Documente online.
Zona de administrare documente. Fisierele tale
Am uitat parola x Creaza cont nou
 HomeExploreaza
upload
Upload




INSTANTELE SOCIALIZARII POLITICE

Stiinte politice


INSTANTELE SOCIALIZÃRII POLITICE

Familia si scoa1a sunt primele instante ale socializãrii politice, cu un rol cruciai în formarea

atitudinilor ss a orientãtilor politice. Mai târziu, acestor douã forme primare de sociaiizare li se mai



adaugã si altele: armata, biserica, mass- media, partidele politice. În familie si in scoalâ, socializãrii

latente i se adaugã socializarea manifestã. Contrar unor prejudecãti destul de rãspândite în

mentaijtatea politicã, rolul sco1ii, ca principal agent de socializare politicã, nu se reduce la functia

de îndoctrinare ideologicã fatã de valotile dominante ale unui sistem politic (liberale, conservatoare,

de stânga sau de dreapta), ci, in primul rând, aceasta asigurã reproducerea socialã, prin realizarea

functiei ideo logice de Iegitimare a ordinii stabilite. Acest specific al socializãrii politice de câtre

scoaiã este mediat si disimulat prin valo-rile sistemelor pedagogice traditionale: autonomia

sistemului de învãtãmânt fatã de instantele puterii politice; neutralitatea si obiec-tivitatea

cunostinte1or transmise; promovarea în viata socialã, pe baza performantelor dobândite în procesul

de pregâtire; interesele si valo-rile specifice de grup ale corpului de specialisti care detin monopolul

functiei educationale: eticâ profesionalã; mentin erea ordinii moraie; conservarea structurilor

politice si a raporturilor de clasã prin pro- movarea meritocratiei' cultivarea valorilor nationale.

Bourdieu si Passeron observã cã între 242f52c valorile clasei de mijloc si cele promovate de autonomia

relativâ a sistemului de învãtãmânt nu existã raporturi de contrarietate, ceea ce îi permite acestuia sã

serveascã "cererile

21 P. Bourdieu, Esquisse d'une th6orie de la pratique, Dalloz, Paris, 1972, p.178.

22 P. Bourdieu, J. C. Passeron, La r6production, Editions de Minuit, Paris, 1970, p.279.

obiective de conservare socialã, sub auspiciile independentei si neutralitãtii. Adicã sã disimuleze

functiile sociale de care el se achitã si, prin aceasta, sâ le îndeplineascã mai eficient". Tot

cercetãtotii mentionati elaboreazâ teoria "violentei simbolice", pe care ei o con-siderã mult mai

eficientã pe planul socializãrii politice decât coercitia fizicã. De asemenea, ei denumesc puterea

violentei simbolice "orice putere care reuseste sã impunã semnificatii si sã le impunã ca fiind

legitime, disimulând raporturile de forte care sunt la fundamentul fortei sale". În aceastã privintã,

scoala nu îsi realizeazã functia sa socializatoare prin inocularea unor opinii, ci prin "inocularea de

ati-tudini ss dispozitii de a ac tiona si reactiona, a schemelor inconstiente de la care, plecând, se

organizeazã gândirea ss actiunea, oricare ar fi situatia care se prezintã". Asa cum stãpânirea unei

limbi presupune un ansamblu de scheme inconstiente interiorizate pentru a construi fraze dupã

reguli gramaticale, tot astfel scoala este o gramaticâ generatoare de opinii si atitudini.

Cercetãri mai recente au descoperit cã procesele de socializare politicã la copil nu încep în

perioada adolescentei, ci mult mai devreme, în jurul vârstei de 6 ani, când deja copiii posedã

anumite informatii politice, cunosc anumite personalitãti si roluri politice, precum regele,

presedintele sau sefii partidelor, recunosc existenta anumitor reguli ss constrângeri de ordin public.

Învãtarea sim-bolurilor patriotice, precum imnul national si dra pelul tãtii, si trãirea sentimentului

de identitate ss de apartenentã la comunitatea nationalã sunt ptimele elemente ale socializãrii

politice a copilului, atât difuzã, cât si manif estã, cãpãtatã în familie, în grup sau în formele

invãtãmântului presco1ar. Destul de repede, pânã în jurul vârstei de 10 ani, sentimentul identitãtii si

al apartenentei se înrãdãcineazã în jurul câtorva simboluri nationale, precum eroii trecutului, echipa

nationalã de fotbal, monumentele istorice. În aceastã perioadã, copilul mai mult imitã

comportamentul adultilor, printr-un joc de reprezentãri sensibile prin care echivaleazã notiunile

abstracte, precum patria, libertatea, democratia, functia de sef al statului. Dupã

23 Ibidem, p.

24 Ibidem, p.

25 J.-P. Cot , J.-P. Mounier, Pour une sociologie politique, vol.1, 11, Editions du

Seuil, Paris, 1974, p.

cum a arãtat Jean Piaget într-un studiu despre dezvoltarea ideii de patrie la copil, aceasta precede

orice altã notiune geograficã precisã dar ia, desi politicul primeazã, forma unui atasament strict



afectiv. Astfel, pentru un copil român, francez sau ame tican, România, Franta sau S.U.A. sunt

tãrile cele mai frumoase din lume, dar ei nu pot expli- ca Ia modul abstract acest lucru, ci numai

apelând la reprezentãrile sensibile ale frumusetii naturale (litoralul românesc sau masivul Bucegi) si

personalizarea trecutului eroic. De-abia dupã vârsta de 10 ani, sentimentul apartenentei nationale se

rationaiizeazã în sensul acceptâtii, cel putin la nivel simbolic, unora din valorile ei funda- mentale.

Astfel, interogati despre ceea ce îi face mândri sã fie ame-ricani, majoritatea copiilor de zece ani

anchetati au rãspuns cã au li- bertatea si puterea de a alege guvemantii. Când li s-a cerut sã aleagã

simbolul care reprezintã cel mai bine guvemul tãrii lor, copiii de 6-8 ani au ales cel mai adesea

figuri ale trecutului, precum G. Washington, sau presedinte1e în functiune, iar cei de 10 ani au

indicat, în majotitatea cazurilor, Congresul sau faptul de a putea vota. Procesul este sensibil acelasi

si în Franta, cuvintele-cheie fiind:

republicã, libertate, egalitate ss fratemitate, cunoscute de aproape 80% din copiii de 10 ani si

unanim iubite.

In aceastã ordine de idei, se pare cã, pentru perioada avutã în vedere, un moment important al

socializãrii sunt evenimentele politice perceptibile la nivelul concret al reprezentãrilor si care au

loc nemijlocit în mediul de viatã al copiilor. A1 doilea moment este personalizarea autoritãtii

politice sub forma unui pãrinte bun si ocrotitor, dupã modelul autoritâtii pateme. Alegerile

prezidentiale si legislative, de pildâ, care reprezintã momente importante ale vietii politice si solicitã

participarea cetãtenilor, atrag atentia ss preocu-parea copiilor. Dar din acest joc copiii nu retin decât

personajele politice a cãror putere se resimte în viata lor de fiecare zi. Este ade-vãrat cã si

mediatizarea intemã joacã un rol în aceastã perceptie, dar tot atât de adevãrat este cã tocmai

importanta politicã a functiei impune mediatizarea. Astfel, seful statului este mai cunoscut decât

Jean Piaget, A. M. Weil, Le d6veloppement de l'id6e de la patrie chez les

enfants, în: Bulletin international des sciences sociales, vol.III., 1951.

27 Vezi, printre aitii, Annick Percheron, La formation politique de l'individu,

în: volumul La Politique, Dalloz, Paris, 1972, p.144-147.

Parlamentul, un primar este mai cunoscut decât consiliul municipai, deputatul din circumscriptia sa

mai cunoscut decât ceilalti, un lider sindical disident mai cunoscut decât un lider cuminte de partid.

Acest lucru se exp1icâ, printre altele, si prin specificul logicii afective a copilului. Nereusind sã di

stingã raportul parte - întreg în diviziunile sale politice, copilul considerã un personaj po1itic

important drept întreg sistemul politic.

Începând cu vârsta de 9-10 ani, se constatã o cristalizare a optiunilor politice si ideol ogice, chiar

dacã, într-o primã etapã, aces-tea se prezintã ca o identificare reflexã cu optiunea politicã a

pãtintilor pentru un partid, o formã de guvemãmânt sau o personali- tate politicã.

In douã anchete, efectuate de Annick Percheron , în 1964, într-unul din cartierele periferice ale

Parisului si la Grenoble, de cãtre Charles Roig , s-a putut constata faptul cã la copiii francezi de

aceastã vârstã diferentierea familiilor politice "Stânga-Dreapta" se traduce prin reprezentãri

diferite ale unor evenimente sau prin posesia unui vocabular diferit. Astfel, în cultura politicã

de dreap-ta din Grenoble, în ciuda imaginii favorabile despre Marea Revolutie Francezã fixatã de

istoriografia oficialã, o treime din copiii interogati considerau cã revolutia din 1789 a fost un rãu,

ceea ce corespunde unei judecãti de valoare specificã Dreptei. In schimb, la copiii anchetati din

mediul muncitoresc din suburbia Parisului s-a constatat cã ei se simteau mai apropiati de Stânga

decât de Dreapta, ceea ce s-a vãzut si în lex icul lor preferat: "comunism"; "democratie"; "sindicat";

"revendicare"; "parlamentarism", spre deosebire de lexicul preferat al copiilor crescuti într-un

mediu de Dreapta: "arinatã"; "general"; "bogãtie"; "ministru"; "burghezie"; "forte ale ordinii" etc..



Problema trecerii de la o etapâ la alta în procesul de socializare, a determinãtii procesului de

socializare de cãtre specificul valorilor nationale, a studiilor interdisciplinare în relevarea

socializãtii a preocupat multã vreme pe specia1isti, de o parte si alta a Atlanticului. Astfel, într-un

studiu publicat în 1960, împreunâ cu Robert D. Hess,

28 A. Percheron, La conception de l'autorit6 chez les enfants fransais, în:

Revue fransaise de science politique", vol.XXI, nr.1, febrnarie 1971.

29 Roig Charles, Grand Billon, La socialisation politique des enfants, A. Colin,

Paris, 1968.

seful scolii functionaliste în sociologia americanã, David Easton, propune un model de socializare

politicã a copiilor prin combinarea celor trei niveluri ale reaiitâtii politice - comunitatea,

guvernãmântul si regimul politic - cu cele trei forme aie perceptiei faptelor politice

- "cunoasterea, evaluarea si atitudinile". Din aceastã combinatie rezultã douã procese majore ale

sociaiizãrii politice:

- achizitia orientãrilor politice se face progresiv în diferite momente ale vietii'

- în perioada preadultã a dezvoltãtii individului se situeazã momentul crucial pentru formarea

atitudinilor politice.

Câtiva ani mai târziu, în colaborare cu J. Dennis, D. Easton propune un nou "model de

socializare politicã a copiilor", compus din patru faze succesive de asimilare a fenomenelor politice

în gândirea copiilor:

- politizare: sensibilizare pentru fenomenul politic;

- personalizare: câteva vârfuri ale autoritãt politice servesc ca puncte de contact între copil ss

sistemul politic;

- idealizarea autoritãtii: autor itatea politicã este perceputã ca fiind ideal binefãcãtoare sau

râufãcãtoare si dete rminã la copil reactii de dragoste sau de urã,

- institutionalizare: copilul trece de la personalizarea câtorva figuri politice la personalizarea

ansamblului de structuri si autoritãtilor politice.

Se poate constata cã al doilea model de socializare po1iticã propus de Easton "urmeazã o ordine

rationalã, copilul mergând de la simplu la complex, de la perceptia unui personaj unic la întelegerea

unui ansamblu de structuri, cã procesele de ordin afectiv au un rol pre-ponderent în socializarea

precedentã, facilitând si însotind procesele cognitive. De unde succesiunea celor trei faze:

personalizare, idea- lizare, institutionalizare si rolul esential de articulare jucat de idea-lizare".

Transplantat în alte culturi politice, cu puternice elemente

30 D. Easton, R. D. Hess, The Child's Changing Images of President, în:

Public Opinion Quarterly, nr.24(4), '60, p. . The Child's Politica1 World. Raport la al V.lea

Congres mondial al A.I.S.P., Paris, 1961.

D. Easton, J. Dennis, Children in the Political System. Origins of Politica1 Legitimacy,

McGrow-Hi11, New York, 1969; The Child's Acquisition of Regime Formes; Politica1 Ef'icacy,

în American Political Science Review, LVI, 1967, p.

32 A. Percheron, op.cit., p.l26- l27.

de autoritarism, acest model nu dã rezultatele scontate, ca în S.U.A. În ancheta sa, Annick

Percheron a demonstrat cã la copiii francezi existã despre presedinte o cu totul altã idee decât la

copiii americani. Din anchetã rezultã, de pildã, câ pentru copiii francezi care asociazã presedintelui

ideea de functie, el este un personaj autoritar si cã pen-tru cei 27% care citeazã numele generalului

de Gaulle, presedinte1e, desi ei îi cuno sc numele, este un personaj abstract si distant. "În cele douã

cazuri", în care "presedintele vegheazã asupra noastrã", suntem departe de copiii americani. Chiar

atunci când existã personalizarea autoritãtii la tinerii francezi, ea nu este suficientã pentru a juc a

rolul motor pe care i-1 conferã cercetãtorii americani. Pe de altã parte, idea- lizarea si personalizarea

nu sunt strict legate. În sfârsit, în Franta se pare cã personaiizarea si institutionalizarea nu reprezintâ



în mod obligatoriu douã faze succesive ale procesului de socializare. Dimpotrivã, o datã cu vârsta se

pare cã existã o întãtire a conceptiei celei mai autorizate despre rolul prezidential, adicã, în definitiv,

o intãtire a unei anumite conceptii despre autoritate si putere". Cauza acestei perceptii abstracte si

distante a figurii si a functiei preziderttiale la copiii francezi tine de douã coordonate istorice: afirmarea

formei de stat republicanã în cultura politicã francezã, în opozitie cu cea monarhicã, luptã

care a durat pe parcursul câtorva generatii; matricea caracterialã a culturii franceze, având ca axe

inteme rationalismul ssi atributele clasicitãtii: ord ine, mãsurã, echili-bru, claritate, toate fiind însã

subsumate idealurilor romantismului protestatar din epoca republicanã si revolutionarâ.

Toate aceste deosebiri întãresc ideea cã ar fl gresit sã se pretindã cã ar exista un model

universal de socializare.

Din analiza studiilor întreprinse pânã acum în domeniul socia- lizãrii politice reiese cã, în

abordarea relatiei dintre individ si socie-tatea sa politicã, s-au impus trei conceptii majore:

- prima pune accentul, în esentã, pe personalitate. Orice comportainent al subiectului este o

reactie la solicitãrile externe, în functie de predispozitiile profunde ale personalitãtii;

s Charles Roig, Grand Billon, La Socialisation politique des enfants. Vezi si Annik Percheron,

La conception de l'autorit6 chez les enfants fi a.nsais, loc. cit.

- a doua, voluntaristã, insistã asupra fenomenelor de învãtare socialã si asupra

responsabilitãtii societãtii în formarea tinerilor ei membti;

- a treia considerã formarea atitudinilor si comportamentelor politice rezultatul interactiuni1or

continue dintre individ si societate. Totodatã, stadiul atins de cercetarea în domeniu relevã anumite

limite a1e acestor abordãri, ceea ce reclamã un nou tip de abordare inter-

disciplinarã a socializârii politice. În primul rând, socia1izarea politicã nu este doar un proces

unidirection al în care, în virtutea autonomiei politicului, doar socializarea politicã este consideratã

esentialâ. Intrucât nu existã frontiere rigide între politic, social si per-sonal, socializarea po liticã

este o parte a socializãrii generale, deoarece si sistemul politic este o parte a sistemului social

global. În al doilea rând, socializarea politicã nu este un proces evolutiv uni- linear. E1 cunoaste

salturi si rupturi, în special în fazele de trecere de la copilãrie la adolescentã , de la adolescentã la

maturitate.

si

Atitudinile politice în curs de formare ale copiilor sunt încã fragile si sunt supuse influentelor lumii

adulte. Adolescenta este însotitã de o repunere în discutie a influentelor primite în copilãrie, ceea ce

poate duce, conform noilor scheme ale sensibilitãtii, fie la modificãri, mai mult sau mai putin

profunde, aie vechiului ansamblu de credinte, opinii si atitudini, fie la acceptarea, pe baze noi, a

comportamentului si ideilor politice asimilate în copilãrie. În aI treilea rând, socializarea politicã

nu se încheie o datâ cu intrarea în faza matutitãtii. Ea este un proces permanent. Cãsãtoria, serviciul

militar, schimbarea de rol si de status, mobilitatea socialã sunt evenimente care pot schimba

atitudinile si com portamentele politice.

Trebuie sã subliniem, de asemenea, câ datã fiind legãtura de substantâ în tre cultura politicã si

procesele de socializare politicã, o datã cu schimbãtile radicale la nivelul sistemului politic apar

cerinte noi, determinate de restructurarea sistemului de valori. Aceste cerinte impun o resocializare

politicâ. Îii contemporaneitate, acesta a fost cazul Germaniei de Vest, dupã prãbusirea hitlerismului

generator al ideologiei national-socialiste. Germania reunificatã trãieste si astãzi acest imperativ

cultural-politic, în cazul landutilor fostei Germanii de Est. Resocializarea politicâ este la ordinea

zilei în toate tãrile post-

comuniste s deci, si în România. Ea are ca obiect inculcarea valotilor si atituss1or politice ce decurg

din matricea unei noi culturi politice, democratice, plura1iste, participative, în mãsurã sã contribuie

efectiv si eficie nt la procesul de democratizare.




Document Info


Accesari: 2247
Apreciat: hand-up

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site


in pagina web a site-ului tau.




eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate | Termenii si conditii de utilizare




Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2025 )