelor umane, iar multiplicarea
formelor de organizare a grupurilor denotă, pe de o parte, că individul doreste să participe la viata
socială cât mai autonom, specific si diferit, si, pe de altă. parte, că instrumentele si tehnicile de
actiune clasice ale macrogrupurilor nu mai sunt adecvate pentru a apăra si promova interesele
membrilor. Aceste interese pot fi de ordin material (îmbunătătirea conditiilor de muncă sau de viată,
asigurarea asistentei sociale), civile (apărarea drepturilor religioase,
20 Yves Msny, op. cit., p. 15-18.
etnice, ale tinerilor, ale handicapatilor) sau politice (apărarea con-sumatorului, a mediului, a
libertătii de expresie).
Unele grupuri statistice sunt mai mult sau mai putin structurate, stabile si influentate de
ideologia sau atitudinea guvemantilor (somerii, pensionarii, femeile, consumatorii). Altele, si
numărul lor este din ce în ce mai mare, sunt bine organizate ss utilizează modalităti specifice de
actiune. Ele pot fi clasificate în organizatii profesionale, patronale, sindicale si agricole.
Organizatiile grupurilor statistice reprezintă, apără si promovează interesele grupului în raport cu
alte grupuri, organisme sociale sau factori de putere. În cazul sindicatelor muncitoresti, asociatiilor
de agricultori, organizatiilor feminine, ale micilor artizani sau ale tinerilor, forta de convingere
rezidă mai a1es din numărul membrilor lor, iar în cazul sindicatelor patronale, asociatiilor de artisti,
societătilor secrete, în prestigiul, functia sau bogătia membrilor. Puterea politică nu poate ignora
astfel de organizatii, dar interactiunile sunt diferite în functie de importanta grupului, conjuncturală
sau genera1ă.
Unele organizatii patronale pot deveni "parteneri" ai statului, în cazurile când acesta practică
sectorial o politică interventionistă. Datorită specificului profesional, dar, datorită programelor lor
ideo-logice si politice, organizatiile sindicale sunt destul de divizate. Totusi, ele colaborează înlre
ele, putând constitui o fortă structurală cu care administratia politică trebuie să intre în dialog,
pentru a putea elabora si pune în practică acele politici publice, economice, fiscale, sociale valabile,
respectiv acceptabile pentru ambele părti ss eficiente la nivelul înlregii societăti.
Teoretic, organizatiile dispar o dată cu declinul grupului profe-sional pe care îl reprezintă,
respectiv, al profesiei sau ocupatiei în cadrul diviziunii muncii. TOtUȘ s, organizatiile agricole
reusesc, îîs ciuda scăderii continue a populatiei agricole, nu doar să existe, ci să-si păstreze si
influenta.
După cum semnalează Mdny, în prezent, agricultorii nu mai reprezintă decât 3% din populatia
activă în Marea Britanie, 2,3 % în S.U.A., 7 % în Franta, s s în Italia. Declinul însă nu s-a tradus
printr-o scădere paralelă a ,ei organizatiilor agricole, datorită modului de structurare si organizare a
acestor grupuri profesionale:
"Natjonal Farmes Union", în Marea Britanie, uneste circa 90 % din
agricultorii britanici, "Deutscher B auerverband" reuneste cvasitotali-tatea agricultorilor germani,
iar în S.U.A., "American Farm Bureau Federation", cu peste 1.800.000 de membri, este, practic,
capabilă să impiedice, prin actiuni de influentare, orice legislatie contrară intere-selor sa1e
|
