GRUPURILE DE VARSTA. GRUPURILE DE VENITURI. ORGANIZATIILE GRUPURILOR STATISTICE.
Am încercat anterior sã demonstrãm cã unele concepte marxiste nu mai sunt operante în analiza
societãtii contemporane. De a1tfel, put ine concepte s-au dovedit perene, si mai ales imuabile, de-a
lun- gul istoriei gândirii umane. Viziunea macrosiructuralã marxistã este tot mai mult înlocuitã de
perspective microstructurale, care anali- zeazã, în lumina noilor ramuri ale stiin telor umane,
aproape micro-scopic societatea si care se vãd nevoite sã renunte la notiunea de clasã în acceptiunea
ei marxistã, pentru cea de grup social.
Grupul social este definit ca ansamblu de indivizi între care existâ anumite relatii, bazate
pe unul sau mai multe interese comune si care îi diferentiazâ de membrii altor grupuri.
Existã numeroase clasificãri a1e grupurilor. Conform lui Charles Horton Cooley, grupurile pot fi
primare atunci când între membrii
grupului existã relatii personale, directe, stabile, nemijlocite, asocierea este relativ permanentã,
nespecia1izatã, n-a fost creatã cu un anumit scop, numãrul membrilor este resirâns (fami1ia,
grupurile de muncã, de vecini, de joacã, de scoalã) si secundare,. atunci când între membri se
stabilesc relatii partiale, contacte specializate într-un sin- gur domeniu sau în unele domenii (un
regiment, colectivul unei clase, al unei mari întreprinderi). În timp ce în grupul primar, relatii1e
vizeazã personalitatea si co mportamentul individului ca întreg, în cel secundar doar însusirile si
comportamentele semnificative pentru domeniul contactului sunt antrenate. In timp ce grupul
primar este de obicei restrâns, cel secundar se structureazã pe o comunitate de interese într-un
domeniu dat si este, de obicei, mai mare, în func tie de valoarea socia1ã a acestui interes.
Dupã modul de structurare a relatii1or interpersona1e în cadrul grupului, existã grupul formal
(organizat), în care flecare membru are o functie bine determinatã în vederea atingerii scopului
comun ss prin care acesta se integreazã grupului, seturile de pozitii si rolurile corespunzând
diviziunii în cadrul grupului, ss grupul informal, care se constituie independent de un scop si ca
atare nu institutionalizeazã relatiile dintre membrii sãi.
Dupã modul de formare, existã grup de situatie sau nominal, determinat pe criterii de venit,
vârstã, si de adeziune sau real (asociatii, organizatii), creat în mod deliberat penlru rea1izarea unui
scop (grup po1itic, grup de presiune, sindicat).
Organizarea socia1ã traditionalã, determinatã de o economie de subzistentã, stratifîcã societatea
pe criterii de rudenie si de vârstã. Rudenia se bazeazã pe recunoasterea legãturi1or de sânge sau de
aliantã, care conferã fiecãrui individ persona1itatea socialã (numele) si este concomitent factor de
diferentie re ss integrare socialã. Puterea politicã rezultã, în acest caz, din puterea sefi1or de familie
sau de clan. Grupurile de vârstã taie orizontal grupurile de rudenie si se delimiteazã în functie de
drepturile ss obligatii1e diferitelor etape ale vietii umane.
În societatea industrialã, ca urmare a ponderii diferite a factorilor materiali si cul turali, a
mediului urban si a diviziun ii muncii, apar noi clivaje în sânul populatiei, noi deosebiri s respectiv,
stratificãri în functie de profesiune, venit, nivel de educatie, autoritate exercitatã.
Nu existã si, în fapt, nici nu se poate stabili definitiv o ierarhie a criteriilor de constituire a
grupurilor; în functie de scopul analizei sociologice, de scoa1a sociologicã, de tehnica ana1izei, sunt
folosite anumite criterii de delimitare a segmentelor sociale, pe care le vom denumi grupuri
statistice, ss care sunt socio-productive sau socio-cul-turale (venit, mod de viatã, profesiune, nivel
de educatie, vârstã, pres-tigiu, religie, origine etnicã, limbã, zonã în care 1ocuieste). Spre exemplu:
- vârsta este un criteriu de clasificare; fiecare generatie are, într-o societate datã, un anumit
context material ss cultura1 în care se dezvoltã (nivel de viatã, tip de educatie, nivel de asteptãri) si
care îi conferã o viziune anume asupra societâtii ss locului propriu în cadrul acesteia; un exemplu
binecunoscut îl reprezintã tineretul studentesc (occidental, dar în special din Franta) de la mijlocul
anilor '60 - mult mai numeros decât necesarul obiectiv al societãtii; el devine constient cã diploma
pe care o obtine nu- i mai permite, datoritã saturatiei, sã obtinã o pozitie socialã corespunzãtoare
asteptãrilor s simtindu-se victimã, actioneazã violent, în faimoasa primãvarã 1968;
- ocupatia sau profesiunea constituie un alt criteriu al clasi- ficãrii: fiecare grupare
profesionalã urmãreste sã-si promoveze interesele, chiar în detrimentul celorlalte si în specia1 în cel
al unor noi profesiuni ce apar constant, ca urmare a inovatiei tehnice si aspe-
îfl , Sa-si asigure un
cializãrii cadrul diviziunii muncii, si care tind
statut, rezistenta opusã de grupãrile profesionale deja existente este explicabilã, orice "nou-venit",
prin integrarea sa în sistem, perturbã situatia existentã, determinã o redistribuire a prestigiului,
valorii, veniturilor, rolurilor, raporturilor sociale si a relatiilor de putere; pe lângã grupãri1e
profesiona1e "traditionale" (patroni, muncitori, agricultori, cadrele armatei, ale administratiei,
oameni de artã), apar profesii noi (manager, informatician, cadre superioare), care se inte-greazã
treptat, Îsi delimitea.zã rolul, statutul ss interesele în functie de grupãrile deja existente;
- grupurile de venituri determinã diferentieri, desi societatea contemporanã este mai omogenã,
ca urmare a tendintei de a distribui tuturor produsele sale (materia1e, spirituale); spre exemplu,
orice jndjvid antrenat înlr-o activitate socia1ã retribuitã. are dreptul si posibilitatea de a avea
concediu si de a profita de el, dar pentru unii aceas-
ta înseamnã "sã închirieze o vilã" pe malul mãrii, pentru altii "sã facã camping", tot pe malul mãrii;
ca atare, putem spune cã grupurile de venituri se diferentiazã dupã: modul de viatã (care este un
arbitru între resurse si constrângeri, în functie de un sistem de valori); dupã "logica consumului" (a
poseda un anume tip de obiect, care, la rân-dul sãu, e un semn, echivaleazã cu integrarea
posesorului în grupul care-si poate permite achizitonarea obiectului - "o masinã de tuns iarbã"
presupune o casã cu curte, zonã rezident un anume nivel de educatie, timp liber pentru o astfel de
îndelemicire) -, care poate fî ostentativã, cãci urmãreste sã semnifice un anumit nivel de venit si,
imp1icit, de reputatie; dupã ocuparea timpului liber (a folosi exce-dentul de timp pentru activitãti
speciale, deosebite, care nu sunt la îndemâna tuturor, implicã dezvãluirea, chiar etalarea unui nivel
în societate, a "bogãtiei", a statutului).
În societatea contemporanã, considerã Mendras si Forsd, deose-birile sociale sunt lreptat "mai
putin ref1exul pozitiilor fatã de relatiile de productie, cât produsul sirategiilor de constructie a
modurilor de viatã ale grupurilor". Fãrã a nega importanta clasificãrilor pe criterii socio-productive,
el sustine cã cele socio-culturale au un rol crescând în stratificarea socialã.
Fapt este cã orice societate se caracterizeazã prin divizãri de flaturã, origine ssi amploare
diverse, care pot fi economice sau socia1e, teritoriale sau sectoriale, ideologice sau simbo1ice,
profunde sau efe-mere. Dar intensitatea, distributia si combinarea lor diferã în timp si de la o
societate la alta. Spre exemplu, divizarea etnolingvisticã este determinantã în Belgia, dar nu în
aceeasi mãsurã. în Ita1ia; divizãrile economice sunt mai profunde în tãrile subdezvoltate si chiar în
tãrile vest-europene, decât în S.U.A.; divizarea religioasã a pierdut din intensitate, fãrã a dispãrea
însã (dovadã India, Irlanda de Nord); unele divizãri pot sã se atenueze, în functie de circumstante
sau de capaci-tatea de mobilizare a agentilor politici - divizarea rural- urban si-a pierdut lreptat din
amploare, pe mãsura urbanizãrii si a declinului populatiei rurale în statele dezvoltate economic.
Formarea grupurilor este un fenomen comun tuturor societãtilor, cãci relatia atomizatã individ-
putere nu are sorti de izbândã decât uni-
16 Henri Mendras, Michel Forssi, op. cit., p. 228.
lateral, în favoarea puterii. Varietatea si diversitatea moduri1or de grupare si de interactiune a
indivizi1or este foarte mare.
În plus, orice individ este cuprins simultan, în virtutea gradului de complexitate a structurii
sociale, în mai multe grupuri statistice. Pe de altã parte, un anume grup statistic poate fi singularizat
în raport cu altele de mai multe criterii de diviziune: un grup lingvistic minoritar, concenlrat înlr-o
zonã anume dintr-un teritoriu si care practicã. aceeasi reli gie, cumuleazã interese specifice care îl
opun altor grupuri si favorizea zã aparitia conf1ictelor. Concilierea la nivel social este mai usor de
rea1izat în situatia în care divizãrile se intersecteazã la nivelul grupurilor, neutralizându-se relativ,
creând solidaritãti între grupuri si atenuând conflictualitatea latentâ.
Pentru a surmonta diviziunile inerente oricãrei societâti, puterea dezvoltã mecanisme specifice
prin care sã cunoascã, sã controleze ss sã satisfacã, în mãsura posibilului, cerintele si asteptãrile
diferitelor grupuri statistice, urmãrind astfel mentinerea echilibrului sistemului social.
Toate grupurile se formeazã în numele unor interese comune:
afective, palrimoniale, ideologice, corporatiste, profesionale, reli- gioase. Ca atare, în sens larg, toate
grupurile sunt grupuri de interes, care, în forme multiple ss variate, cautã sã- si va1orizeze interesele
proprii în raport cu puterea politicã. Pentru aceasta, intrã în relatie cu institutii1e de stat si
partidele po1itice angajate în lupta pentru cucerirea si exercitarea puterii. Ca atare, nici o putere
politicã nu poate fi indiferentã la delimitarea grupurilor statistice, la nevoile, aspiratiile si asteptãrile
acestora ss nu le poate neglija nici în procesul decizional, nici în exercitarea autoritãtii; ea intrã în
relatii cuelepen-tru a putea mentine echilibrul social sii integritatea socialã. "Din momentul în care
ia seama de existenta unui grup, puterea politicã supravegheazã supunerea lui la imperativele care
condition eazã viata societãtii" . Si David McKay afirmã cã "una din cele mai impor-tante
probleme în sociologia politicã este relatia dintre structura socialã si ac tivitatea politicã". 19
17 Yves Msnv, Politique comparse, ed. a IIt-a, Montchrestien, Paris, 1991, p. 108.
18 Georges Burdeau, Traite de science politique, voLIII, La dynamique poli.
tique, L.G.D.J., Paris, 1981, p. 45.
19 David McKay, American Politics and Society, Basil Blackwel Ltd., Oxford,
1985, p. 17.
Puterea politicã intrã în relatii cu grupurile statistice sÎs ca atare, are interes ca acestea sã se
încadreze în forme institutionale: astfel organizate, ele pot fi cunoscute, controlate, asociate la
actiunile mecanismelor puterii ss canalizate în sensul rational a1 integrãrii sociale, efectele actiunii
lor urmând sã fîe echilibrate de mecanismele puterii astfel încât sã nu perturbe radical evolutia
societãtii.
Sã vedem mai întâi care este contextul ce a favorizat organizarea grupurilor socia1e, precum si
actiunea lor constientã în raport cu pu-terea.
Dupã a.1 doilea rãzboi mondia1 a apãrut tendinta, subliniatã de Yves Mdny , spre exemplu, de
contestare a modalitãtilor clasice de participare electoralã, considerate limitate, punctuale si red
uctive, concomitent cu o insatisfactie, mai mult sau mai putin vizibilã, fatã de modalitatea de
reprezentare, care datoritã sistemului proportional capã.tã caracteristicile unei conventii partial
relevante (deseori este pusã în discut legãtura reprezentati-reprezentanti, cei din urmã flind acuzati
c ã se sustrag principiului democratic al reprezentãrii, în profitul unei o1igarhii sau elite politice).
Exp1icatia acestei stãri de fapt ar fi cã mecanismele po1itice clasice (parlamentarismul, partidele
politice) sunt în declin, alte mecanisme urmând în mod inevitabil sã li se substituie, politizându-se
lreptat. Pe de altã. parte, o altã carac-teristicã a vietii socia1e din ultimele trei decenii este tendinta
ca grupurile sociale mari sã-s piardã. identitatea si imp1icit importanta:
individul, dornic sã-si construiascã o identitate proprie prin diferentiere, se orienteazã spre grup urile
de afinitate, spre asociatiile de interes care îl reprezintã ssi îl apãrã mai bine. Aceastã tendintã
corespunde schimbãrii sensibilitãtii, atitudinilor si comportamentelor umane, iar multiplicarea
formelor de organizare a grupurilor denotã, pe de o parte, cã individul doreste sã participe la viata
socialã cât mai autonom, specific si diferit, si, pe de altã. parte, cã instrumentele si tehnicile de
actiune clasice ale macrogrupurilor nu mai sunt adecvate pentru a apãra si promova interesele
membrilor. Aceste interese pot fi de ordin material (îmbunãtãtirea conditiilor de muncã sau de viatã,
asigurarea asistentei sociale), civile (apãrarea drepturilor religioase,
20 Yves Msny, op. cit., p. 15-18.
etnice, ale tinerilor, ale handicapatilor) sau politice (apãrarea con-sumatorului, a mediului, a
libertãtii de expresie).
Unele grupuri statistice sunt mai mult sau mai putin structurate, stabile si influentate de
ideologia sau atitudinea guvemantilor (somerii, pensionarii, femeile, consumatorii). Altele, si
numãrul lor este din ce în ce mai mare, sunt bine organizate ss utilizeazã modalitãti specifice de
actiune. Ele pot fi clasificate în organizatii profesionale, patronale, sindicale si agricole.
Organizatiile grupurilor statistice reprezintã, apãrã si promoveazã interesele grupului în raport cu
alte grupuri, organisme sociale sau factori de putere. În cazul sindicatelor muncitoresti, asociatiilor
de agricultori, organizatiilor feminine, ale micilor artizani sau ale tinerilor, forta de convingere
rezidã mai a1es din numãrul membrilor lor, iar în cazul sindicatelor patronale, asociatiilor de artisti,
societãtilor secrete, în prestigiul, functia sau bogãtia membrilor. Puterea politicã nu poate ignora
astfel de organizatii, dar interactiunile sunt diferite în functie de importanta grupului, conjuncturalã
sau genera1ã.
Unele organizatii patronale pot deveni "parteneri" ai statului, în cazurile când acesta practicã
sectorial o politicã interventionistã. Datoritã specificului profesional, dar, datoritã programelor lor
ideo-logice si politice, organizatiile sindicale sunt destul de divizate. Totusi, ele colaboreazã înlre
ele, putând constitui o fortã structuralã cu care administratia politicã trebuie sã intre în dialog,
pentru a putea elabora si pune în practicã acele politici publice, economice, fiscale, sociale valabile,
respectiv acceptabile pentru ambele pãrti ss eficiente la nivelul înlregii societãti.
Teoretic, organizatiile dispar o datã cu declinul grupului profe-sional pe care îl reprezintã,
respectiv, al profesiei sau ocupatiei în cadrul diviziunii muncii. TOtUª s, organizatiile agricole
reusesc, îîs ciuda scãderii continue a populatiei agricole, nu doar sã existe, ci sã-si pãstreze si
influenta.
Dupã cum semnaleazã Mdny, în prezent, agricultorii nu mai reprezintã decât 3% din populatia
activã în Marea Britanie, 2,3 % în S.U.A., 7 % în Franta, s s în Italia. Declinul însã nu s-a tradus
printr-o scãdere paralelã a ,ei organizatiilor agricole, datoritã modului de structurare si organizare a
acestor grupuri profesionale:
"Natjonal Farmes Union", în Marea Britanie, uneste circa 90 % din
agricultorii britanici, "Deutscher B auerverband" reuneste cvasitotali-tatea agricultorilor germani,
iar în S.U.A., "American Farm Bureau Federation", cu peste 1.800.000 de membri, este, practic,
capabilã sã impiedice, prin actiuni de influentare, orice legislatie contrarã intere-selor sa1e
|
