George Balandier- Antropologia politica
I.Construirea antropologiei politice.
Antropologia politica se defineste ca proiect (încearca sa fondeze o stiinta a politicului) si ca specialitate a cercetarii antropologice (se ocupa cu analiza sistemelor politice proprii societatilor primitve/arhaice).
1. Semnificatia antropologiei politice- ca disciplina ce încearca sa dobândeasca statut stiintific, se impune ca mod de cunoastere sau recunoastere a formelor 18318w223s politice diferite. Montesquieu se afla printre primii fondatori ai antropologiei politice prin clasarea societatilor în functie de traditii. Antropologia a încercat sa determine succesiunile culturale pe baza criteriilor tehnico-economice a elementelor de civilizatie si a formelor strucuturilor politice. Studieaza societati "arhaice", în care statul nu este clar constituit sau prezinta configuratii deosebite.
Scopurile antropologiei politice: a) o determinare a politicului care nu îl leagp nici de singurele societati istorice, nici de existenta aparatului statal; b) elucidarea proceselor de formare si transformare a sistemelor politice cu ajutorul unei cercetari paralele cu cea a istoricului; c)un studiu comparativ care sa perceapa diferitele expresii ale realitatii politice nu în limitele unei istorii anume, ci în toata întinderea ei istorica si georgrafica.
2. Elaborarea antropologiei politice. a) Precursorii: Aristotel (prin cautarea cauzelor care produc degradarea guvernelor instaurate), Machiavelli (prin distinctia facuta în Principele între doua tipuri de guvernare- republica si principat- prefigureaza sociologia lui Weber- sultanism si patrimonialism), Montesquieu (Spiritul legilor este prima încercare de inventariere si clasificare a tipurilor de societati), Marx si Engels (schita de antropologie economica si politica, îsi elaboreaza teoriile pornind de la documentatie exotica- descrieri ale calatorilor, opere ale etnografilor); b) Primii antropologi: Henry Maine (Ancient Law, 1861), L.H. Morgan (Ancient Society, 1877); c) Antropologii politici: W.C MacLoad, R.H. Lowie- trateaza rolul factorilor interni si externi ai formarii statului, Sir James G. Frazer- studieaza raportul magie-religie-regalitate; majoritatea studiilor sunt facute pe societatile africane;
3. Metode si tendinte ale antropologiei politice: a) demersul genetic- pune problema originii si evolutiei, poate fi comparativ; b) demersul functionalist- identifica institutiile politice în societatile primitive dupa functiile asumate, permite definirea relatiilor politice; c) demersul tipologic- vizeaza determinarea tipurilor de sisteme politice, organizarea si clasificarea lor; d) demersul terminologic- elaborarea categoriilor fundamentale (sarcina foarte dificila, pentru elaborarea conceptelor de cele mai multe ori este nevoie de apel la lingvistica); e) demersul structuralist- politicul este vazut sub aspectul relatiilor formale, care explica raporturile de putere instaurate între indivizi/grupuri; f) demersul dinamist- sesizeaza dinamica structurilor si sistemul relatiilor ce le constituie(continuare a celui structuralist).
II. Domeniul politicului
Atât antropologia politica, cât si filosofia politica vor sa studieze esenta politicului, iar relatia dintre ele este ambigua. Antropologii moderni opun caracterul stiintific al cercetarii lor, caracterului normativ al filosofiei politice.
1.Maximalisti si minimalisti. Informatia etnografica dezvaluie o mare varietate de forme politice primitive, asadar este necesara clasificarea si tipologia lor. Dar înainte de acest demers, este nevoie de descoperirea si delimitarea domeniului politicului. Aici apar doua tabere: a) maximalistii- cei care sustin ca nu exista societate fara guverbare; viziunea lui Aristotel cu omul ca animal politic si anterioritatea statului fata de individ; b) minimalistii- se arata sceptici fata de aceasta abordare; W. C. MacLeod analizeaza popare pe care le considera lipsite de organizare politica, traind în anarhie. Cel mai adesea, aceasta abordare nu exprima decât absenta institutiilor politice comparabile cu cele care exista în statul modern. Este nevoie însa de stabilirea unui prag de la care sa existe politicul. Majoritatea autorilor considera ca acesta începe, acolo unde se sfârsesc relatiile de rudenie.
2. Confruntarea metodelor. Definiri diferite ale politicului: a) definirea prin modurile de organizare spatiala- criteriu teritorial: domeniul politic ca sistem de organizare ce opereaza în cadrul unui teritoriu delimitat; b) definirea prin functii- functia de conservare, de decizie, de organizare a treburilor publice; G. Almond defineste sistemul politic ca îndeplinind functii de integrare si adaptare, prin recurgerea/amenintarea cu recurgerea legitima la constrângere fizica; c) definire prin modalitatile actiunii politice- actiunea sociala este actiune politica atunci când încearca sa controleze/inlfluenteze deciziile privind treburile publice; M.G. Smith opune actiunea politica celei administrative( prima se refera la decizii, iar cea de-a doua la executie si organizare, prima este putere, cea de-a doua autoritate); guvernarea unei societati implica întotdeauna aceasta forma dubla de actiune; d) definirea prin caracteristicile formale- metoda comparativa care justifica cercetarea antropologica impune apelul la unitati si procese abstracte; cercetarile structuraliste (nivel înalt de formalizare si abstractizare) nu sunt aproape deloc consacrate asupra sistemului politic, sunt adecvate mai mult "sistemului ideilor"; e) evaluarea- acest inventar arata ca delimitarile ramân imprecise/contestabile cu efect asupra dificultatii definirii politicului;
3. Putere politica si necesitate. Puterea este capacitatea de a produce efecte asupra persoanelor/lucrurilor sau capacitatea de a actiona efectiv asupra persoanelor/lucrurilor recurgând la mijloace ce varieaza între persuasim si coercitie; Puterea este recunoscuta în orice societate, indiferent cât de rudimentara este, pentru ca nu exista nici o societate în care regulile sa fie respectate automat. Puterea apare ca urmare a depasirii sferei de rudenie, pentru a limita efectele competitiei aparute între indivizi, puterea este vazuta ca necesitate, ca disimetrie (existenta inegalitatilor o face posibila), ca sacralitate, ca ambiguitate (puterea tinde sa se dezvolte ca raport de dominatie, dar consimtamântul care o legitimeaza tinde sa-i reduca autoritatea).
4. Relatii si forme politice. Definirea relatiilor politice independent de formele de guvernare pe care le organizeaza: sunt relatiile prin care persoane/grupuri exercita putere sau autoritate pentru mentinerea ordinii sociale într-un cadru teritorial. Max Weber porneste de la relatia fundamentala, aceea de comanda-supunere, pentru investigatia politicului.
III. Rudenie si putere
Pentru majoritatea autorilor, categoria rudeniei o exclude pe cea a politicului, una evoca structurile de reciprocitate iar cealalta structurile de subordonare. Antropologia politica dezvaluie legaturile între cele doua sisteme si le analizeaza raporturile.
1. Rudenie si lignaje. Societatile lignajere sunt cele în care functiile si institutiile politice sunt mai putin diferentiate. Criterii pentru determinarea domeniului politic: 1) Lingajele se bazeaza pe oamenii care sunt legati uniliniar de un stramos unic; în functie de numarul de generatii si extinderea lor varieaza numarul de segmente care îl compun. Din acest motiv grupurile lignajere se numesc segmentare. Semnificatia politica a acestor grupuri este derivata din faptul ca folosesc simboluri comune, rolul politic fiind determinat de ordonarea generala a segmentelor lignajere. 2) principiul descendentei si principiul teritorial- MG Smith considera relatiile externe ale unui lignaj (fie ele de razboi sau schimburi matrimoniale) ca fiind relatii politice, iar pe cele interne ca relatii administrative bazate pe ierarhie. În societatile segmentare, legea care determina pozitiile politice este structura genealogica.
2. Dinamica lignajera. Se ocupa cu studiul conditiilor necesare expresiei vietii politice, a cailor si mijloacelor ei. A) conditii- societatile lignajere nu sunt egalitare, clanurile si lignajele nefiind echivalente; dinamica lignajera rezulta din inegalitatile ce tin de diferentele de rang. Societatile fac din dezechilibru si confruntare un factor producator de coeziune sociala si de ordine, folosind ca instrument politicul. B) manifestarile si mijloacele- în societatile segmentare, viata politica difuza se manifesta mai mult prin situatii politice decât prin institutii politice (luarea deciziilor determina aparitia oamenilor cu rang superior, antagonismele pun în evidenta mediatorii si detinatorii puterii). Raporturile de putere (superioritate numerica si potential militar) determina relatiile dintre clanuri si lignaje. Rangul unul lignaj depinde de 3 factori: capacitatea sa economica, calitatea sa de centru integrator al activitatilor economice desfasurate de vecini, pozitia sa în retelele de aliante.
3. Aspecte ale puterii segmentare. Tipologia sistemelor segmentare ramâne o problema delicata din doua categorii de motive: instabilitatea lor fundamentala (puterea ramâne difuza, institutii politice schimbatoare, aliante precare) si variantele pe care le prezinta uneori un acelasi ansamblu etnic. J. Middletan si D. Tait construiesc 3 modele de clasificare: 1) societati cu geneaologie unitara si lignaje integrate într-un singur sistem piramidal; 2) societati formate din mici grupuri de descendenta devenite interdependente; 3) societati constituite din lignaje asociate care nu se pot situa în acelasi cadru genealogic.
IV. Stratificare sociala si putere
Nu exista societate fara putere politica (înteleasa ca forta de ordine prin excelenta) si nici putere fara ierarhii si fara raporturi inegale instaurate între indivizi si grupuri sociale.
1.Ordine si subordonare. Exista dezbateri nesolutionare în antropologia politica pe baza ierarhiei- unele teorii sustin ca manifestarea raporturilor de ierarhie si dominatie se gasesc în natura, iar altele sustin ca stratificarea sociala este înradacinata în cultura. Exista o multitudine de stratificari si ierarhii, care face dificila reducerea la un numar limitat de tipuri. Este legitim însa, sa se restrânga aplicarea conceptului de stratificare la societatile care satsfac cel putin doua conditii: 1) inegalitatile dominante se formuleaza pe alte criterii decât cele de vârsta, sex, rudenie, descendenta; 2) rupturile între grupuri ierarhizate se produc la scara societatii globale sau a unitatii politice nationale.
2. Forme ale stratificarii sociale si putere politica. Notiunea de statut este definita ca pozitia personala a unui individ fata de ceilalti, în cadrul unui grup; ea permite aprecierea distantei sociale existente între persoane pentru ca determina ierarhiile. Notiunea de rol este definita ca statutul în termeni de actiune, aspectul dinamic al acestuia. Oficiu (sau functie cu titlu) este un termen generic, rol si status fiind pentru el cazuri particulare. Oficiu desemneaza distinctia între functia detinuta si persoana care o detine pentru o vreme; conoteaza notiunile de rang/ordin/stare;
3. Feudalism si raporturi de dependenta. Feudalismul e un regim politic, o maniera de a defini rolurile de guvernanti si guvernati. Elementul specific este legatura interpersonala- relatii de protectie pe de o parte si fidelitate si aservire pe de alta parte.
VI. Aspecte ale statului traditional.
Interpretarile statului care îl identificau cu orice organizare politica autonoma sunt în regres, în vreme ce analiza fenomenului politic nu se mai confunda cu teoria statului.
1.Punerea în discutie a conceptului de stat. Statul este identificat cu mijloacele ce permit crearea si mentinerea ordinii în limitele unui spatiu determinat. Criteriile de identificare a formei statale: caracterul sau totalizant, autonomia si puterea sa de dominatie. Juristii i-au restrâns întrebuintarea, definindu-l ca fenomen juridic- ca sistemul normelor juridice în vigoare. Interpretarea lor este eronata, întrucât nu cuprinde si nivelul politic. Între aceste doua interpretari (una laxista si una restrictiva) se gasesc interpretarile comune ce caracterizeaza statul prin 1) teritoriu; 2) consimtamântul populatiei ce traieste între respectivele granite; 3) existenta de structuri organice mai mult sau mai putin complexe care constituie baza unitatii politice. Problema cu aceste interpretari este ca nu sunt specifice, abordând o acceptiune prea toleranta. De aceea, J. Freund introduce conceptul de rationalitate statala- ce îi permite sa opuna creatiile politice instinctive (triburile, cetatile) si strucuturile politice improvizate provenite din cuceriri, statului, care este opera ratiunii. Pentru Proudhon, statul deriva din viata sociala, îi ramâne acesteia exterior si realizeaza acapararea fortei colective. Viata sociala si statul centralizat se gasesc în mod necesar în raport de contradictie radicala. Viata sociala implica schimburi care implica reciprocitate, în timp ce statul implica autoritate si constrângere ce implica nereciprocitate.
2. Incertitudini ale antropologiei politice. examinarea criteriilor cel mai des utilizate în definirea statului: a) legatura teritoriala- fondarea statului implica o capacitate de a concepe o unitate ce largeste limitele rudeniei si a învecinarii spatiale; rudenia e înlocuita cu proprietatea ca baza a organizarii sociale. Lucrarile antropologice pun în evidenta 3 caracteristici ale acestui proces: numarul de oameni ca determinant as stergeii rudeniei, organizarea spatiului în scopuri politice, aparitia ideii de proprietate care intra în concurenta cu relatiile personale;
b) Segmentar si centralizat- sub vechea forma statul îsi putea asigura puterea mult mai bine la centru, fata de periferii. Instrumentele de care dispune puterea centralizata pentru a se mentine depind mult de dezvoltarea tehnica si a mijloacelor de informare (multe imperii africane au disparut din cauza spatiului mult prea vast). Opozitia segmentar- centralizat nu exista legat doar de teritoriu, se refera chiar la organizarea statala, a carei tendinta unitara o combate. A. Southal distinge între stat unitar (complet dezvoltat) si stat segmentar, statul unitar realizându-se foarte rar. sase caracteristici ale statului segmentar: 1) suveranitate teritoriala limitata- se estompreaza pe masura ce se aplica regiunilor mai departate de centru; 2) guvernarea centralizata coexista cu puteri locale asupra carora nu exercita decât un control relativ; 3) centrul dispune de o administratie specializata; 4) autoritatea centrala nu are monopolul absolut al utilizarii legitime a fortei; 5) relatii de tip piramidal; 6) autoritatile subordonate au cu atât mai multe posibilitati de schimbare cu cât ocupa o pozitie mai periferica.
c) rationalitatea statului traditional- statul rezulta din lenta rationalizare a structurilor politice existente, pe care o evidentieaza o vointa unitara, o administratie competenta, o tendinta de organizare a ansamblului vietii colective. Rationalitatea astfel definita exista în cazuri rare de stat traditional; ea devine mai accentuata în cazul "despotismului oriental" - acolo unde exista proprietate birocratica, capitalim birocratic, aristocratie rurala birocratica- acolo unde statul devine mai puternic decât societatea.
d) Caracteristicile statului traditional- statul traditional privit ca o mare familie, personalizarea raporturilor sociale si politice; instabilitatea- fragilitatea bazei teritoriale, rivalitatea politica pentru putere si a rebeliunilor lipsite de eficienta revolutionara. Statul traditional nu se poate defini printr-un model sociologic ce l-ar opune radical statului modern; în masura în care e stat el se conformeaza caracteristicilor comune. Nu trebuie ignorat de catre antropologie anumite aspecte: statul traditional permite unei minoritati sa exercite o dominatie durabila, luptele pentru putere (care reprezinta forma de politica pe care o cunoaste statul traditional) contribuie mai mult la întarirea dominatiei decât la slabiciunea ei (aspecte puternic accentuate în despotismul oriental). Trasaturi distinctive ale statului traditional: locul important acordat empirismului, se formeaza de la unitati politice preexistente, pastreaza un caracter difuz care îl diferentieaza de statul modern centralizat, ramâne amenintat de segmentarea teritoriala, corespunde tipului de "patrimonialism" definit de Weber (suveranul detine puterea pe baza unor atribute personale, actioneaza printr-un mandat primit din cer/ zei în numele traditiei.
3. Ipoteze asupra originii statului. R. Linton- 2 mijloace de construire a statului: asocierea voluntara si dominatia impusa printr-o putere superioara; S. Nadel sustine de asemenea ca factorul de cucerire este necesar pentru formarea statului. Lowie vede doua conditii care trebuie a fi împlinite pentru constituirea statului: existenta unor raporturi sociale exterioare rudeniei si existenta unor grupuri/asociatii care sa permita în cadrul lor sa se desfasoare raporturi de inegalitate.
VII. Traditie si modernitate
1.Factori si aspecte ale schimbarii politice. Transformarea sistemelor politice traditionale se raporteaza în general la colonizare/dependenta, colonizarea aparând drept un factor modernizator. Coloniile africane prezinta 5 caracteristici ce pot fi aplicate si altor societati în curs de modernizare: denaturarea unitatilor politice traditionale, degradarea prin depolitizare, distrugerea sistemelor traditionale de limitare a puterii, incompatibilitatea celor sisteme de putere si autoritate, desacralizarea partiala a puterii. Dinamica tranfsormarii sociale si dinamica modernizarii politice a fost analizata de catre D. Apter foarte elocvent. El sustine ca rezultatul modernizarii este aparitia de noi roluri sociale, celor traditionale li se adauga cele adaptative (transformare partiala a primelor) si cele novatoare, toate fiind în incompatibilitate. Exista trei forme de stratificare sociala în societatile în curs de modernizare: sistemul castelor, al claselor si al ierarhiilor. Cele 3 tipuri de roluri se gasesc în fiecare din cele 3 forme de stratificare, rezultând conflice, a caror linie de rezolvare trebuie gasita pe plan politic.
2. Dinamica traditionalismului si modernitatii. Notiunea de traditionalism este definita imprecis de catre antropologi, fiind definita mai ales prin respectarea normelor imemoriale, pe care mitul sau ideologia dominanta le afirma si le justifica. Traditionalismul fundamental asigura protectia valorilor, organizarii sociale si culturale din trecut. Traditionalismul formal coexista cu cel precedent- din mostenirea trecutului sunt pastrate doar anumite mijloace, functiile si scopurile schimbându-se. Traditionalismul de rezistenta a servit, în perioada de dominatie coloniala, drept ecran protector, prezentând disimularea reactiilor de refuz; Pseudo-traditionalismul dupa perioada coloniala- traditia manipulata devine mijlocul prin care se da sens noilor realitati sau prin care se exprima o revendicare. Trebuie luat în considerare, de asemenea, ca structurile politice rezultate în urma formarii statelor nu pot fi interpretate în perioada de tranzitie, decât recurgând la vechiul limbaj. Sugestii pentru studiul modernizarii:
a) comunitatea sateasca este unitatea de cercetarea cea mai pertinenta, pentru ca ea constituie câmpul de confruntare între traditie si modernitate; b) partidul politic, instrument modernizator, având în vedere ca în societatile traditionale în curs de modernizare, partidul îndeplineste functii multiple: orienteaza economia nationala, organizeaza suprematia politicului, participa la schimbare; este mijloc de modernizare pentru ca are avantajul, spre deosebire de autoritatile administrative, de a avea un contact direct cu comunitatea; c) ideologia, ca expresie a modernitatii- ideologia are o functie stimulata în perioadele modernizatoare (în cazul societatilor traditionale, ideologia apare odata cu epoca moderna, pe ruinele mitului ce garanta vechea ordine); ideologiile se prezinta în doua versiuni: una minutioasa destinata elitelor politice si intelectuale pentru difuzarea în exterior si una simplificata pentru taranime si clasele mai putin educate; ideologiile modernizatoare se caracterizeaza prin instabilitate- nu sunt semnificative decât o perioada de timp scurta.
Încheiere. Perspective ale antropologiei politice.
Antropologia politica se prezinta ca un proiect în curs de realizare decât ca un domeniu constituit. Ea a dus la decentrare pentru ca a universalizat reflectia (pâna si la grupurile cu putere minimala). Detine eficienta critica fata de antropologie- disciplina mama. Ea necesita luarea în considerare a dinamicii interne a societatilor traditionale, pentru ca opereaza pe o realitate esential dinamica.
|
