IMUNITATEA PARLAMENTARA IN STATELE UNIUNII EUROPENE
Imunitatea parlamentara este o forma de protectie, menita sa apere membrii Parlamentului de eventuale urmariri judiciare abuzive sau sicanatorii. Ea a fost proiectata sa protejeze alesii poporului impotriva arbitrarului si a imixtiunilor executivului sau chiar a puterii judecatoresti. Un alt scop este dorinta de a se asigura minoritatii parlamentare dreptul de a spune orice, fara teama de a fi sanctionati de catre Camera (in fapt de catre majoritate) si asta pentru ca si respectiva minoritate este reflectarea unei parti din suveranitatea nationala.
O forma incipienta de imunitate se intalnea si in Roma Antica, la tribunii plebei, iar incalcarea ei putea atrage chiar pedeapsa cu moartea.
Originile imunitatii parlamentare dateaza din 1397 , cand Camera Comunelor din Parlamentul englez a adoptat un document care denunta comportamentul scandalos al regelui Richard al II-lea in domeniul finantelor. Thomas Haxey, parlamentarul care se afla in spatele acestui act, a fost judecat si condamnat pentru inalta tradare. In urma presiunilor exercitate de catre Camera Comunelor, sentinta nu a fost dusa la indeplinire, iar Haxey a primit scuze din partea Curtii Regale. Acest eveniment a determinat Camera Comunelor sa revada prevederile referitoare la dreptul parlamentarilor de a discuta in deplina autonomie si libertate , fara interventii ale Coroanei.
Libertatea de exprimare, introdusa in Camera Comunelor la inceputul secolului XVI, a fost confirmata in Declaratia Drepturilor din 1689, care apara in mod expres membrii Parlamentului de orice amestec din afara acestuia, cu privire la actele si dezbaterile la care participa.
In Franta, dupa revolutia din 1789 s-a simtit nevoia garantarii imunitatii alesilor pentru opiniile exprimate in exercitarea indatoririlor lor. Decretul din 23 iunie 1789 rezolva acest lucru, dupa o propunere a lui Mirabeau. Acesta a fost urmat de proclamarea in Decretul din 26 iunie 1790 a privilegiului membrilor Adunarii de a nu putea fi pusi sub acuzare fara autorizatia acesteia.
Aparitia acestor privilegii parlamentare in Franta se leaga de pozitia de superioritate fata de alta autoritati ale statului capatata de Adunarea Nationala in contextul revolutiei.
De atunci, imunitatea parlamentara a fost introdusa si in celelalte tari ale Europei continentale, unde modelul francez, cu dublul aspect, neresponsabilitate / inviolabilitate, a exercitat influenta predominanta.
Majoritatea sistemelor de drept prevad o dubla protectie pentru membrii Parlamentului:
-inexistenta raspunderii sau neresponsabilitatea pentru voturile si opiniile exprimate in exercitarea mandatului (non-liability ,irresponsabilite) ;
-inviolabilitatea (inviolabilite) , care cuprinde un set de reguli privind arestarea, urmarirea penala sau trimiterea in judec 15115x2321p ata a parlamentarilor.
Aceasta dualitate neresponsabilitate-inviolabilitate este relativ neimportanta in Olanda, unde nu se ofera nici o inviolabilitate si , de asemenea , in Marea Britanie si Irlanda, unde exista o protectie redusa in aceasta privinta.
Treptat s-a largit sfera persoanelor
protejate de imunitate la toate persoanele care participa la procedurile parlamentare,
in tarile cu sistem britanic (Marea Britanie, Olanda, Irlanda); membrii
adunarilor regionale (Landstag) in Austria sau membrii comitetelor si
consiliilor regionale in Belgia. In
Inexistenta raspunderii
Domeniul sau cuprinde protectia impotriva sanctiunilor privind actele infaptuite in exercitarea mandatului parlamentar, altfel spus, apara libertatea de exprimare.
In principiu, parlamentarii nu sunt raspunzatori in civil si in penal pentru actele cuprinse in aceasta forma de imunitate. Aceasta protectie nu exclude insa, posibilitatea ca membrii Parlamentului sa fie sanctionati disciplinar pe linie de partid, sau chiar exclusi.
Unul dintre cele mai controversate
aspecte ale neresponsabilitatii este intinderea protectiei oferite in ceea ce
priveste opiniile exprimate. Majoritatea constitutiilor se refera la conceptul
de "opinii exprimate in indeplinirea atributiilor" (
In Franta se pare ca practica judiciara pleaca de la un sens mai restrans al inexistentei raspunderii, excluzand, spre exemplu, comentariile facute de un parlamentar in timpul unui interviu la radio.
Unele constitutii specifica faptul
ca inexistenta raspunderii se refera strict la voturile si opiniile exprimate
in interiorul Parlamentelor. Astfel sunt legile fundamentale din Danemarca,
Olanda, Irlanda, Finlanda sau
Doctrina si practica se indreapta in majoritatea sistemelor spre respingerea extinderii neresponsabilitatii pentru opiniile exprimate, spre exemplu, in articole de presa, dezbateri publice la TV, sau declaratii electorale. Pe de alta parte, se accepta in unanimitate ca declaratiile facute in contextul indatoririlor private nu sunt protejate de acest aspect al imunitatii.
Spre deosebire de inviolabilitate, inexistenta raspunderii are o calitate absoluta, si anume durata efectelor ei: protectia se mentine si dupa expirarea mandatului parlamentar, bineinteles, cu privire la opiniile exprimate in timpul acestuia.
In unele state , parlamentele nu au
competenta de a retrage neresponsabilitatea membrilor, ca urmare a caracterului
absolut al acestei fatete a imunitatii. In alte tari ea poate fi ridicata prin
decizie a Parlamentului, ca de exemplu in Danemarca, Finlanda, Suedia,
In cele mai multe state,
inexistenta-raspunderii este considerata ca fiind guvernata de norme imperative
de drept, deci un parlamentar nu poate renunta la dreptul sau. In Marea
Britanie, dupa adoptarea Legii Calomniei, in 1996, membrilor li s-a permis sa
renunte la privilegiu in cadrul proceselor avand ca obiect calomnia. Pe de alta
parte, in
Inviolabilitatea
In principiu, aceasta forma a imunitatii se refera la faptul ca un parlamentar nu poate fi arestat sau anchetat fara autorizatia Parlamentului sau Camerei din care face parte.
In unele din statele membre , domeniul inviolabilitatii a fost restrans in anii '90, in sensul ca nu se mai cere incuviintarea Camerei pentru a se declansa procedurile de urmarire, ci numai pentru anumite acte, ca arestarea sau retinerea.
Unele Constitutii exclud din sfera inviolabilitatii anumite infractiuni, considerate mai grave. Astfel, in Constitutia Irlandei nu sunt protejate de inviolabilitate persoanele care comit infractiunea de tradare; in Portugalia se exclud infractiunile intentionate , pedepsibile cu inchisoare mai mare de 3 ani, iar in Suedia cele pedepsibile cu mai mult de 2 ani.
Pentru delictele putin grave se considera ca reputatia institutiei parlamentare este mai importanta decat efectul unei posibile pedepse.
Statele membre considera in unanimitate ca, in caz de flagrant delict, inviolabilitatea trebuie ridicata, cel putin partial. Constitutia Italiei cere, pe langa flagrant, ca infractiunea respectiva sa fie pedepsita cu inchisoarea. In constitutia portugheza inviolabilitatea se mentine chiar in caz de flagrant, daca infractiunea este pedepsibila cu pana la 3 ani.
Cu privire la durata
inviolabilitatii, in unele state ( Danemarca, Spania,Grecia,Italia,
Regulile de ridicare a imunitatii parlamentare, in fapt a inviolabilitatii, sunt prevazute foarte pe larg in Legea Fundamentala a Germaniei, in Constitutiile Frantei, Italiei, Spaniei sau Luxemburgului. In tari ca Belgia sau Danemarca prevederile sunt foarte succinte, iar in Irlanda, Marea Britanie sau Olanda, nu exista.
Cererile de ridicare a imunitatii se fac , de regula, de catre serviciile de procuratura, iar in unele tari de alte autoritati(de exemplu , care au atributii speciale de jurisdictie). Cererile sunt trimise presedintelui Camerei direct sau trecand pe la alte autoritati, ca ministrul justitiei sau primul ministru.
Cererea odata primita, se inainteaza comisiei competente. Aceasta poate fi o comisie ad-hoc sau una permanenta (mai frecvent). Decizia Camerei se bazeaza in principiu pe recomandarile comisiei. Exista in Constitutiile statelor membre dispozitii care limiteaza numarul celor care iau cuvantul in asemenea dezbateri. In Bundestag, membrul in discutie nu poate participa la dezbaterile asupra fondului. In alte state, dezbaterile cu privire la ridicarea imunitatii se fac cu usile inchise (Luxemburg, Spania) sau deciziile se iau prin vot secret ( Spania, Grecia, Italia, Portugalia).
In general, Parlamentele trebuie sa se pronunte asupra cererilor de ridicare a imunitatii intr-un anumit termen, de exemplu, in Grecia, daca Parlamentul nu se pronunta asupra cererii intr-un interval de 3 luni, aceasta se considera respinsa. In alte state, tacerea valoreaza acceptare.
Facand o analiza a practicii parlamentare in acest domeniu se remarca o mare varietate de criterii de interpretare folosite in luarea deciziilor. Acestea sunt uneori contradictorii si nu intotdeauna bine sistematizate. In unele cazuri, absenta criteriilor se infatiseaza ca o demonstratie a suveranitatii Parlamentului, care este indreptatit sa cerceteze fiecare caz in parte fara sa fie tinut sa respecte anumite reguli prestabilite.
In unele tari, legea prevede o jurisdictie speciala pentru
infractiuni si alte delicte comise de parlamentari. Aceasta poate fi asigurata
de Curtea Suprema, ca in Spania sau Olanda, de Curtea de Apel in Grecia, sau
chiar de Camera respectiva ca in
Imunitatea in fiecare stat membru
Analiza se va face pe 5 puncte: 1. Baza legala; 2. Domeniul de aplicare; 3. Durata; 4.Procedura ridicarii imunitatii; 5. Practica parlamentara.
Baza legala - art. 57 din Constitutia Federala
Domeniu de aplicare - Inexistenta raspunderii este numita imunitate profesionala si se aplica voturilor, opiniilor si declaratiilor scrise ale parlamentarilor in exercitarea mandatului lor. Inviolabilitatea, numita si imunitate extra-profesionala, constituie un obstacol in calea punerii sub acuzare penala sau administrativa atat timp cat parlamentarul ramane in functie si se aplica si infractiunilor comise in legatura cu activitatea politica a membrului, desi , in asemenea cazuri , autoritatea competenta poate incuviinta acuzarea.
3. Durata - Depinde de apartenenta la Nationalrat sau la Bundesrat
4. Procedura ridicarii imunitatii - Cererile pentru incuviintarea punerii sub acuzare a unui parlamentar se inainteaza Comisiei de Imunitati a respectivei Camere pentru consideratii preliminare. Comisia trebuie sa trimita un raport plenului in timp necesar pentru a se vota, nu mai tarziu de penultima zi a unei perioade de 8 saptamani, dupa care incuviintarea se considera a fi data.
5. Practica parlamentara - Pana la sfarsitul secolului XIX, de departe cea mai mare proportie de cereri se refera la punerea sub acuzare pentru calomnie si, in majoritatea cazurilor, Parlamentul a raspuns negativ. De la inceputul sec. XX s-a dat si aviz favorabil punerii sub acuzare. Restrangerea inviolabilitatilor la infractiuni aflate in legatura cu activitatea politica a parlamentarilor, in 1979, a redus considerabil numarul de retrageri ale imunitatii, deoarece majoritatea infractiunilor nu aveau in mod evident legatura cu activitatea politica si, deci, nu mai era necesara incuviintarea Nationalratului.
Belgia.
1. Baza legala - Art. 58 din Constitutie stabileste inexistenta raspunderii pentru voturi si opinii exprimate de parlamentari in exercitarea indatoririlor lor. Art. 59 reglementeaza inviolabilitatea in domeniul penal. Art. 93 din Regulamentul Camerei Reprezentantilor prevede procedura de urmat pentru inceperea urmaririi unui membru sau suspendarea unei proceduri deja incepute.
2. Domeniu de aplicare - Inexistenta raspunderii se refera, spre exemplu, la discursurile din Parlament, voturi, intrebari si interpelari, dar nu se aplica opiniilor exprimate intr-o conferinta de presa, interviu , discurs electoral sau alte activitati care nu fac parte din indatoririle parlamentare. Inviolabilitatea se aplica numai in domeniul penal, acoperind fapte comise si in legatura, dar si in afara Parlamentului. Art. 59 a fost amendat, ca urmare a revizuirii Constitutiei din 1997. Daca inainte de revizuire autorizatia Parlamentului era necesara in toate cazurile, cu exceptia flagrantului delict, acum, Camera este chemata sa isi dea permisiunea in numai 2 cazuri, mai exact cand un membru este retinut sau adus direct in fata unei curti sau cand este arestat.
3. Durata - Inexistenta raspunderii este permanenta, continuand dupa terminarea mandatului. Inviolabilitatea incepe chiar din momentul alegerii, inca inainte de depunerea juramantului si se aplica numai in timpul sesiunilor parlamentare.
4. Procedura ridicarii imunitatii - Comisia de punere sub acuzare are indatorirea sa discute si sa faca recomandari plenului cu privire la cererile primite. Singurele persoane carora le este permis sa vorbeasca in plen sunt raportorul, membrul acuzat sau un alt membru care il reprezinta, un membru care sustine cererea si un altul care o combate.
5. Practica parlamentara - In timpul sesiunii 1992-1993, Camera a dezbatut 8 cazuri, in fiecare , autorizatia a fost data in total sau in parte. Dupa 1993, printre altele, s-a luat o decizie interesanta, in sensul acordarii autorizatiei, cu conditia ca procedura judiciara sa se desfasoare astfel incat membrul sa isi poata indeplini indatoririle parlamentare. Dupa amendarea art. 59, nu a mai existat nici o cerere de ridicare a imunitatii.
Danemarca
1. Baza legala - Imunitatea membrilor Folketingului impotriva arestarii, punerii sub acuzare , precum si cu privire la declaratiile facute in Parlament se afla reglementata in art. 57 al Constitutiei daneze. Acesta se completeaza cu prevederi depre procedura ridicarii imunitatii in art. 17, al.2 si 25.
2. Domeniu de aplicare - Un membru al Parlamentului danez nu poate fi arestat sau acuzat fara incuviintarea acestei institutii. Acest privilegiu nu se poate aplica in 3 cazuri: 1. parlamentul permite asta; 2. parlamentarul este prins in flagrant delict; 3. calitatea de parlamentar a incetat. Termenul "punere sub acuzare" se refera numai la acuzarea penala si nu se aplica si investigatiilor, interogatoriilor si amezilor. Pentru ca membrii Folketingului sa poata vorbi liber, fara a se teme de vreo eventuala pedeapsa, ei nu raspund pentru declaratiile date in Parlament . Criteriul nu este pur geografic, inexistenta raspunderii aplicandu-se si declaratiilor aflate in conexiune cu atributiile parlamentarului. Aici nu intra declaratiile date in confruntari politice, la radio sau TV.
3. Durata - Durata inexistentei raspunderii este nelimitata.Acest lucru nu este prevazut expres in art. 57(2), dar reiese din logica textului si a fost intotdeauna acceptat. Inviolabilitatea se aplica numai in timpul mandatului.
4. Procedura ridicarii imunitatii - Cand organele judiciare doresc sa porneasca urmarirea penala impotriva unui membru al Parlamentului, este de competenta procurorului general sa inainteze cererea de ridicare a imunitatii. Cererea se adreseaza presedintelui Parlamentului , care o trimite Comisiei responsabile. Aceasta intocmeste un raport si o recomandare care sunt citite o singura data in plen, dupa care se voteaza. Un parlamentar nu poate renunta din proprie initiativa la imunitate.
5. Practica parlamentara - In ultimii 15 ani, Parlamentul a hotarat asupra a 4 cereri de ridicare a imunitatii, admitandu-le pe toate. Principiul este ca imunitatea se ridica intotdeauna pentru a se efectua urmarirea penala si, practic, niciodata pentru declaratii date in Folketing.
Finlanda.
1. Baza legala - Art. 30 din Constitutie prevede o responsabilitate limitata pentru actiunile parlamentarilor si o protectie sporita in procedura penala.
2. Domeniul de aplicare - Responsabilitatea limitata a membrilor indica protectie impotriva acuzarii, retinerii sau arestarii. Se aplica numai faptelor penale comise in legatura cu sarcinile parlamentare, de obicei calomnia. Orice alte infractiuni sunt judecate ca si cum ar fi fost comise de o persoana obisnuita. Protectia sporita in procedura penala previne arestarea doar pana ce se ajunge in fata instantei de judecata. Dupa acest moment, Curtea poate ordona arestarea fara incuviintarea Parlamentului. Daca se aplica o sanctiune penala, tratamentul aplicat parlamentarului este acelasi cu cel pentru un cetatean obisnuit. Protectia nu se aplica nici daca exista indicii temeinice ca suspectul a comis o infractiune pedepsibila cu cel putin 6 luni.
3 .Durata - Responsabilitatea limitata continua si dupa terminarea mandatului, iar protectia sporita se acorda numai in timpul acestuia.
4. Procedura de ridicare a imunitatii - Protectia oferita de inexistenta raspunderii poate fi retrasa cu o majoritate calificata de 5/6 din membrii care efectiv voteaza. Retragerea poate fi ceruta de un oficial al statului, se face in scris, si se adreseaza Presedintelui Parlamentului, care o inainteaza Biroului Parlamentar. Decisiva este natura interesului care s-ar ocroti prin acuzare, public sau privat. Inviolabilitatea poate fi ridicata cu majoritate simpla de Parlament. Poate fi ceruta ,de exemplu, de un ofiter superior de politie, de un procuror sau de o instanta.
5. Practica parlamentara - Incuviintarea Parlamentului pentru a se incepe urmarirea penala s-a cerut ocazional si nu a fost acordata de cele mai multe ori. Inviolabilitatea a fost ridicata doar in cazuri grave, si acelea, in situatii de criza politica.
Franta.
1. Baza legala - Art. 26, alineatul 1 din Constitutie, se refera la inexistenta raspunderii parlamentarului pentru opiniile sau voturile exprimate. Inviolabilitatea este reglementata de alineatele 2, 3 si 4 ale art. 26 si de art. 9a din Edictul 58-1100, din 17 nov. 1958, cu privire la functionarea adunarilor parlamentare.
2. Domeniu de aplicare - Nici un membru al Parlamentului nu poate fi acuzat, arestat , retinut sau judecat pentru opiniile si voturile exprimate in exercitarea atributiilor parlamentare. Inexistenta raspunderii este absoluta, protejeaza membrii atat in civil cat si in penal, iar retragerea ei nu poate fi ceruta. Inviolabilitatea se aplica numai in penal. Nici un membru nu poate fi privat de libertate fara acordul Camerei din care face parte, cu exceptia cazurilor in care a comis o infractiune grava, a fost prins in flagrant delict sau s-a dat in procesul sau o hotarare definitiva.
3. Durata - Inexistenta raspunderii este permanenta si perpetua; aplicarea ei nu este influentata de sesiunile parlamentare si continua si dupa terminarea mandatului. Inviolabilitatea poate fi invocata numai pe durata mandatului, dar, de asemenea, independent de perioadele de sesiune.
4. Procedura de ridicare a imunitatii - In momentul in care se face o cerere pentru privarea de libertate a unui parlamentar, biroul camerei respective nu este chemat sa judece acel parlamentar, ci sa verifice cererea sub aspectul seriozitatii si al bunei-credinte. Camera adopta o rezolutie in dezbatere publica.
5. Practica parlamentara - Adunarea Nationala a respins doua cereri de arestare a unor membri implicati in rascoala algeriana din ianuarie 1960. 3 au fost acceptate in cazuri de incalcare a legislatiei presei, libertatii radiourilor si demonstratiilor. Senatul a acceptat cele 9 cereri din 1958 si pana acum.
Grecia
1. Baza legala - Sistemul grecesc al imunitatii parlamentare este reglementat de art. 61 si 62 din Constitutia din 1975, revizuita in 1986. Procedura de ridicare a imunitatii se gaseste in art. 83 din Regulamentul de Functionare a Camerei Deputatilor.
2. Domeniu de aplicare - Temenul de "opinii exprimate in indeplinirea indatoririlor parlamentare " se refera la declaratii sau amendamente facute in plen sau intr-o comisie sau, mai general, in fiecare situatie in care membrului ii este cerut sa exprime o parere in calitatea sa de parlamentar. Inexistenta raspunderii opereaza in sferele penalului, civilului si disciplinarului. Singura exceptie de la aceasta regula este ca se pot incepe procedurile legale impotriva unui parlamentar, cu autorizatia Camerei, daca se face vinovat de calomnie. Curtea de Apel este competenta sa judece astfel de cazuri. In eventualitatea unui refuz al Camerei de a acorda autorizatia, procedura nu poate fi pornita nici macar dupa terminarea mandatului. Inviolabilitatea apara parlamentarul de orice forma de privare de libertate fara autorizatia Camerei, cu exceptia cazului in care a fost prins in flagrant delict. Inviolabilitatea nu exclude insa, efectuarea de investigatii pentru a se gasi dovezi.
3. Durata - Inexistenta raspunderii isi produce efectele imediat dupa depunerea juramantului si este permanenta. Procedura de urmarire penala impotriva unui membru se suspenda pe durata mandatului si se reia dupa terminarea acestuia.
4. Procedura de ridicare a imunitatii - Cererea de ridicare a imunitatii se inainteaza presedintelui Parlamentului, care o citeste in plen si apoi o transmite Comisiei competente. Aceasta face un raport, il trimite plenului, care ia o decizie.
5. Practica parlamentara - Din ianuarie 1993 pana in februarie 1999 Parlamentului i-au fost inaintate 124 de cereri de ridicare a imunitatii. Acestea au fost rezolvate pozitiv in doar doua cazuri.
Irlanda.
1. Baza legala - Este reprezentata de art. 15 din Constitutie. Regulamentele de Functionare ale Camerelor Reunite prevad ca imunitatea se extinde si la alti oficiali , experti, consultanti, care participa la activitatea parlamentara.
2. Domeniu de aplicare - Imunitatea cuprinde doar inexistenta raspunderii, care nu se aplica si actelor facute in afara mandatului parlamentar.
3. Durata - Inexistenta raspunderii este valabila pentru toate declaratiile facute de parlamentar in fiecare din Camere sau in Camerele Reunite si are o durata nelimitata.
4. Procedura de ridicare a imunitatii - Nu exista prevederi exprese cu privire la ridicarea imunitatii parlamentare
5. Practica parlamentara - Au existat cateva plangeri facute de unele persoane care au considerat ca printr-un act facut de un parlamentar li s-a afectat reputatia sau viata personala.
Italia.
1. Baza legala - Este data de art. 68 din Constitutie. Primul alineat se refera la inexistenta raspunderii, iar urmatoarele doua la inviolabilitate. Regulile de ridicare a imunitatii se gasesc in Regulamentele de Functionare ale celor doua camere.
2. Domeniul de aplicare - Parlamentarii nu pot fi facuti raspunzatori pentru opinii si voturi exprimate in exercitarea indatoririlor lor. Referitor la inviolabilitate, pana in momentul in care Camera isi da incuviintarea, nici un membru al Parlamentului nu poate fi perchezitionat, retinut sau arestat, exceptand cazurile in care aceste masuri sunt luate in urma unei hotarari definitive sau a unui flagrant delict. Autorizatia este ceruta si pentru a intercepta convorbirile membrilor in vederea gasirii de dovezi.
3. Durata - Inexistenta raspunderii este nelimitata, continuand dupa terminarea mandatului. Inviolabilitatea isi incepe efectele dupa depunerea juramantului, considerandu-se ca acesta este momentul in care incepe exercitarea indatoririlor.
4. Procedura de ridicare a imunitatii - Cererile de ridicare a imunitatii sunt trimise Camerei careia ii apartine membrul in discutie, sunt facute publice si trimise comisiei competente, care trebuie sa le examineze in timp de 3 zile. Aceasta examinare se bazeaza pe dovezi scrise, ascultarea membrului respectiv si un raport introductiv facut de unul din membrii comisiei. Decizia finala se ia in plen. Hotararea de a se ridica imunitatea poate fi schimbata de Curtea Constitutionala.
5. Practica parlamentara - In practica recenta, Camera Deputatilor a primit 5 cereri de incuviintare a unor arestari, toate fiind respinse. In acelasi timp, Senatul a respins 3 cereri si a aprobat unul.
Luxemburg.
1. Baza legala - Prevederile referitoare la imunitate se gasesc in art. 68 si 69 din Constitutie. Primul se refera la inexistenta raspunderii, iar al doilea la imunitate. Regulile 159-166 din Regulamentul de Functionare a Camerei Deputatilor guverneaza procedura de ridicare a imunitatii.
2. Domeniu de aplicare - Nici un parlamentar care comite o infractiune sau contraventie nu poate fi arestat sau pus sub acuzare in timpul sesiunilor parlamentare, fara autorizatia Camerei. Exceptia este data de cazul flagrantului delict.
3. Durata - Inexistenta raspunderii este nelimitata in timp. Inviolabilitatea poate fi invocata doar in timpul sesiunilor parlamentare. Sesiunea anuala incepe in a doua zi de marti din Octombrie si se termina in a doua zi de marti a lunii Iunie a anului urmator.
4. Procedura de ridicare a imunitatii - Cererile de acordare a autorizatiei pentru punerea sub acuzare a unui parlamentar se trimit Camerei de catre Ministrul Justitiei sau de Procurorul General, trecand pe la Primul Ministru. Se constituie o comisie ad-hoc pentru fiecare cerere, care informeaza membrul respectiv si il asculta. Acesta poate fi asistat sau reprezentat de unul dintre colegii sai. Comisia trimite un raport Camerei sub forma unei motiuni, iar Camera decide prin vot secret si cu usile inchise.
5. Practica parlamentara - In trecut s-au folosit un anumit numar de criterii pentru a se decide asupra cererilor de ridicare a imunitatii. Astfel, se verifica: -daca faptele, presupunand ca sunt verificate, au fost facute cu incalcarea legii; - daca membrul in discutie a comis aceste fapte; - daca cererile in discutie nu sunt formulate cu rea-credinta sau din dorinta de a discredita persoana respectiva in ochii opiniei publice; - daca faptele sunt suficient de serioase pentru a justifica ridicarea imunitatii. Din 1993 au fost inaintate doua cereri, una fiind declarata inadmisibila, iar cealalta acceptata.
Portugalia.
1. Baza legala - Principiile de baza cu privire la imunitate se gasesc in art. 157 si 196 din Constitutie si se aplica , de asemenea, si membrilor Guvernului. Alte prevederi se gasesc in Regulamentul de functionare a Parlamentului.
2. Domeniu de aplicare - Deputatii din Adunarea Republicii nu raspund pentru opiniile si voturile exprimate in indeplinirea atributiilor parlamentare. Nici un deputat nu poate fi retinut sau arestat fara autorizatia Adunarii, cu exceptia infractiunilor intentionate pedepsibile cu mai mult de 3 ani inchisoare si numai daca deputatul a fost prins in flagrant delict.
3. Durata - Inexistenta raspunderii este nelimitata in timp, iar inviolabilitatea se mentine pe toata durata mandatului, inclusiv in afara sesiunilor parlamentare.
4. Procedura ridicarii imunitatii - Autoritatea competenta inainteaza cererea de ridicare a imunitatii ; comisia respectiva intocmeste un raport, iar Adunarea decide cu majoritatea absoluta a deputatilor prezenti.
5. Practica parlamentara - Adunarea Republicii are o conceptie extrem de clara cu privire la imunitatea parlamentara: ridicarea ei poate fi ceruta numai in cazuri exceptionale. Cat priveste definirea acestor cazuri exceptionale, acestea sunt acelea in care reputatia Parlamentului ar putea fi atinsa.
Spania.
1. Baza legala - Art. 71 din Constitutie . Alineatul 1 se refera la inexistenta raspunderii, iar alin. 2 la inviolabilitate. Procedura ridicarii imunitatii este reglementata in Regulile de Functionare ale Senatului si Camerei Deputatilor.
2. Domeniu de aplicare - Membrii nu sunt responsabili pentru opinii si voturi exprimate in Parlament, atat in penal cat si in civil. Acest lucru asigura un grad ridicat al libertatii de exprimare. Actele considerate ca fiind in legatura cu indatoririle parlamentare include toate declaratiile facute in plen sau in comisii, intrebari, interpelari, cereri, discursuri, motiuni, amendamente, voturi etc. Sunt, de asemenea, incluse activitati din afara Parlamentului, dar in stransa legatura, cum sunt cele ale comisiilor de investigatii. Nu intra in sfera activitatilor parlamentare intalnirile cu electoratul, activitatile de presa sau de partid. Inviolabilitatea apara parlamentarul de arestare si alte proceduri penale, asigurand prin asta functionarea normala a Camerei. Singura exceptie este cazul flagrantului delict.
3. Durata - Inexistenta raspunderii are o natura permanenta , continuand si dupa terminarea mandatului. Inviolabilitatea actioneaza din momentul in care parlamentarul este declarat ales.
4. Procedura de ridicare a imunitatii - Presedintele Camerei inainteaza cererea de ridicare a imunitatii Comisiei pentru Statutul Membrilor in timp de 5 zile dupa ce o primeste, si aceasta este introdusa cu prioritate pe agenda de lucru. Comisia are 30 de zile pentru a asculta mmbrul respectiv si a-si trimite concluziile plenului, care decide. Hotararea este apoi comunicata presedintelui Curtii Supreme.
5. Practica parlamentara - Intre 1979 si 1999 Senatul a dezbatut 38 de cereri de ridicare a imunitatii, respingand 16 si admitand 22. Cazurile s-au referit la impotrivirea violenta la arestare, insulte la adresa Guvernului sau a sefului statului sau crime. In aceeasi perioada, Camera Deputatilor s-a pronuntat asupra a 29 de cereri, respingand 11 si aproband 18.
Suedia.
1. Baza legala - Prevederile legate de imunitatea membrilor Riksdagului se gasesc in Capitolul 4, art. 8 din Constitutie. Primul alineat se refera la inexistenta raspunderii pentru declaratii si alte acte ale parlamentarilor in exercitarea indatoririlor lor. Al doilea alineat trateaza inviolabilitatea. Procedura de ridicare a imunitatii se gaseste in Capitolul 3, art. 18 din Regulile de Functionare a Parlamentului.
2. Domeniu de aplicare - Nici un fost sau actual membru al Parlamentului nu
poate fi privat de libertate sau impiedicat sa paraseasca
3. Durata - Ridicarea inexistentei raspunderii se face cu acordul Parlamentului, chiar daca membrul si-a terminat mandatul, iar inviolabilitatea protejeaza numai membrii actuali. Inviolabilitatea apara, in orice caz membrul numai de acele acte de urmarire/judecare care l-ar impiedica fizic sa participe la activitatile parlamentare.
4. Procedura ridicarii imunitatii - Ridicarea imunitatii se cere in scris si se hotaraste in dezbatere publica, cu majoritate calificata.
5. Practica parlamentara - In 1994, un procuror a cerut incuviintarea Parlamentului de a aduce in fata justitiei un parlamentar pentru coruptie. Acel membru, printr-o companie a sa, primise bani de la o alta companie. Procurorul a aratat ca acei bani reprezinta rasplata pentru anumite servicii legate de indatoririle parlamentare. Parlamentul a raspuns ca nu are competenta de a-si da incuviintarea in acest caz, considerand ca fapta comisa nu are legatura cu indatoririle parlamentare. Problema nu s-a mai pus, nici in timpul sistemului bicameral de pana in 1971, nici de atunci, in sistemul camerei unice.
Marea Britanie.
1. Baza legala - Se gaseste partial in dreptul cutumiar si partial in statute. Acest privilegiu parlamentar exista pentru a proteja institutia Parlamentului si drepturile cetatenilor reprezentati. Nici un privilegiu nu are ca scop apararea unui membru in sine. Libertatea de exprimare se gaseste in art. IX din Declaratia Drepturilor din 1689. Acest act stabileste, de asemenea, o jurisdictie speciala a celor doua Camere cu privire la orice fapta comisa in legatura cu activitatea parlamentara.
2. Domeniu de aplicare - Imunitatea se refera la protectie absoluta a dezbaterilor si procedurile parlamentare. Membrii parlamentului nu au si nici nu au avut niciodata asigurata vreo protectie in penal. Vechiul privilegiu parlamentar de a nu fi arestat, mai vechi de altfel decat libertatea de exprimare, impiedica judecarea membrilor in cauze civile. Si in zilele noastre exista, teoretic, protectie impotriva arestarii in procese civile, dar cum aceasta posibilitate este aproape de neconceput, principiul nu are aplicabilitate practica.
3. Durata - Imunitatea este practic perpetua, cu exceptia cazului prevazut de art. 13 din Legea Calomniei din 1996, care permite oricarui parlamentar sa renunte la privilegiu, pentru a permite desfasurarea procesului de calomnie si a-si dovedi nevinovatia.
4. Procedura de ridicare a imunitatii - Nu exista si nici nu ar avea sens o procedura de ridicare a imunitatii parlamentare
5. Practica parlamentara - In general, Parlamentul si-a aparat prestigiul prin pedepsirea celor care atentau la buna functionare a sa prin obstructionarea procedurilor sau prin tentative de coruptie. Puterea Parlamentului s-a exercitat intotdeauna pentru a proteja bunul mers al activitatilor parlamentare si nu in interesul membrului respectiv. In zilele noastre, sanctiunile au fost dictate cu destula retinere. Ultima condamnare la inchisoare dateaza de un secol; ultima expulzare a avut loc in anii '50, mai ales ca membrii au preferat in general sa demisioneze inainte de a fi pedepsiti.
1. Baza legala- Articolul 46 din Legea Fundamentala contine prevederi referitoare la cele doua forme ale imunitatii parlamentare. Art. 107 din Regulamentul de Functionare al Bundestagului, emis la 2 iulie 1980 si cel mai recent modificat la 12 februarie 1998, prevede reguli generale de procedura in materia imunitatii. Anexa 6 a acestui Regulament detaliaza procedura de ridicare a imunitatii si contine liniile directoare pentru comisia responsabila cu aceasta. Membrii Bundesratului nu se bucura de imunitate in aceasta calitate, dar o pot avea ca membri ai parlamentelor regionale.
2. Domeniu de aplicare - Inexistenta raspunderii membrilor Bundestagului semnifica faptul ca nu se poate initia nici o procedura judiciara impotriva lor, cu privire la opinii sau voturi exprimate, cu conditia ca acestea sa se incadreze in sfera indatoririlor parlamentare. Inviolabilitatea acopera toate faptele incriminate de lege si protejeaza parlamentarii de orice forma a procedurii penale, cu conditia ca acestia sa nu fi fost arestati in ziua sau in ziua urmatoare comiterii faptei.
3. Durata - Inexistenta raspunderii incepe dupa constituirea valabila a Bundestagului si dureaza nelimitat. Inviolabilitatea are o durata egala cu cea a mandatului parlamentar.
4. Procedura de ridicare a imunitatii - Comisia Electorala si de Imunitati este informata printr-o notificare a organelor competente cand un membru a devenit subiect al unei proceduri judiciare. Comisia trimite o recomandare plenului, sau , daca cererea se refera la un delict minor, ia o decizie preliminara.
5. Practica parlamentara - Bundestagul aproba, in general, desfasurarea procedurilor penale impotriva membrilor sai. Imunitatea nu este inteleasa ca fiind un privilegiu al parlamentarilor, ci ca o prerogativa a Parlamentului ca entitate, care sa evite afectarea functionarii sau a reputatiei acestuia de catre alte autoritati. Decizia se ia in urma citirii concluziilor procurorului si nu in urma evaluarii unor dovezi. Daca procurorul doreste sa puna sub acuzare membrul, atunci imunitatea este ridicata.
Olanda
1. Baza legala - Regulile privind imunitatea se gasesc in art. 71 din Constitutie, care inlocuieste vechiul art. 107, extinzand imunitatea si pentru ministri sau alti oficiali desemnati. Regulamentul de Functionare al Parlamentului nu contine nici o prevedere referitoare la imunitate.
2. Domeniu de aplicare - Domeniul imunitatii include jurisdictia penala si cea civila, dar numai cu privire la inexistanta raspunderii pentru opinii, voturi sau declaratii exprimate in indeplinirea indatoririlor parlamentare. Nu are importanta daca acestea sunt facute in plen sau in comisii, in interiorul sau in afara Parlamentului. Faptele care nu au nici o legatura cu mandatul parlamentar nu intra in aria imunitatii; de asemenea, membrii care abuzeaza de imunitate pentru a profera insulte in Parlament sunt sanctionati.
3. Durata - Imunitatea poate fi invocata pentru faptele petrecute in perioada de activitate a Parlamentului. Sesiunea ordinara incepe in a treia zi de marti din luna septembrie si dureaza, practic, tot anul, cu perioade scurte de pauza.
4. Procedura de ridicare a imunitatii - Nu exista o procedura speciala de ridicare a imunitatii parlamentare. Art. 71 din Constitutie nu prevede nici o conditie speciala pentru trimiterea in judec 15115x2321p ata a membrilor parlamentului. O lege din 1884 stabileste pentru parlamentari acelasi statut ca al oricarui cetatean cu privire la judecarea sau executarea pedepselor pentru delicte de drept comun. Pe de alta parte, cu privire la faptele comise in legatura cu indeplinirea indatoririlor parlamentare, competenta apartine Curtii Supreme ( Hoge Raad).
5. Practica parlamentara - Oficiali ai Parlamentului au confirmat ca nu se inregistreaza cereri de ridicare a imunitatii. Aceasta, avand un domeniu foarte limitat, este greu de gasit un motiv de a initia procedura de ridicare a imunitatii.
Traducere dupa "Rules on
Parliamentary Immunity in the European Parliament and the
Bibliografie citata:
-Marc Van der Hulst, The
Parliamentary Mandate, Inter-Parliamentary Union,
-Council of
-Marília Crespo Allen, "Parliamentary Immunity in the Member States of the European Union and the European Parliament", European Parliament, July 1999.
- COUNCIL OF
EUROPE, European Commission for Democracy through Law (Venice Commission)
Report on the regime of parliamentary immunity CPL-INF(96) 7,
- EUROPEAN PARLIAMENT (Legal Service), "Le statut des parlementaires dans les États membres: irresponsabilité et inviolabilité", Committee on the Rules of Procedure, the Verification of Credentials and Immunities, 26 April 1990, PE 140.198.
-FRENCH SENATE,"L'immunité parlementaire" (étude comparative), Division des Études de législation comparée, No 56, May 1994.
- INTER-PARLIAMENTARY UNION, Association of Secretaries General of Parliaments, Constitutional and Parliamentary Information, No 175, first half-year 1998, Final report presented by Mr Robert Myttenaere, Deputy Secretary-General of the Chamber of Representatives, Belgium, adopted at the Moscow session (September 1998), on the immunities of Members of Parliament.
- ZAHLE, Henrik, (ed) "Danmarks Riges Grundlov med kommentarer", København, Jurist- og Økonomforbundets Forlag, 1999
- JENDRAL,
Hans-Jürgen, Immunität - noch
zeitgemäß? Kritische Untersuchung eines immerwährendes Privilegs des Parlaments,
Haag + Herchen,
- MARTINELLI, Claudio, "Immunità parlamentari: l'individuazione della camera competente tra prassi parlamentare e interpretazione della costituzione", in Rassegna parlamentare, No. 42, 2000, pp. 445 457.
- AMADO GOMES, Carla, As imunidades parlamentares no Direito Português, Coimbra Editora,
- PUNSET
BLANCO, Ramón, 'Inmunidad
parlamentaria y jurisprudéncia constitucional', CEC,
https://www.ipu.org
https://www.ecprd.org
https://charter88.org.uk/links/link_cons.html
ti.
|
